Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
Măsurarea inteligenţei emoţionale s-a centrat pe folosirea celor două teste: MEIS
(Multifactor Emotional Intelligence Scale) şi MSCEIT (Mayer-Salovey-Caruso Emotional
Intelligence Test)3. Ambele teste măsoară acele trăsături esenţiale ale constructului luat în discuţie:
perceperea emoţiilor (identificarea emoţiilor în funcţie de expresia facială a persoanelor din
imagini), cunoştiinţele referitoare la diverse tipuri de emoţii (primare, superioare) şi gestionarea
trărilor afective.
În literatura de specialitate există trei modele teoretice4 referitoare la inteligenţa emoţională:
modelul – abilitate (Mayer şi Salovey), modelul factorial (Bar-On) şi modelul mixt (Goleman).
Explicaţia primei teorii se bazează pe ideea că emoţiile sunt încărcate de semnificaţii
atribuite relaţiilor interpersonale. Mayer şi Salovey afirmă că inteligenţa emoţională presupune
existenţa unei percepţii acurate a emoţiilor şi a exprimării acestora, precum şi abilitatea de a favoriza
trări emoţionale care stimulează cogniţia. Ulterior, definiţia li s-a părut autorilor incompletă şi au
completat-o. Ei au luat în considerare şi sentimentele ca forme superioare, complexe, relativ stabile
ale afectivităţii, cu rol în armonizarea dintre raţional şi afectiv.
Studiind geneza inteligenţei emoţionale, cei doi psihologi au ajuns la concluzia există patru
niveluri ale acesteia:
1. percepţia acurată a conţinutului emoţional atât la propria persoană, cât şi la ceilalţi, evaluarea
şi exprimarea emoţiilor
2. efectul iradiant al emoţiilor asupra gândirii, prin semnalarea modificărilor importante şi
necesare unei bune adaptări
3. descifrarea semnificaţiilor emoţiilor complexe, în funcţie de situaţiile contextuale în care se
produc, precum şi capacitatea de a folosi cunoştiinţele despre emoţii în interpretarea
sentimentelor
4. reglarea emoţiilor pentru a promova creşterea emoţională şi intelectuală, în sensul moderării
emoţiilor negative şi amplificării celor tonice
În concepţia lui R. Bar-On inteligenţa emoţională depinde de următorii cinci factori:
1. intrapersonali (conştientizarea propriilor emoţii, asertivitate, autorealizare, independenţă)
2. interpersonali (empatie, relaţii interpersonale pozitive, responsabilitate socială)
3. adaptabilitate (flexibilitate, testarea realităţii, rezolvarea problemelor)
4. controlul stressului
3
Mihaela ROCO, op. cit., p. 142
4
Elena STĂNCULESCU, op. cit., p. 265-268
3
5. abilitatea de a menţine o dispoziţie afectivă pozitivă, chiar şi în situaţii nefavorabile,
tensionate
III. Motivarea personală induce necesitatea exploatării emoţiilor, într-un sens productiv,
prin cultivarea responsabilităţii, a capacităţii de concentrare asupra unei sarcini
IV. Empatia favorizează sensibilitatea faţă de sentimentele altora. Este posibilă prin
transpunerea imaginativ-ideativă în interioritatea celorlalţi.
5
Daniel GOLEMAN, „Inteligenţa emoţională”, traducere Irina-Margareta Nistor, Editura Curtea Veche, Bucureşti,
2001, p. 290
6
Daniel GOLEMAN, op. cit., pp. 293-294
4
V. Dirijarea relaţiilor interpersonale presupune nu numai cultivarea abilităţilor de a
înţelege şi analiza interacţiunile cu alte persoane, ci şi capacitatea de a negocia şi rezolva
situaţiile conflictuale.
După efectuarea unei cercetări privind inteligența emoțională, Jack Block7 (Universitatea
Berkeley din California) a stabilit profiluri tipologice pentru bărbaţi şi femei, care se află într-una
din situaţiile următoare: coeficient intelectual înalt şi coeficient emoţional mai redus, coeficient
emoţional înalt şi coeficient intelectual peste medie.
7
Mihaela ROCO, op. cit., 148-150
5
Implicaţiile educaţionale ale teorii inteligenţei emoţionale
Creatoarea programei unei discipline care să dezvolte competenţele cheie ale inteligenţei
emoţionale este Karen Stone McCowen, fondatoare a Nueva School. Aceasta consideră că nu trebuie
să existe o breşă între dezvoltarea cognitivă şi cea afectivă.
Subiectele preferate în cadrul noii discipline (întâlnită sub diferite denumiri: ştiinţa sinelui,
dezvoltare socială, capacităţi necesare în viaţă, studiul social şi emoţional) sunt preluate din viaţa
cotidiană, prin discutarea unor cazuri reale care îi preocupă pe copii: neînţelegerile care pot degenera
în acte violente, suferinţa de a fi marginalizaţi, neputinţa în faţa eşecului, invidia, mânia. Stăpânirea
de sine se bazează pe înţelegerea a ceea ce se află în spatele unui sentiment, precum şi asumarea
responsabilităţii faţă de comportamentul tău.
Deficitul inteligenţei emoţionale sporeşte spectrul de risc pe termen lung, eşuarea în viaţa de
cuplu, în rolul de părinte, antrenând apariţia violenţei, instabilităţii psihice, dependenţelor de tot felul
(alimentare, toxicomanie, alcoolism).
Programa Ştiinţei Sinelui există de aproape 20 de ani8 şi este un model de predare al
inteligenţei emoţionale. Uneori lecţiile sunt surprinzător de sofisticate. Directoarea de la Nueva
School, Karen Stone McCoewen, mi-a spus: „Când ţinem cursurile despre mânie, îi ajutăm pe copii
să înţeleagă că aproape întotdeauna exustă şi o a doua reacţie şi că trebuie să caute ce este dedesubt –
eşti jignit? Gelos? Copii învaţă că întotdeauna există diverse alegeri în privinţa reacţiei la emoţie şi
cu cât sunt mai multe căi, cu atât existenţa va fi mai bogată.”
La Ştiinţa Sinelui nu se dau note; viaţa în sine este examenul de diplomă. Dar la sfârşitul
clasei a opta, când elevii se pregătesc să plece la liceu, fiecare dă un test socratic, un examen oral de
cunoaştere de sine. Dacă ar fi mai trăit, Aristotel, care era atât de preocupat de talentul în rezolvarea
problemelor emoţionale, precis că ar fi fost de acord cu acest curs.
8
Mihaela ROCO, op. cit., p. 157
9
Mihaela ROCO, op. cit., p. 159
6
2. Luarea de hotărâri personale – a examina acţiunile şi a cunoaşte consecinţele lor; aflarea dacă
la baza unei acţiuni se află un gând sau un sentiment;
3. Administrarea sentimentelor – a supraveghe „dialogul cu sine” pentru a detecta mesajele
negative; înţelegerea a ceea ce se află în spatele unui sentiment
4. Stăpânirea stresului
5. Empatia
6. Comunicarea
7. Autodezvăluirea
8. Acceptarea de sine
9. Răspunderea personală
10. Afirmarea
11. Dinamica de grup
12. Rezolvarea conflictelor
7
BIBLIOGRAFIE