Rolul Interdiciplinarității în didactica postmodernă

Profesor îndrumător: Student:

Conf.Dr. Androne Mihai Mușat Paul Ștefănel

Încă de la apariția sa, omul a fost însetat de o cunoaștere activă și

participativă, constatând că trebuie să se descurce într-un mediu care îi oferea
numeroase oportunități. Omul s-a dumirit repede că supraviețuirea, mai întâi, și
evoluția, mai apoi, depindeau de capacitatea sa de adaptare, dar mai ales de cât
de repede și de bine înțelegea să folosească numeroasele lecții pe care i le dădea
natura. Nu-i rămânea decât să învețe, să aplice și să creeze. Nevoia de înțelegere
a realității înconjurătoare a fost și este, în continuare, unul dintre motoarele
evoluției.
Înțelegerea realității se realizează prin educație: „acea reconstrucție sau
reorganizare a experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și
care mărește capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează” J.Dewey
Așadar, omul este nevoit să învețe din tot mai multe domenii de activitate,
astfel s-a ajuns să se studieze la un nivel interdisciplinar, mai multe elemente de
natură didactică, Odată cu dezvoltarea societății a sporit permanent
complexitatea problemelor care au apărut. Problema demografică, problema
sărăciei, problema ecologică, terorismul afectează întreaga populație a planetei.
Problemele globale ale lumii contemporane, precum și cele personale ale
individului, nu pot fi rezolvate decât printr-o abordare interdisciplinară centrată
pe valorile umane. De altfel, „cel mai puternic argument pentru
interdisciplinaritate este chiar faptul că viața nu este împărțită pe discipline” (J.
Moffett).

Termenul „interdisciplinaritate” este definit în Dicționarul explicativ

ilustrat al limbii române ca „transfer de concepte și metodologii dintr-o
disciplină în alta” și provine din cuvântul francez interdisciplinarité. Dicționarul
nu face însă nicio diferență față de pluridisciplinaritate. În schimb, C. Cucoș
afirmă în (Cucoș, 2005) că interdisciplinaritatea „este o formă a cooperării între
discipline diferite cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi
surprinsă decât printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor
puncte de vedere”. Elemente de interdisciplinaritate pot fi găsite în filozofia
Greciei antice, în pedagogia lui Comenius, iar la noi în lucrările lui Dimitrie
Cantemir, și mai apoi Bogdan Petriceicu Hașdeu.
Lucrarea lui Cantemir „Descriptio Moldaviae. Descrierea stării de
odinioară și de astăzi a Moldovei” are un caracter enciclopedic, conținând
descrieri geografice, prezentări ale florei și faunei, elemente despre organizarea
politică și administrativă a țării, observații etnografice și folclorice, informații
despre graiul moldovenilor etc. Lucrarea lui Hașdeu, „Istoria critică”, studiază
epoca înființării formațiunilor statale românești din nordul Dunării, prezentând
elemente de istoriografie și considerații despre influența naturii asupra omului.
Interdisciplinaritatea este un mod de acțiune specific cercetării/investigației
științifice care poate fi transferat în domeniul educației pe două direcții: (1)
elaborarea curriculumului: planuri-cadru, programe școlare, manuale și (2)
proiectarea și desfășurarea procesului de predare-învățare. Prima direcție
presupune o intervenție instituțională, deocamdată materializată în definirea
ariilor curriculare și în stabilirea competențelor generale ale disciplinelor, în
elaborarea unor programe școlare (relativ) sincronizate. În schimb, cea de-a
doua direcție poate oferi câmp liber manifestării interdisciplinare prin activități
formale și nonformale de învățare.
Germenii interdisciplinarității se găsesc la nivel disciplinar, acolo unde
profesorul, obligat de programe sau constrâns de logica predării, se bazează pe
experiența de viață a elevilor, pe realitatea înconjurătoare, atunci când prezintă
fenomene, legi sau introduce concepte noi.
De asemenea, programele prevăd seturi de valori și atitudini aferente
formării personalității elevului, având conotații interdisciplinare: gândire
deschisă, creativă și independentă; spirit critic și autocritic; toleranță față de
opiniile celorlalți; curiozitate și respect față de orice formă de viață; grijă față de
propria persoană, față de ceilalți și față de mediu; formarea obișnuinței de a
recurge la concepte, metode sau cunoștințe de matematică, fizică, biologie în
abordarea unor situații cotidiene sau pentru rezolvarea unor probleme practice;
conștientizarea și implicarea în probleme de interes global etc.
Interdisciplinaritatea contribuie la reducerea diferențelor dintre discipline
prin construirea unor punți de legătură, a unor conexiuni. Acestea pun în
evidență corelații și interacțiuni imposibil de evidențiat disciplinar. Un alt plus
adus de interdisciplinaritate este centrarea procesului de învățare pe elev. Se
oferă câmp liber de acțiune metodelor activ-participative, care contribuie la
formarea competențelor relevante pentru dezvoltarea personală, asigurând
învățarea temeinică, de durată, ancorată în realitatea înconjurătoare. În opinia
noastră, aceasta justifică abordarea învățării prin investigație și pe unități
tematice comune mai multor discipline. Sub aspectul implementării, dat fiind
modul de pregătire inițială cel mult bidisciplinară al profesorilor,
interdisciplinaritatea poate fi realizată de un dascăl care posedă cultură
pluridisciplinară sau, mai realist, de echipe alcătuite din diferiți specialiști. Chiar
dacă acest mod de lucru prezintă oarecare incoerență disciplinară, el poate
conduce în schimb la îndeplinirea unor obiective de învățare de nivel înalt:
rezolvarea de probleme, luarea de decizii, a învăța să înveți. Acestea asigură
transferul competențelor dintr-o disciplină în alta și, mai important, pregătesc
elevul pentru viață și muncă.
A preda interdisciplinar în alternativa educațională, înseamnă a îmbunătăți
elementele învățate anterior, a completa progresiv teme încât să nu devină o
repetare monotonă a sarcinilor propuse în cadrul acțiunilor frontale și jocurilor
alese. În aceste condiții activitățile sunt mai atractive, mai eficiente, preșcolarul
fiind un subiect al cunoașterii și actiunii și nu un receptor. Pentru a dobândi
informațiile, fiecare cadru didactic trebuie să știe cât, cum, în ce scop, cu ce
rezultate, să ofere preșcolarilor surse adecvate motivante, care le pot suscita
căutarea informațiilor de orice fel, să le descopere.
Predarea în manieră integrată a disciplinelor, atât în şcoala generală, în care
se urmăreşte fundamentarea integrată a studiului disciplinelor particulare, pentru
construirea unei viziuni integrative a realităţii este o practică a multor țări. În
şcolile gimnaziale temele interdisciplinare sunt incluse atât prin intermediul
Curriculumului Naţional cât şi prin abordări organizate deja în şcoli care s-au
dovedit a fi un succes. Abordarea interdisciplinară porneşte de la ideea că nici o
disciplină de învăţământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili
legături între discipline. Conţinutul unui învăţământ interdisciplinar poate fi
promovat la nivelul planului de învăţământ, la nivelul programelor şcolare, la
nivelul manualelor şcolare şi prin conţinutul lecţiilor.
”Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite
cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât
printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere”(C.
Cucoș,1996)
”Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii curriculare”
aceasta necesită o interacțiune între competențe și conținuturi a două sau mai
multe discipline de învățământ și implică stabilirea și folosirea unor conexiuni
între limbaje și operații.
La nivelul activităților de predare – învățare se pot căuta teme comune
pentru diferite obiecte de studiu care pot determina realizarea unor obiective de
nivel înalt cum ar fi: rezolvarea de probleme, însușirea unor metode de învățare
eficientă etc.
Învățământul modern, formativ, presupune existența predării – învățării
interdisciplinare ca o condiție obligatorie. Corelarea cunoștințelor dobândite de
elevi la diferite discipline contribuie la formarea și dezvoltarea flexibilității
gândirii, a capacității de aplicare a acestora în practică.
Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conținuturilor,
obiectivelor, dar se creează și un mediu propice pentru ca fiecare elev să se
exprime liber, să lucreze eficient individual sau în echipă.
Pentru realizarea unei bune interdisciplinarități sunt necesare unele condiții:
profesorul să aibă o cultură generală temeinică și să cunoască bine atât
metodologia disciplinei cât și a celorlalte discipline din aria curriculară iar elevii
să fie informați despre existența interdisciplinarității între disciplinele de
învățământ.De exemplu plecând de la una din competentele generale ale
disciplinei fizicii care se referă la rezolvarea de probleme practice și teoretice
prin metode specifice și ajungând la competențele specifice de realizarea de
transferuri interdisciplinare aplicarea în studiul unor fenomene din domeniile:
optică, mecanică, căldură, electricitate putem desfășura activități
interdisciplinare care presupun realizarea de lucrări practice ce necesită utilizare
cunoștințelor de matematică( ecuatii, teoreme), abilităților de utilizarea a
calculatorului pentru realizarea de tabele si grafice cu sprijinul aplicației Excel
sau Word. Proiectarea și desfășurarea activităților de laborator presupune o
cultură interdisciplinară bogată a profesorului.
Promovarea interdisciplinarităţii/transdisciplinarităţii în învăţă¬mântul
românesc actual este o necesitate impusă de schimbările şi acumulările cognitive
din multiplele domenii ale cunoaşterii, precum şi de complexitatea şi
diversitatea problemelor cu care se confruntă omenirea.
Așadar din cele mai sus enunțate, ne face să ne dăm seama cât de
importantă este studierea în manieră interdisciplinară a obiectelor de studiu, mai
ales în didactica post-modernă, o didactică care evolueză de la zi la zi. Corelarea
unor obiecte, pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării
copilului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi estetică.
Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică şi progresivă a unei culturi
comunicative necesare elevului în învăţare, pentru interrelaţionarea cu semenii,
pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în învăţare, pentru învăţarea
permanentă.