Pedagogie I, II

Pedagogie 7.10.
2017 - pag 1
PEDAGOGIE
7.10.2017 - săptămâna 1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN PEDAGOGIE
*Pedagogia este ştiinţă şi este în permanentă evoluţie, schimbare.

*Pentru a răspunde cerinţelor contemporane, pedagogia s-a divizat intern în 4 discipline
1.FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI
2. TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRCIULUMULUI PEDAGOGIE I
3.TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRURII PEDAGOGIE II

4.TEORIA ŞI METODOLOGIA EVALUĂRII
Diversificare externă a pedagogiei: pentru învăţământ preşcolar, pentru învăţământ

primar, pentru învăţământ gimnazial, liceal, universitar, etc.
! Pedagogia nu este singura ştiinţă care se ocupă de educaţie, dar este singura
care se ocupă doar de educaţie!
*Pedagogia este ştiinţă pentru că are obiect (educaţia), metode, concepte, legităţi.
FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI (Pedagogie I)
Etimologia cuvântului “ştiinţă”: din latină - “sciencia”.

Teoria: reflectare ştiinţifică a unui domeniu al realităţii.
Cunoaştere ştiinţifică vs cunoaştere comună

Cunoaşterea comună, neştiinţifică şi cunoaşterea ştiinţifică coexistă în diferite proporţii.
Orice ştiinţă doreşte să aibă în conţinut doar cunoaştere ştiinţifică.
Cunoaşterea comună se bazează pe date faptice şi este cunoaşterea pe care omul o
realizează prin intermediul mijloacelor naturale (limbajul natural, simţurile, gândirea necritică) în
activităţile sale cotidiene. Cunoaşterea comună pune pe primul loc utilul, iar nu adevărul. Ea ţine
de convingeri.
Cunoaşterea ştiinţifică - enunţuri justificate şi argumentate ştiinţific din perspectiva unui
anumit domeniu.
Condiţii şi criterii pentru definirea ştiinţei:
O ştiinţă e validată de 3 criterii:
a) obiectul de studiu al disciplinei (din perspectiva pedagogiei, obiectul de studiu
este educaţia);
b) metode/procedee
c) obiectivizarea în teorii şi principii a cercetării ştiinţifice din perspectiva ştiinţei
respective.
Aceste condiţii trebuie să fie toate îndeplinite pentru a vorbi despre o ştiinţă.
W. Dilthey - secolul al XIX-lea - stabileşte o clasificare a fenomenelor:

a) fenomenele naturale - fără subiectivitate, fără intenţionalitate, fără putere de
simbolizare - formează ştiinţele tari.
b) fenomene socio-culturale - care formează ştiinţele socio-umane, considerate
ştiinţe moi, întrucât nu au la bază experimentul precum cele naturale.
Pedagogia este o ştiinţă socio-umană, care utilizează paradigma interpretatitivă, vizând
omul şi individualidatea sa în contextul oferit de sistemul d evalori.
Constituirea pedagogiei ca ştiinţă

Etimologie: “pais”/”paidos” = copil + “agoge” = a îndruma. Din limba greacă.
“pais”/”paidos” = copil + “agogos” = îndrumător.
Pedagogie 7.10. 2017 - pag 2
Etapa preştiinţifică
Mai întâi apare educaţia. Aceasta apare odată cu primele forme de comunităţi umane, în
preistorie (înainte de 3500 Î.Ch). E o educaţie biologică mai degrabă. Despre nevoia de idei de
educaţie vorbim mult timp mai târziu. În perioada preistorică, pedagogia are o formă empirică.
Etapa filosofică
Cuprinde perioada antică, până la Renaştere. Ideile despre educaţie se găsesc sub
forma unor speculaţii de viaţă în cărţile filosofilor. Se pune accent pe educarea copilului în
lumina acestor idei filosofice, dar şi o educaţie tehnică. Dovezi de educaţie organizată, intensă a
copilului găsim în Roma, Spaţiul Elen, Babilon, Sumeria, China, India, Israel, etc. Apariţia
alfabetului a ajutat foarte mult la stocarea şi răspândirea metodelor de educare.
În spaţiul elen antic, idei structurate despre educaţie găsim la Platon, Aristotel, Socrate.
Etapa Evului Mediu

Se pune accent pe aspectul religios al educaţiei. Avem şcolile monahale şi şcolile laice -
destinate cu precădere formării cavalerilor. Austeritatea bisericii nu a permis o dezvoltare în
masă a învăţământului.
Renaşterea
Revenire la educaţia bazată pe omm ca individ central. Avem două curente: educaţia
encicopledică - individul să le ştie pe toate vs educaţia formativă - individul să cunoască domenii
specializate, dar bine structurate.
Marile şcoli de gândire - trecerea de la etapa filosofică la cea ştiinţifică

Începând cu sec al XVII-lea. Principalii artizani: Comenius, J.J. Rousseau, Herbet.
Comenius - “Didactica Magna” - criterii pe clase de vârstă, pe lecţii, pe an de
învăţământ şi obiecte de studiu. Multe din aceste criterii sunt valabile şi azi.
J.J. Rousseau - “Emile sau despre educaţie” - prezintă aspecte didactice legate
de educarea copilui în conformitat cu natura sa.
Herbert - reprezentant al şcolii germane - raţionalizează demersul didactic,
restructurând ideile din “Didactica Magna”.
!! Precizări despre curs:

*Examen scris. Prezenţa la curs va reprezenta jumătate din nota finală.
*Bibliografie: “Fundamentele Pedagogiei” - Marin Tudor
“Metodologia Evaluării” -Marin Tudor
“Practica Pedagogică” -Marin Tudor
Pedagogie 14.10.2017, pag 1
PEDAGOGIE
14.10.2017 - săptămâna 2
INTRODUCERE IN PEDAGOGIE
* Pedagogia - ştiinţă: - are obiect de studiu (există obiecte de studiu “tari”, care ni
se oferă, precum fizica, chimia, etc, şi obiecte de studiu “moi”, precum ştiinţele socio-umane,
care sunt identificate de cercetători);
- are metode specifice;
-are legităţi, stil, norme de conceptualizare specifice.
* Şcoala renascentistă:
două subşcoli de gândire: a) cei care îşi propun educaţie pentru a obţine “oameni de
elită”, multilaterali - accent pe “informaţie”; b) cei care îşi propun educaţie pentru a obţine
“oameni specializaţi” - accent pe “formaţie”.
*Secolele XVI-IX marchează cristalizarea pedagogiei ca ştiinţă. În acest interval se

afirmă marile şcoli de gândire pedagogică, reprezentate de Comenius, J.J. Rosseau, Herbert.
Aceste personalităţi reprezentative crează condiţiile pentru pedagogia clasică (clasic: ceea ce e
unanim acceptat, de toata lumea).
În această perioadă a fost promovată şi pedagogia experimentală ( se bazau pe
experimente, precum în fizică, şi încercau să stabilească nişte standarde universal valabile).
Aceste şcoli au dispărut ulterior, observându-se că procesele psiho-pedagogice nu pot fi
cuantificate în algoritmi şi standarde universal valabile, întrucât oamenii prezintă diversitate.
Tranziţia către ştiinţele educaţiei în sens clasic prezintă 2 planuri:

1.universalizarea pedagogiei şi instituţionalizarea ei. Catedrele de pedagogie ajung
în universităţi prin intermediul facultăţilor de psihologie şi filologie;
2.etapa ştiinţifică - prin care s-au statornicit obiectul de studiu, metodele, s-au stilizat
specificităţi, conceptualizări.
Dezvoltarea pedagogiei nu mai răspunde la cerinţele iniţiale de educaţie, astfel că apare
diversificarea internă şi externă a acesteia, pentru ca obiectul de studiu să poată fi cercetat în
profunzime. Ştiinţele educaţiei cercertează holistic şi complet educaţia.
EDUCAŢIA - OBIECT DE STUDIU AL PEDAGOGIEI (Pedagogie I)
Etimologie: pentru pedagogie

pais/paidos - “copil” îndrumarea/conducerea
agoge - “a conduce” copilului
pais/paidos - “copil” îndrumător/conducător de

agogos - “îndrumător” copii
pentru educaţie
educo - educare - “creştere, hrănire”, despre latura biologică
educo - educere - “a scoate, a transforma”, a ridica dintr-o stare in alta stare
- despre latura psihologică.
*(Aici a făcut o paranteză, reamintind procesul de învăţare/educare:
senzatia perceptia proiectarea memorarea gandirea (critica/necrit.) imaginatia/creativitatea)
*Pedagogia - teorie = Educaţia - practică, proces.
Definiţii:
Pedagogia studiază fenomenul educaţiei în totalitatea si complexitatea sa. Pedagogia e
ştiinţă socio-umană şi ştiinţă a comunicării.
Educaţia e obiectul de studiu al pedagogiei, deci o acţiune socio-umană specifică
(caracteristică doar omului), având subiect, obiect de studiu, context şi rezultate.
Diversificarea pedagogiei, datorită complexităţii educaţiei, a condus la următoarele
specializări:
1.diversificare şi diviziune internă:
*Fundamentele pedagogiei
*Teoria şi metodologia curricumului
*Teoria şi metodologia instruirii
*Teoria şi metodologia evaluării
2.diversificare şi diviziune externă:

*Pedagogia preşcolară
*Pedagogia primară
*Pedagogia gimnazială
*Pedagogia adolescentului
*Pedagogia universitară
etc
S-au produs şi combinări între pedagogie şi alte discipline, precum: sociologia

educaţiei; psihopedagogia educaţiei; etc
Educaţia nu se poate desfăşura fără obiect, subiect, context şi rezultat.
Educaţia - 2 perspective:
1. ca proces: latura dinamică acţiunea subiect, context, rezultat
(Acţiunea este una specifică, într-un cadru/mediu educat, la şcoală)
2. ca produs:- calitatea educaţiei
- calitatea rezultatelor obţinute
*Educaţia ca proces:
a) educaţia ca proces psihologic, de umanizare a obiectului (elev, tânăr, adult),
dezvoltarea potenţialului uman la cotele cele mai înalte;
b) educaţia ca proces social, de socializare - obiectul să poată relaţiona;
c) educaţia ca proces cultural, de enculturare (culturalizare) - să poată fi introdus într-un
sistem de valori (sistemul de valori se mai numeşte şi sistem axilogic; el poate să difere în timp
şi spaţiu);
d) educaţia ca proces de comunicare socială.
Schema comunicării în educaţie:
comunicarea e directă
mesajul este transmis într-un cod cunoscut

de ambii, printr-un canal de comunicare
(scris, vorbit)
S O
Subiect, Obiect
(profesor) (elev)
conexiune inversă (feedback)
R R
Repertoriu Repertoriu
al subiectului al obiectului
Repertoriu: ce ştie fiecare (profesor şi elev) despre ce predă profesorul.
*Repertoriul subiectului e total diferit de al obiectului: comunicarea e eşec, nu are relevanţă

*Repertoriul subiectului e cunoscut în totalitate de obiect. Eşec, elevul nu este interesat de ce i se
comunică/predă:
*Repertoriul subiectului e cunoscut parţial de obiect. Comunicarea funcţionează:
e)educaţia ca proces de conducere - (din perspectiva teleologică) - proces din
perspectiva unui scop, obiectiv;
f) educaţia ca proces de influenţare multiplă.
Funcţiile educaţiei
1. cognitivă - selectează, prelucrează şi transmite cunoştinţe pertinente.
2. axiologică - se raportează la un set de valori (axiome);
3. psihologică - utilizarea potenţialului la maxim;
4. economică - orientarea pentru inserţie pe piaţa muncii
(a deschis o paranteză, punctând că omul are o multitudine de predispoziţii native).
*Dezvoltarea psihologică se face prin educaţie: genotipul e dobândit la naştere;

fenotipul se dezvoltă în timp, în relaţia cu mediul. Educaţia presupune legităţi.
Trăsăturile educaţiei:
Educaţia e permanentă, toată viaţa. Are caracter specific, uman.
a) educţia este un fenomen social, istoric;
b) educaţia este un fenomen specific uman;
c) educaţia are caracter naţional;
d) prezintă caracter universal;
e) are caracter permanent;
f) are caracter prospectiv.
PEDAGOGIE
21.10.2017 - săptămâna 3
EDUCAŢIA - OBIECT DE STUDIU AL PEDAGOGIEI (Pedagogie I)
Trăsăturile educaţiei:
a) educaţia este un fenomen social, istoric - răspunde la cerinţele societăţii dintr-o
perioadă istorică de referinţă;
b) educaţia este un fenomen specific uman - se adreseaza doar omului. La animale nu
vorbim de educaţie, ci de dresaj.
c) educaţia are caracter naţional - răspunde însuşirilor psihice ale unui popor;
d)prezinta caracter universal - un popor nu trăieşte izolat, face parte dintr-un spaţiu
internaţional, educaţia având caracter de integralitate (individul să se poată integra şi în alte
societăţi decât cea natală);
e) are caracter permanent - se desfăşoară pe parcursul întregii vieţii;
f) are caracter prospectiv - vizează anticipări, evoluţii viitoare.
Educatia -un ansamblu al parţilor componente care dau un întreg şi conferă acestuia un
plus de calitate.
Componentele educaţiei:
esenţă,
legităţi,
finalităţi,
conţinuturi,
metode,
mijloace,
relaţiile dintre ele.
CURRICULUMUL (Pedagogie I)
Etimologie:
*sens propriu
*sens figurat
*sens educaţional
În sens propriu:
-cursă, alergare, teren de cursă (lb latină). curriculum - singular; curriculae - plural;
-cursă de care pe un traseu bine stabilit.
În sens figurat : curriculum sole - traseul soarelui pe cer, bine determinat, mereu acelaşi.
În sens educaţional: în Glasgow -1633 (şi în Olanda - 1582, după alte referinţe): "curs
obligatoriu de urmat într-o şcoală". Curriculumul: oferta educaţională într-o şcoală.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea devine conţinutul învăţământului (ce să

învăţăm, cât să învăţăm). În a doua jumătate a secolului XX devine program de studiu (Tyler,
USA, 1949-1950: cartea “Bazele teoriei şi metodologiei curriculumului”).
Definiţia curriculumului educaţional: totalitatea experienţelor de învăţare prin care

trece un copil în şcoală, din perspectiva documentelor reglatoare.
România: după 1990 se refoloseşte cuvântul. În 1999 se aduce în plan ideea de

curriculum naţional. Acesta este obligatoriu - 80/85 la sută, la gimnaziu, 20/25 la sută la liceu.
(Paranteză: paradigma - este un ansamblu de teorii care sunt unanim acceptate despre
un anumit domeniu şi care aduce schimbare).
Paradigma curriculară postmodernitate: trecerea de la abordarea tradiţională la o altă
abordare, cu accent pe autoeducaţie (care se face pe parcursul întregii vieţi).
3 perspective:
1.curriculumul ca structură
2.curriculumul ca proces.
3.curriculumul ca produs.
Modele de abordare a curriculumului
Dan Potolea (2002) propune 2 modele:

a) modelul triunghiular
b) modelul pentagonal
Modelul triunghiular - conţinutul instruirii

-tipul de instruire-învăţare
-finalităţile educaţionale
Structura triunghiulară presupune relaţii relaţii funcţionale între toate aceste 3 variabile,
cu recunoaşterea priorităţii finalităţilor educaţionale.
(Vezi schema din poză!)
Modelul pentagular -conţinutul instruirii

-tipul de instruire - învăţare
-finalităţile educaţionale
+
-strategii de instruire
-strategii de evaluare
Ca şi în cazul structurii triunghiulare, cele 5 compoente sunt în relaţie de interdependenţă
şi înfluenţă reciprocă.
Finalităţile educaţiei
Aceste finalităţi sunt în general nişte orientări de politică educaţională cu grade de

generalitate diferite. Finalităţile dau aspectul teleologic al curriculumului, adică conduce întreg
demersul spre înfăptuirea a ceva (învăţare scolastică).
Din finalităţile educaţionale distingem:
1. idealul educaţional
2. scopul educaţional
3. obiectivele educaţionale.
Ele se regăsesc în raport de derivare, adică idealul derivă din cerinţele societăţii,
scopurile derivă din idealul educaţional, iar obiectivele derivă din scop. De asemenea trebuie
observat şi procesul de integrare, adică: realizarea obiectivelor ne conduce spre
scopuri/satisfacerea cerinţelor socio-economice.
1.Idealul educaţional - este o categorie de maximă generalitate nu este pentru trecut,

nici pentru prezent, ci anticipează viitorul din perspectiva transformărilor şi schimbărilor
generaţiilor în formarea personalităţii umane. Se clădeşte pe cele mai importante valori ale
prezentului şi vizează formarea personalităţii umane. Într-o societate există un singur ideal
educaţional în actualitate. În România, idealul educaţional este definit în Legea Educaţiei
Naţionale: "dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, pentru
formarea unei personalităţi autonome şi creative".
Idealul ţine de politicile educaţionale, de stadiul sistemului economico-social şi politic.
2. Scopurile educaţionale sunt categorii cu grad de generalitate mediu, ce derivă din

ideal şi ţin de sistemul de învăţământ; fără scop, idealul ar rămâne permanent suspendat şi
neluat în seamă, întrucât nu ar putea fi detaliat.
3. Obiectivele educaţionale derivă din scopuri şi ţin cu precădere de sistemul de învăţământ,
întrucât ele fac referinţa la produsele curriculare. Ele reprezintă cheia de boltă a activităţii
practico-educative, din perspectiva clasei.
Obiectivele, din perspectiva proceselor psihice:
1.obiective ce ţin de domeniul cognitiv.
2.obiective ce ţin de domeniul afectiv.
3.obiective ce ţin de domeniul psiho-motor.
(Despre aceste obiective găseşti şi la Didactica în cursul din 20.10.2017)
PEDAGOGIE
28.10.2017 - săptămâna 4
La acest curs s-a făcut o recapitulare generală a cursurilor de până la acel moment,
întrucât erau prezenţi colegii italieni şi noi colegi români.
Toate noţiunile amintite şi predate atunci se regăsesc în cursurile de faţă.
S-a vorbit despre:

*Pedagogie, ca ştiinţă
*Educaţie - etimologie
*Funcţiile educaţiei
*Dimensiunile educaţiei (formală, nonoformală, informală)
*Factorii determinanţi ai dezvoltării umane - ereditate, mediu, educaţie
*Teoriile educabilităţii (ineistă, ambientalistă, dublei-triplei determinări)
Pedagogie 4.11.2017 - pag 1
PEDAGOGIE
4.11.2017 - săptămâna 5
În prima parte s-a făcut o recapitulare pentru fixarea cunoştinţelor, fiind şi colegii
italieni prezenţi cu mici completări faţă de cursurile anterioare.
*Pedagogia - studiază legile, finalităţile, conţinuturile, formele, metodologia,

esenţa, dimensiunile educaţiei.
*Relaţia dintre pedagogie şi educaţie:

Pedagogia e ştiinţă = educaţia e obiect de studiu
Pedagogia e teorie = educaţia e practică, proces
*Educaţia - obiect de studiu al pedagogiei + acţiune. Are subiect, obiect, conţinut şi
rezultate. Este practică, având acţiune şi forme concrete.
*Trăsăturile educaţiei: *caracter uman * caracter socio-istoric * caracter permanent

*caracter naţional * caracter universal * caracter prospectiv.
*Funcţiile educaţiei: -cognitivă - cunoştinţe

-axiologică -valori
-psihologică -dezvoltare
-economică - inserţie profesională
*Formele educaţiei -formală -şcoala

-nonformală -alte instituţii şi servicii educativ-vocaţionale
-informală -societatea, mediul, strada, etc
Educaţia formală -evaluări naţionale
-oficială, instituţionalizată
-caracter obligatoriu
-conţinut selectat
-rezultate pozitive
-cadre dicatice
Educaţia nonformală -instituţională, are norme

-nu este obligatorie
-rezultate pozitive
-cadre didactice, personal calificat
-conţinut selectat, dar ţine cont de ce vrea cursantul
-nu avem evaluări naţionale obligatorii
Educaţia nonformală completează pe cea formală, din perspectiva particularităţilor
indivizilor. Exemple: cluburi de copii, teatre pentru copii.
Educaţia nonformală se mai numeşte şi educaţie culturală.
Educaţia informală -ambientală

-vine de pretutindeni şi nu poate fi controlată
-are, în general rezultate negative
Educaţia în sens larg le cuprinde pe toate trei, iar în sens restrâns doar pe primele două.
***
FACTORII FUNDAMENTALI AI DEVENIRII UMANE:
1.Ereditatea
2.Mediul
3.Educaţia
Criteriile care stau la baza selectării acestor 3 factori din multitudinea de factori care
acţionează asupra dezvoltării umane:
-au acţiune unitară, conştientă
-au acţiune profundă
-au acţiune eficientă
1. Ereditatea
Este însuşirea organismelor vii de a transmite generaţiilor următoare particularităţi
genetice (zestrea genetică).
Genotip -genele din naştere
Fenotip -ceea ce rezultă din interacţiunea genotipului cu mediul
Ereditatea este o premisă naturală, constituie “fundaţia” devenirii individului. Mediul

reprezintă condiţia fundamentală, “materialele de construcţie” ale edificiului uman.
2. Mediul - intern - ţine de organism (nivelul de dezvoltare şi funcţionare a unor

glande esenţiale - tiroidă, hipofiză - etc)
-extern climă, relief, temperatură, mediul social, cultură, hrană, etc.
3. Educaţia
Este cel de al treilea factor care acţionează profund, eficient şi unitar asupra dezvoltării
individului. Este planificată, organizată, condusă de cadre didactice, folosind un conţinut
selectat de cunoştinţe şi metode.
Ereditatea OMUL Mediul
Educatia
vine şi echilibrează aceşti doi factori
Când vorbim de devenirea umană, vorbim de :

*Creştere
*Dezvoltare
*Maturizare - maturare
*Învăţare
*Genotip
*Fenotip
Creşterea - mărirea unor dimensiuni, cantitativ, de tip fizic - biotipul - este ireversibilă;
Dezvoltarea - abordare calitativă, ţine de factorii din interior - dezvoltare psiho şi fizică;
Maturizarea - punct terminus de dezvoltare fizică; este variabilă, depinzând de factorii
de educaţie şi de mediu;
Învăţarea - aplicare intensivă asupra factorilor. Este o achiziţie interiorizată; iese la
suprafaţă prin măsuri vizibile. Este activă, conştientă, eficientă.
Teoriile educabilităţii
*Ineistă (ereditaristă) - reducţionistă la factorul ereditar
*Ambientalistă -reducţionistă la factorii mediu; acceptă de la
ereditate doar însuşirile fizice
*Dublei /triplei influenţe -ereditatea + mediu influenţează educabilitatea.
-alte teorii pun şi educaţia, alături de ereditate şi
mediu în ecuaţie, considerând că interacţia dintre
aceste trei duce la dezvoltarea individului.
Latura dinamică a personalităţii (dimensiunile educaţiei)
Educaţia are ca ideal şi scopuri dezvoltarea integrală, armonioasă, într-un anumit

echilibru a individului.
Ea se manifestă asupra individului prin 6 laturi:
1. Educaţie intelectuală - ţine de intelect, de minte;
2. Educaţie morală - ţine de minte şi inimă;
3. Educaţie estetică - ţine de inimă, de aspectul general, de cultură;
4. Educaţie fizică -ţine de trup, de sănătate;
5. Educaţie profesională -ţine de nevoia de afirmare şi supravieţuire;
6. Educaţia religioasă - ţine de nevoia de apartanenţă şi spirituală.
În practică, toate aceste laturi se manifestă la individ simultan, într-un tot.
1. Educaţia intelectuală
Este educaţia prin şi pentru ştiinţă.
Pentru a înţelege cât de importantă este această latură a educaţiei din perspectiva
dezvoltării personalităţii este bine să răspundem la 2 întrebări:
Care este nevoia?
Care este valoarea?
Nevoia de cunoaştere este pentru a ajunge la adevăr şi a şti.
A şti = nevoia; adevărul = valoarea.
Educaţia intelectuală este în prim-plan, pentru că aici apar modificări din perspectiva
modului cum percepem lumea. Nu totul se reduce la educaţie intelectuală, dar prin educaţie
intelectuală se realizează suportul ştiinţific pentru celelalte laturi ale educaţiei.
Educaţia intelectuale - 2 laturi: 1.1 informarea intelectuală
1.2. formarea intelectuală
1:1. Informarea intelectuală - reprezintă cantitatea şi calitatea informaţiilor de tip

ştiinţific şi umanist ce vor fi selectate, transmise şi asimilate către tânăra generaţie.
*În lume, cunoaşterea este în plină ascensiune. Volumul de cunoştinţe se dublează la

fiecare deceniu. Este nevoie de selectarea cunoştinţelor. Acest lucru îl realizează memoria,
care selectează şi pierde multe cunoştinţe, mai ales pe cele care nu mai sunt de actualitate.
*Ce asimilăm? Cât asimilăm? Cum asimilăm? = selectarea responsabilă a informaţiilor şi
asimilarea selectivă.
Pentru a realiza o formare intelectuală capabilă să anticipeze viitorul este nevoie de
următoarele exigenţe:
a) se vor selecta şi transmite numai acele cunoştinţe care vor conduce la dezvoltarea
integrală, vocaţională şi creativă a personalităţii. Din această perspectivă trebuie să găsim
proporţii adecvate între disciplinele realiste şi umaniste, între cele practice şi cele teoretice, între
cele obligatorii, opţionale şi facultative. De asemenea este necesară analizarea conţinuturilor,
pentru a le selecta numai pe acelea necesare elevului;
b) se vor selecta şi transmite numai cunoştinţe care să asigure abordări/viziuni
interdisciplinare;
c) se vor selecta şi transmite acele cunoştinţe care trebuie să devină bază pentru alte
cunoştinţe;
d) se vor selecta şi transmite numai acele cunoştinţe care sunt în concordanţă cu
particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor.
Cunoştinţele trebuie să aibă utilitate pentru viitor, nu pentru trecut.
1.2.Formarea intelectuală - reprezintă a doua sarcină/latură majoră a educaţiei

intelectuale şi ea vizează efectele informaţiei intelectuale asupra dezvoltării intelectului uman.
Prin urmare, informarea intelectuală trebuie să vizeze formarea intelectuală, adică să conducă
la dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere, de înţelegere, de aplicare, de analiză şi sinteză,
mergându-se până la judecăţi de valoare, dar şi o producţie creativă.
Produsele dezvoltării intelectuale trebuie să vizeze:
-să stimuleze dezvoltarea creativităţii elevilor, pentru ca ei să producă, utilizând ceea ce
este frumos;
-să conducă la formarea unui stil de muncă intelectuală. Adică să utilizeze conştient şi
responsabil, dar şi în mod creativ tot ceea ce ţine de interpretare, analiză, comparare,
abstractizare, generalizare, judecăţi şi raţionamente.
TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUMULUI
În prima parte s-a făcut o recapitulare a ce s-a predat până acum:

- etimologie şi evoluţia conceptului de curriculum
-structura curriculară (vezi poza-schema din cursul din 21.10), cu cele două
abordări ale profesorului român Dan Potolea - triunghiulară şi pentagulară;
-s-au reamintit idealul, scopul şi obiectivele educaţionale.
***
Ce s-a predat nou:
Clasificarea obiectivelor educaţionale (pedagogie I)
Clasificarea obiectivelor educaţionale după gradul de generalitate

1.obiective generale
2.obiective specificie
3.obiective operaţionale
De reţinut: la nivelul obiectivelor specifice apar competenţele generale şi competenţele

specifice, pentru învăţământul preuniversitar (minus cel preşcolar - aici avem obiectivul cadru şi
obiective de referinţă). La nivel universitar vorbim de competenţe profesionale şi transversale.
Clasificarea obiectivelor educaţionale după durata de realizare:

1.obiective pe termen lung
2.obiective pe termen mediu
3.obiective pe termen scurt
Clasificarea obiectivelor educaţionale după natura achiziţiei psihice:

1.obiective cognitive - de cunoaştere
2.obiective afective - de ataşament
3.obiective psihomotorii - ţin de deprinderi motrice
Clasificarea obiectivelor educaţionale după sursa de cunoaştere la care se

raportează învăţarea:
1.obiective interdisciplinare
2.obiective monodisciplinare
3.obiective transdisciplinare
Clasificarea obiectivelor educaţionale după funcţia îndeplinită: obiective de

stăpânire a cunoştinţelor.
PEDAGOGIE
11.11.2017 - săptămâna 6

În prima parte a reluat cursul din săptămâna precedentă pentru noua grupa de
colegi italieni care a fost pezentă în această săptămână şi pentru fixarea cunoştinţelor.
În partea a doua, a completat puţin la Laturile Educatiei - latura intelectuala, iar la
Teoria şi Metodologia Curriculumului a venit cu câteva noţiuni noi la obiective operaţionale
şiconceptul de taxonomie, făcând şi un exerciţiu de seminar.
S-au reamintit:
-Dimensiunile educaţiei
-Trăsăturile educaţiei
-Funcţiile educaţiei
-Formele educaţiei
-Factorii fundamentali ai devenirii umane
-Teoriile educabilităţii
-Finalitatile educaţiei
-Procesele educaţiei
-Idealuri, scopurile şi obiectivele educaţionale
*Toate aceste noţiuni se regăsesc detaliate în cursurile anterioare
completări:
Laturile educaţiei - 1. Latura intelectuală
Formarea intelectuală:
-explicită -directă, la vedere, prin cuvinte
-implicită -prin exemplu, comportament, motivaţie, model
*Educaţia intelectuală cognitivă - “prin şi pentru minte”. Ţine de cunoaştere.

Conţinutul cunoaşterii: -informaţii
-Cunoştinţe Latura informativă
-enunţuri
-concepte Latura formativă
-judecăţi
Trecerea de la informativ la formativ se realizează prin dezvoltarea proceselor psihice

superioare de cunoaştere: memorie, gândire, imaginaţie, creativitate.
-analizare -memorie
-sinteză Latura informativă -gândire Latura formativă
-abstractizare -imaginaţie
-generalizare -creativitate
*La analiză - estenţa este ierarhizarea între părţile componente şi relaţia între acestea.
*La sinteză - prin punerea într-o nouă relaţie rezultă ceva mai bun, original, folositor.
***
TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUMULUI (Pedagogie I)
Obiective operaţionale
Două concepte de bază, distincte, nu trebuie confundate:

-obiective operaţionale
-operaţionalizarea obiectivelor
Obiectivele operationale din perspectiva achizitiilor psihice:
*cognitive -ţin de cunoaştere
*afective -valori, reguli morale
*psihomotrice -abilităţi şi capacităţi motrice
*În procesul de învăţare se dezvoltă şi latura implicită, odată cu cea explicită.

*Un obiectiv devine operaţional când el este concret, observabil şi măsurabil.
Se urmăreşte, anticipează şi se observă o schimbare în comportamentul copilului.
Obiectivul operaţional este redactat de profesor, dar el trebuie regăsit în comportamentul
şi schimbarea copilului. Obiectivul operaţional este o sarcină de învăţare realizată.
TAXONOMIA - ştiinţa a clasificării - din perspectiva unor criterii.
Din perspectiva obiectivelor şi al activităţii de învăţare, profesorul este asemeni unui

antrenor: elevul şi profesorul învaţă împreună, gândesc împreună “schemele”, pregătirea, dar
elevul “joacă singur”, rezolvă singur.
Atitudinea - sentimentul de a refuza sau a accepta.

Activitatea didactică este guvernată de 3 “legi”: de efort, de timp, de efect: în timp scurt,
cu efort minim să obţinem rezultatele cele mai bune.
Taxonomia lui Bloom (1951 -1956) - anticipează ce schimbări se produc la elev, în funcţie
de metoda de învăţare folosită.
*Produsul obţinut în urma schimbării comportamentului, prin învăţare = performanţa.
*Schimbarile = valori adaugate la copil - sunt conştiente, ţin de învăţare.
*Învăţarea = o achiziţie pe care o interiorizăm, care produce schimbare, iese la suprafaţă
printr-un produs măsurabil.
Cantitatea şi calitatea schimbărilor se masoară prin masurarea performanţei.
Operaţionalizarea obiectivelor
Mager - 1962 şi Landscherre: un obiectiv este operaţional dacă şi numai dacă se trece
prin 5 operaţii:
1.cine realizeaza obiectivul -raportare la un singur elev
-raportare la toţi elevii - caz în care avem 3 grupe
valorice: Gr.1: minimal; gr. 2: optimal; gr. 3: maximal
Operaţionalizarea obiectivelor se face întotdeauna cu fraza: “la sfârşitul lecţiei toţi elevii
vor fi capabili să ...
2.Comportamentul - se formulează sub forma unui verb de acţiune:
“sa aleaga”
3.Perfomanţa - se exprimă prin complement direct: “ce să aleagă”.
4.Condiţii -interne -de cât ştie elevul despre ce voi preda
-externe -în ce situaţii de învăţare este pus elevul
5.Nivel de performanţă -se stabileşte un nivel minimal, în funcţie de clasă.
* ( În acest sens a venit cu un exemplu concret: 3 copii din grupe valorice diferite sunt puşi
sa aleagă merele dintr-un coş în care sunt 15 mere şi multe alte fructe:
-grupa 1 - obiectiv minimal propus -reuşeşte să găsească în coş 6 mere;
-grupa 2 - obiectiv optimal propus -reuşeşte să găsească în coş 10 mere;
-grupa 3 - obiectiv maximal -reuşeste să găsească toate cele 15 mere )
În urma exerciţiului de seminar a insistat pe formularea minimală a obiectivelor

opreţionale într-o lecţie - unul singur, în concordanţă cu competenţa cerută de programă,
specificitatea clasei şi vârsta copiilor.
Testele, evaluările pentru măsurarea achiziţiilor intelectuale ale copiilor: cu subiecte

unice, dar gradate ca dificultate. Nu se pune niciodată un barem superior, dar există, conform
taxonomiei, un barem minimal, în funcţie de clasă, sub care nu se poate trece. Dacă grupa
minimală nu îl depăşeşte, lecţia se consideră neînţeleasă şi se reia.
PEDAGOGIE
18.11.2017 - săptămâna 7
LATURILE EDUCAŢIE
Educaţia intelectuală - continuare
Formarea intelectuală trebuie să aibă ca finalitate competenţele.

Competenţa - capacitatea de a şti să faci, dar nu în aceleaşi condiţii, cîn în contexte
noi. Competenţele ţin doard e lucrurile noi.
Educaţia intelectuală formează competenţe cheie:

-de comunicare -interpersonale
-matematice -limbi străine
-vizuale -artistice
-intrapersonale -kinestetice, latura fizică
2.Educaţia morală
Educaţia morală este un demers informativ şi formativ privind dezvoltarea

personalităţii umane din perspectiva regulilor, normelor şi valorilor morale.
*aspectul informativ - norme, reguli
*aspectul formativ -valori care se interiorizează si formează conduita.
Societatea cere un anumit tip d ecomportament. Acest comportament trebuie să îl avem

din perspectiva unicităţii noastre.
Morală - norme, reguli, valori - cuvinte cheie: *morală *etică *moral *imoral *amoral
*moralitate.
Valorile morale -universale

-specifice unei culturi, teritoriu
*Morală - moralis (lb latină) - obicei, morav - este un ansamblu de obiceiuri,

moravuri privind comportamentul faţă de tine şi faţă de ceilalţi.
*Etică - ştiinţa moralei. Morala este obiect de studiu al eticii.
*Moral -ce este permis de societate.
*Imoral -tot ce nu este moral.
*Amoral -fără morală.
*Moralitate -aplicarea moralei în viaţă - ştii să te comporţi şi te comporţi corect.
Ordonarea după cultură nu îsneamnă şi ordonoarea după moralitate. Diferenţele apar

pentru că în viaţă jucăm roluri diferite. Nu la oate suntem la fel de buni.
Educaţia morală ţine de:

1.conştiinţa morală
2.condudita morală
3.trăsături puterince de voinţă
Toate acestea la un loc conduc la educaţia morală. Nu s epoate trece la conduită fără să
asimilezi şi fixezi o conştiinţă morală.
Omul, ca fiinţă, prezintă aceste trăsături: -cu minte;
-cu spiritualitate;
-cu conştiinţă - poartă responsabilitate.
1.Conştiinţa morală
-este o conduită particulară complexă;
-este o reflectare cognitivă a propriei persoane şi a
celorlalte din jur;
-este o reflectare subiectivă a lumii obiective. Fiecare
percepe lumea în mod propriu;
-prezintă 3 perspective:
a) dimensiune cognitivă -aduce în primă instanţă reguli, norme şi valori.
Este o reprezentare morală.
b) dimensiune afectivă -ţine de sentimente, emoţii. (Nu poţi să
asimilezi norme, valori morale dacă nu simţi).
c) dimensiunea volitivă -ţine de voinţă, de dorinţă. Nu( poţi să ai un
comportament moral dacă nu vrei să fii moral).
2.Conduita morală
Transformara conştiinţei morale “a şti să te comporţi moral” în “să te comporţi moral”.
Este interiorizarea conştiinţei morale în conduită morală.
Prezintă 2 aspecte:
a) deprinderi morale -înseamnă a răspunde la tot ce în preajmă automat
moral. Ţine de formarea automatismelor.
b) obişnuinţe morale -vin din interior. E mai mult decât o deprindere, ţin de
latura noastră, (pe unele le numim “tabieturi”).
Conduita morală este un fapt moral.
3.Trăsăturile (pozitive) puternice de voinţă şi caracter

*Caracterul: -este conduita personalizată;
-e ce vedem în cotidian, la un om;
-se formează; nu ţine d etemperament;
-vine din educaţie;
-estompează, corectează temperamentul;
-educaţia morală formează caracterul.
Educaţia morală ne ţine în societate. Şcoala face doar conţiinţă morală. Nu face şi
conduită şi caracter. Pentru a ajunge la acestea e nevoie de repetativitate şi voinţă puternic
pozitivă pentru dobândirea lor.
***
Metodologia instruirii - partea aplicativă a teoriei pedagogiei. (Pedagogie II)

Şcoala:
ansamblu structurat de componente ce formează un sistem. Orice schimbare a unei
componente produce schimbare în tot sistemul.
şcoala este: -subsistem, din perspectiva societăţii, o componentă a sistemului social;
-sistem, pentru tot ceeea ce este în jurul şcolii, are în structură subsisteme.
Componentele/subsistemele şcolii ţin de: 1.structură-alcătuire

2.proces/funcţii
3.produs (şcoala produce ceva)
Şcoala, ca sistem are o anumită structură. În ea se desfăşoară un proces, iar rezultatele
sunt produsul.
1.Structură/alcătuire
a).resurse valorice ( constituie finalităţile educaţionale):
- disciplinele de învăţământ
-conţinuturile predate
-documente proiective, regulamente specifice
-manuale şcolare
-legităţi
b).resurse material-didactice:
-clădiri, bază materială
-echipamente
-material didactic
c). resurse umane:

-cadre didactice
-personal administrativ
-personal auxiliar
d). resurse financiare:

-finanţări bugetare
-finanţări extrabugetare
2.Proces/funcţii
Instruire -predare
-Învăţare proces de învăţământ
-evaluare
3.Produs
Ceea ce vor şti elevii la sfârşit - finalităţile educaţiei, realitatea care se vede prin
generaţia absolventă şi drumul în viaţa a acesteia.
*Fluxul de intrare, input-ul şcolii
Resursele Instruirea Produsul

(finaciare, umane (predare, învăţare (ce vor şti elevii)
Materiale, valorice) evaluare)
*Fluxul de ieşire, -absolvenţi

output-ul şcolii -nivel de cunoştinte
-comportamente morale
-abilităţi
-competenţe
-profesii
Fiecare componentă se înfluenţează reciproc şi sunt în interdependenţă. Orice

schinbare în una din ele va genera schimbare şi în celelalte.
Ştiinţa care se ocupă cu instruirea se numeşte didactică.

Didactica - ştiinţă = procesul de învăţământ - obiectul de studiu al didacticii.
Fondatorul didacticii este considerat Comenius - lucrarea fundamentala “Didactica

Magna - arta de a-i învăţa pe toţi, toate” (1632).
Didactică estei văzută şi ca o artă, o abilitate ce presupune har.
Secolul XX, didactica devine ştiinţă, are obiect de studiu şi concepte.
TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUMULUI (Pedagogie I)

Obiectivele operaţionale - continuare
Orice obiectiv este operaţional dacă:

1.Cine suportă învăţarea?
-se produce schimbarea sau nu?
-Orice schimbare se observă la elev.
2. La cine urmărim transformarea?
-comportamentul = modificarea care apare
3. Ce să facă? Exemeple:
-să deosebească litere
-să rezolve probleme
-să redacteze compuneri
-să demonstreze o teorie
-să conceptualizeze
4.condiţii
-interne - ţin de copil
-externe - teorii, materiale didactice
5.nivelul de performanţă standard

-pornim de la nivelul minimal (exemplu: să scrie după dictare 3 propoziţii;
ţoţi elevii trebuie să scrie 3 propoziţii, altfel se consideră eşec şi se reia
lecţia; după îndeplinirea acestui obiectiv, se trece la optimal şi maximal.
Maximalul nu are prag.
Conţinuturile dezvoltă abilităţi, competenţe = se produce o modificare. Această

modificare de comportament se observă printr-o performanţă. În lipsa performanţei nu avem
schimbare de comportament, nici obiectiv operaţional îndeplinit.
Conţinuturile sunt prevăzute în programa şcolară.
Competenţele se măsoară în performanţă. Alături de aptitudini avem şi capacităţile.

Acestea din urmă nu se pot măsura. Capacitatea pură = “s-o văd şi să nu am cum s-o măsor”.
La un copil se poate transmite orice, dacă găseşti metodele juste. Elevii trebuie să ajungă
să ia decizii conform cunoştinţelor şi înţelegerii fenomenelor.
PEDAGOGIE
25.11.2017 - săptămâna 8
SISTEMUL EDUCAŢIONAL (completari-recapitulari la cursul anterior)

(Pedagogie II)
Toate componentele unei societăţi sunt integrate structurat. Orice sistem este
subsistem pentru un suprasistem şi suprasistem pentru un subsistem.
*Sistemul educaţional este subsistem al sistemului numit societate.

Sistemul educaţional înglobează cele 3 componente - formal, nonformal (în
acestea două, învăţarea este conştientă, dirijată) şi informal (aici învăţarea este ambientală) -
care sunt, aşadar subsisteme ale acestuia.
Orice sistem este caracterizat prin două aspecte:
-componentele structurate ale acestuia, alcătuirea sa;
-interelaţiile dintre aceste componente.
Abordarea sistemică este o metodă de cunoaştere a ceva din perspectiva unităţii

întregului.
*Sistemul de învăţământ este subsistem al suprasistemului numit sistem educaţional.

El cuprinde educaţia formală şi educaţia nonformală, pentru că acestea două au o trăsătură
esenţială: învăţarea este conştientă şi dirijată, nu ambientală, ca în cazul educaţiei informale.
Putem spune aşadar că sistemul educaţional are ca subsisteme educaţia informală şi sistemul
de învăţământ (formal + nonformal).
Sistemul de învăţământ este suprasistem pentru sistemul/educaţia şcolar/ă.

*Sistemul/Educaţia/ şcolar/ă este subsistem al sistemului de învăţământ şi cuprinde
educaţia formală. Aici avem doar educaţie formală.
În sistemul şcolar avem procesul de învăţământ - predare/învăţare/evaluare.

*Procesul de învăţământ este susbsistem al sistemului şcolar. Procesul de învăţământ
se desfăşoară în clase.
*Clasa este subsistem al sistemului de învăţământ.
* SISTEMUL SOCIAL
* SISTEMUL EDUCAŢIONAL
(FORMAL + NONFORMAL + INFORMAL)
* SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
(FORMAL + NONFORMAL)
* SISTEMUL ŞCOLAR
(FORMAL)
* PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
* CLASA DE ELEVI
În procesul de învământ apar intenţionalităţile şi latura conştientă a educaţiei.

Depinde de stilul fiecărui om
Autoeducatie
Influenţă timpurie, durează
toată viaţa Educaţie informală
Începe în momente diferite Educaţie nonformală

ale vieţii la fiecare.
Durează cca un sfert din viaţă Educaţie

formală
învăţare Finalităţile, normele aparţin şcolii.

formală Elevul face ce vrea şcoala.
Finalităţile sunt ale copilului,

Învăţare nonformală normele sunt ale instituţiei.
Finalităţile şi normele sunt ale

Învăţare informală copilului/omului matur.
A învăţa să înveţi - atitudine;

autoînvăţare A învăţa cum să înveţi - abilitate.
Sistemul de învăţământ trebuie să formeze la elevi ca finalităţi:

-cunoştinţe
-abilităţi
-atitudini
-capacităţi şi priceperi
-comportamante şi conduite - morale, estetice
-capacităţi, priceperi profesionale
Procesul de învăţământ este influenţat de orice modificare a unui factor de intrare

(resurse - valorice, umane, materiale, financiare, etc - legităţi, norme, conţinuturi curriculare).
Oricare din aceste variabile au efecta supra finalităţilor din educaţie.
***
INSTRUIREA ŞCOLARĂ (Pedagogie II)
Finalităţi:
*la învăţământul primar
-achiziţii fundamentale, din perspectivă simbolică;
-din perspectivă semantică - să cunoască sensul cuvintelor;
-din perspectivă comportamentală - să aibă o conduită adecvată vârstei
*la învăţământ gimnazial

-dezvoltare pe ansamblu
*la învăţământul secundar şi superior

-accent pe dezvoltarea profesională
Instruirea şcolară este un proces şi presupune :

-predare -de către profesor
-învăţare -de către elev
-evaluare
Între predare şi învăţare intervine o relaţie de interconectare. Procesul de învăţare-
predare integrate se produce doar la şcoală şi asta înseamnă instruire.
Învăţarea o găsim şi la animale (dresaj). Instruirea însă, adică învăţarea în şcoală, cu
ansamblul predare-învăţare-evaluare integrat permanent e specifică doar oamenilor.
Instruire vs educaţie: -educaţia se referă la dezvoltarea unor conduite, ne
adresăm la tot.
-instruirea se referă la procesul cognitiv. Ne adresăm minţii.
Învăţarea trebuie să includă achiziţii, care să fie interiorizate şi să conducă la o schimbare

de durată, o schimbare de perspectivă a vechii experienţe cognitive.
Instruire - etimologie - “instructio = aranjare, amenajare, schimbare”.

Din aceasta rezultă că instruirea e o construcţie planificată, dirijată, organizată din
perspectiva procesului de învăţământ şi că ea trebuie să genereze schimbare, formare şi
dezvoltare a personalităţii umane. În limbajul cotidian, instruirea e asociată fie cu predarea, fie
cu învăţarea. Dar ştiind că predarea nu are sens fără învăţare în mod ştiinţific, instruirea trebuie
văzută ca predare + învăţare, ca un tot integrat.
Instruirea trebuie asociată cu dezvoltarea, maturizarea şi educaţia omului, văzute prin
diferenţele specifice:
-învăţarea este procesul de achiziţie şi interiorizare a cunoştinţelor prin experienţa
proprie şi care trebuie să conducă la schimbări din perspectiva comportamentelor.
Aceste schimbări trebuie să fie de durată, altfel nu vorbim de învăţare;
-dezvoltarea apare ca modificare fizico-psihică din perspectiva unor stimul interni;
-maturizarea este finalizarea etapei de dezvoltare.
-instruirea ţine de predare-învăţare de cunoştinţe, în vreme ce educaţia se raportează la
toiate componentele dezvoltării personalităţii, nu doar la cea cognitivă.
În şcoală vorbim de proces instructiv-educativ, prin urmare avem o întrepătrundere

între instruire şi educaţie, necesară realizării unităţii bio-psiho-socio-culturale a omului.
Teoriile învăţării
Procesul de învăţare e ceva particular şi ţine de fiecare copil. Teoriile învăţării sunt
apanajul psihologiei, dar translatarea lor în activitatea didactică trebuie văzută din perspectiva
modelelor instrucţionale, a modelelor pedagogice privind învăţarea, aşadar.
Modele instrucţionale:
1.Modelul logocentric
2.Modelul psihocentric
3.Modelul empiriocentric
4.Modelul tehnocentric
5.Modelul socioncetric
1.Modelul logocentric: -are în centru produsul ştiinţei, adică cunoaşterea ştiinţifică.

Rolul esenţial îi revine cadrului didactic, care este “proprietarul” cunoaşterii ştiinţifice şi pe care o
tarsmite elevilor pentru a fi asimilată. Ca atare, implicarea formabilului (elevului) este minimală.
Didactica tradiţională abundă de logocentrism.
2.Modelul psihocentric: -asigură predarea-învăţarea cunoştinţelor din perspectiva

procesului, adică formabilul (elevul) este condus spre a descoperi adevăruri noi pentru el. Este
necesar ca fiecare cadru didactic să simplifice acest drum, să elimine neclarităţile şi să utilizeze
metode eficiente şi limbaj pe înţelesul copilului, în funcţie de vârstă. Acest model aduce elevul în
centrul atenţiei, cu personalitatea sa unică; în predare, cadrul didactic trebuie să ţină cont de
trăsăturile particulare de personalitate ale copilului.
3.Modelul empiriocentric: -ţiine de latura euristică; implică reguli în demersul de

formare a propriei personalităţi. Ca atare, ţine de dicatica modernă şi post-modernă.
4.Modelul tehnocentric: -vede instruirea ca pe un proces ingineresc; este centrat pe

tehnici de lucru şi organizare riguroase, planificare exactă. Dar şcoala nu este uzină, întrucât
dincolo de gândire copilul are simţire şi trăiri.
5.Modelul sociocentric: -aduce în prim-plan organizarea socială a instruirii, deci
raportarea la grupul scoial. Ca atare apar permanent relaţionări, câştiguri, pierderi, tranzacţii.
(Paranteză: discernământ: a discerne binele de rău / perspicacitate: a discerne, a

deosebi esenţa de aparenţă)
Didactica modernă vs didactica tradiţională
Didactica tradiţională prezintă următoarele caracteristici:

1.obiectivele sunt create din perspectiva nivelului mediu de dezvoltare al elevilor.
2.elevul este văzut ca obiect al educaţiei, deci nu participă la propria dezvoltare.
3.elevul nu este văzut prin preferinţele sale şi prin predispoziţiile sale native.
4.predarea e de tip frontal, instruirea e de timp logocentric.
5.evaluarea e un mod de selecţie.
Didactica modernă:
1.obiectivele sunt create ţinând cont de particularităţile fiecărui copil.
2.elevul devine subiect al învăţării, adică participă la propria sa formare, prin experienţe
de învăţare specifice.
3.elevul este văzut prin preferinţele sale şi prin particularităţile individuale, din
perspectiva predispoziţiilor native. I se oferă ceea ce îl motivează cel mai bine.
4.predarea-învăţarea se realizează prin multiple forme de organizare a elevilor - frontal,
individual, pe grupe, pe echipe - în contexte variate.
5.evaluarea îmbracă forme multiple şi ea trebuie să reprezinte un feedbeack, adică
posibilitatea de a regla procesul de învăţământ de asemenea manieră încât să ţinem cont de
variabelele de intrare, în special din perspectiva resursei umane.
PEDAGOGIE
9.12.2017 - săptămâna 9
LATURILE EDUCAŢIEI (Pedagogie I)
3. Educaţia estetică
Estetica este ştiinţa frumosului.

Omul nu răspunde imediat la provocările mediului prin gândire/raţiune/intelect, ci
răspunde prin sensibilitate, adică printr-un amestec difuz de emoţii, sentimente şi trăiri ale
momentului. Când acest amestec difuz numit sensibilitate îl vedem ca o armonie putem vorbi
despre frumos (estetic).
Frumosul (esteticul) este un adjectiv pe lângă un substantiv şi reprezintă armonia,

trăirea sensibilă, simţirea unei persoane. Ca atare, include afectivul, şi ulterior gândirea
sensibilizată.
Opus frumosului-esteticului este urâtul, inesteticul.
Estetica este ştiinţa care se ocupă cu regulile, normele, valorile despre frumos.
Educaţia estetică este o latură-componentă a educaţiei care vizează valorificarea
(selectrarea şi achiziţionara de frumos) şi crearea frumosului. Generic spunem că educaţia
esttetică trebuie să pregătească omul pentru armonie, din perspectiva externă şi internă a sa.
Ca să ajungi la educaţie estetică ai nevoie să cunoşti reguli, norme şi valori estetice, şi
întâi să savurezi frumosul prin afectiv, ca ulterior, dacă există predispoziţii native, să il şi creezi.
Educaţia artistică este specie a educaţiei estetice şi vizează frumosul din artă, adică
frumosul creat de artişti, de oameni cu talent.
Arta reprezintă forma cea mai amplă a frumosului, fiind realizată de oameni cu talent/
aptitudini/ predispoziţii native/ vocaţii/ har.
Arta lucrează cu imagine artistică, adică concretul ce rezultă în urma sensibilizării
gândirii şi a unei imaginaţii creatoare bogate.
Ştiinţa -lucrează cu abstractul, raţiunea
Arta -lucrează cu forme imagini artistice create.
4.Educaţia fizică
Educaţia fizică - “mens sana in corpore sano”.

Pentru acest deziderat este nevopie de 3 lucruri:
-să te cunoşti -să-ţi cunoşti corpul;
-să te stăpâneşti -să te controlezi;
-să te învingi -să te autodepăşeşti.
Educaţia fizică este depăşirea limitelor fizice, trupeşti, biologice plus un mental bun,
voinţă şi caracter puternic.
Educaţia fizică şcolară are 3 planuri, direcţii:

a) menţinerea sănătăţii şi de fortificare şi dezvoltare a organismului;
b) dezvoltarea proceselor psihice (superioare - memorie, gândire, imaginaţie);
c) dezvoltarea personalităţii (mentalul şi caracater puternice, în condiţii de
stăpânire de sine, cunoaştere a limitelor, autodepăşire şi voinţă).
Educaţia fizică se realizează: -formal - prin şcoală;

-nonformal - prin sistemuld e cluburi sportive.
-informal - jocurile individuale şi de grup, activităţile
autoimpuse sau copiere.
Toţi cei care au talent la sport au şi minte. Dezvoltarea armonioasă a individului are ca
scop să îl facă pe acesta autonom, creativ şi cu personalitate. Echilibrul între laturile educaţiei ar
trebui să fie regulă. În învăţământul românesc, acest dezechilibru între laturile educaţiei este dat
în principal de faptul că se pune accent pe latural intelectuală (nu întotdeauna bine făcută) în
defavoarea celorlalte laturi.
Educaţia fizică ţine de:

*paradigma bio-medicală -sănătatea fizică e importantă pentru minte;
*paradigma psihologică -armonia organismului în raport cu mintea duce la
dezvoltarea personalităţii;
*paradigma socială -omul sănătos pătrunde mai uşor în lumea socială.
5. Educaţia tehnologică
-este o educaţie profesională - inserţie profesională;

-este o educaţie tehnologică - realizează oameni apţi să utilizeze tehnică/tehnologie;
-este o educaţie pentru muncă - integrare pe piaţa muncii.
Pentru realizarea acestor 3 funcţii, sunt necesare:

-număr suficient de profesii actuale şi cu deschidere;
-trecerea la competenţe şi capacităţi - profesionale şi transversale;
Capacităţile apar când aptitudinile şi predispoziţiile se întâlnesc cu deprinderile.
Noile educaţii
Sunt o necesitate în lumea de azi. Exemple de educaţii noi:

*Educaţia demografică - lumea este schimbată, avem explozii demografice în
anumite zone şi îmbătrânire în altele, ori depopulare;
*Educaţia sexuală;
*Educaţia interculturală.
-etc
*TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII (Pedagogie II)
Instuirea şcolară - continuare
Vorbim de două componente - predare şi învăţare - integrate = instruire.

Instruirea nu se referă doar la cognitiv; trebuie văzută permanent în relaţie cu educaţia,
cu schimbarea de comportament a copilului.
Trebuie văzută în relaţie cu dezvoltarea şi maturizarea. Nu se confundă termenii:
maturizarea e rezultatul unor factori interni; instruirea, educaţia influenţează maturizarea, dar
nu se confundă cu maturizarea.
Relaţia dintre instruire şi învăţare -dezvoltare, maturizare;

-asimilare şi interiorizare care produce
schimbare şi iese la suprafaţă îrntr-un anumit
tip de comportament;
-le delimităm de maturizare, de reflexe şi
instincte, ori de schimările care sunt de scurtă
durată - schimbarea produsă de instruire-
învăţare e de lungă durată, e solidă.
Orice învăţare trebuie văzută ca o experienţă umană nouă, care se bazează pe o

experienţă anterioară.
Învăţarea dă măsură lucrului didactic, nu predarea!
Învăţarea
Predarea, trebuie văzută din perspectiva cadrului didactic, ca o activitate de tip
intelectual. Predarea, ţine de stilul didactic al profesorului. Predarea ca proces, trebuie să
determine învăţarea la elev, care ar trebui să ajungă la suprafaţă, prin schimbare.
Predarea este un act de comunicare, în care există întotdeauna un Emiţător

(profesorul),un Receptor(elevul),un Cod de transmitere cât şi un Conţinut al comunicarii.
Învăţarea este a doua componentă a procesului de predare.
Actul învăţării este un act psihologic individual.

Învăţarea este de 2 tipuri:
-învăţarea de tip uman;
-învăţarea de tip şcolar.
Învăţarea: proces de dobândire de către un individ a unor forme de comportament

noi sau de modificare a ceea ce a existat deja. Dobândirea şi modificarea se realizează prin
exersare,repetare.
Aceasta abordare este specifică atât oamenilor cât şi animalelor.
A. Învăţarea de tip uman

-reprezintă însuşirea experienţei sociale de către un individ sau de către un grup uman.
Această învăţare apare pentru ca omul trăieşte într-un grup social, iar în cadrul grupului
apar multiple interacţiuni. Aşa apar şi limbajul, structurile cognitive (judecăţile)
raţionamentele,conceptele şi acţiunile. În învatarea umană trebuie să ţinem cont de o
piramidă a trebuinţelor. Ca atare, învăţarea umană pleacă de la trebuinţele primare şi
ajunge la nevoile şi interesele complexe.
Învăţarea umană ţine de gândire, pe când învăţarea la animale se bazează pe
mecanisme, reflexe condiţionate, pe instinct şi pe încercări şi erori.
Tot ceea ce învaţă omul trece prin filtrul raţiunii.
Trăsăturile/însuşirile învăţării umane:

-caracter conştient (adică totul se realizează cu intenţie iar intenţia ţine de
motivare, scop, efort voluntar);
-caracter raţional (adică totul ţine de gândire);
-caracter activ (totul ţine de activitate);
-caracter selectiv (omul învaţă acele comportamente care-i asigură adaptarea);
-caracter de autocontrol al acţiunii umane (învăţarea prin repetare).
B.Învaţarea scolara
-este o specie a învăţării umane, care se realizează în şcoală, având două componente
(psihologică şi pedagogică):
*componenta psihologică - vizează orice achiziţie nouă, dobândită de către om
în şcoală prin asimilare şi interiorizare, care iese la suprafaţă prin schimbări de
comportament;
*componenta pedagogică - vizează cadrul organizaţional, instituţional creat de
către cadrul didactic pentru a produce schimbarea psihologică la elevi.
Din perspectiva învăţării şcolare, însuşirile noi au o bază aperceptivă, adică

noţiuni, cunoştinţe, concepte). Această bază aperceptivă uşurează însuşirea
cunoştinţelor noi.
Întotdeauna în procesul de învăţare, achiziţia nouă trebuie să se sprijine pe achiziţia

veche (adică cea existentă deja).
Trăsăturile învăţării şcolare:
Învăţarea şcolară preia toate trăsăturile învăţării umane, la care se adaugă
organizarea şi desfăşurarea învăţăturii şcolare ce s-a realizat sub îndrumarea cadrului
didactic. Ca atare apare dependenţa elevilor de cadrul didactic şi relaţionarea care
trebuie să conducă la o bună comunicare.
Prezintă caracter specific:
*caracter adiţional - adică este nevoie ca elevul să fie implicat în procesul de
predare-învăţare, din perspectiva principiului învăţării conştiente şi active;
*caracter gradual - adică în procesul de predare-învăţare să se pornească de la
simplu către complex, de la uşor către greu, fără a se omite particularităţile individuale
ale elevilor;
*caracter transformator - adică, prin procesul de învăţare, intenţiile cadrului
didactic trebuie să determine realităţi comportamentale la elev şi permanent să observe
la acesta achiziţii sub formă de performanţe pentru a se putea produce evaluarea.
*caracter procesual - adica învăţarea şcolară trebuie să fie văzută ca un proces
conştient care solicită şi angajează elevul.Trebuie văzută ca un proces care are menirea
să facă trecere de la informativ la formativ, de la cunoaştere la reţele operationale.
*caracter motivaţional - învăţarea dă rezultate atunci când, cu un efort minim şi un
timp redus elevul obţine rezultate deosebite. Sunt şi elevi care au motivaţie interioară
pentru învăţare, dar marea majoritate trebuie motivată din exterior, luând în calcul nevoi,
trebuinţe şi interese.
PEDAGOGIE
16.12.2017 - săptămâna 10
LATURILE EDUCAŢIEI (Pedagogie I)
6.Educaţia religioasă
Lumea de azi îşi pune o întrebare: “într-o lume a ştiinţei şi tehnologie, mai este loc
pentru religie?”.
Oamenii de ştiinţă afirmă că da. Immanuel Kant sintetizează cel mai bine nevoia de
religie: “cu cât creşte cunoscutul, cu atât creşte şi necunoscutul. Singura care
navighează printre acestea două este religia”.
*Necunoscutul
*Cunoscutul
Percepţia lui Dumnezeu: nivel primar, I, prin -senzaţii

-Percepţii
-Reprezentări
Nivel superior, II, prin - logică
Nivel superior, III, prin -practică
Cinci percepţii despre Dumnezeu şi Divinitate:
1.Percepţia TEISTĂ -Dumnezeu este Creatorul lumii;

(Teos - Zeu) -Dumnezeu l-a creat pe om;
-Este transcendent, superior nouă;
.Este perceput ca o fiinţă, milostivă şi infinit de bună.
2.Percepţia PAN-TEISTĂ -Dumnezeu nu este Creatorul lumii. Dumnezeu este lumea.

-Omul nu este creaţia lui Dumnezeu. Ci omul este în
Dumnezeu.
-Dumnezeu este un mod finit al materiei infinite.
3.Percepţia DEISTĂ -relaţia cu Dumnezeu nu trebuie mijlocită prin institutii

religioase sau prin anumite miracole, ci prin relaţie directă
Om-divinitate.
4.percepţia ATEISTĂ -îl scoate din joc pe Dumnezeu, considerând că nu există;

-Nimic nu este miserios în univers, totul este materie infinită
în timp şi spaţiu; omul este materie dezvoltată progresiv.
Percepţia AGNOSTICĂ -nu se ştie dacă există Dumnezeu, întrucât Universule ste
misterios, şi ca atare, cunoaşterea nu este capabilă să
prezinte lucrurile tranşant.
Din perspectiva acestor percepţii despre Divinitatea: 3 abordări privind apariţia omului:
1.teoria creaţionistă -omul a fost creat de Dumnezeu. Este de tip teist si panteist.
2.teoria evoluţionistă -omul a apărut în decursul timpului, prin transformări
succesive, de la inferior la superior, de la simplu la complex;
această teorie este contradictorie, pentru că în lanţul evolutiv
există multe rupturi şi fenomene de neînţeles, care nu se
Înscriu în logica evolutivă.
3.teoria cosmogonică -omul este creaţia unei lumi exterioare (extraterestră); a fost
cReat premeditat sau din eroare.
Azi, în lume sunt cca 5000 de religii şi culte. Religiile au o vechime de peste 40 000 de ani.
Orice religie se structurează pe 3 paliere:

-Doctrina religioasă - idei, teorii, concepţii, legităţi ale religiei respective;
-Practici de cult - tradiţii şi obiceiuri religioase;
-Organizare în teritoriu.
Toate religiile pleacă de la “facerea lumii”, de la relaţia om-Divinitate, de la

responsabilitatea credinciosului faţă de Creator şi Divinitate, de la legităţile care generează
relaţia om-Divinitate.
Majoritatea covârşitoare a oamenilor se declară religioşi, aparţinători de un cult.
***
TEORIA SI METODOLOGIA INSTRUIRII (Pedagogie II)

PROIECTAREA DIDACTICĂ
1.Panificarea anuală -pe unităţi de învăţare

2.Planificarea semestrială -pe unităţi de învăţare
*Unităţile de învăţare se grupează de comisiile metodice
*Sunt proiecţii din perspectiva programei şcolare obligatorii.
3.Proiectarea unităţii de învăţare -cu detaliere de conţinuturi

4.Proiectul didactic -de activitate - la grădiniţă
-de lecţie -la preuniversitar
*Este o punere în acord a programei şcolare cu lecţiile,
profilul clasei şi timpul alocat acestora.
Unităţile de învăţare sunt unităţi de conţinuturi care să producă învăţare, acesta fiind
scopul instruirii didactice. Ea este implementată în momentul în care se produce schimbare în
comportamentul elevului. Acesta intră în unitatea de învăţare cu un nivel şi trebuie să iasă cu un
nivel superior, la cel vechi adaugându-se ce a asimilat şi fixat din noul conţinut. Diferenţa
reprezintă valoarea adaugată de nou unitate de învăţare. Daca această diferenţă nu există,
atunci unitatea de conţinuturi nu a fost şi o unitate de învăţare.
Detalierea unităţilor de învăţare trebuie să fie clară. Detalierea unităţilor de învăţare în
proiecte de lecţii pentru fiecare oră este o obligaţie pentru cadrele didactice debutante, până la
definitivat. Proiectarea unităţii de învăţarea pe lecţii o găsim şi în ghidurile de manualelor
şcolare, fiind astfel de ajutor.
Unităţile de învăţare se iau din programa şcolară, cu denumirile stabilite acolo.
Tot în programă găsim şi competenţele -generale şi specifice.
Obiectivele operaţionale se introduc şi descriu în proiectul de lecţie şi aparţin
profesorului. Ele trebuie să ducă la atingerea competenţelor specifice.
Fragmentarea unităţilor de învăţare pe lecţii aparţine profesorului. Este obligatoriu însă
ca până la sfârşitul anului şcolar să fie parcursă întreaga programă.
Între obiectivelşe operaţionale şi competenţe există corespondenţă:
Obiective operaţionale Competenţe
Cognitive cunoştinţe
Afective atitudini
Psiho-motrice abilităţi
1. Planificarea anuală
Competenţe
specifice
Unitatea
(prescolar: Conţinuturi Număr de ore Săptămâna Observaţii
de învăţare
obiective
de realizat)
VEZI SI “PROIECTAREA ANUALĂ” ÎN CURSUL DE DIDACTICĂ!
2. Planificarea semestrială
Este o împărţire a planficării anuale pe cele două semestre. Păstrează aceaşi tabelare şi
aceleaşi rubrici.
3. Proiectarea unităţii de învăţare - cu detaliere de conţinuturi
Unitatea de învăţare .........................................

Număr de ore alocate .......................................
Conţinuturi Competenţe Activităţi

specifice de învăţare Resurse Evaluare Observaţii
detaliate
Conţinuturi, Se iau din “Ce voi face “Cu ce voi face Evaluări Aici putem
obiectivele programă în orele ce mi-am formative nota
operaţionale: alocate” propus” *la sfârşitul aspecte
în ce scop unităţii: utile nou
evaluare pentru anul
sumativă viitor
*Prin detalierea exactă a conţinuturilor avem o imagine clară din perspectiva a “în ce
scop fac eu toate astea?”, implicit apar nişte obietcive operaţionale.
*Sarcinile de învăţare ţin de obiectivele operaţionale propuse şi le găsim la “activităţi de
învăţare” şi “resurse”.
*Evaluarea trebuie să fie eficientă şi eficace.

Raportul dintre eficienţă şi eficacitate:
Eficienţă -raportul dintre ce s-a obţinut şi cu ce am pus noi la dispoziţie;
Eficacitate -raportul dintre ce s-a obţinut şi ce trebuia să se obţină.
*Creativitatea cadrului didactic se vede în capacitatea acestuia de a combina activităţile

cu resursele.
*O unitate de învăţare se proiectează după unitatea veche. Nu la început de an.
*Este necesară o evaluare predicitivă, adică să vedem ce ştiu elevii despre noua unitate
de învăţare, să le ştim nivelul, pentru a şti cum să proiectăm noua unitate de învăţare.
Învăţarea se bazează pe ce ai anterior. Se fixează pe cunoştinţele vechi.
*În activităţile de învăţare este recomandabil să lucrăm cu grupe de elevi, pentru că lucrul
individual este imposibil, fiind mulţi elevi. Dar lucrul general, cu clasa nu mai este
recomandabil, trebuie să ţinem cont de nivelul copilului. E recomandat ca grupele să fie
formate pe niveluri valorice, dar şi rotite permanent.
4.Proiectul didactic - proiectul de lecţie
I.
Clasa ................................................................
Disciplina ..........................................................
Unitatea de învăţare ..........................................
Subiectul lecţiei .................................................
Competenţe specifice......................................................................................................
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
Obiective operaţionale .....................................................................................................
.........................................................................................................................................
Tipul lecţiei .......................................................
Strategii (metode, procedee, organizarea clasei, mijloace de învăţământ, etc) ................
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
II. Scenariul didactic
Momentele Obiective Conţinutul Strategie Evaluare

lecţiei operaţionale
Momentul organizatoric:
pregătirea lecţiei
captarea atenţiei
(AIDA: atenţie, interes,
dinamism, activ)
Controlul cantitativ şi
calitativ (verificarea temei,
recapitulări)
Prezentarea obiectivelor
operaţionale
Dirijarea învăţării
(predarea)
Realizarea performanţei
(evalurăi secvenţiale)
Feedebeack
(elevii pun întrebări)
Evaluarea formativă
(poate fi frontală,
cu fişe de lucru, etc)
Retenţia
(completări, exerciţii
în clasă)
Tranferul
(tema pentru
acasă)
VEZI ŞI PROIECTAREA LECŢIEI, DE LA CURSUL DE DIDACTICĂ.
“Conţinutul” - poate descrie activităţile profesorului şi ale elevilor; în alte proiecte, ce face
profesorul şi ce fac elevii le găsim la “strategii”.
Nu există un format tipizat de scenariu didactic.

Pedagogie I, II

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pedagogie I, II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pedagogie 7.10.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN PEDAGOGIE

*Pedagogia este ştiinţă şi este în permanentă evoluţie, schimbare.

3.TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRURII PEDAGOGIE II

Diversificare externă a pedagogiei: pentru învăţământ preşcolar, pentru învăţământ

FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI (Pedagogie I)

Etimologia cuvântului “ştiinţă”: din latină - “sciencia”.

Cunoaştere ştiinţifică vs cunoaştere comună

W. Dilthey - secolul al XIX-lea - stabileşte o clasificare a fenomenelor:

Constituirea pedagogiei ca ştiinţă

Etapa Evului Mediu

Marile şcoli de gândire - trecerea de la etapa filosofică la cea ştiinţifică

!! Precizări despre curs:

*Secolele XVI-IX marchează cristalizarea pedagogiei ca ştiinţă. În acest interval se

Tranziţia către ştiinţele educaţiei în sens clasic prezintă 2 planuri:

EDUCAŢIA - OBIECT DE STUDIU AL PEDAGOGIEI (Pedagogie I)

Etimologie: pentru pedagogie

pais/paidos - “copil” îndrumător/conducător de

*Pedagogia - teorie = Educaţia - practică, proces.

2.diversificare şi diviziune externă:

S-au produs şi combinări între pedagogie şi alte discipline, precum: sociologia

Educaţia nu se poate desfăşura fără obiect, subiect, context şi rezultat.

Schema comunicării în educaţie:

mesajul este transmis într-un cod cunoscut

conexiune inversă (feedback)

Repertoriu: ce ştie fiecare (profesor şi elev) despre ce predă profesorul.

*Repertoriul subiectului e total diferit de al obiectului: comunicarea e eşec, nu are relevanţă

(a deschis o paranteză, punctând că omul are o multitudine de predispoziţii native).

*Dezvoltarea psihologică se face prin educaţie: genotipul e dobândit la naştere;

EDUCAŢIA - OBIECT DE STUDIU AL PEDAGOGIEI (Pedagogie I)

În prima jumătate a secolului al XIX-lea devine conţinutul învăţământului (ce să

Definiţia curriculumului educaţional: totalitatea experienţelor de învăţare prin care

România: după 1990 se refoloseşte cuvântul. În 1999 se aduce în plan ideea de

Modele de abordare a curriculumului

Dan Potolea (2002) propune 2 modele:

Modelul triunghiular - conţinutul instruirii

Modelul pentagular -conţinutul instruirii

Aceste finalităţi sunt în general nişte orientări de politică educaţională cu grade de

1.Idealul educaţional - este o categorie de maximă generalitate nu este pentru trecut,

2. Scopurile educaţionale sunt categorii cu grad de generalitate mediu, ce derivă din

Toate noţiunile amintite şi predate atunci se regăsesc în cursurile de faţă.

S-a vorbit despre:

*Pedagogia - studiază legile, finalităţile, conţinuturile, formele, metodologia,

*Relaţia dintre pedagogie şi educaţie:

*Trăsăturile educaţiei: *caracter uman * caracter socio-istoric * caracter permanent

*Funcţiile educaţiei: -cognitivă - cunoştinţe

*Formele educaţiei -formală -şcoala

Educaţia nonformală -instituţională, are norme

Educaţia informală -ambientală

Ereditatea este o premisă naturală, constituie “fundaţia” devenirii individului. Mediul

2. Mediul - intern - ţine de organism (nivelul de dezvoltare şi funcţionare a unor

Ereditatea OMUL Mediul

Când vorbim de devenirea umană, vorbim de :

Educaţia are ca ideal şi scopuri dezvoltarea integrală, armonioasă, într-un anumit

În practică, toate aceste laturi se manifestă la individ simultan, într-un tot.

1:1. Informarea intelectuală - reprezintă cantitatea şi calitatea informaţiilor de tip

*În lume, cunoaşterea este în plină ascensiune. Volumul de cunoştinţe se dublează la

1.2.Formarea intelectuală - reprezintă a doua sarcină/latură majoră a educaţiei

TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUMULUI

În prima parte s-a făcut o recapitulare a ce s-a predat până acum:

Clasificarea obiectivelor educaţionale (pedagogie I)

Clasificarea obiectivelor educaţionale după gradul de generalitate

De reţinut: la nivelul obiectivelor specifice apar competenţele generale şi competenţele

Clasificarea obiectivelor educaţionale după durata de realizare:

Trăsăturile educaţiei: caracter uman * caracter socio-istoric * caracter permanent