ISTORIA PEDAGOGIEI ȘI

ELEMENTE DE PEDAGOGIE
COMPARATĂ

Conf. Univ. Dr.

Diana Csorba
Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele
Educației
EDUCAȚIE ȘI TEMPORALITATE:

LECȚII ALE TRECUTULUI PENTRU ȘCOALA

VIITORULUI

Conf. Univ. Dr. Diana Csorba

Universitatea din București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Departamentul de Formare a Profesorilor

diana.csorba@gmail.com
Istoria pedagogiei -resursă de consiliere și
orientare

„1984” George Orwell

„Cine controlează trecutul,

controlează viitorul.”
 CLIO SI PAIDEIA
”Nu există formule de succes absolut în materie de educație!
Diferența stă în argumentele pe care le aducem în favoarea oricărei
concluzii și gradul de universalitate al acestora!”
Salman Khan
2013,
O singură școală pentru toată lumea

Clio si Paideea
 Alvin Toffler - Șocul viitorului,
1970
SCRIITOR ȘI FUTUROLOG AMERICAN, CUNOSCUT Teme fundamentale ale lumii
PENTRU LUCRĂRILE SALE ÎN CARE ANTICIPEAZĂ
EFECTELE REVOLUȚIEI DIGITALE, REVOLUȚIA DE contemporane:
COMUNICARE ȘI SINGULARITATEA TEHNOLOGICĂ.
1. Traim vremuri revolutionare /
transformationale. Suntem actorii unei
revolutii globale.

2. Vrem sa supravietuim si sa ne
dezvoltam, raportandu-ne la propriile
noastre capacitati si folosindu-ne
maximal potențialul.

3. Avem nevoie de sisteme de educatie

complet diferite!

PENTRU CE VIITOR ÎI PREGĂTIM PE COPIII

NOŞTRI? SUNT LECȚIILE TRECUTULUI DE
CARE TREBUIE SĂ ȚINĂ SEAMA EDUCAȚIA?
 CRIZA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI
„Civilizatia este o intrecere între educație și catastrofă.”
H. G. Wells

 Criza politicii educative (lipsa obiectivelor clare ale reformei)

 Criza de autocunoaștere (absența unei diagnoze complete și
clare a situației prezente)
 Criza de cunoaștere (lipsa de competențe în domeniul
managementului schimbării)
 Criza resurselor umane (criza sistemului de formare și
insuficienta motivare a personalului didactic)
 Criza conducerii (centralizarea excesivă a sistemelor de
conducere)
 Criza financiară (insuficiența resurselor financiare și utilizarea
defectuoasă a celor existente)
 Criza capacității de proiectare (incapacitatea de a realiza
prognoze valide)
 CRIZA SPIRITUALĂ

危机 – criza – WEI JI
 WEI JI – este rezultanta asocierii a două ideograme: WEI (primejdie) şi JI (oportunitate).

 WEI – (Primejdia) reuneşte alte două ideograme: WEI XAN. WEI înseamnă «suspendat».
XAN contextualizează suspensia şi dă pe deplin semnificaţia primejdiei.

 Oportunitatea este şi ea rezultanta asocierii a două semne: JI şi HUI. JI înseamnă «şansă»

şi HUI «reunire».
Istoria pedagogiei – consiliere și orientare
promotoarea schimbării
„Până acum cercetarea istorică a fost de
precădere o istorie a sistemelor, a tipurilor de
gandire, nu a problemelor. Sistemele vin și se
duc, dar problemele rămân.”

Mircea Florian, 1933

 Necesitatea schimbării

„Dogmele trecutului mai liniștit nu

se mai potrivesc cu viitorul furtunos.
Ne confruntăm cu multe dificultăți. Și
pentru că situația noastră este nouă,
trebuie să gândim și să acționăm
diferit. Mai întâi trebuie să ne
dezrobim de noi înșine și abia mai
apoi ne vom salva țara.”
Abraham Lincoln, 1862

"Nu poți construi

caracterul și curajul
unui om prin
privarea sa de
inițiativă și
independență."
IN CE CONSTĂ DEZROBIREA...

DE UNDE VINE SALVAREA

NOASTRĂ?
 Salvarea?

”Doar educația este în stare să ne

salveze societățile de la o posibilă
prăbușire, fie ea violentă sau
graduală”

J. Piaget, 1934
Christoph WULF, Introduction aux sciences de l'éducation, Armand Colin, 1995 (traduction),
p.26/27

"O analiză istorico-hermeneutică a

contextelor educaţionale, istoric definite,
poate să determine derivarea aspectelor
importante ale unei problematici... Analiza
istorică a realităţii educative oferă un ajutor
pentru rezolvarea marilor probleme
pedagogice, actualizând originile acestor
chestiuni în contextul problemelor actuale.”
TEMELIA CUNOAŞTERII ŞI A
ÎNŢELEPCIUNII - GNOTHI
SEAUTON-
CUNOAŞTE-TE PE
TINE ÎNSUŢI!
Maximă înscrisă pe
frontispiciul templului lui
Apolo din Delfi, devenită
principiul fundamental al
filosofiei lui Socrate.

ÎMPĂCAREA CU SINE ȘI CU CEILALȚI

SCHIMBAREA ÎN SINE ȘI ÎN ALȚII
Reconfigurarea propriului potențial
KEN ROBINSON, (2011), O LUME
IEȘITĂ DIN MINȚI, REVOLUȚIA
CREATIVĂ A EDUCAȚIEI
„În prezent provocarea este de
a transforma sistemele de
educație în ceva mult mai
potrivit pentru nevoile
secolului XXI. În centrul
acestei transformări
trebuie să se afle o
abordare total diferită a
inteligenței și creativității
umane”
„Viața nu este un exercițiu
academic!”
ABORDARE HOLISTICĂ A PROCESULUI
FORMĂRII ȘI DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII
UMANE
 Fundamente ale schimbării...
„ANUMITE EVENIMENTE AU LOC ÎN SOCIETATE, ÎN
SENSUL LARG AL CUVÂNTULUI, AFECTÂND MAI
MULŢI INDIVIZI, NU DOAR PE CEI CARE CONTEMPLĂ
REVOLUŢIONAREA MODULUI LOR DE GÂNDIRE.”
„ÎN COMPLETAREA UNEI ARGUMENTĂRI RAŢIONALE
VINE COLECTAREA DE DATE RELEVANTE.”
TRATAT DESPRE RĂZGÂNDIRE
HOWARD GARDNER
,,ORICINE SE AFLĂ ÎN POZIŢIA DE A
REALIZA SCHIMBĂRI SE CONFRUNTĂ CU
NECESITATEA DE A-I FACE PE ALŢII SĂ SE
RĂZGÂNDEASCĂ, ÎNCEPÂND CU SINE
ÎNSUŞI.”
DANIEL GOLEMAN
 Portofoliu – evaluare formativa si
sumativă
• Harta mentala ori conceptuală a unui: curent de gândire
pedagogică, paradigma, model, opera unui autor însoțită de o
prezentare analitică construită pe baza grilei de lectură:
definiția /concepția despre educație, finalități, conținuturi,
strategii didactice, evaluarea procesului instructiv-educativ și
a performanțelor elevilor, etc.
• PREZENTARE POWER –POINT – maxim 25 de slideuri.
• Soluții pentru problemele cu care se confruntă școala
contemporană – PERSPECTIVA ISTORICĂ ȘI COMPARATIVĂ –
algoritmul cercetarii comparative in educatie
Recursul la trecut o istorie deschisă spre
viitor – competențe intrumentale

Gândire
obiectiv -
critică

Inteligență
Creativitate
narativă

Conștiință Empatie /
istorică - conștiința
auttenticitate umanității

Recunoștință Metacogniție
generozitate reflectivitate

18
 Provocari:
• Nu e de ajuns să reformăm sistemele de educație ele trebuie
transformate!

• Universitățile - centre de trezire și dezvoltare spirituală

• Cercetarea științifică dezvoltată într-un context deschis de
spiritualitate

• Programe de cercetare concurente: Știința –între fundamentare

creativă și liberă – rigoare și exigență metodologică – Promovarea
unui univers metodologic integrat – inter si transdisciplinar

• Deschiderea cercetării educației spre spatii nonformale și

informale!
Un puzzle de aur!
Nu dispreţui lucrurile
mici. O lumânare poate
face oricând ceea ce nu
poate face soarele
niciodată: să lumineze în
întuneric.

Octavian Paler
Cred că dezrobirea noastră și a școlii noastre
începe în procesul de conștientizare a faptului
că dificultatea reală în a produce o schimbare
benefică nu constă în a dezvolta idei și practici
surprinzător de noi, ci în a scăpa de cele vechi
ce ne înlănțuie și mai ales de a păstra ceea ce
ne ajută să fim ceea ce dorim să fim!
„Vine o vreme când nu trebuie să aștepți să
devii omul care vrei să fii, ci trebuie să
devii omul care vrei să fii !”

Bruce Springsten
 Preliminarii
Recursul la trecut o istorie deschisă spre viitor

1. o mai bună înţelegere a conceptelor şi

metodelor ştiinţifice actuale.

2. reliefarea unor relaţii dintre dezvoltarea gândirii

individuale şi cea a ideilor ştiinţifice temporal
configurate.

24
 Preliminarii
Recursul la trecut o istorie deschisă spre
viitor
• 3. ajută la explicarea şi înţelegerea naturii activităţii
ştiinţifice;

• 4. permite delimitarea dintre ideologiile unor epoci şi

activitatea ştiinţifică iniţiată;

• 5.integrează cunoaşterea ştiinţifică în progresul

general al umanităţii favorizând manifestarea unui
veritabil umanism al cunoaşterii ştiinţifice.
25
 Modelul de proiectare a reformei
educatiei (propus de UNESCO)
1. Constituirea grupului de inițiativă a reformei;
2. Lansarea comenzilor de cercetare;
3. Elaborarea proiectului de reformă pe baza unui document filosofico-pedagogic
cu valoare natională;
4. Publicarea proiectului reformei;
5. Dezbaterea proiectului de reformă la nivelul comunității;
6. Constituirea școlilor pilot în care vor fi aplicate și evaluate noile programe
școlare;
7. Lansarea activităților de elaborare a noului plan cadru, a noilor programe
școlare;
8. Formarea formatorilor;
9. Informarea și formarea continuă a personalului didactic;
10. Introducerea transformărilor de management curricular;
11. Evaluarea periodică a rezultatelor.
 Epistemologia„…acea ramură a teoriei științei și, totodată,
a filosofiei care cercetează originea, structura, metodele și
validitatea cunoașterii științifice”
„Epistemologia fără contact
cu știința devine o schemă
goală. Știința fără
epistemologie, în măsura în
care se poate cât de cât
concepe, e primitivă și
nebuloasă”
„Învățământul ar trebui
astfel conceput, încât ceea ce
oferă să fie perceput ca un
dar neprețuit, iar nu ca o
datorie apăsătoare.”

NU E VORBA DE CÂT DE DEȘTEPT

LUCRUL CEL MAI IMPORTANT ESTE SĂ NU SUNT EU, CI DE FAPTUL CĂ AM MAI
ÎNCETEZI SĂ PUI ÎNTREBĂRI. CURIOZITATEA
ARE PROPRIA RAȚIUNE DE A EXISTA. MULTĂ RĂBDARE ÎN REZOLVAREA
PROBLEMELOR.
 Alchimiști pe tărâmul educației?
CE LECTII ARE ISTORIA EDUCATIEI PENTRU
NOI?

1. Orientări metodologice ale cercetării

educației

2. Filosofia științei – orientări contemporane

 Abordări metodologice ale cercetării
educației - Perspectivă istorică
1. anii 1970 – modelul ipotetico-deductiv –
scheme de cercetare experimentale și
cvasi-experimentale;

2. Anii 1980 - Psychologie sociale et

experimentation. Lemaine, J. M.

Validarea unei teorii, fie ea și in domeniul

educației, este, până la urmă, o
problemă de confruntare cu realitatea!
Crearea unor comunități de dezbatere
academică. - „Voi apăra valoarea lor
cognitivă, (a cercetărilor
Jean-Marie Van der Maren, experimentale) dar voi argumenta
Montreal, 2012 totodată că ele sunt virtual lipsite de
http://www.recherche- putere explicativă” (Hausman).
qualitative.qc.ca/prix-jean-marie- Predicția dihotomică de tipul: adevărat
van-der-maren/ sau fals nu mai era infailibilă!
 Abordări metodologice ale cercetării
educației - Perspectivă istorică
• Anii 1980 – 1990: Comunitățile de
dezbatere academicăc conchid: nu
există o singură metodă de bază
pentru cercetarea în educație –
metoda experimentală – ci un
ansamblu metodologic ce poate fi
utilizat în mod complementar și
alternativ cercetării experimentale a
fenomenului educativ.

• După anii 1990: Cercetarea - acțiune,

Jean-Marie Van der Maren,
Montreal, 2012
http://www.recherche-
qualitative.qc.ca/prix-jean-marie-
van-der-maren/
cercetarea – dezvoltare: analizele de
tip cantitativ erau însoțite acum și
validate de studii calitative
Abordări metodologice ale cercetării
educației - Perspectivă istorică
Anii 2000 si in prezent: noi probleme în căutarea unor
răspunsuri și soluții:

1. Tendinţa de reîntoarcere a ştiinţelor educaţiei la o singură

metodă!

2. Teoria care servește fundamentării cadrului conceptual a rămas

însă în continuare de tip disciplinar, în limitele pedagogiei
psihologice sau ale pedagogiei sociologice.

3. Disonanțe reale între practicile educative şi teoriile ştiinţifice cu

privire la fenomenul educativ, între dezvoltarea cunoașterii și
acțiunea profesională. În consecinţă, avem o cercetare fluidă și
polisemantică de tipul: „vorbe, vorbe”!
 ORIENTĂRI CONTEMPORANE ÎN
FILOSOFIA PARADIGMA:
ȘTIINȚEI:
o realizare ştiinţifică
exemplară care orientează
teoria și practica ştiinţifică
prin conţinutul său de legi,
concepte, preferinţe,
presupoziţii filosofice, sursă
de probleme ale căror soluţii
sunt prefigurate ca într-un joc
de puzzle.

Th. Kuhn, Structura PARADIGMELE NU SUNT DEZVOLTATE ÎN MOD

ABSTRACT, CI NEAPĂRAT ÎN FUNCŢIE DE STUDIUL UNOR
revoluțiilor științifice, 1962 APLICAŢII ÎNTR-UN SPAŢIU PROBLEMATIC, UTILIZÂND
PRACTICA REZOLVĂRII DE PROBLEME
 ORIENTĂRI CONTEMPORANE ÎN FILOSOFIA ȘTIINȚEI:

Imre Lakatos • Reguli metodologice clare. Concepție

IMRE LAKATOS
KUHN ARE ÎN VEDERE ŞTIINŢA – AŞA – CUM – ESTE, IAR
POPPER SI CONTINUITORUL SĂU LAKATOS: ŞTIINŢA – AŞA
CUM – TREBUIE – SĂ – FIE.
închegată despre organizarea științei.
• Un program de cercetare are două
componente principale: un nucleu dur,
reprezentat de un set de idei fundamentale
care sunt esențiale programului de cercetare
și o centură de protecție – văzut ca un set de
idei mai puțin fundamentale valorificate
pentru a aplica nucleul dur la fenomenele
reale.
• Dezvoltarea şi competiția programelor de
cercetare.
• Evaluarea concepțiilor filosofice prin studii
istorice de caz.

PROGRAMUL DE CERCETARE ESTE UNUL DE

TIP PROGRESIV (INFLUENȚA LUI K. POPPER),
EXTINZÂNDU-ȘI CONSTANT APLICABILITATEA LA
UN SET DE CAZURI DIN CE ÎN CE MAI MARE,
FAPT CE REUȘEȘTE SĂ SPOREASCĂ CAPACITATEA
PREDICTIVĂ A ACESTUIA.
 ORIENTĂRI CONTEMPORANE ÎN FILOSOFIA ȘTIINȚEI:

Larry Laudan
• recunoște forța discuției kuhnine
Progress and Is Problems, cu privire la structura socială a
1977 științei și a exemplelor istorice.

• distincție între acceptarea și

practicare teoriilor științifice.

• susține importanța cultivării unei

atitudini noi a cercetătorului față
de teoriile științifice și implicit
față de știință.

„tradiții de cercetare”
 ORIENTĂRI CONTEMPORANE ÎN FILOSOFIA ȘTIINȚEI:

Paul Feyerabend
• oamenii de știință trebuie să
se prezinte ca apărători ai
libertății și creativității
Against Method, 1975
• adept al - anarhismul
epistemologic - se opune
tuturor sistemelor de reguli și
constrângeri din știință, care
ar diminua creativitatea
cercetătorilor din știință

„ȘTIINȚA REPREZINTĂ UN ASPECT AL

CREATIVITĂȚII UMANE”!
 O serie de exigenţe metodologice sunt necesare pentru inițierea și aprofundarea
studiilor istorice în domeniul educației (D. Csorba, 2011, p. 26-27):

Analiza istorică implică distincţia clară între diferite planuri

şi sectoare de investigaţie: anticipările generale sau utopiile,
redactarea şi difuzarea diferitelor proiecte ideatice,
încercările de implementare a unor proiecte şi realizările
efective.

Cercetarea originilor implică respingerea unei concepţii

sumare despre istoria educaţiei ca simplă filiaţie de idei sau
succesiune de practici. Importante sunt analizele privind
seriile doctrinare şi instituţionale, fenomenele de
continuitate şi discontinuitate, schimbările de ritm, de recul
sau de retur aparent ce afectează o serie evolutivă.
 exigenţe metodologice pentru cercetarea istorică a educației:

Sunt relevante referirile la situaţiile politice, economice, sociale,

ştiinţifice şi ideologice care au condus, susţinut sau respins diferite
idei sau/şi instituţii pedagogice.

Emergenţa unei forme noi de gândire şi acţiune nu exclude

persistenţa unei forme vechi. Evoluţiile sunt marcate şi de
coexistenţa ideilor pentru ca apoi să urmeze conflictele de idei şi
practici, atacarea locurilor comune, impunerea/promovarea
inovaţiilor.

Este dificilă fixarea unei date precise cu privire la naşterea unei idei,
a unor practici sau a unor instituţii. Dimpotrivă, este posibil să fixăm
pe o scară temporală, momente sigure ce au privilegiat naşterea
unei idei, a practicilor sau instituţiilor, astfel încât pot fi distinse
etape embrionare, anticipative, de organizare sau/şi generalizare.
 Considerații preliminare la o metodologie a cercetării istorice a
educației
 ecuaţia reprezentare – dezinteresare – maximum de obiectivitate trebuie însă
să domine, deontologic, istoricul în propria întreprindere de reconstituire a
trecutului.

 „istoria”, ca reflectare a trecutului, este pluralistă ca interpretare, acest trecut

unic putând fi privit din diverse unghiuri, depinzând de subiectivitatea
istoricului, de mediul în care el s-a format, de publicul căruia el se adresează.

 istoricul se află în faţa regândirii permanente a domeniului său de cunoaştere;

el interoghează mereu trecutul, încercând să-şi valideze răspunsurile prin
metodă;

 metoda de cercetare este cea care conferă credibilitatea discursului istoric, îl

face valid pentru ceilalţi. Adevărul istoric este garantat prin metodă.
 METODA ISTORICĂ
• Metoda investighează evenimente care provoacă
o „întrebare istorică” – acel „cum se face că s-a
întâmplat şi s-a întâmplat aşa?”. Prin ea,
prezentul caută în evenimentele trecute cheia
alcătuirii sale. Se poate constata astfel că, deşi
„istoria se îndreaptă spre trecut, nu poate face
abstracţie de prezent şi de viitor în chiar interesul
cunoaşterii trecutului.”
• Florian, Mircea, Curs de istoria filosofiei moderne, Bucureşti, 1947-1948, p.39.
• Ibidem, p. 68
 METODOLOGIA... reprezintă logica procedeelor
stiintifice fundamentale de selectare si prelucrare a
datelor si de construire de modele teoretice.

• Metodologia pedagogica are trei dimensiuni, legate intre ele:

1. dimensiunea teoretica si consta in sinteza propozitiilor teoretice de baza, intr-un model
specific de abordare pentru a directiona viitoarele cercetari.
2. dimensiunea tehnica-metodica, constand in metodele si tehnicile de cercetare, precum si
in ansamblul normelor concrete care indruma utilizarea acestora in activitatea de
cercetare empirica...
3. dimensiunea empirica, semnificand modul de cuprindere a realitatii investigate in ceea ce
numim in mod curent experienta de cercetare.
(Lazar Vlasceanu)

Dimensiunea
teoretica

Dimensiunea
Dimenisunea
tehnica-
empirică
metodica
 şase paşi importanţi care conduc
cercetarea istorică:
1. recunoașterea unei probleme istorice sau identificarea unei
necesități de cunoștințe istorice.
2. colectarea de informații relevante despre problema sau subiectul
studiat.
3. formarea de ipoteze care explică relațiile dintre factorii istorici.
4. colectarea riguroasă și organizarea probelor, precum și verificarea
autenticității și veridicităţii informațiilor și a surselor lor.
5. selectarea, organizarea, precum și analizarea celor mai pertinente
probe colectate, formulând concluziile iniţiale.
6. înregistrarea concluziilor finale într-un raport narativ.
Charles Busha and Stephen Harter
 1. RECUNOASTEREA UNEI PROBLEME

Definirea temei de cercetat

• trebuie să răspundă unei nevoi de tip
pragmatic ori pur cognitive. Interogarea
culturii istorice deja acumulate;
• verificăm dacă problema respectivă este
semnificativă din punctul de vedere al
cunoaşterii istorice generale, şi dacă nu cumva
ea a fost deja abordată şi poate chiar
soluţionată de vreun alt cercetător.
 2. COLECTAREA DE INFORMAȚII RELEVANTE DESPRE
PROBLEMA SAU SUBIECTUL STUDIAT

 Alcătuirea bibliografiei

O primă clasificare ţine de natura informaţilor

cuprinse:
-bibliografii simple (unde sunt indicate numai: autorul, titlul lucrării, locul şi data
apariţiei, numărul de
pagini)
-bibliografii analitice (care cuprind în plus informaţii şi aprecieri sintetice
aparţinând autorului
bibliografiei).
O altă clasificare se realizează în funcţie de aria de cuprindere a
bibliografiei. Din acest punct de vedere
avem:
-bibliografii curente (includ numai lucrările apărute într-un interval limitat de
timp; de obicei, apar la intervale
eriodice)
-bibliografii cumulative (cuprind toate lucrările apărute până la data redactarii.
 izvoare folosite frecvent în cercetările
istorice:
- izvoare scrise (acte oficiale, acte şi însemnări
personale, inscripţii, scrisori, contracte,
registre, lucrări de tot felul, fie ele manuscrise
sau tipărite, cronici, memorii, însemnări de
călătorie etc.)
- izvoare nescrise (relicve arheologice de tot
felul, incluzând aici atât siturile arheologice
propriu-zise, cât şi obiectele recuperate prin
investigaţiile arheologice şi depozitate în
diverse colecţii, incluzând aici şi oasele de
animale găsite în situri arheologice, şi urmele
fosile ale unor plante cultivate, şi diversele
obiecte de artă sau de uz curent, fotografiile,
înregistrările audio şi video etc).
 3. formarea de ipoteze care explică relațiile dintre factorii istorici

• Istoricul nu trebuie să răspundă numai la

întrebarea „Ce s-a întâmplat?”, ci şi la
întrebarea „De ce a avut loc faptul istoric X?”
și „spre ce a condus el?”.

• Explicarea faptelor istorice ocupă deci un loc

important în cunoaşterea istorică.
 Ipoteze în cercetarea istorică
• Cine?
• Unde?
• Când?
• Cum?
• De ce?
• Ce s-a intamplat?
 Ipoteza in cercetarea istorică

O componentă importantă a activității istoricului este

reprezentată de procesul de elaborare și verificare a
ipotezelor.

Însăși etapa descifrării informațiilor primare oferă

ocazia formulării unor ipoteze. În istorie formulăm
ipoteze nu numai pentru a formula răspunsuri la
întrebări explicative (de tipul „de ce?”) ci și pentru
întrebări de tip factografic (de tipul „ce-a fost?”). În
acest caz sunt incluse descifrarea informațiilor primare,
cercetare autenticității și veridicității izvoarelor.
 Ipoteze în cercetarea istorică
Pentru descifrare informațiilor
cuprinse în izvoare IPOTEZE FACTOGRAFICE

Formulate în critica externă și

internă a izvoarelor

Formulate în stabilirea faptelor

(simple sau incluse în lanțuri
cauzale)
IPOTEZE EXPLICATIVE
Explică faptele

Stabilesc legi

Organizează informațiile despre IPOTEZE CONSTRUCTIVE

trecut (periodizare, clasificare a
materialului)
 4. COLECTAREA RIGUROASĂ ȘI
ORGANIZAREA PROBELOR, PRECUM ȘI
VERIFICAREA AUTENTICITĂȚII ȘI
VERIDICITĂŢII INFORMAȚIILOR ȘI A
SURSELOR LOR
 REGULI
• Fiecare informație şi fiecare sursă trebuie citite cu
scepticism şi viziune critică. Nici o proba nu
trebuie apreciată la valoarea absolută.
• Punctul de vedere al autorului trebuie considerat.
• Fiecare proba trebuie să fie verificata în
comparaţie cu alte surse si dovezi.
5. selectarea, organizarea, precum și analizarea celor mai pertinente
probe colectate, formulând concluziile iniţiale

Explicaţia se poate realiza la mai multe niveluri. Deseori ea

se realizează doar la un nivel descriptiv, istoricul
considerând că prezentarea detaliată a desfăşurării faptelor
este suficientă pentru evidenţierea mecanismului lor de
desfăşurare. O variantă a acestui tip de explicaţie este aşa-
numita explicaţie descriptiv-genetică, considerată de unii
specialişti ca fiind tipul dominant de explicaţie istorică, prin
care se consideră că pentru explicarea unui fapt istoric este
suficientă stabilirea stadiilor sale succesive de dezvoltare
(geneza sa). Pe lângă explicaţiile descriptive şi descriptiv-
genetice, există şi explicaţii prin definirea unui concept sau
termen istoric. Totuşi, forma deplină a explicaţiei în istorie
este aceea care ia în discuţie cauzele unui eveniment,
fenomen sau proces istoric.
Discursul pedagogic se ipostaziaza in functie de
trei profile teoretice:

1. descriptiv-constatativ – ONTOLOGIA EDUCATIEI

2. constructiv-reflexiv –EPISTEMOLOGIA
EDUCATIEI

3. prescriptiv – normativ – AXIOLOGIA EDUCATIEI

 In opinia lui Jean Piaget (1970), faptul stiintific este definit prin
urmatoarele caracteristici:

• - este un raspuns la o intrebare, ceea ce

presupune o intreaga elaborare, solidara cu
sistemul de informatii care au dus la acea
intrebare;
• - este o constatare sau o « lectura » a experientei,
care nu se reduce la simpla «citire» a datelor, ci
comporta o intreaga structurare;
• - un fapt nu exista niciodata in stare pura...; el
este intotdeauna solidar cu o interpretare
 Hermeneutica
• Hermeneutica (din limba greacă: a interpreta, a tălmăci) reprezintă, în
filosofie, metodologia interpretării și înțelegerii unor texte. Textele pot avea în
același timp un sens material literal și un sens spiritual. În decursul timpului,
hermeneutica devine mai amplă, având tendința de a da un sens
compehensibil tuturor scrierilor greu de înțeles. Devine, asfel, o teorie
generală a regulilor de interpretare.

• Indiferent de formă sau amănuntele de redactare, hermeneutica pune accent

pe conţinut şi pe semnificaţie. Ea se deosebește, astfel, de exegeză privită ca
explicație ori comentariu.
6. ÎNREGISTRAREA CONCLUZIILOR
FINALE ÎNTR-UN RAPORT NARATIV
 ELEMENTE DE PEDAGOGIE COMPARATĂ

• Național si universal în domeniul educației –

analiză comparativă – valorificarea
experiențelor și practicilor educaționale
naționale în contextul afirmării internaționale
– eseu semistructurat. - « Cum putem invata
ceva de valoare practica de pe urma studierii
sistemelor de invatamant straine ? »
 Cursul urmareste a se constitui intr-o sinteza integratoare care sa demonstreze:

• stiintificitatea domeniului educatiei comparate;

• sa ajute la cristalizarea unor deprinderi de cercetare specifice

metodologiilor comparative, operand asupra unor teme
fundamentale si probleme in dezbatere ale educatiei
comparate pentru a oferi o imagine integrativ –
comprehensiva a educatiei mondiale si a celei nationale;

• sa permita elaborarea și raportarea axiologică la experiențe

educaționale valoroase pentru practica educativa curenta.
 Aparitia domeniului educatiei
comparate
• Pedagogia comparata apare ca un domeniu stiintific cu un reper al
inceputului foarte précis, consacrat de lucrarea lui Marc Antoine Julien de
Paris: Schita de pedagogie comparata – 1817.

• In secolul XX, lucrarea a fost reconsiderata: deoarece perioada interbelica

si cea de dupa al doilea razboi mondial sustin cu necesitate orice analiza
comparativa in materie de educatie. (perioada primelor reforme scolare)

• Pana atunci rapoartele comparative aveau un caracter impresionist,

formulate dupa grile subiective dictate de ideile si prejudecatile autorilor
lor, dar permiteau un spatiu suficiet de flexibil pentru ca experientele sa se
propage.
 Dificultati de apropiere de domeniul educatiei comparate recunoascute de Jose Luis
Garcia Garrido, autor al lucrarii “Fundamente ale educatiei comparate”, Bucuresti, E.D.P. 1995:

• necesitatea pregatirii pedagogice initiale pentru a accede la

rezultatele unui domeniu specific cum este cel al educatiei
comparate ;
• «invazia» studiilor straine – desi dificila comprehensiunea,
abordarea sistemelor educationale din perspective multiple
este extrem de pozitiva ;
• dezvoltarea domeniului educatiei si pedagogiei comparate s-a
amplificat datorita aportului considerabil al practicienilor mai
cu seama decat al teoreticienilor educatiei.
 Observatie:
• Actualmente, pedagogia si educatia
comparata au in Europa totala acceptare
academica, desi domeniul este apreciat ca
disciplina tanara si imatura. (lipsa lucrarilor !)
 Perspective de abordare a unui curs de
pedagogie / educatie comparata :

• expunerea si asimilarea fundamentelor

stiintifice ale domeniului cu accent pe
aspectele metodice: Hilker, Beredey, Noah-
Eckstein, Tusquets etc.
 Perspective de abordare a unui curs de
pedagogie comparata / educatie comparata:
• descrierea si analiza comparativa a sistemelor
educative, dupa unele prolegomene
elementare cu caracter general si metodologic
(perspectiva anglosaxona): Kandel, Hans,
Ulich, Cramer – Browne, Adams, King, Holmes.
 Apare ca necesara:
• perspectiva sistemica de abordare si constituire a domeniului
deoarece este imposibil sa patrunzi coerenta logica interna a
sistemelor educative abordandu-le numai din perspectiva
unei singure probleme.
• Sistemul insusi este o sinteza a unui complex de probleme si
aspecte si de aici necesitatea de a nu ne multumi cu tratarea
unei anumite problematici fara a intelege fiecare sistem
educativ privit in sine, in intreaga sa complexitate.
 Principalele pozitii fata de educatia comparata ca stiinta au fost sintetizate de J. L. Garcia
Garrido

1. Nu exista o stiinta comparativa a educatiei, ci o metodologie –

metodologia comparata – aplicata la educatie.

• la aceasta pozitie au aderat autori care au aratat scepticism fata de

utilitatea unei stiinte comparative cu pretentii de autonomie: Garcia Hoz
(1964), Villapando (1961), si a celor care sunt partizanii unei stiinte a
educatiei unice si unitare – numita sau nu Pedagogie.

• metoda comparativa poate fi utilizata de orice domeniu specific de

studiu al pedagogiei
 Principalele pozitii fata de educatia comparata ca stiinta au fost sintetizate de J. L.
Garcia Garrido:

2. Exista o stiinta comparativa a educatiei pentru ca

exista o metoda comparativa aplicabila la
problemele educative.

• Tusquet – defineste pedagogia comparata drept

“stiinta care incearca sa rezolve problemele
educative folosindu-se de metoda
comparativa”(1969).
 Principalele pozitii fata de educatia comparata ca stiinta au fost sintetizate de J. L.
Garcia Garrido:

3. Exista o stiinta comparativa a educatiei pentru ca aceasta are un

obiect specific, desi nu are o metodologie proprie.

• ceea ce conteaza in caracterizarea unei stiinte este obiectul si nu

metoda sa;

• Le Thanh Khoi: “Educatia comparata se defineste... nu prin metodele

sale, pe care le ea de la toate disciplinele, ci prin obiectul sau:
comparatia faptelor educative si a relatiilor care le leaga de mediul lor”
(1981) – aprecierea creaza confuzii: obiectul stiintei comparative a
educatiei este “comparatia”!!!
 Principalele pozitii fata de educatia comparata ca stiinta au fost sintetizate de J. L.
Garcia Garrido:

4. Educatia comparata este “Geografia educatiei” .

• - obiectul de studiu sunt tarile sau natiunile privite din puntul de vedere al organizarii lor
educative;

• - ca disciplina geografica – Educatia comparata ar fi in acest caz o disciplina descriptiva

(descrierea ar prevala asupra comparatiei) – in cel mai bun caz am putea vorbi atunci de o
“geografie comparata a educatiei”.

• - reprezentant si aparator al geografiei educatiei – Debesse (1974) sustinea: “Este posibil

si de dorit sa consideram (...) sub numele de geografie a educatiei un intreg ansamblu
de cercetari in masura in care ne face sa intelegem faptele educative in varietatea lor si
in conexiunile lor in spatiu.” (1974)
 Principalele pozitii fata de educatia comparata ca stiinta au fost sintetizate de J. L.
Garcia Garrido:

5. Educatia comparata este “Istoria Comparata a Educatiei Contemporane”

• Hans (1964) scria: “Educatia comparata se bazeaza pe istorie si ar

trebui abordata din punct de vedere functional, ceea ce este un alt fel
de a spune istoric. Inteleg prin functionalism in stiinta noastra
dezvoltarea pe care au cunoscut-o, de-a lungul istoriei si in diferite
tari, functiile institutiiilor educationale.”
 Principalele pozitii fata de educatia comparata ca stiinta au fost sintetizate de J. L.
Garcia Garrido:

6. Educatia comparata este studiul comparat al sistemelor educative din lumea de

astazi.

• cu unele nuantari este conceptia cea mai impartasita de autori in

contemporaneitate;

• conceptia se bazeaza pe ideea ca sistemele educative reprezinta obiectul de

studiu al acestei stiinte (nici un alt domeniu pedagogic nu trateaza explicit si
extins acest obiect vezi pedagogia generala si sociologia educatiei).

• Educatia comparata - stiinta tanara – imaturitate - sistemul educativ – ca

termen nu este inca clarificat: de aceea unii autori vorbesc de acceptiue a
restransa a termenului - “fapte educative” sau “probleme educative” .
 … puncte de vedere:
• In reprezentarea lui Marc Antoine Jullien de Paris, educatia
comparata este o stiinta pozitiva menita sa compare faptele si
pe aceasta baza sa stabileasca principiile si cauzele lor.

• Reprezentantii pedagogiei germane apreciaza pedagogia

comparata drept stiinta umanista si naturala. Astfel, N. Hans
reuseste sa identifice modul in care aceasta stiinta umanista
foloseste principiul cauzalitatii si ia in considerare actiunile
subiective ale oamenilor si scopurile finale pe care le are.
 O frumoasa comparatie pentru pedagogia comparata este realizata de Lauwerys
atunci cand o apreciaza plastic a fi similara navigatiei care :

• “nu indica in ce directie trebuie sa se indrepte

avionul sau vaporul, ci informeaza numai asupra
directiilor vanturilor, curentilor, stancilor si locurilor
mai putin adânci, lucruri ce trebuie luate in
considerare ca nava sa ajunga cu bine in port.”

Frantisek Singule, “Locul pedagogiei comparate in sistemul stiintelor si insemnatatea lor”, in

“Caiete de pedagogie moderna”, E.D.P., Bucuresti, 1970, p.77
 Concluzii preliminare:
• Pedagogia comparata este o disciplina pedagogica,
componenta a stiintelor pedagogice, deoarece
obiectul cercetarii sale este constituit din intreaga
problematica educationala.

• Diferenta dintre pedagogia comparata si celelalte

stiinte pedagogice consta in modul specific de a
aborda problemele specifice cu metode specifice.
 Scopul pedagogiei comparate:
• nu este unul normativ, de a elabora o noua filosofie asupra educatiei, de a
elabora un nou sistem de gandire si practica pedagogice, deoarece acest
lucru nu corespunde posibilitatilor metodei sale.

• Ea “nu impune studierea anumitor idealuri de educatie, nici nu cerceteaza

criteriile dupa care trebuie apreciate faptele, ci studiaza numai fortele care
determina politica educativa”.

• Frantisek Singule, “Locul pedagogiei comparate in sistemul stiintelor

si insemnatatea lor”, in “Caiete de pedagogie moderna”, E.D.P., Bucuresti,
1970, p.77
 Nomotetic si idiografic in educatie – in pedagogia si educatia comparata:

• Se reproseaza teoriilor pedagogice incapacitatea acestora de a incorpora legi

generale. Reid (1968) acuza faptul ca pedagogia nu realizeaza finalitatea
nomotetica a oricarei stiinte: ea nu dispune de un corp de legi generale, fiind un
domeniu de activitate, nu o stiinta.

• Aceasta critica ne trimite la una din dezbaterile epistemologice esentiale pentru

statutul stiintelor umane: este dihotomia dintre nomotetic (din greaca: „nomos" =
universal) si idiografic („idio" = individual). Este un cuplu de termeni propus initial
de Windelband si reluat astazi de majoritatea autorilor.

• Incepand cu Rickert, se face distinctia intre „metoda generalizanta" proprie

stiintelor naturii („nomotetice", pentru ca se finalizeaza cu legi generale) si
„metoda individualizanta" din stiintele umane sau „idiografice".
 Explicatii:
• In mare parte, fenomenele umane se manifesta insa in forme individuale. Cum vor putea
atunci stiintele umane sa se ocupe de ceea ce este unic si personal, fara sa renunte totusi la
metoda nomotetica? Cum se vor stabili aspectele generale, regulate si recurente ale unor
manifestari personale, irepetabile?

• Este o dilema cu care s-a confruntat si Allport (1961) atunci cand a studiat personalitatea ca
fenomen individual si general: „Ca individual este o unitate structurata, este o realitate. Ca
stiinta inclina spre universal si nu spre particular, este o alta realitate. Si, totusi, personalitatea
este un fenomen universal, chiar daca se manifesta doar prin forme individuale. Ca fenomen
universal, ea trebuie abordata de catre stiinta, insa nu poate fi studiata complet daca
neglijam ipostazele sale individuale. Aceasta dihotomie reprezinta o problema fundamentala
a cunoasterii stiintifice".
 Explicatii:
• Calea deschisa de Allport poate da sugestii utile si pentru
educatie. El considera ca orice fenomen uman poate fi
abordat din trei unghiuri de vedere: dupa normele universale,
dupa normele de grup si normele individuale. In ceea ce
priveste personalitatea, conform acestor criterii, ea poate fi:
a) aceeasi la toti oamenii (normele universale); b) aceeasi la
anumiti oameni (normele de grup); c) unica pentru fiecare
individ (normele individuale).
 Explicatii:
• Este important sa trasam granite evidente intre ceea ce este pedagogia comparata si metoda
comparata folosita in pedagogie in general in cercetarea legitatilor in domeniul fenomenelor
pedagogice. Legile pe care le descopera pedagogia comparata au un caracter cu totul ipotetic
ca urmare a numerosilor factori si fenomene complexe din care este constituit si care
actioneaza in timpul procesului educativ.

• Majoritatea legilor pedagogice sunt legi statistice. Ele exprima invariante, tendinte centrale -
si fenomene relativ recurente intr-o serie de date empirice. Unii autori, precum Newsome
(1964), le considera legi cu putere nomotetica limitata sau chiar „quasi-legi" (Albert, 1965,
p.191).

• Ele nu pot fi deci utilizate decat in contextul empiric din care au fost extrase. Pentru
extrapolarea acestui gen de concluzii statistice in afara esantionului de referinta, s-au folosit
fie analogia, fie asertiunile probabiliste. Legile statistice devin atunci probabiliste sau
stochastice: ele admit ca tendintele constatate au o anumita probabilitate, anumite sanse de
a fi confirmate in cursul evolutiei sau la repetarea conditiilor care le-au generat.
 Observatie:
• Desi sunt frecvent confundate cu legile stiintifice, principiile
au un statut epistemologic diferit. Ele sunt produsul unei
conventii si, in consecinta, au un caracter consensual si
intersubiectiv. Ele sunt create de oameni pentru a reglementa
raporturile lor la un moment dat si in anumite conditii; legile,
in schimb, exista independent de vointa oamenilor care pot,
cel mult, sa le descopere si sa le foloseasca in explicarea
rationala a lumii.
 Explicatii:
• Pedagogia comparata studiaza sisteme, doctrine si practici educationale
din dorinta de a implanta ceea ce este considerat a fi viabil in sistemul
indigen.

• Un principiu indiscutabil al acestei discipline indica faptul ca institutiile de

invatamant, sistemele de educatie ca si trasaturile lor diferite nu pot fi pur
si simplu transplante in alte conditii culturale.

• Desi orientat intens spre studiul sistemelor de educatie straine, cercetarea

comparativa trebuie sa ajunga in primul rand la o intelegere aprofundata a
problemelor de educatie indigena pe baza studierii unor probleme
asemanatoare la alte state care au construit si consolideaza teorii si
practici educationale pe baza unor traditii culturale proprii.
 Vocatia interdisciplinara a stiintei comparative a
educatiei
• W Halls - sublinia vocatia interdisciplinara a stiintei comparative a educatiei,
contestandu-i caracterul de disciplina, reducand-o la o simpla metoda (apud V.
Iliescu, p VIII, Abordarea comparativa in pedagogie, 1976).

• Necesitatea abordării interdisciplinare a problemelor ştiinţei, vieţii sociale şi

învăţământului derivă din imposibilitatea unei ştiinţe, oricare ar fi aceea, de a
cerceta global problemele complexe ale realităţii. Efortul însă se soldează cu
perfecţionarea metodologilor de investigaţie, rezultatele sale putând reprezenta ca
posibile soluţii pentru alte ştiinţe, precum şi practicii. În general însă rezultatele
fiecărei ştiinţe sunt specifice disciplinei date, şi reprezintă modele limitate de
cercetare a fiinţei umane şi a lumii. Or, interdisciplinaritatea, dintr-un principiu
regulativ al educaţiei şi învăţământului, devine unul constitutiv.
 UTILITATEA EDUCATIEI COMPARATE

• Educatia comparata contribuie la cunoasterea si intelegerea activitatii

educative a diverselor popoare, tari, natiuni, regiuni;

• Gratie cunoasterii acestor sisteme educative se ajunge la o mai buna

cunoastere a propriului sistem : Gothe: “Pentru a te cunoaste pe tine
insuti, compara-te cu ceilalti.”

• Cunostintele despre sistemele educative proprii si din alte tari

favorizeaza intelegerea tendintelor educatiei moniale (Rossello, 1960) si
optiunea pentru un viitor educativ mai bun.
 UTILITATEA EDUCATIEI COMPARATE
• Educatia comparata este un instrument fundamental pentru elaborarea si
punerea in aplicare a reformelor si inovatiilor educative – ajutor pretios pentru
politica educativa;

• Educatia comparata poate contribui in mod decisiv la intelegerea internationala,

la instaurarea pacii in lume si la treptata eliminare a sentimentelor etnocentriste,
nationaliste, soviniste si imperialiste.

• Educatia comparata poate sa fie un puternic instrument de asistenta tehnica

educativa pentru tarile mai putin dezvoltate (Bowman, 1990.)

Obs. NOAH a semnalat abuzurile la care se poate ajunge printr-un

tratament maximalist al cercetarilor comparative!!!
Formarea initiala a unui comparatist trebuie sa urmareasca urmatoarele domenii de interes :

• temele fundamentale ale educatiei comparate

- accent pe metodologia educatiei comparate;

• probleme educative mondiale;

• sisteme educative – analiza comparativa.

 Natura educatiei comparate deriva din:

• abordarea istorica a domeniului;

• aprofundarea conceptuala - (epistemologia

domeniului);

• conexiunile educatiei comparate cu alte domenii ale

stiintelor educatiei;

• metodologia educatiei comparate.

 Etape in dezvoltarea pedagogiei comparate

1. Etapa prestiintifica: relatarile de calatorie

2. Constientizarea
3. Etapa “invatamantului din strainatate”
4. Etapa de elaborare sistematica
5. Contributia organismelor internationale: BIE,
Unesco, OCDE, Consiliul Europei
6. Dezvoltarea actuala a educatiei comparate
«…nu exista o mai buna modalitate de a
intelege natura unei stiinte decat
intoarcerea la originile ei si la treptata
evolutie a trasaturilor ei initiale.[1]»
[1] Jose Luis Garcia Garrido, Fundamente ale educatiei comparate,
E.D.P., 1995, Bucuresti, p.19
«Copilaria educatiei comparate»
 Ipoteze contradictorii
• Marc Antoine Jullien de Paris,
« Esquisse et vues preliminaires
d’un ouvrage sur l’education
comparee », - Schita si puncte de
vedere preliminare ale unei
lucrari asupra educatiei
comparate - Paris, 1817 , (Pedro
Rossello[1], Franz Hillker[2])
[1] Pedro Rossello, Marc-Antoine Julline de
Paris. Pere de L’education comparee et
precurseur du B.I.E. Geneve, Port-Noir, 1943,
p.40
• [2] Franz Hilker, La pedagogie compare.
Introduction a son histoire, sa theorie et sa
practique, Paris, Institut pedagogique national,
1961, p.12-15.
• calatorii in strainatate, realizate
de ganditorii unor spatii si
vremuri apuse. (Isaac Leon
Kandel[1], St. E. Fraser si William
Brickman[2], s.a.)
•
[1] Isaac Leon Kandel, Comparative Education, New-
York, 1933, p.XVII
• [2] St. E. Fraser si William Brickman, A history of
International and Comparative Education, Nineteenth-c
entury Documents, Glenview, 1962, p.2.
 Etapa prestiintifica: relatarile de calatorie
• Schneider (1966) aprecia ca insasi cultura populara, zicatorile si proverbele popoarelor - referentiali pentru comparatie.
• Calatorii greci din Antichitate erau fascinati de egipteni si persani - Herodot, Strabon, Xenofon.
• Atenienii s-au comparat in permanenta cu spartanii – ne amintesc Platon si Xenofon

Stagnarea interpretarilor comparative recunoastem in Evul Mediu in spatiul european – preocupari exista in afara sa:

• I-Tsing un calator cult chinez aduce marturii despre educatia din India secolului al
VII-lea ;
• arabul Soliman el Mercader in secolul al IX-lea exprima sinncera sa admiratie fata
de ceea ce a intalnit in scoala chineza a acelui timp:

« Fie ei saraci sau bogati, tineri sau maturi, toti chinezii invata sa traseze
ideograme si sa scrie… In fiecare sat exista o scoala si un invatator care ii invata pe
saraci si pe fiii lor… Acesti invatatori sunt intretinuti pe spezele statului.[1]»
[1] Noah Eckstein, 1970, p.26.
 Etapa prestiintifica: relatarile de calatorie

Renasterea – renaste intresul europenilor pentru

comparatie - Marco Polo si calatoriile sale;
• Matteo Ricci – China, Scalante – Japonia.

• Analizele comparative se dezvolta si au in atentie terenuri «nedefrisate»

din Lumea Noua : incasi, azteci, mayasi, si se extinte pana chiar in plan
imaginativ: Utopia lui Thomas Morus, Novei Atlantis de Francis
Bacon, Cetatea Soarelui a lui Campanella, Povestea
Severambilor de Denis Vayrasse, Aventurile lui Telemac de
Fenelon, etc.
 2.Constientizarea
• Iluminismul se caracterizeaza prin afirmarea unui spirit comparatist fundamentat
pe ideile nationalismului si rationalismului stiintific - Reprezentant : Diderot –
Enciclopedia si Suplimentul la calatoria lui Bougainville (1772) includ elemente si
aplicatii ale metodei comparative explicite.

• Sfarsitul scolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea (primele doua decenii)

alatura termenul «comparativ» unor teme foarte variate ale cunoasterii umane :
– “Prima schita la o introducere generala in anatomia comparata” – Goethe –
1775;
– “Manual de zootomie comparata” – Carus – 1818;
– « Stiinta lingvisticii comparate » - Bopp – 1816 ;
– « Curs de literatura comparata » - Noel – Laplace .
 Scrieri ce au precedat lucrarea lui M. A. Jullien de Paris in care
reflectia comparativa are in vedere fenomenul educational :

• De re scholastica Anglia cum germanica comparata, Freiburg,

1795, F. A. Hecht;
• Essais sur l’education et l’organization de quelques parties de
l’instruction publique, Paris, 1808, C. A. Basset;
• Raport sur L’instruction publique en Allemange, en Hollande,
en Italie, Paris, 1814, G. Cuvier
 M. A. Jullien de Paris
• Jose Luis Garcia Garrido apreciaza rolul lui M. A. Jullien de
Paris de a « fi relevat pentru prima data, intr-un mod relativ
complet, caracterul atat stiintific cat si practic al Educatiei
Comparate, careia i-a conferit si o anumita autonomie
epistemologica.[1]»

• [1] Jose Luis Garcia Garrido, Fundamente ale educatiei

comparate, E.D.P., 1995, Bucuresti, p.24 - 25
 Dezbatere:
• abia in 1943 cand redescoperita Rossello a facut-o cunoscuta,
la nivel international, dupa un secol de tacere, Educatia
comparata era deja o realitate stiintifica cu o istorie
considerabila “intre care nu figura cel al lui Jullien de Paris”[1].

Sau asa cum aprecia Epstein, Jullien e mai degraba precursor al unei
directii speciale a educatiei si pedagogiei comparate, directia pozitivista,
(cu siguranta un merit de exceptie, deoarece pozitivismul nu-si aflase inca
radacinile fundamentale – cfr. Leonarduzzi, 1977) decat al domeniului
stiintific al acestora.
•
[1] Idem, p. 29.
 3. Etapa “invatamantului din strainatate – epoca “turismului pedagogic” –
etapa descriptiva:

• culegerea unui bogat material informativ in urma realizarii unor calatorii

initiate de foruri de decizie ale invatamantului din diferite tari;
• scopul acestor vizite consta in « descoperirea in experienta straina a
elementelot pasibile de adaptare si adoptare in materie de scoala si de
educatie »[1];
• descrierea invatamantului diferitelor tari.
• Etapa mai apare cunoascuta sub denumirea :
– «etapa anchetelor » (Alex. Vexliard) – autorul indica metoda de cercetare
utilizata de autorii studiilor despre diferite sisteme de educatie si invatamant ;
– « etapa imprumuturilor » (G. Z. Beredey) – autorul indica modalitatea de
finalizare a studiilor comparative descriptive.
•
[1] Vasile Iliescu – Abordarea comparative in pedagogie, EDP, Bucuresti,
1976, p. XII
slabiciuni ale comparatiilor realizate sunt consecinta unor disfunctii de
aplicare a unei metode comperative corecte generate de :

• interesul exagerat pentru aplicabilitatea unor experiente

educationale si mai putin pentru valoarea de sine statatoare a
sistemelor educationale in ansamblul lor ;

• impregnarea profund subiectiva a concluziilor comparative ca

rezultat al prejudecatilor personale, a « profetiilor ce se
autoimplineau », a imuabilitatii ideilor personale si a fortei lor
de a se regasi in orice nou context doar pentru a se
autosustine, a lipsei pregatirii / planificarii unei cercetari
comparative fundamentate stiintific.
 GERMANIA

• A. H. Niemeyer – 1824 – « Observatii de calatorie prin

Germania si in strainatate, care lasa amintiri memorabile
asupra experientei de viata si asupra contemporanilor, in
cursul ultimilor cincizeci de ani”
• Fischer – 1827 ; Kruse – 1837 ; - experienta educativa
engleza ;
• F. W. Thiersch – 1838 – analizeaza experientele germane,
olandeze, belgiene si franceze – insista asupra caracterului
educativ al calatoriilor in strainatate. Este si partizan al
unitatii Europei si indica calea prin care aceasta se poate
realize: unitatea sistemelor si metodelor de invatamant – un
prim pas.
 FRANTA

• Victor Cousin – 1792 ; 1867 ; profesor de filosofie la Sorbona - a studiat dezvoltarea

invatamantului in Prusia.
• «adevarata grandoare a unui popor nu consta in a nu imita deloc pe altii, ci in a
adopta tot ceea ce este util, de oriunde s-ar afla, perfectionandu-l pentru a si-l apropria…
Putem asimila tot ceea ce este mai bun la alte popoare fara teama ca vom inceta sa mai fim
noi insine… Franta este cosmopolita inainte de toate ; intr-adevar, aceasta este originea marii
ei influente. [1]»

• P. E. Levasseure - 1892, 1897 - preocupat de statistica (confrunta date statistice referitoare la

educatia primara din diferite tari europene – recunoaste relativa fiabilitate a studiilor sale
data de dificultati in strangerea si prelucrarea datelor) si lucrari metodologice pe care
pedagogia comparata le va valorifica mai tarziu. Apreciat de Rossello pentru modalitatea in
care compara sisteme educationale diferite pe parcursul mai multor ani, realizand ceea ce
este cunoscut prin sintagma « comparatie dinamica ».
• Alte contributii franceze: Rendu – 1841 – 1844 ; Jourdan Doumont – 1844 ; Friedel – 1903

[1] Cousin V. Etat de l’instruction secondaire dans le royaume de Prusse pendant l’anne 1831
pour faire suite au memoire sur l’etat de l’instruction primaire, Paris, 1834.
 ANGLIA

• Joseph Kay (1821 - 1878) in « Conditia sociala si invatatura poporului in Anglia si

in Europa », 1850, autorul insita in a recomanda tarii sale sa tina seama de
exemplele unor tari din Europa, in special Germania si Elvetia pentru a imbunatati
gradul de educatie si nivelul de trai al celor saraci. O observatie remarcabila a lui
Kay rezida din convingerea ca progresul unui popor este o consecinta evidenta a
calitatii institutiilor sale sociale si in special educative.
• Matthew Arnold (1822 - 1888) a elaborat o opera de proportii ce contine lucrari
despre educatia de pe continent, cu precadere franceze si germane, pentru a
identifica idei si pracitici ce pot fi de folos tarii sale. Intuieste faptul ca sistemele
educative sunt influentate de serii de factori intre care a subliniat rolul traditiilor
istorice si caracterului national alaturi de conditii geografice, economice si sociale.
• Michael Sadler (1861 – 1943) – reprezentant al initiatorilor calatoriilor in
strainatate in scop educativ in secolul al XIX-lea ce a impulsionat abordarile
metodologice in domeniul educatiei comparate.
• Alte contributii : Hickson, 1840; Fraser, 1867; Campbell, 1874.
 SUA

• Horace Mann (1796 - 1859) ,,parintele educatiei publice din S.U.A.",

cunoscut om politic si presedintele colegiului Antioch, dupa calatoria de
studii din 1843, in sapte tari europene, in raportul de dupa calatorie scria:
“Daca avem bunul simt sa invatam din experientele altora in loc sa
asteptam rezultatele propriilor noastre greseli, putem sa le evitam
amploarea si dezastrul pe care astazi multe comunitati le suporta.” (Mann,
1844, cfr. Luis Garcia Garrido, p.36)
• Henry Barnard (1811 -1900) director al seminarului pedagogic din New
York si director al Oficiului federal pentru educatie, ca urmare a calatoriilor
din 1835 si 1836 in Europa se declara un mare admirator al experientelor
educative europene. Faciliteaza prin intermediul lucrarilor sale si a
traducerilor difuzate idei si experiente de mare importanta pentru scoala
americana.

John Griscom, Calvine Stowe, A. D. Bache, si William T Harris.

 ROMANIA

• G. Costa-Foru (1820 - 1876) pionier al stiintei comparative in Romania orin

lucrarea remarcabila : « Studii asupra instructiunii publice in unele din
statele cele mai inaintate ale Europei » scrisa in urma calatoriilor de
documentare. Realitatile educationale din Franta, Prusia, Austria, Belgia,
Saxonia, Frankfurt, Roma, s.a. atesta un spirit de obiectivitate cirtica si
invita la pastrarea / conservarea personalitatii proprii la contactul cu alte
valori si experiente externe : «punem a noastra speranta in binecuvantata
lucrare a tuturor acelora care vor aseza… educatiunea poporului noastru
pe baze adevarat nationale, si numai astfel vor merita recunostinta
tarii.[1]»

•
[1] G. Costa Foru, « Studii asupra instructiunii publice in unele din statele
cele mai inaintate ale Europei, Tipografia Colegiului National din St Sava,
Bucuresti, 1860, p.483 – 484.
 4. Etapa de elaborare sistematica

• Studiile de educatie comparata au aparut asadar la inceputul secolului al XIX-lea dar nu s-au
dezvoltat ca subiect academic decat in secolul al XX-lea.
• Etapa sistematizarilor teoretico – explicative marcheaza prima jumatate a secolului al XX-lea
si include:
– preocuparea de clasificare teoretica si metodologica,
– demersul explicativ de comprehnesiune a factorilor determinanti ai functionarii sistemelor nationale
de educatie si invatamant.

• In anul 1900 se organizeaza pentru prima data in istorie un curs de Educatie Comparata
sustinut de James E. Russel la Universitatea Columbia si apare o lucrare remarcabila a
autorului Michael Sadler : Cum putem invata ceva de valoare practica de pe urma studierii
sistemelor de invatamant straine ?

• Reprezentanti : Michael E. Sadler – initiator al etapei sistematice; Isaac Leon Kandel -

Educatia comparata (1933); Nicholas Hans; Friederich Schneider; Franz Hilker, C.
Dimitrescu Iasi(1849 - 1923).
 Contributia organismelor internationale: BIE, Unesco, OCDE, Consiliul
Europei

• BIE – Biroul International al Educatiei a fost

creat la geneva in anul 1925, a desfasurat
incepand de atunci numeroase manifestari in
folosul educatiei. Organizeaza o data la doi ani
Conferinta Internationala a Educatiei la
Geneva. Continutul si rapoartele acestor
conferinte sunt reunite in «Anuarul
International al Educatiei».
 UNESCO
• Organizatia natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura a fost creata
in anul 1945. Are sediul principal la Paris si birouri in diferite regiuni al
lumii. In ceea ce priveste educatia comparata crearea Unesco a presupus
deschiderea unei etape noi in sensul ca dupa cum aprecia Luis Garcia
Garrido “urmau sa prinda viata visurile lui Jullien si ale altor mari
comparatisti: sa dispuna de un important instrument pentru cooperarea
intre natiuni privind educatia si progresul acesteia.[1]». Din Unesco fac
parte trei institutii importante : BIE, IIPE – Insitutul International de
Planificare a Educatiei, Paris si Institutul Unesco pentru Educatie de la
Hamburg (publica « International Review of Education »).
• http://portal.unesco.org/education
•
[1] Ibidem, p. 64
 OCDE
• OCDE a fost creata la Paris in 1960.
Organizatia de Cooperare si de dezvoltare
Economica, Paris desfasoara si o activitate
improtanta cu privire la educatie prin
publicarea unor rapoarte si documente privind
statele membre. In cadrul OCDE a fost creat
centrul CERI – Center for Educational Research
an Innovation care promoveaza cercetari si
experiente inovatoare in tarile membre.
Consiliul Europei - Comunitatea Europeana
- OEA
• Consiliul Europei a fost creat in 1949 pentru a pastra unitatea europena. A
promovat c ercetari in domeniul educatiei. Include Centrul de
Documnetare pentru Educatia din Europa.

• Comunitatea Europeana include Comitetul de Educatie ce se ocupa de

liniile politicilor educative comunitare. Programme speciale : Erasmus,
Comett, Tempus. In ceea ce priveste educatia comparata include Reteaua
de Informatie a Educatiei Comunitare EURYDICE care elaboreaza rapoarte
periodice asupra sistemelor educative din tarile comunitare si detine o
bogata baza de date a carei unitate centrala se afla la Bruxelles si poate fi
accesata de oriunde in lume.

• OEA – Organizatia Statelor Americane include un Departament de

Probleme Educative cu sediu la Washington.
 6. Dezvoltarea actuala a educatiei comparate:

• Etapa contemporana – etapa analitica - are in vedere analiza comparative

a fenomenului educational in ipostazele sale concrete.

World Council of Comparative Education Societies (1970) – organizeaza o

data la 3 -4 ani congrese ale educatiei comparate.

Asociatiile profesionale au dezvoltat si fondat The Comparative Education

Society in 1956 si apoi in 1961 – The Comparative Society in Europe
(CESE) organizeaza o data la 2 ani conferinte pe teme comparative
speciale: “Educatia generala intr-o lume in schimbare” – Berlin 1965;
“Viitorul stiintelor educatiei” Geneva, 1981; Reforme si inovatii educative
in pragul secolului XXI, Madrid 1990… etc. Este o asociatie de membri
individuali.
•
Problematica teoretica a
pedagogiei comparate
SISTEMATIZARILE TEORETICE
TEORII ALE FACTORILOR DETERMINANTI
 Problematica teoretica a pedagogiei
comparate:
• Sistematizarile teoretice din perioada explicativa de
dezvoltare a domeniului educatiei comparate.
• Orientari teoretice axate pe fundamentarea unor
metodologii in pedagogia comparata.
• Teorii de realizare a clasificarilor si ordonarilor
sistemelor de invatamant si a teoriilor pedagogice
 SISTEMATIZARILE TEORETICE
TEORII ALE FACTORILOR DETERMINANTI
• apar primele incercari de teoretizare, sistematice care aveau ca scop explicarea starilor de
fapt din sistemele de invatamant; incercau sa realizeze o grila teoretica pe baza careia sa
interpreteze un sistem de invatamant sau altul.

• a aparut si prima controversa generata de dificultatile de discriminare si identificare a

surselor de interpretare a sistemelor de invatamant - exista o serie de factori care determina
evolutia sistemelor - externi si interni;

• Incercarile teoretice combina analiza de tip comparativ fara a avea la baza o metodologie
comparativa bine structurata, dar care incumba analize sociologice si culturologice cu
trimiteri la psihologia popoarelor;

• problema imprumuturilor in materie de invatamant si educatie: sunt importante sugestiile

dar sunt negate transferurile globale.
 Reprezentanti:
• MATTHEW ARNOLD (1822 - 1888)
• MICHAEL E. SADLER (1861 - 1943)
• ISAAC LEON KANDEL (1881 - 1965)
• NICHOLAS HANS ( 1888 - 1969)
• FRIEDERICH SCHNEIDER (1881 -1974)
• ARTHUR MOEHLMAN
• C. Dimitrescu Iasi (1849 - 1923)
 MATTHEW ARNOLD (1822 - 1888)

• A elaborat rapoarte de prezentare a experientelor din tarile

vizitate : Franta, Germania, Italia, SUA, Elvetia, Olanda,
incercand sa raspunda urmatoarelor intrebari :
a) In ce masura experientele pot fi utile
b) cum trebuie sistematizate aceste experiente pentru a fi
valorificate.
 Grila de analiza comparata elaborata de M. Arnold are in vedere urmatorii factori
explicativi :

• diferente nationale;
• traditii istorice ;
• caracter national;
• conditii sociale;
• conditii economice;
• conditii geografice.
 MICHAEL E. SADLER (1861 - 1943)

• 1900 - « Cum putem invata ceva de valoare practica de pe urma studierii

sistemelor de invatamant straine ? »
• a initiat calatorii de studiu in Germania, Franta, SUA preocupat sa
inteleaga modul de functionare a sistemelor de invatamant;
• propune termenul de «Forte determinante» pentru a explica realitatile
cunoscute;
• adauga dimensiunii istorice a metodologiei cercetarii dimensiunea
sociologica: „Problema educationala nu este o problema prin ea insasi.
Este o parte a problemei sociale.[1]”
•
[1] Michael E. Sadler, “How Far Can We Learn Anything of Practical Value from the Study of Foreign
Systems of Education, Guilford, 1900, p.23”, citat de Vasile Iliescu – Abordarea comparative in pedagogie,
EDP, Bucuresti, 1976, p. XXXIII.
 Fortele determinate:
• fortele deteminante sunt factori exogeni si au un rol explicativ, de
identificare a datelor specifice unui sistem.

• ceea ce se produce in interiorul scolii este mai putin important decat ceea
ce se produce in exteriorul ei - fortele determinate sunt constiuite din
factori precum statul, biserica, economia, familia, minoritatile nationale,
politica, problemele financiare, influenta universitatii in societate etc.
 MICHAEL E. SADLER
• studiul comparativ al sistemelor nationale de educatie o actiune delicata : « prima
cerinta pentru un studiu inteligent al unui sistem de educatie strain este simpatia »

• Astfel, fiecare sistem educational are «spiritul sau de viata», determinat de

«caracterul national» ceea ce va determina dificultati specifice in situatia in care
se doreste imprumutul unor experiente educationale:

• «Nu putem sa ratacim in voie printre sistemele de educatie ale lumii, ca un copil ce
se plimba printr-o gradina, si sa culegem o floare dintr-o tufa si cateva frunze de la
alta, si apoi sa ne asteptam daca le cultivam in pamantul din gradina ca vom avea
o planta vie. Un sistem national de educatie este un lucru viu, rezultatul unor lupte
si dificultati uitate si al unor batalii de demult. El are in sine ceva din activitatea
intangibila a vietii nationale.»
Studiile comparative, apreciaza Sadler, asemenea lui Marc – Antoine Julline de Paris si William Harris, trebuie sa
contina totalitatea elementelor unei „situatii nationale” pe baza carora se pot distinge acele principii generale
ale educatiei ce vor putea fi aplicate universal la reformarea oricarui sistem de educatie si invatamant:

„Valoarea practica a studierii intr-un spirit corect si cu acuratete academica

a activitatii sistemelor de educatie straine, se va traduce in mai buna
noastra adaptare la studiul si la intelegerea propriului nostru sistem”

Studiile de pedagogie comparata devin astfel necesare pentru ca raspund la trei categorii de
cerinte:
• nevoia de intelegere internationala;
• nevoia de intelegere si explicare a traditiilor si caracterului national al
sistemelor de invatamant;
• nevoia de instrumentare adecvata in sprijinul reformelor sistemelor de
invatamant.
 ISAAC LEON KANDEL (1881 - 1965)

• promoveaza o teorie comparatista esentialmente istorica, fapt relevat de vasta si

recunoascuta sa opera:

• Twenty five years of American Education, New York, 1924

• Essays in Comparative Education, Boston, 1930
• History of Secondary Education, Boston, 1930 ) reprezinta contributia sa majora in domeniul
istoriei educatiei. Pentru Kandel istoria trebuie sa se implice in procesul de rezolvare a
problemelor contemporane.
• Comparative Education, New York, 1933
• Conflicting Theories of Education, New York, 1938
• The New Era in Education, A Compartive Study, London, 1954
• American Education in the Twentieth Century, Cmabridge, 1957.
 ISAAC LEON KANDEL
• metoda comparativa trebuie folosita, apreciaza autorul, nu
doar pentru a descrie sistemele educationale ci pentru a
identifica determinarile esentiale ale acestora principiile care
le conduc, ce se pot surprinde prin intermediul utilizarii
sistematice, integrate a celor doua modalitati de cunoastere:
1.cunoasterea informativa (learning about)

2. cunoasterea profunda „inteligenta” (learning into) a

ceea ce este in esenta sa sistemul studiat.
 KANDEL
• cercetarea comparativa trebuie sa identifice
acea „forta spirituala intangibila, impalpabila,
care in cazul oricarui sistem eficient de
educatie, sustine in realitate sistemul scolar si
explica eficacitatea lui actuala”
 Faptele explicative sunt denumite de Kandel - CAUZE ANTECEDENTE similare fortelor
determinative teoretizate de Sadler.

Cauzele antecedente sunt factori exogeni:

• istorice;
• nationale;
• politice;
• economice.

- fiecare sistem educational asemenea unui „laborator” in care solutiile pentru

problemele educationale trebuie testate si implementate. Subiectele tratate in
analizele comparative intre sase tari: Anglia, Franta, SUA, Italia, Rusia, Germania
(1933) au in vedere:
• Statul si educatia;
• Reformele scolare;
• Egalizarea sanselor in educatie;
• Formarea cadrelor didactice;
• Fortele determinante ale sistemelor de invatamant.
 …filosofia educatiei…
• Imprumuturile educationale sunt in perspectiva lui Kandel utile din
perspectiva teoretica cand din „interfertilizarea” bunelor idei si practici
despre educatie se poate largi investigatia si se poate intelege propriu
sistem de educatie - „ca o contributie... la o filosofie a educatiei[1]”.

[1] Isaac Leon Kandel, The New Era in Education, A Comparative Study,
George G. Harrap and Co. Ltd., London, Bombay, Sydney, Toronto, 1966,
p.11.
 NICHOLAS HANS ( 1888 - 1969)
• a predat un curs de pedagogie comparata;
• a incercat fundamentarea factorilor explicativi ai sistemelor de invatamant intr-o
maniera apropiata studiilor de sociologie permitand aparitia orientarii sociologism
structural in pedagogia comparata;
• Lucrarea sa de referinta apare in anul 1949 – Pedagogia comparata, si a fost
precedata de alta lucrare importanta: Principii ale politiiclor educationale (1929) in
care trateaza probleme importante precum:
– scoala si statul;
– scoala si viata economica;
– statul si familia;
– educatia adultilor si viata profesionala.
• Principalii factori ce stau la baza functionarii sistemelor de invatamant si pot
permite analiza comparativa, sunt:
– Naturali: rasa, limba, geografie, economie.
– Religiosi: diferitele orientari religioase: catolicism, puritanism, islamism, budism, confucianism...
– Ideologici: umanism, socialism, nationalismul, democratia...
 NICHOLAS HANS ( 1888 - 1969)
• Analiza sa comparativa are in vedere patru tari: Franta, Anglia, SUA si URSS bazandu-se pe studii comparative care sa permita
interpretarea – „studii calitative, bazate pe cercetarea istorica, mai degraba decat pe analizele cantitative, bazate pe statistici
sau pe teste psihologice.[1]”;

• Concluziile analizei intreprinse scot in evidenta existenta unei active interdependente intre factorii mentionati, intre care cel
mai important apare si de aceasta data caracterul national al sistemului de invatamant ca expresie a modului de combinare
a actiunii celor trei categorii de factori. Caracterul national poate permite intelegerea raportului dintre traditie si dezvoltare
prospectiva a sistemului de invatamant:

• Stiinta comparativa a educatiei „istorica sau sociologica” apreciaza N. Hans, „examineaza in mod hotarat viitorul cu o
intentie ferma de a reforma... Astfel obiectul nostru de studiu are un caracter dianamic cu scop utilitar.[2]”

•
[1] N. Hans, “Comparatie Education: definition an methods” in “Revue internationale de Pedagogie”, 1948-1949, p.443-448, apud Leonardo
Fuentealba Hernandez, Sinteza comparativa, in I. Antohi, Pedagogie comparata. P. 113.
• [2] N. Hans, “English Pioneers of Comparative Education”, in “British Journal of Educational Studies”, vol I, nr. 1. p.56. apud, V. Iliescu Abordarea
comparativa in pedagogie, EDP, Bucuresti, 1976, p. XXXVII.
 FRIEDERICH SCHNEIDER (1881 -1974)

• Redacteaza o teorie mai elaborata decat a celorlati pedagogi

comparatisti ce l-au precedat.

• Introduce ideea de factori endogeni ai dezvoltarii sistemului si are in

vedere o dialectica a interactiunilor factorilor exogeni si endogeni in
afirmarea si devenirea sistemelor de educatie contemporane teoriei sale.

• A infiintat „Institutul pentru stiinta comparativa a educatiei” ( 1946) de

la Salzburg si a fondat „Revista internationala de pedagogie”: 1931 –
1934 Koln, 1947-1951 Salzburg.
 forte formative sau dinamice si conchide ca teoria si practica educationala a
unui popor evolueaza sub influenta a 10 forte determinative (forte formative):

• caracter national;
• spatiul geografic;
• cultura;
• stiinta si filosofia;
• stratificarea sociala si politica;
• economia;
• religia;
• istoria;
• influentele externe;
• influentele imanente (interne) ale evolutiei pedagogiei
 Teoria si realitatea educationala pot fi cercetate dintr-o tripla perspectiva:

• pragmatic – culturala (rolul factorilor exogeni);

• pragmatic – personala (rolul marilor pedagogi)
• pragmatic – ideala (rolul factorilor imanenti)
 Cercetarea factorilor interni ii permite lui Schneider sa identifice un numar mare de polaritati
dialectice aflate in interactiune creatoare, identificabile functie de situatia existenta in sistemul de
invatamant:

– pasivitate – activitate (in activitatea de invatare)

– individ – morala colectiva;
– statut social – mobilitate sociala;
– invatamant general – invatamant profesional
– scoala – viata
– rational - irational
– necesitate – libertate
– teorie si practica in pedagogie (aspect important in
structurarea factorilor endogeni).
 ARTHUR MOEHLMAN

• recunoscut ca autor al teoriei ariilor culturale,

a initiat o analiza de tip sociologic (inspirat de
teoria sociologica a lui M. J. HERSKOVITS)
relevata de lucrarea sa fundamentala in
domeniul pedagogiei comparate: „Sistemele
in educatia comparata” (1964).
 Pentru a intelege mai bine anumite realitati este nevoie de un model teoretic, de o anumita
morfologie a sistemelor educationale care sa permita examinarea educatiei in structurarea sa
culturala in evolutie. Modelul elaborat este constituit din 14 factori grupati in 4 categorii:

• I
• populatia;
• spatiul
• timpul
• II
• limbajul;
• arta;
• filosofia;
• relegia.
• III
• structura sociala;
• structura politica;
• economia.
• IV
• tehnologie;
• stiinta;
• sanatate;
• educatie.
 C. Dimitrescu Iasi (1849 - 1923)

• Publica in Revista pedagogica - „Un pedagog spaniol” (1891) un real articol de

pedagogie comparata ce propune interogatii de genul: ce comparam? de ce
comparam, si scoate in evidenta importanta specificitatii nationale in studiile de
pedagogie comparata.

• C. Dimitrescu Iasi abordeaza problematica educatiei comparate intr-o viziune

sociologic-istorica apreciind in acest sens: „... caracterul individualitatii nationale
de o parte, organizarea sociala cu luptele de clasa pentru preponderenta, pe de
alta parte, pot favoriza sau intarzia mersul progresist al educatiei nationale. De aici
rezulta, ca icoana ce ne-o prezinta dezvoltarea invatamntului la diferite popoare
sa aiba un aspect diferit dupa natura si impreujurarile istorice in care s-a dezvoltat
acel popor”[1].
•
[1] C. Dimitrescu Iasi, Un pedagog spaniol, in Revista pedagogica, Bucuresti, 1891,
p.2
METODOLOGIA EDUCATIEI COMPARATE
 Obiectele de cercetare in stiinta comparativa a educatiei :

• - „parcele de realitate” – fapte sau fenomene ce pot fi abordate prin intermediul

analizei, experimentarii sau comparatiei.[1]

• Campul de cercetare comparativ reprezinta un ansamblu plurimodal constituit din

fenomene si fapte educative cat si din relatiile lor in contextul social, politic, economic,
cultural, etc, ce trebuie analizat pluridisciplinar comparand similitudinile lor si
diferentele lor in doua sau mai multe regiuni, tari, continente ori la nivel modial pentru
cea mai buna comprehensiune a caracterului unic al fiecarui fenomen in propriul sistem
educativ si pentru a identifica elementele valabile si generalizabile in scopul final de a
ameliora educatia.
•
[1] J. Luis. Garcia Garrido, op.cit. P.96.
Sustinand validitatea stiintifica a unei pluralitati de abordari, Epstein, 1990 (292 -
295), afirma:

• „...daca suntem sensibili la presupozitiile celorlalti, toleranti fata de

dispute si recunoastem ideologia care ne marcheaza propria gandire,
oricat de mult ne-am deosebi prin metode si oricat de opuse ar fi
supozitiile noastre metodologice, trebuie sa evitam ca propriile noastre
credinte sa ingusteze campul de cercetare al celorlalti. Aceasta grija va fi
recompensata cu generozitate prin deschiderea unor noi drumuri pentru
cunoastere si prin maturitatea pe care, fara indoiala o va aduce cu sine
intelegerea noastra reciproca.”
 4 principale abordari metodologice - „perspective” focale

• Perspectiva descriptiva
• Perspectiva explicativa
• Perspectiva aplicativa
• Perspectiva axiologica
 4 posibile maniere recunoscute:

• etnocentrism - "inside views" - intelegerea paternului propriu, sistemele

conceptuale si valorile specifice ca elemente de referinta;
• scientism – asumarea unui sistem de referinta universal si studierea
campului de cercetare comparativ cu obiectivitate si detasare;
• relativism – aprecierea alternativelor culturale ale altor sisteme de
referinta;
• internationalism – asumarea existentei unui sistem de referinta impartasit
de comuniunea internationala, sistem construit si reconstruit continuu,
negociat si reimbogatit.
 PERSPECTIVA DESCRIPTIVA

– propusa si sustinuta de „relatarile de calatorie” si

de primele aproximari sistematice ale educatiei
comparate;
– caracterizata de doua tendinte distinctive:
– „subiectiv-impresionista” (Cousin, Arnold, Thiersch, Usinski,
Mann s.a.)
– „obiectiva” in spiritul promovat de M. Antoine Jullien de Paris,
1817 - s-a afirmat cu mare dificultate a valorificat tehnicile
statistice si matematice pentru a obiectiva descrierile –
Anuarele BIE, studiile de geografia comparata a educatiei.
 GEOGRAFIA EDUCATIEI: MAURICE DEBESSE

- directii de cercetare ale geografiei educatiei:

1. elaborarea unei cartografii a faptelor
educative, a unei cartografii pedagogice cu
valoare euristica;
2. explicarea faptelor pedagogice cercetandu-se
ecologia acestora, micromediile si
macromediile pedagogice.
 PERSPECTIVA EXPLICATIVA

– Sadler a pus la indoiala utilitatea unei simple strangeri de date si

informatii despre experientele educative straine;
– Sustine necesitatea explicarii profunde a fenomenelor si realizarilor
straine ;
– Caracterul national a fost identificat ca factor explicativ prioritar:
Kandel, Hans, Hessen, Ulich, Schneider si au valorificat
metodologii istorice, filosofice si sociale;
– Adeptii explicarii sunt mai sensibili la criteriile calitative decat la
cele pur cantitative, fara a le evita pe acestea din urma;
– S-a restrans mult in ultimele decenii dar inca mai apar ecouri ale
perspectivei explicative si in contemporaneitate. (Edmund King)
 EDMUND J. KING SI CERCETAREA
CONTEXTUALA
- problemele educationale nu trebuie tratate izolat, deoarece in viata reala ele nu au
o existenta separata de contextul social, de climatul de idei si de realitatile
economice:

- cercetind starea educatiei in tari ca Danemarca, Franta, Marea Britanie, S.U.A.

U.R.S.S., India si Japonia, King descrie ,,contextul ecologic si ,,dinamica ecologica a
situatiei culturale" care fac ca fiecare tara sa prezinte trasaturi distincte.
 EDMUND J. KING SI CERCETAREA
CONTEXTUALA
• Stiinta comparativa a educatiei desemneaza pentru King o activitate care
nu se limiteaza la evaluarea ,,propriilor sale date, ci si a datelor altor
stiinte sociale, cind acestea sint aplicate la elaborarea sau reorganizarea
sistemelor educationale".

• King adopta o pozitie fara echivoc : ,,nu putem face predictii. Cel mult
putem avansa ipoteze despre ceea ce se poate intimpla scolilor si altor
aparate educationale".
 PERSPECTIVA APLICATIVA

– Atunci cand studiile descritive deveneau „prescriptive” se urmarea

identificarea utilitatii lor, indemnul de a nu copia modelele straine facea
trimitere spre propriul context valorificator;
– Educatia comparata devenea o disicplina aplicativa a carei metodologie
trebuie sa acorde intaietate la tot ceea ce face posibila aplicarea;
– Pedro Rossello (Geneva) a impulsionat aceasta orientare – Teoria curentelor
educative – facea trimitere la recomnadarea de a aplica sau de a nu aplica
anumite curente;
– Predictia si aplicarea au devenit scopuri ale cercetatorilor comparatisti
dezvoltand metodologia educatiei comparate prin valorificarea tehnicilor
sociologice si statistice;
– Problem - approach – Demersul rezolvarii de probleme: Dewey, Popper,
Brian Holmes.
 PEDRO ROSSELLO SI TEORIA CURENTELOR
EDUCATIVE
• Teoria curentelor educative (a directiilor de
evolutie) reprezinta metodologia identificarii
tendintelor educationale prin analiza
inferentelor datelor si statisticilor referitoare
la diferite aspecte ale educatiei si
invatamintului.
 Tehnica de elaborare a unei cercetari
comparative dinamice:
a. faza ce consta in a face cit mai comparabile posibil monografiile care
constituie obiectul comparatiei;
b. juxtapunerea acestor monografii;
c. elaborarea de tablouri comparative, tinind seama de diferitele categorii de
fapte sau de evenimente grupate dupa afinitatea sau asemanarea lor;
d. compararea propriu-zisa, care implica evaluarea importantei fiecarei
categorii stabilite in operatia precedenta si calculul diferentei care exista in
raport cu anul precedent.
PROBLEM SOLVINGUL CA METODA A REFORMELOR EDUCATIONALE: BRIAN HOLMES

• Brian Holmes considera educatia comparata

ca un instrument eficace de perfectionare si
reforma educationala, ce contribuie totodata
la dezvoltarea cunoasterii si teoriei
pedagogice prin identificarea principiilor si
legilor specifice.
De factura ipotetico-deductiva, metoda ,,problem-approach", pornind de la etapele gindirii reflexive asa cum
au fost acestea identificate de John Dewey (How We Think, 1910, 1933), considera ca analiza comparativa se
desfasoara de-a lungul urmatoarelor secvente :

1) problema ca atare ;
2) prefigurarea solutiilor posibile ;
3) reflectii asupra problemei (analize ce conduc la o formulare mai clara) ;
4) analiza situatiei contextuale a problemei avandu-se in vedere toate
datele relevante ;
5) construirea unor solutii noi sau mai rafinate, exprimate sub forma unor
ipoteze ;
6) testarea ipotezelor prin deductii logice in contextul factorilor relevanti
si prin compararea rezultatelor preconizate cu cele prezente ;
7) concluzii ;
8) reexaminarea procesului atunci cind este cazul.
 Aspectele carora Holmes le acorda o atentie speciala sunt in numar de patru :

• Alegerea problemei si analiza: depinde de experienta, pregatirea si

interesele cercetatorului si poate avea caracter de universalitate sau
specific.
• Formularea solutiilor posibile: se fac comparatii cu tari ,,de referinta" in
problema studiata.
• Identificarea factorilor relevanti: specificarea circumstantelor in care se
fac predictiile implica trei operatii : identificarea si analiza conditiilor
initiale sau a ,,determinantilor contextuali", adica descrierea si analiza
sistemului educational si a factorilor politici. economici, culturali si sociali ;
selectarea determinantilor relevanti pentru problema in cauza ; ponderea
determinantilor selectati in functie de semnificatia si influenta acestora.
• Predictia ca baza a stiintei si planificarii educationale.
 PERSPECTIVA AXIOLOGICA

– este o problema prezenta la toti comparatistii timpurilor vechi si

contemporane prin apreciere / valorizare;
– Epstein demonstra ca la baza tutoror curentelor metodologice se
afla o ideologie mai mult sau mai putin clara sau difuza; orice
studiu comparativ are in vedere inca de la inceput un criteriu de
evaluare;
• Philip Coombs – aprecia faptul ca in ceea ce priveste un
sistem educativ, calitatea este data de... buna lui
functionare, dupa ce initial pledase pentru o definire
neutra a termenului de calitate.
 TEORII METODOLOGICE
1. FRANZ HILKER SI TEORIA “COMPARATIEI PURE”

2. GEORGE Z.F. BEREDAY SAU DIMENSIUNEA EMPIRICA

A METODEI COMPARATIVE

Jose Luis Garcia Garrido

O TEORIE COMPREHENSIVA
 FAZELE CERCETARII COMPARATIVE
FRANZ HILKER SI TEORIA “COMPARATIEI PURE”

– preocupat de formalizarea metodei comparate si

de producerea unui demers sistematic de analiza
comparata;
– comparatia are doua aspecte majore:
– descriptiv – cu referire la structura sistemelor de invatamant,
tipizarile prezente in realitatile scolare;
– functional – priveste relatiile intrinseci stabilite intre diferite
componente ale sistemelor analizate: relatii de echivalenta,
afinitate, discrepanta.
 Natura comparatiei este definita de Hilker prin circumscrierea la patru atribute specifice:

• fenomenalitate de evaluare; fiecare comparatie trebuie sa derive de la un aspect

concret; stiinta comparativa a educatiei in formularea unor principii directoare nu
pleaca de la reflectii in abstract, ci de la exemple concrete;
• pluralitatea de obiecte, ce poate fi rezultatul diferentelor spatiale sau temporale,
se pot compara parti sau se pot face comparatii globale. Daca numarul de obiecte
este mare, subliniaza Hilker, se poate recurge la o clasificare pe tipuri,
comparindu-se dupa aceea tipurile ;
• globalitatea situatiei pedagogice, in sensul ca aspectele educationale nu pot fi
considerate pure, indepartate de un ansamblu ; sistemul educational este
determinat de traditia valorilor spirituale, eforturile istorice si politice,
dezvoltarea sociala, necesitatile economice s.a. ;
• comparabilitatea de fenomene, deoarece nu toate aspectele realitatii
educationale sint comparabile.
 Comparatia…
• Comparatia apare drept ,,o activitate intelectuala, care
plecind de la examenul datelor intelectuale si utilizind analiza
si diferentierea de valori ajunge la o comparatie valabila.
Metoda comparativa nu este doar o simpla actiune de gindire,
ea implica apropieri si indepartari de obiect, astfel incit ea se
desfasoara in etape si pe niveluri de cunoastere : descrierea,
interpretarea, juxtapunerea, comparatia.”
 METODA COMPARATIE PURE
• Descrierea reprezinta adunarea intr-o maniera aprofundata si
completa a fenomenelor ce sint comparate si apoi descrierea lor. Acest
lucru se realizeaza prin vederi personale pe teren, prin consultarea unor
resurse literare (dari de seama, dictionare, lucrari). Materialul empiric si
literar are nevoie de un complement documentar (ordonante legislative,
rapoarte statistice oficiale, programe financiare si bugetare, ordonante si
decrete ale administratiei educatiei, programe scolare. Acorduri
interregionale si internationale etc.).
 METODA COMPARATIE PURE
• Interpretarea consta in analiza faptelor culese si descrise, dar
care datorita complexitatii lor pot apare echivoc. Este
necesara deci interpretarea lor explicativa, o analiza.
minutioasa, pentru a fi cunoscute in structura lor intima.
• Pentru a interpreta, Hilker recurge la patru notiuni cuplate
in interactiune: traditie-schimbare, economie-tehnica,
orientare politica-exigente culturale, stat-societate.
 METODA COMPARATIE PURE
• Juxtapunerea este o tranzitie catre o comparatie veritabila si poate
fi socotita, apreciaza Hilker, prima treapta propriu-zisa.
• Tehnica juxtapunerii este de fapt elaborata de Rosello, ea existand chiar si
in tabelele analitice ale lui Jullien de Paris.
• Aceasta tehnica consta in a inregistra in coloane diferite semnele
distinctive ale obiectelor de comparat, intr-o anume ordine pentru a face
posibila evidentierea similitudinilor, asemanarilor si diferentierilor. Acum
apare al treilea termen de comparatie, spune Robert Ulich, care are o
semnificatie calitativa.
 METODA COMPARATIE PURE
• Comparatia propriu-zisa: pentru a gasi semnele distinctive
esentiale, nu este suficienta o descriere si explicare, este
nevoie de o estimare, o examinare, o reflectare, o
consideratie, adica este nevoie de o evaluare, fapt ce se
realizeaza la nivelul comparatiei propriu-zise, in suita unor
confruntari. Acest ultim stadiu apare capabil de nivel de
sinteza, de conceptualizare teoretica, de vedere filosofica.
 GEORGE Z.F. BEREDAY SAU DIMENSIUNEA EMPIRICA
A METODEI COMPARATIVE

• Metoda comparativa preconizata de Bereday utilizeaza aceleasi niveluri

si etape ale comparatiei ca si modelul propus de Franz Hilker, cu
deosebirea ca acestea au un aspect empiric pronuntat.
• - Nivelul descriptiv, denumit de Bereday si geografia educatiei, se
realizeaza in urma unor vizite in tarile respective cit si prin cercetarea
unor surse scrise, clasificate in materiale primare (rapoarte oficiale ale
ministerelor, texte de legi etc.), secundare (colectii de
articole,antologii, carti ce trateaza aspecte ale educatiei) si
auxiliare (lucrari ce cuprind referiri la educatie, desi ele nu au
drept subiect aceasta problema).
 INTERPRETAREA
• - Nivelul interpretarii, al examenelor fundamentelor
educatiei consta in evaluarea datelor descrise prin intermediul
unor factori explicativi, de ordin istoric, politic, economic si
social. Conceputa ca o ,,analiza sociala", interpretarea datelor
pedagogice face apel la metodele altor stiinte sociale
(sociologia, antropologia, psihologia, istoria, economia,
filosofia).
 JUXTAPUNEREA
• - Nivelul juxtapunerii, al analizei comparative provizorii, definite ca o
,,armonizare preliminara a datelor din diferite tari pentru a le pregati
pentru comparare" include sistematizarea informatiilor astfel incat acestea
sa poata fi grupate in categorii identice sau comparabile, pentru fiecare
din tarile ce alcatuiesc lotul comparativ.

• Juxtapunerea ofera un raspuns la intrebarea ,,in ce termeni se realizeaza

comparatia ?", prin stabilirea unui criteriu comparativ (tertium
comparationis) si permite formularea ipotezei pentru care trebuie facuta
comparatia.
 JUXTAPUNEREA
• Juxtapunerea, este de doua tipuri : tabulara sau verticala si textuala
sau orizontala. Tehnica primului tip, mai simplu, consta in ordonarea
datelor ce urmeaza a fi comparate in coloane, una linga alta. Aceasta
tehnica faciliteaza compararea unor date statistice : a unor aspecte ale
structurii sistemului de invatamint si in general a datelor descriptive si
a datelor ,,statice". In juxtapunerea textuala datele se inregistreaza una
sub cealalta ; aranjamentul orizontal al datelor asupra invatamintului
unei tari si plasarea in continuare a datelor similare referitoare la
invatamintul altei tari, remarca Bereday, permite o tratare mai putin
stereotipa fata de juxtapunerea tabulara si ofera posibilitati de
comparatie superioare pentru detaliile dinamice.
 COMPARATIA PROPRIU-ZISA
- Nivelul comparatiei propriu-zise, al
comparatiei simultane desemneaza ,,o tratare
simultana a tuturor tarilor pentru a verifica
ipoteza derivata din juxtapunere; o
comparatie este intr-o analiza finala un proces
ordonator; inseamna nu o aranjare, ci o
reliefare a materialelor educationale
prelucrate anterior" .
 Jose Luis Garcia Garrido
O TEORIE COMPREHENSIVA

• etapele reunesc ceea ce este mai substantial si

important din tot ceea ce se apreciaza a fi fost
formulat de teoreticienii educatiei comparate ;
• se pot aplica la fiecare tip de cercetare
comparativa fie ea calitativa ori cantitativa
care necesita sau nu aplicare concreta sau
sprijin pentru politica educativa.
 Fazele pot fi analizate si valorificate din perspectiva didactica si autoformativa ca exercitii de autoevaluare

1. Identificarea problemei si formularea uneia

sau mai multor pre-ipoteze ;
2. Delimitarea cercetarii:
• delimitarea obiectului;
• delimitarea metodei.
 Etapele metodei comparative:
• 3. Studiul descriptiv (Faza analitica – (descriere
si interpretare – Hilker si Bereday)
• strangerea datelor;
• analiza formala si materiala a datelor;
• analiza explicativa a datelor ;
• concluzii analitice.
 Etapele metodei comparative:
• 4. Formularea ipotezei / Ipotezelor
comparative;
• 5. Studiul comparativ (faza sintetica):
• selectarea datelor si a concluziilor analitice;
• juxtapunerea concluziilor si datelor selectate;
• comparatia valorizanta si / sau prospective
• concluziile comparative.
 Etapele metodei comparative:
• 6.Cercetarea comparativa interdisciplinara
• 7. Redactarea raportului de cercetare
comparativa.
 Metode si tehnici auxiliare :
• reflectia filosofica,
• metodologia istorica,
• metodologia stiintelor sociale,
• metode si tehnici statistice,
• metode de analiza calitativa ;
• tehnici grafice, etc.
 Useful References:
• http://www.country-studies.com/
• http://www.oecd.org/infobycountry
• http://www.worldbank.org/data/countrydata/
countrydata.html
• http://www.uis.unesco.org