Lucrare nr 1

1. La care întrebări trebuie să dea răspuns o ştiinţă pentru a obţine statut de ştiinţă?
O știință trebuie să răspundă la anumite întrebări pentru a obține statutul de știință, aceste
întrebări includ:
a. Cerinte metodologice: O știință trebuie să aibă o metodologie riguroasă, care să permită
testarea și verificarea ipotezelor.
b. Generare de cunoștințe verificabile: Rezultatele cercetării științifice trebuie să fie
verificabile și reproducibile de către alți cercetători.
c. Contribuție la dezvoltarea cunoștințelor umane: O știință ar trebui să aducă o contribuție
semnificativă la extinderea și îmbogățirea cunoștințelor umane în domeniul său.

2. În ce măsură pedagogia corespunde acestor cerințe?

Pedagogia poate corespunde în mare măsură acestor cerințe științifice, dar există și unele aspecte
care pot să nu se potrivească perfect. Vom analiza fiecare cerință în parte:

a. Cerințe metodologice: Pedagogia utilizează adesea metodologii riguroase în proiectarea și

implementarea strategiilor de învățare. Există cercetări și studii în domeniul pedagogiei care
se bazează pe metode științifice, cum ar fi studiile experimentale, observațiile și analizele
cantitative.
b. Generare de cunoștințe verificabile: Multe cercetări pedagogice sunt publicate în reviste
științifice, iar rezultatele pot fi supuse examinării și replicării de către alți cercetători. Există
eforturi în pedagogie de a dezvolta standarde și protocoale pentru a asigura verificabilitatea
rezultatelor.
c. Contribuție la dezvoltarea cunoștințelor umane: Pedagogia contribuie la dezvoltarea
cunoștințelor umane în domeniul învățării și educației. Cercetările pedagogice pot aduce
înțelegeri noi asupra modului în care oamenii învață și pot contribui la îmbunătățirea
practicilor educaționale.
În concluzie, pedagogia poate corespunde în mare măsură cerințelor științei, dar trebuie să fie
conștientizată complexitatea și natura specifică a domeniului educațional. Este important să
se mențină standarde ridicate în cercetarea pedagogică pentru a asigura că aceasta aduce
contribuții semnificative la cunoștințele umane și la îmbunătățirea proceselor de învățare.
3. În baza căror argumente am putea susține că pedagogia este nu numai ştiinţă, dar este şi o
artă?
Pedagogia poate fi percepută nu doar ca o știință, ci și ca o artă, și acestă perspectivă se susține
pe baza mai multor argumente: În primul rând, procesul de predare și învățare necesită nu doar
aplicarea metodologiilor științifice, ci și manifestarea creativității și adaptabilității. Educatorii
trebuie să găsească modalități inovatoare de a facilita înțelegerea, iar utilizarea metodelor
creative, precum jocurile sau tehnicile interactive, evidențiază aspectele artistice ale pedagogiei.
 În al doilea rând, interacțiunea umană și abilitățile sociale și emoționale sunt esențiale în
educație. Empatia și înțelegerea nevoilor individuale ale elevilor implică aspecte artistice în
relația dintre profesor și elevi. În plus, intuiția și experiența personală joacă un rol crucial în
educație. Un profesor experimentat își utilizează intuiția pentru a adapta învățarea la
circumstanțele specifice ale fiecărei clase, evidențiind astfel aspectele artistice ale procesului de
predare. De asemenea, capacitatea de a inspira și motiva elevii poate fi considerată o formă de
artă în pedagogie. Un educator care reușește să stimuleze curiozitatea și entuziasmul pentru
învățare manifestă calități artistice în abordarea sa. În fine, exprimarea personală a educatorului
în sala de clasă contribuie la o experiență de învățare unică. Integrarea stilului și personalității
individuale ale profesorului în procesul de predare aduce o notă artistică în educație. Astfel,
pedagogia nu se limitează doar la aspectele științifice, ci include și elemente subiective, creative
și expresive care o fac să fie percepută și ca o artă.

4. Ce etape a parcurs pedagogia constituindu-se ca știință?

Procesul prin care pedagogia s-a constituit ca știință a evoluat de-a lungul timpului și a implicat
mai multe etape semnificative. Iată câteva dintre aceste etape:

a. Antichitatea și Grecia Clasică:

 În Antichitate, se regăsesc primele gândiri cu privire la educație în scrierile filosofilor
greci precum Socrate, Platon și Aristotel.
 Ideile lor au pus bazele unei reflecții asupra procesului de învățare și au influențat
dezvoltarea gândirii pedagogice.
b. Perioada Renașterii și Iluminismului:
 În Renaștere și Iluminism, accentul pe raționalism și ideile umaniste a condus la o
abordare mai științifică a educației.
 Gânditori precum John Locke și Jean-Jacques Rousseau au adus contribuții
semnificative, influențând modul în care educația a fost percepută și abordată.
c. Secolul al XIX-lea și Dezvoltarea Școlilor Pedagogice:
 În secolul al XIX-lea, s-a dezvoltat o serie de școli pedagogice care au pus accentul pe
metode științifice și experimente în educație.
 Figuri precum Johann Heinrich Pestalozzi, Friedrich Froebel și John Dewey au promovat
idei care au contribuit la fundamentarea pedagogiei ca disciplină științifică.
d. Consolidarea Ca Știință Academică:
 La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, pedagogia a început să
se consolideze ca disciplină academică distinctă în universități.
 Înființarea facultăților și catedrelor de pedagogie a facilitat dezvoltarea unor cadre
academice și metodologii specifice.
e. Aplicarea Metodelor Științifice și Cercetarea Pedagogică:
  În secolul al XX-lea, pedagogia a început să integreze metode științifice și cercetarea
empirică pentru a evalua și îmbunătăți procesele educaționale.
 Selecția și aplicarea metodelor de cercetare a crescut, iar cercetările empirice au devenit o
parte esențială a dezvoltării pedagogiei.
f. Globalizarea și Diversificarea Pedagogiei:
 În prezent, pedagogia este o știință globală, cu multiple abordări și teorii influențând
diverse sisteme educaționale în întreaga lume.
 Dezvoltarea tehnologiei și schimbările sociale au adus noi provocări și direcții de
cercetare în domeniul pedagogiei.

În ansamblu, aceste etape reflectă tranziția de la concepții filosofice despre educație la o

disciplină științifică cu metode și teorii riguroase. Pedagogia a devenit astfel o știință care
explorează procesele educaționale, contribuind la îmbunătățirea practicilor și a cunoștințelor
legate de învățare.

5. Redați schematic pedagogia ca ştiinţă şi artă a educaţiei.

6. Găsiţi argumente pentru afirmaţiile privind caracteristicile pedagogiei, identificate în

literatura de specialitate:
a. Pedagogia este o știință socio-umană, deoarece se preocupă de înțelegerea proceselor
educaționale într-un context social și uman, analizând interacțiunile complexe dintre indivizi,
comunități și instituții, și contribuind la dezvoltarea cunoștințelor despre impactul educației
asupra formării identității și a dinamicii sociale.
b. Pedagogia este o știință cu caracter teoretic, deoarece se preocupă în principal de elaborarea
și dezvoltarea teoriilor care să explice și să ghideze procesele educaționale, accentuând
cercetarea, analiza și construirea de cadre conceptuale pentru a înțelege fenomenele
complexe din domeniul educației.
c. Pedagogia este o știință cu caracter acțional deoarece se concentrează nu doar pe elaborarea
teoriilor, ci și pe implementarea practicilor și strategiilor educaționale în vederea
îmbunătățirii procesului de învățare. Ea se implică activ în traducerea cunoștințelor teoretice
în acțiuni concrete, având ca scop impactul pozitiv asupra experienței educaționale a
individului și a colectivității.
d. Pedagogia este o știință cu caracter prospectiv, deoarece se orientează spre viitor prin
dezvoltarea și aplicarea strategiilor educaționale adaptate la schimbările sociale, tehnologice
și culturale, având ca scop anticiparea și pregătirea pentru evoluțiile viitoare ale sistemului
educațional.
e. Pedagogia este și o artă, deoarece presupune creativitate, adaptabilitate și exprimare
personală în procesul de predare și învățare. Educatorii utilizează abilități artistice pentru a
 crea medii de învățare stimulative, pentru a inspira și motiva elevii, adaptându-se la nevoile
individuale și folosind intuiția și exprimarea personală pentru a influența pozitiv procesul
educațional.

7. Analizați evoluţia gîndirii pedagogice şi nominalizați personalităţi şi contribuţii ce vizează

ultima etapă (sec. XX).
În ceea ce privește analiza evoluției gândirii pedagogice în secolul XX, acesta a fost un secol
caracterizat de schimbări semnificative în paradigmele educaționale. Diversitatea de curente și
teorii au influențat transformarea modului în care înțelegem și practicăm educația astăzi. Unele
personalități remarcabile și contribuții semnificative includ:

a. John Dewey (1859-1952): A fost un reprezentant important al Școlii Noi, promovând idei
precum învățarea experiențială, centrarea pe elev și integrarea educației în viața cotidiană.
b. Jean Piaget (1896-1980): Psiholog elvețian cunoscut pentru teoria dezvoltării cognitive, a oferit
perspective semnificative asupra modului în care copiii învață și se dezvoltă.
c. Lev Vygotsky (1896-1934): Psiholog sovietic ale cărui teorii s-au concentrat pe dezvoltarea
socială și impactul interacțiunilor sociale asupra învățării.
d. Paulo Freire (1921-1997): A adus contribuții semnificative în domeniul educației critice,
abordând problemele inegalității sociale și promovând învățarea ca o practică de eliberare.
e. Michel Foucault (1926-1984): Filosof și teoretician social francez, a avut o influență majoră în
abordarea criticii la adresa instituțiilor și puterii în cadrul sistemelor educaționale.

Referitor la Normativitatea pedagogică, axiomele, legitățile, legile, principiile și regulile

constituie elemente esențiale în proiectarea, implementarea și dezvoltarea sistemelor
educaționale. Metoda Păianjenul, utilizată pentru dezvoltarea acestora, implică identificarea și
conectarea interdependențelor dintre aceste elemente, creând o rețea complexă și interconectată.

În ceea ce privește aplicarea principiilor generale ale educației în sistemul de învățământ din
Republica Moldova conform Codului Educației din 2014, aceasta implică adaptarea și
implementarea acestor principii la contextul specific al țării, inclusiv promovarea valorilor
culturale și a diversității etnoculturale, asigurarea unității dintre cerințele sociale și psihologice,
și crearea unui mediu educațional care să stimuleze creativitatea, libertatea și dezvoltarea
individuală.