UNIVERSITATEA: „BABEȘ - BOLYAI”

FACULTATEA: PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ID
DISCIPLINA: FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI

Rezumatul lucrării
„PROVOCĂRILE PEDAGOGIEI
CONTEMPORANE”

de Vasile Chiș
Editura: Presa Universitară Clujeană
Anul apatiției: 2002

Student: CHERECHEȘ DANIELA VIORELA

Anul: I
Provocările pedagogiei contemporane

Capitolul I De la o pedagogie a ascultării la pedagogia interactivă

În acest prim capitol ne este prezentat de către autor dezvoltarea

pedagogiei, de la apariția sa și până în prezent. Pornind de la pedagogia
tradițională care este o pedagogie a ascultării, a discursului, are anumite
caracteristici:

- Practici asimilaționiste și sufocare cultural

- Practici opresive, educație prin constrângere și pedeapsă
- Practici passive, educație centrată pe professor

Supraîncărcarea memoriei și sufocarea intelectuală și cultural,

opresiune și autoritate excesivă, predare centrată pe material de studiu și
pe predilecțiile de expunere – conferențiere ale profesorului, sunt unele
dintre slăbiciunile pedagogiei tradiționale.

Mişcarea de înnoire pedagogică a apărut în sec. XIX și XX, și

impune o educaţie nouă - pedagogia experimentală ce integrează două
dimensiuni : pregătirea elevilor pentru nevoile lumii moderne şi
formarea pedagogică şi metodologică a cadrelor didactice.
 Noua şcoală experimentală pune accentul pe rolul formativ al
practicii pedagogice. În unele state, precum Anglia, Franța, Germania,
cea mai mare parte a pregătirii profesorilor se face în şcoli şi în sălile de
clasă, reducându-se semnificativ orele de curs în amfiteatre.

Capitolul II Pedagogia interactivă - evoluţie şi proiecte

Pedagogia se află în căutarea modelelor optime de integrare a

experimentului, ca acțiuni sau operații directe sau mediate, în contextul
interactiunilor dintre subiecții învățării și anume relațiile profesor – elev,
profesor – profesor, dar mai ales relații elev – elev. Această acțiune
pedagogic, definește noua pedagogie, pedagogia interactivă. Prin
utilizarea tehnologiilor didactice moderne are loc modelarea procesului
de predare şi învăţare.

Pedagogia noilor structure de învățare prevede dinamism,

flexibilitate și adaptare la nevoile de pregătire individuale și comunitare.
Viitorul aparține școlii inovatoare, unor rețele de instituții educaționale
conectate la programe commune de experimentare a predării, învățării,
gestionării și promovării calității.

Școala modern caută să identifice și să dezvolte structure de

învățare eficiente, active pe durata întregii vieți.
 Pentru spațiul școlar, inclusive pentru învățământul superior, dar și
pentru educația continuă, pe durata întregii vieți, o pedagogie nouă
devine necesară.

Şcoala contemporană se definește prin atribute ca : accesibilitate,

creativitate, flexibilitate, continuitate. Ea aspiră la identificarea căilor
optime pentru proiectarea unor experiențe de predare și învățare benefice
și transparente diversității populației studioase.

Soluțiile căutate și elaborate în bună parte ne oferă o perspectivă

asupra formelor noi de predare și învățare, în stare să motiveze copiii,
tinerii și oamenii mature pentru studiu: predare și învățare cooperantă,
lecții bazate pe experiențe de viață și pe confruntări de opinii, atitudini și
modele acționale.

Învăţarea asistată de calculator devine un suport în proiectarea

predării, în dirijarea învăţării, precum și în monitorizarea actului didactic
pe segmente parcelare sau mai cuprinzătoare. Autorul evidenţiază, în
continuare, trecerea de  la şcoala tradiţională, ,,construcţie vagon, elevi
aşezaţi în clasicul şir indian”, care insufla teama de comunicare,
conformismul, sufocarea personalităţii, frustrarea la limita sau peste
limita rezistenței copilului aflat în câmpul psihologic al numeroșilor
stimuli mai puternici decât cei programați de școală, la noua pedagogie
care atestă rolul de operator pedagogic principal curriculum-ului.
 Noua pedagogie instrumentează proiectul social, economic, politic
și cultural, în orice comunitate și la orice nivel de dezvoltare s-ar afla
aceasta.

Una din componentele de prim plan ale instrumentării pedagogice

o reprezintă Curriculum-ul, care este articulat de experiențe de învățare
propus elevilor și studenților spre buna lor pregătire.

Curriculum-ul și dimensiunile sale teoretice și practice, primesc

forța de a reproiecta activitatea didactică în mod global și total.

Capitolul III Curriculum-ul – principal operator în pedagogia

interactivă

Curriculum-ul se constituie ca un plan de studiu ce încorporează

două dimensiuni complementare: una de concepție și una de structură.
Dimensiunea de concepție se axează pe formarea personalității într-o
lume dată. Iar cea de-a doua caracteristică de curriculum, structura
urmărește să traducă valorile asumate în finalități de esență educativă și
în experiențe benefice ale învățăturii.
Elaborarea experiențelor de învățare parcurge un process ciclic în
care fazele sau etapele de analiză, proiectare, aplicare și evaluare se
repetă mereu, în progresie calitativă asigurată de datele cercetării și ale
aplicațiilor școlare.
 Curriculum-ul a constituit în ultimele decenii principalul operator
al reformelor școlare în sistemele educaționale din Europa.
În ceea ce privește sistemul românesc de învățământ, tema asupra
curriculum-ului a întâmpinat o sistematică rezistență decenii în șir,
deschiderea necesară având loc abea după 1990, mai exact după 1996.
Termenul de „Curriculum” este de origine latină, având mai
multe sunsuri: alergare, parcurgere, cursă, traseu, de unde și semnificația
contemporană mai frecvent utilizată: parcurs, drum de viață sau carieră
(curriculum vitae).
În pedagogie, curriculum-ul devine domeniu de preocupări
sistematice după anul 1920, iar conceptul includea toate experienţele pe
care elevul le parcurge sub îndrumarea şcolii.
Curriculum-ul se prezintă ca un sistem de acțiuni didactice
planificate, iar procesul intruirii ca atare reprezintă demersul concret de
transpunere a planului în acțiune sau de implementare a unui program.
După anii ’50 a apărut teoria curriculum-ului, un domeniu dinamic
al pedagogiei contemporane.
Definiţiile contemporane asupra curriculum-ului se focalizează pe
relaţiile dintre componentele procesului didactic:

obiective didactice – mijloace de instruire

conţinuturile predării – rezultatele învăţării.

În ceea ce priveşte tipurile de curriculum, autorul arată că în literatura
de specialitate se disting 8 tipuri de curriculum:

 Curriculum recomandat – oferta experţilor în domeniu

 Curriculum scris – planuri de învăţământ, programe şcolare
 Curriculum suport – cărţi îndrumătoare, caiete de lucrări, resurse
multimedia
 Curriculum predate – cuprinde temele realizate efectiv la clasă
 Curriculum învăţat – ceea ce elevii învață efectiv
 Curriculum testat – instrumente de evaluare
 Curriculum mascat (neintenţionat) – elevii învaţă neprogramat graţie
mediului şcolar general
 Curriculum exclus (eliminat) – ceea ce în mod intenţionat sau nu a
fost lăsat în afara curriculum-ului.
Între tipurile de curriculum există interacţiunii mai slabe sau mai
puternice.
Curriculum-ul testat are cel mai mare impact asupra predării curente
la clasă. Există mereu o discrepanţă între curriculum predat şi cel
învăţat. Dar ce estw foarte important că partea mascată de curriculum
dar și așa numitele „teme tabu” exercită o influență puternică asupra
percepției la școlari.
 În ultimele decenii s-a renunțat la planuri și programe scolare unice și
obligatorii dar învățământul s-a organizat pe trei trunchiuri curriculare:
 Curriculum comun, curriculum nucleu sau național
 Curriculum local sau zonal
 Curriculum opțional sau individual
În curriculum nu se poate prefigura informaţia totală. Astăzi,
domeniile cunoaşterii, ştiinţele, artele, reprezintă surse de selecţie şi
organizare a curriculum-ului şcolar.
În proiectarea dimensiunilor de volum şi structură ale curriculum-ului
nu se porneşte de la cât de vastă şi diversă este cultura ci de la portretul
personalităţii cerute de societate. Dimensiunea de volum a curriculum-
ului, adica ceea ce li se propune elevilor să învețe, nu poate exceda
normele igienei numcii școlare, care sunt specific vârstelor și ritmurilor
individuale de studiu. Complexitatea programelor școlare nu poate fi
amplificată dincolo de limitele psihologiei individuale și de vârstă.
Proiectarea curriculum-ului reprezintă un ansamblu de operații de
identificare a conținuturilor și condițiilor instrurii eficiente.
Ariile curriculare proiectate şi activităţiile şcolare prevăzute în
interiorul fiecăreia, schiţează itinerarii de studiu potrivit
particularităţiilor de vârstă şi individual, de legităţiile psiho-pedagogice
ale învăţării şcolare. Ariile curriculare acoperă domenii interdisciplinare
sau înrudite, deoarece didactica tradiţională a trasat graniţe artificiale
între diferite domenii ale activităţii şcolare.
 Elaborarea unui curriculum eficient este o problemă de cercetare
pedagogică ce are în vedere progresele ştiinţei, dar şi dinamica teoriilor,
conceptelor, paradigmelor. Proiectarea curriculum-ului reprezintă un
ansamblu de operaţii de identificare a conţinuturilor şi condiţiilor
instruirii eficiente: documente şi suporturi curricular – planul de
învăţământ şi programe şcolare, manuale şcolare şi alte suporturi
(culegeri de texte, fişe, caiete de lucrări, etc.).

Proiectarea noului curriculum se sprijină pe un set de principii ale

politicii educaţionale:
 principiul descentralizării şi flexibilizării
 principiul descongestionării programelor şcolare
 principiul eficienţei
 principiul compatibilizării
 principiul selecţiei şi ierarhizării cultural
 principiul funcţionalităţii.

Un alt element important este definirea finalităţiilor pentru cele trei

cicluri ale învăţământului pre-univesitar: primar, secundar inferior,
secundar superior (liceu).
 Reforma de curriculum a constituit şi va contina să fie provocarea
majoră a slujitoriilor şcolii. În anul 1999 a fost supus spre înfăptuire
Noul Curriculum Național în învățământul primar, gimnazial, liceal și
professional. Au fost lansate în rețeaua școlara numeroase manual
alternative, s-au introdus discipline de studiu opționale, s-au luat în
dezbatere modalități noi de organizare a pregătirii cadrelor didactice.
Începând cu 1996 s-au organizat numeroase dezbateri pedagogice
și nepedagogice cu privire la felul reformei învățământului în noua
perioadă de tranziție. Rezultatele acestor dezbateri au fost sintetizate în
următoarele alternative ale dezvoltării:
 Reforma prin extensiune (școala Waldorf, sistemul Step-by-
Step, sistemul Montessory și altele sunt câteva exemple de
schimbări la scară redusă în învățământ.
 Reforma de inovare, de accelerare a schimbărilor începute.
 Reforma de sistem, adică de structură a sistemului
educațional.
Procesul reformei în ţara noastră, deși parcelar, dar fundamentat în
concepție, nu se realizează cu suficientă consecvență pe teren, lipsind
articularea între noile paradigme ale educaţiei şi demersurile practicii.
 În 1997 s-a optat pentru o reformă cuprinzătoare, o reform
neamânată, o reform acum, concepută ca un ansamblu de șase capitol de
măsuri, și anume:
1. Reforma curricular și compatibilizarea europeană a
curriculum-ului național.
2. Trecerea de la învățarea reproductivă la cea creativă, prin
rezolvarea de problem și relansarea cercetării științifice în
universități.
3. O noua conexiune între școli, licee și universități, pe de o
parte, și mediul lor înconjurător economic, administrative și
cultural, pe de altă parte.
4. Ameliorarea infrastructurii și conectarea la comunicațiile
electronice ale lumii de astăzi.
5. Reforma managementului școlar și academic prin
descentralizare și crearea autonomiei instituționale a
unităților de învățământ.
6. Inițierea unor forme avansate de cooperare internațională.
Analiza celor șase domenii asumate în reform relevă cristalizarea
unei strategii de re-construcție în învățământ, necesară și imperativă în
anii 90.
Autorul arată deasemenea, că se ignoră taxonomia obiectivelor
educaţionale, dar este de acord că reforma a adus un evantai larg de
inovaţii: formarea cadrelor didactice, implicarea familiei, elaborarea de
noi manuale, etc. Profesorul Vasile Chiş valorifică şi importanţa
proiectării curriculum-ului integrat (multidisciplinar, interdisciplinar,
transdisciplinar) deoarece şi viaţa se derulează în ipostaze combinate,
provoacă omul la o cunoaştere globală.
Observând schimbările din ce în ce mai numeroase, autorul
concluzionează că omenirea va trebui să se adapteze rapid la aceste
schimbări, iar şcoliile vor fi chemate să fie pro-active, educaţia pentru
viitor – o prioritate.

Capitolul IV Impactul reformei de curriculum în învățământul

obligatoriu

Autorul prezintă un studiu de caz realizat într-o şcoală din Ardeal,

folosind ca metode chestionarul, interviuri, focus-grup, anchetând
profesori, elevi, părinţi asupra impactului reformei asupra copiilor.
În anul 2001, aflăm din această lucrare, că s-a realizat un studiu
asupra rezultatelor reformei pentru învăţământul obligatoriu, rezultatele
cercetării fiind cuprinse într-un raport intitulat  Şcoala la răscruce:
Schimbare şi continuitate în curriculum-ul învăţământului obligatoriu în
3 volume, apărut în anul 2002.
În urma studiului de caz elaborat în această lucrare de Vasile Chiş,
profesorii consideră că reforma trebuie continuată, dar dascălul are o
mare responsabilitate şi o plată mică. Neexistând motivarea salarială,
profesorii chestionaţi consideră că peste câţiva ani, în învăţământ vor
intra foştii lor corigenţi, iar cei de la minister să cunoască realitatea din
teren, să verifice înainte dacă manualele şi programele vor da rezultate.

Capitolul V Concluzii asupra impactului reformei de curriculum

            Analiza de caz întreprinsă într-o unitate școlară transilvăneană

oferă date relevante pentru un segment instituțional mai larg al
învățământului obligatoriu de la noi, altfel spus, a evidenţiat că reforma
a avut un impact mai puternic asupra şcolilor mari, reprezentative în
ansamblu, profesorii constată o relativă stabilitate a calităţii mediului
şcolar, cu menţiunea că a scăzut motivaţia învăţării la elevi.
Analizele instituționale întreprinse în cele 17 școli inscluse în
cercetarea impactului reformei de curriculum în învățământul obligatoriu
surprind o stare de fapt care poate fi încadrată într-o anumită
regularitate. Reforma de curriculum este mai vizibilă sau mai palidă,
este mai coherent sau mai confuz argumentată în funcție de tipul de
școală luat în studiu. De regulă, școlile representative, aflate în municipii
reședință de județ se află într-o progresie evident areformei, comparative
cu celelalte unități școlare.
 În ceea ce priveşte elevii şi reforma, la sfârşitul primului ciclu
şcolar, elevii sunt orientaţi spre performanţă, preferinţele lor acoperă
aproape toate materiile şcolare, pe când cei din clasa a VIII-a sunt
interesaţi de relaţii interpersonale, apar preferinţe pentru anumite materii
de studiu determinate de natura relaţiei cu profesorii. Elevii acuză că
reforma nu a produs descongestionarea anunţată a orarului şcolar, elevii
de clasa a VIII-a îşi concentrează efortul de învăţare asupra materiilor
prevăzute pentru examenul de capacitate, celelalte materii fiind ignorate,
disciplinele opţionale s-au transformat în materii obligatorii şi au
sporit ,,corvoada şcolară”. În opinia elevilor, experiențele de învățare din
școală sunt predominant reproductive. Sunt mai frecvente așteptările
cadrelor didactice pentru răspunsuri exacte, elevii sunt apreciați când
spun exact ceea ce li se predă.
Se  analizează apoi relaţia părinţiilor cu şcoala care răspund în
mare parte solicităriilor profesoriilor. Părinţii acuză şi ei supra
încărcarea programului de studiu, timp puţin pentru joacă, faptul că după
ce termină o şcoală devin şomeri, cheltuieli şcolare (şcoala-adevărată
casă de modă).
Prin această lucrare, autorul răspunde la multe întrebări  pe care şi
le-au pus agenţii educaţionali (elevi, profesori, părinţi) după
implementarea reformei învăţământului.
 Autorul analizează cu atenţie alte sisteme educaţionale, arătând
beneficile pedagogiei interactive, dar demonstrând prin studiul de caz că
reforma a adus ,,o educaţie prin şoc” fără o pregătire prealabilă.
După cum mărturiseşte şi prof.univ. Dr.Ioan Radu (Univ. Babeş-Bolyai,
Cluj-Napoca) în prefaţa lucrării, provocările pedagogiei contemporane
sunt bine receptate: pregătirea elevilor pentru nevoile lumii moderne şi
formarea pedagogică şi metodologică a cadrelor didactice.