Cercetarea pedagogică

Cercetarea ştiinţifică reprezintă un domeniu social prioritar, prin care se asigură

dezvoltarea ştiinţei pe această bază, optimizarea şi dezvoltarea fiecărui domeniu social în pas
cu exigenţele şi necesităţile contemporane.
Cercetarea ştiinţifică reprezintă o investiţie pentru progres pe termen lung, pentru o
dezvoltare durabilă și trebuie realizată numai în scopul progresului umanităţii, al binelui, ca o
dimensiune etică a dezvoltării sociale.

În acest cadru se înscrie şi CERCETAREA PEDAGOGICĂ care este efectuată de

cercetători profesionişti, dar şi de cadre didactice de la toate nivelurile de învăţământ,
preocupate în aceeaşi măsură de asigurarea organizării şi desfăşurării eficiente a activităţii de
educare, cât şi de investigarea fenomenelor pedagogice în vederea optimizării lor, a
introducerii şi realizării inovaţiilor în învăţământ.

CERCETAREA PEDAGOGICĂ este „o strategie desfăşurată în scopul surprinderii

unor relaţii noi între componentele acţiunii educaţionale şi al elaborării, pe această bază, a
unor soluţii optime ale problemelor pe care le ridică procesul de învăţământ, în conformitate
cu exigenţele sociale şi cu logica internă a desfăşurării lui”1.

O altă definiție a cercetării pedagogice arată că ea reprezintă „o investigaţie

delimitată, precisă ca temă, la o întrebare restrânsă ivită în procesul perfecţionării unici de
învăţare, de educaţie şi care presupune să se afle un răspuns cert, emeinic, argumentat
ştiinţific la o întrebare”2.

Specificul cercetării pedagogice decurge din natura şi complexitatea fenomenelor

educaţionale, deoarece cercetarea fenomenului educativ trebuie să aibă un caracter prospectiv,
adică să vizeze dezvoltarea personalităţii elevului în perspectiva cerinţelor dezvoltării sociale,
să proiecteze tipul de personalitate necesar în viaţă. Cercetarea pedagogică trebuie să fie
continuu ameliorativă, adică ea trebuie să ducă, prin intervenţiile sale modelatoare, la
optimizarea activităţii de educare a elevilor, studenţilor, la sporirea eficienţei actului
pedagogic concret; trebuie să aibă un caracter interdisciplinar, dat fiind şi complexitatea

1
Ioan Nicola, Pedagogie, Bucureşti, Editura Didactică și Pedagogică,1994, pag.59.
2
Dumitru Muster, Bucureşti, Cercetarea pedagogică, Editura Didactică și Pedagogică, 1960, p.16.
fenomenului investigat; cercetarea pedagogică prezintă aspecte specifice sub raportul etapelor
de desfăşurare şi a metodelor de cercetare.

Există două tipuri de teme de cercetare :

a. teme de cercetare pe care le impune realitatea, direct, prin faptele pe care le

oferă nemijlocit;
b. teme de cercetare, impuse ca atare, se referă la realitate, dar în mod mijlocit,
aceste teme de cercetare nu depind de date existente anterior, ci sunt produse
de un context de idei.
Tematica unei cercetări poate fi discutată din punctul de vedere al originii ei, adică
tema a fost sugerată nemijlocit de date observate sau a fost comandată, dar şi din perspectiva
scopului cercetării.

Astfel, avem în vedere nivelul sarcinilor cercetării, dacă tema cercetării este corelată
mai mult cu teoria pedagogică sau cu practica instructiv-educativă, deci există nivelul
teoretic-fundamental şi nivelul practic-aplicativ.

În realitatea cercetărilor, cele două niveluri prezintă interferări, întrepătrunderi;

aspectul fundamental se desfăşoară şi spre implicaţii practice, iar aspectul aplicativ poate fi
împins spre consideraţii teoretice.

Dimensiunile schimbărilor ce se petrec în societatea contemporană reprezintă

provocare serioasă pentru cei a căror sarcină este să îi pregătească pe copii pentru secolul
XXI. Cadrele didactice se confruntă cu problema de ai pregăti pe elevi, pentru a reuși, pentru
a fi prosperi și productivi într-un viitor pe care nu-l putem prevedea în detaliu. Încercarea de
compatibilizare a învățământului românesc cu cel european, modificarea accentului de pe
informativ pe formativ, obligă profesorul la creșterea interesului pentru „metodă”. Orice
profesor trebuie să își pună problema cu privire la ce îl învață pe elev, cum îl învață și cu ce
va rămâne el în viață din cele învățate.

Elevul trebuie să devină partenerul profesorului, să comunice ceea ce îl preocupă:

nedumeririle, bucuriile lui. Angajarea elevilor în lecție, implicarea lor în activități de învățare,
depind în mare măsură de modul în care profesorul reușește să le dovedească valoarea și
utilitatea cunoștințelor, abilităților și capacităților ce urmează a fi însușite.
 Dacă un cadru nu este convins de valoarea și utilitatea unor cunoștințe, nu va reuși
să-i convingă nici pe elevi de acest lucru. Documentarea asupra problemei de cercetat am
realizat-o studiind documentele curriculare, oficiale: Curriculumul Național pentru
învățământul obligatoriu-cadru de referință, planul cadru de învățământ pentru clasa a IV-a,
programa școlară, ghiduri, îndrumătoare, norme metodologice și materiale suport precum și
manualele auxiliare de limba română.

S-a avut în vedere ca activitatea de documentare să fie selectivă (enciclopedii, tratate,

cărți, studii, articole); să se bazeze pe cât posibil pe consultarea surselor originale primare,
autentice; să se realizeze într-o manieră activă, să încurajeze o cercetare participativă;
cercetătorul să adopte o atitudine impersonală și obiectivă; activitatea de documentare să fie
continuă, să reprezinte un demers continuu, realizat pe tot parcursul proiectării, organizării,
desfășurării, finalizării și valorificării cercetării.

Designul cercetării este etapa de anticipare a strategiei cercetării, de fixare a pașilor

care vor fi urmați și a demersurilor investigative și de articulare a tuturor elementelor
implicate într-un proiect al cercetării, unitar, coerent, flexibil. Tema de cercetare va avea
următoarele coordonate:

- știința educației: didactica limbii și literaturii române;

- ciclul curricular: ciclul primar;

- aria curriculară „limbă și comunicare” - activități educaționale experimentate:

activități bazate pe utilizarea fișelor de lucru;

- metode și tehnici didactice experimentate: metoda problematizării;

- forma de lucru experimentală: organizarea activităților pe grupe de elevi (clasa de

elevi);

- alte coordonate experimentate: operațiile gândirii care urmează să fie dezvoltate.

Ipoteza este principalul instrument într-o cercetare, ea dirijează procesele de

culegere, ordonare, structurare și înțelegere a datelor și procesul cunoașterii. Asigură punțile
de legătură necesare, între tema cercetării, demersurile investigative, rezultatele și concluziile
cercetării.
 Ipoteza de la care s-a pornit la această lucrare a fost aceea că însușirea ortografiei și
punctuației cere efort, făcându-se apel, nu numai la memoria intelectuală, ci și la cea vizuală
și mai ales la activitatea practică ce precede reușita, practicarea cunoștințelor de limbă în
exprimarea orală și scrisă. Este o sarcină de seamă a școlii care se învață nu doar în orele
speciale consacrate acestui scop, ci în toate împrejurările în care elevii sunt puși în situația de
a se exprima în scris.

Bibliografie:

 Ioan Nicola, Pedagogie, Bucureşti, Editura Didactică și Pedagogică,1994,

 Dumitru Muster, Bucureşti, Cercetarea pedagogică, Editura Didactică și Pedagogică,
1960.