CURRICULUM

BAZAT PE COMPETENŢE
 Currriculum – paradigmă
a pedagogiei postmoderne

• Istoric şi actualitate
• Modele de evoluţie
 Etapa preparadigmatică
– este fixată istoric în societăţile premoderne, de
la cea primitivă la Renaştere. Educaţia este
definită şi analizată în termenii particulari şi
spontani, neelaboraţi, reluaţi din practica şi
limbajul altor domenii de activitate şi de
cunoaştere: folclor, filozofie, literatură, religie,
morală, politică.
 Etapa paradigmatică
-este lansată odată cu prima operă pedagogică
elaborată în termenii unui limbaj specific
(J.A.Comenius, Didactica magna, 1657).
Educaţia este definită pe baza unor principii,
conţinuturi şi căi metodologice orientate spre
instituţionalizarea unei forme specifice de
organizare a instruirii pe clase şi lecţii. Are loc
confruntarea celor două modele –
psihocentrist şi sociocentrist.
 Paradigma psihocentristă

• Paradigma psihocentristă,
promovată în diferite variante
pedologice, biologice sau
antropologice, acordă prioritate
cerinţelor educatului.
 Paradigma sociocentristă

• Paradigma sociocentristă,
promovată, de asemenea, în
diferite variante - culturale,
politice sau economice, acordă
prioritate cerinţelor societăţii.
 Rezolvarea conflictului
• Încercarea de rezolvare a acestui
conflict, aparent de nerezolvat, în
care fiecare parte pare legitimată
ştiinţific, este iniţiată la jumătatea
secolului XX prin lansarea unei noi
paradigme, cunoscută sub numele
de curriculum.
 Etapa postparadigmatică
- este lansată la jumătatea secolului XX, odată cu
afirmarea unei noi paradigme –
CURRICULUMUL – care încearcă să resolve
conflictul între modelul psihocentrist şi
modelul sociocentrist de abordare a
educaţiei. Poate fi identificată istoric la nivelul
societăţii postmoderne, informaţionale,
bazată pe cunoaştere.
 Din perspectiva istorică
- paradigma curriculumului corespunde
perioadei în care este iniţiată trecerea de
la modelul cultural al societăţii
industrializate spre cel al societăţii
postindustriale, postmoderne, care va
evolua gradual de la societatea
postindustrială spre societatea
informaţională şi spre societatea bazată
pe cunoaştere.
 Paradigma curriculumului
• Paradigma curriculumului acordă
prioritate finalităţilor educaţiei
elaborate la nivelul unităţii dintre
cerinţele psihologice ale educatului şi
cerinţele societăţii faţă de educaţie,
angajate la nivelul conţinuturilor
instruirii, validate social.
Saltul de la pedagogia modernă spre pedagogia
postmodernă
• este iniţiat de Ralph W.Tyler prin cartea
Principii de bază ale curriculumului şi ale
instruirii (Ralph W.Tyler, 1949). Este proiectat
un curriculum raţional, promovat ca
paradigmă a educaţiei / instruirii, în funcţie de
patru principii prezentate în formă
interogativă:
 Principiile curriculumului raţional
• Ce scopuri educative trebuie să urmărească
şcoala?
• Ce experienţe educative pot fi oferite pentru
atingerea acestor scopuri?
• Cum pot fi organizate aceste experienţe
educative în mod eficient?
• Cum ne putem da seama dacă aceste scopuri
sunt atinse?
 Finalităţile sistemului de
educaţie/învăţământ

• definesc orientările valorice care

asigură proiectarea şi realizarea
activităţii de formare-dezvoltare a
personalităţii la nivel
macrostructural.
 Finalităţile de sistem
• Idealul educaţiei;
• Scopurile educaţiei.
 Finalităţi ale procesului de
învăţământ
• finalităţi microstructurale,
finalităţi de proces: obiectivele
educaţiei/instruirii: generale-
specifice-concrete.
În calitate de finaltăţi macrostructurale

• idealul şi scopurile anticipează

evoluţia educaţiei pe termen lung şi
mediu, în raport cu tendinţele şi
direcţiile geneale de dezvoltare
socială, reflectate la nivel global şi
particular, în plan economic, politic,
cultural, comunitar.
 Finalităţile de sistem
• sunt incluse în cele mai importante
documente de politică generală:
- proiecte de dezvoltare naţională: parlamentare,
guvernamentale, prezidenţiale, comunitare etc.;
- programe ale partidelor politice, organizaţiilor
guvernamentale şi nonguvernamentale etc.
- şi de politică a educaţiei: legea învăţământului,
statutul personalului didactic, curriculumul
naţionall etc.
 Idealul educaţiei
• reprezintă finalitatea de maximă
generalitate care defineşte „un prototip”
determinat, în mod obiectiv, de
tendinţele de evoluţie ascendentă a
societăţii, în contextul modelului de
dezvoltare afirmată la nivel global, pe
termen lung.
Ca „model al devenirii superioare”,
• idealul educaţiei defineşte tipul de
personalitate la care aspiră
societatea pe termen lung pe
parcursul unei perioade care acoperă
cel puţin două cicluri de educaţie,
fixate convenţional în limitele a
aproximativ două decenii.
 Ca finalitate de sistem
• cu implicare macrostructurală
globală, idealul marchează
„conştiinţa pedagogică a societăţii”,
care angajează toate resursele
formative existente sau potenţiale
înr-un cadru formal, nonformal şi
informal.
 LEGEA învăţământului
Nr. 547 din 21.07.1995

• Articolul 5. Obiectivele învăţământului

(1 ) Obiectivul educaţional major al şcolii
constă în dezvoltarea liberă, armonioasă
a omului şi formarea personalităţii
creative, care se poate adapta la
condiţiile în schimbare ale vieţii.
 CODUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII
MOLDOVA (PROIECT)

Capitolul III. Idealul şi finalităţile

educaţionale
 Articolul 8. Idealul educaţional

• Idealul educaţional constă în formarea şi

dezvoltarea integrală a personalităţii, din
perspectiva exigenţelor culturale, axiologice,
social-economice, ştiinţifice şi politice ale
societăţii democratice pentru asumarea unui
ansamblu de valori necesare propriei
dezvoltări, realizării personale şi integrării
sociale şi profesionale într-o societate a
cunoaşterii, în contextul valorilor europene
şi general-umane.
Articolul 9. Finalităţile educaţionale
• (1) Educaţia are ca finalitate
principală formarea şi dezvoltarea
unui sistem de competenţe, care
include o integralitate polifuncţională
de cunoştinţe, capacităţi şi valori.
Accepţiuni ale conceptului de curriculum

• Conceptul de „curriculum" rămâne în prezent

unul din cele mai controversate în teoria
educaţională şi unul din cele mai ambigue în
practica şcolii; de altfel, în timp, el a fost
acceptat, respins, înţeles, utilizat şi
operaţionalizat în modalităţi diferite.
• În literatura pedagogică actuală nu există încă
un consens privind definirea conceptului de
curriculum.
 Accepţiuni ale conceptului de curriculum

• In concepţia pedagogului I. Negreţ-Dobridor

reforma a generat o adevărată confuzie, în
principal prin folosirea termenului de
curriculum în mod „abuziv şi nu de puţine ori,
eronat”. Pedagogii români contemporani nu
au fost ocoliţi de dilema fluxul de neologisme;
„cu excepţia catorva teoreticieni de elită,
educatorii români au fost luaţi prin
surprindere de suflul bombei curriculare”.
 Din punct de vedere etimologic
• Conceptul „curriculum" provine din limba
latină, de la termenii curriculum (singular) şi
curricula (plural), care însemnau „alergare",
„cursă", „drum", „parcurgere", „scurtă
privire", „în treacăt". Primele conotaţii ale
conceptului „curriculum" au apărut în
documentele universităţilor medievale din
Leiden (Olanda) - în 1582 şi Glasgow (Scoţia) -
în 1633.
 Evoluţie
• În anul 1902, pedagogul american John Dewey
publică lucrarea The Child and the Curriculum;
• În anul 1918, americanul Franklin Bobbit, în
lucrarea sa The Curriculum, include în sfera
curriculumului experienţa de învăţare a
elevilor, adică atât activităţile desfăşurate
în mediul şcolar, cât şi pe cele desfăşurate
în mediul extraşcolar.
 Evoluţie
• În anul 1949, pedagogul american Ralph Tyler
publică cartea Basic Principles of Curriculum
and lnstruction. Conceptul era configurat cu
focalizarea expresă pe instituţia şcolară, pe
autonomia ei în materie de concepţie
curriculară.
• în Republica Moldova termenul de curriculum
a fost oficializat în anul 1997.
 Republica Moldova
• Curriculum de bază. Documente reglatoare.
Cimişlia, 1997.
• Curriculim şcolar. Clasele I-IV. Chişinău, 1998.
• Curriculum şcolar. Clasele I-IV. Broşură
informativă. Chişinău, 1998.
• Curriculum disciplinar. Limba şi literatura
română. Clasele V-IX. Coordonatori:Vl.Pâslaru,
Al.Crişan. Chişinău, ŞTIINŢA, 1997.-126p.
 Definiţii
„în sens larg, se desemnează prin curriculum
ansamblul proceselor educative şi al experienţelor
de învăţare prin care trece elevul pe durata
parcursului său şcolar.
în sens restrâns, curriculum-ul cuprinde ansamblul
acelor documente şcolare de tip reglator în cadrul
cărora se consemnează datele esenţiale privind
procesele educative şi experienţele de învăţare pe
care şcoala le oferă elevului. Acest ansamblu de
documente poartă, de regulă, denumirea de
curriculum formal sau oficial" (Al. Crişan, 1994).
 Componentele Curriculumului
• – idealul educaţional, finalităţile educaţiei,
competenţele generale şi specifice,
subcompetenţele, conţinuturile, metodele,
mijloacele didactice, formele de organizare a
învăţării, evaluarea performanţelor /
competenţelor, modalităţile de articulare
între educaţia formală, nonformală şi
informală, calitatea vieţii şcolare, stilurile
pedagogice – sunt în relaţie reciprocă între
ele şi în ansamblul lor.
 Curriculum modernizat 2010
• Temă de reflecţie:
• De ce a apărut necesitatea modernizării
curriculumului prin trecerea de la
• Pedagogia bazată pe obiective
• la
• Pedagogia bazată pe competenţe?
 Cum se implementează noul
curriculum?
– Standaredele educaţionale
– Manualele
– Ghidurile de implementare a
curriculumului
– Ghiduri pentru profesori
– Formarea cadrelor didactice
– Procesul de predare - învăţare - evaluare
 Care este rolul educaţiei pentru
societate?
• Sincronizarea între dezvoltarea societăţii şi
dezvoltarea educaţiei este, în prezent, la fel de
necesară ca şi dependenţa vieţii de ecologia
sistemelor. Drept urmare, interfaţa pedagogiei
cu beneficiarii potenţiali nu poate omite, fără
riscuri, aplicaţii pe proiecte de curriculum
relevante la nivel social-economic şi conectate
cu nevoile pieţei.
 Curriculum modernizat 2010
• Curriculumul pentru disciplina de studii – este
destinat profesorilor, autorilor de manuale şi
ghiduri metodice, elevilor.[Biologie].
• Se realizează transferul de la curriculumul
axat pe obiective pedagogice la curriculumul
centrat pe competenţe şcolare ca achiziţii
valorice menite să formeze absolventul de
liceu... [L.Română].
Curriculum bazat pe competenţe
 afirmă ce ar trebui să ştie, să înţeleagă şi să
poată face elevul, la sfârşitul unei perioade de
şcolarizare

 pune accentul pe aplicarea cunoştinţelor şi

a înţelegerii în situaţii concrete
“Învăţătura faptelor
este mai vrednică
decât cea a cuvintelor”

Sf. Vasile cel Mare.

 Structura curriculumului pe discipline
1. Preliminarii
2. Administrarea disciplinei
3. Concepţia educaţională a disciplinei
4. Competenţe cheie
5. Competenţe-cheie şi competenţe transdisciplinare
6. Competenţe specifice ale disciplinei (L.R. – incluse în p.8)
7. Repartizarea orientativă a unităţilor de conţinut şi a
unităţilor de timp pe clase
8. Subcompetenţe, unităţi de conţinut, activităţi de învăţare
şi de evaluare
9. Strategii didactice: orientări generale (metodologice)
10. Strategii de evaluare: orientări generale
11. Bibliografie
 Structura Ghidului de implementare ...
• Structura, funcţiile şi modalităţile de aplicare a curriculumului
modernizat (5 p.)
• Formarea şi dezvoltarea personalităţii în procesul de imlementare a
curriculumului (6p.)
• Metodologia formării competenţelor specifice disciplinei (13 p.)
• Corelarea competenţelor, subcompetenţelor, conţinuturilor, tipurilor
de activităţi, strategiilor de predare – învăţare – evaluare (21 p.) (Ex.
L.Română, p.55; Istoria – p.31)
• Recomandări metodice pentru proiectarea didactică pe profiluri şi
clase (6 p.)
• Proiecte de lecţii, centrate pe formularea la elevi a competenţelor
specifice disciplinei (14p.)
• Forme de evaluare curentă. Model de evaluare a competenţei. (22 p.)
• Strategii didactice de predare – învăţare (23 p.)
• Referinţe bibliografice.
Relaţia competenţe-obiective
Competenţe – cheie/transversale

Competenţe transdisciplinare/ pe trepte de

învăţământ

Competenţe specifice

Subcompetenţe

Obiective operaţionale
Elevul va fi capabil:
- Să descrie...
- Să compare ...
 Structura competenţei

Cunoştinţe

Capacităţi,
Competenţă
deprinderi
şcolară

Atitudini, Valori
 Analiza caracteristicilor comune şi specifice ale noţiunilor „obiective educaţionale” şi
„competenţe”, permite să conchidem:

 Obiectivele educaţionale  Competenţele

 Reprezintă finalităţile educaţionale  Reprezintă finalităţile educaţionale realizate/atinse
intenţionate/anticipate/proiectate la nivel la nivel macrostructural şi microstructural în cazul
macrostructural şi microstructural. competenţelor specifice.
 Reprezintă „intrare”  Reprezintă „ieşire”
 Se definesc pentru contexte imediate (obiective  Nu se definesc în termeni de timp; de regulă se
operaţionale şi de referinţă) pe termen mediu şi definesc pe termen lung
termen lung (obiective transdisciplinare şi cele
generale)
 Exprimă normele valorice şi manifestarea axiologică a  Exprimă normele valorice şi manifestarea axiologică
finalităţilor a finalităţilor.
 Asigură orientarea activităţii didactice la nivelul  Funcţia de orientare a activităţii didactice se
procesului de învăţământ: identificarea metodelor şi manifestă neesenţial.
strategiilor didactice, schimbarea metodelor,
corelarea componentelor curriculare etc.

 Se operaţionalizează  Nu pot fi operaţionalizate

 Îndeplinesc funcţia evaluativă:  Îndeplinesc funcţia evaluativă:
- iniţială; - iniţială;
- curentă; - finală.
- finală.
 Obiectivele pot fi formulate/reformulate de către  Competenţele au o formulare standardizată.
profesor
 Obiectivele educaţionale – vs - Competenţele

Obiectivele Obiectivele Obiectivele Obiectivele Obiectivele

generale ale generale ale generale generale pe specifice
sistemului de învăţământului transdisciplin arii disciplinei
învăţământ secundar are curriculare
general

Profilul Competenţele Competenţele transversale/ Competenţele

absolventului generale competenţele-cheie specifice
 Obiectivele educaţionale – vs - Competenţele

Obiectivele Obiectivele Obiectivele Obiectivele Obiectivele pe

generale ale generale ale generale pe transdisciplin discipline/curs
sistemului de învăţământul domenii are uri
învăţământ ui superior profesionale

Profilul Competenţele Competenţele Competenţele- Competenţele

absolventului generale profesionale cheie/transver specifice
sale disciplinei
 Materiale suplimentare
• Fişierele:
– Curriculum_Evaluare_Supliment
– Relaţia dintre obiectivele educaţionale şi
competenţele educaţionale
– Ghid_Istorie_VII
– E-adrese suport didactic
– Examene_Desfasuratorul_Ordinul_Nr_71_din_02_
februarie_2012(1)
– RegulamentACD_2006
– Sorin_Cristea_Fundamentele_Pedagogiei
– Opinii_Copiatul.xls
 CONCEPTUL EDUCAŢIE CENTRATĂ
PE ELEV
• Învăţarea centrată pe copil este
o abordare a educaţiei care se
axează pe nevoile elevilor şi nu pe
a celorlalţi actanţi ai procesului
educaţional cum ar fi profesorul
ori administraţia instituţiei.
(C. Rogers)
 CONCEPTUL EDUCAŢIE CENTRATĂ
PE ELEV
• Învăţarea centrată pe elev/student este
procesul ce oferă elevilor/studenţilor mai
multă autonomie şi control asupra alegerii
subiectelor de studiu, a metodelor şi a
ritmului de învăţare. Elevul/studentul urmează
a fi implicat în luarea deciziei vizavi de ce, cum
şi cînd va învăţa.
(J. Giobs)
 CONCEPTUL EDUCAŢIE CENTRATĂ
PE ELEV
• Centrare pe elev. Cerinţa didactica de a pune
copilul şi nu materia de învăţămînt în centrul
procesului instructiv. Ideea îşi are origine în
Emile a lui J.J. Rousseau şi a fost proclamată
de reprezentanţii educaţiei noi ca o revoluţie
coperniciană în pedagogie. Este vorba de a
porni de la interesele şi trebuinţele copiilor, de
a stimula propriul lor efort în formarea
competenţelor. Ca un corolar al centrării pe
copil a apărut şi principiul individualizării
învăţămîntului, adică a centrării pe fiecare elev
in parte.
(Mircea Stefan)