Universitatea “Ovidius” Constanța

Departamentul pentru pregătirea personalului didactic

Anul I SEMESTRUL I
Antropologie și Istorie Europeană

Învățarea continuă, Învățarea la nivelul universitar

Profesor coordonator: Lect.Univ.Dr. Mona Badoi – Hamammi

Studenți: Enache Ionel și Gacea George

Constanța 2022/2023
 Cuprins

I. Delimitări conceptuale………3
II. Diferența dintre obiectivele învățământul preuniversitar și
universitar…………5
III. Forme de desfășurare a activității academice……7
IV. Exercițiu aplicativ. Practica de specialitate. Studiu de caz…..9
V. Metode și instrumente de predare și evaluare. Valorificarea timpului
VI. Evaluarea activității conținutului……..12
Bibliografie selectivă …..18

I.Delimitări conceptuale : educația, învățarea, școala, curs,seminar

 Aceste patru concepte (ultimele două le integrăm într-unul ca forme de desfășurare
academice pentru învățământul universitar), tipice mediului de învățământ au rolul fundamental
de a forma dacă nu mult elite, cel puțin oameni cultivați care să constituie o bază socială solidă
din punct de vedere cultural îndeosebi. Dacă învățământul preuniversitar are menirea de a
introduce în mai multe domenii de specialitate pe elevi și să le dezvolte întreprinderii de bază
(analiză, comparație, memorare de date fundamentale, elaborări de compoziții pentru științele
umaniste și rezolvare de probleme pentru științele exacte), învățământul universitar este dator să
formeze specialiști în domeniul de activitate pentru care optează viitorul student, la un nivel
superior ce constă în operarea cu diverse concepte științifice, culturale, artistice, etc., în cadrul
dezbaterilor academice din timpul seminariilor, conferințelor, simpozioanelor.
Educația ca dimensiune fundamentală a pedagogiei, în vederea formării de specialiști pe
diverse domenii, este o formă de direcționare din partea formatorului sau a maestrului către
discipol. Gânditorii greci ai Antichității defineau educația că “arta de-a formă bunele deprinderi
sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”(Platon) și
“educatia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”(Aristotel în
Politica). Observăm că doi dintre reprezentanții care au pus bazele culturii și civilizației
europene, în vatra vechii Elade, concepeau educația ca pe o formă de modelare intelectuală însă
cu condiția ca abilitățile să fie înăscute pentru a crea un om virtuos, menit să conducă cetatea,
cadrul politic al ordinii publice. Cărturarul medieval Jan Amis Comenius, confirmă viziunile
despre educație ale filosofilor antici, despre care afirmă că există “seminte ale științei, moralității
și religiozității” în fiecare om , embrioni pe care procesul instructiv -educativ îi stimulează. Omul
modern al culturii dezvoltă raportul dintre individ și societate în detrimentul educației ce are
rolul capital de a forma elite după cum consideră Immanuel Kant (filosof german) și Emile
Durkheim (sociolog francez). Pedagogii români Constantin Narly și Florin Georgescu raportează
educația la mediul social că un mecanism ce produce un bun al culturii prin intermediul omului
nu un produs destinat comercializării, consumului, cu alte cuvinte, savanții români agreează
ideea de prosperitate, calitate științifică și artistică ce artistic în progresul civilizației umane ce o
aduce necesitatea creării de elite, necesitate care izvorăște din stimulul inteligenței și capacității
creatoare. În esență conceptul expus stimulează o devenire calitativă a ființei umane, însă
ancorată în realităților contemporane ale societății, la care să se adapteze potențialul biopsihic al
omului.
Noțiunea ce învățare presupune un macroproces de acumulare de informație pe baza gândirii
mecanice de timpuriu și ulterior logice de la vârsta adolescenței. Este de două tipuri: pedagogică
și psihologică. Ambele forme ale învățării lucrează complementar în desăvârșirea intelectuală a
omului, deoarece pedagogia urmărește partea dirijată în școală de un supraaltern (cadrul didactic)
și psihologia are o valoare de formare a personalității celui ce învață modelându-i
comportamentul celui ce învață în relația cu învățătorul / profesorul. În sens larg învățarea
reprezintă dobândirea de către individ a unor noi forme de comportament, că urmare a repetării
situațiilor sau exersării. În alte ordine de idei, definirea largă a învățării confirmă proverbul latin
“repetitio pater studiorum”.
 În cea mai simplă explicație învățarea presupune dobândirea de cunoștințe. Asta
demonstrează că procesul respectiv se desfășoară în funcție de mediul social și cu achiziția
mecanismului fundamental de comunicare verbală în dezvoltarea deprinderilor necesare
culturalizării prin învățare, respectiv în acord cu realitatea cotidiană și în funcție de etapele
maturizării pe care individul le parcurge. Urmând cele două filiere prin are se desfășoară
învățarea, primul pilon , cel psihologic, nu numai că este un contribuabil la desăvârșirea
personalității, dar este și o modalitate de formă intelectuală, emoțională și volițională, de
cultivare a deprinderilor, conștiinței și comportamentului social. Deci remarcăm că factorul
psihologic al învățării este atât de formare internă, cât și de raportare externă, socială. De aici se
desprind trei mari trăsături ale conceptului: învățarea că rezultat (cunoștințe, deprinderi,
acomodare cu conținutul teoretic etc), că proces (însușire, asimilare, structurare, fixare etc) și ca
acțiune operațională dirijată pedagogic prin predare, instruire, exersare, verificare.
Psihopedagogia învățării are un caracter interdisciplinar.
Școala ca instituție fundamentală de învățământ omputem expune în varianta învățării
școlare care este definită ca o “activitate cu valoare psihologică pedagogică, condusă și evaluată
în mod direct sau indirect de profesor, care constă în însușirea, transformarea, acomodarea,
ameliorarea, reconstrucția, fixarea și reproducerea conștientă, progresivă voluntară și relativ
independentă a cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor și atitudinilor. Ea este caracterizată de
mai multe elemente: cadrului formal și instituțional, este un proces direcționat extern, este o
abordare organizată pe planuri, programe în versiune treptată a dezvoltării demersului instructuv-
evalutiv școlar, include educația formativă și informativă, conține metode , strategii didactice,
resurse, tehnici etc., respectarea standardelor psihologice și pedagogice, utilizează criterii de
evaluare.
 II. Diferența dintre obiectivele învățării în mediul
preuniversitar și universitar

Diferența principală dintre obiectivele învățării în preuniversitar și universitar o face

cantitatea informațională ce necesită o structurare aparte pentru ambele nivelul de învățământ.
Din acest motiv în mediul academic chiar dacă se perpetuează metodele și strategiile didactice
din liceu și gimnaziu, resursele diferă. Dacă profesorul din mediul preuniversitar vine cu un
proiect didactic care se presupună desfășurarea propriu-zisă a lecției și în al cărui conținut sa se
afle conținutul teoretic al lecteipe care elevii trebuie să îl rețină, în mediul universitar prelegerea
nu este decât un ghid de parcurgere a bibliografiei date de cadrul didactic universitar. Cu alte
cuvinte, elevul preia materialul sintetizat sau sistematizat de profesor și obiectivul fundamental
este că acesta să își însușească cunoștințele, pe când studentul preia cu ajutorul notelor de curs
materialul bibliografic necesar, supus ulterior selecției surselor de care este interesat,
sistematizarea și sintetizarea lor care să îi fie de folos în timpul evaluării și dezbaterii de seminar.
Întocmai diferența cantitativă și automat calitativă dintre cele două niveluri de învățământ,
mult extinsă în studiul dij Universități s-a ivit necesitatea elaborării de taxinomii în a doua
jumătate a secolului al XX-lea, după domeniile învățării: cognitiv, afectiv, psihomotor. Rolul
taxonomiilor este de a structura obiectivele cu care acesta se centrează pe student în procesul
instructiv -educativ, alegându-și metodologia de lucru în formă de predare – învățare – evaluare.
Cea mai cunoscută este taxonomia lui Bloom (1956), axată pe domeniul cognitiv. Este
structurată pe șase niveluri:
1.Cunoașterea / Reamintirea– se referă la abilitatea de a-și reaminti și reproduce
conținutul învățat anterior (definiții, principii, teorii).
2.Comprehensiunea / Înțelegerea– presupune înțelegerea materialului și capacitatea de
a-l expune în cuvinte proprii.
3.Aplicarea – urmărește aplicarea teoriei în situații practice, noi.
4.Analiza – înseamnă disecarea, sistematizarea materialului de studiu în părțile sale
componente, operatie prin care studentul caută să înțeleagă logic teoria prin
identificarea elementelor, relațiilor, principiilor de organizare, a cauzalității și efectelor
etc.
5.Sinteza / Creația – este produsul rezumatului materialului, respectiv cu piese obținute
dintr-o parcurgere logică a informației , care reaconectate formează un nou întreg.
6.Evaluarea – operația finale de verificare și judecare a materialului cu scopul stabilirii
calității prin nota / calitatea acordată de către student acestuia.
 Primul nivel are verbe similare: să recunoască, să numească, să definească, să reproducă, să
selecteze, să descrie, să recite etc. Aplicat acestui obiectiv, studentul trebuie să numească trei
regi francezi din secolul al XVI-lea, să recunoască protretul lui Carol cul Mare, să reproducă un
eveniment istoric, să selecteze trei reprezentanți de marcă ai Renasterii și Umanismului, să recite
o un cânt din Iliada lui Homer, să definească absolutismul monarhic etc.
Pentru al doilea element sunt că sinonime a clasifica, a compara, a explica a interpreta. De
exemplu studentul poate să compare două scrieri ale unui teolog creștin și ale unui filosof păgân,
să clasifice structura socială în Țările Române în Evul Mediu, să interpreteze textul Declarației
drepturilor și libertăților omului și cetățeanului din timpul Marii Revoluții Franceze din 1789.
Abilitatea de a aplica este similară rezolvării, demonstrării, experimentării, producerii,
folosirii. Spre exemplu, studentul trebuie să scrie un articol în care să demonstreze de ce cruciada
a IV-a s-au îndreptat spre Constantinopol și nu spre Alexandria, cunoștințe care să le aplic pe
baza unui suport bibliografic dat de profesorul coordonator. În aceeași situație se pot aplica și
celelalte verbe pentru a elabora compoziții.
Pentru a analiza se mai pot folosi verbele a caracteriza, a diferenția, a organiza. În acest
sens studentul poate caracteriza regimului stalinist din URSS, în prima jumătate a secolului al
XX-lea, poate diferenția într-un eseu mecanismele de funcționare ale democrațiilor occidentale,
de după Al Doilea Război Mondial, paralel cu regimurile comuniste din sfera URRSS.
A crea implică a sintetiza, a compune, a planifica, a formula, a imagina etc. Astfel, studentul
poate se expună o listă a reformelor lui Alexandru Ioan Cuza și impactul lor în dezvoltarea
Principatelor Române în perioada 1859-1866, să formuleze un tabel cu domniile regiilor germani
de la întemeierea Imperiului Franc în secolul IX până la desființarea sa că formă de organizare
statală la Versailles în 1920.
A evalua implică a aprecia, a argumenta , a măsura, a judeca, a critica, a decide.Studentul
poate să își exprime părerea și să acorde feedback susținerii unei lucrări de seminar de către un
alt coleg al său, sau să facă o listă cu contradicțiile d apar într-un discurs politic etc.
Fiecare nivel al taxonomiei lui Bloom solicită studenților un anumit tip de gândire, ultimele
trei fiind mai dificil de îndeplini, cea ce reprezintă rigoarea acordată studiului în învățare.
Relevanța este în acord cu aplicarea, adică cu un effort de tranziție de la achiziționarea
cunoștințelor la aplicarea lor, scopul fiind de a rezolva probleme din realitatea cotidiană.
 III. Forme de desfășurare a activității academice.
Proiectarea la nivel de curs universitar

Responsabilitatea proiectării activității academice din timpul cursului îi revine titularului de

curs. Această sarcină presupune patru factori determinanți: problematica obiectivelor și a
structurii, a procesului de predare – învățare , a evaluării rezultatelor învățării, a evaluării
cursului. După stabilirea acestor itemi, cadrul didactic trebuie să creeze un algoritm de proiectare
a cursului ce presupune mai mulți pași: identificarea factorilor determinanți pentru proiectarea cu
succes a unui curs, stabilirea filozofiei fundamentale de predare – învățare, stabilirea scopurilor
și obiectivelor în acord cu finalitățile generale ale programului de studii, stabilirea conținutului și
a secvențelor cursului ,proiectarea procesului de predare și învățare, identificarea configurațiilor
cursului, stabilirea configurației finale, evaluarea cursului.
Identificarea factorilor determinanți pentru proiectarea cu succes a unui curs este
determinată de utilizarea metodei brainstorming corelate cu diagrama cauză -efect, în scopul unei
abordări structurate și cuprinzătoare a factorilor derulării cursului, respectiv a raporturilor dintre
aceștia.
Stabilirea filozofiei fundamentale de predare – învățare însemnă abordarea educațională
centrată pe student sau profesor. Abordarea modernă , axată pe student este tot mai mult
susținută de învățământul superior european, conform căreia studentul este viitorul expert,
devine partener al cadrului didactic, devenind un subiect activ în procesul instructiv -educativ -
evaluativ și în alegerea traseului academic. Intervin schimbări și în conținutul disciplinelor.
Abordarea tradiționalistă se centrează pe transmiterea de cunoștințe de la profesor la student,
modalitate ce constă în înregistrarea, păstrarea și reproducerea informației pe care profesorul o
consideră necesară pentru student. Dirijarea este riguroasă a acțiunii subiectelor, însă nu se
încurajează cercetarea , ci exercițiul reproductiv.
Stabilirea scopurilor și obiectivelor cursului în acord cu finalitățile generale ale programului
de studii susține o abordare orientată spre rezultate, în ideea că studentul va dobândi abilitățile de
lucru până la sfârșitul cursului, respectiv cantitatea de informație. Rezultatele învățării trebuie să
fie observabile și măsurabile și să cuprindă mai multe dimensiuni: rezultate sub forma
cunoștințelor ( conținut cognitiv) , abilităților (abilități cognitive la nivelul înalt, aplicații) ,
atitudinilor și valorilor(sentimente, principii) , comportamentelor (manifestarea cunoașterii, a
performanțelor). Acestă abordare impune un set de abilități și competențe. Competențele au
valoare operațională, instrumentală, situate între cunoștințe, atitudini și abilități ce prezintă
următoarele caracteristici după S.P. Party asigură realizarea rolurilor și responsabilitățikor
aferente, se corelează cu performanța în activitate , se dezvolta prin învățare și pot fi măsurate
prin raportarea la anumiți indicatori de performanță. Scopurile și obiectivele se oglindesc în
rezultatele învățării prin gândirea critică și comunicare științifică.
Stabilirea conținutului și a secvențelor cursului presupune mai multe etape: organizarea
cursului în mai multe secțiuni (subiecte, teme, probleme etc.), ordonarea logică a secțiunilor,
corelarea subiectelor cu rezultatele instruirii prin detalierea lor la rezultatele învățării așteptate la
finalizarea cursului, stabilirea perioadelor de evaluare formativă când trebuie să fie semnalate de
studenți punctele de convergență pentru a fi concluzionat gradul de însușire a conținutului
precedent și studenții trebuie să dispună de timp suficient pentru pregătire.
Proiectarea procesului de predare și învățare impune parcurgerea a cinci etape: definire,
măsurare, analiză, design și verificare. Profesorul își expune propria concepție despre predare și
învățare și asupra finalităților educației universitare. Acesta decide cum se vor desfășura
activitățile de predare – învățare , respectiv proiectarea pentru fiecare secvență în parte a
strategiei didactice. Pentru studenți învățarea este clasificată în 5 categori : învățarea că o
creștere a cunoștințelor, că memorare, că achiziție de fapte, metode și aptitudini, că abstractizare
a sensului, că interpretare a realității și înțelegere a sa. Pentru a-i împiedica pe pe studenți să
învețe superficial profesorul trebuie să predea pe bucăți, în locul structurii intrinseci a
subiectului, să evalueze cu răspunsuri scurte și variante multiple, să încurajeze cinismul, să
furnizeze timp suficient studiului în profunzime, eliminarea anxietății și a șanselor scăzute la
succes. De aici reiese o predare de calitate în urma căreia studenții înțeleg fenomenele așa cum le
înțeleg experții, prin abordarea unei învățături în adâncime.
Identificarea posibilelor configurații ale cursului presupune o analiză morfologică:
desfășurarea tuturor subcomponentelor unui curs ( unități de conținut, obiective, modalități de
furnizare a cursului, repartizare temporală, filozofie de predare, mediu de transmitere, modalități
de evaluare a învățăturii, materiale și mijloace didactice), analiză componentelor, eliminarea
categoriilor fixe, analiza combinațiilor rezultate și eliminarea celor incompatibile, identificarea
scenariilor posibile prin raportarea la criterii stabilite ( criteriul eficienței – economie cu resurse
umane, materiale, temporale), 2-3 scenarii finale.
Stabilirea configurației finale aduce forma scenariului definitiv al orei de curs. Evaluarea
cursului este o realizare a unei verificări scurte a elementelor cheie responsabile de calitatea
cursului prin întâlniri unde studenții notează strategiile pozitivă utilizate și trei aspecte ce pot fi
îmbunătățite, după care profesorul va comunica răspunsurile. Discuțiile se pot desfășura face-to-
face, sub forma de chestionar sau în eseuri de 5 minute.
 IV. Exercițiu aplicativ. Practică de Specialitate.
Istorie Europenă. Studiu de caz: Pilonii Reformei luterane
 IV. Metode și instrumente de predare și evaluare.
Valorificarea timpului în organizarea cursurilor

Cadrele didactice (nu doar cele universitare) au posibilitatea de a aplica varii metode de
instruire și evaluare de tipul celor active, pasive și interactive, tradiționale sau moderne etc. În
actualitate se promovează mai mult metodele active și interactive, deci cu centrare pe studenți.
Aceste metode stimulează studenții în implicarea studenților în procesul învățării, iar prezența lor
va fi mai crescută, respectiv interesul de a studia. Ca și formule de activitate putem enumera
reflecția, creația, experimentarea, rezolvarea de probleme, iar că strategii didactice interactive,
modele de predare și învățare de același tip, se încurajează munca pe grup, cadrul didactic fiind
menit să încurajeze dimensiunea socială a procesului instructiv - educativ.
Pentru a stimula implicarea studenților în predare este necesar edificiul unui cadru de predare
– învățare în trei etape: evocarea, realizarea sensului și reflecția. În prima etapă( 5 – 10 minute)
studenții își reactualizează cunoștințele stăpânite deja pentru a- și stabili punctul de plecare în
vederea așezării noilor idei. În etapa de conținut (10-30 minute) studenții iau contact cu prin
lectură, explicație, prelegere cu noua informație care se așeză în spațiul mintal pentru a fi
prelucrate în raport cu noțiunile de bază dobândite anterior. În etapă finală(10 – 15) studenții își
consolidează cunoștințele, asimilează materialul de studiu propriului sistem de interpretare, după
care se implică în dezbatere, necesară susținerii activității de seminar, după baza informațională
sondată în timpul cursului și prin studiu individual în bibliotecă.
Metodele utilizabile la începutul activității didactice sunt
Lista de idei Materiale, Mod de organizare, timp

-studenții întocmesc o listă cu ideile față de care

arată interes în derularea cursului; M: hârtie, pixuri,
Mod: individual, frontal, perechi
-studenții discută ideile stabilite; T.5-7 minute

Organizatorul grafic M: tablă, cretă, hârtie, pixuri

Mod: individual, perechi, grupuri, frontal
T.3-5 minute
-îi încurajează pe studenți să gândească liber și
să realizeze conexiuni între idei, mai mult sunt
încurajați să conceapă ei idei legate de subiect;

Munca în grup M: Ibidem

Mod: ibidem
T. Ibidem
-dupa ce profesorul adresează o întrebare
generală axată pe temă către studenți, aceștia le
discută în perechi și apoi le adresează
răspunsurile procesorului;
Ghidul de anticipație M: tablă, cretă, hârtie, pixuri, video proiector
Mod: individual perechi/grupuri, frontal
-se citește un text sau se audiază o prelegere T.ibidem
după stabilirea validității unor enunțuri scrise de
profesor pe tablă, iar apoi se face corelația
dintre conținuturi pentru a se confirma ipotezele
inițiale
Termeni cheie în avans M: hârtie, pixuri
Mod: individual, frontal
-studenții trebuie să pună în corelație 5 concepte T.7-8 minute
alese de profesor și să discute ideile lor;

Știu / Vreau să știu / Am învățat M: ibidem

Mod: ibidem
-inventariera ideilor de către studenți, ordonate T.5-7 minute
în tabel după cei trei itemi menționați;

Metode utilizate pe parcursul activității didactice

Scrierea reflexivă Fișe, hârtie, pixuri
Individual, frontal
Timp variabil
Gândiți/ Lucrați în perechi Ibidem
Individual, perechi, frontal
3-5 minute
Sinteza parțială Ibidem
Individual, perechi
Ibidem

Jurnalul dublu Ibidem

Individual, frontal
Timp variabil
Tabelul T Ibidem
Ibidem
7-8 minute
Dezbateri scurte Grupuri
10-20 minute
Sistemul interactiv de note Fișe cu text
pentru eficientizarea lecturii și Individual, frontal
gândirii 20-30 minute
Diagrama Venn Ibidem
 Individual, perechi frontal
3-5 minute
Metoda acvariului Ibidem
Grupuri, frontal
20-30 minute
Metoda mozaicului Ibidem

Turul galeriei Postere, markere, bandă

adezivă
Ibidem
Linia de valori Hârtie, pixuri
Individual, frontal, perechi
7-8 minute

Metode pentru finalul activităților didactice

Ghidul de anticipație revizuit Fișe, pixuri
Individual, frontal
2-3 minute
Lasă – mi mie ultimul cuvânt Ibidem
Timp variabil
Metoda cubului Ibidem
-descriere,comparație, Individual
asociere, analizare, aplicare, 8-10 minute
argumentare
Eseu de 5 minute Bilete, pixuri
Întrebări cu 4 variante Ibidem
Frontal
Timp variabil
Dezvoltarea strategiei de evaluare a rezultatelor învățării presupune trei principii de bază:
-să ghideze și să încurajeze abordările eficiente ale învățării;
-să măsoare în mod valid și sigur rezultatele așteptate;
-să definească și să respecte standardele academice;
Evaluarea are două motive: de a îmbunătăți predarea prin feedback – ul studenților, care
îmbunătățește predarea și învățarea, în demersul evaluării formative și de a da note studenților la
sfârșitul fiecărui capitol, proces ce poartă denumirea de evaluare sumativă. Aceasta este de două
feluri: normativă și criterială. Evaluarea normativă are că avantaje: poziția relativă a studentului,
identificarea poziției pe care o ocupă întreaga clasă față de normele instituționale, se măsoară
progresul și este utilizată în activitățile de selectare, iar limitele sunt: obținerea informației prea
generală a informației în procesul de formare, normele stabilite sunt deseori inconvenabile pentru
student. Avantajele evaluării criteriale măsoară performantele studenților raportate la un obiectiv
specific, este flexibilă și adaptabilă la diverse tipologii curiculare , măsoară capacitatea
individuală la diferite niveluri și oferă posibilitatea identificării nivelurilor de formare a
capacităților. Că și limite, acest tip de evaluare presupune lipsa de informație pentru o poziție
medie a studentului în grupă și concentrează nivelul de performanță doar pentru un singur
student.
Metode de evaluare
Evaluarea sumativă Evaluarea formativă
Exam scris, tip eseu
Examen cu cărțile pe masă Eseu de 5 minute
Test obiectiv
Proiect Hărți conceptuale
Colocviu de practică
Poster Diagrama Venn
Studiu de caz
Rezolvare de probleme Itemi cu răspuns scurt
Portofoliu
Prezentare orală, seminar Procedura cloze
 V. Activitatea de evaluare a conținutului

1. Obiectivele operaționale evaluate în urma verificării lecției: Martin Luther și Reforma

protestantă 1517-1555)
a)Studenții vor reuși să își reamintească conținutul prelegerii referitoare la doctrina luterană;
b) Studenții vor putea să înțeleagă mecanismele de izbucnirie ale reformei protestante;
c) Studenții vor avea capacitatea să analizeze comparativ diferențele și asemănările dintre
teologia lui Martin Luther și Jean Calvin;
d) Studenții vor ști să aplice cu succes elementele definitorii ale teologiei reformate, pe
pasaje biblice pentru a identifica schimbările doctrinare de la catolicism la protestantism;
e) Studenții vor fi capabili să creeze un eseu care să aibă că punct de pornire informația din
curs și din materialul bibliografic, pe tema de studiu a teologiei luterane;
f) datorită studiului intens și practicii de specialitate studenții vor reuși să autoevalueze
lucrarea în acord cu evaluarea cardului universitar;

2. Metode și instrumente de evaluare corespunzătoare obiectivelor lecției.

a)Forma de examen scris îi va ajuta pe studenți să își dezvolte abilitățile de reproducere/
reamintire a cunoștințelor dobândite pe tema doctrinei luterane;
b) Examinarea cu cărțile pe masă îi va îndrepta pe studenți atingerea obiectivului de analiză
a textelor lui Martin Luther unde acesta interpretează Sfânta Scriptură, sau să creeze un eseu pe
baza cărților din bibliografie, prezente pe masa de examinare;
c) Testul obiectiv este similar celui de examen scris , în ideea că studentul vă putea să își
reamintească dimensiunea informativă a prelegerii, adică îl vom evalua pe baza cunoștințelor
sale, metoda servind în satisfacerea obiectivului de reamintire a informației.
d) Examinarea în urma elaborării unui proiect sau studiu de caz îndeplinește capacitatea
studentului că acesta să creeze compoziții axate pe etică și integritate academică;
e)Colocviul de practica îl va ajuta pe student să aplice mai ușor noțiunile dobândite în
timpul studiului pe temă de cercetare ce o impune prelegerea respectivă.
 f) Posterul, dat fiind impactul său vizual și tehnic în dezvoltarea stilurilor de învățare ale
studentului, îl va ajuta mai lesne să înțeleagă esența, schița cursului despre Reforma protestantă
care să îl ghideze într-o posibilă lucrare de licență;
e)Forma de examinare orală dezvoltă capacitatea oratorică a studentului, capabil să îl
însoțească și să participe cu profesorul cursului de Istorie Modernă Universală la o conferință pe
tema “Impactul Reformei Protestante în zorile modernității”.

3.Itemi de evaluare
Cât de eficiente sunt metodele de instruire în procesul de predare – învățare la nivelu
universitar, pentru studenți?
Ce deprinderi dezvoltă aceste metode?
Care dintre tipurile de evaluare stimulează cele mai multe abilități necesare devenirii
studentului în parcursul său profesional: test scris,elaborare de compoziții, probă oră?
Este mai importantă o evaluare a abilităților sau cunoștințelor?
Este mai eficientă și dezvoltă mai multe deprinderi de studiu predarea centrată pe student?
 Bibliografie selectivă:

Daniela Maria Crețu, Predarea și învățarea în învățământul superior, Editura

Universitară, București, 2019.
Alina Narcisa Crișan, Strategii curriculare în învățământul universitar,
Editura Institutului European, 2013.