Sunteți pe pagina 1din 17

Migraţia internaţională în contextul globalizări

Fenomene pozitive şi negative

Globalizarea şi migraţia – perspectivă de ansamblu în contextul contemporan


Globalizarea este un fenomen complex şi nu există o definiţie universal acceptată a
acesteia, probabil şi pentru că inclde o multitudine de procese care vizează domenii diverse ale
societăţii. Legăturile sociale, economice şi politice care traversează graniţele dintre state
influenţează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în acele ţări. Termenul general utilizat
pentru a caracteriza această interdependenţă crescândă a societăţii umane este acela de
globalizare.
Termenul globalizare a apărut la sfârşitul anilor ’60 şi a fost lansat de un specialist
canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă, profesorul Marshall McLuhan de la
Universitatea din Toronto şi specialistul american în problemele comunismului, Zbigniew
Brzezinski de la Universitatea Columbia. Termenul de globalizare a intrat în dicţionar prima dată
în 1961. În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale acestui fenomen contemporan.
Proces prin care lumea tinde să devină un spaţiu unic, globalizarea este fie contestată (de
conservatori), fie promovată cu curaj (de liberali), ca măsură a prosperităţii universale, păcii şi
libertăţii, fie tratată ca pe un pericol (de critici).
Definită ca proces de lărgire, adâncire şi grăbire a interconectării globale, globalizarea
este situată într-un spaţiu al schimbării, cu „legarea şi extinderea activităţii umane peste regiuni
şi continente“1. O diferenţiere a acestui proces de cele de localizare, naţionalizare, regionalizare
şi internaţionalizare duce, firesc, la definirea conceptului de globalizare nu ca stare singulară, ci
ca proces sau set de procese ateritoriale de structurare şi stratificare globală a relaţiilor şi
tranzacţiilor sociale2, generator de fluxuri şi reţele transcontinentale sau interregionale de
activitate, interacţiune şi exercitare a puterii.
Exprimarea cea mai sintetică a acestui proces complex este dată de „Strategia de
Securitate Naţională a Statelor Unite: O nouă Eră“ (2002), care îl defineşte ca un proces „de
accelerare a integrării economice, tehnologice, culturale şi politice, alături de guvernare

1
David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, „Transformări globale. Politică,
economie şi cultură”, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 39
2
David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, op.cit., pp. 51-52

1
democratică, economie de piaţă, respectarea drepturilor omului, dinamism economic şi revoluţia
comunicaţiilor“3.
Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinante ale schimbării sociale la
nivelul lumii ca întreg. Astfel, în timp ce schimbarea socială a fost iniţial abordată în cadre
locale, regionale şi naţionale, acum accentul se pune pe internaţionalizare şi globalizare. A
crescut interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile teritoriale şi lumea ca întreg, discutiile
purtându-se asupra problemelor cu privire la legătura dintre nivelul micro şi nivelul macro, dintre
raportul local şi global.
Având în vedere că globalizarea este un proces complex care se desfăşoară pe mai multe
paliere, studiile de specialitate au iniţiat concepţia conform căreia globalizarea acţionează la
nivelul a cinci domenii fundamentale: economie, politică, mediu, societate şi cultură4. Atunci
când diferenţiem dimensiunile mondializării este important să afirmăm că acestea nu pot fi
delimitate în mod clar una ce cealaltă.
În această lucrare, conceptul de globalizare este interconectat cu domeniul migraţiei
internaţionale, referindu-ne, în mod specific, la deplasarea oamenilor între regiuni şi continente,
fie acestea migraţii în căutarea de locuri de muncă, diaspore sau o viaţă mai bună. Acest proces
de globalizarea privit din perspectiva migraţiei, este un fenomen vechi, care a precedat formarea
statelor naţiune (de exemplu: exodul de etnici germani din Europa de Est şi din Uniunea
Sovietică în perioada de după cel de-al doilea război mondial sau fluxurile din Peninsula Iberică
şi Italia către Europa de Nord din anii 50 sunt considerate o formă de regionalizare sau de
migraţie regională5). Deplasarea muncitorilor salariaţi, reacţionând la forţele pieţei (ale cererii şi
ofertei) constituie un aspect important al deplasărilor în masă a fiinţelor umane în jurul lumii.
Dar, fenomenul migraţiei se intersectează şi cu puterea politică, militară şi culturală, modelele
globale sau regionale ale migraţiei fiind multiple.
Prezenţa imigranţilor generează inevitabil elemente de comparaţie şi de contrast în
legătură cu populaţiile indgene. Mişcarea oamenilor are ca rezultat schimbul de idei, credinţe,
opinii, culturi, religii. Este lesne de înţeles că mişcarea oamenilor este determinată de două
coordonate esenţiale: spaţiu şi timp. migraţia presupune infrastructuri de transporturi şi de
comunicaţii, acestea fiind factori importanţi în derularea migraţiilor. Infrascturile de transport şi

3
Vasile POPA, „Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale”, Editura Universităţii Naţionale de Apărare
Carol I, Bucureşti, 2005, p. 9
4
Joseph STIGLITZ, „Globalizarea. Speranţe şi deziluzii”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 12
5
David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, op. cit., p. 327

2
comunicaţii afectează costurile, riscurile, velocitatea şi dimensiunile migraţiilor posibile.
Existenţa transporturilor şi a telecomunicaţiilor ieftine afectează măsura în care comunităţile
imigrante pot să menţină contactul cu societăţile lor de origine. Migranţia contemporană, privită
din perspectiva globalizării, se desfăşoară sub auspiciile dreptului internaţional, iar organizaţiile
internaţionale monitorizează şi intervin şi ele în procesele de migraţie.
Stratificarea migraţiei globale şi regionale poate fi analizată în primul rând din
perspectiva disparităţii dintre origini şi destinaţii. Distribuţia inegală a accesului diverselor
grupuri în diferite locuri şi puterea relativă a fluxurilor migratoare pot fi studiate şi din prisma
ierarhiilor de putere. Distincţia relizată de McNeill6 între migraţia de elite şi cea de masă
evidenţiază, nu numai, alcătuirea socială diferită a migraţiilor, ci şi capacităţile distincte ale
diverselor grupuri sociale de a acumula resurse în scopul migraţiei şi de a pătrunde cu succes în
alte societăţi şi teritorii. Această ierarhie de putere printre migranţi este reflectată de ierarhia
puterii statelor, în care ţări diferite posedă capacităţi inegale de a controla deplasările populaţiei,
de a-şi menţine integritatea graniţelor şi de a contura structura regimurilor internaţionale de
migraţie.

Fenomenul migraţiei – delimitări conceptuale


Pentru a înţelege mai bine fenomenul migraţiei interconectat procesului de globalizare,
este nevoie de o delimitare conceptuală privind noţiunea de migraţie, mobilitate geografică,
populaţie.
Mişcarea totală a unei populaţii se compune din mişcarea naturală şi mişcarea
migratorie. Populaţia unei ţări sau a unei unităţi administrativ-teritoriale îşi modifică numărul
nu numai ca urmare a intrărilor şi ieşirilor determinate de naşteri şi decese, ci şi în urma
imigrărilor şi emigrărilor. Deoarece fluxurile migratorii pot să afecteze grupe particulare de
persoane sub raportul caracteristicilor vârstă şi sex, migraţia modifică nu numai numărul
populaţiei, ci şi structura acesteia după sex şi vârstă şi, eventual, după alte caracteristici.
Deplasările locuitorilor se pot face în afara localităţii, între ţări, pot avea o durată mai mică sau
definitivă, ceea ce face necesară o clasificare detaliată a diferitelor tipuri de migraţie. Fiind parte
a mişcării totale a unei populaţii, migraţia interesează nu numai demografia, ci şi sociologia, care

6
David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, op. cit., pp. 329-330

3
studiază fenomenele de adaptare sau aculturaţie a persoanelor migrante, influenţa migraţiei
asupra structurii populaţiei, asupra instituţiilor sociale e.t.c7.
Migraţia populaţiei este forma principală a mobilităţii geografice (spaţiale) a
populaţiei, constând în schimbarea definitivă a domiciliului stabil, între două unităţi
administrativ-teritoriale bine definite. Se mai numeşte migraţie rezidenţială, întrucât persoana
implicată într-o asemenea mişcare îşi schimbă statutul rezidenţial. Prin urmare, în noţiunea de
migraţie a populaţiei nu intră excursiile, deplasările sezoniere, diferitele forme ale navetismului
etc. De aceea, este important să se definească corect unităţile geografice sau teritorial-
administrative şi tipurile de mişcări ale populaţiei8.
În raport cu graniţele oficiale ale unei ţări, migraţia poate fi:
• migraţie internă: totalitatea deplasărilor, însoţite de schimbarea definitivă (permanentă)
a domiciliului obişnuit, în cadrul unei ţări, între unităţile teritorial-administrative.
• migraţie internaţională (externă): totalitatea deplasărilor, însoţite de schimbarea
definitivă (permanentă) a domiciliului, între două ţări.
În raport cu localitatea de destinaţie (sosire), respectiv de plecare (origine), se folosesc termenii
de imigrare şi emigrare:
• imigrarea: migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de destinaţie (de obicei, în
cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu se numesc
persoane imigrante
• emigrarea: migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de plecare (de obicei, în
cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu se numesc
persoane emigrante
Literatura de specialitate care a studiat fenomenul migraţiei prezintă mai multe cauze care
determină mişcarea migratorie a populaţiei9, printre care:
• O cauză esenţială rezidă în procesele de suprapopulare, marcate prin ruptura dintre
numărul populaţiei şi resurse, având drept efect reducerea veniturilor şi imposibilitatea
satisfacerii consumului. Suprapopularea poate fi determinată de excedentul naşterilor,
care domină indicele mortalităţii, fapt specific mai ales ţărilor mai puţin dezvoltate. O

7
Dan ROŞCA, „Introducere în sociologia populaţiei şi demografie”, ediţia a IV-a, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2007, p. 96
8
Dan ROŞCA, op. cit., pp. 97-98
9
Dan ROŞCA, op. cit., pp. 99-100

4
asemenea creştere a caracterizat, în secolul al XIX-lea, Europa Occidentală, când
scăderea mortalităţii a compensat reducerea fecundităţii.
• În anumite ţări, creşterea intensivă a animalelor a favorizat disponibilizarea forţei de
muncă, aceasta intrând apoi sub incidenţa migraţiei.
• În alte situaţii, dezvoltarea căilor de comunicaţie a facilitat dispersarea industriilor, ceea
ce reclamă forţă de muncă şi antrenează o parte a populaţiei în fluxul migratoriu.
Transportul maritim şi, într-o măsură mai mică, cel feroviar au favorizat migraţiile
intercontinentale.
• De asemenea, mişcările migratorii pot fi determinate şi de motive istorice, religioase,
politice, care pot fi considerate drept cauze accidentale şi actuale. Accidentale pot fi şi
cataclismele şi maladiile, ce pot determina imigrări şi emigrări masive şi bruşte.
• Cauzele de ordin psihologic au în vedere fascinaţia unor locuri, forme de relief sau
peisaje. În acest fel, locurile alese de un grup de populaţie pot fi poli de atracţie pentru
compatrioţi, aşa cum, de exemplu, Barcelonette – colonie în Mexic – a devenit un caz
clasic, la fel ca şi cartierele-colonii din S.U.A. şi Europa Occidentală.
• Cauzele de ordin ecologic determină aşa-numita migraţie ecologică. Aceasta presupune
deplasări de populaţie din zonele afectate de transformări ale mediului natural sau
antropic spre alte regiuni. Astfel, Mexico City, Milano şi Atena sunt oraşe extrem de
afectate de poluare şi pot constitui centre de disconfort şi de emigrare a populaţiei.

Mişcările migratorii au implicaţii profunde în cadrul societăţilor contemporane,


identificându-se trei paliere10 asupra cărora migraţiile produc efecte importante: efectele
migraţiei asupra populaţiei de origine, asupra populaţiei de destinaţie şi asupra migranţilor înşişi.
Conform studiilor sociologice, există nenumărate consecinţe pe care migraţiile le produc la
nivelul acestor trei nivele dintr-o societate, dar nu vom menţiona decât pe cele mai importante şi
relevante11 pentru această lucrare.
O migraţie ce antrenează un număr mare de persoane, în general de vârstă tânără, poate
provoca, în populaţia de origine, un deficit de forţă de muncă şi, deci, o slăbire a activităţilor, o
scădere a natalităţii, o îmbătrânire demografică. Dacă avem situaţia unei zone iniţial
suprapopulate, migraţia poate, prin slăbirea presiunii demografice, să amelioreze situaţia celor
10
Lazăr VLĂSCEANU, Cătălin ZAMFIR, „Dicţionar sociologie”, ediţia online:
http://www.dictsociologie.netfirms.com/M/Termeni/migratie.htm
11
David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, op. cit., pp. 332-334

5
rămaşi, mai cu seamă dacă migranţii trimit celor rămaşi acasă bunuri materiale şi bani. Situaţia
populaţiei din aria de primire poate fi şi ea influenţată în ambele sensuri. În perioade de creştere
economică, imigranţii contribuie la completarea necesarului forţei de muncă; în schimb, în epoci
de recesiune, participă la îngroşarea rândurilor şomerilor, fiind cei mai expuşi la concediere, şi
determină un consum suplimentar de resurse.
Un alt aspect deosebit de intens cercetat este integrarea migranţilor în comunităţile de
primire. În cazul migraţiei interne, accentul cade îndeosebi pe problema adaptării ruralilor la
viaţa urbană şi la munca industrială. În cazul celei externe, o atenţie specială se acordă
contactelor între două populaţii ale căror culturi sunt mult diferite, fapt ce ridică probleme
deosebite de integrare.

Condiţia de „migrant”
Nu există o definiţie universal valabilă şi acceptată a termenului de „migrant”, dar
definiţia dată de Organizaţia Naţiunilor Unite este foarte pertinentă: „orice persoană care ăşi
schimbă teritoriul unde locuieşte de obicei”12. Astfel, în această categorie nu intră turiştii şi
oamenii de afaceri, deoarece călătoriile lor nu implică schimbarea locului obişnuit de rezidenţă.
Statistic, populaţia migratoare poate fi direct determinată în funcţie de numărul de străini care se
găsesc într-o ţară: cei înregistraţi în funcţie de ţara natală sau acel procent al populaţiei cu
naţionalitate străină.
Confuzia în privinţa migranţilor este exacerbată, deoarece se consideră că naţionalitatea
migrantului trebuie să corespundă cu ţara natală a migrantului, dar naţionalitatea poate fi
schimbată, pe când, locul naşterii nu poate fi modificat, cel puţin din perspectivă legală. Astfel, o
persoană poate fi născută într-un teritoriu, dar poate fi calificat drept străin dacă are părinţi străini
sau invers: o persoană născută poate fi considerată cetăţean naţional, dar caracterizat drept străin
dacă este născut peste hotarele acelui stat. Se poate constata că există o varietate a criteriilor
naţionale în ceea ce priveşte definirea condiţia de imigrant în cadrul statelor lumii. În tabelul de
mai jos, am prezentat criteriile privind condiţia de migrant în Marea Britanie şi Irlanda.
Cine se califică drept MIGRANT în Marea Britanie (M.B.) şi Irlanda13

12
Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „Internaţional migration, economic development and policy”, Banca
Mondială, Washington DC, 2007, p. 19
13
Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „Internaţional migration, economic development and policy”, Banca
Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2007, p. 21

6
Născut în M.B. Născut în M.B. Născut în Irlanda Născut în Irlanda
Locul de Naţionalitatea Naţionalitatea Naţionalitatea Naţionalitatea
rezidenţă M.B. Irlandei M.B. Irlandei
Populaţie Populaţie străină Populaţie străină
autohtonă datorită în M.B. din cauza în M.B. din cauza
Rezidenţă Nu se califică ţării natale ţării natale ţării natale
Populaţie străină Populaţie Populaţie străină
în M.B. drept migrant
în M.B. din cauza autohtonă datorită în M.B. din cauza
naţionalităţii naţionalităţii naţionalităţii
Populaţie străină Populaţie străină Populaţie
în Irlanda din în Irlanda din autohtonă datorită
Rezidenţă cauza ţării natale cauza ţării natale ţării natale Nu se califică
Populaţie străină Populaţie Populaţie străină
în Irlanda drept migrant
în Irlanda din autohtonă în în Irlanda din
cauza naţionalităţii Irlanda datorită cauza naţionalităţii
naţionalităţii

Securitatea societală şi migraţia internaţională


Migraţia internaţională este unul dintre cele mai vechi fenomene sociale. Martin O.
Heisler şi Zig Layton-Henry arată că, înainte de toate, migraţia este o problemă de securitate 14. În
antichitate, Grecia şi Roma au apărut şi, mai ales, au dispărut ca state datorită migraţiei. Abia în
timpurile mai recente, migraţia a ajuns să fie studiată din punct de vedere al securităţii. Uniunea
Europeană, printre alte foruri internaţionale, a adoptat o serie de măsuri pentru a limita efectele
negative ale migraţiei. Din perspectivă teoretică, conceptul de securitate societală include
problema migraţiei, ca element cheie.
Pe agenda europeană de securitate, migraţia tratează consecinţele actuale şi potenţiale
asupra securităţii societale datorate prezenţei unui mare număr de imigranţi în ţările Uniunii
Europene. Migraţia afectează profund dreptul de a decide cine poate pătrunde pe teritoriul unui
stat (grup de state), pentru a căpăta rezidenţă şi pentru a lucra. Pe termen mediu şi lung, migraţia
afectează dreptul de a decide compoziţia etnică şi rasială a populaţiei, cultura publică, securitatea
socială, locurile de muncă şi ordinea publică. Între 1945 şi 2000, statisticile arată că în Europa de

14
Ionel Nicu SAVA, „Teoria şi practica securităţii”, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi
Asistenţă Socială, Bucureşti, 2007, p. 53, ediţia online:
http://www.romaniaeuropa.com/cartionline/carti_psihologie/teoria_si_practica_securitatii_ionel_nicu_sava.php

7
Vest au migrat peste 50 de milioane de persoane 15. Referindu-ne la frontiere, migraţia afectează
capacitatea statelor de a-şi controla propriile frontiere. Încât, se poate afirma şi confirma că
migraţia, în general şi migraţia de masă, în principal, a devenit un fenomen de securitate.
Migraţia este expresia unor relaţii sociale dezechilibrate între zonele mai puţin dezvoltate
şi zonele dezvoltate ale lumii. Statul bunăstării din ţările Europei de Vest reprezintă o atracţie
pentru populaţiile din periferia europeană (Europa de Est, Turcia, Africa de Nord). Chiar şi
dificultatea găsirii unui loc de muncă sau o existenţă marginală în Europa de Vest sunt
considerate surmontabile sau preferabile unui statut economic, social şi politic în ţările din
periferie16.
După 1945, stabilirea unor comunităţi semnificative din ţările Lumii a III-a în ţările
industriale avansate a dus la crearea unor "capete de pod" (bridgeheads), care sunt în permanenţă
alimentate de noi valuri de imigranţi. Procesul de stabilire a unei comunităţi de imigranţi într-o
ţară şi transformarea ei în recipient pentru noi imigranţi a fost denumit "lanţ de imigrare" (chain
migration). Migraţia în lanţ înseamnă reîntregirea familiilor, căsătorii mixte, invitarea rudelor, a
apropiaţilor, înfieri, etc17. Este cazul, de exemplu, al comunităţii turce in Germania, stabilită în
anii "50-"60 în Republica Federală, dar care a fost continuu alimentată cu noi imigranţi.
Comunitatea înregistrează la nivelul anilor 2000 peste 2 milioane de etnici turci stabiliţi legal în
Germania.
Dacă imigranţii sunt legal stabiliţi în ţările-gazdă, de ce comunităţile de imigranţi,
migraţia în lanţ şi fenomenele asociate sunt considerate o posibilă ameninţare la adresa
securităţii?
În viziunea şcolii europene de securitate18, sunt două dimensiuni care impun această
abordare. Mai întâi este vorba de procesul de redefinire socială specific Europei de Vest după cel
de-al doilea război mondial. În condiţiile diminuării funcţiilor externe ale statului (securitatea era
garantată de NATO, coloniile deveniseră independente, o serie de atribute statale au fost delegate
Comisiei de la Bruxelles), societăţile occidentale au realizat un nou echilibru social sub forma
statului bunăstării (welfare state). Statul bunăstării este un stat universal, se bazează pe
includerea tuturor cetăţenilor. Procesul de creare a statului bunăstării a creat o formă de cetăţenie
mai extinsă, mai profundă. Extinderea drepturilor politice şi economice sub forma organizării
15
Ionel Nicu SAVA, op. cit., p. 55
16
David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, op. cit., pp. 366-367
17
Jef HUYSMANS, „The politics of insecurity: fear, migration and asylum in the EU”, Editura Routledge, Londra,
2006, p. 43
18
Jef HUYSMANS, op. cit., p. 54

8
sindicale şi corporatiste, negocierea colectivă, sufragiul universal, libertăţi civile lărgite, accesul
la educaţie publică gratuită, sistem de impozitare redistributiv, sprijin pentru familiile cu venituri
mici, asistenţă de sănătate pentru aproape toţi cetăţenii, locuinţe sociale au fost posibile datorită
statului bunăstării. Crearea statului bunăstării şi asigurarea securităţii militare au creat condiţiile
ca politicile publice să se orienteze îndeosebi către securitatea socială şi economică şi, în paralel,
către creşterea participării politice.
Statul bunăstării a omogenizat societăţile ocidentale, a egalizat şansele sociale, a crescut
participarea socială pentru crearea bunăstării şi pentru distribuţia ei. Sursele interne de
instabilitate au fost diminuate până la dispariţie (sărăcia, minorităţile agresive, şomajul cronic),
astfel încât societăţile Europei Occidentale, sub umbrela de securitatea a NATO şi sub scutul
economic al Uniunii Europene, au atins un optim social, politic şi economic. Calitatea vieţii în
Europa de Vest este cea mai înaltă din lume. Grecia, cea mai "săracă" ţară a Uniunii Europene
avea, în 1990, un produs intern brut pe cap de locuitor de circa 6.000 USD. Austria, care avea să
devină membră UE mai tarziu, înregistra circa 17.000 USD pe cap de locuitor. Prin comparaţie,
Cehoslovacia avea circa 3.500 USD, iar România numai 1.600 USD pe cap de locuitor19.
Evident că acest optim social, obţinut prin eforturi individuale şi comune de ţările
europene, este afectat prin migraţie. Recesiunea economică a UE din anii "90, creşterea
şomajului, competiţia economică cu SUA şi Japonia, susţinerea procesului de extindere a Uniunii
către Europa centrală şi de Est, îmbătrânirea populaţiei au pus în discuţie statul bunăstării. O
serie de evenimente (criminalitate, îndeosebi delicte împotriva persoanei şi bunurilor personale,
violenţă de stradă, ghettouri de imigranţi în periferiile marilor oraşe, toate surprinse de media), la
care se adaugă şomajul pe termen lung, criza locuinţelor, violenţa în şcoli, mizeria din locurile
publice au transferat responsabilitatea situaţiei comunităţilor de imigranţi. Şomajul, mizeria,
lipsa locuinţelor, violenţa în şcoli se datorează imigranţilor.
Imigranţii s-au transformat, astfel, din muncitori-invitaţi în cetăţeni indezirabili. În opinia
publică se percepe că o parte însemnată a problemelor sociale existente în ţările Europei
Occidentale se datorează imigranţilor. Imigranţii sunt percepuţi ca străini (outsiders), chiar şi cei
care provin din a doua sau chiar a treia generaţie20.
Pe de altă parte, o bună parte a imigranţilor, îndeosebi cei care prin culoarea pielii şi alte
trăsături rasiale se deosebesc evident de populaţia majoritară, se consideră ei înşişi imigranţi. Un
19
Jef HUYSMANS, op. cit., p. 57
20
Peter STALKER, „Workers without frontiers: the impact of globalization on international migration”, Editura
Lynne Rienner Publishers, Londra, 2000, p. 84

9
francez imigrant este cetăţean al Republicii şi se bucură de toate drepturile definite juridic de
constituţie, însă nu este considerat un francez adevărat21. Aceasta înseamnă că acordarea
cetăţeniei, obţinerea unui loc de muncă permanent şi a unei rezidenţe stabile nu sunt suficiente
pentru a defini identitatea.
În continuare, în Europa, spre deosebire de America sau Australia, identitatea este
apreciată în funcţie de trăsăturile fizice şi, mai ales, de religie, naţionalitate şi cultură. A fi
american este, de cele mai multe ori, suficient a fi cetăţean. A fi francez, german sau englez nu se
poate dobândi prin cetăţenie. Cele mai multe state europene se consideră state-naţionale
omogene, a căror membri au sentimentul apartenenţei la comunitatea naţională datorită unor
factori unificatori precum: istorie comună, identitate etnică, limbă, cultură şi experienţă politică.
Imigraţia poate genera riscuri la adresa securităţii în ţările receptoare, în ţările de tranzit
şi în ţările furnizoare de imigranţi, deşi nu de natură militară. În ţările de origine, cel mai adesea
emigrează cetăţenii apţi de muncă. În emigraţia de masă, forţa de muncă este redusă cu până la
20-30 % în ţara de origine. Apar fenomene sociale ce afectează grav echilibrul economic şi
social: familii dezintegrate, minori nesupravegheaţi, sistem de pensii fără resurse, etc. Un astfel
de exemplu este Republica Moldova.
În ţările de tranzit, fenomenul migraţiei încurajează “industriile traficului cu persoane”:
procurarea documentelor de transport, alegerea destinaţiei finale, identificarea viitorului loc de
muncă.
În ţările receptoare, principala dificultate rezidă în integrarea socială a noilor veniţi. Apar
taberele de refugiaţi, o birocraţie locală pentru procesarea datelor personale ale imigranţilor,
legislaţie, delicvenţă ş.a. Capacitatea instituţiilor sociale, economice, politice, administrative de a
integra un număr mare de imigranţi, rezistenţa unor comunităţi de imigranţi la asimilare,
afectează stabilitatea statelor şi, în acest mod, afectează capacitatea guvernelor de a guverna.
Alături de riscurile societale la adresa securităţii, în ţările de destinaţie apar şi riscuri de
natură militară:
a) activităţi iredentiste, derulate de imigranţi ce încearcă să afecteze procesul politic în
ţările de origine (este cazul minorităţilor albaneze din ţările Europei Occidentale, care s-au
implicat în conflictele din Kosovo şi Macedonia)

21
Iordan Gheorghe BĂRBULESCU, „Uniunea Europeană: politicile extinderii”, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006,
pp. 431-433

10
b) conflicte importate de grupurile de imigranţi, care conduc la violenţă în ţara gazdă
(este cazul grupurilor de palestinieni, care au provocat acte de violenţă împotriva evreilor)
c) activităţi teroriste (este vorba în principal de grupările tip Al Quaeda, active în
aproape toate ţările occidentale)
d) iniţiative politice ale ţării gazdă de a stopa, prin intervenţie militară, fluxul de
imigranţi în ţările furnizoare (este cazul intervenţiei militare italiene în Albania în anul 1997)

Exodul inteligenţei
Migraţiile contemporane s-au diversificat şi ponderat. Fiind subordonate unor scopuri
politice şi economice, au trecut sub controlul unor organisme specializate. Pe de altă parte, se
deosebesc de cele anterioare şi prin caracterul, volumul şi orientarea geografică. De asemenea,
s-au extins migraţiile din interiorul continentelor şi au scăzut cele intercontinentale.
Un fenomen deosebit îl reprezintă exodul inteligenţei, al „creierelor” cu calificare
superioară şi al familiilor acestora, dinspre ţări mai slab dezvoltate spre S.U.A., Canada, ţările
din Europa Occidentală22. Se apreciază că 40% din savanţii americani laureaţi ai premiului Nobel
sunt, de provenienţă, din afara Americii. Spre Europa s-a îndreptat forţă de muncă din diferite
ţări slab dezvoltate ale Asiei, Africii şi Americii Latine, în timp ce spre S.U.A. se îndreaptă
emigranţi preponderent din America Latină şi mai puţin din Europa.
Migrarea creierelor (aşa-numitul "brain drain") este considerată o problemă extrem de
importantă cu care se confruntă numeroase state în curs de dezvoltare, printre care şi România.
Majoritatea studiilor efectuate pe această temă sugerează că fenomenul are două efecte negative
distincte.
Argumentul că exodul de inteligenţă este dăunător ţării de origine deoarece duce la
pierderea producţiei care ar putea fi creată dacă populaţia nu ar emigra, nu se sprijină pe baze
solide. Chiar dacă împiedicarea exodului de inteligenţă ar duce la creşterea producţiei, această
consecinţă nu justifică politica de blocare a emigraţiei. În ultimă instanţă, bunăstarea societăţii
derivă dintr-o multitudine de elemente, avuţia materială reprezentând doar unul dintre acestea.
Pentru unii indivizi, traiul într-o societate lipsită de restricţii, de genul împiedicării liberei
circulaţii a forţei de muncă, poate fi suficient de important pentru a compensa o bogăţie materială
mai redusă. Pentru alţi oameni, mediul social în care îşi desfăşoară activitatea contează mai mult

22
Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „International migrations, remittances and the brain drain”, Banca
Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2006, p. 186

11
decât diferenţa de avuţie materială23. Cu alte cuvinte, bunăstarea este subiectivă, ea depinde de
preferinţele fiecăruia, nu de condiţiile materiale. Din acest motiv, nivelurile de bunăstare ale
diferiţilor indivizi nu pot fi agregate pentru a obţine bunăstarea naţiunii.
Exodul de inteligenţă constituie, probabil, cel mai interesant aspect al unui fenomen mai
larg - migrarea capitalului uman şi a forţei de muncă în general. În economia de piaţă, resursele
migrează întotdeauna către acele locaţii unde sunt cel mai bine remunerate. Proprietarii lor obţin
un profit de pe urma migrării. Liberul schimb, inclusiv libera circulaţie a capitalului uman,
sporeşte bunăstarea tuturor participanţilor la piaţă şi, astfel, crează stimulentele necesare pentru
perfecţionarea indivizilor şi pentru dezvoltarea economică în continuare. Dacă ştiu că profesia de
medic este foarte bine remunerată - în România sau în alt stat - atunci voi fi stimulat să acumulez
capital uman pentru a deveni medic. Invers, dacă veniturile mele viitoare ca medic sunt reduse -
din cauză că numărul doctorilor este deja prea mare sau pentru că mi se interzice să profesez în
afara graniţelor statului român - atunci voi fi motivat să acumulez alt tip de capital uman ori, pur
şi simplu, să aloc o mai mare parte din timp distracţiei.
Am văzut că deplasarea resurselor, inclusiv a capitalului uman, nu reprezintă o problemă
în sine. Aceasta nu înseamnă că, în anumite cazuri, fenomenul migrării creierelor nu este asociat
unei probleme economice. Este momentul să ne referim la cel de-al doilea efect negativ al
emigraţiei, şi anume, impactul fiscal.
Exportul de capital uman semnalează, în prezent, existenţa unei probleme, din cauza
contextului. Migrarea creierelor reprezintă o pierdere pentru societate, deoarece banii investiţi în
formarea capitalului uman nu pot fi recuperaţi. Societatea pierde producţia pe care ar fi putut-o
realiza cu ajutorul indivizilor în formarea cărora a investit. Fiecare dintre noi plăteşte impozite.
Cu o parte din banii adunaţi prin impozitare statul finanţează învăţământul public. În principiu,
sistemul ar trebui să asigure generaţiei tinere înzestrarea cu capitalul uman adecvat sporirii
productivităţii, astfel încât din creşterea viitoare a veniturilor să se acopere atât retribuirea
tinerilor specialişti cât şi a generaţiei vârstnice, care a reprezentat baza de finanţare a întregului
proces. În practică, funcţionarea sistemului s-a dovedit defectuoasă.
De-a lungul timpului, au apărut numeroase propuneri de soluţionare a fenomenului. În
anii '70, s-a propus ca statele care absorb capital uman să ofere "reparaţii" statelor care suferă din
pricina exodului de inteligenţă. În ţările ex-comuniste, s-a încercat stoparea fenomenului prin

23
Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „International migrations, remittances and the brain drain”, Banca
Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2006, p. 192

12
limitarea drastică a dreptului la circulaţie a indivizilor. Ulterior, statele au început să cultive
relaţiile cu diaspora în încercarea de a extrage beneficii de pe urma capitalului uman al
expatriaţilor. În ultima vreme, se vorbeşte mult despre politica de încurajare a revenirii în ţară a
tinerilor educaţi. Printre diverse măsuri, se are în vedere creşterea salarizării personalului
angrenat în activitatea de cercetare, oferirea de facilităţi pentru cei care se întorc în ţara de
origine cu scopul deschiderii unei afaceri, modernizarea infrastructurii din educaţie şi cercetare.
După cum se poate observa, toate propunerile de soluţionare a problemei se referă, în
esenţă, la îmbunătăţirea gestionării de către stat a investiţiei în capital uman. Opinia cvasi-
unanimă a analiştilor români este că fenomenul migrării creierelor poate fi stopat prin adoptarea
de către stat a unor standarde de calitate în managementul activităţii de educaţie şi cercetare şi,
mai ales, prin suplimentarea bugetului destinat acestui sector: "Statul român trebuie să-şi permită
«luxul» de a utiliza toate mijloacele de protejare şi de stimulare din punct de vedere
organizatoric şi financiar, a minusculei pături sociale denumite cercetătorii români"24.
Idea centrală este că soluţiile propuse până în prezent nu au dat rezultatele scontate,
deoarece nu ţintesc către cauza reală a fenomenului. Migrarea creierelor indică, fundamental, o
problemă de proprietate, nu deficienţe în managementul formării de capital uman.

Reducerea sărăciei
Sărăcia este o problemă globală stringentă în contextul contemporan şi, de aceea la nivel
global aceasta este o temă esenţială pe agenda discurţiilor forurilor internaţionale. Există două
instrumente de măsurare a sărăciei: traiul cu 1$ pe zi reprezintă starea de sărăcie extremă, iar cel
cu 2$ pe zi caracterizează starea de sărăcie moderată. Studiile efectuate până în acest moment pe
migraţia voluntară indică faptul că un factor determinant îl constituie diferenţele economice şi,
implicit, oportunităţile de câştig. Cu toate acestea, stimularea emigrării nu depinde doar de
diferenţele absolute dintre câştigurile obtenabile în ţara de origine şi cea de destinaţie, nivelul
relativ de salarizare din ţara de origine fiind destul de important. Dacă veniturile depăşesc un
anumit prag al sărăciei ajungând la un prag social acceptabil, tendinţa continuă să fie aceea de a
migra, daca este depăşită însă această situaţie, există suficiente motivaţii de a rămâne. Acum
aproape trei decenii, diferenţele dintre nivelele de salarizare între ţările mai bogate (cum ar fi
Germania şi Franţa) şi cele mai sărace (Spania, Portugalia, Grecia) erau de aproximativ 6 la1,

24
Ştefan SZEDLACSEK, „Zece căi de a atrage cercetătorii români spre Romania”: http://www.ad-
astra.ro/journal/6/szedlacsek.pdf

13
ceea ce a determinat mobilizarea unor fluxuri de la sud la nord. La sfârsitul anului 2000 rata era
de aproximativ 3 la1, iar tendinţa de a migra s-a redus substanţial. În alte situaţii această rată ar fi
continuat să fie determinantă, aşa cum este la nivelul altor ţări, realitate ce vine în sprijinul ideii
că există alţi factori ce pot avea o pondere substaţială în decizia de a migra. Dacă încrederea în
viitorul ţării de origine creşte, atunci tendinţa de a pleca se reduce. Nu sunt totuşi neglijabile
intensificarea comerţului între ţările europene prin liberalizarea pieţei şi o anumită convergenţă a
nivelului de salarizare. Aceste aspecte au avut un impact direct asupra reducerii fenomenului
migrator la nivel intra-comunitar.
Conform unor studii efectuate în 12 state din America Latină şi ţări din Caraibe, banii
trimişi de emigranţi la familiile care au rămas în ţara natală au un efect benefic asupra reducerii
sărăciei, la scară largă. Efectele acestea au cel mai mare impact şi relevanţă în state precum
Mexic, El Salvador, unde emigranţii provin din rândul populaţiei care avea în locul de origine un
venit foarte mic. Sărăcia extremă este în jur de 35% în aceste state, iar sărăcia moderată este de
15% în Mexic şi 21% în El Salvador. Reducerea sărăciei extreme cu ajutorul migraţiei şi,
implicit prin trimiterea de bani în ţara natală, în cele 12 state studiate este în medie de 14%, iar
micşorarea sărăciei moderate are un procent de 8%25.
Sumele repatriate oficial înregistrate la nivel mondial au depăşit $232 miliarde în 2005.
Din acestea, ţările în curs de dezvoltare au primit $167 miliarde, mai mult decât dublul ajutorului
pentru dezvoltare din toate sursele. Este ştiut că sumele trimise acasă prin canale informale ar
mai putea reprezenta încă cel puţin jumătate din suma oficială estimată, ceea ce face ca în multe
ţări în curs de dezvoltare sumele repatriate să constituie cea mai mare sursă de capital extern.
Ţările în care se înregistreaza cele mai mari intrări de sume repatriate sunt26:
1. India ($21,7 miliarde)
2. China ($21,3 miliarde)
3. Mexic ($18,1 miliarde)
4. Franţa ($12,7 miliarde)
5. Filipine ($11,6 miliarde).

25
Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „Internaţional migration, economic development and policy”, Banca
Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2007, p. 5
26
Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „Internaţional migration, economic development and policy”, Banca
Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2007, p. 27

14
Cele pentru care sumele repatriate reprezintă cea mai mare proporţie din produsul intern brut
sunt Tonga (31%), Moldova (27,1%), Lesotho (25,8%), Haiti (24,8%) si Bosnia si Hertegovina
(22,5%.
Al doilea aspect care s-a constatat27, din perspectiva trimiterii de bani de către emigranţi,
este că efectul de reducere a sărăciei este mult mai mare dacă se ia în considerare doar populaţia
care primeşte acei bani, decât dacă se face o statistică la nivel naţional. Un alt studiu efectuat în
mai multe localităţi din Mexic demonstrează acelaşi lucru: cele 2400 de familii care aveau rude
emigrante şi de la care primeau bani, aveau un nivel de trai considerabil îmbunătăţit,
înregistrându-se, în consecinţă, un grad mai scăzut de sărăcie la nivelul acelor familii şi la nivelul
întregii comunităţi.

Migraţia şi nivelul de educaţie


Cercetătorul Ghazala Mansuri ne oferă o analiză pertinentă privind impactul migraţiei
internaţionale asupra nivelului de educaţie a populaţiei migratoare. Studiul se concentrează pe
analiza impactului migraţiei, atât în ceea ce priveşte intrarea în sistemele educaţionale, cât şi din
perspectiva finalizării ciclurilor de educaţie.
Studiul arată că migraţia are un impact pozitiv asupra educaţiei la orice nivel, şi din orice
perspectivă analizată. Copiii care provin din familii cu imigranţi, e mai probabil să frecventeze
şcoala şi să rămână în structurile de învăţământ şi să progreseze cu ajutorul educaţiei la o rată
mult mai bună, decât copiii care nu provin din acest tip de familii, dar care posedă aceeaşi stare
materială de sărăcie, care i-a determinat pe unii să aleagă cndiţia de migrant.
O altă chestiune care s-a observat este că genul influenţează destul de mult impactul pe
care îl are migraţia asupra educaţiei şi asupra nivelului dobândit de copiii imigranţilor. Procentul
fetelor din cadrul familiilor imigrante care se înscriu la şcoală este cu 7% mai mare decât al
băieţilor din aceeaşi categorie. De asemenea, în privinţa renunţării pe parcurs la frecventarea
cursurile educaţionale, s-a observat că fetele renunţă în număr mai mare decât băieţii.
Aşadar, migraţia internaţională este un fenomen ambivalent, neputându-se afirma, că este un
proces în întregime pozitiv sau negativ. Efectele migraţiei asupra populaţiei (celei care imigrează
şi celei care primeşte) sunt diverse, neputând face o clasificare universal valabilă pentru toate
stele lumii. Depinde foarte mult de condiţiile din ţara respectivă, de situaţia economică, culturală
şi politică, de populaţia migratoare şi de trăsăturile ei în comparaţie cu cea din statul care îi
27
Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), op. cit., p. 8

15
primeşte. Sunt o multitudine de variabile care influenţează percepţia, atât la nivel global, cât mai
ales la nivel individual, asupra efectelor produse de migraţiile internaţionale.
Cine se califică drept MIGRANT în Marea Britanie (M.B.) şi Irlanda
Născut în M.B. Născut în M.B. Născut în Irlanda Născut în Irlanda
Locul de Naţionalitatea Naţionalitatea Naţionalitatea Naţionalitatea
rezidenţă M.B. Irlandei M.B. Irlandei
Populaţie Populaţie străină Populaţie străină
autohtonă datorită în M.B. din cauza în M.B. din cauza
Rezidenţă Nu se califică ţării natale ţării natale ţării natale
Populaţie străină Populaţie Populaţie străină
în M.B. drept migrant
în M.B. din cauza autohtonă datorită în M.B. din cauza
naţionalităţii naţionalităţii naţionalităţii
Populaţie străină Populaţie străină Populaţie
în Irlanda din în Irlanda din autohtonă datorită
Rezidenţă cauza ţării natale cauza ţării natale ţării natale Nu se califică
Populaţie străină Populaţie Populaţie străină
în Irlanda drept migrant
în Irlanda din autohtonă în în Irlanda din
cauza naţionalităţii Irlanda datorită cauza naţionalităţii
naţionalităţii

BIBLIOGRAFIE

1. BĂRBULESCU, Iordan Gheorghe, Uniunea Europeană: politicile extinderii, Editura


Tritonic, Bucureşti, 2006
2. HELD, David, McGREW, Anthony, GOLDBLATT, David, PERRATON, Jonathan,
Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Editura Polirom, Iaşi, 2004
3. HUYSMANS, Jef, The politics of insecurity: fear, migration and asylum in the EU,
Editura Routledge, Londra, 2006
4. OZDEN, Caglar, SCHIFF, Maurice (ed.), Internaţional migration, economic
development and policy, Banca Mondială, Washington DC, 2007
5. OZDEN, Caglar, SCHIFF, Maurice (ed.), International migrations, remittances and the
brain drain, Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2006

16
6. POPA, Vasile, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2005
7. ROŞCA, Dan, Introducere în sociologia populaţiei şi demografie, ediţia a IV-a, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007
8. SAVA, Ionel Nicu, Teoria şi practica securităţii, Universitatea din Bucureşti, Facultatea
de Sociologie şi Asistenţă Socială, Bucureşti, 2007, ediţia online
9. STALKER, Peter, Workers without frontiers: the impact of globalization on
international migration, Editura Lynne Rienner Publishers, Londra, 2000
10. STIGLITZ, Joseph, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti,
2005
11. SZEDLACSEK, Ştefan, Zece căi de a atrage cercetătorii români spre Romania, articol
online din Revista Tinerilor Cercetători Români
12. VLĂSCEANU, Lazăr, ZAMFIR, Cătălin, Dicţionar sociologie, ediţia online
SURSE INTERNET
1. www.dictsociologie.netfirms.com
2. www.romaniaeuropa.com
3. www.ad-astra.ro

17