Cercetare istorică - exemplificare

ŞCOALA ACTIVĂ
DEZVOLTĂRI ŞI
CONTROVERSE ÎN EDUCAŢIE

1
ŞCOALA ACTIVĂ
DEZVOLTĂRI ŞI CONTROVERSE ÎN EDUCAŢIE

Cercetare fundamentală de tip istoric

Bucuresti

2
 Preliminarii
Recursul la trecut o istorie deschisă
spre viitor

• o mai bună înţelegere a conceptelor şi

metodelor ştiinţifice actuale.

• reliefarea unor relaţii dintre dezvoltarea

gândirii individuale şi cea a ideilor ştiinţifice
temporal configurate.

3
 Preliminarii
Recursul la trecut o istorie deschisă
spre viitor
• ajută la explicarea şi înţelegerea naturii
activităţii ştiinţifice;

• permite delimitarea dintre ideologiile unor epoci

şi activitatea ştiinţifică iniţiată;

• integrează cunoaşterea ştiinţifică în progresul

general al umanităţii favorizând manifestarea
unui veritabil umanism al cunoaşterii ştiinţifice.
4
 Actualitatea temei

• cunoaşterea istorică facilitează procesul

de redefinire şi elaborare riguroasă a
spaţiului epistemic şi axiologic delimitat
de ştiinţele educaţiei;

5
 Actualitatea temei

• semnificaţia recursului la istoria

pedagogiei derivă din necesitatea
înţelegerii caracteristicilor educative ale
timpului nostru, prin:
• dezvoltarea, restaurarea şi reanimarea
reflecţiilor educative;
• regăsirea şi revalorificarea gândirii şi
culturii pedagogice.

6
 Actualitatea temei
Asociaţia Internaţională pentru Istoria Educaţiei
ISCHE.
a organizat la Geneva, 14-17 iulie 2004,
Conferinţa cu tema:
„Educaţia nouă: geneze şi metamorfoze.”

• raportul dintre naţional, local şi universal în procesul de

valorificare a Educaţiei noi, promotoare de teorii şi practici
educative;
• controverse, metafore, teorii, practici educative şi delimitări
epistemologice în cadrul mişcării Educaţia nouă.

7
 Problema cercetării
• Spaţiul educaţional universal a acumulat în timp,
numeroase probleme deschise, unele dintre ele
controversate care solicită fundamentări riguroase din
partea ştiinţelor educaţiei.

• Pedagogia are încă de făcut paşi importanţi în scopul

elaborării şi aprofundării unor fundamente teoretice tot
mai riguroase, în acord cu evoluţiile din epistemologia
contemporană.

8
 Obiectul cercetării
Cercetarea de faţă a avut în vedere trei axe de analiză ale unei
istorii complexe, totale:
• filosofia educaţiei;
• gândirea şi utopiile sociale, politice, culturale;
• pedagogia propriu-zisă.

Ocupându-se de:
• perioadă de intensă efervescenţă pedagogică - Educaţia nouă,
Şcoala activă - pentru a repera paradigmele fundamentale,
principalele curente, modele şi modalităţile de implementare a
acestora în practica şcolii.

9
 Scopul cercetării

• să evidenţieze faptul că viziunea realistă, democratică

şi profund umanistă a “şcolii active” este deosebit de
valoroasă şi de actuală.

• să construiască profilul şcolii active româneşti:

geneza şi afirmarea sa la confluenţa dintre naţional şi
universal.

10
 Repere ipotetice ce au prefaţat
investigaţia iniţiată

1. Consideram “şcoala activă”, paradigma ce a

împacat ideatic, sub semnul promovării
activităţii elevului, controversele generate în
cadrul mişcărilor şi curentelor promovate în
domeniul educaţiei.

11
 Repere ipotetice ce au prefaţat
investigaţia iniţiată

2. „Şcoala activă” în România nu este o şcoală

de împrumut. Ea s-a afirmat şi crescut în
contextul european, ca parte integrantă,
intrinsecă acestuia, dar adaptată realităţii
concrete ce a i-a permis şi crescut evoluţia.

12
 Repere ipotetice ce au prefaţat
investigaţia iniţiată

3. Odată cu afirmarea “şcolii active” a început

procesul constituirii unor pedagogii centrate
pe acţiune, în scopul clarificării sensului,
semnificaţiei şi direcţiei acesteia în câmpul
intervenţiilor educative.

13
 Metodologia cercetării

• cercetare de tip fundamental;

• prezintă caracteristicile unei cercetări
orientate spre concluzii;
• se plasează la nivelul aprofundării
fenomenelor macro-educaţionale;
• utilizează metoda istorică.

14
 Metodologia cercetării
Bibliografia cuprinde 215 surse:

• Surse directe: lucrări fundamentale de pedagogie şi

psihologie, articole de revistă pedagogică, documente
oficiale: texte ale legislaţiilor şcolare, expuneri de motive
ale textelor unor legi.

• Surse indirecte: lucrări de epistemologie pedagogică,

antologii, compendii, cronici, glosare de termeni; lucrări
şi studii de istorie a pedagogiei.

15
 Inovaţia ştiinţifică şi valoarea
teoretică a cercetării

• fundamentarea concepţiei despre “şcoala

activă” ca paradigmă educaţională ce a împăcat
sub semnul activităţii, diferitele doctrine emise
în spaţiul Educaţiei noi ca fenomen istoric de
ordin socio-cultural.

16
 Inovaţia ştiinţifică şi valoarea
teoretică a cercetării

• elaborarea unei sinteze reprezentative a ideilor

cu privire la promovarea activismului educativ
românesc, în perioada antebelică, prin
raportarea permanentă la contextul istoric
universal.

17
 Inovaţia ştiinţifică şi valoarea
teoretică a cercetării

• construirea profilul paradigmei şcoala activă

românească interbelică: geneza şi afirmarea
sa la confluenţa dintre naţional şi universal,
urmărind surprinderea coordonatelor
fundamentale, elementelor de originalitate,
sincronism, divergenţe, specific naţional,
travaliu creator.

18
Tezele principale propuse pentru
susţinere

• Revizuirea “locurilor comune” ale Educaţiei

noi - Educaţia nouă - fenomen istoric de
ordin socio-cultural - Paradigma “şcoala
activă”.
• Interogarea în manieră localizată a filiaţiilor
de idei existente – şcoala activă
românească.

19
 Structura cercetării
Introducere

“Consideraţii preliminare pentru tratarea

dezvoltărilor şi controverselor in educaţie” ,

se construiesc două modalităţi de situare a temei de

cercetare:
• motivational – metodologică
• contextual – conceptuală

20
 Structura studiului
Capitolul I

“APARIŢIA SI AFIRMAREA PARADIGMEI “ŞCOALA ACTIVĂ” ÎN

PLAN EUROPEAN “

se fundamentează:
• concepţia despre “şcoala activă” ca paradigmă educaţională ce a
împăcat sub semnul activităţii, diferitele doctrine emise in spaţiul
Educaţiei noi, definite ca fenomen istoric de ordin socio-cultural,
• raporturile acestei paradigme cu mişcarea de idei şi practici
educative ce a marcat considerabil începutul secolului XX,
permiţând naşterea unor noi paradigme educaţionale.

21
 Paradigma “ŞCOALA ACTIVĂ”
• paradigma:
• este un mod de explicaţie care domină într-o comunitate ştiinţifică, într-un
anume moment al dezvoltării istorice a unei discipline particulare.
• are o funcţie euristică: generare de ipoteze operaţionale, de metodologii si
criterii de validare.
• este implicată în fenomenul de adeziune

• Sistemele de valori socio-educaţionale împărţite şi disputate în

cadrul mişcării “Educaţia nouă” se împacă sub lumina unei noi
paradigme educative: paradigma “şcoala activă”, ce
împacă divergenţele din mişcare sub semnul activităţii,
orientând finalităţile şi strategiile educative până în
contemporaneitate.

22
 Capitolul I

“APARIŢIA SI AFIRMAREA PARADIGMEI “ŞCOALA

ACTIVĂ” ÎN PLAN EUROPEAN “
• filosofia Educaţiei noi ca matrice a paradigmei “şcoala activă”;
• dimensiunile occidentale ale paradigmei „şcoala activă” - profilul
teoretic al paradigmei “şcoala activă”: Ad. Ferrière, Ed. Claparéde,
C. Freinet;
• travaliul paradigmei “şcoala activă” - Şcoala activă între
controverse, Ed. Claparéde versus Ad. Ferrière;
• interogarea locului şi destinului conceptului de activitate şi a
posibilelor declinări psihopedagogice concrete: construcţia
coordonatelor fundamentale ale activităţii elevului promovate de
diferiţi precursori şi susţinători ai paradigmei “şcoala activă”, aşa
cum au fost ele în momentele de deplină afirmare şi dezvoltare;
• şcoli, experienţe şi practici educative, obiectivări ale paradigmei
“şcoala activă”;
• secolul xx şi paradigma “şcoala activă” - naşterea pedagogiilor
învăţării - metamorfoze ale paradigmei „şcoala activă”.

23
 MATRICEA PARADIGMEI “ŞCOALA ACTIVĂ”
FUNDAMENTAREA FILOSOFICĂ A EDUCAŢIEI NOI

Distingem trei mari domenii ale filosofiei educaţiei:

• ontologia educaţiei
• epistemologia educaţiei
• axiologia educaţiei

• Filosoful de orientare reconstructivistă, T Brameld aprecia Educaţia nouă

ca “expresia unei filosofii liberale de tranziţie între două ere: a civilizaţiei
occidentale tradiţionale şi a unei lumi noi care era pe cale a se naşte. Ea
s-a constituit prin eforturi de cercetare si experimentare a unor noi forme
de organizare instituţională a şcolii, S.Hall si J. Dewey în SUA, Binet la
Paris, Ed. Claparéde la Geneva, Decroly la Bruxelles şi Montessori la
Roma.”

24
PROFILUL TEORETIC AL PARADIGMEI
“ŞCOALA ACTIVĂ”

• Ad. Ferrière – fundamentare filosofică a

şcolii active

• Ed. Claparéde - fundamentare psihologică a

şcolii active

• C. Freinet - fundamentare
strategic-metodologică a şcolii active

25
ELABORAREA SENSULUI ŞI SEMNIFICAŢIEI
ACTIVITĂŢII ÎN “ŞCOALA ACTIVĂ”

• călătoria ideatică pe • J.J. Rousseau

“urmele” activităţii • L. N. Tolstoi
elevului – geneze şi • J.F Herbart
metamorfoze: • W. A. Lay
• Georg Kerschensteiner
• Maria Montessori
• Ad. Ferrière
• C. Freinet
• J. Dewey
• O. Decroly
• Roger Cousinet
• Francesco de Bartolomeis

26
 Paradigma “şcoala activă” – în plan
european şi american a promovat
• O activitate a elevului motivată, fundamentată pe trebuinţe
funcţionale şi interese.
• O activitate susţinătoare de iniţiative libere, democratice.
• O activitate cu reflexe interne şi externe totodată.
• O activitate valorificatoare de efort creator.
• O activitate cu dimensiuni integrale, inter şi transdisciplinare,
polarizate creativ, cadru de afirmare şi exprimare a capacităţii de
creaţie.
• O activitate cu profil investigator, de cercetare şi descoperire.
• O activitate dinamică, sursă de noi iniţiative de cunoaştere –
acţiune, de noi experienţe.
• O activitate valorificatoare a resurselor individuale şi de grup.
• O activitate cu efecte terapeutice.
• O activitate în slujba desăvârşirii umanului, izvorâtă dintr-o
atitudine pozitivă faţă de om, din încrederea în forţele sale de a-şi
construi destinul şi libertatea.
27
 ŞCOALA ACTIVĂ ÎNTRE CONTROVERSE
TRAVALIUL PARADIGMEI “ŞCOALA ACTIVĂ”

Ed. Claparéde - Ad. Ferrière.

a) S-a căutat cu prea multă insistenţă
justificarea şcolii active în filosofie şi mai
puţin în psihologia copilului.

b) Există numeroase neclarităţi în definirea

termenului de activitate.

28
ŞCOLI, EXPERIENŢE ŞI PRACTICI EDUCATIVE
OBIECTIVĂRI ALE PARADIGMEI “ŞCOALA
ACTIVĂ”

• Heard Kilpatrick - metoda proiectelor

• J. Dewey - învăţarea prin rezolvare de

probleme

• C. Freinet - tehnici, metode, şcoală activă

29
SECOLUL XX ŞI PARADIGMA “ŞCOALA ACTIVĂ”
NAŞTEREA PEDAGOGIILOR ÎNVĂŢĂRII

Metamorfozele paradigmei „şcoala activă”

• psihologia copilului
• pedagogia instituţională
• lucrările recente asupra interacţiunii sau conflictului
sociocognitiv ca si cercetările în domeniul didacticii
• redefinirea finalităţilor educaţiei şi sensurilor activităţii
– G.F.E.N.
• pedagogiile învăţării

30
 Caracteristici ale pedagogiilor
învăţării

• se sprijină pe concepţii cognitiviste şi constructiviste

rezultate din psihologia dezvoltării şi psihologia cognitivă: Piaget
(activitate, echilibrarea dintre asimilare şi acomodare), Ausubel
(învăţarea socială prin observare), Bruner (noţiunile de formare
şi de sprijin), Vîgotski (medierea semiotică şi zona proximei
dezvoltări),

• se situează într-o logică a învăţării, centrată pe raportul

elev – cunoaştere,

• sunt pedagogii ale modalităţilor de învăţare şi de reuşită,

• caută să dezvolte strategii cognitive şi metacognitive la

elevi.

31
 Capitolul II
“MANIFESTĂRI ALE ACTIVISMULUI ÎN TEORIA ŞI PRACTICA
PEDAGOGICĂ DIN ROMÂNIA ÎN JURUL ANULUI 1900”

1. curentele culturale ce au influenţat dezvoltarea şi afirmarea

ideilor şi practicilor pedagogice în Romania antebelică;
2. reformele şcolare antebelice;
3. căile şi mijloace de popularizare în România antebelică a
experienţelor mondiale promotoare ale activismului în educaţie;
4. contribuţii ideatice ale promotorilor activismului în educaţie -
personalităţi ale culturii şi gândirii pedagogice româneşti din
perioada antebelică - germinarea “şcolii active” româneşti;
5. sintetizarea principalelor remedii educative propuse şcolii
tradiţionale, ca dovezi pertinente ale afirmării activismului
educativ in perioada antebelică;
6. corifeul activismului educativ în perioada antebelică - opera
profesorului Nicolae Moisescu;
7. sinteză conclusivă cu privire la manifestarea activismului în
teoria şi practica pedagogică din România antebelică.

32
 CURENTE CULTURALE CE AU INFLUENŢAT
DEZVOLTAREA ŞI AFIRMAREA IDEILOR ŞI
PRACTICILOR PEDAGOGICE ÎN ROMANIA ANTEBELICĂ
PAŞOPTISMUL
• Vizau impregnarea unei dimensiuni realist - ştiinţifice
învăţământului acelui timp; Deschidere spre cuceririle ştiinţelor;
• Au urmărit crearea de şcoli “reale” şi învăţământ realist - ştiinţific;
• Subliniau importanţa învăţământului practic (a lucrului manual)

JUNIMISMUL
• Manifestau o grijă deosebită pentru calitate şi metodă, în acest sens
fiind adepţi ai lui Herbart, în special ai “treptelor formale”;
• Accentuau în mod deosebit latura intelectuală a educaţiei;
• Au vizat crearea şi consolidarea liceelor clasice;
• Au susţinut diferenţierea învăţământului primar urban de cel rural,
provocând inegalitatea şanselor de acces şi reuşită în educaţie;
• Au căutat calea spre un autohtonism pedagogic.
33
 CURENTE CULTURALE CE AU INFLUENŢAT
DEZVOLTAREA ŞI AFIRMAREA IDEILOR ŞI
PRACTICILOR PEDAGOGICE ÎN ROMANIA ANTEBELICĂ
POPORANISMUL
• Au subliniat necesitatea emancipării maselor prin educaţie;
• Au iniţiat şi promovat educaţia adulţilor;
• Au evidenţiat necesitatea pregătirii practice a copiilor de ţărani
(lucrul manual).

SĂMĂNĂTORISMUL
• Au avut o audienţă deosebită în rândul cadrelor didactice;
• Au participat la elaborarea manualelor didactice;
• L-au susţinut pe S. Haret în promovarea educaţiei adulţilor prin
activităţile extraşcolare (G. Cosbuc, Al. Vlahuţa).

34
 REFORME ŞCOLARE ANTEBELICE

• 1864 – “Legea instrucţiunii publice”

• 1893 – “Legea învăţământului primar şi normal
primar”
• 1896 - “Legea învăţământului primar şi normal
primar”
• 1898 - “Legea asupra învăţământului secundar
şi superior”
• 1899 – “Legea învăţământului profesional”
• 1912 – “Legea învăţământului superior”
• 1918 – “Legea eforiilor şcolare” şi “Legea pentru
şcoala pregătitoare şi seminariilor normale”

35
 REFORME ŞCOLARE ANTEBELICE

se remarcă prin:

• insistenţa şi indicarea de măsuri concrete privind lucrul

manual în şcolile urbane şi rurale, precum şi practica
agricolă pentru elevii de la sate şi înfiinţarea de ateliere;

• imprimarea unui accentuat caracter realist învăţământului

de toate gradele;

• înfiinţarea Seminarului Pedagogic şi a şcolilor de aplicaţie

pentru practica pedagogică.

36
CĂI ŞI MIJLOACE DE POPULARIZARE ÎN ROMÂNIA
ANTEBELICĂ A EXPERIENŢELOR MONDIALE
PROMOTOARE ALE ACTIVISMULUI ÎN EDUCAŢIE

• presa de specialitate:
“Şcoala modernă” 1897, “Şcoala Viitoare” 1898, “Revista generală a
învăţământului” 1907, “Educaţia” 1916. “Gazeta Şcoalei” – Craiova –
1919; “Învăţătorul” – Cluj – 1919; “Şcoala muncii” – Cluj – 1922;
“Gazeta şcolii active” – Dej – 1925; “Şcoala activă” – Târgu-Măgurele –
1927; “Şcoala vremii” – Arad – 1930.

• presa de alte profiluri: “Viaţa Românească”, “Lamura”, “Societatea de

mâine”

• cunoaşterea practicilor şcolilor moderne din apus şi a autorilor

acestora: vizite de studiu şi documentare.

• traducerile şi lucrările româneşti cu caracter istoric sau critic, tangente

cu problema şcolii active, dintre ai căror autori enumerăm pe C.V.
Buţureanu, I. G. Marinescu, P. Ilcuş s.a..
37
Dovezi pertinente ale afirmării activismului
educativ in perioada antebelică

• Identificarea principalelor remedii educative antebelice

propuse de comunitatea pedagogică şi culturală a timpului,
pentru revigorarea şcolii româneşti.

• Derivate din aceste remedii sunt evidente principalele surse

ale promovării unui nou tip de şcoală, şcoala viitoare, nouă,
educativă sau şcoala activă.

38
 REMEDII ACTIVE PROPUSE ŞCOLII
TRADIŢIONALE ÎN PERIOADA ANTEBELICĂ

A. Dezvoltarea integrală a personalităţii umane; optimismul

pedagogic – incredere în posibilităţile educaţiei;

B. Individualizarea învăţământului ca formă de utilizare eficientă a

posibilităţilor fiecărui elev şi cunoaşterea sistematică a
individualităţii acestuia; promovarea libertăţii şi spontaneităţii
elevului; afirmarea şi promovarea autoeducaţiei (însuşirea unor
tehnici de muncă intelectuală);

C. Amplificarea dimensiunilor formative ale metodelor de

interacţiune didactică, înlăturarea formalismului cunoştinţelor
dobândite de elevi; cultivarea si valorificarea interesului elevilor
pentru cunoaştere; promovarea unui învăţământ atractiv;

39
 REMEDII ACTIVE PROPUSE ŞCOLII
TRADIŢIONALE ÎN PERIOADA ANTEBELICĂ

D. Accentuarea caracterului realist – ştiinţific al învăţământului;

apropierea elevilor de domeniile ştiinţifice prin evidenţierea
dimensiunilor lor practic-aplicative indispensabile funcţionării
mecanismelor sociale şi economice ale naţiunii şi ale lumii;
accesibilitatea învăţământului; formarea tinerilor din
perspectiva facilitării procesului de integrare şi adaptare
socială şi profesională a viitorilor adulţi, cultul muncii
educative / pregătirea agricolă / lucrul manual;

E. Formarea conştiinţei de sine în raportare şi intercondiţionare

reciprocă cu conştiinţa comunitară şi cea naţională -
caracterul naţional al educaţiei: democratizarea educaţiei;

F. Necesitatea transpunerii teoriei pedagogice în practica

educaţională.

40
SURSE ALE ACTIVISMULUI EDUCATIV PROMOVAT
ÎN TEORIA ŞI PRACTICA PEDAGOGICA DIN
ROMÂNIA ANTEBELICĂ
ACTIVISM DEMOCRATIC ŞI NAŢIONAL

1. Afirmarea conştiinţei de sine în raportare şi intercondiţionare reciprocă cu

conştiinţa comunitară şi cea naţională
2. Promovarea caracterul naţional al educaţiei
3. Democratizarea educaţiei

ACTIVISM SOCIO – PROFESIONAL

1. Facilitarea procesului de integrare şi adaptare socială şi profesională a viitorilor

adulţi
2. Cultul muncii educative / pregătirea agricolă / lucrul manual

ACTIVISM ŞTIINŢIFIC – INVESTIGATOR

1. Evidenţierea dimensiunilor practic-aplicative ale diferitelor domenii ale cunoaşterii,

indispensabile funcţionării mecanismelor sociale şi economice ale naţiunii şi ale
lumii;
2. Accentuarea caracterului realist – ştiinţific al învăţământului;
41
SURSE ALE ACTIVISMULUI EDUCATIV PROMOVAT
ÎN TEORIA ŞI PRACTICA PEDAGOGICA DIN
ROMÂNIA ANTEBELICĂ

ACTIVISM PEDAGOGIC

1. Afirmarea şi promovarea dezvoltării integrale a personalităţii umane. Optimism

pedagogic – incredere în posibilităţile educaţiei; Promovarea unui învăţământ atractiv
/ plăcut
2. Promovarea libertăţii şi spontaneităţii elevului în educaţie
3. Individualizarea învăţământului ca formă de utilizare eficientă a posibilităţilor fiecărui
elev şi cunoaşterea sistematică a individualităţii acestuia;
4. Cultivarea şi valorificarea interesului elevilor pentru cunoaştere;
5. Amplificarea dimensiunilor formative ale metodelor de interacţiune didactică;
6. Înlăturarea formalismului cunoştinţelor dobândite de elevi;
7. Afirmarea şi promovarea autoeducaţiei (însuşirea unor tehnici de muncă
intelectuală).

42
 Capitolul II
CONCLUZII

1. Gândirea pedagogică românească până în

anul 1918, se remarcă drept promotoare şi
matrice şi a activismului. Dezideratele
activismului educativ au fost în şcoala
românească anterioare, ca stare de spirit,
influenţelor externe.

43
 Capitolul II
CONCLUZII

DIRECTII ALE ACTIVISMULUI EDUCATIV ANTEBELIC

INTELECTUALISM
MANUALISM PROMISIUNI ALE UNEI Ion Maiorescu
Ion Ionescu de la Brad DIRECTII I. P. Eliade
Franz Obert INTEGRALISTE Gheorghe Costaforu
St. C. Michailescu Ion Eliade Radulescu Vasile Petri
George Moian Stelian Constantinescu C. Dimitrescu – Iasi
Apostol Culea Nicolae Moisescu Ion Slavici
Ion Nisipeanu

44
 Capitolul II
CONCLUZII

2. Termenul de „şcoală activă” este utilizat, în România,

mai înainte ca el să fie pus în circulaţie de P. Bovet şi
Ad. Ferrière.

“Contrară şcoalei instructive din timpul nostru e şcoala

educativă, întemeiată de marii cugetători şi educatori
ai neamului omenesc. Aceasta este o şcoală activă, în
care elevul observă cu simţurile sale, descrie cu
vorbele sale, gândeşte cu mintea sa, încât lecţia
întreagă sau aproape întreagă este opera sa. Elevul e
în stare să facă singur cartea, să devină autor.”

45
 Capitolul II
CONCLUZII

3. Mişcarea antiherbartiană în teoria şi practica

educativă românească din jurul anului 1900 nu
a condus la apariţia unor curente de idei şi
practici ce pot îmbrăca caracteristicile unei
autentice mişcări pedagogice, promotoare a
activismului educativ.

46
 Capitolul III
“ŞCOALA ACTIVĂ ÎN PEDAGOGIA ROMÂNEASCĂ
INTERBELICĂ”
1. "întâlnirea" "şcolii active" româneşti cu mişcarea „şcolii active”
în plan mondial”
2. contribuţii româneşti privind delimitarea universului conceptual
al şcolii active: I. Nisipeanu, Gr. Tabacaru, Izabela Sadoveanu,
S. Mehedinţi, Şcoala de Pedagogie de la Bucureşti, G.G.
Antonescu, I.C. Petrescu, P.R. Petrescu, C. Stan, C.A.
Teodorescu, N.C. Enescu, I.P. Angelescu;
3. obiectivarea ideilor de bază ale paradigmei şcoala activă în
pedagogia românească interbelică;
4. iniţiative aparţinând unor membrii ai corpului didactic în spiritul
"şcolii active;
5. iniţiative ale forurilor oficiale;
6. sinteză conclusivă cu privire la afirmarea „şcolii active” în teoria
şi practica pedagogică din România interbelică.

47
Întâlnirea "şcolii active" româneşti cu mişcarea
„şcolii active” în plan mondial”

- noiembrie 1928, vizita lui Ad. Ferrière la Cluj. În acest context el a

susţinut două conferinţe:
• una care aborda conceptul de "şcoală activă"
• alta care se referea la metoda centrelor de interes, aşa cum a fost
ea experimentată la Institutul J. J. Rousseau din Geneva.

- Ad. Ferrière transmite prin G.G. Antonescu, Seminarului pedagogic de la

Bucureşti, preocupat de problematica şcolii active, mesajul său de
felicitare şi încurajare.
• Efervescenţa creatoare de la Universitatea Bucureşti îl determina
pe Ad. Ferrière să declare că nu cunoaşte nici o "altă universitate
în Europa care să se fi consacrat într-un mod atât de aprofundat
acestei teme”

48
Contribuţii româneşti privind fundamentarea
şcolii active

• I. Nisipeanu,
• Gr. Tabacaru
• Izabela Sadoveanu
• S. Mehedinţi
• P.R. Petrescu
• C. Stan
• C.A. Teodorescu
• N.C. Enescu
• I.P. Angelescu
• G.G. Antonescu
• I.C. Petrescu
• Şcoala de Pedagogie de la Bucureşti

49
 ŞCOALA DE PEDAGOGIE DE LA
BUCUREŞTI DESPRE „ŞCOALA ACTIVĂ”

Studiul ne relevă reperele axiologice fundamentale

ale concepţiei şcolii pedagogice de la Bucureşti, în
problema şcolii active:

• “şcoala activă” este un produs al evoluţiei gândirii şi

practicii pedagogice şi nu o revoluţie surprinzătoare.

• “şcoala activă” are şi alte origini, dincolo de cele care ţin

de istoria pedagogiei.

• direcţiile de dezvoltare a şcolii active: orientarea

materialistă, orientarea intelectual – materialistă,
orientarea şcolii active integrale.

50
 ŞCOALA DE PEDAGOGIE DE LA
BUCUREŞTI SI „ŞCOALA ACTIVĂ”
În definirea direcţiilor fundamentale ale şcolii
active, şcoala de la Bucureşti a reuşit:

• să aducă un plus de claritate în teoria şcolii active,

prin explicarea mai largă a direcţiilor, fapt ce poate fi
considerat un real progres în domeniul dezvoltării
ideilor despre educaţie;

• să insiste clarificator asupra direcţiei integrale a şcolii

active considerată - “şcoala activă” autentică;

51
 ŞCOALA DE PEDAGOGIE DE LA
BUCUREŞTI SI „ŞCOALA ACTIVĂ”
• să ia atitudine fermă faţă de cei care confundă
“şcoala activă” cu "şcoala muncii fizice" / ipostaza
utilitarist-manualistă a şcolii active;

• să elaboreze principiile şcolii active (în acest sens o

contribuţie bine reprezentată este cea a lui I.C.
Petrescu care dezbate pe larg patru principii ale şcolii
active - intuiţiei, activităţii proprii, activităţii practice,
educaţiei naturale, într-o variantă mai accesibilă
decât cea a lui Gr. Tabacaru).

52
Contribuţia şcolii de pedagogie de la
Bucureşti

A. Curente pedagogice contemporane şi

relaţia lor cu şcoala activă.

B. Teoretizarea "genezei" şcolii active

moderne.

C. Fundamentele şcolii active.

53
OBIECTIVAREA IDEILOR DE BAZĂ ALE PARADIGMEI
ŞCOALA ACTIVĂ ÎN PEDAGOGIA ROMÂNEASCĂ
INTERBELICĂ

1. PROMOVAREA DESCHIDERII ŞCOLII SPRE VIAŢĂ (V. DUICULESCU, P. R.

PETRESCU, M. GRADINARU,GH. T DUMITRESCU, I. C. PETRESCU,
ILIE-POPESCU TEIUŞAN I.NISIPEANU, GR. TABACARU, G.G. ANTONESCU,I. C.
PETRESCU)

2. PROMOVAREA REGIONALISMULUI ŞI LOCALISMULUI EDUCATIV CA

MIJLOACE DE CONCRETIZARE A DEZIDERATELOR "ŞCOLII ACTIVE“ (I
C. PETRESCU, STANCIU STOIAN, G.G.ANTONESCU)

3. PROMOVAREA UNEI EDUCAŢII ACTIVE ŞI A UNEI "DIDACTICI"

RENOVATE ÎN SPIRITUL ŞCOLII ACTIVE (I.NISIPEANU, T. GEANTĂ, GR.
TABACARU, G.G. ANTONESCU, I. C. PETRESCU)

4. PROMOVAREA DISCIPLINEI LIBERE ŞI AUTOGUVERNĂRII

(G.G.ANTONESCU, RADU PETRE, I.GH. BRATU, C. SPOREA, A. MANOLACHE)

5. PROMOVAREA INDIVIDUALIZĂRII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI (I. NISIPEANU,

GR. TABACARU, PETRE ILCUŞ, I.C. PETRESCU, G.G. ANTONESCU, I. GABREA)

54
 EXPERIENŢE ŞI PRACTICI ÎN SPIRITUL
ŞCOLII ACTIVE ŞI CONSIMŢIREA
LEGISLATIVĂ / OFICIALĂ

1. Intuitia
2. Metodele active
3. Studiul individualitatii
4. Introducerea in scoli a cooperatiei si a comunitatilor
de munca
5. Regionalismul si localismul educativ
6. Centrele de interes
7. Promovarea legaturii scolii cu productia de bunuri
materiale

55
 ŞCOALA ACTIVĂ ÎN PEDAGOGIA
ROMÂNEASCĂ INTERBELICĂ

1. Spre deosebire de perioada anterioară caracterizată de

efervescenţa ideilor susţinătoare a activismului educativ într-o
manieră deficitar fundamentată ştiinţific (profesori de şcoli
normale, pedagogi, oameni de cultură), perioada interbelică
impune constituirea unor criterii "riguroase" de interpretare şi
comprehensiune ideatică: s-a construit un model de
interpretare al şcolii active româneşti.

2. Teoretizările “şcolii active”, dezvoltate în spaţiul gândirii

pedagogice româneşti, promovează tezele fundamentale ale
“şcolii active” occidentale, dar dezvoltă, pe fondul unor
dezbateri la nivel de şcoală pedagogică, teorii originale

56
 ŞCOALA ACTIVĂ ÎN PEDAGOGIA
ROMÂNEASCĂ INTERBELICĂ

3. Şcoala activă românească contribuie substanţial la afirmarea în

plan european a paradigmei şcoala activă. Ea evită o serie
din exagerările cuprinse în unele din tezele fundamentale ale
şcolii active occidentale, susţinând în continuare sistemul de
învăţământ. pe clase si lecţii, rolul conducător al cadrului
didactic în educaţie.

4. În pedagogia românească terminologia pedagogică a asimilat şi

promovat cu mai multă deschidere expresia „şcoala activă”,
decât „educaţia nouă”.

57
 ŞCOALA ACTIVĂ ÎN PEDAGOGIA
ROMÂNEASCĂ INTERBELICĂ

5. S-au stabilit corelaţii pozitive între principiile “şcolii

active” (aşa cum au fost promovate în România) şi
transformările sociale, politica educaţiei, legislaţia
şcolară, demersurile reformatoare şi practica şcolii
româneşti existente după primul Război Mondial şi
menţionăm contribuţia unor nume precum I.C.
Petrescu, N. C. Enescu, D. Teodosiu, C. A.
Teodorescu, P. R. Petrescu, C. Stan, ş.a..

58
 ŞCOALA ACTIVĂ ÎN PEDAGOGIA
ROMÂNEASCĂ INTERBELICĂ
6. Este remarcabil de asemenea, modul în care în
România, orientarea evoluţionistă în pedagogie a
permis integrarea şi valorificarea sincronă a multora
dintre ideile de valoare ale pedagogiei româneşti şi
mondiale din diferite perioade de timp. Dezvoltările
pedagogice au fost transcendente controverselor în
educaţie aparent ireconciliabile, facilitând afirmarea
unor idei de o semnificativă originalitate şi
aplicabilitate.

59
“CONCLUZII - ÎNTRE ARGUMENTE ŞI
PLEDOARIE”

Sunt reluate sintetic principalele repere ipotetice

ale lucrării prezentându-se concluziile care
infirmă sau confirmă deschiderile anticipative
ale temei cercetate.

60
 Termeni cheie
• dezvoltare, controverse,
• educaţie nouă tradiţie, modern, modernitate
modernism, postmodernism,
• curentele pedagogice, paradigmă, model,
• metodă, metode active, învăţare, activarea
învăţări, activitate,
• şcoală activă, şcoala postmodernistă.

61
Concluzii generale
Construcţiile epistemologice subordonate paradigmei
şcoala activă, în plan universal cât şi naţional:

• au aderat la principiul perfectibilităţii, acela al promovării unui

model pragmatic şi mercantil cu privire la rentabilitatea
potenţialului uman, condensate generic în deviza: „Elevul –
autor al propriei sale formări şi deveniri!”;

• au fundamentat axiologic postulatul conform căruia cunoaşterea

nu se cristalizează, obiectivându-se într-un produs finit ce poate
fi reprodus în orice situaţie, ci este evoluţie, construcţie şi
reconstrucţie continuă.

62
Concluzii generale
Paradigma «Şcoala activă» este o variabilă esenţială de
care trebuie să ţinem cont în orice încercare de studiere
şi de definire a unui model pedagogic. Ea se constituie
ca o realizare ştiinţifică remarcabilă pe care o
comunitate ştiinţifică pedagogică o recunoaste pentru
un timp bază a practicii. Asemenea realizare işi impune
două atribute:
• determină genul de probleme cu sens în disciplinele
respective
• propune metode legitime prin care ele pot fi abordate.

63
Concluzii generale
Apariţia şi cunoaşterea paradigmei «şcoala activă» în
spaţiul pedagogiei este rezultatul maturizarii acestei
discipline şi determină în continuare o noua evoluţie a
sa în:
• formarea şi evolutia unui nou model de dezvoltare a
disciplinei;
• reconstituirea domeniului acesteia;
• instituirea unui nou tip de cercetare;
• constituirea unui nou grup de cercetatori;
• instituirea unui nou cadru conceptual şi metodologic,
comun acestui grup profesional.

64