SUPORT DE CURS

Modulul 3: ”INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ ȘI GESTIONAREA

COMPORTAMENTELOR/AGRESIUNILOR DE TIP BULLYING”

Care abilităţi reprezintă cele mai bune elemente de predicţie pentru succesul şcolar şi
succesul în viaţă? De ce unii copii devin adulţi realizaţi din punct de vedere profesional şi al
relaţiilor sociale, în timp ce alţii cu un bagaj educaţional performant şi competent şi rezultate
şcolare similare nu reuşesc să dezvolte relaţii sociale, nu sunt satisfăcuţi de carierele lor şi
suferă de depresii? Un număr mare de educatori recunosc faptul că elevii care beneficiază
exclusiv de pregătire şcolară pot fi „neechipaţi” pentru provocările viitoare, atât ca indivizi
cât şi ca membrii ai societăţii - nu este suficient doar să fie hrănită mintea.
Astăzi, experții din domeniul psihologiei recunosc că un IQ ridicat asigură succesul în
diverse domenii, cum ar fi cel școlar, dar nu este o garanție pentru o bună adaptare și pentru
atingerea succesului în viață, nefiind suficient. Și atunci apare întrebarea firească ,,Ce anume
contribuie la dobândirea succesului, care sunt factorii implicați în succesul profesional sau în
cel personal?” Ne întrebăm de ce unii oameni cu o inteligență superioară eșuează, se zbat din
greu, în timp ce alțiii cu o inteligență medie se descurcă foarte bine, cunoscînd succesul în
mediul în care activează?
În vederea identificării factorilor influenți care stau la baza adaptării și reușitei , anii 90
au fost marcanți în ceea ce privește investigarea rolului trăirilor afective și au promovat un nou
tip de inteligență cu beneficii majore asupra stării de bine, și anume inteligența emotională.
O scurtă incursiune istorică privind apariția acestui concept, evidențiază o serie de
momente importante :
• 1930 - Edward Thorndike descria conceptul de ,,inteligență socială’’ ca abilitatea de a
conviețui cu alte persoane;
• 1940 - David Weschler sugera ca elementele afective ale inteligenței ar putea fi esențiale
pentru a obține succes în viața (Nonintellective factors in general intelligence- Psychological
Bulletin, 37);
• 1975 - Howard Gardner în lucrarea ,,The Shattered Mind’’dezvoltă teoria inteligențelor de
inteligente multiple și face diferența între inteligenţa interpersonală și inteligenţa
intrapersonală, care combinate reprezintă ceea ce nouă ne este cunoscut astăzi sub numele de
inteligenţa emoţională. Inteligența emoțională se referă la abilitatea de a exprima și controla
emoțiile noastre, dar în aceeași măsură la abilitatea de a înțelege, interpreta și răspunde la
emoțiile celor din jur.
• 1990 - Peter Salovey si John Mayer în articolul lor ,,Emotional Intelligence’’au definit-o ca o
subgrupă a inteligenței sociale care implică abilitatea de a monitoriza sentimentele, emoțiile
proprii și ale altora, de a discrimina între ele și de a folosi aceste informații pentru a ghida
gîndirea și acțiunile cuiva. Aceasta definiție a autorilor a scos în evidență tocmai
intercondiționările pozitive între gândire și emoție.
• 1992 - Reuven Bar-On, în urma cercetărilor realizate de-a lungul a 25 de ani, a stabilit
componentele inteligenței emoționale, dând o nouă direcție în abordarea inteligenței
emoționale;
• 1995 - conceptul de inteligență emoțională a devenit popular dupa publicarea cărții lui Daniel
Goleman ,,Emotional Intelligence: Why It Can Matter More Than IQ?’’;
• 2007 - S. Bressert afirma în lucrarea sa ,,Ce este inteligența emotională?’’că ,,IQ-ul singur nu
este suficient. Inteligența emoțională contează , de asemenea. De fapt, psihologii, în general,
sunt de acord cu faptul ca printre ingrediențele de succes, IQ contează aproximativ 10% (în
cel mai bun caz 25%), restul depinde de orice altceva, inclusiv inteligența emoțională.”
Pentru cei care sunt tentați să stabilească supremația unuia sau altui tip de inteligență,
cuvintele lui David Caruso din ,,Emotional What? - Definitions and History of Emotional
Intelligence” par să fie foarte potrivite ca răspuns: ”Este foarte important de ințeles că
inteligența emoțională nu este opusul inteligenței generale, nu este triumful inimii asupra
capului- este intersecția unică a amândurora.” Astfel, ajungem la formula succesului și
adaptării: Adaptare cu succes = IQ + Inteligența emoțională (EQ).
Putem concluziona faptul că inteligenţa emoţională (EQ) este un foarte bun predicator
pentru achiziţiile viitoare ale copiilor, pentru succes faţă de inteligenţa tradiţională, cognitivă
şi abilităţile tehnice. Luând în considerare Teoria Inteligenţelor Multiple, profesorii pot să
predea şi să evalueze în mod diferit pe baza forţei şi a slăbiciunii intelectuale ale indivizilor.
Îşi pot structura activităţile de învăţare în jurul perspectivei multiple de rezolvare a unei
probleme prin folosirea diferitelor tipuri de inteligenţe. Odată ce se ştiu mai multe lucruri
despre propriul profil de inteligenţe, opţiunile individuale în proiectarea şi realizarea lecţiei
pot avea un impact mai mare asupra elevilor. Scopul inventarului propriu de inteligenţe
multiple este ca prin experienţa trăită să înţelegem cât de important este să angajăm în lecţie
tipuri de activităţi de învăţare diferite, în conformitate cu individualităţile reale ale elevilor.
În acest context derivat din teoria lui Gardner misiunea profesorilor este de a dezvolta
strategii de predare care să permită elevilor să îşi demonstreze modalităţile multiple de a înţelege
şi valoriza propria lor unicitate.
Teoriile moderne despre inteligenţă s-au dezvoltat prin observarea faptului ca individul
uman pe parcursul vieţii este într-o permanentă dezvoltare personală care pentru a avea
succes ar trebui să îndeplinească anumite condiţii. Aceste condiţii de realizare a succesului în
viaţă depind de abilităţi care se formează pe tot parcursul educaţiei formale sau cel puţin ar
trebui să fie urmărite ca obiective, dincolo de discipline.
Urmărind ceea au scris oamenii de ştiinţă despre inteligenţă, se observă interesul
special acordat inteligenţei emoţionale şi sociale care se referă la abilitatea de a te înţelege pe
tine şi de a-i înţelege pe ceilalţi.
Inteligenţa emoţională este abilitatea individului de a recunoaşte, identifica,
conştientiza, exprima şi controla emoţiile. În cartea sa „Inteligenţa emoţională” (1995),
Daniel Goleman cercetează competenţele sociale şi emoţionale, demonstrează că abilităţile
sociale şi emoţionale pot fi dezvoltate, iar copiii implicaţi în astfel de programe pot beneficia
de avantaje pe termen scurt şi lung în ceea ce priveşte starea de bine, performanţele şi
succesul în viaţă.
În viziunea lui Goleman se evidenţiază 4 componente ale Inteligenţei Emoţionale:
• Autocunoaşterea (Autocunoaşterea emoţională; Autocunoaşterea realistă şi corectă;
Încrederea în sine). Reprezintă identificarea şi înţelegerea emoţiilor, conştientizarea unei
emoţii care se schimbă, înţelegerea diferenţei dintre gânduri, emoţii şi comportamente,
încrederea în sine, înţelegerea consecinţelor unor comportamente în termeni de emoţii.
• Autocontrolul (Autocontrol emoţional; Transparenţa și menţinerea integrităţii; Adaptabilitate
generală și adaptabilitate la schimbare; Orientarea spre rezultate; Inițiativă; Optimism si
perseverenţă). Reprezintă managementul emoţiilor dificile, controlul impulsurilor
managementul constructiv al furiei, mâniei, dorinţa de adevăr, conştiinciozitatea,
adaptabilitatea, inovarea, disciplina.
• Social “Awareness” - conştiinţa socială, de grup (Empatie; “Awareness” la nivelul
organizaţiei; Orientarea spre sarcină). Reprezintă simţirea sentimentelor şi perspectivei
celorlalti, interes real faţă de grijile celorlalti, a fi capabil de a arăta grijă, atenţie, înţelegerea
diversităţii, a fi capabil să stabileşti obiective şi să le îndeplineşti, optimism şi speranţă în faţa
obstacolelor şi eşecurilor, iniţiativă, optimism, dorinţa de a reuşi, perseverenţă, dăruire.
• Managementul relaţiilor interpersonale (Coaching și Leadership inspiraţional; Catalist al
schimbării; Influenţa; Managementul conflictelor; Lucrul în echipă şi colaborarea). Reprezintă
dezvoltarea abilităților altora, crearea de sinergie de grup în urmărirea scopurilor grupului,
iniţierea şi managementul schimbării, stabilirea şi păstrarea relaţiilor (prieteni),
n e g o c i e r e a ș i rezolvarea conflictelor, cooperarea/colaborarea, capacitatea de a lucra în
echipă, comunicarea persuasivă.
Primele două componente sunt privite ca şi componente personale , în timp ce celelalte 2
sunt privite ca şi componente sociale ale inteligenței emoționale.

Goleman’s Emotional Intelligence Model (2002)

Valorificarea acestor elemente în gestionarea unor situaţii interumane care să asigure

succesul individului în domeniile în care acesta acţionează: familie, muncă, societate,
determină gradul de inteligenţă personal.
Dintr-o altă perspectivă, inteligenţa emoţională este definită ca „abilitatea de a procesa
informaţiile despre emoţii: identificarea, asimilarea, înţelegerea şi managementul acestora”.
(Maver, Cobb, 2000). Maver, Salovev şi David Cruso descriu ariile inteligenţei emoţionale
astfel:
- Identificarea emoţiilor – abilitatea de a recunoaşte propriile emoţii, sentimente, dar şi
pe ale celor din jurul nostru, precum şi identificarea lor în diferite persoane, obiecte, artă,
poveşti, muzică sau alţi stimuli;
- Utilitatea emoţiilor – abilitatea de a genera, folosi şi simţi o emoţie ca necesară în
comunicarea sentimentelor sau angajarea ei în alte procese cognitive (gândire, decizii). Implică
abilitatea de a pune în relaţie emoţiile cu alte senzaţii mentale, de exemplu gust şi culoare
(angajarea în munca artistică) şi folosirea emoţiilor în rezolvarea de probleme (integrarea
emoţiilor în gânduri);
- Înţelegerea emoţiilor – abilitatea de a înţelege informaţiile despre emoţii, de a înţelege
„combinatorica” emoţiilor, procesul şi progresul prin tranziţiile relaţionale. Implică rezolvarea
problemelor emoţionale prin ceea ce acestea transmit sau semnifică;
- Managementul emoţiilor – abilitatea de a fi deschis faţă de sentimente şi de a le adapta
propriei persoane şi emoţiilor celorlalţi pentru promovarea creşterii şi dezvoltării personale.
Implică înţelegerea consecinţelor comportamentelor sociale asupra emoţiilor şi reglarea
emoţiilor în funcţie de nevoile personale şi ale celorlalţi.
Se consideră că cele 4 arii ale inteligenţei emoţionale sunt distribuite de la simplu la
complex: procese psihologice de bază (identificarea emoţiilor) la procese psihologice
(managementul emoţiilor).
Cercetările ştiinţifice arată că emoţiile se formează în principal de la naştere până la
adolescenţă. Şi după ce se formează apare o altă etapă necesară şi anume, identificarea lor,
înţelegerea lor, acceptarea lor, asocierea lor cu acţiunile curente. Acest lucru se manifestă
şi se poate educa cel mai bine în şcoală. Folosirea inteligentă a emoţiilor înseamnă :
- Stăpânirea impulsurilor emoţionale;
- Receptivitate la sentimentele celuilalt;
- Citirea emoţiilor celorlalţi;
- Asigurarea echilibrului emoţional personal;
- Gestionarea şi negocierea conflictelor;
- Păstrarea relaţiilor interpersonale pozitive.
Atitudinea pozitivă sau negativă transmite mesaje asociate. Dacă ne cunoaştem valorile
personale, suntem conştienţi de ele putem identifica sursa posibilă a emoţiilor pozitive sau
negative. Dacă acţiunile noastre nu sunt conduse în direcţia valorilor principale apare
sentimentul de nesiguranţă, frică, deznădejde, stresul se accentuează. Dacă un cadru didactic
are ca valoare prioritară familia este evident faptul că şedinţele de după-amiază îi creează o
stare de disconfort şi dacă în grupul de cadre didactice sunt majoritatea cu această valoare
absenteismul sau nemulţumirea devin dominante. Emoţiile negative se activează, lucru uşor
de înlăturat în condiţiile în care managementul şcolii beneficiază de această informaţie şi
acţionează în consecinţă. Astfel, a lucra asupra supărării, fricii, anxietăţii şi a tristeţii este o
ţintă. A canaliza sentimentele către o finalitate pozitivă este o aptitudine cheie.
Managementul emoţiilor vizează câteva direcţii de acţiune pentru cadrul didactic:
- Transmiterea de mesaje pozitive elevilor;
 - Identificarea surselor mesajelor cu potenţial negativ;
- Conştientizarea valorilor personale principale, ale cadrului didactic cât şi ale elevilor;
- Acţionarea în armonie cu valorile personale.
Dinamica schimbărilor sociale contemporane solicită o bună capacitate de adaptare a
individului la mediu care se poate realiza numai dacă înţelegem rolul extraordinar pe care
îl are folosirea inteligentă a emoţiilor. Un număr tot mai mare de educatori şi cercetători în
domeniul educaţiei recunosc faptul că la sfârşitul anilor de şcoală, elevii sunt nepregătiţi să
facă faţă provocările vieţii de fiecare zi, atât ca indivizi cât şi ca membrii ai societăţii.
Abordarea prin excelenţă cognitivă a demersurilor curriculare şi didactice nu este suficientă
pentru a avea succes şi a fi fericit.
Experţii în educaţie recomandă cadrelor didactice, consilierilor şcolari şi tuturor care
oferă servicii de educaţie să dezvolte oportunităţile educaţionale în domeniul socio-
emoţional pentru că astfel va creşte capacitatea elevilor de a învăţa, vor primi instrumente
prin care pot aspira la realizări personale şi profesionale şi vor fi abilitaţi să
experimenteze şi să obţină satisfacţii personale. La ora actuală, aria învăţării emoţionale se
dezvoltă pe baza cercetărilor în domeniu, respectiv al noilor teorii privind natura emoţiilor
şi a inteligenţei în relaţie cu succesul şi fericirea. Prin învăţare socială şi emoţională,
inteligenţa emoţională a copiilor este dezvoltată, constituind un bagaj enorm pentru viitorul
lor personal şi profesional.
În acest context, educaţia instituţionalizată trebuie privită şi din perspectiva educării şi
pregătirii elevilor pentru viitor, iar această pregătire să asigure succesul elevilor, ca viitori
cetăţeni eficienţi în şcoală, în familie, la locul de muncă, în comunitate.
Cadrele didactice ca „arhitecţi” ai educaţiei, dând dovadă de inteligenţă emoţională, pot
valorifica câteva principii:
- Conştientizarea propriilor sentimentele şi ale celor din jurul nostru;
- Implicarea şi înţelegerea punctelor de vedere ale celorlalţi;
- Menţinerea calmului şi respectarea regulii de aur de 24 de karate;
- Gândirea pozitivă, stabilirea obiectivelor şi atingerea lor,
- Folosirea celor mai bune aptitudini de a lucra cu oamenii.
Înţelegerea şi managementul emoţiilor cuplate cu abilităţile sociale de a relaţiona efectiv
cu ceilalţi, de a negocia, de a rezolva creativ problemele sociale, de a fi efectiv lideri şi
colaboratori, de a fi asertivi şi responsabili sunt în opinia cercetătorilor competenţe sociale
şi emoţionale. Este crucial să furnizăm copiilor un mediu de învăţare care să le dezvolte
abilităţile emoţionale şi sociale precum:
 - Empatia - A-ţi şti măsura ta, a celorlalţi şi a situaţiei, acţionând în mod adecvat
având o oarecare perspectivă asupra acestor distanţe este deosebit de important.
-Comunicarea - Cultivarea unor relaţii de calitate are efect pozitiv asupra mediului
educaţional, din punct de vedere emoţional şi comunicaţional. Entuziasmul şi optimismul sunt
la fel de contagioase ca şi pesimismul şi negativismul. A exprima îngrijorări personale fără
supărare sau pasivitate este o abilitate cheie.
- Cooperarea - Să ştii când să preiei conducerea şi când să urmezi altora. Un leadership
eficient nu se bazează pe dominare, ci pe arta de a-i ajuta pe oameni să lucreze împreună spre
scopuri comune. Recunoaşterea valorii contribuţiei celorlalţi şi încurajarea participării lor poate
produce mai mult bine decât a da ordine şi a te plânge. De asemenea este nevoie să îţi asumi
responsabilităţi şi să conştientizezi consecinţele deciziilor şi actelor tale.
- Rezolvarea conflictelor - Pentru a rezolva conflictele trebuie să înţelegi în primul rând
mecanismele care s-au activat. Spirala conflictului este una care nu permite vizibilitate asupra
sursei conflictului. Abilităţile emoţionale menţionate mai sus sunt de mare ajutor în rezolvare
conflictelor. Acestea pot fi învăţate şi dezvoltate la orice vârstă, dar cu cât implicarea în
programe de dezvoltare socială şi emoţională se produce cât mai devreme, avantajele sunt
mult mai mari. Avantajele acestor programe educaţionale de dezvoltare a inteligenţei
emoţionale sunt relevante pentru obţinerea succesului personal al elevilor. Aceste programe
au următoarele valenţe:
- formează adulţi responsabili şi capabili să adopte o disciplină pozitivă;
- creează un climat securizant bazat pe încredere în sine şi în ceilalţi;
- promovează comunicarea şi negocierea conflictelor;
- oferă mai multă mulţumire, pace, bucurie şi mai puţin stres;
- dezvoltă simţul echilibrului ca o resursă importantă a diminuării anxietăţii, îngrijorării,
fricii şi a sentimentelor negative;
- ajută la învăţarea şi practicarea autodisciplinei, disciplinei pozitive, a responsabilităţii
şi sănătăţii emoţionale;
- dezvoltă o mai bună pregătire pentru viaţă;
- susţine exersarea abilităţii de a conştientiza emoţiile, de a înţelege şi aprecia sentimentele
celorlalţi;
- determină manifestarea unei atitudini flexibile, generoase, empatice;
- implică gestionarea optimă a resurselor de timp.
Multe aspecte ale educării folosind inteligenţa emoţională vizează cadrele didactice, dar
în aceeaşi măsură se referă şi la elevi, sau ţin de relaţia cadru didactic – elev. Testul pentru
coeficientul inteligenţei emoţionale pune în valoare unele aspecte care au legătură cu viaţa de
zi cu zi şi cu interacţiunile din clasa de elevi.
Educarea inteligenţei emoţionale se realizează prioritar în contextul unei relaţii cadru
didactic – elev construită pe următoarele axe:
- Afecţiunea şi modul de manifestare al acesteia sunt importante în crearea
siguranţei şi încrederii între parteneri;
- Limitele sunt esenţiale pentru elevi, pentru că le atrag atenţia asupra unor
scopuri pe care ei le pot atinge;
- Negocierea în raport cu fixarea limitelor este vitală în construirea acestei
relaţii;
- Disciplina se naşte din suma relaţiilor pe care cadrul didactic le
construieşte cu elevul;
- Comunicarea clară şi deliberată a valorilor, regulilor şi aşteptărilor
reprezintă a altă axă importantă în relaţia educaţională;
- Legăturile sunt o modalitate importantă prin care cadrele didactice îi
ajută pe elevi să realizeze acele tipuri de conexiuni prin intermediul cărora îşi pot
fructifica talentele, îşi pot aduce contribuţia, dobândind sentimentul apartenenţei şi
formându-şi deprinderi sociale.
Ritmul accelerat de viaţă şi ameninţarea unor pericole reale se combină pentru a da
naştere unor provocări continue pentru dascălii de astăzi. Ca să facem faţă cu inteligenţă
emoţională acestor provocări, trebuie să înţelegem care sunt idealurile elevilor noştri,
preocupările lor şi, mai ales, trebuie să ţinem cont de faptul că ei îşi caută identitatea.
Formarea unei identităţi sănătoase care să asigure elevilor succesul într-o societate
viitoare pe care nimeni nu o poate prevedea cu certitudine se poate realiza, chiar dacă pare
anevoios acest demers. Preocuparea cadrelor didactice de a-i educa pe elevi în următoarele
privinţe:
- aprecierea;
- apartenenţa;
- competenţa şi încrederea;
- contribuţia,
va conduce, în drumul către o identitate pozitivă şi constructivă, la obţinerea unor premise
importante pentru succesul viitor: încredere, autonomie, iniţiativă, sârguinţă.
Aprecierea înseamnă a oferi elevilor ocazii de a-şi descoperi şi desfăşura talentele.
Howard Gardner vorbeşte despre „inteligenţele multiple” ca fiind gama de talente pe care copiii
le au, şi subliniază că identitatea lor poate fi mai solidă dacă ei au la îndemână mijloace pozitive
de a-şi exprima şi dezvolta aceste talente. Aceste talente ajung să fie piesa de rezistenţă pentru
care elevul se simte apreciat, iar acest sentiment de apreciere, de recunoaştere este o parte
esenţială a vieţii lor.
Apartenenţa este importantă pentru elevi, ei au nevoie de grupuri de care să aparţină. Ei
caută locuri în care să joace un rol sau să servească un scop, un loc în care să construiască relaţii
pozitive cu prietenii şi să-şi petreacă timpul împreună cu cei care au interese sau talente
similare.
Competenţa şi încrederea permit elevilor să exploreze noi zone ale identităţii personale,
să-şi asume riscuri pozitive, să-şi exploateze potenţialul şi să se folosească de propriile talente.
Aceste competenţe includ aptitudinile inteligenţei emoţionale, şi anume echilibrul dintre inimă
şi minte de care orice individ are într-adevăr nevoie pentru a se descurca eficient în această
lume a sinergiei şi a interdependenţelor.
Contribuţiile sunt cerinţa esenţială şi necesită cea mai mare atenţie din parte cadrului
didactic. De fapt, pentru dezvoltarea unei identităţi sănătoase la elevi, este esenţial să aibă
sentimentul că pot contribui la ceva, că pot da dovadă de altruism şi generozitate. Contribuţiile
ne induc un sentiment plăcut cu privire la ceea ce facem şi la noi înşine. Contribuţiile reprezintă
o cale de a dărui, de a ne manifesta iubirea. Atunci când lucrurile sunt exprimate în aceşti
termeni, elevului îi vine mai uşor să accepte, iar cadrului didactic îi vine mai uşor să pretindă.
Formarea identităţii urmează un traseu în zig-zag, în care încrederea oscilează cu dorinţa
de fi autonom, iar inconsecvenţa elevilor alternează cu pasiunea pentru anumite domenii de
cunoaştere sau acţiune. Iar în tot acest zig-zag de atitudini şi sentimente, emoţiile şi gândurile
capătă uneori manifestări extreme.
Unele cadre didactice au dificultăţi în a se înţelege cu elevii lor, pentru că nu dispun de
instrumentele adecvate. Din perspectiva stimulării inteligenţei emoţionale în educarea copiilor,
instrumentele joacă un rol important în reglarea interacţiunilor cadru didactic – elev astfel încât
aceştia să consolideze o relaţie pozitivă şi constructivă.
De multe ori cadrul didactic se confruntă cu situaţii care necesită o „transfuzie de
inteligenţă emoţională”, însă este important să deţină abilitatea de a identifica motivele care au
condus la apariţia acestor situaţii problematice. Acestea ar putea fi:
- suprasolicitarea: efortul exagerat în detrimentul activităţilor de relaxare şi recreere;
- incorectitudinea: diferenţe în modul în care sunt trataţi elevii fără să existe motive clare;
- insuficienta apropiere: neimplicarea cadrului didactic în viaţa emoţională, socială şi
familială a elevului;
- valorile contradictorii: nu exista convergenţă de valori între elev, şcoală, familie,
societate;
- extremele autonomiei: regulile sunt fie prea constrângătoare, fie prea lejere;
- recompensele insuficiente: lipsa aprecierii şi a recompensării.
O transfuzie de inteligenţă emoţională se poate realiza prin:
a. clarificarea obiectivelor, a rolului şi responsabilităţilor pe care le are fiecare membru;
b. evaluarea corectă a situaţiei;
c. învăţarea unor aptitudini;
d. oferirea de modele pozitive;
e. exersarea aptitudinilor în mod consecvent;
f. oferirea de sprijin şi încurajare;
g. motivarea pentru o motivaţie intrinsecă;
h. anticiparea şi prevenirea problemelor;
i. răbdare şi înţelepciune;
j. umor şi atitudine degajată.
Dar mai presus de toţi aceşti paşi de implementare, o transfuzie de inteligenţă emoţională
este posibilă şi eficientă când cadrul didactic face dovada unei pregătiri teoretice şi practice
solide şi este deţinătorul unui coeficient al inteligenţei emoţionale ridicat.
Pentru a avea tineri cu un comportament inteligent din punct de vedere emoţional şi
social este decisiv să fim foarte atenţi la ce lucrăm şi cum lucrăm cu ei în şcoală.
Introducerea strategiilor de dezvoltare a inteligenţei emoţionale în şcoală şi a abilităţilor
cognitive multiple pot produce o schimbare radicală.
Strategiile de dezvoltare a inteligenţei emoţionale în şcoală implică mai multe direcţii
de acţiune din partea carului didactic, cu demersuri susţinute de către subiecţii implicaţi:
cadrul didactic, elevul, familia.
Cadrul didactic poate avea în vedere următoarele demersuri orientate către sine:
- Integrarea de activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale în programul zilnic
şcolar;
- Studierea unor programe de dezvoltare socială şi emoţională (de ex. luarea deciziilor,
rezolvarea de probleme, rezolvarea creativă a conflictelor), a unor exemple de bune practici
şi discutarea cu colegii de cancelarie despre consecinţele pozitive ale implementării acestora;
- Demonstrarea unui comportament inteligent pro-social şi emoţional, de către cadrul didactic;
- Completarea cunoştinţelor teoretice prin participarea la forumuri, conferinţe, întâlniri cu
specialişti, discuţii pe Internat pe tema dezvoltării sociale şi emoţionale;
- Promovarea în clasă a unor activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale,
folosind mijloace TIC (jocuri pe computer şi video) şi metode interactive;
- Receptivitate maximă la momentele care se întâmplă în clasă în mod natural: schimbarea
stărilor şi a dispoziţiilor, conflictele, actele de grijă faţă de ceilalţi, respectul, atenţia.
- Valorizarea inteligenţei sociale şi emoţionale a elevilor ca fiind mult mai importantă decât
dezvoltarea lor cognitivă;
- Utilizarea unor instrumente de reflecţie asupra abilităţilor emoţionale construite în clasă:
un afişaj/panou despre vocabularul emoţiilor, un afişaj/panou cu complimente adresate de elevi
între ei sau probleme despre care ei doresc să vorbească şi răspunsuri la acestea;
- Verificarea împreună cu alte cadre didactice din şcoală a strategiilor folosite la clasă în
lucrul cu elevii pentru susţinerea competenţelor sociale şi emoţionale;
- Folosirea unui jurnal de reflecţie asupra propriilor emoţii, încurajând elevii să aibă şi ei o
astfel de activitate pentru monitorizarea emoţiilor;
- Informarea asupra resurselor existente (centre pentru educaţie emoţională şi socială, cărţi,
reviste de specialitate, pagini WEB) pe tema dezvoltării sociale şi emoţionale, pentru a le putea
accesa în activitatea la clasă.
Demersurile orientate către elev ar putea viza:
- Ţinerea unui jurnal care ajută la creşterea conştiinţei de sine şi auto-reflecţiei;
- Folosirea monologului pentru încurajare;
- Încurajarea prietenilor de a-şi exprima punctele de vedere cu privire la problemele personale;
- Conştientizarea “butonului” (situaţii, persoane, lucruri, cuvinte) care declanşează
supărarea, furia, mânia şi a modalităţilor prin care acestea pot fi transformate;
- Utilizarea strategiilor de autocontrol pentru calmare şi schimbarea dispoziţiile din negative
în pozitive;
- Găsirea şi valorificarea oportunităţilor de cooperare şi angajare în colaborarea cu colegii;
- Ascultarea propriei intuiţii. Exprimarea propriilor opinii cu curaj şi sinceritate, rezistând
presiunii grupului;
- Receptivitate la propriile nevoi sociale şi emoţionale;
- Identificarea locurilor şi persoanelor care induc stări şi emoţii pozitive sau emoţii negative.
Dr. James Comer, 1999 consideră deosebit de relevant impactul atmosferei de tip
suport, de acasă şi de la şcoală, pentru dezvoltarea socială şi emoţională. Oferind ajutor
elevilor în evaluarea sentimentelor, acordându-le oportunităţi de alegere, respectându-le şi
validându-le sentimentele cadrul didactic asigură un suport consistent în vederea creşterii
coeficientului de inteligenţă emoţională.
 Este o diferenţă uriaşă, în favoarea copiilor care cresc într-o cultură care determină
dezvoltarea emoţională şi socială, asemenea metaforei seminţelor care sunt plantate în ciment
sau în pământ fertil.
În lumea în care trăim, copiii se maturizează mult mai repede decât s-a întâmplat
vreodată. Copiii ajung să încalce reguli pentru că nu sunt pregătiţi să facă faţă multitudinii de
experienţe care sunt trăite pentru prima oară. Pe lângă toate celelalte deziderate ale educaţiei,
stimularea inteligenţei emoţionale în educarea copiilor devine un deziderat cu o nouă
semnificaţie pentru toţi cei implicaţi în formarea viitorilor adulţi. A răspunde adecvat acestor
provocări ale educaţiei din prezent înseamnă a „construi” succesul generaţiei de mâine.
Care abilităţi reprezintă cele mai bune elemente de predicţie pentru succesul şcolar şi
succesul în viaţă? De ce unii copii devin adulţi realizaţi din punct de vedere profesional şi al
relaţiilor sociale, în timp ce alţii cu un bagaj educaţional performant şi competent şi rezultate
şcolare similare nu reuşesc să dezvolte relaţii sociale, nu sunt satisfăcuţi de carierele lor şi
suferă de depresii?
Un număr mare de educatori recunoaşte faptul că elevii care beneficiază exclusiv de
pregătire şcolară pot fi „neechipaţi” pentru provocările viitoare, atât ca indivizi cât şi ca
membrii ai societăţii - nu este suficient doar să fie hrănită mintea.
Studiile arată că inteligenţa emoţională (IE) este cel mai bun predicator pentru
achiziţiile viitoare ale copiilor, pentru succes faţă de inteligenţa tradiţională, cognitivă şi
abilităţile tehnice.
În anii ‘80, Howard Gardner, în teoria inteligenţelor multiple a identificat inteligenţa
interpersonală şi inteligenţa intrapersonală, care combinate reprezintă ceea ce nouă ne este
cunoscut astăzi sub numele de IE.
Termenul a fost folosit pentru prima dată de Peter Salovey, profesor şi psiholog la
Universitatea Yale şi John Mayer, profesor şi psiholog la Universitatea din New Hampshire.
Mai târziu Daniel Goleman, tratează cu succes noul domeniu în lucrările sale, astăzi de
referinţă.
În cartea sa „Inteligenţa emoţională” (1995), Daniel Goleman cercetează
competenţele sociale şi emoţionale, demonstrează că abilităţile sociale şi emoţionale pot fi
dezvoltate, iar copiii implicaţi în astfel de programe pot beneficia de avantaje pe termen
scurt şi lung în ceea ce priveşte starea de bine, performanţele şi succesul în viaţă.
Există 5 elemente esenţiale care compun inteligenţa emoţională:
- Conştiinţa de sine: identificarea şi înţelegerea emoţiilor, conştientizarea unei emoţii
care se schimbă, înţelegerea diferenţei dintre gânduri, emoţii şi comportamente,
încrederea în sine, înţelegerea consecinţelor unor comportamente în termeni de emoţii;
- Autocontrolul: managementul emoţiilor dificile, controlul impulsurilor
managementul constructiv al furiei, mâniei, dorinţa de adevăr, conştiinciozitatea,
adaptabilitatea, inovarea, disciplina;
- Motivaţia: a fi capabil să stabileşti obiective şi să le îndeplineşti, optimism şi speranţă
în faţa obstacolelor şi eşecurilor, iniţiativă, optimism, dorinţa de a reuşi, perseverenţă, dăruire;
- Empatia: a fi capabil să te pui „în pantofii diferitelor persoane cu care relaţionezi”,
cognitiv şi afectiv, a fi capabil de a-i înţelege pe ceilalţi, perspectivele acestora, a fi capabil
de a arăta grijă, atenţie, înţelegerea diversităţii;
- Managementul relaţiilor sociale: stabilirea şi păstrarea relaţiilor (prieteni),
rezolvarea conflictelor, cooperarea, colaborarea, capacitatea de a lucra în echipă,
comunicarea, influenţa, conducerea (leadership).
Valorificarea acestor elemente în gestionarea unor situaţii interumane care să asigure
succesul individului în domeniile în care acesta acţionează: familie, muncă, societate,
determină gradul de inteligenţă personal.
Cercetările ştiinţifice arată că emoţiile se formează în principal de la naştere până la
adolescenţă. Şi după ce se formează apare o altă etapă necesară şi anume, identificarea lor,
înţelegerea lor, acceptarea lor, asocierea lor cu acţiunile curente. Acest lucru se manifestă
şi se poate educa cel mai bine în şcoală. Inteligenţa emoţională este abilitatea individului de
a recunoaşte, identifica, conştientiza, exprima şi controla emoţiile. Folosirea inteligentă a
emoţiilor înseamnă :
- Stăpânirea impulsurilor emoţionale;
- Receptivitate la sentimentele celuilalt;
- Citirea emoţiilor celorlalţi;
- Asigurarea echilibrului emoţional personal;
- Gestionarea şi negocierea conflictelor;
- Păstrarea relaţiilor interpersonale pozitive.
La ora actuală, aria învăţării emoţionale se dezvoltă pe baza cercetărilor în domeniu,
respectiv al noilor teorii privind natura emoţiilor şi a inteligenţei în relaţie cu succesul şi
fericirea. Prin învăţare socială şi emoţională, inteligenţa emoţională a copiilor este
dezvoltată, constituind un bagaj enorm pentru viitorul lor personal şi profesional.
Cadrele didactice ca „arhitecţi” ai educaţiei, dând dovadă de inteligenţă emoţională, pot
valorifica câteva principii:
 - Conştientizarea propriilor sentimentele şi ale celor din jurul nostru;
- Implicarea şi înţelegerea punctelor de vedere ale celorlalţi;
- Menţinerea calmului şi respectarea regulii de aur de 24 de karate;
- Gândirea pozitivă, stabilirea obiectivelor şi atingerea lor;
- Folosirea celor mai bune aptitudini de a lucra cu oamenii.
Dinamica schimbărilor sociale contemporane solicită o bună capacitate de adaptare a
individului la mediu, care se poate realiza numai dacă înţelegem rolul extraordinar pe
care îl are folosirea inteligentă a emoţiilor. Teoriile moderne despre inteligenţă s-au
dezvoltat prin observarea faptului ca individul uman pe parcursul vieţii este într-o
permanentă dezvoltare personală care pentru a avea succes ar trebui să îndeplinească
anumite condiţii. Aceste condiţii de realizare a succesului în viaţă depind de abilităţi care se
formează pe tot parcursul educaţiei formale sau cel puţin ar trebui să fie urmărite ca obiective,
dincolo de discipline. Este crucial să furnizăm copiilor un mediu de învăţare care să le
dezvolte abilităţile emoţionale şi sociale precum:
- Empatia - A-ţi şti măsura ta, a celorlalţi şi a situaţiei, acţionând în mod adecvat
având o oarecare perspectivă asupra acestor distanţe este deosebit de important.
- Comunicarea - Cultivarea unor relaţii de calitate are efect pozitiv asupra mediului
educaţional, din punct de vedere emoţional şi comunicaţional. Entuziasmul şi optimismul sunt
la fel de contagioase ca şi pesimismul şi negativismul. A exprima îngrijorări personale fără
supărare sau pasivitate este o abilitate cheie.
- Cooperarea - Să ştii când să preiei conducerea şi când să urmezi altora. Un leadership
eficient nu se bazează pe dominare, ci pe arta de a-i ajuta pe oameni să lucreze împreună spre
scopuri comune. Recunoaşterea valorii contribuţiei celorlalţi şi încurajarea participării lor poate
produce mai mult bine decât a da ordine şi a te plânge. De asemenea este nevoie să îţi asumi
responsabilităţi şi să conştientizezi consecinţele deciziilor şi actelor tale.
- Rezolvarea conflictelor - Pentru a rezolva conflictele trebuie să înţelegi în primul rând
mecanismele care s-au activat. Spirala conflictului este una care nu permite vizibilitate asupra
sursei conflictului. Abilităţile emoţionale menţionate mai sus sunt de mare ajutor în rezolvare
conflictelor.
Multe aspecte ale educării folosind inteligenţa emoţională vizează cadrele didactice, dar
în aceeaşi măsură se referă şi la elevi, sau ţin de relaţia cadru didactic – elev. Testul pentru
coeficientul inteligenţei emoţionale pune în valoare unele aspecte care au legătură cu viaţa de
zi cu zi şi cu interacţiunile din clasa de elevi.
Educarea inteligenţei emoţionale se realizează prioritar în contextul unei relaţii cadru
didactic – elev construită pe următoarele axe:
- Afecţiunea şi modul de manifestare al acesteia sunt importante în crearea siguranţei
şi încrederii între parteneri;
- Limitele sunt esenţiale pentru elevi, pentru că le atrag atenţia asupra unor scopuri pe
care ei le pot atinge;
- Negocierea în raport cu fixarea limitelor este vitală în construirea acestei relaţii;
- Disciplina se naşte din suma relaţiilor pe care cadrul didactic le construieşte cu
elevul;
- Comunicarea clară şi deliberată a valorilor, regulilor şi aşteptărilor reprezintă a altă
axă importantă în relaţia educaţională;
- Legăturile sunt o modalitate importantă prin care cadrele didactice îi ajută pe elevi
să realizeze acele tipuri de conexiuni prin intermediul cărora îşi pot fructifica talentele, îşi pot
aduce contribuţia, dobândind sentimentul apartenenţei şi formându-şi deprinderi sociale.
Ritmul accelerat de viaţă şi ameninţarea unor pericole reale se combină pentru a da
naştere unor provocări continue pentru dascălii de astăzi. Ca să facem faţă cu inteligenţă
emoţională acestor provocări, trebuie să înşelegem care sunt idealurile elevilor noştri,
preocupările lor şi, mai ales, trebuie să ţinem cont de faptul că ei îşi caută identitatea.
Formarea unei identităţi sănătoase care să asigure eleviilor succesul într-o societate
viitoare pe care nimeni nu o poate prevedea cu certitudine se poate realiza, chiar dacă pare
anevoios acest demers. Preocuparea cadrelor didactice de a-i educa pe elevi în următoarele
privinţe: aprecierea; apartenenţa; competenţa şi încrederea; contribuţia; va conduce, în drumul
către o identitate pozitivă şi constructivă, la obţinerea unor premise importante pentru succesul
viitor: încredere, autonomie, iniţiativă, sârguinţă.
Unele cadre didactice au dificultăţi în a se înţelege cu elevii lor, pentru că nu dispun de
instrumentele adecvate. Din perspectiva stimulării inteligenţei emoţionale în educarea copiilor,
instrumentele joacă un rol important în reglarea interacţiunilor cadru didactic – elev astfel încât
aceştia să consolideze o relaţie pozitivă şi constructivă.
Pentru a avea tineri cu un comportament inteligent din punct de vedere emoţional şi
social este decisiv să fim foarte atenţi la ce lucrăm şi cum lucrăm cu ei în şcoală.
Introducerea strategiilor de dezvoltarea inteligenţei emoţionale în şcoală şi a abilităţilor
cognitive multiple pare să producă o schimbare radicală.
În lumea în care trăim, copiii se maturizează mult mai repede decât s-a întâmplat
vreodată. Copiii ajung să încalce reguli pentru că nu sunt pregătiţi să facă faţă multitudinii de
experienţe care sunt trăite pentru prima oară. Pe lângă toate celelalte deziderate ale educaţiei,
stimularea inteligenţei emoţionale în educarea copiilor devine un deziderat cu o nouă
semnificaţie pentru toţi cei implicaţi în formarea viitorilor adulţi. A răspunde adecvat acestor
provocări ale educaţiei din prezent înseamnă a „construi” succesul generaţiei de mâine.
Definirea comportamentului de tip ,, bullying” ”: clasificarea formelor de bullying
Olweus este considerat un pionier în studiile referitoare la comportamentul de tip
„bullying”. Cea mai des utilizată definiție a termenului bullying, în literatura de
specialitate, este cea formulată de Olweus (1999) care stabileste că bullying-ul este caracterizat
după trei criterii:
(1) este un comportament agresiv sau o acțiune de a face rău intenționat;
(2) este un comportament care se repetă în timp;
(3) relațiile interpersonale se caracterizează printr-un dezechilibru de putere.”
Mai mult, comportamentul de tip bullying poate să se manifeste fără nici o provocare
iar acțiunile negative pot fi realizate prin contact fizic, cuvinte, gesturi obscene,
excludere intenționată dintr-un grup. (pp.10-11)
Bullying-ul este una dintre cele mai complexe forme de comportament agresiv și
violenţă.
Clasificarea formelor de bullying:
- fizic: lovire, împingere, pocnire, ciupire, constrângerea celuilalt elev prin contact fizic;
- verbal: amenințări, tachinare, insulte, bătaie de joc, șantaj, poreclire, împrăștierea de
zvonuri și minciuni;
- emoțional/psihologic: excluderea intenționată a cuiva dintrun grup sau activitate,
manipulare, ridiculizare;
Bullying-ul cibernetic denotă utilizarea mediilor electronice (Internet, telefoane
inteligente, email-uri, Facebook și rețele sociale, programe de mesaje text/chat, ex. WhatsApp,
Instagram, platforme foto și video și pagini de internet) pentru a răni o altă persoană. Acestea
pot include mesaje de intimidare, insulte, hărțuire sexuală sau ridiculizare și ocară. În contrast
cu bullying-ul tradițional, o trăsătură comună a acestora este anonimatul frecvent al agresorilor
cibernetici.
Caracteristici ale copiilor implicați în acte agresive de tip bullying
Bullying-ul este, în primul rând, un tipar de comunicare și interacțiune socială, care le
costă foarte mult pe ambele părți.
Victimele pasive ale agresiunilor de tip bullying reprezintă acea categorie de elevi care
sunt victimizați de unii colegi, iar acestia (victimele) nu manifestă comportamente agresive de
tip bullying față de alți elevi. Ele prezintă un risc mai mare de a avea diverse probleme de
sănătate mentală comparativ cu cei neimplicați în astfel de comportamente.
Unele studii sugerează că victimizarea este corelată pozitiv cu unele probleme de
internalizare precum anxietatea, depresia, ideație suicidală (Kaltiala-Heino si colab., 1999;
Kaltiala-Heino si colab., 2000) dar si cu alte probleme precum deficitul de atenție
(Kumpulainen si colab.2001).
Nansel si colaboratorii (2001) au evidențiat că victimele bullying-ului au dat dovadă
de abilități reduse de adaptare socială si emoțională, mai mari dificultăți în legarea
prieteniilor, mai puține relații cu copiii de aceeasi vârstă si mai multă singurătate.
La fel ca si statutul de agresor si cel de victimă relaționează pozitiv cu indisciplina
(Haynie, Nanel, Eitel, 2001). Victimele pot prezenta: absenteism cronic, randament
scolar scăzut (Beale, 2001); simptome psihosomatice - dureri de cap, dureri abdominale (Beale,
2001; Williams si colab., 1996); tulburări ale somnului, enureză nocturnă (Williams si colab.,
1996).
Mediul emoțional de acasă este menționat de mulți autori ca un factor important în a
deveni agresor sau victimă. Astfel, lipsa căldurii dintre părinți sau dintre părinți și copii,
utilizarea oricărui tip de violență (dar în special fizică) și abuz în familie, combinat cu lipsa
unor reguli clare și fiabile de îndrumare a copilului, pot cataliza adoptarea comportamentului
de tip bullying. La rândul său, Olweus (1993) a afirmat că părinții foarte protectori pot crește
riscul de expunere la bullying pentru copiii lor, care devin victime ale bullying-ului mai des
decât semenii lor. În profilurile victimelor ale sale, Olweus a evidențiat anumite caracteristici
intrapersonale și interpersonale asociate cu probabilitatea crescută de a suferi din cauza
bullying-ului, spre exemplu: timiditatea, nesiguranța, pasivitatea, o stimă de sine scăzută, lipsa
prietenilor.
În general, a fi diferit de majoritate semenilor, pe motiv de etnie, credință, identitate
sexuală, orientare sexuală, poate duce la un risc sporit de victimizare. De asemenea, copiii cu
nevoi educaționale speciale, cu dizabilități fizice sau dificultăți de învățare pot prezenta riscul
special de a fi agresați.
Victimele - agresor de tip bullying reprezintă acea categorie de elevi care sunt agresați
de unii colegi, dar care si ei (victimele-agresive) la rândul lor manifestă comportamente de tip
bullying față de alți colegi. Agresorii-victime prezintă cea mai slabă funcționare psiho-socială,
reprezentând un grup cu un risc deosebit de ridicat, caracterizat prin rate mai mari ale
problemelor de comportament, un auto-control si o competență socială scăzută, o funcționare
în mediul scolar mai slabă comparativ cu agresorii si victimele pasive (Haynie si colab., 2001;
Nansel si colab., 2001). De asemenea această categorie de elevi prezintă: probleme de sănătate
mentală, anxietate, simptome psihosomatice, tulburări de alimentație (Kaltiala-Heino si colab.,
2000); simptome depresive (Kaltiala-Heino si colab., 2000; Haynie si colab., 2001).
Mai mult acestia sunt implicați într-un grup deviant si pot fi mai puțin capabili să lege
prietenii pozitive cu colegii (Haynie si colab., 2001). Statutul de agresor de tip bullying si
victimă se poate transmite de la o generație la alta prin contagiune. Majoritatea agresorilor altor
persoane au fost victime ale violenței în copilărie
Măsuri de prevenție si intervenție anti-bullying în clasă/școala prin dezvoltarea
abilităților sociale și emoționale ale copiilor/elevilor
Bune practici de prevenire a bullying-ului
Problema violenței/a bullying-ului necesita în mod special, o rezolvare holistica,
deoarece cauzele acestui fenomen nu se rezuma numai la aspecte singulare. În acest context
trebuie acționat la urmatoarele niveluri:
- înțelegerea mecanismelor care declanseaza fenomenul bullying sau al violenței;
- stilul si calitatea practicilor de gestionare a conflictelor, actelor de violența si situațiilor
de bullying;
- calitatea programelor scolare si modul de predare la clasa;
- implicarea în activitațile de timp liber si calitatea programului extracurricular;
- formalizarea strategiilor, tehnicilor si procedurilor care fac fața cel mai bine
incidentelor;
- dezvoltarea de relații pozitive cu ceilalți si cu sine însusi.
Elaborarea unor planuri de prevenție și intervenție anti-bullying în clasă/școala pentru
dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale copiilor/elevilor ar putea contribui la creșterea
abilităților de gestionare a stresului si atitudinilor raționale pentru reglarea emoțională si
controlul comportamentului, iar acestea se referă la furie, depresie, rezistență la frustrare,
îngrijorare excesivă și procrastinare.
Dar un plan de intervenție eficient poate contribui și la creșterea abilităților sociale –
spiritul de cooperare (empatie, soluționarea conflictelor, abilitatea de a-si face prieteni),
conștientizarea valorilor (onestitate, integritate, corectitudine, toleranță față de alții, simțul
responsabilității, politețe, respectarea angajamentului), creșterea încrederii și a perseverenței.
Școala este un spațiu pentru învățare și relații sociale, la un loc. Profesorii în colaborare
cu părinții trebuie să promoveze un climat școlar deschis, pozitiv și de susținere cu reguli clare,
acceptare și conștientizare.
 Pentru a asigura succesul fiecărui copil trebuie să-l protejăm împotriva formelor de
bullying, să-i învătăm să gândească raţional, să distingă binele de rău, să devină oameni integri,
să spună adevărul, să-şi respecte promisiunile şi să-şi asume răspunderea comportamentului
personal, dar toate acestea nu le putem realiza decât printr-o bună comunicare și colaborare cu
părinții.

Bibliografie:
1. Anderson Walter, Curs practic de încredere în sine, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2000;
2. Cosmovici Andrei, Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
3. Faber A., Elaine Mazlish, Comunicarea eficientă cu copiii, acasă şi la şcoală, Editura
Curtea Veche, Bucureşti, 2002;
4. Goleman D., Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 200;
5. Les Giblin, Arta relaţiilor interumane, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2000;
6. Roco M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, Polirom, Iaşi, 200;
7. Tobias M. J., Steven E. Tobias, Brian S. Friendlander, Inteligenţa emoţională în educaţia
copiilor, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2002;
8. Tobias M. J., Steven E. Tobias, Brian S. Friendlander, Stimularea inteligenţei emoţionale a
adolescenţilor, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2003.
9. Beale, A.V.(2001). Bullybusters: Using drama to empower students to take a stand against
bullying behavior. Professional School Counseling, 4, 300-306.
10. Calineci, M., Pacurari O., Stoicescu D., 2009, Dezvoltarea profesionala a cadrelor
didactice prin activitati de mentorat, Ministerul Educației, Cercetarii si Inovarii. Unitatea de
Management a Proiectelor cu Finanțare Externa, Bucuresti,
11. Hăvârneanu, C., & AmorăriŃei, C. (2001). Agresivitatea în relația elev profesor. În: L.
Soitu,
12. C. Hăvârneanu, Agresivitatea în scoală (pp. 87-113). Iasi: Ed. Institutul European.
13. Haynie, D., Nanel, T., & Eitel, P. (2001). Bullies, Vistims, and bully/vistims; distinct
group of a risk youth. Journal of Early Adolescence, 21, 29-49.
14. Kaltiala-Heino, R., Rimpela, M., Rantanen, P., & Rimpela, A. (2000). Bullying at school
– an indicator of adolescences at risk for mental disorders. Journal of Adolescence, 23, 661-
674.
15. Olweus, D. (1993). Bullying at school: What we know and what we can do. New-York:
Wiley-Blackwell
16. Tzvetina Arsova Netzelmann, Elfriede Steffan, Marina Angelova, 2016, ,,Strategii pentru
o clasă fără bullying” , Manual pentru profesori și personalul școlar,
17. Williams, K., Chambers, M., Logan, S., & Robinson, D., (1996). Association of common
health symptoms with bullying in primary school children. British Medical Journal, 313, 17-
18. Salvați copiii, Fundația Copiii Nostri si UNICEF România, Agresivitatea copiilor,
Înjuraturi, lovituri, batai, Sugestii pentru parinți si educatori.
19. Mih Viorel, Psihologia educațională, vol. I și II, Editura .S.C.R. , Cluj Napoca, 2010;
20. Shapiro, D., Conflictele şi comunicarea, Un ghid prin labirintul artei de a face faţă
conflictelor. Bucureşti, Editura Arc, 1998.
21. Stein S., Forţa inteligenţei emoţionale Editura. Alfa, București, 2003;
22. Tzvetina Arsova Netzelmann, Elfriede Steffan, Marina Angelova , Strategii pentru o clasă
fără bullying manual pentru profesori și personalul școlar, Salvați copiii, 2016;
23. Sălăvăstru, D. Violența în mediul școlar, în volumul Violența. Aspecte
psihosociale (coordonatori Adrian Neculau, Gilles Ferreol), Editura Polirom, Iași, 2003;
24. Lama D. , D. Goleman D., Emoţiile distructive, Editura. Curtea Veche, București, 2013.