TEMA 1.

EVOLUȚIA ȘI VALENȚELE CONCEPTULUI DE INTELIGENȚĂ

EMOȚIONALĂ

Motto: Sub puterea emoțiilor, oamenii pot realiza cele mai eroice, la fel ca și cele mai barbare
acte. Într-un grad mai înalt, chiar și civilizația însăși poate fi definită ca o canalizare
inteligentă a emoțiilor umane.
Jim Rohn

Obiective:
1. Cristalizarea conceptului de inteligență emoțională
2. Prezentarea teoriei inteligențelor multiple aparținând lui Howard Gardner 3. Descrierea
nivelurilor formării inteligenței emoționale după John Mayer și Peter Salovey

1. Conceptul de inteligență emoțională

Ca termen general, inteligența emoțională descrie nivelul nostru de competenţă personală
şi interpersonală. Cercetările arată că stăpânirea unor bune abilităţi personale şi interpersonale
este unicul, cel mai important factor al succesului în performanţele obţinute la locul de muncă.
De asemenea, reprezintă un factor determinant al modului în care noi simţim, gândim şi
acţionăm. Inteligența emoțională determină cât de bine ne cunoaştem şi ne gestionăm propriile
emoţii şi cât de bine interacţionăm cu alţi semeni. Inteligenţa emoţională include o gamă largă de
sub-competenţe, inclusiv modul în care monitorizăm propriile emoţii şi ale celorlalţi, cum noi
discriminăm şi evaluăm aceste observaţii şi în ce mod utilizăm aceste cunoştinţe pentru a ne
ghida gândirea şi acţiunile noastre. Aici poate fi inclusă şi asertivitatea, controlul impulsurilor,
adaptabilitatea, motivaţia sau optimismul.
Încă din antichitate, filosofi precum Socrate, Aristotel, recunoşteau importanţa cunoaşterii
de sine şi a stăpânirii emoţiilor însă într-un sens mult mai abstract şi generalist. În „Etica
nicomahică”, Aristotel menţiona: Oricine poate deveni furios – e simplu. Dar să te înfurii pe cine
trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ceea ce trebuie şi cum trebuie – nu este deloc uşor. Tot
aici, filosoful antic vorbeşte despre stăpânirea prin inteligenţă a vieţii noastre emoţionale şi de
faptul că problema nu constă în existenţa emoţiilor, ci în modul în care le adaptăm şi le
exprimăm.
Inteligenţa emoţională reprezintă convergenţa a două tendinţe istorice: schimbarea
viziunii despre raţionalitatea emoţiilor şi schimbarea viziunii despre abilităţile ce constituie
inteligenţa. Viziunea tradiţională susţine că emoţiile sunt haotice, întâmplătoare şi neraţionale.
Noua viziune susţine ideea că emoţiile sunt adaptive, funcţionale şi pot organiza alte abilităţi
cognitive. Conceptul de inteligenţă emoţională, este considerat ca fiind capacitatea de a
identifica, evalua şi controla propriile emoţii, cât şi emoţiile celor din jur.
Inteligența emoțională a fost identificată încă din 1920 de către E.L.Thorndike și definită
ca inteligență socială – abilitatea de a te comporta cu înțelepciune în relațiile umane. Mai târziu,
prin anii 1980, acest tip de inteligență a fost împărțit în inteligență inter- și intrapersonală. Primul
tip – cea interpersonală – fiind abilitatea de a-i înțelege pe alții (ce îi motivează, cum lucrează,
cum poți coopera mai bine cu ei), iar cea de a doua – intrapersonală – aceeași abilitate, numai că
îndreptată spre propria persoană. Inteligența emoțională este astfel o „inteligență socială” care
înseamnă abilitatea de a stăpâni emoțiile personale și ale celorlalți, de a le diferenția între ele și a
folosi aceste informații pentru a ghida modul de gândire și acțiune.
Când psihologii au început să cerceteze conceptul de inteligență, s-au concentrat pe
aspecte cognitive, precum memoria sau soluționarea unor probleme. În același timp, alți
cercetători s-au concentrat pe aspectele non cognitive. De exemplu, David Wechsler definește
inteligența ca fiind capacitatea globală a individului de a acționa în vederea atingerii unui anumit
scop, de a gândi rațional și de a se adapta eficient mediului în care trăiește. Încă din 1940, el face
referință la elemente ale intelectului și elemente ale non intelectului, adică la factori afectivi,
personali și sociali. La începutul anului 1943, Wechsler susține că aceste abilități ale non
intelectului sunt esențiale în prezicerea succesului în viață. În anul 1983, Howard Gardner a
început să cerceteze „inteligența multiplă”; el susținea că atât inteligența interpersonală, cât și
cea intrapersonală ocupă un loc la fel de important ca și inteligența logico matematică (IQ).
Termenul de inteligență emoțională a fost formulat pentru prima data în S.U.A. de Wayne
Leon Payne în anul 1985, care considera că inteligența emoțională implică o relaționare creativă
cu stările de teamă, durere și dorință.
Mai târziu, în 1990 a fost publicată lucrarea a doi profesori americani, John Mayer și
Peter Salovey, sub forma a două articole într-o publicație academică. Aceștia încercau să
dezvolte o metodă științifică de măsurare a diferențelor dintre oameni în ceea ce privește
abilitățile în domeniul emoțiilor. Ei au descoperit că unii oameni sunt mai pricepuți în
identificarea propriilor sentimente, a sentimentelor celor din jur și în rezolvarea problemelor cu
conotații emoționale. Mayer și Salovey sunt creatorii teoriei inteligenței emoționale. Lor le
aparține modelul abilităților inteligenței emoționale, prin care definesc inteligența emoțională ca
fiind capacitatea de a conștientiza și controla emoțiile. Pentru ei, inteligența emoțională combină
sentimentele cu gândirea și gândirea cu sentimentele.
Persoana al cărui nume este cel mai des asociat cu termenul de inteligență emoțională
este Daniel Goleman, autorul lucrării „Inteligența emoțională”, aparută în 1995. De la prima
publicare a cărții lui Daniel Goleman pe această temă, inteligența emoțională a devenit unul
dintre conceptele cele mai dezbătute în Statele Unite ale Americii. Îmbinand propriile analize și
investigații cu rezultatele obținute până atunci în domeniu, Goleman a reușit să concerteze
preocupările de cercetare științifică asupra inteligenței emoționale. Aceasta se referă la
capacitatea de a percepe, de a controla şi de a evalua emoţiile. Potrivit unor experţi în domeniu,
inteligenţa emotională poate fi învăţată şi consolidată, în timp ce alţii susţin că este o
caracteristică înnăscută. Inteligenţa emoţională reprezintă deci capacitatea de a raţiona emoţiile şi
de a le utiliza pentru a stimula gândirea. Aceasta include abilităţile de a percepe corect emoţiile şi
de a le genera, astfel încât să stimuleze cunoştinţele emoţionale şi intelectuale. Inteligenţa
emoţională reprezintă capacitatea de a întelege sensul emoţiei şi de a judeca raţional pentru a
rezolva probleme pe baza acestora. Inteligenţa emoţională este implicată în capacitatea de a
percepe emoţiile, de a asimila sentimentele legate de emoţii şi de a înţelege şi gestiona
informaţiile oferite de emoţii.
Toata lumea știe ce înseamnă să fii inteligent. În câteva cuvinte, este capacitatea de a face
conexiuni între informațiile înmagazinate în memorie, de a le ordona eficient. Aceasta are de a
face cu rațiunea, cu mintea clară și cu notele mari de la școală. Dar cum putem explica faptul că
premiantul clasei nu a ajuns nici măcar director, iar colegul care avea note medii, dar care era
simpatic, are ditamai lanțul de firme de succes? Ce a făcut ca al doilea să fie cel care a reușit din
punct de vedere social? Un grad de inteligență emoțională mai mare. Inteligența emoțională este
cea care te face să știi cum să-ți gestionezi emoțiile și cum să comunici eficient cu ceilalti, în așa
fel încât să-ți îndeplinești scopurile. Evident, este important și să fii inteligent ca să ai succes, asta
te va ajuta să-ți identifici aceste scopuri. Să ai succes poate însemna să faci un munte de bani, să
ai o familie fericită, să fii o mare vedetă, să faci o călătorie în jurul lumii sau să pui bazele unei
organizații umanitare. Fiecare om are propria lui definiție a succesului. Dar există, în
toată această diversitate de răspunsuri, un punct comun: semnificatia succesului. Succesul
înseamnă să-ți îndeplinești scopul. Bineînțeles, pentru a avea succes, trebuie mai întâi să-ți fie
foarte clar scopul. Și aici, trebuie să recunoaștem că majoritatea dintre noi acționăm sub impulsul
emoțiilor, și abia când lucrurile nu se termină cum am fi dorit, începem să ne întrebăm – uneori
nici atunci – ce scop am avut.
Inteligența emoțională este formată din patru elemente:
* Înțelegerea mai bună a propriilor emoţii;
* Gestionarea eficientă a propriilor emoții și creșterea semnificativă a calității vieţii; * Înțelegerea
mai bună a celor din jur și o conviețuire cu un grad de confort ridicat; * Crearea de relații mai
bune la toate nivelele cu cei din jur și creșterea productivității și a imaginii personale.
Conform cercetărilor statistice, competența emoțională este de două ori mai importantă
decât abilitățile tehnice sau intelectuale. Dezvoltarea inteligenței emoționale reprezintă
înțelegerea și gestionarea emoțiilor pentru a crea relații armonioase cu cei din jur. Componente
ale inteligenței emoționale
Autoconștientizarea
* Determinarea punctelor forte și a limitelor;
* Conștientizarea emoțiilor și a efectelor acestora asupra comportamentului, precum și impactul
acestora asupra celorlalți;
* Analiza comportamentului dintr-o perspectivă introspectivă.
Autoconștientizarea
* Determinarea punctelor forte și a limitelor;
* Conștientizarea emoțiilor și a efectelor acestora asupra comportamentului, precum și impactul
acestora asupra celorlalți;
* Analiza comportamentului dintr-o perspectivă introspectivă.

Imaginea proprie și automotivarea

* Dezvoltarea unui simț de autoevaluare și încrederea în abilitățile de a face față
cererilor; * Motivarea prin factori interni precum nevoia de realizare și de dezvoltare
personală. Abilități sociale
* Ascultare activă;
* Intervenție în raport cu ceea ce simt ceilalți ;
* Prevenirea unei influențe negative a factorilor emoționali asupra capacității de
ascultare; * Asertivitate;
* Gestionarea conflictelor.
Beneficiile inteligenței emoționale
* Performanțe mărite;
* Motivație îmbunătățită;
* Inovație sporită;
* Încredere;
* Munca excelentă în echipă.
Coeficientul de inteligență (IQ) și coeficientul de inteligență emoțională (EQ) sunt
complementare, iar măsurarea lor permite evaluarea capacității de a reuși în viață. Coeficientul
de inteligență (IQ-ul) reprezintă potențialul genetic cu care te naști și care se fixează după vârsta
de 12 ani. Acesta nu poate fi dezvoltat sau îmbunătățit după această vârstă. IQ-ul este un prag
care poate doar să îți arate drumul către o anumită carieră sau domeniu. Coeficientul emoțional
(EQ-ul), poate fi învățat, dezvoltat și îmbunătățit la orice vârstă. El reprezintă îmbinarea
abilităților personale cu experiența, adică maturitatea emoțională care poate obține promovarea
în cariera aleasă. Dacă se crează o balanță între IQ și EQ, drumul către un succes managerial este
deschis.
Cercetările arată că inteligența emotională ar putea fi chiar mai importantă decât
combinația dintre abilitatea cognitivă și aptitudinile tehnice. În fapt, anumite studii indică faptul
că inteligența emoțională este de două ori mai importantă decât IQ-ul. Coeficientul de inteligență
se poate măsura. Îți faci testul și îți dai seama cât mai ai până la condiția de geniu. Dar și geniile
se comportă diferit. Van Gogh nu a trăit să-și savureze gloria, pe când Picasso a murit celebru și
bogat, după o viață de legendă. Oare de ce? În cazul acesta, nu IQ-ul este cel care e decisiv, ci
EQ-ul, coeficientul de inteligență emotională. Capacitatea de a relaționa eficient cu oamenii, de
a-ți controla emoțiile și a le direcționa în vederea îndeplinirii scopurilor tale. De câte ori nu am
fost în situația de a vedea pe cineva care e un profesionist strălucitor, dar care are foarte mult de
pierdut din cauză că nu își poate controla furia? El pur si simplu își pune singur bețe în roate!
Psihologii au creat și teste pentru determinarea EQ-ului. Vestea bună este că poți să-ți
îmbunătățești performanțele prin antrenament.
Mulți ani au existat dispute între cei care susțin diverse teorii în legătură cu coeficientul
IQ. Principalele dileme le-au reprezentat întrebările: Este cineva născut cu un anumit IQ și nimic
nu poate modifica asta sau este IQ-ul o abilitate care poate fi învățată și antrenată? și De ce
anumite persoane inteligente au performanțe scăzute si alte persoane slab pregătite au
performanțe mărite?. Nu există deocamdată răspunsuri clare, dar în general este acceptat faptul
că există un număr mare de factori de interferență precum stresul, aptitudinile și imaginea de sine
care pot influența performanțele și care au o influență și mai mare asupra succesului comparativ
cu abilitățile înnăscute. În prezent, problema este legată nu de cât de mult ai sau de unde provine
ceea ce ai, ci ce poți face cu ce ai. Într-un mod asemănător se pune problema și în cazul
inteligenței emoționale. Decât să se măsoare anumiți coeficienți, este mai util să se identifice
factorii care împiedică folosirea optimă a aptitudinilor care există și de a învăța cum să se
folosească acești factori eficient. Inteligența emoțională nu are limite; oricine e pregătit și dorește
poate să-și îmbunătățească nivelul de inteligență emoțională.
Fiecare experiență personală implică o reacție emoțională, iar pentru a trata mai eficient
emoțiile, o persoana trebuie:
* Să remarce emoțiile;
* Să simtă emoțiile;
* Să sesizeze ce anume transmite emoția;
* Să dezvolte și să urmărească un nou fir al acţiunii.
Practicând cele de mai sus cu regularitate și sârguință se poate îmbunătăți nivelul de inteligență
emoțională. Până recent activitățile și procesele mentale au fost apreciate mai sus de cele
emoționale. În realitate ambele au o importanță egală. Inteligența emoțională stabilește
importanța emoțiilor în viața de zi cu zi.

2. Teoria inteligențelor multiple aparținând lui Howard Gardner

General vorbind, inteligența este o aptitudine care contribuie la adaptarea individului la
situații noi. Inițial, conceptul de inteligență se referea mai degrabă la aspectele intelectuale și
cognitive ale adaptării noastre la diverse situații, iar de-a lungul timpului, teoria inteligenței s-a
dezvoltat, apărând conceptul de inteligențe multiple conform teoriei lui Howard Gardner.
Pentru Gardner (profesor de teoria cunoaşterii, educaţie şi psihologie la Universitatea
Harvard, precum şi de neurologie la Facultatea de Medicină din Massachusettes), inteligenţa este
multidimensională şi o defineşte ca o abilitate de a rezolva probleme şi/sau de a crea produse
care să fie valorizate la un moment dat de o anumită cultură umană.
Teoria inteligențelor multiple a lui Gardner a pornit de la ideea că mulți dintre copiii
care au coeficientul de inteligență ridicat întâmpină dificultăți la școală. El argumenta că nu
există un singur tip de inteligență, cea măsurată prin teste, conceptul clasic de până atunci. Teoria
sa susține că inteligențele multiple nu sunt nici biologice, nici culturale, ci că sunt în strânsă
conexiune cu diferitele stiluri de învățare. Știm că, noi, oamenii avem stiluri de învățare diferite,
aptitudini diferite, iar acestea conduc și către inteligențe diferite. Howard Gardner susține că
toate ființele umane au inteligență multiplă. Aceste diverse tipuri de inteligență pot fi alimentate
și întărite sau dimpotrivă ignorate și slăbite. El crede că fiecare individ posedă nouă tipuri de
inteligență:
Inteligenţa verbal-lingvistică este specific persoanelor care gândesc cu predilecţie în
cuvinte şi folosesc cu uşurinţă limba pentru a exprima şi înţelege realitatea. Pentru aceste
persoane, înțelesul și ordinea cuvintelor, precum și ritmurile și sonoritatea limbii sunt importante,
de cele mai multe ori ei învață limba maternă mai repede și limbi străine mai ușor și citesc mult
mai rapid și mai ușor decât ceilalți.
∙ Cum poți stimula dezvoltarea inteligenței lingvistice a copilului tău? Folosind cât mai
multe cuvinte, citindu-i (și apoi citind împreună), vorbind cu el, iar când vârsta permite,
faceți jocuri de cuvinte, inventați povești, rime, poezii, jucați Scrabble.
Inteligența logico-matematică. Persoanele care prezintă o astfel de inteligență se
descurcă foarte bine în a calcula, efectua operații logice, a cuantifica, și, de cele mai multe ori,
gândirea critică și abilitatea de a rezolva probleme sunt foarte dezvoltate.
∙ Cum poți stimula dezvoltarea inteligenței logice a copilului tău? Activitățile de tip
“matematica distractivă” sunt foarte potrivite, puzzle-uri de tot felul, integrarea
operațiilor matematice în viața de zi cu zi, jocuri precum șah, Monopoly, domino, scrieți
împreună lista de cumpărături, estimați bugetul familiei, urmăriți cheltuielile, etc.
Inteligența vizual-spațială se traduce prin a percepe în detaliu lumea vizuală, prin a
naviga foarte ușor printre imagini, culori, linii, forme şi a înțelege relaţiile dintre aceste elemente.
Cele mai importante caracteristici ale inteligenței vizuale sunt abilitatea de a gândi și imagina în
trei dimensiuni și de a recrea în imaginație aspecte vizuale. Persoanele care posedă inteligența
vizual-spațială înțeleg fără efort relațiile dintre obiecte și spațiu.
∙ Cum poți stimula dezvoltarea inteligenței spațiale a copilului tău? Încurajează copilul să se
exprime prin artă, pictați, modelați lut/plastilină, desenați împreună, uitați-vă pe hărți,
oferă-i un aparat de fotografiat cu care să surprindă ce simte el, vizitați galerii de artă,
faceți planul casei 2D și 3D, etc.
Inteligența muzicală-ritmică este caracteristica persoanelor ce gândesc, trăiesc în sunet,
melodii, rime sau ritmuri. Aceste persoane pot recunoaște, crea și reproduce muzica foarte ușor,
fie folosind un instrument, fie cu vocea, și sunt foarte sensibili la intensitatea, tonalitatea și
înalțimea sunetelor. Pentru cei care prezintă acest tip de inteligență, între emoții și muzică există
o strânsă legătură.
∙ Cum poți stimula dezvoltarea inteligenței muzicale a copilului tău? Cântați împreună cât
mai mult, ascultați diverse instrumente, muzică variată, din perioade istorice diferite,
creați împreună linii melodice pentru poeziile pe care le știe, produceți sunete cu diverse
obiecte pentru a vedea ce este diferit, inventați poezii și rime.
Inteligența naturalistă este tipul de inteligență dominant la persoanele care înțeleg într
un mod profund lumea plantelor și a animalelor. Ele au abilitatea de a stabili relații ecologice,
interacționează foarte ușor cu creaturile vii și se simt în strânsă conexiune cu forțele naturii, cu
fenomenele legate de viață.
∙ Cum poți stimula dezvoltarea inteligenței naturaliste a copilului tău? Îngrijiți plante și
animale, clasificați și sortați scoici, roci, realizați colecții de elemente din natură (frunze,
scoici, pietre, pene), călătoriți în diverse zone ale țării, discutați despre forme de relief,
habitate ale animalelor.
Inteligența interpersonală este caracteristică celor care înțeleg cum funcționează
oamenii, care recunosc și celebrează diferențele dintre oameni, care sunt sensibili la aspectele
subtile interioare ale celor din jur. Ei stabilesc relații cu ușurință, sunt oameni empatici și au o
capacitate mare de a cuprinde/conține universul interior al celor din jurul lor.
∙ Cum poți stimula dezvoltarea inteligenței interpersonale a copilului tău? Încurajează-l să
joace jocuri de echipă, susține-l să coopereze cu colegii lui la proiectele de la
școală/grădiniță, organizează întâlniri de joacă și încurajează-l să meargă la astfel de
întâlniri la prietenii lui, încurajează-l să socializeze cu alte persoane (fii un exemplu
pentru el), discutați despre emoțiile celor din jur, despre cum ar putea reacționa atunci
când cei din jur își exprimă emoțiile.
Inteligența intrapersonală este acel tip de inteligență construit din carămizi precum:
înțelegere de sine profundă, autocunoaștere, conectare profundă cu universul interior propriu.
Persoanele care au inteligența intrapersonală dominantă au o capacitate ridicată de a se înțelege
pe sine, de a cuprinde cu gândirea aspectele subtile interioare proprii și au o viziune, o hartă
destul de clară a universului lor interior.
∙ Cum poți stimula dezvoltarea inteligenței intrapersonale a copilului tău? Creați împreună
un jurnal în care să treceți activitățile realizate împreună, punând accent pe elemente
care vin din universul interior al copilului (ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut, cum s-a simțit,
etc.), discutați despre procesele decizionale prin care copilul trece, despre cărțile pe care
 le citește/citiți împreună.
Inteligența corporal-kinestezică se manifestă prin gândirea în mișcări, prin folosirea
corpului cu ușurință în moduri complexe. Simțul timpului și al coordonarii corpului se
întrepătrund armonios în acest tip de inteligență. Acest tip de inteligență este dominant la
persoanele care simt experiențele în mod complex cu întregul corp, care se exprimă cu ușurință
prin mișcări fluide ale corpului.
∙ Cum poți stimula dezvoltarea inteligenței kinestezice a copilului tău? Jucați împreună jocuri
ce implică activitate fizică intensă, mișcare, alergare sau dimpotrivă, control și echilibru;
faceți împreună jocuri de rol, puneți în scenă diverse concepte (“uite, acum eu sunt
Soarele și tu ești Pământul care se învârtește în jurul lui”), experimentați privându-vă de
unele simțuri (mergi prin cameră legat la ochi, înțelege ce îți transmite celălalt fără
cuvinte, ghicește alimentul, legat la nas fiind).
Inteligența existențială/spirituală este cea mai controversată, deoarece nu își are
asociată o anume zonă/specializare a creierului, precum celelalte tipuri de inteligență; din acest
motiv nici nu se regăsește de cele mai multe ori în clasificarea tipurilor de inteligență. Inteligența
existențială sau spirituală este mai mult dezvoltată la filosofi, la persoanele care sunt preocupate
în special de sensul vieții, al existenței, despre universul în care trăim cu principiile de
funcționare, spiritualitate, etc.
∙ Cum poți stimula dezvoltarea inteligenței existențiale a copilului tău? Purtați discuții despre
sensul vieții, al existenței, încercați împreună să găsiți răspunsuri pentru marile mistere
ale existenței noastre (nașterea, moartea, sensul vieții, originea universului, existența unei
entități supreme, etc).
Teoria inteligențelor multiple a lui Gardner a constituit o provocare la adresa opiniilor
tradiționale în domeniul educației și al științelor cognitive. De asemenea, a servit ca punct de
cotitură pentru reconsiderarea practicii educaționale din secolul trecut.

Viziunea tradițională despre inteligență Teoria inteligențelor multiple

Inteligența poate fi masurată aplicând testele

Testele cu răspuns scurt nu sunt folosite
cu răspuns scurt
deoarece ele nu evaluează stăpânirea
materiei sau înțelegerea profundă. Le
măsoară doar capacitatea de a memora pe
 dinafară (memoria mecanică) și abilitatea
individului de a răspunde corect la testele cu
răspunsuri scurte.

Oamenii se nasc cu o cantitate fixă de

Ființele umane au toate tipurile de
inteligență
inteligență, dar fiecare persoană are o
combinație sau un profil unic.

Nivelul inteligenței nu se schimbă de-a

Toți putem să ne dezvoltăm fiecare dintre
lungul întregii vieți
inteligențe, deși unii oameni vor dezvolta un
anumit tip de inteligență mai mult decât
altele.

Inteligența constă în performanță în

Există mult mai multe tipuri de inteligență
domeniul logicii și al limbajului
care reflectă modalitățile diferite de
interacțiune cu lumea.

În abordarea tradițională, profesorii predau

Pedagogia inteligențelor multiple presupune
același material la toți elevii
ca profesorii să predea și să evalueze diferit
bazându-se pe plusurile și minusurile
intelectuale ale fiecărui individ.

Profesorii predau o anumită temă sau un

Profesorii folosesc activități de învățare în
anumit subiect.
jurul unei idei sau întrebări și făcând
legatura cu alte subiecte. Profesorii dezvoltă
strategii care le permit elevilor să
demonstreze în mai multe căi de înțelegere,
și de a-și valoriza propria unicitate.

3. Nivelurile formării inteligenței emoționale după John Mayer și Peter Salovey La începutul
anilor 90, John D. Mayer și Peter Salovey au publicat o serie de lucrări asupra inteligenței
emoționale. Aceștia sugerează faptul că aptitudinea de a percepe și înțelege emoții constituie o
nouă variabilă a personalității. Modelul Mayer-Salovey pune accentul pe capacitatea individului
de a procesa informația emoțională și de a o utiliza pentru a ”naviga” în mediul social. Cei doi
împart aceste abilități în cinci mari domenii:
∙ Cunoașterea de sine (a fi conștient de propria persoană);
∙ Gestionarea emoțiilor (adaptarea emoțiilor la contextul în care ne aflăm); ∙
Motivarea de sine (punerea emoțiilor în serviciul unui scop);
∙ Recunoașterea emoțiilor în ceilalți;
∙ Manevrarea relațiilor.
Mayer și Salovey consideră că inteligența emoțională implică:
∙ abilitatea de a percepe cât mai corect emoțiile și de a le exprima;
∙ abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea; ∙ abilitatea
de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea
emoțională și intelectuală.
Prin această definiție autorii evidențiază intercondiționările pozitive între emoție și
gândire. Mayer și Salovey au evidențiat mai multe niveluri ale formării inteligenței
emoționale. I. Evaluarea perceptivă și exprimarea emoțiilor
a) capacitatea de a identifica emoția în propriile gânduri, sentimente și stări fizice; b) capacitatea
de a identifica emoții la alții, în proiecte, opere de artă, limbaj, sunet, comportament;
c) capacitatea de a exprima emoțiile cât mai precis și de a exprima nevoile legate de sentimente;
d) capacitatea de a distinge între sentimente precise și imprecise sau sincere și nesincere. Acest
prim nivel se referă la acuratețea cu care un individ poate identifica emoțiile și conținutul
emoțional, atât la propria persoană, cât și la cei din jurul său, la acuratețea exprimării și
manifestării emoțiilor.
II. Facilitarea emoțională a gândirii
a) emoțiile dau prioritate gândirii prin direcționarea atenției asupra informației importante; b)
emoțiile sunt suficient de clare și accesibile încât pot fi generate ca ajutor pentru judecată și
memorie în privința sentimentelor, ce anume memorăm și ce anume uităm;
c) oscilația stărilor emoționale schimbă perspectiva subiectului de la optimism la pesimism,
determinând luarea în considerație a mai multor puncte de vedere;
d) stările emoționale încurajează în mod diferit o anumită modalitate de rezolvare când fericirea
facilitează motive inductive pentru creativitate, emoțiile determină flexibilitate în
 soluționarea anumitor probleme.
La acest nivel, emoția influențează pozitiv gândirea. Dacă în primii ani de viață emoția
acționează în special ca modalitate de semnalizare și de alertare a individului, asigurându-i
supraviețuirea, pe măsură ce omul se maturizează , emoțiile încep să-i modeleze gândirea, să o
influențeze, atrăgându-i atenția asupra modificărilor importante din interiorul sau din mediul
înconjurator, modificări necesare unei bune adaptări. Abilitatea de a genera emoții poate facilita
gândirea, în sensul că anticiparea modului în care s-ar putea simți un individ în anumite situații
poate să-l ajute în luarea deciziilor, în orientarea comportamentului său într-o direcție sau alta. Pe
de altă parte, starea emoțională a unei persoane determină un anumit fel de a privi lucrurile.
Astfel, o dispoziție emoțională pozitivă duce la o gândire optimistă, pe când dispoziția negativă
generează pesimism. Dacă oamenii conștientizează acest lucru, vor reuși să-și schimbe starea
afectivă de moment și, indirect, viziunea asupra situației, modul de a acționa și de a reacționa.
III. Înțelegerea și analiza emoțiilor și utilizarea cunoștințelor emoționale a) capacitatea de a
înțelege emoțiile și de a folosi cuvintele în funcție de acestea; b) recunoașterea asemănărilor și
diferențelor dintre stările emoționale (între a plăcea și a iubi, între a supăra și a înfuria);
c) cunoașterea semnificației stărilor emoționale în funcție de situațiile și relațiile complexe în
care se produc (legătura dintre tristețe și pierdere);
d) recunoașterea emoțiilor complexe, contradictorii în funcție de situațiile în care apar (dragoste
și ură față de aceeași persoană);
e) cunoașterea modului de evoluție și de transformare a emoțiilor în funcție de situație
(supărarea se poate intensifica și preschimba în furie transformându-se ulterior în satisfacție
sau, dimpotrivă, în vină) și orientarea atenției spre legăturile specifice care pot exista între
emoții;
f) capacitatea de a interpreta sensul emoțiilor în relații cum ar fi tristețea, care se instalează în
urma unor pierderi;
g) capacitatea de a înțelege sentimentele complexe sau cele simultane precum cele de dragoste și
ură sau înfiorarea privită ca o combinație între teamă și surpriză;
h) capacitatea de a recunoaște tranzitul posibil de la o emoție la alta , spre exemplu, trecerea de
la furie la satisfacție sau de la furie la rușine.
IV. Reglarea emoțiilor pentru a provoca creșterea emoțională și intelectuală a) capacitatea
de a fi deschis, de a accepta atât sentimentele plăcute cât și pe cele neplăcute; b) abilitatea de a se
elibera de o emoție, după voință, la momentul oportun; c) capacitatea de a manipula atât emoțiile
proprii, cât și ale celorlalți, prin moderarea emoțiilor
negative și evidențierea celor plăcute (explicată prin fenomenul de disonanță cognitivă
menționat mai sus).
Există o inteligență care se bazează pe emoție și are în vedere emoția, iar persoanele care
au capacitatea de a-și gestiona propriile emoții sunt mai puțin predispuse la depresie, mai
sănătoase, au șanse mai mari de a îți găsi job-uri bune și au relații interpesonale mai
satisfăcătoare. Este totuși foarte important să putem face corect deosebirea între ceea ce este
inteligența emoțională și ceea ce nu reprezintă atribute ale acesteia. Inteligența emoțională are
legătură atât cu echilibrul interior cât și cu relaționarea cu ceilalți. „Inteligența emoțională nu
înseamnă să zâmbești tot timpul” indiferent care sunt sentimentele pe care le avem într-un
moment sau altul - reprimarea acestora conduce la conflicte interioare ulterioare.