Globalizarea1 – fenomen inexorabil2 al lumii contemporane

„Globalizarea nu este ceea ce noi toţi dorim şi sperăm, ce zicem şi ce facem. Este ceea ce se
întâmplă cu noi toţi (Bauman)3”

Societatea actuală, societate radical diferită față de orice tip de organizare preexistent in istoria
cunoscută a umanității, este fundamentată pe un fenomen ce acționează în toate palierele existenței
umane la nivel global. Acest fenomen relativ nou apărut, in accepțiunea sa actuală, a modificat ireversibil,
prin schimbarea modulului in care se fac schimburile si operațiunile economice, întregul univers social.
Astfel, mobilitatea individului, a ideilor, a culturii si comunicării au devenit constante ale noului mediu
social globalizat. Problema care se ivește in aceste condiții se referă la valorizarea efectelor globalizării.
Este un factor social pozitiv? A devenit lumea un loc mai sigur, mai bun, care să asigure individului
prosperitate si echilibru? Sau mai degrabă putem asemăna procesul de globalizare cu un tăvălug, care
odată cu trecerea sa, creează insecuritate și inegalitate, si care îl transformă pe homo sapiens sapiens în
homo economicus, caracterizat de o raționalitate extremă, fără sistem axiologic sau spiritual, dispus să
facă orice pentru bunăstarea materială si putere financiară?
La modul generic, globalizarea exprimă procesul de extindere a activităţilor sociale, economice şi
politice peste graniţe (naţionale, apoi regionale), astfel încât evenimentele apărute sau deciziile luate într-
o anume zonă a arealului mondial ajung să aibă semnificaţii şi să influenţeze şi vieţile celor aflaţi într-un
alt colţ al lumii. Organizarea regională şi instituţională determină caracterul regulat al globalizării
contemporane, adică o accelerare detectabilă a interconectării, a regulilor de acţiune şi a fluxurilor care
transcend societăţile şi statele constituente ale ordinii globale.
Globalizarea este insă, un termen căruia îi putem atribui numeroase semnificații. Semnificația
principală asupra căreia voi insista in cadrul eseului se referă la ințelegerea globalizării ca fiind
dezvoltarea piețelor financiare globale, creșterea corporațiilor transnaționale și dominația lor crescîndă
asupra economiilor naționale cu urmări semnificative în planul social atât la nivel individual cât și
general. Consider că majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzînd
pătrunderea valorilor de piață în acele domenii de care ele nu aparțin în mod tradițional: religie, educație,
cultură, etc, pot fi atribuite acestor fenomene. Se pot menționa astfel fenomene precum globalizarea
informației și a culturii, răspîndirea televiziunii, a internetului și a celorlalte forme de comunicare inclusiv
mobilitatea crescută a comercializării ideilor.
La sfîrșitul celui de-al doilea război mondial, tranzacțiile internaționale de capital erau strict
controlate în majoritatea statelor. Controlul asupra mișcărilor de capital a fost treptat înlăturat, iar piețele
financiare extrateritoriale, stimulate și de diferitele crize ale perioadei (războiul rece, criza petrolului din
anul 1973) s-au dezvoltat rapid. Mișcările internaționale de capital s-au accelerat la începutul anilor “80,
piețele financiare devenind cu adevărat globale la începutul anilor “90, după colapsul imperiului sovietic.
Globalizarea ai cărei martori suntem, reprezintă epoca în care statele nu mai sunt entităţi închise,
plasate în afara mecanismului relaţional mondial. Ele sunt obligate să interacţioneze pentru a-şi asigura
supravieţuirea fizică, existenţa naţională sau supremaţia internaţională. Şi nici chiar acele entităţi statale
autopoziţionate la periferia sistemului internaţional, ca urmare a excluderii dictate de propria voinţă
politică (ex. Coreea de Nord), nu sunt organisme izolate, ele fiind forţate să interacţioneze cu lumea

1
este termenul întrebuințat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc
într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăților și problemelor din alte părți ale globului.
2
adj. v. crud, hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, care nu poate fi convins,
înduplecat; de neînduplecat; implacabil
3
BAUMAN ZYGMUND, Globalizarea si efectele ei sociale, Ed. Antet, Bucureşti, 1999.
exterioară datorită temerilor pe care le ridică politicile lor naţionale şi presiunile prin care comunitatea
internaţională încearcă să reglementeze o stare de fapt care ar putea duce la deteriorarea eşafodajului
structurat pe principiile dreptului internaţional public. Aşadar, globalizarea contemporană nu exclude şi
nici nu lasă pe nimeni să se excludă. Ea este cu adevărat „globală“ în aspiraţii.
Globalizarea contemporană tinde să cuprindă toate sectoarele vieţii sociale, de la economic la
cultural, dar în primul rând, ea încearcă să stabilească anumite caracteristici globale în domeniile politicii,
dreptului şi guvernării. Aşadar, globalizarea post Război Rece cunoaşte un puternic grad de
instituţionalizare, înlocuind diviziunea rigidă şi bipolară a lumii cu multipolaritatea exprimată, de fapt, în
regionalizare.
Mediul de securitate se caracterizează, la începutul secolului al XXI-lea, prin modificări profunde
şi adeseori surprinzătoare prin rapiditate şi consecinţe. Lumea devine tot mai complexă, iar fenomenul
globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil. Globalizarea militară a însemnat o evoluţie limitată
a sistemului de alianţe şi o structură de securitate internaţională oarecum previzibilă. Războiul Rece a
divizat lumea în cele mai multiple aspecte ale ei (economic, social, cultural), dar a şi reunit-o sub forma
unei ordini militare globale numită „echilibrul terorii“- politica MAD (mutual assured destruction). A
fost ceea ce a funcţionat la parametrii maximi, stimulând progresul tehnologic şi permiţând proiectarea
unei infrastructuri militare impresionante.
Perioada post Război Rece a condus la o descentralizare a ordinii militare mondiale, globalizarea
şi modernizarea creând premisele apariţiei unor noi concentrări de putere militară si totodată a unor noi
tipuri de amenințări ale securității mondiale. Agenda de securitate internaţională actuală se extinde vizibil,
incluzând o multitudine de ameninţări, de la cele ecologice până la cele de ordin cultural. Aceasta
înseamnă că in prezent, securitatea naţională nu mai poate fi considerată doar ca expresie a acţiunii
factorului militar. Domeniile se întrepătrund, fenomenele sunt multicauzale. O nouă conceptualizare a
securităţii naţionale este necesară. Securitatea economică, militară, socială, culturală, ecologică, toate
trebuie să se regăsească într-un tot – cel al securităţii umane, ca temelie a securităţii naţionale.
Realitatea dură pe care o trăim ne-a confirmat, deja, că promotorii procesului de globalizare nu pot
fi decât acele state care dispun de mijloacele necesare, reflectate cu pregnanţă în nivelul de dezvoltare
economică. De aceea, există tentativa simplistă, dar totuşi nu lipsită de temei, de a considera că
globalizarea promovează şi protejează interesele acelor state şi, îndeosebi, ale Statelor Unite care au fost
catalogate a priori, după sfârşitul Războiului Rece, drept singura superputere mondială.
Pentru ţările în curs de dezvoltare, economia globală este un dat – ele trebuie să se adapteze
regulilor instituite de statele mult mai puternice, găsindu-se astfel într-o poziţie de subordonare,
dependentă, postcolonială. Această stare de fapt i-a determinat pe unii să se întrebe dacă nu cumva
globalizarea este un puternic instrument ideologic ce susţine exportul anumitor valori şi sisteme. Această
problemă este deosebit de complexă, iar rezolvarea ei depinde de capacitatea de revigorare a ONU,
înţeleasă ca proiecţie instituţională a intereselor globale ale omenirii, de înţelegerea organizării la nivel
mondial, ca relaţie între centru şi periferie, sau ca parteneriat între statele lumii, de resursele existente şi
de mijloacele folosite pentru exploatarea lor, de stabilirea corectă şi funcţionarea eficientă a conexiunilor
între local-naţional-regional-global.
Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică și
economică un număr important al activităților umanității se situează pe o scală și un orizont atât de mari,
încât au depașit granițele naționale, în limitele cărora statele suverane își exercită dreptul la guvernare. Pe
masură ce domeniul activităților umane se extinde dincolo de reglementările statului-națiune, legalitatea
și regulile au devenit prea strâmte.
Noii jucători ai scenei economice mondiale au trebuit să facă față provocării iscate de guvernarea
de tip monopol. Au apărut corporațiile multinaționale, piețele financiare globale, organizațiile non-
guvernamentale, dar și organizații criminale și rețele teroriste internaționale. Activitatea acestor noi
jucători nu este acoperită de legile internaționale, care se bazează pe înțelegeri formale între statele-
națiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să găsească un teren comun pentru înțelegeri
care vizează problema globalizării. Un efect deosebit de important al conceptului de globalizare a fost
paralizarea strategiilor naționale de reformă radicală, fiind privite ca imposibil de realizat din punct de
vedere rațional și al evoluțiilor piețelor internaționale.
Totuși, a avea o încredere excesivă în mecanismul de piață este un pericol. Piețele sînt concepute
pentru a facilita schimbul liber de bunuri și servicii între cei ce doresc s-o facă, dar ele nu pot răspunde,
pe cont propriu, unor nevoi colective, cum ar fi legea și ordinea sau menținerea mecanismului de piață
însuși. Ele nu au competența de a asigura justiția socială. Astfel de “bunuri publice” pot fi furnizate doar
în cadrul procesului politic.
În general, procesele politice sînt mai puțin eficiente decît mecanismul de piață, dar fără ele nu am
putea trăi. Piețele sînt amorale: ele permit indivizilor să acționeze în conformitate cu propriile interese și
impun cîteva reguli privind modul de exprimare a acestora, fără a emite însă vreo judecată morală despre
interese în sine. Este și unul dintre motivele pentru care piețele au o asemenea eficiență. Ar fi chiar dificil
de stabilit ce este bine și ce este rău, iar lăsînd binele și răul deoparte, piețele permit indivizilor să-și
urmărească interesele proprii fără nici o barieră.
Societatea nu poate funcționa însă fără a face deosebire între bine și rău. Sarcina de a lua decizii
colective despre ceea ce este permis sau nu este lăsată pe seama politicii, dar și politicienii întâmpină
dificultăți în a decide, deoarece lumii îi lipsește un cod moral puternic. Chiar și crearea și menținerea
piețelor necesită o acțiune politică, această relitate fiind acceptată de comun acord în rândurile actorilor
scenei economico-politice a lumii. Ceea ce se recunoaște într-o mai mică măsură este faptul că
globalizarea piețelor, neînsoțită de o consolidare corespunzătoare a acordurilor sociale și politice
internaționale, a condus la o dezvoltare socială foarte inegală.
Un aspect important ce se impune a fi retinut este că moralitatea trebuie să joace un rol mai
pronunțat în relațiile internaționale. Amenințările asimetrice cu care ne confruntăm astăzi provin din afara
asimetriei pe care am identificat-o o dată cu globalizarea: avem piețe globale, dar nu avem o societate
globală. și nu vom putea construi o societate globală fără a ține seama de considerațiile de ordin moral.
Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care
a fost privit și analizat în mod diferit de către cei ce și-au asumat acest risc sau această răspundere.
Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm,
independent de voința sau opțiunea noastră. Se consideră că cel mai mare pericol, semnalat și de către
unii teoreticieni ai globalizării, pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei
pe care valul ei îi înghite pur și simplu.
Cucerită de piață, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăiește în același
timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vieții, un dezastru cultural și educațional global, simptom
îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societății viitorului.
Cultura tradițională a societăților dispare sau se preface în spectacol și marfă, cultura umanistă e
eliminată tot mai mult de tehno-știința invadatoare și transformată într-o pseudo-știință. Omul mondial
sau globalizat, omul centrat doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăiește numai pentru
producție și consum, golit de cultură, politică, sens, conștiință, religie și orice transcendență. Probabil
acesta este ultimul stadiu în evoluția umanității sau "ultimul om". În ciuda tuturor acestor avertismente nu
putem evita sau elimina globalizarea, insă putem încerca direcționarea ei pentru a minimiza efectele
negative ale acesteia.