UNIVERSITATEA “OVIDIUS” din CONSTANTA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA

PERSONALULUI DIDACTIC

1
 PARTEA I
TEORIA GENERALĂ A
EDUCAŢIEI /

Probleme
fundamentale ale
pedagogiei

Pedagogia – ştiinţă şi artă

a educaţiei

2
Etimologie
PAIS, PAIDOS copil

PEDAGOGIE
acţiunea de a conduce
AGOGE (conducere a evoluţiei
copilului)

sclavul (persoana cu o condiţie

PAIDAGOGUS umilă) care avea sarcina de a
conduce copilul la şcoală

desemnează educaţia ce conferă

PAIDEIA
omului a doua sa natură.

3
 Conducere a copilului la şcoală
D
e Domeniul care se ocupă de educaţia copilului

f
i Domeniul care se ocupă de educaţia individului de-a lungul vieţii
(educaţia permanentă)
n
i Ştiinţă integrativă şi unitară a educaţiei, constituită dintr-un sistem de
discipline ştiinţifice sau ştiinţe particulare – ştiinţe ale educaţiei
ţ
i
Pedagogia este ştiinţa educaţiei, care studiază esenţa şi trăsăturile
e fenomenului educaţional, scopul şi sarcinile educaţiei, valoarea şi limitele
ei, conţinutul, principiile, metodele şi formele de desfăşurare a proceselor
educaţionale.
4
Statutul epistemologic al pedagogiei

Identificarea unor
legi de funcţionare
a obiectului de
studiu – principiile
Existenţa unor didactice
metode de
Construirea unor
cercetare a
teorii
obiectului de
studiu

CRITERII
Constituirea unui
Existenţa unui PENTRU A
limbaj popriu,
obiect de studiu DEFINI O
univoc
ŞTIINŢĂ

5
 Disciplină descriptivă Disciplină prescriptivă Disciplină normativă
• analizează situaţia • Prezintă „ce ar trebui • prezintă principiile ce
existentă în învăţământ, să fie” trebuie aplicate în
„ceea ce este” învăţământ, „cum
trebuie procedat”

Din perspectiva epistemologică, pedagogia este:

• ştiinţă umană (alături de economie, antropologie, geografie, etnologie, istorie,

politologie, psihologie, filozofie, care au ca obiect de cercetare activitatea umană);
1.
• ştiinţă socială (alături de sociologie, etnologie, antropologie socială, demografie,
psihologie socială, care studiază comunitatea umană la nivel macrostructural şi
2. microstructural);

• ştiinţă a comunicării (alături de filologie, lingvistică, semiologie), care analizează raporturile

de informare şi de formare realizabile în diferitele contexte socio-umane prin raţionalizarea
acţiunii în sens teleologic (prin raportare la scop) şi tehnologic (prin interacţiunea subiect-
3. obiect).

Epistemologia ( ε π ι σ τ ε μ ε în limba elină se pronunţă episteme ) - este teoria cunoaşterii ştiinţifice. Este o ramură a
filozofiei care se ocupă cu originile, natura şi scopurile, metodele şi mijloacele cunoaşterii de tip ştiinţific. Epistemologia
are la bază două întrebări: Ce este cunoaşterea ştiinţifică?, Cum este posibilă cunoaşterea ştiinţifică? 6
Sistemul disciplinelor pedagogice

Ştiinţe (discipline) care • Istoria Educaţiei

vizează condiţiile generale • Sociologia Educaţiei
şi locale ale instituţiilor • Demografia Şcolară
şcolare
• Economia Educaţiei
• Pedagogia Comparată
Ştiinţe (discipline) care • Fiziologia Educaţiei
studiază relaţia pedagogică • Psihologia Educaţiei
şi actul educativ ca atare • Psihosociologia Grupurilor Şcolare
• Ştiinţele Comunicării
Ştiinţe (discipline) dedicate • Filosofia Educaţiei
reflecţiei şi evoluţiei • Planificarea Educaţiei
• Teoria Modelelor
Sistemul disciplinelor pedagogice (apud G. Mialaret, 1976)

7
 Ştiinţe Ştiinţe • Pedagogia generală
(discipline) (discipline) • Teoria educaţiei
pedagogice pedagogice • Teoria instruirii etc.
fundamentale
obiectuale
Ştiinţe • Ştiinţe (discipline) pedagogice genetice:
(discipline) pedagogia antepreşcolară, preşcolară, şcolară,
pedagogice universitară, andragogia etc.
funcţionale
• Ştiinţe (discipline) pedagogice
instituţionale/factoriale: pedagogia instituţiilor
şcolare, a activităţilor extraşcolare, pedagogia
familiei, pedagogia timpului liber, autoeducaţia etc
• Ştiinţe (discipline) pedagogice structurale:
• teoria curriculumului
• teoria instruirii, teoria evaluării
• teorie educaţiei etc.
• Ştiinţe (discipline) pedagogice aplicative:
• pedagogia specială
• pedagogia socială
• pedagogia militară
• pedagogia medicală
• metodicile etc.
8
 Ştiinţe • Pedagogia praxiologică
(discipline) • Pedagogia istorică
pedagogice • Pedagogia cibernetică
metodologice • Deontologia pedagogică
• Pedagogia experimentală
• Pedagogia integrativă / holistică etc

Ştiinţe • Pedagogia antropologică

(discipline) • Pedagogia filosofică
pedagogice • Pedagogia socială
interdiscipli • Pedagogia axiologică
nare • Pedagogia medicală
• Pedagogia ergonomică etc.

Sistemul disciplinelor pedagogice (apud E. Joiţa, 1999, 2003)

9
1. După modul de raportare la obiectul de cercetare – dimensiunea
funcţional-structurală a educaţiei:
Ştiinţe pedagogice • Teoria educaţiei
fundamentale • Teoria instruirii / didactica generală
(studiază domeniile de • Teoria şi metodologia curriculumului
maximă generalitate • Teoria şi metodologia cercetării pedagogice
ale educaţiei)
Ştiinţe pedagogice a) ştiinţe • Pedagogia specială: pedagogia
aplicative (studiază pedagogice deficienţelor (defectologia); pedagogia
domenii aplicative ale aplicative pe ocrotirii; pedagogia aptitudinilor
educaţiei)
domenii de speciale;
activitate • Pedagogia socială: pedagogia familiei,
pedagogia muncii, pedagogia mass-
mediei;
• Pedagogia artei
• Pedagogia sportului
• Pedagogia militară
• Pedagogia medicală
b) ştiinţe • Pedagogia antepreşcolară
pedagogice • Pedagogia preşcolară
aplicative pe • Pedagogia şcolară
perioade de • Pedagogia învăţământului profesional
vârstă • Pedagogia adulţilor
10
 Ştiinţe pedagogice c) ştiinţe • metodica predării limbii române /
aplicative (studiază pedagogice didactica limbii române
domenii aplicative ale aplicative pe • metodica predării matematicii / didactica
educaţiei)
discipline de matematicii
învăţământ • metodica predării fizicii / didactica fizicii
(metodica/dida • metodica predării chimiei / didactica
ctica chimiei
specialităţii) • metodica predării biologiei / didactica
biologiei
• metodica predării istoriei / didactica
istoriei
• metodica predării geografiei / didactica
geografiei
• metodica predării educaţiei tehnologice /
didactica educaţiei tehnologice
• metodica predării educaţiei fizice /
didactica educaţiei fizice
• metodica predării desenului / didactica
desenului
• metodica predării muzicii / didactica
muzicii

11
2. După metodologia specifică de cercetare a dimensiunii funcţional-
structurale a educaţiei:
• Istoria pedagogiei
• Pedagogia comparată
• Pedagogia experimentală
• Pedagogia cibernetică
• Politica educaţiei
• Managementul educaţiei / pedagogic

3. După interdisciplinaritatea specifică angajată în domeniul cercetării

dimensiunii funcţional-structurale a educaţiei:
• Pedagogia psihologică (psihologia educaţiei, psihopedagogie, psihologia procesului
de învăţământ, psihologia şcolară)
• Pedagogie sociologică (sociologia educaţiei, sociopedagogia)
• Pedagogia filosofică (filosofia educaţiei)
• Pedagogia axiologică
• Pedagogia antropologică
• Pedagogia fiziologică
• Pedagogia economică
• Pedagogia politică (politica educaţiei)
• Pedagogia informatică / informatizarea educaţiei
• Logica pedagogică / educaţiei
Sistemul disciplinelor pedagogice/educaţiei (apud S.Cristea) 12
 Pedagogie generală este o disciplină teoretică care studiază acţiunea educaţională
dintr-un unghi general de vedere, urmărind să surprindă legităţi valabile indiferent de
locul şi timpul în care se desfăşoară.
 Din punct de vedere al relaţiei dintre continuitate şi discontinuitate, pedagogia
generală abordează trăsăturile esenţiale ale educaţiei. Ea vizează acţiunea educaţională
din perspectiva continuităţii acesteia.
 Pedagogia preşcolară – se ocupă de problematica organizării şi desfăşurării acţiunii
educaţionale cu copii de vârstă preşcolară.
 Pedagogia şcolară – abordează problematica acţiunii educaţionale în cadrul şcolii,
cu copii normal dezvoltaţi din punct de vedere fizic şi psihic.
 Pedagogia specială – abordează problematica şi tehnologia desfăşurării acţiunii
educaţionale privind copiii deficienţi din punct de vedere fizic, psihic şi psihomotric,
în şcoli şi în instituţii speciale.
 Pedagogia experimentală – are ca obiect problemele legate de investigaţia
experimentală a educaţiei. Supunând unui control ştiinţific, experimentând diverse
aspecte ale educaţiei, ea le dovedeşte utilitatea în perfecţionarea procesului
educaţional. Pornind de la probleme concrete pe care le ridică procesul instructiv –
educativ, pedagogia experimentală organizează şi provoacă situaţii noi, prelucrează şi
interpretează datele înregistrate în cadrul experimentării. Pe această bază se
formulează concluzii privind valoarea şi utilitatea unor principii şi tehnici noi pentru
activitatea practică.
13
 Pedagogia comparată – studiază comparativ sistemele de educaţie din diferite ţări
şi etape istorice.
 Sociologia educaţiei – studiază relaţiile sistemelor educative cu structurile sociale;
condiţionarea socială a actului educativ.
 Filosofia educaţiei – se preocupă mai ales de finalităţile educaţiei, de obţinerea unui
anumit tip de personalitate şi procesul de formare a acesteia. Diversitatea nuanţelor
întâlnite în lucrările de filosofia educaţiei se explică prin concepţiile şi orientarea
filosofică diferită a autorilor lor.
 Metodicile predării diferitelor obiecte de specialitate – se ocupă de problemele
organizării şi desfăşurării procesului de învăţământ la un obiect determinat (fizică,
istorie, matematică, tehnologie etc.). Acestea au, prin excelenţă, un caracter normativ,
indicând modalităţi concrete ce pot fi folosite de profesor în activitatea sa.

 Există şi multe alte discipline care studiază diferite aspecte ale fenomenului educativ
(istoria educaţiei, economia educaţiei, igiena şcolară, ergonomia educaţiei,
managementul educaţional, pedagogia educaţiei în familie). Întreg acest ansamblu
tinde să abordeze fenomenul educativ în complexitatea lui cu toate implicaţiile ce le
determină. Fiecare disciplină oferă date utilizabile în realizarea unei funcţii sau alteia
în contextul unei situaţii educative date.

14
 Relaţia pedagogiei cu alte ştiinţe

PSIHOLOGIA ANTROPOLOGIA ERGONOMIA

• Psihologia educaţiei • Antropologia • Ergonomia
educaţiei învăţământului

SOCIOLOGIA FILOSOFIA ŞTIINŢELE SOCIAL-

UMANISTE
• Pedagogia sociologică • Pedagogia filosofică
• Etica educaţiei
• Sociologia educaţiei • Filosofia educaţiei • Deontologia didactica

BIOLOGIA TEOLOGIA TEHNICA

• Pedagogia biologică • Pedagogia religioasă MODERNĂ
• Igiena şcolară • Tehnologie didactică
• Pedagogia cibernetică
cibernetica pedagogică.
15
Caracterul interdisciplinar al pedagogiei este determinat de faptul că omul-obiect şi
subiect al educaţiei - este studiat şi de alte ştiinţe ale căror rezultate sunt folosite de
pedagogie, în rezolvarea şi dezvoltarea problemelor educaţiei.

 Pedagogia are strânse legături îndeosebi cu disciplinele care studiază problematica

umană din alte unghiuri, în primul rând cu psihologia. Pentru a fi eficientă, acţiunea educativă
trebuie să ţină seama şi de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. Din relaţiile dintre
ele s-a dezvoltat „psihologia pedagogică” sau „pedagogia psihologică”.

 Relaţia pedagogiei cu filosofia oferă pedagogiei baza teoretică şi metodologică în studiul

educaţiei, iar filosofiei datele pedagogice pentru analiza celor mai generale legi ale naturii
,societăţii şi gândirii. Din această relaţie s-a născut pedagogia filosofică sau filosofia educaţiei.

 Relaţia pedagogiei cu sociologia ajută la studierea fenomenului educaţional în strânsă legatură cu

relaţiile sociale, relaţiile interumane, instituţiile şi structurile dinamice ale societăţii. Din
interacţiunea lor s-a născut pedagogia sociologică sau sociologia educaţiei.

 Relaţia pedagogiei cu ergonomia ajută pedagogia la studierea educaţiei ca proces de muncă;

din interacţiunea lor s-a dezvoltat ergonomia învăţământului.

 Relaţia pedagogiei cu logica ajută pedagogia la folosirea legilor ştiinţifice , a operaţiilor

cunoaşterii raţionale (analiza, sinteza compararea, generalizarea, abstractizarea şi concretizarea) şi
a formelor cunoaşterii (noţiunea, judecata, raţionamentul) în actul educaţional. 16
 Relaţia pedagogiei cu biologia, anatomia, fiziologia umană oferă pedagogiei datele necesare
realizării educaţiei în strânsă legătură cu legile dezvoltării biologice a omului, ajutând-o să
stabilească un regim şi strategii raţionale de învăţare şi dezvoltare; de asemenea, o ajută să
stabilească condiţiile de sănătate şi de refacere a forţelor consumate în actul învățării.
Din această relaţie s-au dezvoltat pedagogia biologică şi igiena şcolară.

 Relaţia pedagogiei cu disciplinele de specialitate ajută la îmbinarea logicii interne a

ştiinţelor cu legile şi strategiile pedagogiei în vederea predării eficiente a acestor discipline
de specialitate. Din această relaţie s-au dezvoltat didacticile predării disciplinelor de specialitate.

 Relaţia pedagogiei cu ştiinţele social-umaniste (etica, arta, literatura, muzica, dreptul etc.)
oferă pedagogiei o sursă valoroasă de sensibilizare şi trăire afectivă, etică, estetică, de
formare şi dezvoltare a conştiinţei şi conduitei morale, juridice, estetice etc. In acest sens
putem vorbi de etica educaţiei, deontologia didactică etc

 Relaţia pedagogiei cu statistica, matematica oferă pedagogiei posibilitatea de cuantificare a

fenomenelor pedagogice, de prezentare a acestora în „ date exacte” (procente ,
diagrame etc).

 Relaţia pedagogiei cu tehnica modernă ajută pedagogia să folosească şi să adapteze

realizările tehnicii la îmbunătăţirea strategiilor şi mijloacelor de instrucţie şi educaţie. In
acest cadru se poate vorbi de tehnologie didactică, pedagogie cibernetică sau cibernetica pedagogică.
17
Momente în construire pedagogiei ca ştiinţă

ETAPE CARACTERISTICI
PEDAGOGIA Proverbe, maxime, zicători, rituri, mituri,
POPULARĂ transmisă prin viu grai
PEDAGOGIA Scrierile filosofilor despre educaţie (mai toţi
FILOSOFICĂ filosofii au problematizat despre educaţie)
PEDAGOGIA A doua jumătate a secolului al XI-lea, capătă
EXPERIMENTALĂ rigoare ştiinţifică, bazată pe experiment,
măsurători şi nu pe intuiţie
PEDAGOGIA Pedagogia actuală
ŞTIINŢIFICĂ

Etape în constituirea pedagogiei ca ştiinţă (C. Cucoş, 2002)

18
ISTORIC 1. ANTICHITATEA
SOCRATE cca.470 IHr – 399 IHr) avea în centrul
preocupărilor omul şi posibilităţile sale de perfecţionare.
• Cunoaşte-te pe tine însuţi
• Conversaţia euristică (maieutica sau arta moşitului).

PLATON (427-347 î.e.n.) - educaţia ar trebui să-l ajute pe

fiecare individ uman să-şi desăvârşească, atât cât este cu
putinţă, acele însuşiri ale corpului şi sufletului cu care s-a
născut.

ARISTOTEL (383-322 î.e.n.) a fost precursorul aşa

numitei “ teorii a facultãţilor”, cãci presupunea existenţa
unor capacitãţi (“facultãti”) intelectuale, mai degrabã
înnãscute, decât învãţate, iar educaţia trebuia sã le
antreneze şi sã le dezvolte prin “munci” specifice. In
modelarea virtuţilor înnăscute, educaţia ar trebui sã ţinã
seama de “mersul firii, adicã de ceea ce astãzi s-ar numi
“caracteristicile psihoindividuale si de vârstã ale copiilor.
Omul este un zoon politikon, o fiinţă socială care este incapabil
de a trăi izolat. 19
Platon şi Aristotel de Raphael
 2. RENAŞTEREA

ERASMUS DIN ROTERDAM (1467-1536) aprecia

că oamenii se formează prin educaţie, iar educatorii ar
trebui să-i ajute să se dezvolte liber, armonios sub
aspect intelectual, dar si moral, estetic şi fizic.

Erasmus din Rotterdam -

Portret de Hans Holbein
(Tânărul)

MICHEL DE MONTAIGNE (1553-1595) manifesta

rezerve cu privire la puterea educaţiei de a transforma
natura umană.

20
 3. SECOLUL al XVII-lea

JAN AMOS COMENIUS (1592- 1670), creează

primul mare sistem de educatie, în care analizează
sistematic problemele fundamentale ale pedagogiei (el
o numea “didactica”): educabilitatea, idealul educatiei
armonioase a intelectului, moralităţii, religiozităţii si a
corpului, principiile instruirii, metodele de instruire şi
de educaţie morală, organizarea învăţământului pe
Imaginea lui Comenius.
Provine de la Reinecke,
clase şi pe lecţii
Pedagogikens historia, 1895.

În lucrarea sa “Didactica magna” consideră că la naştere, natura

înzestrează copilul numai cu “seminţele ştiinţei, ale moralotăţii şi
religiozotăţii”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educaţie..
În concepţia sa, EDUCAŢIA este o activitate de stimulare a acestor
“Seminţe” şi implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul “nu
poate denveni om decât dacă este educat”.
21
 a fost primul creator al unui sistem pedagogic;
 afirmă disponibilitatea individului de a se forma datorită acţiunii
educaţionale;
 şcoala reprezintă atelierul umanităţii, iar didactica era considerată
„arta de a învăţa pe toţi totul”;
 a pus bazele teoretice ale organizării procesului de învăţământ pe
clase şi lecţii;
 a utilizat conceptul de metodă de predare, dintre care recomanda:
exerciţiul, explicaţia şi intuiţia;
 s-a preocupat pentru introducerea categoriei de principiu în
pedagogie;
 lansează ideea educaţiei permanente;
22
Pentru pedagogul englez, JOHN
LOCKE, educaţia se prezintă sub forma
unei relaţii interpersonale de
supraveghere şi intervenţie ce se
stabileşte între „preceptor” (educator) şi
copil (viitorul „gentleman”).

Din punctul sãu de vedere, la naştere, mintea omului este o

“tabula rasa”( o tablã stearsã). Ideile cu care opereazã intelectul
uman rezultã în urma unor experienţe senzoriale, însoţite de
reflecţiile individului asupra senzaţiilor provocate de aceste
experienţe ( “Nihil est in intelectu quod non pinceps fuerit in
sensu”- nimic nu existã în intelect care sã nu fi fost mai întîi în
simţuri).
23
 4. SECOLUL al XVIII-lea

Copilul ajunge pentru părinţii săi, după educaţia

care o capătă: răsplată sau pedeapsă.

JEAN JACQUES ROUSSEAU (1712-1778), prin

lucrarea sa “ Émile sau despre educaţie” (1762), a realizat
o adevãratã “revoluţie copernicianã” în pedagogie
atunci când a atras atenţia cã între adult şi copil existã
Portret de
Maurice Quentin de La Tour
diferenţe calitative si nu numai cantitative.

A intuit principiul periodizării educaţiei în conformitate cu treptele

de vârstă ale copilului, dar mai ales, că a sesizat caracterul
asincronic al dezvoltării diferitelor structuri psihice, în diferitele
stadii ale ontogenezei, si astfel a ajuns la ideea existenţei unor
perioade optime pentru educaţia anumitor însuşiri umane.

24
 opera fundamentală: Emil sau despre educaţie.

 operă de pedagogie prospectivă, are ca punct de plecare

copilăria, autorul pledează pentru cunoaşterea copilului şi
pentru respectarea particularităţilor acestuia;

 deşi acordă o mare importanţă naturii, el va manifesta

încredere în puterea educaţiei;

 lucrarea poate fi considerată un adevărat proiect educativ

care oferă o imagine asupra modului cum va trebui educat
un copil până la maturizarea sa.

25
 5. ÎNCEPUTUL SECOLULUI al XIX-lea
JOHANN HEINRICH PESTALOZZI (1746-1827),
preocupat de o educaţie care să dezvolte forţele interne
specifice naturii umane, în lucrarea sa “ Cum îşi învaţă
Gertruda copiii” (1801) ajunge la concluzia că în domeniul
educaţiei intelectuale principalul accent ar trebui să fie
pus pe funcţia formativă a oricărei instruirii si nu numai pe
funcţia ei informativă
Portret de F.G.A. Schöner

JOHAN FRIEDRICH HERBART (1776-1841), a

sesizat caracterul procesual al învãtãrii cognitive,
desfãşurarea ei prin parcurgerea unor faze si etape:
confruntarea cu o problemã (crearea interesului); adunarea
informaţiei necesare prin cercetarea obiectelor
(“claritatea”), prelucrarea informaţiilor, prin asociere cu
alte idei cunoscute (“asocierea”), fixarea concluziilor
(“sistema”) aplicarea noilor idei (“metoda”), evaluarea
învãţãrii. 26
 a pus bazele pedagogiei ca ştiinţă;
 pedagogia ca ştiinţă îşi va întemeia discursul pe două
fundamente: unul de tip filosofic (etica) şi altul de
ordin psihologic (teoria intereselor);
 scopul final al pedagogiei este cultivarea virtuţii,
judecat din perspectiva a 5 idei morale: libertatea
interioară, perfecţiunea, bunăvoinţa, dreptate,
echitate;
 primul pedagog care elaborează o teorie a
interesului, ca fundament psihologic al pedagogiei
(interesul poate fi empiric, speculativ, estetic, social şi
religios);
 educaţia cuprinde 3 momente interdepdendente:
guvernarea, instrucţia şi educaţia morală.
27
 6. SFÂRŞITUL SECOLULUI al XIX-lea şi
ÎNCEPUTUL SECOLULUI al XX-lea
JOHN DEWEY (1859-1952) considera că, rolul educaţiei ar
trebui să fie acela de a-l ajuta pe copil să-şi dezvolte
capacităţile de readaptare continuă la situaţii noi
problematice. Scoala ar trebui să fie “însăşi viaţa”, în sensul că
situaţiile problematice cu care se confruntă elevii în şcoală ar
trebui să fie foarte asemănătoare cu cele care pot fi întâlnite
în viaţă. In cadrul unei asemenea şcoli, copilul ar trebui să
înveţe si să se dezvolte acţionând efectiv (“learning by doing”), nu
prin memorarea unor teze teoretice, gata elaborate.

 elaborează o filosofie a educaţiei temeinică;

 educaţia este analizată dintr-o triplă perspectivă: educaţia ca proces de
creştere, educaţia ca proces de reconstrucţie a experienţei, educaţia ca
proces de cunoaştere (subliniază poziţia activă a elevului, rolul
problemei care trebuie să devină un stimul autentic pentru gândire,
responsabilitatea elevului în alegerea soluţiilor, oferirea de ocazii pentru
a pune în aplicare ideile etc.).
28
 MARIA MONTESSORI (1870-1952) a susţinut
ideea influenţarii cursului dezvoltării copilului prin
crearea unui mediu educativ care să răspundă trebuinţelor
interioare, înnăscute, care se manifestă spontan, doar la
anumite vârste

 Care sunt calităţile mediului educaţional, pentru care acesta

devine educogen?

 1. Mediul să fie ordonat. Fiecare lucru posedă un loc al lui unde poate fi
găsit în permanenţă.
 2. Mediul să fie plăcut, atrăgător şi îmbietor.
 3. În acest mediu, copilul va găsi un ajutor în efortul de a clasifica şi a
folosi limbajul potrivit pentru a denumi obiectele respective.
 4. Mobilierul să fie făcut pe măsura copilului pentru ca acesta să aibă
destulă mişcare şi libertate.
 5. Copilul să poată reîncepe sau repeta o activitate.
 6. Să fie încurajat să-şi rafineze gesturile prin atitudini de politeţe şi de
curtoazie. 7. Întregul mediu să fie impregnat de prezenţa limbajului.
 8. Copilul să fie încurajat în a-şi dezvolta voinţa şi sociabilitatea
prezentând un singur lucru pentru activitatea dată, întărindu-se astfel
priceperea respectivă. 29
 EDOUARD CLAPARÈDE (1873-1940), are
meritul de a fi pus în discutie problema motivaţiei
învăţării si de a fi formulat, printre primii ideea
cultivării motivaţiei intrinseci (elevul să înveţe din
dorinţa de a cunoaşte, pentru a-şi satisface
curiozitatea) care să înlocuiască, treptat, motivaţia
extrinsecă, dominantă în practica şcolară.

OVIDE DECROLY (1871-1932), a încercat

gruparea trebuinţelor de cunoaştere ale copiilor în
patru mari categorii, pe care le-a denumit “centre de
interes”- trebuinţe de hrănire, de luptă împotriva
intemperiilor, de apărare împotriva pericolelor, de
lucru si de odihnăsi a propus renunţarea la sistemul
de instruire pe obiecte de învăţamânt, în favoarea
structurării cunoştinţelor oferite copiilor în jurul
acestor categorii de trebuinţe.
30
 7. SECOLUL al XX-lea
ADOLPHE FERRIERE (1879-1961) făcea din metoda activă şi
colaborarea în echipe principalele modalităti prin care vor fi
încurajate spontaneitatea, activismul, spiritul de cooperare ale
copiilor.

SIGMUND FREUD (1856-1939) a introdus ideea unei

educatii care să îl pregătească pe copil să îşi soluţioneze în
mod satisfăcător tensiunile intrapsihice generate de un
perpetuu conflict între instinctele antisociale, native, ca parte a
naturii umane, şi forţele civilizatoare externe, care tind să-şi
subordoneze aceste instincte.

EMILE DURKHEIM (1857-1917) porneşte de la premisa

că individul uman poate fi privit ca fiinţă individuală- cu stările
sale psihice- şi ca fiinţă socială, adică morală. El vine pe lume ca o
fiinţă biologică asocială ,iar pentru a se umaniza, el trebuie să-şi
însuşească anumite comportamente considerate” normale”
pentru o fiinţă umană. 31
 GEORG KERSCHENSTEINER (1854-1932)
principală contribuţie a fost aceea de a fi analizat
unul dintre mijloacele de educaţie mai puţin
teoretizate până la el: munca , nu numai un izvor de
cunoştinţe, dar si un mijloc de formare a virtuţilor
cetăteneşti si a deprinderilor indispensabile integrării
tineretului în societate. Teoria lui pedagogică este
cunoscută sub denumirea de “şcoala muncii”.

EDUARD SPRANGER (1882-1963), a introdus

ideea conducerii prin educaţie a individului uman din
starea de “natură’, la “cultură”, prin asimilarea
valorilor culturale ale umanităţii, în cadrul unei teorii
cunoscută sub numele de “ pedagogia culturii,”

32
Pedagogia românească
 Termenul “pedagogie” s-a impus efectiv începând cu secolul
XVIII când Iosif Moesiodax scrie cartea ”Tratat despre educaţia
copiilor sau Pedagogia” .

 Perioada interbelică pentru şcoală a fost una agitată, cu

căutări, reveniri care în totalitatea lor aveau menirea de a
conferi învăţământului românesc de toate gradele structură
şi conţinut adecvate cerinţelor societăţii.

 Au consemnat pentru ideile educaţiei noi, mari nume

ale vremii: G. G. ANTONESCU, ONISIFOR GHIBU, ŞTEFAN
BÂRSĂNESCU, C. NARLY ş. a. Toţi au avut în vedere
orientările fundamentale ale începutului de secol XX:
filosofice, psihologice şi sociologice.

33
EXERCIȚIU REFLEXIV
 În ce sens putem considera pedagogia o ştiinţă? Dar o artă?

TEME DE DEZBATERE
Argumentaţi statutul epistemologic al pedagogiei.
Argumentaţi superioritatea perspectivei interdisciplinare în
pedagogie.
 Constituiţi un tablou al ştiinţelor educaţiei care să unifice
opiniile autorilor studiaţi. Argumentaţi această clasificare.

34
 Are un evantai larg de modalităţi de realizare

Valorifică ştiinţa pedagogică în mod

creator, adaptând-o la situaţii educative
spontane, circumstanţiale;

Se bazează pe subiectivitatea factorilor

educativi şi chiar pe a educaţilor;
Artă
deoarece:
Se fundamentează pe talentul, tactul
pedagogic, ethosul celui care iniţiază şi
conduce actul educative;

Depinde de măiestria, experienţa şi

priceperea educatorului;

Pune în evidenţă originalitatea, creativitatea,

puterea de adaptare, personalizare şi
individualizare a ofertei curriculare etc.
35
 Obiect de
studiu/cercetare
fenomenul educativ

Metode specifice de
investigare şi explicare a
Ca ştiinţă a educaţiei reflectă proceselor educative
complexitatea obiectului de
cercetare (activitatea de
formare şi dezvoltare Norme, legi,
permanentă a personalităţii principii, reguli de
umane) analizat din diferite acţiune
perspective istorice şi
metodologice.
Concepte

Relaţionează cu alte
ştiinţe

36
 Cercetarea pedagogică
 Cercetarea pedagogică este „o investigaţie delimitată,
precis ca temă, la o întrebare restrânsă – ivită – în
procesul perfecţionării muncii de învăţare, de educaţie şi
care presupune să se afle un răspuns cert,
temeinic, argumentat ştiinţific la întrebare”. (Muster,
D.,1985)

 Specificul cercetării pedagogice:

 este interdisciplinară, deoarece cercetătorul
trebuie să posede cunoştinţe de pedagogie dar şi
de psihologie, biologie, matematică, sociologie etc.
 este pregnant ameliorativă, adică prin
intervenţiile sale conduce, la optimizarea actului
pedagogic concret, la eficientizarea activităţii
instructiv – educative.
37
 Tipologia cercetării pedagogice
În funcţie de
În funcţie de
METODOLOGIA
SCOPUL ŞI
ADOPTATĂ PROBLEMATICA
ABORDATĂ

CERCETĂRI CERCETĂRILE
OBSERVAŢIONALE TEORETICO –
(NEEXPERIMENTALE) FUNDAMENTALE

CERCETĂRILE
CERCETĂRILE
EXPERIMENTALE PRACTIC –
APLICATIVE
38
 Etapele cercetării pedagogice

1.
• DELIMITAREA TEMEI DE CERCETARE

2.
• ARGUMENT SAU MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

3.
• DEFINIREA OBIECTIVELOR

4.
• FORMULAREA IPOTEZELOR DE LUCRU

5.
• ORGANIZAREA CERCETĂRII PEDAGOGICE

6.
• METODOLOGIA CERCETĂRII

7.
• PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

8.
• CONCLUZIILE CERCETĂRII
39
  Metodele cercetării pedagogice

METODA
METODA ANALIZEI TESTUL
OBSERVAŢIEI PRODUSELOR SOCIOMETRIC
ACTIVITĂŢII

EXPERIMENTUL
ANALIZA
PEDAGOGIC, MATRICEA
DOCUMENTELOR
PSIHOLOGIC, SOCIOMETRICĂ
ŞCOLARE
SOCIOLOGIE

METODA METODA
ANCHETEI PE ANCHETEI PE
SOCIOGRAMA
BAZĂ DE BAZĂ DE
CONVORBIRE CHESTIONAR

40
Bibliografie
 Bîrzea, C., Arta şi ştiinţa educaţiei, E.D.P., Bucureşti,1998;
 Bontaş I., Pedagogia pentru învăţământul superior tehnic, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983
 Cristea, Gabriela, Pedagogie generală, Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A., Bucureşti, 2006
 Cristea,S.,( coord) Curriculum pedagogic, I, Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A., Bucureşti, 2006
 Cucoş, C., Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 2002
 Jinga I., Istrate Elena, Manual de pedagogie, Editura ALL Educaţional
S.A., Bucureşti, 1998
 Macavei, E., Pedagogie, Bucureşti, E.D.P., 1997;
 Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolarã, E.D.P., Bucureşti, 1996
 Salade, D., Dimensiuni ale educaţiei, E.D.P., Bucureşti,1998
 Strungă C., Pedagogie pentru ingineri. Note de curs. Partea I, Universitatea
Tehnică Timişoara, 1995
 *** Istoria Pedagogie - manual pentru şcoli normale, E.D.P. , bucureşti,
1994.
41