PORTOFOLIU

Nume și prenume: CRĂCIUN OANA RALUCA

Specializarea: Politici şi strategii ale formării competenţelor pentru

cariera didactică, Master, An 1

Disciplina: MANAGEMENTUL RELAȚIILOR INTERUMANE ÎN

ORGANIZAȚII EDUCAȚIONALE

Cadru didactic: Conf. univ. dr. Anca Egerău

1
 INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

Un număr tot mai mare de educatori şi cercetători în domeniul educaţiei recunosc

faptul că la sfârşitul anilor de şcoală, absolvenţii sunt nepregătiţi să facă faţă provocărilor
vieţii de fiecare zi, atât la nivel personal, cât şi ca membrii ai societăţii. Abordarea prin
excelenţă cognitivă a demersurilor curriculare şi didactice nu este suficientă pentru a avea
succes şi a fi fericit. Astfel putem constata că majoritatea dintre noi neglijăm aspectul
emoţional al inteligenţei noastre, considerând că, inteligenţa academică este cea care
primează în dobândirea performanţei, nerealizând faptul că există şi o inteligenţă
emoţională. Studiile arată că inteligenţa emoţională este cel mai bun predictor pentru
achiziţiile viitoare ale copiilor, pentru succes, faţă de inteligenţa tradiţională, cognitivă şi
abilităţile tehnice. Prin învăţare socială şi emoţională, inteligenţa emoţională a indivizilor
este dezvoltată, constituind un bagaj enorm pentru viitorul lor personal şi professional!
Termenul de inteligenţă emoţională a fost formulat pentru prima dată în S.U.A. de
Wayne Leon Payne în anul 1985, care considera că „inteligenţa emoţională implică o
relaţionare creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă” (cf. M. Roco, 2001). Cel mai
important element al inteligenţei emoţionale îl constituie emoţiile. Ele sunt foarte
importante deoarece asigură: Supravieţuirea – emoţiile noastre ne atenţionează atunci
când ne lipseşte impulsul natural; când ne simţim singuri, ne lipseşte nevoia de a comunica
cu alţi oameni; când ne este frică ne simţim respinşi, lipseşte nevoia de a fi acceptaţi.
Luarea deciziilor – sentimentele şi emoţiile reprezintă o valoroasă sursă de informaţii,
ajutându-ne să luăm hotărâri. Stabilirea limitelor – sentimentele noastre ne ajută să tragem
nişte semnale de alarmă atunci când ne deranjează comportamentul unei persoane.
Comunicarea – sentimentele noastre ne ajută să comunicăm cu ceilalţi. În cadrul
comunicării dintre oameni, comunicarea nonverbală reprezintă cel puţin 60%, iar adevărul
în privinţa emoţiilor se află mai mult în „cum” spune persoana decât în „ceea ce” spune ea.
În anii „80, Howard Gardner, în teoria inteligenţelor multiple a identificat
inteligenţa interpersonală şi inteligenţa intrapersonală, care combinate, reprezintă ceea ce
nouă ne este cunoscut astăzi sub numele de inteligenţa emoţională (IE). Howard Gardner,
2
pornind de la ideea existenţei unor inteligenţe diferite şi autonome ce conduc la modalităţi
diverse de cunoaştere, înţelegere şi învăţare, a elaborat în 1985 “Teoria inteligenţelor
multiple”, considerată cea mai importantă descoperire din domeniul psihopedagogiei după
teoria lui Jean Piaget. După Gardner, cele opt tipuri de inteligenţă sunt: verbală/lingvistică,
matematică/logică, vizuală/spaţială, corporală/kinestezică, ritmică/muzicală, interpersonală,
intrapersonală şi naturistă, fiecare având caracteristici proprii şi preferând un anumit tip de
persoană. Gardner abordează flexibil conceptul de inteligenţă, vede în ea o promisiune de
potenţial bio-psihologic omniprezentă la toate fiinţele umane care contribuie la acte de
creaţie, iar faptul că domeniul sau câmpul de manifestare determină inteligenţa care este
valorizată, subliniază importanţa actului educativ în dezvoltarea uneia sau mai multora
dintre inteligenţele umane în funcţie de oportunităţile şi posibilităţile de dezvoltare. În
teoria sa, Gardner rezervă un loc important formelor de inteligenţă, componente ale
inteligenţei emoţionale şi anume: inteligenţa interpersonală şi inteligenţa intrapersonală.
Inteligenţa interpersonală – constă în abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, de a
cunoaşte ceea ce îi motivează pe oameni, cum muncesc ei, cum poţi să cooperezi mai bine
cu ei. Inteligenţa intrapersonală – constă în abilitatea de a se întoarce spre sine, în
interiorul propriei persoane, de a realiza o aprofundată cunoaştere personală. Psihologii au
arătat că aceste abilităţi nu sunt generate de un nivel ridicat al inteligenţei
academice/teoretice, ci ele constituie un fel de sensibilitate specifică faţă de practică şi de
relaţiile interumane. Astfel, s-a născut o nouă formă de inteligenţă – inteligenţa emoţională.
În jurul anilor 90 s-au conturat trei mari direcţii în definirea inteligenţei emoţionale,
trasate de următorii cercetători în acest domeniu:
a. Mayer şi Salovey (1990, 1993) – înţeleg prin inteligenţa emoţională capacitatea
de a percepe cât mai corect emoţiile şi de a le exprima, de a accede sau genera sentimente
atunci când ele facilitează gândirea; de a cunoaşte şi înţelege emoţiile în vederea
promovării şi dezvoltării emoţionale şi intelectuale.
b. Reuven Bar–On – ne prezintă o altă versiune a inteligenţei emoţionale.
Componentele acesteia sunt grupate în felul următor:

3
 Aspectul intrapersonal -conştientizarea propriilor emoţii care presupune să trăieşti
experienţa prezentă şi nu cea ce ai simţit în trecut; -optimism, asertivitate; -respect,
consideraţie pentru propria persoană; -autorealizare; -independenţă.
Aspectul interpersonal -empatia; -relaţii interpersonale; -responsabilitate socială.
Adaptabilitate -rezolvarea problemelor; -testarea realităţii; -flexibilitate.
Controlul stresului -toleranţa la stres; -controlul impulsurilor.
Dispoziţia generală -fericire; -optimism.
c. În viziunea lui Daniel Goleman (1995) conceptele care compun această formă a
inteligenţei sunt:
-conştiinţa de sine: identificarea şi înţelegerea emoţiilor, conştientizarea unei emoţii
care se schimbă, înţelegerea diferenţei dintre gânduri, emoţii şi comportamente, încrederea
în sine, înţelegerea consecinţelor unor comportamente în termeni de emoţii;
-auto-controlul: managementul emoţiilor dificile, controlul impulsurilor,
managementul constructiv al furiei, mâniei, dorinţa de adevăr, conştiinciozitatea,
adaptabilitatea, inovarea, disciplina;
-motivaţia: a fi capabil(ă) să stabileşti obiective şi să le îndeplineşti, optimism şi
speranţă în faţa obstacolelor şi eşecurilor, iniţiativă, optimism, dorinţa de a reuşi,
perseverenţă, dăruire
-empatia: a fi capabil(ă) să te pui „în pantofii diferitelor persoane cu care
relaţionezi“, cognitiv şi afectiv, a fi capabil(ă) de a-i înţelege pe ceilalţi, perspectivele
acestora, a fi capabil(ă) de a arăta grijă, atenţie, înţelegerea diversităţii;
-aptitudinile sociale: stabilirea şi păstrarea relaţiilor (prieteni), rezolvarea
conflictelor, cooperarea, colaborarea, capacitatea de a lucra în echipă, comunicarea,
influenţa, conducerea (leadership-ul);
El prezintă ca aspecte majore ale inteligenţei optimismul, perseverenţa şi capacitatea
de a amâna satisfacţiile. D. Goleman a deschis noi orizonturi printr-o definire mai
complexă a inteligenţei emoţionale.
Unii autori consideră că inteligenţa emoţională are mai multe arii distribuite de la
simplu la complex:

4
 - Identificarea emoţiilor: abilitatea de a recunoaşte propriile emoţii, sentimente dar
şi pe ale celor din jurul nostru, precum şi identificarea lor în diferite persoane, obiecte, artă,
poveşti, muzică sau alţi stimuli.
- Utilitatea emoţiilor: abilitatea de a genera, folosi şi simţi o emoţie ca necesară în
comunicarea sentimentelor sau angajarea ei în alte procese cognitive (gândire, decizii).
- Înţelegerea emoţiilor: abilitatea de a înţelege informaţiile despre emoţii, de a
înţelege „combinatorica“ emoţiilor, progresul prin tranziţiile relaţionale.
-Managementul emoţiilor: Abilitatea de a fi deschis(ă) faţă de sentimente şi de a le
adapta propriei persoane şi emoţiilor celorlalţi pentru promovarea creşterii şi dezvoltării
personale.
Inteligenţa emoţională este un obiectiv important în perspectiva formării iniţiale şi
continue, în plan profesional sau managerial, în orice domeniu de activitate. Optimismul şi
speranţa în reuşită sunt trăsături care se constituie în ceea ce psihologii numesc eficacitate
personală, convingerea că eşti stăpân pe întâmplările vieţii tale şi că poţi face faţă
provocărilor cu care eşti confruntat. Dezvoltarea unei competenţe de orice fel întăreşte
eficacitatea personală şi face ca persoana respectivă să fie în măsură să-şi asume riscul şi să
facă faţă provocărilor, care, odată depăşite, fac să crească sentimentul de eficacitate
personală. Această atitudine duce la valorificarea aptitudinilor şi talentelor, cu alte cuvinte,
la dezvoltarea personală.

Bibliografie
1. Anderson, W., ( 2000), Curs practic de încredere în sine, Editura Curtea Veche,
Bucureşti
2. Cosmovici Andrei, Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi,
1999
3. Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996
4. Elias, M., ( 2001), Emotional Intelligence
5. Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001
6. Les, G.,(2000), Arta relaţiilor interumane, Editura Curtea Veche, Bucureşti
7. Roco, M.,(2001), Creativitate şi inteligenţă emoţională, Polirom, Iaşi