Unitatea de învăţare 5.

MOBILITATEA POPULAȚIEI

Cuprins

5. MOBILITATEA POPULAȚIEI
5.1. Fenomenul mobilităţii populaţiei
5.2. Mobilitatea populaţiei
5.3. Teorii despre migraţie
5.4. Migraţia populaţiei
5.5. Migraţia internaţională
5.6. Mobilitatea socială

Introducere

Mobilitatea populaţiei este un fenomen care interesează mai multe ştiinţe

socio-umane, fiecare dintre ele abordând-o din perspectivă specifică. Este de menţionat,
în primul rând, demografia a cărei atenţie se centrează pe ,,mişcarea populaţiei” ceea ce
face ca aici accentul să se regăsească pe modalităţile tehnice de înregistrare şi evaluare,
pe calcularea indicatorilor globali şi specifici ai fenomenului.

Obiectivele unităţii de învăţare

 Înţelegerea specificului fenomenului mobilității populației și a semnificației

fiecărei etape a acestuia
 Cunoaşterea principalelor teorii despre migrație, tipuri de migrație și modalități
de manifestare comportamentală determinate de aceasta.
 Deprinderea capacității de abordare și analiză a fenomenului de mobilitate
socială, forme de manifestare a mobilității și scopurile acesteia.

Durata medie de parcurgere a celei de-a cincea unităţi de învăţare este de 3 ore.
Conţinutul unităţii de învăţare

5. MOBILITATEA POPULAȚIEI

Mult timp mobilitatea populaţiei în demografie a fost redusă numai la aspectul

ei spaţial sau geografic cunoscut sub numele de migraţie, fie ea internă sau
internaţională. Noţiunea de mobilitate socială, adică de trecere dintr-o stare socială în
alta, a început să fie studiată mai atent pe la mijlocul deceniului al 3-lea al secolului
XX.

5.1. Fenomenul mobilităţii populaţiei

Mobilitatea populaţiei este un fenomen care interesează mai multe ştiinţe

socio-umane, fiecare dintre ele abordând-o din perspectivă specifică. Este de
menţionat, în primul rând, demografia a cărei atenţie se centrează pe ,,mişcarea
populaţiei” ceea ce face ca aici accentul să se regăsească pe modalităţile tehnice de
înregistrare şi evaluare, pe calcularea indicatorilor globali şi specifici ai fenomenului.
Geografia populaţiei, având ca obiect tocmai distribuţia teritorială a fiinţelor
umane, în corelaţie cu factorii naturali, se preocupă şi ea de migraţii, accentuând ceea
ce-i este specific: latura spaţialităţii (ariile geografice de plecare şi sosire, distanţele,
etc.).
Economistul priveşte migrantul ca forţa de muncă, individ consumator,
investitor, contribuabil, integrându-l în calculele sale în una sau alta dintre ipostaze :
imigrant sau emigrant.
De o atenţie deosebită se bucură migraţia în cadrul antropologiei culturale,
axată cu predilecţie pe probleme de genul relaţiilor dintre imigranţi şi autohtoni,
transferuri culturale, interiorizarea de către imigranţi a unui anumit sistem de norme şi
valori, relaţiile din sânul grupurilor de migranţi, etc.
Ştiinţele dreptului găsesc în migraţie un fenomen vis-a-vis de care, în timp, s-au
ţesut o serie de reglementări juridice ce cunosc, mai ales în ultimele decenii, un intens
proces de modificare, de multe ori deconcertant şi chiar venind în contradicţie cu
normele morale acceptate şi promovate prin sistemele de valori caracteristice
societăţilor occidentale.
Sociologia, spre deosebire de celelalte discipline, încadrează fenomenul în
ansamblul determinaţiilor sale sociale şi încearcă să evalueze consecinţele sale globale.
In al doilea rând, această notă de ,,globalitate” nu exclude, ci presupune centrarea
atenţiei sociologului asupra persoanei umane, ca agent conştient, al cărui
comportament individual împleteşte, în modul cel mai complicat posibil, intenţii,
evaluări, percepţii - ce se află la baza fenomenului la scară macrosocială.

5.2. Mobilitatea populaţiei

Mobilitatea sau mişcarea spaţială ori geografică este cunoscută şi sub numele
de ,, mişcare mecanică” sau de ,,migraţie”. Mobilitatea spaţială a populaţiilor umane
este determinată în primul rând de factori economici şi în al doilea rând de factori
sociali, culturali, politici. Referindu-ne la compararea mişcării mecanice cu mişcarea
naturală a populaţiei, vedem că dacă toţi oamenii se nasc şi mor, numai o parte
migrează. Dar migraţia unora influenţează natalitatea, atât a celor care se deplasează,
cât şi a celor de la care se pleacă sau la care se vine.
În general migraţiile cuprind deplasări ale unor grupuri mari de persoane.
Aceasta nu înseamnă că nu pot exista deplasări singulare ale unor familii sau a unei
familii, ca şi deplasări ale unor persoane sau a unei persoane. Cu vremea deplasările pe
colective reduse pot atinge cifre care depăşesc migraţii masive simultane într-un
anumit interval de timp.
Mobilitatea spaţială nu are un caracter întâmplător şi impulsiv. Motive
puternice pot determina anumite grupuri de oameni să ia iniţiativa de a-şi schimba
definitiv domiciliul, condiţia de muncă sau chiar profesia, viaţa. De aici provine şi
caracterul migraţiei care poate fi voluntară sau forţată. Este greu de făcut o delimitare
precisă între migraţiile determinate în cele două modalităţi. De regulă, deplasările
voluntare sunt determinate de condiţii economice (nesatisfăcătoare în locul de unde se
pleacă ori atrăgătoare unde se merge), pe când deplasările forţate au mai ales un motiv
social-politic (prigoană politică, religioasă, rasială). In general, mobilitatea spaţială,
indiferent de motiv şi caracter, cuprinde în proporţii variabile elemente de iniţiativă
personală combinate cu elemente de consens ale colectivităţii sau autorităţii teritoriului
de unde se pleacă. In studiul migraţiei este necesar a se avea în vedere ,,factorii de non-
migraţie”, adică acele elemente de inerţie, tradiţie, teamă, ignorare a posibilităţilor de
trai în alt loc, care împiedică migrarea anumitor grupe cu condiţii de migraţie.
Fenomenul de mobilitate spaţială realizează într-un anumit sens o selecţie
biologică, socială, economică, culturală. Adulţii migrează în timp ce copiii şi bătrânii
se deplasează mai puţin sau de loc. Bărbaţii migrează în proporţie mai mare decât
femeile. In unele cazuri, deplasări ale familiilor duc şi la migraţii echilibrate de copii,
femei şi bătrâni. Persoanele care migrează se recrutează din rândul celor mai capabile
de muncă. Dacă în trecut migraţiile priveau o imensitate de oameni fără nici o pregătire
sau cel mult cu unele cunoştinţe de agricultură, în timpurile moderne politica statelor
primitoare a pus accent pe calitatea profesională a imigranţilor.
S-a constatat că atât colectivitatea umană din care pleacă grupe de emigranţi,
cât şi populaţia în care vin imigranţi, suferă influenţe demografice importante în ceea
ce priveşte numărul, compoziţia şi mişcarea naturală. Aceste influenţe se exercită în
cazul migraţiei interne cât şi a celei internaţionale, între ambele forme de mobilitate
spaţială existând legături strânse. De exemplu, situaţia economică care determină în
condiţiile capitalismului deplasarea de la sat la oraş influenţează şi tendinţa emigrării
în alte ţări a populaţiei în căutarea unor situaţii materiale mai bune.
 5.3. Teorii despre migraţie

Una din primele încercări – oricum cea mai des invocată ca atare – descriere
teoretică a migraţiei se leagă de numele lui E.G.Ravenstein, care pe baza datelor
recensămintelor britanice din 1871 şi 1881 a calculat volumul migraţiei în Marea
Britanie, căutând să descopere legităţile acesteia. După părerea lui Ravenstein, migraţia
este legată de caracteristicile ariilor de origine şi destinaţie şi de distanţa dintre ele,
existând posibilitatea stabilirii unor regularităţi.
a. Aceste constatări pot fi rezumate astfel :
b. Majoritatea migraţilor parcurg o distanţă scurtă.
c. Migraţia se realizează pas cu pas.
d. Migraţii pe distanţe lungi se deplasează de preferinţă spre marile centre
comerciale sau industriale.
e. Fiecare curent de migraţiune se compensează cu un contra-flux.
f. Cei născuţi la oraşe sunt mai puţin mobili decât cei de la sate.
g. Femeile sunt mai mobile decât bărbaţii în locurile de baştină, dar bărbaţii
îndrăznesc să părăsească mai des aceste locuri.
h. Cei mai mobili sunt adulţii: familiile în întregime emigrează mai rar din ţara
lor de baştină.
i. Marile oraşe cresc mai mult pe seama sporului migrator decât a celui natural.
j. Migraţia creşte în volum odată cu dezvoltarea industriei, a comerţului şi a
transportului.
k. Direcţia majoră a migraţiei este din agricultură spre centrele industriale şi
comerciale.
l. Cauzele majore ale migraţiei sunt economice.
În ceea ce priveşte migraţia rural-urbană, acest flux devine dominant, după
părerea lui Ravenstein, în momentul în care sunt îndeplinite următoarele trei condiţii:
(i) sporul natural este mai ridicat la sat decât la oraş ; (ii) standardul de viaţă este
inferior în rural şi (iii) nu există constrângeri administrative care să împiedice migraţia.
Tot lui Ravenstein îi datorăm elaborarea câtorva tipuri de clasificare a
migraţilor : „locali”, „pe distanţe scurte”, „pe distanţe lungi”, „stadiali” (în mai multe
stadii) şi „temporari”.Dar ideea cea mai direct moştenită de la acest autor este aceea că
numărul migraţilor creşte odată cu populaţia locului de origine şi scade odată cu
distanţa.
Valoarea explicativă a teoriei lui Ravenstein este limitată. Cu toate acestea,
meritele sale în sistematizarea problematicii migraţiei şi în evidenţele influenţelor unor
factori sociali asupra intensităţii fenomenului sunt de netăgăduit.
Samuel Stouffer îşi propune elaborarea unei teorii care să dea seamă de raportul
dintre migraţiune şi distanţă, plecând tocmai de la prima „lege” a lui Ravenstein,
conform căreia cei mai mulţi migranţi parcurg o distanţă scurtă, în condiţiile în care
migraţia pe distanţe lungi nu este nici ea neglijabilă. Mai concret, Stouffer îşi pune
întrebarea de ce oamenii parcurg în migraţiune distanţe diferite şi cum poate fi legat
numărul migranţilor de distanţă. Meritul lui Stouffer este acela că el depăşeşte
caracterul mecanicist al noţiunii de distanţă, dându-i acesteia o interpretare sociologică.
 În acest sens, el introduce conceptul de „oportunităţi care intervin”
(Intervenning Opportunities) şi apreciază că numărul persoanelor care parcurg o
distanţă dată este direct proporţional cu numărul oportunităţilor pe acea distanţă şi
invers proporţional cu numărul oportunităţilor care intervin. Problema importantă
pentru testarea teoriei este operaţionalizarea noţiunii de „oportunităţi”, prin care se
desemnează numărul de locuri de muncă vacante, numărul de locuri în şcoli şi
universităţi etc. În fine, Stouffer mai introduce şi noţiunea de „migranţi competitivi”,
semnificând totalitatea migranţilor candidaţi la oportunităţile dintr-o anumită zonă.
Deci, pentru un interval de timp dat, numărul de migranţi dintr-o zonă de
plecare este funcţie directă de numărul oportunităţilor din zona de sosire şi funcţie
inversă de amploarea oportunităţilor care intervin între cele două zone şi de numărul
altor migranţi care aspiră la oportunităţile din zona de sosire.
O contribuţie semnificativă la descrierea şi explicarea fenomenului o aduce
James Tarver prin postularea ideii interacţiunii factorilor demografici, economici şi
sociali în determinarea migraţiei. Teoria sa poate fi schematizată astfel :
a) Există inegalităţi între diferitele regiuni ale unei ţări pe planul
caracteristicilor demografice, economice şi sociale.
b) Aceste însuşiri evoluează în timp cu viteze diferite.
c) Eliminarea unui dezechilibru între numărul populaţiei şi posibilităţile de
utilizare a forţei de muncă presupune fie o redistribuire a forţei de muncă, fie a altor
factori de producţie, fie a tuturor factorilor. Dar cum ceilalţi factori sunt puţin mobili,
redistribuirea forţei de muncă este calea cea mai eficientă.
d) Regiunile în care posibilităţile de ocupare a forţei de muncă cresc repede au,
de obicei, un spor natural mic. Ele îşi reproduc, într-o măsură insuficientă, forţa de
muncă şi deci trebuie să recurgă la imigranţi pentru umplerea golurilor.
e) Schimbările diferenţiale în baza economică a unei localităţi sunt cele mai
puternice stimulente pentru mobilitatea în raport cu această localitate.
Cele trei variabile de bază (economică, demografică, socială) au fost
operaţionalizate prin 24 de indici, dintre care 11 de natură economică şi restul de 14 de
natură socio-demografică. Cu ajutorul acestui model, Tarver a examinat datele din
S.U.A., ajungând la concluzia că dimensiunea economică este cea mai importantă în
explicarea migraţiei. Totuşi, modelul său a fost departe de a explica în întregime
migraţia internă din Statele Unite.
Una dintre cele mai răspândite paradigme explicative a fenomenului
migraţional este cea a modelului „push-pull”, adică al „respingerii-atracţiei”, model
dezvoltat, printre alţii, de Everett Lee. Evident că şi această paradigmă este de
inspiraţie mecanică, în sensul că imaginează un sistem de „forţe” care atrag şi resping
oamenii spre şi dinspre o anumită zonă. Astfel, dacă ne interesează migraţia dinspre o
arie A spre una B, va trebui să facem un calcul de rezultantă a forţelor care reţin pe
oameni în A, a celor care-i resping din A, a celor care-i atrag spre B şi a celor care-i
resping din B. Fireşte că în modelele ceva mai dezvoltate, ca cel al lui Lee, se vor lua
în considerare şi obstacolele ce intervin pe traseul dintre cele două arii, precum şi
caracteristicile indivizilor ce le populează .
O idee destul de fecundă a introdus, în câmpul atât de bogat al acestor
paradigme descriptive şi explicative ale migraţiei, geograful american Wilbur
Zelinsky, care vorbeşte despre „tranziţie migratorie”(Mobility Transition), în sensul
în care se vorbeşte de o tranziţie demografică ca model de evoluţie pe termen lung a
ratelor de mortalitate şi de fertilitate. În cazul migraţiei, Zelinsky evidenţiază cinci faze
de schimbare a diferitelor caracteristici ale migraţiei, începând cu societăţile
tradiţionale şi terminând cu cele ale viitorului.
În sfârşit, o clasă importantă de paradigme explicative este cea a modelelor de
tip economic, care pun accentul pe analiza cost-beneficiu aplicată, în principal,
veniturilor în cele două zone. Totuşi, modelele acestea nu se reduc la elementele de
natură economică şi, cu atât mai puţin, la cele legate de venituri. Dat fiind faptul că aici
actele de migraţiune sunt privite ca rezultat al deciziilor actorilor sociali, actori care iau
în calcul costurile, beneficiile şi riscurile (pe plan economic, dar nu numai), putem
încadra acest gen de explicaţii în clasa mai largă a modelelor alegerii raţionale
(raţional choice), care încearcă să extindă paradigmele explicative folosite în câmpul
econometriei la fenomene sociale mai generale. După părerea noastră, migraţia e un
fenomen care se pretează foarte bine la o astfel de paradigmă explicativă, din moment
ce, în majoritatea cazurilor, decizia de a migra sau nu este luată pe baza unui calcul
clar al actorului social.
În concluzie, aşa – numitele teorii asupra migraţiei se constituie, în general, ca
modele explicative ale fenomenului, accentuând diferite tipuri de paradime. Ni se pare
clar că nu există o teorie a migraţiei şi că, din fiecare din modelele prezentate, se pot
reţine elemente explicative relevante. Dacă ar fi să încercăm o sinteză explicativă a
migraţiei libere (nonforţate) am spune că acest model trebuie să dea seamă de direcţia
fluxurilor de migraţie, de intensitatea şi de componenţa lor. Asta înseamnă
evidenţierea acelor factori care influenţează decizia actorilor sociali de a pleca şi de a
pleca spre o anumită zonă socio-geografică şi nu spre alta, precum şi explicarea
reacţiei diferenţiate a populaţiei la factorii macrosociali respectivi, funcţie de condiţiile
particulare ale fiecărui subiect decident, despre care se poate aprecia că reacţionează în
mod raţional.

5.4. Migraţia internă

Analiza motivelor şi a condiţiilor în care are loc o migraţie internă arată

deosebiri fundamentale ale fenomenului în funcţie de orânduirea socială. Fuga
iobagului de munca extenuantă ori asaltarea oraşului de către ţăranii expropriaţi nu pot
fi comparate cu sistemul planificat de calificare a cadrelor provenite din mediul rural în
epoca contemporană.
Sintetizând o seamă de studii personale şi ale altor autori, sociologul american
D.J. Bogue a elaborat un inventar al situaţiilor, factorilor, condiţiilor şi curentelor
migraţiei interne.
Situaţiile care stimulează migraţia privesc: continuarea studiilor superioare,
căsătoria, despărţirea (divorţul), loc de muncă mai bun, munca de construcţii, o
activitate care poate fi dezvoltată într-un loc unde ea nu există dar este necesară,
transfer, schimbări în organizarea muncii, pensionare, serviciul militar, decesul unei
rude, starea sănătăţii, relaţii de serviciu nesatisfăcătoare, calamităţi locale, nevoi
personale (moşteniri), inadaptabilitate în colectivitatea locală.
Factorii care influenţează alegerea locului de destinaţie pot fi: prietenii, costul
deplasării, oferta unui loc de muncă dorit, atracţie pentru locul respectiv, relaţii privind
starea civilă, posibilitatea utilizării mai bine a cunoştinţelor profesionale, reputaţia
locului.
O seamă de condiţii social-economice generale influenţează migraţia internă:
investiţii în locuri noi, crize, schimbări tehnice şi organizatorice în întreprinderi,
îmbunătăţirea condiţiilor de trai, condiţii mai bune de asigurări sociale şi protecţia
muncii şi sănătăţii.
Dezvoltarea complexă economico-socială a dat naştere unor forme diverse de
mobilitate teritorială a populaţiei cum ar fi:
a) Mişcarea pendulatorie, de ,,du-te, vino” (navetismul), însemnând
deplasarea, de regulă la perioade scurte, a populaţiei în fluxuri continue de la locul de
reşedinţă la locul de muncă sau de instruire în localităţile limitrofe;
b) Mobilitatea sezonieră, care are loc prin deplasări pentru muncă, sau
instruire profesională în alte localităţi şi pe o perioadă de timp îndelungată (1-5 ani);
c) Mobilitatea rezidenţială, definită şi ca cea mai semnificativă în fond şi care
afectează statutul de habitat, fiind vorba de schimbarea domiciliului dintr-o localitate
în alta.
Adaptarea imigranţilor la noul teritoriu ridică probleme complicate în
rezolvarea cărora rolul important revine condiţiilor social-economice şi culturale care li
se asigură celor veniţi, dar şi modului în care ştiu şi pot ei să se integreze în noua
colectivitate de muncă şi de viaţă.
Ca urmare, în colectivitatea de unde pleacă o masă de oameni tineri se modifică
natalitatea în sensul reducerii ei, se micşorează nupţialitatea, iar cu puţină deplasare în
timp sporeşte mortalitatea (decesele celor vârstnici ocupă o proporţie mare în masa
generală redusă a populaţiei) şi în consecinţă sporul natural se reduce. În timp,
fenomenul demografic poate fi agravat de dificultăţile economice influenţate de lipsa
forţei de muncă tinere.
În colectivitatea unde se vine, fenomenele ar fi opuse şi ele chiar au în general
această tendinţă. Dar expresia concretă a creşterii natalităţii, scăderii mortalităţii,
măririi sporului natural apare mai târziu, din cauza dificultăţilor inerente de adaptare a
noilor veniţi, ca şi a adaptării celor existenţi la noii veniţi. În general, perioadele de
migraţii intense sunt şi epoci de natalitate mai redusă.

5.5. Migraţia internaţională

În trecut multe regiuni ale Pământului au fost populate prin migraţii. S.U.A. au
fost create în primul rând prin emigrarea unor mase de englezi, irlandezi, germani,
olandezi, francezi. Intensitatea acestui fenomen este condiţionată de situaţia economică
a ţării în care se imigrează.
Perioada ulterioară celui de-al doilea război mondial, după simptoamele anilor
antebelici, ar fi trebuit să stimuleze migraţia. Acest fenomen a avut loc însă numai în
primii ani. Intre 1945-1952 au emigrat 6.312.000 oameni. In deceniul al şaselea al
secolului XX dezvoltarea economică şi creşterea populaţiei active au stopat curentul
masiv de emigraţie din Europa. Pe rând, după Franţa, şi alte ţări au devenit ţări de
imigraţie (Belgia, Elveţia, Suedia, R.F.G.). Oameni din alte continente (Africa)
emigrează spre Europa.
Asistăm apoi la curente particulare de migraţie: cadre calificate din Europa
merg spre Africa şi muncitori necalificaţi din Africa vin în Europa (ca mână de lucru
ieftină).
Un domeniu particular de studiu al migraţiilor internaţionale îl constituie
adaptarea şi asimilarea imigranţilor. Migraţia modifică evoluţia demografică a
persoanelor şi familiilor care se deplasează şi influenţează mişcarea naturală a
populaţiei în ţara de imigrare. In general, fenomenul cel mai sensibil, natalitatea, se
resimte rapid, adaptarea solicitând un efort care se realizează şi în detrimentul
naşterilor. Structura populaţiei atât a celei de unde se pleacă cât şi a celei de unde se
vine reflectă modificările produse de migraţie, prima îmbătrâneşte iar a doua
întinereşte, cu toate consecinţele privind reproducţia care derivă din această situaţie.

5.6. Mobilitatea socială

Prin ,,mobilitate socială” se înţelege în esenţă trecerea dintr-o stare socială în

alta, fie aceasta economică, politică, profesională, etc. Sorokin, în
lucrarea ,,Mobilitatea socială”, apărută în 1927, sesizează că circulaţia socială priveşte:
armata, biserica, şcoala, politica, economia, profesia, familia, căsătoria.
Efectele mobilităţii sociale sunt numeroase. Ele se concretizează în schimbarea
structurii populaţiei influenţând şi mişcarea naturală a populaţiei.
Din totalitatea tipurilor de mobilitate socială cea profesională şi cea socială au o
importanţă deosebită deoarece pot antrena mişcări în alte domenii (inclusiv forme de
mobilitate spaţială).
Un aspect general al mobilităţii profesionale priveşte intrarea şi ieşirea din
populaţia activă. Intrarea în populaţia activă a tinerilor ajunşi la vârsta aptă de muncă şi
pregătiţi pentru profesia respectivă (inclusiv a persoanelor tinere şi adulte imigrate)
modifică radical situaţia individului şi uneori poziţia familiei din care face parte.
Mişcarea populaţiei capabilă de muncă între partea activă şi cea inactivă este
determinată de regimul social, de gradul utilizării forţei de muncă, de cantitatea de
forţă de muncă cerută la un moment dat pentru asigurarea bunurilor şi serviciilor
necesare societăţii.
Consecinţa demografică a mobilităţii profesionale este foarte importantă. Intre
altele, ea este capabilă să determine aspecte diferenţiate în ceea ce priveşte natalitatea
şi mortalitatea. Este cunoscut că reproducţia unei populaţii ai cărei membri sunt
ocupaţi în sectorul ,,primar” diferă semnificativ într-o anumită etapă istorică de aceea
ai cărei oameni îşi desfăşoară activitatea în sectoarele ,,secundar” şi ,,terţiar”. Mai mult
încă, proporţiile în care este în general distribuită populaţia activă pe sectoare
influenţează întregul cadru de evoluţie al reproducţiei. De exemplu, într-o economie
predominant agrară indicii natalităţii şi ai mortalităţii sunt ridicaţi, în timp ce într-o
economie predominant industrială aceiaşi indici trec către un nivel mai redus.
Un alt aspect deosebit de important al mobilităţii sociale îl constituie ceea ce s-
a numit ,,mişcarea claselor sociale”. Este suficient, de exemplu, să observăm
modificările intervenite în mişcarea naturală a ţărănimii odată cu industrializarea.
Micşorarea proporţiei populaţiei rurale şi a celei agricole (care, în general, are un nivel
mai ridicat de naşteri) a contribuit la reducerea natalităţii generale (pe lângă faptul că
şi-a redus ea însăşi fertilitatea).

Să ne reamintim...

- Mobilitate socială, tipuri de migrație, teorii despre migrație

Rezumat

În general migraţiile cuprind deplasări ale unor grupuri mari de persoane.

Aceasta nu înseamnă că nu pot exista deplasări singulare ale unor familii sau a unei
familii, ca şi deplasări ale unor persoane sau a unei persoane. Cu vremea deplasările pe
colective reduse pot atinge cifre care depăşesc migraţii masive simultane într-un
anumit interval de timp.
Mobilitatea spaţială nu are un caracter întâmplător şi impulsiv. Motive puternice
pot determina anumite grupuri de oameni să ia iniţiativa de a-şi schimba definitiv
domiciliul, condiţia de muncă sau chiar profesia, viaţa.
Migraţia modifică evoluţia demografică a persoanelor şi familiilor care se
deplasează şi influenţează mişcarea naturală a populaţiei în ţara de imigrare. In general,
fenomenul cel mai sensibil, natalitatea, se resimte rapid, adaptarea solicitând un efort
care se realizează şi în detrimentul naşterilor.
Prin ,,mobilitate socială” se înţelege în esenţă trecerea dintr-o stare socială în
alta, fie aceasta economică, politică, profesională, etc.
Efectele mobilităţii sociale sunt numeroase. Ele se concretizează în schimbarea
structurii populaţiei influenţând şi mişcarea naturală a populaţiei.
Din totalitatea tipurilor de mobilitate socială cea profesională şi cea socială au o
importanţă deosebită deoarece pot antrena mişcări în alte domenii (inclusiv forme de
mobilitate spaţială).
Test de evaluare a cunoştinţelor

Ce înțelegeți prin mobilitate socială?

Descrieți principalele tipuri de migrație.
Care este specificul migrației interne?
Care este specificul migrației internaționale?
În ce constă mobilitatea populației?
Care sunt principalele teorii despre migrație? Prin ce se caracterizează fiecare și în
ce constau limitele fiecăreia?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor

- Care sunt principalele caracteristici ale tipurilor de migrație?

- Care sunt ideile pe care se bazează fiecare teorie despre migrație dintre cele
prezentate mai sus?

Temă de control

Alcătuiți un referat în care explicați cum acționează factorul economic asupra

unei populației în care imigrează intențional forță de muncă ieftină.

Referatul va cuprinde între 3-5 pagini, va conține note de subsol și bibliografie.

Referatul va fi postat pe platform eLis la data de 13 decembrie 2015.

Bibliografie.

Ciocodeică, V., Demografie-curs, Universitatea din Pietroșani, 2006

Gheţău,V., Tranziţia şi impactul său demografic, Revista “Cercetări sociale”,
nr.1/1994
Le Bon, G., Psihologia mulţimilor, Ed. Anima, Bucureşti, 1990
Nilă Stratone, M. C., Sociologie generală, Ed. Pro Universitaria, București, 2012
Pressat, R., Analiza demografică. Concepte. Metode. Rezultate, Ed.Ştiinţifică,
Bucureşti, 1974
Rotariu,T., Demografie şi sociologia populaţiei: fenomene demografice, Ed. Polirom,
Iaşi, 2003
Stănoiu Andrei, Demografia, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004
Ţarcă M., Demografie : informaţie, metode, analiză, prognoză, Editura Economică,
Bucureşti, 1997
Trebici, Vl., Populaţia Terrei: demografie mondială, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991