Sunteți pe pagina 1din 10

I.

ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZÃRII

Globalizarea a devenit în ultimii ani un subiect ultradiscutat. Legat de discuţii,


una dintre critici spunea că cea mai mare problemă a societăţii, este că în cazul unei
chestiuni anume, fiecare, în parte, are câte o părere. Prea multe păreri, evident, conduc
mai greu la un consens. La fel şi în cazul globalizării.Globalizarea este un fenomen real,
el are loc zi de zi, oră de oră şi fără să ştim, suntem chiar noi parte şi propulsor.
Şi dacă tot vorbim despre "bătrâna” globalizare să începem cu cauze. Trebuie să
înţelegem că globalizarea îşi are rădăcinii încă din timpul marilor colonii imperiale, când
europenii şi-au pus amprenta asupra unor teritorii, cu care interacţionaseră prea puţin în
trecut. Globalizarea este văzută în general ca un fenomen negativ prin care un popor sau
o anume civilizaţie se impune, şi valorile sale sunt asimilate de un alt popor sau o altă
civilizaţie, în dauna valorilor culturale şi morale pe care acesta le posedă. Astfel
începuturile globalizării sunt căutate mult mai recent, atunci când aceasta a devenit un
fenomen accelerat, şi sunt identificate în istoria recentă şi politica actuală. Urmărind însă
felul în care este percepută globalizarea, putem identifica începuturile ei cu mii de ani în
urmă, chiar din timpul Imperiului Roman, sau în timpul lui Alexandru Macedon, spre
exemplu. Odată cu dezvoltarea civilizaţiilor acestea au început, inevitabil să
interacţioneze una cu alta, astfel culturile sau amestecat şi au apărut noi civilizaţii, de
multe ori mai puternice, şi mai evoluate. Localizarea mai recentă a începuturilor
globalizării în timpul coloniilor, se face cu o raţiune bine întemeiată, aceea a
tehnologizării, tehnologia fiind cauza principală a globalizării, prin ea o anumită
civilizaţie îşi poate afirma şi impune supremaţia. Invenţii precum armele de foc, motorul
cu aburi etc., au accelerat procesul pe care astăzi îl numit astăzi Globalizare , datorită
proporţiilor mondiale pe care le-a primit. Treptat Pământul a devenit 'mai mic' şi
popoarele sau extins şi evoluat necesitând tot mai multe resurse. Globalizarea a urmat
pasul tehnologizării, iar în ultimul secol al deceniului trecut, avântul tehnologic a fost
deosebit, schimbând radical felul în care interacţionăm cu lumea. Dacă în urmă cu
aproximativ 200 sute de ani, drumul de la Londra la Sydney se efectua pe mare şi dura
cel puţin opt luni iar reuşita călătoriei era un soi de loterie, iar miza era chiar viaţa , astăzi
acelaşi drum se efectuează cu avioanele comerciale în mai puţin de o zi în condiţii de
confort şi siguranţă deosebite. Acesta este doar un exemplu din schimbările de care este
responsabilă tehnologia. Uşurinţa deplasării este unul dintre factorii globalizării. Alţi
factori decisivi sunt electro-comunicaţiile(reţelele de telefonie, Internetul) şi televiziunea.
Aceştia sunt factori relativi recenţi, dar sunt pedala de acceleraţie a globalizării. Însă cel
mai important factor, nu este unul global: factorul politic, mai exact politica naturală de
expansiune şi dominaţie a ţărilor avansate asupra lumii. Politica expansionistă s-a
manifestat ca factor al globalizării încă din timpul marilor imperii de care aminteam mai
devreme. Factorul economic este ceea ce determină adaptarea unei astfel de politici.
Acesta a rămas şi este în continuare principalul motiv pentru care ţările dezvoltate
abuzează de putere şi se implică în politica externă a altor state. Aspectul economic al
globalizării este cel mai puternic şi cu cele mai multe implicaţii. Această armă cu mai
multe tăişuri, este pârghia de control a marilor puteri. Acolo unde acesta nu se poate
impune, se apelează la vechile proceduri, adică supunerea prin forţă militară.
Şocul tehnologic şi-a spus cuvântul, şi procesul de globalizare a scăpat de sub
control în prima jumătate a secolului trecut când lumea a fost aruncată în două războaie
mondiale. Proporţiile mondiale au fost un rezult al globalizării, şi întreaga lume a devenit

1
un mare câmp de bătălie – lumea până nu de mult necunoscută, a devenit brusc
neîncăpătoare. Cel mai negativ aspect a fost însă cel reprezentat de Războiul rece; lupta
pentru supremaţie, prin ameninţarea nucleară, punea viitorul omenirii în discuţie. Omul,
cel puţin teoretic, a devenit capabil să se autodistrugă.
Globalizarea, pe lângă faptul că este discutată şi tratată sub diferite forme din
prisma tuturor palierelor societăţii în care trăim, reprezintă un fenomen inevitabil. Nu
suntem noi (nici ca indivizi luaţi în parte şi nici ca popor sau naţiune) în măsură să
decidem sau să alegem dacă vrem globalizare, dacă acceptăm globalizarea. Astăzi
globalizarea există pur şi simplu, iar noi suntem oarecum predestinaţi să trăim sub semnul
acesteia, sub spectrul ei şi să-i facem faţă. Ce este sau ce înseamnă însă în mod concret
acest fenomen pe care ne-am obişnuit să-l numim globalizare? Este imposibil să epuizăm
într-o definiţie sau într-o formulare toate resorturile pe care le implică această realitate.
Pe scurt putem spune că globalizarea este “sistemul nou, foarte bine uns şi interconectat”
care a înlocuit “sistemul lent, stabil, ciopartit al Războiului Rece care dominase politica
internaţională începând din 1945”. Prin globalizare noi am devenit şi suntem “un singur
fluviu” (Thomas L. Friedman, p. 16). Pe acest cadru de bază şi generalizant se adaugă
apoi toate celelalte componente care alcătuiesc societatea postmodernă în care trăim:
economico-financiar, politic, cultural şi chiar religios. Nimic din ceea ce se întâmplă
acum în societatea noastră nu rămâne necontaminat de flagelul globalizării. Globalizarea
a devenit simbolul vremurilor în care trăim.
Globalizarea este un termen foarte uzitat căruia îi putem atribui numeroase
semnificaţii. Prin acest termen putem înţelege dezvoltarea pieţelor financiare globale,
creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor
naţionale. Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzând
pătrunderea valorilor de piaţă în acele domenii de care ele nu aparţin în mod tradiţional,
pot fi atribuite acestor fenomene. S-ar putea discuta totodată despre globalizarea
informaţiei şi a culturii, despre răspândirea televiziunii, a Internetului şi a celorlalte forme
de comunicare şi despre mobilitatea crescută a comercializării ideilor (George Soros,
Despre globalizare, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 23).
Globalizarea mai poate fi definită ca un set de structuri şi procese economice,
sociale, tehnologice, politice şi culturale care reies din caracterul schimbător al
producţiei, consumului si comerţului de bunuri. S-au petrecut multe schimbări în
economia mondială, de altfel putem considera globalizarea ca un rezultat a creării pieţei
mondiale. Dar globalizarea nu poate fi sinonimă cu internaţionalismul şi cu
transnaţionalismul. Cele doua procese îşi au ,,rădăcinile" în modul mercantilist de a
regiza comerţul, în special după Primul Război Mondial, într-un model multinaţional de
dezvoltare.
Există patru caracteristici principale care pot explica originile globalizării:
integrarea în pieţele mondiale ale economiilor naţionale, tranziţia de la economia ,,high
volume" la cea „high value" care rezultă din cunoaşterea tot mai bună a produselor şi
serviciilor folosite pe piaţă, sfârşitul bipolarităţii între capitalism şi socialism în privinţa
costurilor de producţie, şi, nu în ultimul rând configurarea noilor blocuri economice.
La sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial, tranzacţiile Internaţionale de
capital erau strict controlate de majoritatea statelor. Instituţiile rezultate la Bretton
Woods, Fondul Monetar Internaţional (FMI) si Banca Mondială, au fost concepute
tocmai pentru a facilita comerţul internaţional şi investiţiile într-un mediu caracterizat
prin restricţionarea fluxurilor de capital privat. Controalele asupra mişcărilor de capital au

2
fost treptat înlăturate, iar pieţele financiare off- shore, stimulate şi de criza petrolului din
anul 1973, s-au dezvoltat rapid. Mişcările internaţionale de capital s-au accelerat la
începutul anilor `80, în timpul lui Ronald Reagan şi Margaret Thacher, pieţele financiare
devenind cu adevărat globale la începutul anilor '90, după colapsul imperiului sovietic.
Globalizarea este de dorit din mai multe puncte de vedere. Întreprinderea privată este aptă
să producă bogăţie decât statul. Mai mult, statele au tendinţa de a abuza de propria putere.
Globalizarea oferă un grad de libertate individual pe care nici un stat nu-1 poate asigura.
Concurenţa liberă la scară globală a eliberat talentele antreprenoriale şi creative şi a
accelerat inovaţiile tehnologice.
Premisa decisivă şi suflul continuu al globalizării le găsim în ceea ce Thomas L.
Friedman numeşte “democratizarea tehnologiei” (p. 68). Descrierea pe care el o face
acestei schimbări este extrem de vie şi inteligibilă pentru oricine vrea să patrundă
semnificaţia concretă a globalizării: “democratizarea tehnologiei este cea care oferă unui
număr tot mai mare de oameni, echipaţi cu tot mai multe computere, modemuri, telefoane
celulare, sisteme de cablu si conexiuni prin internet, posibilitatea de a ajunge tot mai
departe şi mai departe, într-un număr tot mai mare de ţări, din ce în ce mai rapid, mai
profund şi mai ieftin decât oricând în istorie…Graţie democratizării tehnologiei, acum
toţi putem avea acasă la noi o bancă, un birou, un ziar, o librărie, o firmă de brokeri, o
fabrică, o firmă de investiţii, o şcoală…” (p. 68-69).
Această democratizare a tehnologiei a deschis cu adevărat calea unei circulaţii
libere a informaţiei pe toate planurile, proces soldat cu consecinţe fantastice sub toate
aspectele. In era globalizării se poate comunica liber de orice constrângeri oriunde, de
oriunde. Practic nu exista limitări în această direcţie pentru ţările racordate la sistemul
globalizării. Un alt aspect semnificativ este deplina liberalizare şi dezvoltare a
comercializării serviciilor şi bunurilor sau produselor în cadrul globalizării, facilitată în
mod indiscutabil de aceeaşi democratizare a tehnologiei. Pe acest plan este clară
constatarea că anumite disfuncţionalităţi economico-financiare apărute neprevizibil într-o
anumită parte a sistemului vor afecta direct sau vor influenţa în mod cert şi celelalte
componente (un exemplu des întâlnit în acest sens îl constituie fluctuaţia cotaţiei
monedelor naţionale în raport cu cele considerate etalon - respectiv dolarul american şi
euro - în situaţiile de criză politică sau economico-financiară pe care le traversează uneori
ţările care administrează aceste monede, dar pot apărea şi situaţii inverse, când
desfăşurarea activităţii unor domenii ale economiilor ţărilor cunoscute ca superputeri sunt
dereglate de crize politice sau militare din alte zone de pe glob). Sigur rămâne faptul că
nimic nu se întâmplă pe glob, care să nu aibă repercursiuni cât de mici asupra tuturor.
Mai ales în ce priveşte deciziile preşedintelui SUA, ţară care deţine oarecum rolul unui
leader în sistemul globalizării, şi desfăşurarea forţelor politice de aici, putem spune că
sunt de interes global, nu numai ca şi informaţie, ci chiar la nivelul concret al stării de
fapt. Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar
contradictoriu, care a fost privit si analizat in mod diferit de către cei ce şi-au asumat
acest risc sau această răspundere. Dar dincolo de aceste analize globalizarea rămâne un
fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea
noastră.
Însă globalizarea are şi latura ei negativă. În ţările mai puţin dezvoltate, mulţi au
suferit din cauza globalizării fără a primi un sprijin în ceea ce priveşte sistemul de
securitate socială. Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunuri
private şi cele publice. Pieţele sunt capabile să răspundă şi altor necesitaţi sociale. Pieţele

3
financiare globale pot naşte crize. Este posibil ca locuitorii din ţările dezvoltate să nu fie
pe deplin conştienţi de urmările devastatoare ale crizelor financiare deoarece acestea au
tendinţa de a lovi mai crunt în ţările în curs de dezvoltare. Globalizarea conduce la
dereglarea demografică, accentuarea fenomenului de sărăcie la nivel global, instabilitate
economică, şi amplificarea şi degenerarea conflictelor.În era globalizării unele ţării caută
să-şi întărească identitatea în detrimentul dizolvării identităţii altor ţări.

II. FENOMENUL GLOBALIZĂRII PRIN PRISMA GOEPOLITICULUI

Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare


politico - economică şi culturală a omenirii.
Pentru moment este dificil să vorbim cu oarecare certitudine despre efectele de
lungă durată ale procesului de globalizare asupra comunităţii internaţionale dar, chiar şi
acum, este clar că procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ.
Partea pozitivă a acestui proces este că va spori interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei
deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, în deosebi în sfera
economică. Intensificarea schimburilor comerciale, investiţionale şi tehnologice între
diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane, familiarizarea cu culturile altor
popoare sunt, cu siguranţa, benefice pentru omenire.
Odată cu aceasta, globalizarea comportă şi noi provocări. Multe pericole au un
caracter regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea
transnaţională, terorismul internaţional etc. Expansiunea necontrolată a unor modele
culturale de calitate îndoielnică aduce un prejudiciu tradiţiilor naţionale şi culturale ale
popoarelor , ameninţând originalitatea lor. Intensificarea procesului de globalizare
prezintă şi unele pericole pentru economiile naţionale. În acelaşi timp, din cauza
distribuirii neuniforme ale avantajelor globalizării aspectele negative ale acestui proces se
vor răsfrânge negativ în special asupra ţărilor în curs de dezvoltare , astfel încât acestea ar
putea rămâne departe de progres sau chiar în afara lui.
Creşterea interdependenţei în relaţiile internaţionale generată de globalizare aduce
şi noi aspecte ale noţiunii de “securitate naţională şi internaţională” Creşte numărul
factorilor externi care influenţează funcţionarea stabilă a societăţii. Starea securităţii
internaţionale influenţează din ce în ce mai mult posibilitatea de garantare a securităţii
naţionale. De aceea, menţinerea stabilităţii la nivel global , acordarea asistenţei în crearea
unor astfel de mecanisme internaţionale ce ar asigura o dezvoltare durabilă şi echilibrată,
va deveni o prioritate şi una din principalele probleme pentru comunităţile regionale
Mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic şi
geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor
ţări. Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă din
nişte sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însuşi noţiunea de
“economie naţională”. Instituţia economică de bază devine corporaţia transnaţională, care
îşi amplasează fabricile şi îşi comercializează produsele acolo unde îi este mai
convenabil, fără a lua în considerare existenţa graniţelor. Din această cauză are loc
aprofundarea procesului de diviziune internaţională a muncii, iar în cadrul unui singur
stat, fie şi dezvoltat, apare “economia “dublă, apar “enclave înfloritoare”, “regiuni –
donatoare, regiuni creditabile”. Regiuni întregi se transformă în furnizori de materie
primă şi pieţe de desfacere pentru corporaţiile transnaţionale, fără a dezvolta producţiile
proprii. Procesul de aprofundare a diviziunii muncii dă naştere la grave probleme social-

4
politice. În discuţiile despre globalizare apare tot mai des noţiunea de “învinşi”- acestea
sunt unele pături sociale sau chiar naţiuni întregi care s-au pomenit în afara dezvoltării
economice, fără vreo şansă de a ieşi de unele singure dintr-o situaţie extrem de dificilă,
aşa cum circuitul liber al mărfurilor din ţările dezvoltate spre ţările în curs de dezvoltare
diminuează posibilitatea ţărilor sărace de a-şi dezvolta producţiile proprii în diverse
domenii. Decalajul dintre ţările bogate şi cele sărace este într-o creştere continuă.
Astfel, cred că globalizarea este un proces de creare şi dezvoltare a unui sistem
informaţional şi financiar unic, care cuprind întreaga lume şi este legat cu accesul absolut
la informaţie şi cu mişcarea rapidă a capitalului. Aceasta constituie în fond, cel mai înalt
nivel al integrării care a început în Epoca marilor descoperiri geografice. Consider că
trebuie discutate rezultate calitativ noi, deoarece ele se bazează pe nişte tehnologii absolut
noi. Nu este vorba despre Internet, televiziunea globală şi alte lucruri frumoase, dar
despre faptul că pentru prima dată în istoria omenirii afacerea cea mai profitabilă nu
rezidă în schimbarea obiectelor neînsufleţite, dar în crearea unei conştiinţe vii.
Dacă pe parcursul întregii sale istorii omenirea nu a făcut altceva decât să schimbe natura,
atunci în prezent presiunea antropgenă asupra naturii a atins nivelul critic, şi omenirea nu
mai rezolvă problemele apărute prin acomodarea naturii la propriile interese ci invers - pe
cale acomodării proprii la natură. Pragul creat în urma apariţiei noilor tehnologii a
devenit cea mai profitabilă afacere. Dacă înainte de modelarea conştiinţei oamenilor se
ocupau dictatorii şi chiar multe dintre ţările democratice, în prezent acest lucru a devenit,
pentru prima dată, cel mai convenabil şi mai eficace tip de afaceri. Dacă mai înainte
aceasta era prerogativa statului sau a unor mari structuri, acum de aceasta se ocupă
orişicare producător de conserve pentru pisici. Este clar că acest proces duce la schimbări
internaţionale, deoarece concurenţa capătă noi resurse.
Aceasta, însă, implică o destabilizare şi nesiguranţă globală. De exemplu, elaborarea
noilor principii tehnologice, inclusiv a celor informaţionale, este concentrată în SUA,
Germania şi Japonia. La etapa actuală americanii, germanii şi japonezii s-au distanţat
enorm şi determină, practic, evoluţia omenirii.

III. GLOBALIZARE ŞI REGIONALIZARE

La început de mileniu, lumea şi relaţiile internaţionale sunt mult mai complexe


decât erau înainte. Este un paradox ca astăzi, când perioada războiului rece s-a încheiat şi
continentul european are o şansă reală să se integreze pe baza valorilor democraţiei şi
economiei de piaţă, a respectului drepturilor fundamentale ale omului, securitatea a
început să fie din nou o chestiune foarte controversată, poate chiar mai mult ca înainte.
Pe de altă parte asistăm la o mondializare inevitabil, care reprezintă fundamentul
seismului geopolitic pe care 1-a prevestit căderea ,,zidului Berlinului". Creşterea
exponenţială a liberalizării schimburilor şi revoluţia tehnologică a reţelelor informatice
sunt factori cu acţiune conjugată care, în timp, ar trebui să pună în cauză viziunea clasică
asupra suveranităţii statelor. Suveranitatea poporului nu exista în afara puteri statale.
Tot mai mult în ultima vreme, în lume se manifestă o tendinţă care nu mai poate fi
limitată : mondializarea. Unii consideră mondializarea ca fiind un proces aflat în curs de
desfăşurare, cu impact global; alţii îi reduc conţinutul la cel al unei ideologii care
legitimează supremaţia Occidentului şi consacră occidentalizarea sau americanizarea
lumii.

5
În acest context vom face referire la un alt termen, respectiv cel de regionalizare. Acesta
defineşte o consecinţă, fie un mod de protecţie împotriva globalizării, în ultima instanţă
un instrument prin care se caută surmontarea dificultăţilor generate de dimensiunile prea
reduse ale statelor naţionale create în perioada post westfalică. Astfel, se profilează două
tipuri de regionalizare : una de esenţă ,,dură", care caută să transforme microregiunile în
spaţii de state naţionale între care competiţia să prevaleze asupra cooperării. Cea de-a
doua este deschisă şi funcţională modernizării sau chiar americanizării lumii bazate pe
,,soft-power". Trebuie să facem însă precizarea că singura regiune din lume unde este
vizibil un proces de ,,regionalizare" este, în acest moment, Europa (Revista
„Psihosociologia”, Anul V, nr. 2 (18), Ed. Institutului Naţional de Informaţii Bucureşti,
iunie 1999, p.19).
Ambele tipuri de regionalizare, dincolo de diferenţe au şi elemente comune, relevante
pentru înţelegerea procesului. Poate cel mai şocant dintre ele este cel referitor la
permeabilizarea frontierelor.
Frontiera nu mai are rolul unei împrejmuiri intangibile a teritoriului. Statul devine
inevitabil parte a unui întreg : lumea globalizată, iar spaţiul sau teritoriul se înţelege de
acum după o logică a fluxurilor în toate domeniile : capitaluri, bunuri, informaţii, cultură,
persoane. Toate aceste fluxuri sunt atât vectori de putere pentru cei care ştiu să le
producă, să le stăpâneasca şi să le dea un sens, cât şi factori de destabilizare, dacă sunt
văzute ca o fatalitate.
Trebuie să înţelegem că statul nu mai este singurul vector de putere. Aceasta este deja
divizată între diferite domenii de schimburi globalizate. Este evident că suveranitatea îşi
schimbă natura şi odată cu ea noţiunea şi exerciţiul însuşi al puterii. Incontestabil, o
anumita formă de suveranitate este pe cale de dispariţie în favoarea unui nou sistem de
reglementare socială, care integrează de facto interpretarea internaţionalului şi
naţionalului.

IV. CINCI DIMENSIUNI ALE GLOBALIZĂRII

Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinante ale schimbării


sociale la nivelul lumii ca întreg. Astfel, în timp ce schimbarea socială a fost iniţial
abordată în cadre locale, regionale şi naţionale, acum centrarea este asupra
internaţionalizării şi globalizării. A crescut interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile
teritoriale şi lumea ca întreg, discuţiile purtându-se asupra problemelor cu privire la
„legătura micro-macro", „raportul local-global" şi la analize multi-nivel.
Problema care rămâne deschisă este cea referitoare la modul în care s-ar putea
merge dincolo de enumerarea simplă a diferiţilor indicatori ai globalizării precum
operaţiunile corporaţiilor multinaţionale si transnaţionale, comunicaţiile prin satelit,
existenţa unei limbi universal acceptată, problemele ecologice ale lumii actuale sau
abordarea globală a problemelor de securitate şi pace.
1. Globalizarea ca interdependenţă în creştere la nivel mondial.
Aceasta dimensiune priveşte atât lărgirea cadrului spaţial al interdependenţei
evenimentelor cât şi intensificarea extinderii pe bazele unei complementarităţi a
diferenţelor şi competitivităţi alternativelor. Din ce în ce mai des, comportamentele şi
activităţile oamenilor din anumite zone au repercusiuni care se extind dincolo de graniţele
locale, regionale sau naţionale şi, mai devreme sau mai târziu, ating dimensiuni
mondiale.În general, cu cât cadrul temporal este mai mare, cu atât mai mare va fi

6
participarea la activităţile individuale şi colective cu impact mondial. În acest proces se
manifestă o sensibilitate crescută la diferenţele care apar la scară mondială, diferenţe care
formează bazele interacţiunii competitive şi complementare. Ambele devin astăzi mai
intense, la un nivel care trece de cadrul statului-naţiune.
Odată cu intensificarea ,,comprimării spaţio-temporale" devine imposibilă, spaţial
vorbind, ,,rezolvarea" problemelor prin ,,evitarea" lor (de exemplu suburbiile reprezintă o
retragere, o scăpare faţa de problemele din centrul urban). Cum interdependenţele la scară
mondială cresc în fiecare moment şi odată cu recunoaşterea faptului că există ,,o singură
lume", posibilităţile pentru soluţiile izolate, parţiale sunt acum diminuate atât pentru
individ, comunitate locală sau stat-naţiune. De exemplu, problema poluării aerului devine
din ce în ce mai dificil de rezolvat, independent de resursele materiale si politice
disponibile. Nu numai indivizii dar şi statele sunt incapabile să stopeze creşterea
numărului de intervenţii provenite din afara graniţelor lor.
Deşi în general tindem să vedem deschiderea spre o arie largă din punct de vedere al
emancipării faţă de constrângerile locale, provinciale sau naţionale, trebuie luat în
considerare şi celălalt aspect al problemei. Astfel, cu cât mai mare va fi nivelul de
globalizare, cu atât mai restrânsă va fi sfera ,,alternativelor de evadare". În acest sens,
globalizarea este un fel de totalizare a spaţiului mondial (Ramonet Ignacio – Geopolitica
haosului – Ed. Doina, Bucureşti, 1998, p. 45).
2. Globalizarea ca expansiune a dominaţiei şi dependenţei
,,Societatea mondială" sau "sistemul mondial" nu apare doar pe baza
interdependenţei şi a legăturilor reciproce ale părţilor sale. Susţinătorii teoriei
dependenţei au arătat că interdependenţa este un paravan pentru dominaţie şi subjugare la
scară mondială. Aceasta nu este propusă ca o alternativă, ci pentru a arăta că, globalizarea
poate înainta atât în direcţia libertăţii cât şi în cea a dominaţiei. Cea din urmă poate fi
observată, de exemplu, în relaţiile dintre lumea centrului metropolitan şi lumea periferiei.
Aceasta este o interconexiune la scară mondială în care predomină mai degrabă
raporturile radiale decât cele laterale. La baza raportului este logica „jocului de sumă
nulă" : cu cât mai mare este profitul pe care centrul îl are de pe urma acestor relaţii, cu
atât mai mare este pierderea şi exploatarea periferiei sau semi-periferiei.
Dominarea şi dependenţa extinse la relaţiile internaţionale şi transnaţionale se aplică în
particular economiilor, politicienilor şi culturilor (conceptualizate ca ,,imperialism
cultural"). Este important că acest mod de expansiune a relaţiilor mondiale nu este
constant, fiind variabil în funcţie de conexiunile existente între raporturile radiale şi cele
laterale.
3. Globalizarea ca omogenizare a lumii
Astăzi, standardele universale, înlocuiesc omogenitatea particulară, specifică a unităţilor
teritoriale mici.În locul diferenţierilor din interiorul unităţilor teritoriale care erau reciproc
exclusive, acum este vorba de o uniformitate, reprezentând o infrastructură a „spaţiului
expansiunilor" şi mişcări libere de bunuri materiale, oameni şi idei la scară internaţională
şi mondială. Acesta este aspectul referitor la globalizare la care reacţionează cel mai des
criticii deoarece ei consideră că ,,indivizii vor deveni la fel, peste tot în lume". Asemenea
tendinţe sunt văzute ca fiind negative, în special acolo unde standardizarea şi
uniformizarea apare alături de o tendinţă de dominare unică, indicată prin concepţii
precum ,,americanizarea" sau ,,occidentalizare". Aceasta implică standardizarea atât a
culturii materiale cât şi a celei non-materiale : anumite ,,reţele" de hoteluri, pieţe de

7
desfacere, aeroporturi internaţionale sau folosirea unei anumite limbi universal cunoscute
precum engleza.
Un proces intens similar este în desfăşurare, la scală teritorială mai restrânsă, în
încercările ,,integrării europene". Sute de măsuri diferite au fost propuse pentru a asigura
omogenizarea teritoriului Europei, o ,,Europă fără graniţe".Şi în acest caz este vorba, pe
de o parte, de o eliminare a exclusivităţii reciproce, care pune câteva probleme atâta
vreme cât aici existau sisteme închise ce coexistau la nivelul statelor-naţiuni şi, pe de altă
parte, introducerea standardelor uniforme şi a culturii comune, fie ca proces de difuziune,
fie ca participare colectivă în crearea unei naţiuni.
4. Globalizarea ca diversificare în interiorul ,,comunităţilor teritoriale"
Nivelul globalizării poate fi caracterizat prin măsura în care mutaţiile teritoriale restrânse
sunt deschise şi permit accesul forţelor lumii ca întreg. Nu există globalizare acolo unde
există ,,comunităţi teritoriale" închise la niveluri locale, regionale sau naţionale deoarece,
dacă aşa ar sta lucrurile, lumea ar fi în totalitate mecanică, un agregat de sisteme închise
şi în interior omogene. Globalizarea are loc atunci când există o ,,redistribuire teritorială a
diversităţii lumii ca întreg". Astfel, cu cât mai mare va fi participarea la diversitatea
mondială, prezentă sau accesibilă în interiorul comunităţilor teritoriale, cu atât mai mare
va fi gradul de globalizare. Aceasta este asemănătoare cu ceea ce Blau prezenta ca
fiind ,,penetrarea diferenţierii în substructuri". Este cazul fostei Iugoslavii, în interiorul
căreia, în timpul ultimelor decenii a avut loc o creştere continua în diversificarea etnică în
cadrul republicilor constituente; în mod similar putem observa proporţiile mari ale
grupurilor etnice ce se pot regăsi printre locuitorii marilor oraşe precum New York,
Londra, Paris sau Tokyo. Pe măsură ce subsistemele teritoriale devin mai inclusive în
relaţie cu diversitatea din mediul mai larg, cu atât ele se vor asemăna cu sistemul mondial
ca întreg. Globalizarea totală va însemna ca trăsăturile locale vor fi aceleaşi ca cele
mondiale. Ne apropiem de situaţia în care întreaga lume se va regăsi în fiecare localitate
şi, în acelaşi timp, fiecare localitate, regiune sau naţiune se va regăsi pe întreg globul.
Fiecare parte individual devine din ce în ce mai mult precum întregul, în timp ce întregul
se manifestă din ce în ce mai mult la nivelul părţilor sale. Cu o creştere în diversitate, sau
cel puţin în deschiderea faţă de accesul la ea, unităţile teritoriale particulare pierd
particularitatea lor anterioară, iar conflictele de la nivel local nu mai sunt legate de
probleme locale ci privesc din ce în ce mai mult probleme sociale mondiale.
5. Globalizarea ca o unificare a discontinuităţilor temporale
Aşa cum, din punct de vedere spaţial, globalizarea duce de la un ,,spaţiu al locurilor
specifice" la un ,,spaţiu al expansiunilor", tot aşa se poate vorbi şi de o unificare a
timpului. Astfel, se poate considera că, globalizarea poate depăşi discontinuităţile
temporale pe baza coerenţei ritmurilor nesimultane ale diferitelor activităţi şi a ,,includerii
temporale" ce rezultă din extinderea funcţionării serviciilor particulare la cadrele spaţiale
mondiale. Precum individualizarea a crescut asincronia ritmurilor vieţii, există şi
posibilitatea comunicării asincronice facilitate odată apariţia informaţiilor, tehnicilor si
tehnologiilor noi. Astfel, diferenţele temporale nu mai exclud o zonă de la sistemul
mondial. Este importantă, mai ales în momentul actual, existenţa legăturilor între indivizii
din diferite zone (ex.: pieţele bursiere din New York, Londra sau Tokyo). În aceste
servicii care sunt cel mai integrate în procesele de expansiune internaţionale şi mondiale,
oamenii nu-şi mai permit pauzele zilnice în timpul local.
În ,,oraşele mondiale" ale lumii putem găsi un număr mare de activităţi sau
instituţii care lucrează continuu în ,,timpul mondial", cum sunt aeroporturile

8
internaţionale sau industria hotelieră. În ciuda flexibilităţii lor, procesele de expansiune
mondiale pot fi dezvoltate doar acolo unde există o sincronizare de timp exactă cu fazele
particulare sau operaţii ale procesului de producţie care au loc la diverse localizări.
Conceptul ,,chiar la timp" a devenit din ce în ce mai important.

V. CONCLUZII

Ne putem întreba care va fi rezultatul procesului de globalizare şi dacă este


posibil ca în viitor lumea să devină un sistem politic unic, condus de un guvern mondial.
Globalizarea se numără printre cele mai importante schimbări sociale cu care se
confruntă lumea de azi. Multe dintre problemele fundamentale din prezent, cum ar fi cele
ecologice sau evitarea unei confruntări militare la scara mondială sunt, în ceea ce priveşte
scopul, de importanţă mondială. În ciuda creşterii accentuate a interdependenţei
economice şi culturale, sistemul mondial este caracterizat prin inegalităţi şi divizat într-un
,,mozaic" de state, ale căror preocupări pot fi comune însă şi divergente. Nu există o
dovadă clară a unui consens politic, în viitorul apropiat, care va depăşi interesele
conflictuale ale statelor. Un guvern mondial poate apărea în cele din urmă, însă
aceasta va fi rezultatul unui proces destul de îndelungat.În multe sensuri lumea devine
mai unită, iar unele surse de conflicte între naţiuni tind să dispară. Totuşi, diferenţele mari
între societăţile puternic dezvoltate şi cele sărace se pot constitui cu uşurinţă în sursele
unor conflicte internaţionale. Astfel, încă nu există nici o ,,agenţie" mondială care să
poată controla eficient aceste tensiuni sau să realizeze o redistribuire a prosperităţii şi
păcii în lume.
Consider că cel mai mare pericol (semnalat şi de către unii teoreticieni ai globalizării) pe
care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi
înghite pur şi simplu. Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea
globalizată trăieşte în acelaşi timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un
dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării
societăţii viitorului. Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol
şi marfă (mcdonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-ştiinţa
invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul
centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie
şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă.
Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii sau “ultimul om” anunţat de A.
Kojeve în 1947 si F. Fukuyama în 1992. În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem
evita sau elimina globalizarea. Singura şansă care ne rămâne este să încercăm să
dobândim o viziune echilibrată asupra globalizării, care să ne ajute în plan concret să-i
fructificăm din plin avantajele şi oportunităţile, iar de cealaltă parte să-i sesizăm
pericolele pentru a le putea atenua din timp efectele. Globalizarea, ca toate fenomenele
umane, nu este nici ceva bun în sine, nici ceva rău în sine. Putem spune că prezintă chiar
mai multe aspecte pozitive decât negative. Însă idolatizându-i excesiv principiile şi uitând
de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman, globalizarea poate deveni un agent
al sfârşitului civilizaţiei umane în forma în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.

9
Bibliografie:

1. BARBER, BENJAMIN R., Jihad versus McWorld, traducere de Mihnea Columbeanu,


Editura Incitatus, Bucuresti, 2002.
2. FRIEDMAN, THOMAS L., Lexus si maslinul, traducere din limba engleza de Adela
Motoc, Editura Fundatiei Pro, Bucuresti, 2001.
3. FUKUYAMA, FRANCIS, Sfarsitul istoriei si ultimul om, traducere de Mihaela
Eftimiu, Editura Paideia, Bucuresti, 1992.
4. GILPIN, ROBERT, Economia mondiala in secolul XXI. Provocarea capitalismului
global, traducere de Diana Istratescu si Cristina Aboboaie, Editura Polirom, Iasi, 2004.
5. HELD, DAVID, McGREW, ANTHONY, GOLDBLATT, DAVID, PERRATON,
JONATHAN, Transformari globale. Politica, economie si cultura, traduceri de Ramona-
Elena Lupascu, Adriana Straub, Mihaela Bordea, Alina-Maria Turcu, Editura Polirom,
Iasi, 2004.
6. RITZER, GEORGE, McDonaldizarea societatii, traducere de Victoria Vuscan, Editura
Comunicare.ro, Bucuresti, 2003.
7. STIGLITZ, JOSEPH E., Globalizarea. Sperante si deziluzii, Editura Economica,
Bucuresti, 2003.
8. Virgil Gheorghita, Aristide Cociuban – Economie mondiala, ed.Politeia –SNSPA,
2002;
9. www

CUPRINS

I. ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZĂRII

II. FENOMENUL GLOBALIZĂRII PRIN PRISMA GEOPOLITICLUI

III. GLOBALIZARE ŞI REGIONALIZARE

IV. CINCI DIMENSIUNI ALE GLOBALIZĂRII

V. CONCLUZII

10