ISTORIA

PEDAGOGIEI

Aprilie 2021
 CLIO SI PAIDEIA
”Nu există formule de succes absolut în materie de educație!
Diferența stă în argumentele pe care le aducem în favoarea oricărei
concluzii și gradul de universalitate al acestora!”
Salman Khan
2013,
O singură școală pentru toată lumea
Clio si Paideea
 CRIZA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI
„Civilizatia este o intrecere între educație și catastrofă.”
H. G. Wells

Criza politicii educative (lipsa obiectivelor clare ale reformei)

Criza de autocunoaștere (absența unei diagnoze complete și clare a
situației prezente)
Criza de cunoaștere (lipsa de competențe în domeniul managementului
schimbării)
Criza resurselor umane (criza sistemului de formare și insuficienta
motivare a personalului didactic)
Criza conducerii (centralizarea excesivă a sistemelor de conducere)
Criza financiară (insuficiența resurselor financiare și utilizarea defectuoasă
a celor existente)
Criza capacității de proiectare (incapacitatea de a realiza prognoze valide)
Istoria pedagogiei – consiliere și
orientare promotoarea schimbării
„Până acum cercetarea istorică a fost de precădere o istorie a sistemelor, a
tipurilor de gandire, nu a problemelor. Sistemele vin și se duc, dar problemele
rămân.”

Mircea Florian, 1933

PERSPECTIVE DE EXPLORARE EPISTEMOLOGICĂ A
ISTORIEI PEDAGOGIEI

– 1. perspectiva narativa – concentrare pe elementele narative care construiesc

universal ideatic al operei unui pedagog, ori al unui curent de gandire
pedagogica, paradigma educationala, etc. (necesitatea unei grile de lectura)

– 2. perspectiva interogativ-critica – concentrare pe identificarea unor posibile

solutii pentru rezolvarea / ameliorarea problemelor scolii contemporane.
O posibila grila de lectura

– Biografia autorului. Contextul social-poilitic, cultural si economic al aparitiei

miscarii pedagogice
– Conceptia despre: educatie, finalitati: ideal, scopuri, obiective, dimensiuni si
continuturi ale educatiei (moral-civica, intelectuala, profesionala, estetica,
religioasa, etc.), forme ale educatiei, strategii didactice, forma de activitate –
lectia, etc., strategii didactice, mijloace de invatamant, strategii de evaluare,
etc..
– Conceptia despre copil, despre professor, despre relatia profesor-elev
– Educatia in familie….
Poate istoria pedagogiei sa ne ajute
sa depasim cu incredere crizele /
problemele școlii timpului nostru????

DE UNDE VINE SALVAREA NOASTRĂ?

Salvarea?

”Doar educația este în stare să ne salveze

societățile de la o posibilă prăbușire, fie
ea violentă sau graduală”

J. Piaget, 1934
Christoph WULF, Introduction aux sciences de l'éducation, Armand Colin, 1995 (traduction), p.26/27

"O analiză istorico-hermeneutică a contextelor

educaţionale, istoric definite, poate să determine
derivarea aspectelor importante ale unei
problematici... Analiza istorică a realităţii educative
oferă un ajutor pentru rezolvarea marilor probleme
pedagogice, actualizând originile acestor chestiuni în
contextul problemelor actuale.”
Portofoliu – evaluare formativa si
sumativă

Portofoliu (include temele obligatorii ce vor fi evaluate):

 ◾ Harta mentala ori conceptuală a unui: curent de gândire pedagogică, paradigma, model, opera unui autor,
însoțită de o prezentare analitică, construită pe baza grilei de lectură: definiția /concepția despre educație,
finalități, conținuturi, strategii didactice, evaluarea procesului instructiv-educativ și a performanțelor elevilor,
etc. – PREZENTARE POWER –POINT – maxim 40 de slideuri.

 ◾ Lectii ale trecutului pentru reformarea scolii contemporane: Soluții pentru problemele cu care se confruntă
școala contemporană – PERSPECTIVA ISTORICĂ (alegeti o problema cu care se confrunta scoala contemporana
si propuneti pentru solutionarea ei strategii inspirate de conceptiile pedagogice studiate la aceasta disciplina).
Teme facultative:
 Pentru elaborarea acestui portofoliu, la fiecare capitol sunt prezentate câteva teme de reflectie care au scopul
de a vă ajuta în fundamentarea răspunsurilor temelor incluse in portofoliu.
Recursul la trecut o istorie deschisă spre
viitor – competențe intrumentale
11

Gândire
obiectiv -
critică

Inteligență
Creativitate
narativă

Conștiință Empatie /
istorică - conștiința
auttenticitate umanității

Recunoștință Metacogniție
generozitate reflectivitate
Provocari:

– Nu e de ajuns să reformăm sistemele de educație ele trebuie

transformate!

– Universitățile - centre de trezire și dezvoltare spirituală

– Cercetarea științifică dezvoltată într-un context deschis de spiritualitate

– Programe de cercetare concurente: Știința –între fundamentare

creativă și liberă – rigoare și exigență metodologică – Promovarea unui
univers metodologic integrat – inter si transdisciplinar

– Deschiderea cercetării educației spre spatii nonformale și informale!

Preliminarii
Recursul la trecut o istorie deschisă spre viitor
13
 Preliminarii
Recursul la trecut o istorie deschisă spre
14

viitor
1. o mai bună înţelegere a conceptelor şi metodelor ştiinţifice actuale.
2. reliefarea unor relaţii dintre dezvoltarea gândirii individuale şi cea a
ideilor ştiinţifice temporal configurate.
3. ajută la explicarea şi înţelegerea naturii activităţii ştiinţifice;
4. permite delimitarea dintre ideologiile unor epoci şi activitatea ştiinţifică
iniţiată;
5. integrează cunoaşterea ştiinţifică în progresul general al umanităţii
favorizând manifestarea unui veritabil umanism al cunoaşterii ştiinţifice.
Modelul de proiectare a reformei
educatiei (propus de UNESCO)
1. Constituirea grupului de inițiativă a reformei;
2. Lansarea comenzilor de cercetare;
3. Elaborarea proiectului de reformă pe baza unui document filosofico-pedagogic cu valoare natională;
4. Publicarea proiectului reformei;
5. Dezbaterea proiectului de reformă la nivelul comunității;
6. Constituirea școlilor pilot în care vor fi aplicate și evaluate noile programe școlare;
7. Lansarea activităților de elaborare a noului plan cadru, a noilor programe școlare;
8. Formarea formatorilor;
9. Informarea și formarea continuă a personalului didactic;
10. Introducerea transformărilor de management curricular;
11. Evaluarea periodică a rezultatelor.
 Epistemologia„…acea ramură a teoriei științei și,
totodată, a filosofiei care cercetează originea, structura,
metodele și validitatea cunoașterii științifice ”
„Epistemologia fără contact cu
știința devine o schemă goală.
Știința fără epistemologie, în
măsura în care se poate cât de
cât concepe, e primitivă și
nebuloasă”
„Învățământul ar trebui
astfel conceput, încât ceea ce
oferă să fie perceput ca un dar
neprețuit, iar nu ca o datorie
apăsătoare.”

NU E VORBA DE CÂT DE DEȘTEPT SUNT

LUCRUL CEL MAI IMPORTANT ESTE SĂ NU EU, CI DE FAPTUL CĂ AM MAI MULTĂ
ÎNCETEZI SĂ PUI ÎNTREBĂRI. CURIOZITATEA RĂBDARE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR.
ARE PROPRIA RAȚIUNE DE A EXISTA.
 ORIENTĂRI CONTEMPORANE
ÎN FILOSOFIA ȘTIINȚEI:

PARADIGMA:
o realizare ştiinţifică exemplară care
orientează teoria și practica ştiinţifică
prin conţinutul său de legi, concepte,
preferinţe, presupoziţii filosofice, sursă
de probleme ale căror soluţii sunt
prefigurate ca într-un joc de puzzle.

Th. Kuhn, Structura revoluțiilor PARADIGMELE NU SUNT DEZVOLTATE ÎN MOD ABSTRACT,

CI NEAPĂRAT ÎN FUNCŢIE DE STUDIUL UNOR APLICAŢII
ÎNTR-UN SPAŢIU PROBLEMATIC, UTILIZÂND PRACTICA
științifice, 1962 REZOLVĂRII DE PROBLEME
 ORIENTĂRI CONTEMPORANE ÎN FILOSOFIA ȘTIINȚEI:

Imre Lakatos
– Reguli metodologice clare. Concepție
închegată despre organizarea științei.

– Un program de cercetare are două

IMRE LAKATOS componente principale: un nucleu dur,
KUHN ARE ÎN VEDERE ŞTIINŢA – AŞA – CUM – ESTE, IAR K. POPPER SI reprezentat de un set de idei fundamentale
CONTINUITORUL SĂU LAKATOS: ŞTIINŢA – AŞA CUM – TREBUIE – SĂ – care sunt esențiale programului de cercetare
FIE. și o centură de protecție – văzut ca un set de
idei mai puțin fundamentale valorificate
pentru a aplica nucleul dur la fenomenele
reale.
– Dezvoltarea şi competiția programelor de
cercetare.
– Evaluarea concepțiilor filosofice prin studii
istorice de caz.

PROGRAMUL DE CERCETARE ESTE UNUL DE

TIP PROGRESIV (INFLUENȚA LUI K. POPPER),
EXTINZÂNDU-ȘI CONSTANT APLICABILITATEA LA
UN SET DE CAZURI DIN CE ÎN CE MAI MARE, FAPT
CE REUȘEȘTE SĂ SPOREASCĂ CAPACITATEA
PREDICTIVĂ A ACESTUIA.
ORIENTĂRI CONTEMPORANE ÎN FILOSOFIA ȘTIINȚEI:

Larry Laudan
– recunoște forța discuției kuhnine
cu privire la structura socială a
Progress and Is Problems, 1977 științei și a exemplelor istorice.

– distincție între acceptarea și

practicarea teoriilor științifice.

– susține importanța cultivării unei

atitudini noi a cercetătorului față
de teoriile științifice și implicit
față de știință.
„tradiții de cercetare”
ORIENTĂRI CONTEMPORANE ÎN FILOSOFIA ȘTIINȚEI:

Paul Feyerabend
– oamenii de știință trebuie să
se prezinte ca apărători ai
Against Method, 1975 libertății și creativității

– adept al - anarhismul
epistemologic - se opune
tuturor sistemelor de reguli și
constrângeri din știință, care
ar diminua creativitatea
cercetătorilor din știință

„ȘTIINȚA REPREZINTĂ UN ASPECT AL

CREATIVITĂȚII UMANE”!
 O serie de exigenţe metodologice sunt necesare pentru inițierea și aprofundarea studiilor
istorice în domeniul educației (D. Csorba, 2011, p. 26-27):

 Analiza istorică implică distincţia clară între diferite planuri şi sectoare de

investigaţie: anticipările generale sau utopiile, redactarea şi difuzarea diferitelor
proiecte ideatice, încercările de implementare a unor proiecte şi realizările
efective.

 Cercetarea originilor implică respingerea unei concepţii sumare despre istoria

educaţiei ca simplă filiaţie de idei sau succesiune de practici. Importante sunt
analizele privind seriile doctrinare şi instituţionale, fenomenele de continuitate şi
discontinuitate, schimbările de ritm, de recul sau de retur aparent ce afectează o
serie evolutivă.
exigenţe metodologice pentru cercetarea istorică a educației:

 Sunt relevante referirile la situaţiile politice, economice, sociale, ştiinţifice şi ideologice care au
condus, susţinut sau respins diferite idei sau/şi instituţii pedagogice.

 Emergenţa unei forme noi de gândire şi acţiune nu exclude persistenţa unei forme vechi.
Evoluţiile sunt marcate şi de coexistenţa ideilor pentru ca apoi să urmeze conflictele de idei şi
practici, atacarea locurilor comune, impunerea/promovarea inovaţiilor.

 Este dificilă fixarea unei date precise cu privire la naşterea unei idei, a unor practici sau a unor
instituţii. Dimpotrivă, este posibil să fixăm pe o scară temporală, momente sigure ce au privilegiat
naşterea unei idei, a practicilor sau insti­tu­ţiilor, astfel încât pot fi distinse etape embrionare,
anticipative, de organizare sau/şi generalizare.
Considerații preliminare la o metodologie a cercetării istorice a
educației

 ecuaţia reprezentare – dezinteresare – maximum de obiectivitate trebuie însă să

domine, deontologic, istoricul în propria întreprindere de reconstituire a trecutului.

 „istoria”, ca reflectare a trecutului, este pluralistă ca interpretare, acest trecut unic

putând fi privit din diverse unghiuri, depinzând de subiectivitatea istoricului, de
mediul în care el s-a format, de publicul căruia el se adresează.

 istoricul se află în faţa regândirii permanente a domeniului său de cunoaştere; el

interoghează mereu trecutul, încercând să-şi valideze răspunsurile prin metodă;

 metoda de cercetare este cea care conferă credibilitatea discursului istoric, îl face
valid pentru ceilalţi. Adevărul istoric este garantat prin metodă.
METODA ISTORICĂ

– Metoda investighează evenimente care provoacă o „întrebare istorică” – acel

„cum se face că s-a întâmplat şi s-a întâmplat aşa?”. Prin ea, prezentul caută în
evenimentele trecute cheia alcătuirii sale. Se poate constata astfel că, deşi
„istoria se îndreaptă spre trecut, nu poate face abstracţie de prezent şi de viitor
în chiar interesul cunoaşterii trecutului.”

– Florian, Mircea, Curs de istoria filosofiei moderne, Bucureşti, 1947-1948, p.39.

– Ibidem, p. 68
 METODOLOGIA... reprezintă logica procedeelor
stiintifice fundamentale de selectare si prelucrare a
datelor si de construire de modele teoretice.

– Metodologia pedagogica are trei dimensiuni, legate intre ele:

Dimensiunea
teoretica 1. dimensiunea teoretica si consta in sinteza propozitiilor teoretice de baza, intr-un model
specific de abordare pentru a directiona viitoarele cercetari.
2. dimensiunea tehnica-metodica, constand in metodele si tehnicile de cercetare, precum si in
ansamblul normelor concrete care indruma utilizarea acestora in activitatea de cercetare
Dimensiunea
Dimenisunea empirica...
tehnica-
empirică
metodica
3. dimensiunea empirica, semnificand modul de cuprindere a realitatii investigate in ceea ce
numim in mod curent experienta de cercetare.
(Lazar Vlasceanu)
 şase paşi importanţi care conduc cercetarea istorică:

1. recunoașterea unei probleme istorice sau identificarea unei necesități de cunoștințe

istorice.
2. colectarea de informații relevante despre problema sau subiectul studiat.
3. formarea de ipoteze care explică relațiile dintre factorii istorici.
4. colectarea riguroasă și organizarea probelor, precum și verificarea autenticității și
veridicităţii informațiilor și a surselor lor.
5. selectarea, organizarea, precum și analizarea celor mai pertinente probe colectate,
formulând concluziile iniţiale.
6. înregistrarea concluziilor finale într-un raport narativ.
Charles Busha and Stephen Harter
1. RECUNOASTEREA UNEI
PROBLEME

Definirea temei de cercetat                         

– trebuie să răspundă unei nevoi de tip pragmatic ori pur cognitive. Interogarea
culturii istorice deja acumulate;
– verificăm dacă problema respectivă este semnificativă din punctul de vedere al
cunoaşterii istorice generale, şi dacă nu cumva ea a fost deja abordată şi poate
chiar soluţionată de vreun alt cercetător.
2. COLECTAREA DE INFORMAȚII RELEVANTE DESPRE PROBLEMA SAU SUBIECTUL STUDIAT

 Alcătuirea bibliografiei                                         
     
O primă clasificare ţine de natura informaţilor
cuprinse:                                                          
-bibliografii simple (unde sunt indicate numai: autorul, titlul lucrării, locul şi data
apariţiei, numărul de
pagini)                                                                                                                  
-bibliografii analitice (care cuprind în plus informaţii şi aprecieri sintetice aparţinând
autorului bibliografiei).                                                                                                       
O altă clasificare se realizează în funcţie de aria de cuprindere a bibliografiei. Din
acest punct de vedere
avem:                                                                                                            
-bibliografii curente (includ numai lucrările apărute într-un interval limitat de timp;
de obicei, apar la intervale
eriodice)                                                                                                      
-bibliografii cumulative (cuprind toate lucrările apărute până la data redactarii.
izvoare folosite frecvent în cercetările
istorice:
 - izvoare scrise (acte oficiale, acte şi însemnări personale,
inscripţii, scrisori, contracte, registre, lucrări de tot felul,
fie ele manuscrise sau tipărite, cronici, memorii,
însemnări de călătorie etc.)
 - izvoare nescrise (relicve arheologice de tot felul,
incluzând aici atât siturile arheologice propriu-zise, cât şi
obiectele recuperate prin investigaţiile arheologice şi
depozitate în diverse colecţii, incluzând aici şi oasele de
animale găsite în situri arheologice, şi urmele fosile ale
unor plante cultivate, şi diversele obiecte de artă sau de
uz curent, fotografiile, înregistrările audio şi video etc).
3. formarea de ipoteze care explică relațiile dintre factorii istorici

– Istoricul nu trebuie să răspundă numai la întrebarea „Ce s-a întâmplat?”, ci şi la

întrebarea „De ce a avut loc faptul istoric X?” și „spre ce a condus el?”.

– Explicarea faptelor istorice ocupă deci un loc important în cunoaşterea istorică.

Ipoteze în cercetarea istorică

– Cine?
– Unde?
– Când?
– Cum?
– De ce?
– Ce s-a intamplat?
Ipoteza in cercetarea istorică

 O componentă importantă a activității istoricului este reprezentată de procesul

de elaborare și verificare a ipotezelor.

 Însăși etapa descifrării informațiilor primare oferă ocazia formulării unor ipoteze.
În istorie formulăm ipoteze nu numai pentru a formula răspunsuri la întrebări
explicative (de tipul „de ce?”) ci și pentru întrebări de tip factografic (de tipul
„ce-a fost?”). În acest caz sunt incluse descifrarea informațiilor primare,
cercetare autenticității și veridicității izvoarelor.
 Ipoteze în cercetarea istorică
Pentru descifrare informațiilor
cuprinse în izvoare IPOTEZE FACTOGRAFICE

Formulate în critica externă și

internă a izvoarelor

Formulate în stabilirea faptelor

(simple sau incluse în lanțuri
cauzale)
IPOTEZE EXPLICATIVE
Explică faptele

Stabilesc legi

Organizează informațiile despre IPOTEZE CONSTRUCTIVE

trecut (periodizare, clasificare a
materialului)
4. COLECTAREA RIGUROASĂ ȘI ORGANIZAREA PROBELOR,
PRECUM ȘI VERIFICAREA AUTENTICITĂȚII ȘI
VERIDICITĂŢII INFORMAȚIILOR ȘI A SURSELOR LOR
REGULI

– Fiecare informație şi fiecare sursă trebuie citite cu scepticism şi viziune critică.

Nici o proba nu trebuie apreciată la valoarea absolută.
– Punctul de vedere al autorului trebuie considerat.
– Fiecare proba trebuie să fie verificata în comparaţie cu alte surse si dovezi.
5. selectarea, organizarea, precum și analizarea celor mai pertinente probe
colectate, formulând concluziile iniţiale

 Explicaţia se poate realiza la mai multe niveluri.

- un nivel descriptiv, istoricul considerând că prezentarea detaliată a desfăşurării faptelor
este suficientă pentru evidenţierea mecanismului lor de desfăşurare.
- O variantă a acestui tip de explicaţie este aşa-numita explicaţie descriptiv-genetică,
considerată de unii specialişti ca fiind tipul dominant de explicaţie istorică, prin care se
consideră că pentru explicarea unui fapt istoric este suficientă stabilirea stadiilor sale
succesive de dezvoltare (geneza sa).
- explicaţii prin definirea unui concept sau termen istoric.
- forma deplină a explicaţiei în istorie este aceea care ia în discuţie cauzele unui
eveniment, fenomen sau proces istoric.
Discursul pedagogic se ipostaziaza in functie
de trei profile teoretice:

1. descriptiv-constatativ – ONTOLOGIA EDUCATIEI

2. constructiv-reflexiv –EPISTEMOLOGIA EDUCATIEI

3. prescriptiv – normativ – AXIOLOGIA EDUCATIEI

In opinia lui Jean Piaget (1970), faptul stiintific este definit prin
urmatoarele caracteristici:

– - este un raspuns la o intrebare, ceea ce presupune o intreaga elaborare,

solidara cu sistemul de informatii care au dus la acea intrebare;
– - este o constatare sau o « lectura » a experientei, care nu se reduce la simpla
«citire» a datelor, ci comporta o intreaga structurare;
– - un fapt nu exista niciodata in stare pura...; el este intotdeauna solidar cu o
interpretare
Hermeneutica

– Hermeneutica (din limba greacă: a interpreta, a tălmăci) reprezintă, în filosofie,

metodologia interpretării și înțelegerii unor texte. Textele pot avea în același timp un
sens material literal și un sens spiritual.  În decursul timpului, hermeneutica devine
mai amplă, având tendința de a da un sens compehensibil tuturor scrierilor greu de
înțeles. Devine, asfel, o teorie generală a regulilor de interpretare.

– Indiferent de formă sau amănuntele de redactare, hermeneutica pune accent pe

conţinut şi pe semnificaţie. Ea se deosebește, astfel, de exegeză privită ca explicație
ori comentariu. 
6. ÎNREGISTRAREA CONCLUZIILOR
FINALE ÎNTR-UN RAPORT NARATIV