METODICA PREDARII ISTORIEI

Metodica predării istoriei reprezintă acea ramura pedagogica

interdisciplinara care se ocupă cu aplicarea didacticii la predarea istoriei ca
disciplina de invatamant.
Metodica reprezintă totalitatea componentelor actelor predării si învățării
subordonate transmiterii sau dobândirii de cunoștințe, fie că acestea sunt adevăruri
cu grad mare de certitudine, fie că sunt în fază de teorie sau ipoteză.
Metodică – gr. Didaskein – arta de a îi învăța pe alții.
În sec XVII, Jan Amos Comenius lasă importante contribuții în ceea ce
privește teoretizarea didacticii. El spune că didactica este arta universală de a-i
învăța pe toți, totul.
Sec XIX – Herbert (teoretician) – Lucrarea Didactica în scoală - enunță 3
principii fundamentale:
Educația nu e posibilă fără instrucție;
Asimilarea cunoștintelor pe posibilă doar prin parcurgerea unor etape;
Învățarea depinde de predare si de condițiile de realizare ale acesteia.
Didactica este o disciplină științifică care urmărește optimizarea procesului
de predare-învățare, fiind orientată spre natura cunoștintelor școlare si spre
modalitatea transmiterii lor. Este o acțiune ce alternează teoria cu practica,
vizează achiziția de cunoștințe si formarea de deprinderi, didactica putând fi văzută
din 2 perspective:
Didactica tradițională: avea la bază concepția conform căreia elevul este
doar obiect al educației, o sursă de informații, transmiterea de cunoștințe
structurate fiind prioritară, iar cunoașterea era văzută ca un act de copiere a
realității.
Didactica modernă pune accent pe latura formativă si educativă a învățării,
pe cultivarea creativității, pe îmbinarea învățării cu cercetarea si cunoașterea. În
această situație, elevul devine subiect al educației, iar transmiterea de cunoștințe
este doar un moment al procesului instructiv, în timp ce în vechea didactică
transmiterea era momentul fundamental. Se pune accent pe cunoașterea realității
prin efort propriu.
Didactica modernă urmărește inițierea profesorilor pentru aspectele
fundamentale ale teoriei si practicii procesului de predare-învățare. Ea trebuie să
ducă la perfecționarea procesului didactic printr-o influentă pozitivă si modelatoare
asupra elevilor, stimularea creației si învățării pedagogice, dezvoltarea capacității
profesionale de a conceptualiza procesul de învățământ, oferirea de sugestii pentru

1
efortul de autoinstruire, ca parte din activitatea de autoperfecționare profesională
continuă.

Disciplina de invatamant
Disciplina de invatamant reprezintă o forma didactica a domeniului științific.
Sunt selectate cantitativ si calitativ conținuturi științifice semnificative, certe,
sistematice. Aceasta e diferența fundamentala dintre un obiect de invatamant si
domeniul stiintific. Continuturile specifice unui obiect de învățământ trebuie :
1. Sa structureze echilibrat aspecte locale, naționale si universale
2. Sa prezinte „lumea siguranțelor indiscutabile” (trebuie sa se aibă in vedere
ca trebuie facilitata înțelegerea elevilor a acelor chestiuni ce sunt deasupra
polemicii sau dezbaterii)
3. Sa fie structurata materia si ordonata după criterii specifice
4. Sa fie întocmite in funcție de psihologia elevilor, garantând accesibilitatea
elevilor
5. Sa permită extragerea invatamintelor, a principiilor fundamentale, a
cugetarilor, a acelor esente cu care ei ar trebui sa ramana in prima faza
Abordarea moderna a predarii invatarii presupune:
1. Improspatarea cunostintelor in conformitate cu noile realizari ale
domeniului stiintific
2. Selectarea unor continuturi alcatuite din informatii pe deplin
clarificate si din informatii cu puternic potential educativ
Ambele ipostaze ajuta elevul in dobandirea de priceperi si capacitati si in
dobandirea unui
stil de munca si de invatare.
3. Structurarea continuturilor in asa maniera incat sa fie conturate clar
subdomeniile acestora
4. Flexibilitatea continuturilor
5. Sa fie un echilibru intre formativ si informativ
6. Asigurarea accesibilitatii informatiilor

2
Obiectivele predarii invatarii
Sistemul educational e configurat in jurul unor obiective care,la randul lor,
se structureaza pe mai multe nivele.

Finalitati (scopuri)
Obiective
intermediare

o
Obiective operationale (informative sau formative)

Finalitatile asigura legatura dintre cerintele societatii si activitatea de

formarea a populatiei prin educatie. Ele orienteaza activitatea educativa in
ansamblu, au un maximum de generalitate si de abstractizare si nu se utilizeaza in
lectii sau in secventele de predare. Ele apar in documentele fundamentala de
politica educationala, cum ar fi legea invatamantului.
Aceste obiective trebuie detaliate pe profiluri de invatamant, cicluri de
invatamant, ele determinand obiectivele intermediare. Aceste obiective
intermediare se subdivid in 3 categorii: obiective care exprima directiile principale
de evolutie a invatamantului, obiective specifice fiecarei trepte de invatamant si
obiecivele procesului de invatamant ordonate pe discipline si teme.
Obiectivele operationale reprezinta baza piramidei. Ele nu sunt prevazute in
documente oficiale cum ar fi legea invatamantului, programe speciale, sunt
elaborate de profesori si reprezinta un instrument de masura a creativitatii
profesorului. Operationalizarea inseamna transpunerea obiectivelor intermediare in
activitati pedagogice aplicate, in situatii concrete de invatare. Exista 2 criterii
pentru definirea acestor obiective:
1. Performanta adica ce va fi apt elevul sa realizeze dupa terminarea unei
secvente de invatare
2. Competenta adică capacitatea de conservare si de transfer a elevului la un
interval mai mare de timp dupa terminarea formala a invatarii
Obiectivele unei discipline
Obiectivele istoriei ca discpilina scolara se clasifica astfel:
- Obiective generale
- Obiective de referinta
- Obiective specifice pe an de studiu
- Obiective operationale ale lectiei de istorie
3
 Obiectivele generale se operationalizeaza din obiectivele fundamentale si
intermediare. Ele indica ce se asteapta sa devina elevul ca rezultat al procesului
instructiv-educativ si definesc cum trebuie sa se comporte dupa studiul istoriei.
Obiectivele generale sunt analizate pe 3 mari domenii: cognitiv, afectiv si
psihomotor. O secventa de predare-invatare trebuie sa se desfasoare conform noii
triade a obiectivelor ce vizeaza :
1. Atitudini si capacitati spirituale
2. Priceperi si obisnuinte
3. Cunostinte
Obiectivele domeniului cognitiv se refera la cunoastere, la formarea de
deprinderi si abilitati mintale, la realizarea transferului invatarii. Rolul fundamental
in domeniul cognitiv il joaca calitate cunostintelor, si nu cantitatea. Se disting mai
multe clase si tipuri de obiective, iar ordonarea acestora se face de la simplu la
complex si vizeaza:
1. Cunoasterea
2. Intelegerea
3. Aplicarea
4. Analiza
5. Sinteza
6. Evaluarea
Se urmareste in cadrul domeniului cognitiv operarea cu notiuni specifice
disciplinei, dezvoltarea gandirii, formarea de capacitati si deprinderi care sa
permita intelegerea, analiza si sinteza faptelor specifice unei discipline.
Domeniul afectiv vizeaza formarea notiunilor, atitudinilor si convingerilor
morale, sentimentelor si valorilor, caracterului. Acest domeniu are la baza criteriul
interiorizarii si curpinde emotii, dispozitii, sentimente, pasiuni. Se urmareste
formarea la elev a unor convingeri, atitudini si a unui sistem de valori. Pentru acest
lucru, se parcurg mai multe etape:
1. Receptivitatea
2. Reactivitatea sau raspunsul
3. Valorizarea sau evaluarea
4. Organizarea sistemului de valori
5. Caracterizarea
Obiectivele domeniului psihomotor vizeaza dezvoltarea deprinderilor
practice intr-un anumit domeniu. Acest domeniu se refera la comunicarea verbala,
tip de reactie (identificarea, rea, modificare...) si comunicarea nonverbala (faciala,
corporala etc).

4
 Obiectivele de referinta se refera la
1. Reconstituirea si explicarea factorului istoric
2. Constientizarea si intelegerea omului cu diferente si similaritati nintre
indivizii care au avut un rol in formarea unor evenimente istorice
3. Reprezentarea corecta a unor notiuni precum timpul istoric
4. Intelegerea, reprezentarea, orientarea si exprimarea dimensiunii de spatiu
istoric
5. Cunoasterea diferitelor surse istorice, cercetarea si utilizarea lor si
formarea unor deprinderi de munca intelectuale
6. Insusirea notiunilor de istorie, a termenilor si conceptelor si folosirea lor
intr-un limbaj de specialitate
7. Descrierea, analiza, interpretarea si evaluarea unei situatii istorice
8. Intelegerea si explicarea interdependentelor intre cauzalitate si schimbare
Obiectivele specifice se formuleaza pe fiecare an de studiu, luandu-se in
calcul elementele de progresie (se gasesc, de obicei, in programele scolare)
Obiectivele operationale sunt formulate de profesori in fiecare lectie. Ele se
definesc in consens cu obiectivele generale si de referinta si in concordanta cu
finalitatile si obiectivele intermediare ale sistemului educatiei. Obiectivele
operaţionale se clasifică în obiective formative (care urmăresc formare de
deprinderi, aptitudini) şi informative (care urmăresc dobândirea unor cunoştinţe)
Operationalizarea inseamna efectuarea a 2 operatii:
1. Deducerea din obiectivele generale de referinta specifice din cele
fundamentale si intermediare a unora concrete
2. De traducere a acestor obiective in planul actiunii, adica aplicarea lor
concreta pentru a conduce la aparitia unor comportamente observabile
Lectia propriu-zisa are un obiectiv general propriu si obiective operationale.
Obiectivul general este fixat de profesor si arata ceea ce face profesorul cu
continutul stiintific al lectiei (il comunica, il sintetizeaza, il recapituleaza, il
evalueaza, il aprofundeaza). Obiectivele operationale se elaboreaza in functie de
elev, in functie de ceea ce trebuie sa cunoasca, sa faca, sa comunice, sa
demonstreze. Se urmareste atat asimilarea unor cunostinte, cat si demonstrarea
unor capacitai: de analiza, de interpretare ,de studiu individual, de lucru in echipa.
De asemenea, obectivele urmaresc formarea unor trasaturi ale personalitatii
elevilor. Exista niste dificultati in formularea obiectivelor unei lectii:
1. Trebuie evitate confuziile intre obiectivele informationale si formative si
continuturile invatarii, intre obiectivele operationale si obiectivul general
si intre obiectivele operationale si evenimentele instruite
2. Obiectivul operational nu este scopul lectiei

5
 3. Definirea concreta a obiectivelor operationale
Exista 2 proceduri care au in vedere modul de elaborare a unui obiectiv
operational: procedura Landsheere si procedura Mager.
Procedura Landsheere are 5 etape:
 Cine va produce comportamentul dorit? (elevul)
 Ce comportament observabil va dovedi ca obiectivul a fost atins? (sa
interpreteze, sa expuna, sa argumenteze etc)
 Care este produsul acelui comportament? (un document, contextul
international etc)
 In ce conditii trebuie sa aiba loc comportamentul? (folosind izvoare,
documente)
 Pe temeiul caror criterii ajungem la concluzia ca produsul este
satisfacator? (interpretarea in 2 min a unui fragment, motivare prin 4
argumente ceva etc)
Procedura Mager o simplifica pe cea precedenta, avand 3 etape:
 Sa identifice si sa numeasca comportamentul final
 Sa defineasca conditiile in care trebuie sa se produca comportamentul
 Sa defineasca criteriile performantei acceptabile

Exista niste dificultati in formularea obiectivelor unor lectii. Trebuie sa se

evite confuzia intre:
1. Obiectivele informationale si formative si planul continutului de idei al
lectiei
2. Obiectivele operationale si cele generale
3. Obiectivele operationale si evenimentele instruirii
Obiectivul operational nu este scopul lectiei. Profesorul trebuie sa defineasca
concret obiectivele operationale ale lectiei.
Exista niste avantaje si niste limite ale definirii obiectivelor operationale.
Avantaje:
- Reprezinta conditii fundamentale pentru elaborarea proiectului de lectie,
facilitand planificarea instruirii si realizarea unei lectii eficiente
- Orienteaza profesorul in alegerea continuturilor adecvate si a metodelor si
mijloacelor de predare
- Permit realizarea unei bune diagnoze a dificultatilor de invatare ale elevilor,
permit adoptarea unor masuri corective si adoptarea unor strategii de
invatare diferentiata

6
 - Reprezinta criterii de autoevaluare a performantelor, a ceea ce s-a propus sa
se realizeze la inceputul lectiei si a ceea ce trebuie sa se constate la sfarsitul
ei
Limite:
- Sa nu se minimalizeze obiectivul general deoarece acesta asigura coerenta
obiectivelor operationale
- Sa nu se reduca operationalizarea la criteriul minimal de reusita, fiind
necesar sa se lucreze pe toate cele 3 nivele de performanta (minim, mediu,
maxim)
- Sa se tina cont de toate clasele, categoriilor si tipurile de obiective in
formularea obiectivelor operationale
- Sa se urmareasca atent raportul dintre procesele cognitive simple
(cunoastere, memorare, aplicare) si procesele cognitive superioare (formarea
de valori, sentimente)
- Sa nu se multiplice in exces obiectivele

Continutul invatamantului
Selectarea unor continuturi adecvate reprezinta etapa urmatoare definirii
obiectivelor pedagogice. Continuturile sunt prevazute in 3 documente: planul de
invatamant, in programe si in manuale. Primele 2 formeaza curriculum-ul (de tip
trunchi comun, nucleu sau la dispozitia scolii).
Planul de invatamant este un document oficial elaborat de minister cu avizul
institutiilor specializate (Institutul de stiinte ale educatiei), are un caracter
obligatoriu, asigura o pregatire unitara in scoli, cuprinde disciplinele scolare pe ani
si cicluri, numarul de ore alocate acestora, cuprinde structura anului scolar si
reflecta obiectivele fundamentale ale invatarii.
Programa analitica este un document oficial elaborat de minister care
cuprinde: succesiunea temelor, ordinea studierii lor, obiective de referinta si
specifice, cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca un elev pentru a promova.
Din programa analitica deriva planificarea calendaristica ce se face pe capitole
(unitati de invatare) si care e documentul final in ceea ce priveste decizia
referitoare la succesiunea temelor stabilite in programa si numarul de ore alocat
acestora. Planificarea tine de profesor si, in cele mai multe, cazuri, se incearca
stabilirea unei planificari comune pe disciplina.
Manualul cuprinde continuturile prevazute de programa. El trebuie sa
corespunda nivelului atins de stiinta respectiva, trebuie sa indeplineasca standarde
privind calitatea hartiei, al imaginii, a prezentarii textului si trebuie sa asigure un
echilibru intre text, imagine si mijloace de invatamant (documente, exercitii).

7
 Raportul dintre programa, manual, lectie
Profesorul si elevul intervin creator in determinarea continutului concret al
lectiei si valorifica critic programa si manulul. Profesorul are datoria sa
improspateze permanent cunostintele dobandite de elevi, deoarece manualele, in
principiu, au o stabilitate mare in timp si nu se reinnoiesc la intervale scurte de
timp.
Profesorul trebuie sa respecte raportul dintre stiinta si disciplina didactica, in
sensul ca stiinta nu se transforma in disciplina didactica, deoarece trebuie sa se tina
cont de varsta. Disciplina trebuie sa contina aspecte semnificative care sa
reprezinte modele si care sa aiba un continut formativ puternic.
Exista niste cerinte in ceea ce priveste structurarea moderna a unei lectii de
istorie, si anume:
- sa se elaboreze continutul fiecarei lectii in concordanta cu obiectivele
informationale si formative si cu notiunile pe care le formeaza
- Sa se stabileasca locul si rolul temei in ansamblul capitolului sau disciplinei
- Sa se respecte logica stiintei
- Sa se respecte logica didactica
- Sa se organizeze continutul unei lectii in viziune interdisciplinara
- Sa se integreze elemente locale, nationale si universale
- Sa se recomande o minima bibliografie elevilor
- Sa se incheie fiecare lectie cu o idee fundamentala care sa intareasca
importanta celor discutate pana atunci
Dupa al doilea razboi mondial, manualele au fost luat in dezbatere de catre
institutii
academice, organizatii nonguvernamentale si institutii europene sau mondiale. (v
Consiliul Europei, Unesco etc). Manualele puteau cuprinde in ele samburi ale unor
potentiale conflictualitati ( V cele germane si cele franceze). Totodata, intensa
analiza a fost necesara pentru ajungerea la un set de criterii prin care manualul sa
devina un instrument functional si eficient, nu o simpla compilatie de texte. Exista
un institut pentru cercetari internationale a manualele „Georg Eckert” care
coordoneaza proiecte internationale in domeniul analizei manualelor de istorie,
geografie si cultura civica.
In 1992, sub auspiciile UNESCO s-a creat reteaua de cercetari itnernationale
a manualelor pe www.irneg.org . Aceste institute si retele realizeaza raporarte,
organizeaza conferinta etc.
In 1949, UNESCO a stabilit 18 criterii de analiza a manualelor. Criteriile
sunt sub forma de intrebari si se regasesc referiri la democratie, respectarea

8
interetnica, accent pus pe universalitate si eroi universali ce au contribuit la
realizarea istoriei si raspunsurile afirmative inseamna ca manualele corespund
cerintelor.

Formarea notiunilor
In stiintele socio-umane studierea trecutului se face intr-o maniera figurativ
mental, deoarece trecutul nu poate fi reconstituit material. In aceasta situatie,
intervin notiunile. O notiune are elementele comune sau esentiale ale unor grupuri
de fenomene si fapte similare. Prin formarea notiunilor se urmareste dobandirea
unui model rational care sa ajute elevii sa inteleaga anumite procese si fenomene.
Formarea notiunilor parcurge un traseu:
De la fapte si evenimente particulare (concrete) la trasaturi esentiale,
generale, de la un nivel de abstractizare la altul mai inalt si de la abstract din nou la
concret. In momentul revenirii la concret, notiunea se considera formata, deoarece
se considera ca elevii au plecat de la particular, au inteles ce inseamna generalul,
ajungand iar la concret, adica au operat cu notiunea. In cadrul acestui proces,elevii
descopera asemanari si diferente, dar notiunea ramane aceeasi.
In stiintele socio-umane, notiunile au o intindere foarte mare in spatiu si in
timp si cuprind in ele aspecte variate de viata economica, sociala, politica,
culturala.
Nu se opereaza pe baza de contact cu subiectul discutiei. Intermedierea intre
dorinta de a recrea si rezultatele recrearii este aceasta notiune.

Metode de invatamant
Clasificari:
1. In functie de obiectivele operationale si de continutul invatarii, metodele se
clasifica in :
a. Metode informationale
b. Metode formative
2. In functie de psihologia celui care invata:
a. Metode participative sau active ce solicita itnens gandirea elevilor,
capacitatea de comunicare
b. Metode neparticipative sau pasive ce sunt centrate pe activitatea
profesorilor si in care elevul are doar rolul de receptor al informatiei
pe care trebuie sa o reproducă prin memorare

9
 Caracteristici Formative Informative
Participative Descoperirea Prelegerea-dezbatere
Proiectul Observatia
Experimentul Excursia
Studiul de caz Vizita
Jocul de rol Demonstratia
Problematizarea comparatia
Braimstormingul
Neparticipative Exectitiul Prelegerea clasica
Instruirea programata Explicatia
Algoritmizarea Povestirea
Mai sunt alte clasificari :
 metode traditionale sau metode moderne,
 metode generale si metode speciale,
 metode verbale sau metode intuitive (se bazeaza pe observarea
directa a realitatii),
 metode cu functia principala de predare sau metode cu functia
principala cu functia de fixare si consolidare, metode cu functia
principala de verificare,
 metode individuale pentru fiecare elev sau metode de predare in grup
si metode frontale sau metode combinate (alterneaza primele 3
variante)

Exista niste cerinte privind utilizarea metodelor:

1. Sa se cunoasca temeinic fundamentele teoretice ale metodelor si
modalitatile de folosire practica (presupune cunoasterea literaturii de
profil)
2. Sa se aleaga adecvat metodele de predare pe baza
a. concordantei cu obiectivele operationale
b. concordantei cu continuturile invatarii
c. concordantei cu psihologia celui care invata
d. concoradntei cu mjloacele de invatamant
e. condordantei cu calitatile profesorului, stilul lui de predare si
experienta lui

10
 Metodele sunt, in esenta, obiect de invatare, instrument de cunaostere si
mijloc de invatare.
3. Sa se evite folosirea abuziva a expunerii si a formelor sale (povestire,
explicatie, prelegere)
4. Sa se utilizeze corect metodele active cum ar fi descoperirea,
problematizarea, modelarea, instruirea programata si sa se optimizeze
metodele expozitive (povestirea, explicatia, prelegerea, conversatia si
demonstratia)
5. Sa se accentueze tendinta formativa a metodelor, adica sa se puna accent
pe obisnuirea elevilor de a folosi metode pentru a ajunge la cunoastere.
Metoda in sine trebuie folosita astfel incat elevii sa se obisnuiasca cu
tehnici de cunoastere.
6. Sa se elaboreze strategii eficiente pornindu-se de la convingerea
pedagogiei moderne ca orice copil poate fi invatat orice cu conditia sa fie
alese metode si mijloace corespunzatoare. In elaborarea unei strategii
didactice trebuie sa se respecte urmatoarea succesiune: stabilirea
metodei, cautarea materialelor didactice adecvate si selectarea
mijloacelor tehnice potrivite
7. Sa se adopte metode de predare se cercetare bazate pe calculator si sa se
descopere noi modalitati si metode de invatare
8. Sa se renunte la o metoda dominanta in favoarea unei varietati de metode
folosite in actul de predare-invatare

Expunerea sistematica a cunostintelor

Este o cale simpla, directa si rapida de transmitere pe cale orala a unor
cunostinte noi si de inchegare a acestora in structuri bine determinate. Este si
metoda cea mai raspandita si are mai multe forme:
- Povestirea : are un caracter narativ si descriptiv si, in mod clar, loc,
accesibil, captivant. Conteaza tonul, expresivitate, afectivitatea
- Explicatia : este o forma a expunerii care pune in miscare operatiunile
gandirii logice. In dezvaluirea adevarului se folosesc argumentatii
- Prelegerea : este o forma de expunere neintrerupta, bine organizata si
sistematizata a unei teme cu caracter mai amplu. Este o froma speciala de
dialog intre profesor- elev/student, valoarea ei fiind determinata de
capacitatea de sinteza a profesorului, abilitatile de comuncatie, de pertinenta
observatiei critice si de amploarea cunostintelor proprii. Profesorul trebuie
sa dea dovada de logica in prezentarea ideilor, de abilitate in formularea
ipotezelor si teoriilor si in analiza critica a acestora si de capacitate de

11
 selectare riguroasa a unui bogat material. Exista mai multe tipuri de
prelegere:
o Prelegerea monolog cand exista un sens unic de comunicare a
informatiei
o Prelegerea aplicata cand are loc o expunere pe scurt a unor
cunostinte, teze sau principii dupa care urmeaza aplicatii practice
(excursii, vizite, sustinerea de comunicari etc)
o Prelegerea dezbatere cand se prezinta doua sau mai multe teorii
urmata de o dezbatere pro si contra si incercarea de a ajunge la un
rezultat
o Prelegerea cu oponent inc are exista un cadru didactic sau un elev
pregatit in acest sens in vederea discutarii unei teme privita din mai
multe perspective
Prelegerea nu este o repetare a unui text, fie ca este manual, fie ca este
suport de curs. Ea trebuie sa reprezinte o prelucrare creatoare a manualelor sau
suporturilor de curs si a datelor din alte surse de informatii.
Exista niste avantaje si niste dezavanataje ale acestor metode
Avantaje:
- Este o cale simpla, directa, rapida de transmitere a unui volum mare de
informatii intr-un timp determinat
- Un singur cadru didactic poate instrui simultan o colectivitate
- Ofera modele de gandire stiintifica si de limbaj
- Prezinta modele de analiza si sinteza si il introduce pe elev in elementele de
baza
- Indica traseul de strabatut pentru descoperirea unei realitati sau alteia
- Transmite sentimente, atitudini, valori
Dezavantaje:
- Centrarea pe activitatea profesorului poate duce la superficialitate,
formalism, pasivism si spirit necritic
- Asigura o redusa individualizare a predarii si invatarii
- Favorizeaza transformarea elevilor in simpli spectatori sau consumatori fara
a participa direct la elaborarea cunostintelor si avand o atentie mai redusa in
secventa de predare-invatare

12
 Exista niste cerinte ale unor bune expuneri:
1. Sa vizeze atat continutul temei, cat si forma, adica sa imbine rigoarea
stiintifica cu talentul literar
2. Sa se adauge eleganta in expresie, exprimare plastica figurativa, conteaza
folosirea unui ton potrivit, expresivitate vorbirii, folosirea pauzelor,
sublinierea unor sintagme
3. Respectarea principiilor didactice
4. Asigurarea interdisciplinalitatii
5. Folosirea discursului liber in care se apeleaza la suportul fizic doar pentru
date concrete
6. Sa fie orientat studiul individual al elevilor
7. Sa se evite improvizatia

Exista niste posibilitati de optimizare a metodelor expozitive:

 Anuntarea planului expunerii si a obiectivelor operationale la inceputul
orelor pentru a capta atentia elevilor
 Formularea unor intrebari retorice la care tot profesorul raspunde cu
argumente pro si contra
 Problematizarea expunerii
 Insotirea expunerii cu mijloace de invatamant
 Expunerea de catre elev a propriei activitati de rezolvare a sarcinilor de
investigatie
 Formularea unor intrebari de control din partea profesorului dupa fiecare
secventa de predare
 Imbinarea expunerii cu celelalte metode de invatamant

Stiluri de predare
Stilul naturalist se refera la o maniera de predare obiectiva, rece cu un
limbaj monoton ca si tonalitate, apare ca si cum profesorul emana un bagaj de
cunostinte fara sa se implice personal.
Stilul dramatic este opus celui naturalist si isi face loc emotia, entuziasmul,
limbajul viu, impregnat de sentimente si atitudini.
Stilul perdicator este unul mobilizator, caracterizat de concentrarea
evenimentelor si faptelor si personajelor in jurul unei idei sau actiuni centrale care
capata o semnificatie fundamentala.
Stilul retoric este un ansamblu de procedee al expunerii orale prin care se
urmareste convingerea auditoriului prin maiestria argumentatiei, frumusetea
stilului si a limbii.

13
 Stilul mesianic sau profetic cuprinde in cadrul discursului o prezicere.
O alta clasificare:
- Stiluri de conducere autoritarista prin care profesorul alege si foloseste
tehnicile, mijloacele, modalitatile de lucru si dirijeaza in totalitate activitatea
- Stilul democratic se bazeaza pe valorificarea posibilitatii elevilor de a
participa la procesul de predare-invatare pe libertatea acestora de a hotari cu
cine se asociaza cand va realiza sarcinile incredintate
- Stilul laissez-faire, indiferent, care minimalizeaza secventele de instruire
Conversatia este o metoda din grupul celor traditionale, dar care poate fi
optimizata pentru cresterea caracterului formativ. E centrata in jurul inrtebarilor
profesorului si a raspunsurilor formulate de elevi, fiind o metoda interogativa. Are
4 forme:
1. Euristica : vizeaza dobandirea de noi cunostinte de catre elevi prin folosirea
propriei experiente de invatare. Profesorul o foloseste pentru activizarea
gandirii elevilor prin cautarea adevarului stiintific si formarea de notiuni si
concepte
2. Examinatorie: utilizata dupa asimilarea cunostintelor in urma unor secvente
mai mici sau mai scurte de invatare. Vizeaza evaluarea corecta si obiectiv a
cunostintelor dobandite de elevi si astfel obiectivele operationale se
transforma in itemi de evaluare
3. De consolidare si sistematizare: se verifica gradul in care elevul a insusit o
anumita secventa de invatare si poate realiza conexiuni solide cu informatii
anterioare (se numea recapitulare)
4. Catehetica : presupune o memorare mecanica cu intrebari inchise si cu
raspunsuri date anterior de profesor. In cadrul acestei metode exista niste
cerinte ale intrebarilor si raspunsurilor, astfel intrebarile trebuie sa fie
a. Referitoare la materia care se preda
b. Clare, concise, corecte stiintific gramatical
c. Sa nu fie incuietoare si sa nu solicite raspunsuri monosilabice
d. Sa nu sugereze raspunsul si sa evite intrebarile care persupun mai
multe raspunsuri
e. Sa decurga gradat, sa nu se formuleze alta intrebare inainte de a se da
raspuns la anterioara
f. Sa se adreseze intregului colectiv al clasei si sa se lase un timp pentru
reflectie
g. Sa se stimuleze punerea de intrebari de catre elevi in caz de neclaritati
Exista mai multe tipuri de intrebari dupa adresabilitatea acestora:
- Frontala, adresata tuturor

14
 - Directa, adresata unuia
- Inversata, atunci cand conducatorul discutiei primeste o intrebare si o
retrimite
- De tip releu sau de comunicare pe care o un participant adreseaza o intrebare
profesorului iar intrebare o pune altcuiva sau cand raspunsul raspunsul
acestei intrebari e furnizat de mai multi
- De revenire: conducatorul dezbaterii o adreseaza reluand o observatie sau o
parere emisa anterior si care nu era indicat a fi luat in seama atunci
- Imperativa: prin care se formuleaza o cerere categorica si neconditionata
- De controversa ce presupune raspunsuri contradictorii, opuse

Conditiile raspunsurilor
- Sa fie clare, inteligibile, sa demonstreze argumentatia folosita
- Sa fie complete, date individual, si nu in cor
- Sa nu existe intreruperi, decat daca raspunsul este incorect sau in afara
intrebarii
- Ascultatorul sa dea dovada de rabdare, intelegere si tact
- Sa fie atent urmarit pentru a fi corect evaluat
- Sa se ofere elevilor posibilitatea participarii la dialog
- Sa se popularizeze raspunsurile originale

Discutia e o forma a conversatiei si e un schimb reciproc de informatii si idei care

are mai multe forme:
 Discutia dialor
 Consultatia in grup
 Discutia de tip seminar
 Discutia de tipul mesei rotunde
 Metoda asaltului de idei
 Braimstorming-ul
 Discutia de tip colocviu

Demonstratia este o metoda participativ informationala si a aparut ca o reactie la

excesu de verbalizare. Are 3 etape:
1. Ideea sau teza de demonstrat
2. Fundamentul demonstratiei
3. Procedeul prin care demonstram
Demonstratia e procesul de evidentiere a unor evenimente, fapte sau actiuni
cu scopul de a facilita intelegerea de catre elevi a unor procese fundamentale, a
15
unor cauzalitati, a unor legitati. Are un puternic caracter ilustrativ, deoarece se
bazeaza pe un suport material de la care se pleaca pentru reconstituire realitatii
istorice.
Teza de demonstrat este obiectul demonstratiei, ea nefiind evidenta prin sine
insasi. Adevarul tezei de demonstrat trebuie sa fie dezvaluit, avand pana la acel
moment un caracter indoielnic.
Fundamentul demonstratiei cuprinde faptele sau argumentele. Aceste
argumente sunt cele care contribuie la confirmarea sau infirmarea unei teze de
demonstrat. Ele se concretizeaza prin judecati si rationamente si, de asemenea, sunt
sustinute prin diverse mijloace (obiecte, materiale didactice, tehnici audio-video).
Procedeul demonstratiei consta in imbinarea metodelor de invatamant in
strategii eficiente in functie de obiective si continuturi si in vederea realizarii lor.
Se creeaza un lant al demonstratiilor in care se stabilesc legaturi intre argumente si
fapte si intre axiome, definitii si teze.
Demonstratia are mai mult forme:
 Demonstratia pe viu in care se folosesc obiecte in stare naturala
 Demonstratia figurativa in care se folosesc reprezentari grafice
 Demonstratia cu ajutorul documentelor
 Demonstratia cu ajutorul modelelor
 Demonstratia cu ajutorul imaginilor
In functie de tipul ales, elevii prezinta in mod nemijlocit atunci cand
obiectele sunt reale sau mijlocit (substituire, machete, reproduceri, copii) anumite
realitati. Este putin indicat ca demonstratia sa se foloseasca singura ca metoda si
este obligatoriu ca ea sa fie insotita de un mijloc de invatamant.
Demonstratia e metoda prin care profesorul isi propune sa formeze
reprezentari si notiuni si sa dovedeasca pe baza unui material concret realitatea
unui fapt sau unei afirmatii.

Comparatia este o metoda prin care se incearca reconstituire trecutului prin

desprinderea asemanarilor si deosebirilor si are 2 forme:
 Concomitenta care presupune compararea faptelor si evenimentelor istorice
similare produse in aceeasi perioada, dar in conditii istorice diferite
(revolutia 1848)
 Succesiva : compararea etapelor aceluiasi proces istoric sau a diferitelor
notiuni de acelasi fel care s-au succedat pe scara timpului (revolutiile din
epoca moderna)

16
Problematizarea este una din cele mai des folosite, are un caracter formativ, se
prezinta sub 2 aspecte:
1. Predarea problematizata : are rol in dezvoltarea reflectiei si a participarii
active a elevilor la dobandirea de cunostinte. Presupune crearea unei situatii
problema in mintea elevilor, astfel incat, pentru depasirea ei, sa fie nevoiti sa
gaseasca solutii pe baza cunostintelor anterioare sau a celor recent
dobandite. Un rol fundamental in crearea situatiei problema il joaca
intrebarea problema ce trebuie sa cuprinda obligatoriu cerinta dialogului,
suport de cunostinte anterioare si situatia conflictuala bazata pe rationamente
logice, problematizarea e utilizata in toate momentele lectiei cu scopul
stimularii efortului intelectual al elevilor. Predarea problematizata inseamna
ridicarea unei probleme de catre profesor la care tot el raspunde.
2. Invatarea problematizata : presupune identificarea de catre elev a unei
situatii probleme sau formularea unei intrebari problema si participarea
activa la stabilirea ipotezelor si la rezolvarea problemei prin efort intelectual
propriu si independent.
Succesul metodei depinde de experienta profesorului, stadiul la care se afla
elevii, folosirea unui minimum de instrumente, tehnici de lucru, surse de
informare. Metoda se foloseste relativ usor cu 2 conditii: sa nu fie folosita atunci
cand situatiile de invatre nu sunt compatibile cu aceasta metoda si sa nu se
stabileasca dificultatea situatiei problema sub limita minima a gandirii elevilor sau
peste limita maxima a gandirii elevilor.

Desoperirea a aparut ca o reactie impotriva excesului metodelor verbale. Se

bazeaza pe efortul de investigatie propriu al elevului care are ca obiectiv
dobandirea de noi cunostinte sau formarea de aptitudini, abilitati, deprinderi,
tehnici de munca intelectuala. O buna folosire a metodei presupune indeplinirea
mai multor conditii:
1. Selectarea notiunilor, faptelor, fenomenelor, proceselor istorice care
urmeaza a fi descoperite de elevi in functie de:
a. Obiectivele educationale
b. Continutul de idei al unei secvente de predare-invatare
c. In functie de particularitatile de varsta
d. Cerintele programei
2. Formularea clara, concisa a sarcinilor distribuite elevilor si a planului de
invatare
3. Stabilirea timpului de efectuare a sarcinilor
4. Distribuirea surselor de investigatii catre elevi

17
 5. Stabilirea modului de desfasurare a activitatii (individual, pe grupe)
6. Asigurarea indrumarii de catre profesor la solicitarea elevilor
7. Confruntarea si evaluarea cunostintelor descoperite
8. Valorificarea investigatiei prin integrarea informatiilor descoperite de catre
elevi in fondul general de cunostinte ale lectiilor (capitolelor)
Desoperirea are 3 forme:
 Inductiva: gandirea progreseaza de la particular la general. Elevul
incepe cu analiza si organizarea datelor, faptelor si evenimentelor si
avanseaza catre abstractizare, descoperirea de definitii, legi, notiuni
generale
 Deductiva: gandirea progreseaza de la general la particular, cand
elevul pleaca de la cazuri generale si ajunge la judecati particulare,
individuale.
 Transductiva (prin analogie) : are la baza rationamentul analogic care
vizeaza asemanarea a doua obiecte dintr-un ansamblui, sau
asemanarea a 2 trasaturi. Se urmareste posibilitatea stabilirii
caracteristicilor unui proces sau unui fenomen anterior cunoscut.

Instruirea programata asigura asimilarea cunostintelor prin activitate individuala,

prin folosirea de tehnici informatice si prin parcurgerea programelor de invatare.
Eficienta metodei este facilitata de organizarea conditiilor de intarire. La fiecare
raspuns, elevul primeste o recompensa care poate sa fie negativa sau pozitiva, pe
baza careia poate trece mai departe sau nu. Se bazeaza pe principiul pasilor
marunti sau ai progresului gradat ceea ce determina fragmentarea secvenței de
învățare.

Are 2 forme:
1. Lineara, de tip Skinner : presupune completarea de catre elevi a unui
raspuns intr-un loc indicat in text
2. Ramificata, de tip Crowder : este similara, numai ca, in loc de formularea
raspunsului prin completare, elevul este obligat sa il aleaga din mai multe
variante.
Conditia succesului este ca raspunsul sa fie corect. Principalul avantaj al
metodei e
stimularea deprinderii de munca independenta si a folosirii de programe
informatice. Dezavantaje:
- Fragmentarea in secvente mici dauneaza intelegerii ansamblului
fenomenului

18
 - Nu se sesizeaza cauza raspunsului gresit
- Raspunsul poate fi desprins din context
- Elevii cu un nivel intelectual scazut accepta mai usor prima varianta
- Favorizeaza tendinta superficialitatii si plafonarii

Modelarea are la baza analiza unui fenomen sau proces pe baza de modele care pot
reproduce realitatea sau numai anumite elemente ale ei. Unele realitati sunt
simplificate, micsorate, esentializate. Modelul unui fapt istoric nu este o copie a
originalului, ci o analogie cu realitatea istorica pe care o reproduce in linii
simplificate, esentializate. Modelel inlocuiesc fenomenul sau procesul analizat.
Dupa modul in care se reproduce originalul, modelarea poate fi de 2 feluri:
1. Prin similaritate sau prin identitate, cand originalul e reprodus la scara mica
(obiectele, machete, mulaje etc)
2. Prin analogie, cand asemanarea dintre original si model se face prin
corespondenta elementelor esentiale
In predarea-invatarea istoriei exista mai multe tipuri de modele:
o Obiectuale (machele, mulaje) care au un grad mare de de fidelitate
fata de obiectul original
o Grafice (desene, stilizari, abstractizari, generalizari)
o Simbolice sau matematice (simboluri conventionale ce nu reprezinta
realitate, ci trimit la acea realitate)
o Fotografice (imagini)
o Simulate care dau falsa impresie a realitatii prin copiere
o Verbale : reprezentari logice cu notiuni, concepte, tabele
o Cibernetice : scheme, functii, ecuatii

Alte metode: SINELG (sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii si

gandirii), cubul, mozaicul, turul galeriei, metoda cadranelor, metoda ciorchinelui,
brainstorming-ul, jurnalul cu dubla intrare, metoda blazonului, jurnalul cu 3 parti
etc. .

Mijloace de invatamant reprezinta totalitatea materialelor ajutatoare folosite de

profesor in predare si de elev in invatare cu scopul facilitatii dobandirii unor
cunostinte, a facilitarii formarii de deprinderi, atitudini, valori, precum si cu scopul
asigurarii unei evaluari cat mai exacte. Exista o clasificare a acestor mijloace pe
generatii:
1. Generatia clasica: tabla, manuscrisul, obiectele de muzeu
2. Manuale si texte imprimate
19
 3. Fotografii, diapozitive, inregistrari de film si audio
4. Tehnici moderne
5. Calculatorul
6. Internetul, e-mailul, videoconferinta, telefonia, transferul de date
Dezvoltarea mijloacelor moderne nu le elimina pe primele 3.

Functiile mijloacelor de invatamant

1. De comunicare : faciliteaza asimilarea rapida si consolidarea notiunilor,
conceptelor, judecatilor. Mijloacele audio-video asigura transmiterea si
receptarea rapida a mesajelor si notiunilor
2. De substituire : unele mijloace inlocuiesc realitatea, oferind posibilitatea
analizarii si investigarii unor fenomene (filme)
3. De motivare a invatarii in care un rol important il au mijloacele audio-video
4. Formativa : se refera la capacitatea de a stimula analiza, sinteza, comparatia
5. Functia estetica
6. Ergonomica : se refera la capacitate mijloacelor de invatamant moderne de a
transmite un volum mare de informatii in timp scurt
7. De evaluare
Exista niste cerinte cu privire la integrarea mijloacelor de invatamant in
lectii de istorie:
o Selectarea rationala a acestor mijloace
o Adaptarea mijloacelor la sarcinile de invatare
o Stabilirea obiectivelor pe care trebuie sa le indeplineasca mijloacele
de invatamant
o alegerea monmetului folosirii lor
Mai exista o clasificare a mijloacelor:
 obiectuale
 grafice
 audio-vizuale

Proiectarea didactica, momentele lectiei si forme de organizare a procesului

de predare-invatare
In proiectarea unei lectii, profesorul trebuie sa raspunda la 4 intrebari: ce voi
face? Cu ce voi face? Cum voi face? Cum voi stii daca ce trebuia facut am facut?
Exista un traseu care trebuie urmat in proiectarea unei lectii:
1. analiza sarcinii de invatare si stabilirea obiectivelor operationale
2. analiza resurselor de predare-invatare, continuturi, capactiatea elevilor,
selectarea mijloacelor
20
 3. elaborarea strategiei de desfasurare a unei lectii
4. stabilirea unui sistem de metode si tehnici de evaluare
Exista mai multe tipuri de lectii; cele mai importante: lectia mixta, lectia de
recapitulare, lectia de evaluare. In toate aceste tipuri de lectii exista niste momente
standard (organizarea clasei, notarea absentelor), dupa care momentele difera dupa
un caz la altul
Lectia mixta e cea mai intalnita si are ca momente:
 organizarea si notarea absentelor (max 2 min)
 evaluarea cunostintelor necesare lectiei noi (max 10 min)
 dirijarea invatarii (principalele aspecte ale temei si diferitele activitati
(max 30 min)
 realizarea feedback-ului sau a conexiunii inverse care inseamna o
reluare a aspectelor esentiale ale lectiei sub forma unor intrebari puse
elevilor si a raspunsurilor oferite de acestia impreuna cu cadrul
didactic
 asigurarea transferului prin tema pentru acasa
In cadrul lectiei de recapitulare apare momentul pregatirii lectiei, adica
profesorul si elevii stabilesc tema, planul, bibliografia, mijloacele pe care le vor
folosi si se distribuie sarcinile de invatare, nu mai tarziu de o saptamana inainte de
lectia propriu-zisa. Urmeaza recapitularea propriu-zisa in cadrul careia profesorul
dirijeaza si coordoneaza discutia. Stabilirea concluziilor reprezinta ultimul moment
al lectiei de recapitulare.

Forme de organizare a procesului de predare-invatare

Dupa numarul participantilor, avem forme de organizare:
- frontale (cu toata clasa)
- pe grupe
- individuale
dupa locul desfasurarii:
- in clasa
- in afara clasei
- activitati extrascolare sau conexe
activitatea frontala e un mod de organizare in care profesorul conduce activitatea
elevilor care realizeaza ceea ce li se cere. Se lucreaza concomitent cu intreaga
clasa, dar doar predarea e frontala, nu si invatarea. Lectiile de tip frontal reprezinta
principala activitate de organizare si se produc in urmatoarele situatii:
1. cand se studiaza capitole sau teme noi cu grad mare de dificultate
21
 2. cand profesorul valorifica continutul educativ al unei teme pentru a dezvolta
si forma convingeri si sentimente
3. atunci cand se ofera indicatii, cand se fac corectii si cand se evalueaza si
apreciaza rezultateke activitatii individuale sau pe grupe.
Lectiile frontale sunt indicate pentru obisnuirea elevilor cu folosirea unor
tehnici de lucru individual.

Invatamantul pe grupe presupune parcurgere mai multor etape:

1. organizarea clasei
2. studierea si prelucrarea materialelor de catre grupe
3. intocmirea raspunsului oral sau scris
4. prezentarea raspunsului de catre un reprezentant al grupei si discutarea lui in
clasa
5. valorificarea rezultatelor, desprinderea concluziilor
Marele avantaj al acestei forme de organizare este ca impune lucrul in
echipa si flexibilitatea membrilor grupului. Are si dezavantaje:
- consumul mare de timp pentru studierea unei teme
- o tema studiata pe grupe este insusita fragmentar pentru ca elevii vor stii cel
mai bine tema studiata de grupul lor
- nu toti elevii participa intens la rezolvarea sarcinilor
- trebuie multiplicat materialul de studiu
- unora nu le place munca in grup
- lipsesc instrumente de masurare a contributiei fiecaruia la rezultatul final al
grupului
Pentru alcatuirea grupurilor trebuie luate in considerare afinitatile elevilor, si
nu organizarea in banci. Trebuie avut in vedere nivelul intelectual, astfel : ori
grupuri omogene, ori grupuri eterogene.
Cand activitatea pe grupuri urmareste dobandirea de noi cunostinte sau
priceperi, profesorul stabileste tema si sarcinile de lucru. Spre deosebire de
cercurile si concursurile fara programa obligatorie, unde grupurile pot alege tema
si sarcina de lucru.
Trebuie sa se evite alegerea gresita a temei, formularea incorecta a sarcinilor
de lucru si sa se depaseasca conservatorismul cadrelor didactice.
Activitatea individuala este o forma de autoinstruire, de pregatire
permanenta, prin care elevul trebuie sa rezolve individual si independent anumite
sarcini. Activitatea didactica trebuie centrata pe elevi. Trebuie facuta distinctie
intre munca independenta si cea individuala. Ce independenta presupune

22
rezolvarea unor sarcini prin forte proprii si se desfasoara individual sau pe grupe.
Cea individuala se organizeaza in 3 forme:
1. cu teme comune pentru toti elevii
2. cu teme diferentiate pe grupe de nivel, adica o instruire diferentiata
3. cu teme diferentiate pentru fiecare elev
Activitatea individualizata presupune mai mult decat cea individuala,
parcurgerea
materiei de catre fiecare elev.
Pentru eficientizarea invatamantuui bazat pe activitatea individuala trebuie
respectate cateva cerinte:
- cunoasterea temeinica de catre profesor a particularitatilor de varsta si psiho-
fizice ale fiecarui elev;
- inarmarea elevilor cu tehnici de munca intelectuala si cu tehnici de studiu
individual
- cunoasterea de catre profesori prin evaluari initiale a nivelului la care se afla
elevul
- elaborarea de materiale de catre profesori care sa fie puse la dispozitia
elevilor
- furnizarea catre elevi a unei structuri logice a temei atunci cand se urmareste
dobandirea de noi cunostinte

Forme de organizare extrascolare

1. Cercul de istorie :
- se desfasoara in afara planului de invatamant si a progamei
- apare ca urmare a unei initiativa proprie a unui grup care doreste sa
desfasoare aceasta activitate
- se stabileste o tematica prestabilita, elaborata in conformitate cu
preocuparile memrbilor
- are rol de a profunda cunostintele asimilate la ore si de a stimula realizarea
unor contributii originale, pe teme care nu sunt in programele școlare
2. Excursia
3. Vizita, participarea la spectacole, la intalniri cu personalitati
4. Concursul : este o forma de organizare a unei activitati extrascolare care
impune parcurgerea unei bibliografii minimale de istorie locala, nationala
sau universala
5. Olimpiada : este o forma competitionala laborioasa cu tematica
prestabilita si care persupune un efort intens al cadrului didactic si
existenta unei bibliografii ample

23
 A. Factori perturbatori ai aprecierilor generaţi de activitatea şi
trăsăturile de personalitate ale cadrului didactic.

1. Efectul „Halo” se exprimă în supraaprecierea rezultatelor unor elevi sub

influenţa impresiei foarte bune pe care unul sau mai mulţi profesori o au despre ei.
Datorită reputaţiei bune pe care o au în colectivul şcolar, acestor elevi le sunt
trecute cu vederea unele erori, lacune sau rezultate mai slabe.
2. Efectul de anticipaţie sau prezicere, cunoscut sub numele de Pygmalion
sau efectul oedipian (Landsheere). Se exprimă în subaprecierea rezultatelor unor
elevi sub influența părerii nefavorabile pe care profesorul şi-a format-o despre
capacitatea şi nivelul de pregătire ale acestora
3. Efectul de contaminare se exprimă în aprecierea subiectivă, deşi
incorectă a rezultatelor şcolare sub influenţa cunoaşterii notelor acordate de alţi
profesori.
4. Eroarea de generozitate se manifestă prin indulgenţă sau largheţe în
notarea unor elevi (acordarea cu uşurinţă a unor note mari). Este determinată de
dorinţa sau interesul profesorului de a masca unele lacune, eşecuri sau situaţii
nefavorabile lui sau „de menţinere a prestigiului” prin superioritatea notelor şi
mediilor acordate elevilor.
5. Efectul blând se manifestă în tendinţa şi atitudinea unor profesori de a
aprecia cu indulgenţă elevii cunoscuţi în raport cu elevii mai puţin cunoscuţi sau cu
necunoscuţii.
Faţă de aceştia manifestă o anumită rezervă şi o exigenţă mai mare.
6. Ecuaţia personală a educatorului, denumită eroare individuală
cantonată. Se manifestă prin atitudini diferite, chiar opuse, de la un profesor la
altul şi rezultă dintr-o experienţă a cadrului didactic în aprecierea rezultatelor
şcolare.
7. Efectul de contrast sau de ordine constă în mărimea diferenţelor în
aprecierea unor răspunsuri succesive.
8. Eroarea de tendinţă centrală se caracterizează în renunţarea acordării de
note foarte mari sau foarte mici elevilor din precauţia de a nu greşi sau chiar din
dorinţa de amulţumi pe toată lumea.
9. Eroarea logică presupune înlocuirea unor criterii de apreciere a
rezultatelor şcolare în raport cu obiectivele didactice cu variabilele adiacente
acestora cum ar fi: forma grafică, acurateţea lucrării, modalitatea inedită
prezentării.

24
 10. Efectul curbei lui Gauss rezultă din dorinţa cadrului didactic ca
distribuţia rezultatelor şcolare în fiecare clasă să fie cât mai aproape de curba lui
Gauss.
Aceasta presupune ajutarea exigenţei în notare, în raport de nivelul general
atins de fiecare clasă astfel încât, distribuţia rezultatelor să reflecte pe cât posibil, o
distribuţie normală.
11. Factorii de personalitate ai cadrului didactic pot influenţa modul de
evaluare didactică. Astfel, atitudinea cadrului didactic pe timpul verificărilor,
echilibrul şi constanta în comportament faţă de elevi, empatia ca o componentă a
aptitudinii didactice contribuie la crearea sau nu a condiţiilor proprice unei
evaluării obiective.

25