Portofoliu

Nume și prenume: CRĂCIUN OANA RALUCA

Specializarea: Politici şi strategii ale formării
competenţelor pentru cariera didactică, Master, An
1
Disciplina: Management curricular în relație cu
comunitatea
Cadru didactic: Conf. univ. dr. Alina Costin
 Realizați un eseu în care să argumentați necesitatea adaptării curriculum-ului la
nevoile comunității, utilizând următoarele cuvinte cheie: comunitate, probleme/nevoi sociale,
ideal educațional, inegalități sociale, curriculum adaptat.
Finalitățile educaționale reprezintă o componentă a procesului de învățământ care
asigură sensul, orientarea şi direcțile acțiunii instructiv – educative. În fiecare moment al
desfășurării sale, educația este orientată și dirijată în funcție de finalitățile pe care aceasta le
urmărește.
Finalitățile acțiunii educaționale îmbracă forma idealului educațional, scopurilor și
obiectivelor educaționale. Finalitățile reprezintă direcțiile, orientările strategice ale
funcționării învățământului, într-o anumită perioadă istorică, a dezvoltării social-economice și
culturale a unei societăți.
Ilica afirmă că „idealul educaţional reprezintă forma cea mai abstractă de curriculum,
prin care se urmăreşte realizarea unui profil de personalitate conformă cu exigenţele unei
colectivităţi”.1 Idealul educațional exprimă cerințele și aspirațiile unei societăți într-o anumită
perioadă istorică sub forma unui model dezirabil de personalitate umană. Idealul educațional
realizează o punte între ceea ce este și ceea ce trebuie să devină individul în procesul
educației.
Idealul educației nu este un model standard, impus o dată pentru totdeauna, ci un
model dinamic ce permite redimensionări în funcție de câmpul de posibilități în care are lor
educația. Idealul educațional al școlii românești ( Legea Învățământului, 2011) constă în „-
dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității
autonome și creative”.2 Astfel, idealul educațional din societatea noastră presupune formarea
unei personalități integral-vocaționale și creatoare, capabilă să exercite și să inițieze roluri
sociale în concordanță cu propriile aspirații și cu cerințele sociale.
Scopul educativ vizează evoluții şi schimbări mai extinse din punct de vedere cognitiv,
afectiv, comportamental. Scopurile educaționale sunt multiple şi concretizează conținutul
idealului la diferite niveluri ale activității educative.

1
Ilica, A., (2016), Contra direcţiei de astăzi în educaţia românească, Ed. Tiparniţa, Arad, p.140.
2
https://edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2023/Legi_educatie_Romania_educata/legi_monitor/
Legea_invatamantului_preuniversitar_nr_198.pdf
 Obiectivele educaționale sunt o reflectare a rezultatului învățării ce se produce în
cadrul unei secvențe educaționale. Ele reprezintă achiziții psiho-comportamentale specifice,
concrete, observabile și controlabile după un interval redus de timp, referindu-se la lecții sau
la secvențe de lecții. Obiectivele educaționale se deduc din scopurile educației.
Competențele reprezintă ansambluri structurale de cunoștințe și deprinderi dobândite
prin învățare. Acestea apar ca structuri operante cu ajutorul cărora se pot identifica și rezolva,
în contexte diverse, probleme caracteristice unui anumit domeniu. Competențele sunt de doua
feluri: competenţele generale şi competențele specifice.3
Competenţele generale au un grad ridicat de generalitate şi complexitate şi au rolul de
a orienta demersul didactic către achiziţiile finale dobândite de elev prin învăţare la nivelul
unei discipline de studiu şi se formează pe durata unui ciclu de învăţământ.
Competenţele specifice sunt derivate din competenţele generale, reprezentând etape în
dobândirea acestora. Se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe parcursul unui an
şcolar.
Profilul de formare este o componentă reglatoare a curriculum-ului naţional care
descrie aşteptările faţă de absolvenţi şi se fundamentează pe cerinţele sociale (exprimate în
legi şi alte documente de politică educaţională) şi pe caracterististicile psiho-pedagogice ale
elevului.
Acest profil conţine diversele abilităţi cognitive, afective şi volitive ce se regăsesc în
fiecare elev, implicit sau explicit.
Absolvenţii învăţământului obligatoriu ar trebui:
1) să demonstreze gândire creativă:
-utilizarea, evaluarea şi ameliorarea permanentă a unor strategii proprii pentru
rezolvarea de probleme;
-elaborarea unor modele de actiune şi de luare a deciziilor adecvate într-o lume
dinamică;
-formarea şi utilizarea unor deprinderi de judecată critică;
-folosirea unor tehnici de argumentare variate în contexte sociale diferite;
2) să folosească diverse modalități de comunicare în situații reale:
-dobândirea deprinderilor specifice achiziţiilor fundamentale (citit, scris, calcul
aritmetic) şi aplicarea lor efectivă în procesul comunicării;
-formarea şi utilizarea deprinderilor de comunicare socială, verbală şi non-verbală;
3
Cucoș, C., (2014), Pedagogie (ediția a III‐a, revăzută și adăugită), Editura Polirom, Iași.
 -cunoaşterea şi utilizarea eficientă şi corectă a codurilor, a limbajelor şi a convenţiilor
aparţinând terminologiei diferitelor domenii ale cunoaşterii;
3) să înţeleagă sensul apartenenţei la diverse tipuri de comunităţi:
-participarea la viaţa socială a clasei, a şcolii şi a comunitătii locale din care fac parte;
-identicarea drepturilor şi a responsabilităţilor care le revin în calitate de cetăţeni ai
României;
-întelegerea şi evaluarea interdependenţelor dintre identitate şi alteritate, dintre local şi
naţional, dintre naţional şi global;
4) să demonstreze capacitate de adaptare la diverse situaţii diferite:
-folosirea unei varietăţi de limbaje şi de instrumente pentru a transmite idei, experienţe
şi sentimente;
-cunoaşterea diverselor roluri sociale şi a implicaţiilor acestora asupra vieţii cotidiene;
-demonstrarea capacităţii de a lucra în echipă, respectând opiniile fiecăruia;
-exprimarea voinţei de a urmări un ţel prin mijloace diferite;
5) să contribuie la construirea unei vieţi de calitate:
-dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de semeni: toleranţă,
responsabilitate, rigoare;
-formarea şi exprimarea opţiunii pentru o viată sănătoasă şi echilibrată;
-acceptarea şi promovarea unui mediu natural propice vieţii;
-cunoaşterea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
-formularea unor judecăţi estetice privind diferitele aspecte ale realităţii naturale şi
sociale;
-formarea unei sensibilităţi deschise spre valorile estetice şi artistice;
6) să înţeleagă şi să utilizeze tehnologiile în mod adecvat:
-folosirea de idei, modele şi teorii diverse pentru a investiga şi a descrie procesele
naturale si sociale;
-folosirea echipamentelor informatice în calitatea lor de instrumente ale comunicării;
-cunoaşterea şi utilizarea tehnologiilor intâlnite în viaţa cotidiană;
-înţelegerea consecinţelor etice ale dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei asupra omului şi
mediului
7) să-şi dezvolte capacităţile de investigare şi să-şi valorizeze propria experientă:
 -dezvoltarea unei metodologii de muncă intelectuală şi a capacităţii de explorare a
realităţii înconjuratoare;
-dobândirea unei culturi a efortului fizic şi intelectual, ca expresie a dorinţei de
realizare
personală şi socială;
8) să-şi construiască un set de valori individuale şi sociale şi să-şi orienteze
comportamentul şi cariera în funcţie de acestea:
-demonstrarea competenţei de a susţine propriile opţiuni;
-înţelegerea modului în care mediul social şi cultural influenţează ideile şi
comportamentele proprii, precum şi pe ale altora;
-cunoaşterea şi analiza oportunităţilor oferite de diferite filiere vocaţionale, în funcţie
de aptitudinile individuale;
-realizarea unor planuri personale de acţiune şi motivarea pentru învăţarea continuă.
Un rol important în dezvoltarea plenară a copilului îl are comunitatea. Fie că ne
referim la familie, școală, autorități locale, biserică sau alte intitutiții pe plan local, toate
contribuie la realizarea educației copilului în acord cu idealul educațional și conduc la
integrarea cu succes a acestuia pe piața muncii. Şcoala este o instituţie care oferă servicii
educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori
recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi
factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile,
organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc.
Comunitatea este definită în Dicţionarul Explicativ al limbii române 4 ca un grup de
oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune, totalitatea locuitorilor unei localităţi,
ai unei ţări, totalitatea celor care trăiesc în acelaşi loc şi au aceleaşi obiceiuri, aceleaşi norme
de viaţă etc. Comunitatea se confruntă cu diverse probleme sociale dintre care cele mai
importante sunt: sărăcia, corupția, criminalitatea, prejudecta, discriminarea, delincvența,
violența, consumul de droguri sau alcool etc..
Sărăcia poate fi privită din numeroase unghiuri, fațeta principală a acestui termen
își are rădăcinile adânc înfipte în relațiile bio-psiho-sociale ale individului. Din punct de
vedere social sărăcia o putem defini ca fiind acel fenomen în care individul sau grupul din
care face parte (familia) nu are potența necesară atât intelectuală cât și economică de a-și
satisface nevoile primare astfel situandu-se pe o scară socială inferioară. Fiecare individ este
4
https://dexonline.ro/definitie/comunitate
înzestrat de natură cu un bagaj genetic, cu un potențial intelectual. Încă de la naștere acest
bagaj începe să se manifeste în diferite moduri reacționând diferit în functie de context. Pe
parcursul vieții capacitatea intelectuală și aptitudinile încep să schimbe și să modeleze ființa
umană dându-i o personalitate cu care să interacționeze cu mediul schimbându-l și
modelându-l dupa propriile nevoi. Capacitatea lui de adaptare la mediu, interferențele care au
loc la nivel social poate crea un tablou care să reflecte poziția socială a individului, relații pe
care individul prin abilitățile sale le sintetizează, le ierarhizează în funcție de nevoi, principii
si primordialitate.
Corupția reprezintă unul dintre modelele comportamentale dintre cele mai rare, dar în
același timp foarte răspândite în cadrul funcționarilor oficiali sau reprezentanților aceleiași
comunități. Corupția înseamnă folosirea abuzivă de catre o persoană a funcției de intermediar
sau de decizie pe care o indeplinește, pentru a-i acorda celui care corupe sau comunității de
interese pe care acesta o reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unei
sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii, distracții sau a primirii unor
proprietăți. De asemenea, folosirea de către o persoană a funcției sau poziției sale publice
pentru a evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau proceduri legale, la obținerea în folosul
ei a unor avantaje materiale sau funcții profesionale ori administrative reprezintă tot un act de
corupție.
Familiile cu structură perturbată este o altă mare provocare. În cuplul despărţit prin divorţ
şi reconstituit prin prezenţa unui părinte vitreg apar frecvent manifestări predelicvente ca:
vagabondaj, furturi în cadrul familiei, precocitate sexuală etc. Prezenţa greu suportată a
mamei sau a tatălui vitreg determină copilul să evadeze dintr-un mediu de constrângere sau în
care se simte străin sau de prisos. Lipsa ambianţei afective din propria-i familie îl face ostil
tuturor; el se opune oricărei forme de disciplină şi, treptat, ajunge în conflict cu întreaga
societate.
Climatul(atmosfera, ambianţa) familial autoritar nu este cel care va determina puberul
să accepte atitudinea adultului; cel mult va provoca teamă şi anxietate ce pot deveni
declanşatori ai unor conduite de respingere, violente sau chiar delicvente. Climatul educativ
familial democratic, care asigură în acelaşi timp „dragoste necondiţionată” şi o atenţie
focalizată, fără a altera autoritatea parentală, presupune calm şi echilibru, indiferent de situaţie
şi un cuplu familial care să „vină permanent în întâmpinarea nevoilor” copilului, sprijinindu-l
neîncetat. Nu pot să nu fie aici amintiţi părinţii care, chiar fără să-şi dea seama, au tendinţa de
a impune copiilor propriile exigenţe şi dorinţe, modele. Un astfel de copil îşi va construi o
platoşă, un gen de „impermeabilitate” la dorinţele şi nevoile celorlalţi, devenind, nu de puţine
ori, incapabil de a iniţia relaţii profunde cu aceştia. În cele mai multe cazuri membrii mediului
socio-cultural în care acest tip de persoane încearcă să se integreze, îl izolează.
Mamele depresive cred în iubirea copiilor numai dacă la oferă totul, sufocând
iniţiativa şi realizarea personală. Aceste procente înregistrate în sondaje dovedesc că, la
vârsta preadolescenţei, copilul este mult mai sensibil la variaţiile climatului familial, că el are
mai multă nevoie de activitate. Subliniem îndeosebi climatul propice deviaţiilor create de
lipsa de autoritate a părinţilor în familiile concubine.
O altă problemă socială o reprezintă lipsurile materiale sau lipsa de bani. Semnificativ
este faptul că neajunsurile materiale sunt o problemă mai ales pentru cuplurile tinere,
importanţa acordată acestui aspect scăzând o dată cu vârsta. Tinerii au fost cei mai afectaţi de
scăderea nivelului de trai după 1989; fiind la început de drum, ei resimt mult mai acut
lipsurile materiale. Cei vârstnici au avut posibilitatea acumulării de resurse şi, în plus, nu mai
au toate acele nevoi pe care le are o familie tânără. De asemenea, inegalitatea socială este o
altă problemă cu care ne confruntăm zilnic. Ea se manifestă prin accesul diferențiat al
membrilor unei societăți la resursele naturale existente, precum și la o distribuire echitabilă a
rezultatelor producției de bunuri materiale și servicii sociale. Baza inegalității pornește de la
un sistem de salarizare care nu reflectă gradul de participare al indivizilor și eficiența obținută
în sfera producției materiale și a serviciilor sociale, la care se adaugă politicile fiscale
guvernamentale de redistribuire a plusvalorii create, care avantajează anumiți indivizi sau /și
grupuri sociale în detrimentul altora. Inegalitatea socială conduce la o diferențiere a accesului
indivizilor la bunurile materiale și spirituale create, la care se adaugă influența unor factori
culturali care generează inegalitate, cum ar fi ideile preconcepute regăsite în credințe
religioase, cu privire la rasa umana, etnie, sex, vârstă, orientare sexuală și clasă, etc.

Unul dintre comportamentele deviante cu care lumea contemporană se confruntă este

violenţa. „Hobbes este cel mai celebru dintre filozofii care au susţinut că natura omului este
violent şi animalică. Prin natura sa, spunea filozoful englez, omul este mai degrabă o fiară
decât o fiinţă raţională, afectele şi instinctele îl domină şi îl determină să vadă în semenii săi
simple mijloace pentru atingerea scopurilor imediate sau de lungă durată, menite să-i asigure
autoconservarea, bunăstarea sau vanitatea. Natura umană nu este deloc sociabilă; orice de câte
ori doi indivizi doresc acelaşi lucru, ei devin duşmani, pentru că sunt în mod natural egali, atât
în privinţa facultăţilor trupului, cât şi a facultăţilor sufletului.”5
Copiii pot prezenta comportamente violente atunci când interacţionează cu cei din
jurul lor. Unii copii manifestă comportamente agresive care sunt mai puţin extreme sau
problematice, dar totuşi îngrijorătoare. Aceştia pot să-i dea o palmă altor copii sau să-i
ciupească. Unii copii arunca obiecte mici şi rupe lucruri, atunci când sunt supăraţi. Alţii au
accese de furie şi lovi cu piciorul lucruri sau ţipă. Unii copii sunt agresivi verbal. Ei ameninţă
şi şicananează alţi copii sau se folosesc de controlul emoţional pentru a se victimiza. Mai
mult, ei ar putea răspândi zvonuri despre ei copiii pe care nu-i simpatizează. Indiferent de
nivelul de agresiune, este important să se intervină din timp pentru a ajuta copiii cu
comportament agresiv. Cele mai comune forme de manifestare ale violenţei între copii sunt
agresiunile verbale, ţipatul la interlocutor, ciupitul, loviturile cu piciorul, scuipatul, muşcatul,
ameninţarea, tachinarea, însă cele care au consecinţe mai grave sunt agresiunile fizice. Copiii
au nevoie să afle cum să-şi controleze comportamentul şi cum să-şi gestioneze furia şi
conflictele fără a recurge la agresiune. Au nevoie să-i înveţe modalităţi alternative de a
rezolva problemele.
Aici este momentul în care trebuie avem în vedere stabilirea unei relații de susținere reciprocă
din partea școlii, a familiei și a comunității.
În relaţia şcoală-familie-comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare
reciprocă, de simpatie şi admiraţie reciprocă, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi
provocare. Relaţiile dintre şcoală, elevi, familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate
pe înţelegere şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de
influenţe pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce
în diferite forme de manifestare Problema violenţei în şcoală a devenit o temă de reflecţie
pentru toţi cei implicaţi în actul educaţional, şcoala dispunând de resursele necesare
conceperii unor programe de prevenire a violenţei. Pentru a fi un bun manager în problemele
de agresiune profesorul sau părinţii trebuie să prezinte o atitudine calmă atunci când se
confruntă cu copii care sunt supăraţi. De asemenea, aceştia ar trebui să privească în ochi copiii
atunci când vorbesc cu ei, să aibă o voce fermă şi să-şi controleze mişcările corpului. Este
important ca materialele şi jucăriile agresive să fie eliminate din perimetrul elevilor.
Elevii care manifestă un comportament agresiv perturbă lecţiile în şcoală, intimidează,
sperie şi chiar pot răni ceilalţi copii. Copii cu comportament agresiv pot avea, de asemenea,

5
Coord. Gillea Ferréol şi Adrian Neculau, Violenţa Aspecte psihosociale, ed. Polirom, [Iaşi], 2003, p. 18.
dificultăţi în controlul temperamentul lor şi sunt uşor de supărat şi deranjat de alţii, adesea
putând apărea mânie şi resentimente. Dacă nu vom interveni pentru a ajuta aceşti copii, care
sunt la risc de a dezvolta tulburări grave de comportament s-ar putea ca faptele săvârşite de ei
să aibă repercursiuni din ce în ce mai grave şi comportamentele lor agresive ameninţă
siguranţa altor copii. Ca măsuri ce pot fi luate atunci când comportamentul agresiv al elevilor
escaladează nivelul de moralitate sunt expulzarea sau suspendarea de la şcoală.
Conflictele cauzate de sărăcie, lipsa accesului la informaţie generează situaţii în care
violenţa este văzută ca un comportament normal, acceptat de toţi membrii societăţii, fiind
învăţat de copii şi reprodus ca atare. Tradiţia promovează tipul bărbatului ce îşi arată puterea
prin violenţă, aceasta devenind o marcă a virilităţii iar femeia este văzută ca ceva negative şi
imaginea ei este asociată cu înşelăciunea. Trecutul nostru ca elevi ne oferă situaţii de instruire
pedagogică făcută prin violenţă: bătutul la palmă cu linearul, trasul de urechi sau de păr, statul
pe coji de nuci sau porumb.

Mediul familial reprezintă cea mai importantă sursă a agresivităţii elevilor. Mulţi
dintre elevii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate sau trăiesc în
familii monoparentale. Alte cauze familiale sunt şomajul unuia dintre părinţi, dificultăţile
materiale, violenţa intrafamilială, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijenţa,
privilegierea exagerată a relaţiei afective părinţi – copii în defavoarea celei educative.
Familia, în orice societate, joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea
copilului , deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfacute
nevoile fiziologice, sociale. Părinții sunt primii educatori din viața copilului educația primită
de acesta pană la șapte ani , fiind determinantă pentru dezvoltarea sa ulterioară, fiind, în
primul rand, cadrul existenței biofizice al dezvoltării copilului, principalul obiectiv al familiei
trebuie să fie păstrarea sănătații, creșterea normal și calirea organismului. Un anumit regim
igienico-sanitar necesar dezvoltării fizice armonioase, înseamna asigurarea unui program
zilnic care trebuie să respecte orele de somn, activitate, joc, plimbare, masă. Dar copilul nu
are nevoie numai de adăpost, hrană și haine, familia și căminul reprezintă pentru copil
și “școala primilor ani” în care se pun bazele viitoarei sale conștiințe, ale tuturor trăsăturilor
care îl vor defini ca om întreg, ca persoană cu statut social. Părinții reprezintă primii mentori
reali în viața copilului, furnizandu-i primele repere de orientare în lume, primele informații și
învățături despre lucrurile și fenomenele din natură și din societate, primele sfaturi, norme si
reguli de conduită.
 Există numeroşi factori care pot provoca stări de agresiune la copii. Stările de violenţă
şi agresivitate apărute în rândul elevilor pot fi cauzate şi sunt mai predominante în familiile în
care există părinţi alcoolici, care au antecedente penale sau care prezintă conflicte puternice
ce afectează atmosfera căminului. Studiile experimentale au demonstrat creşteri ale nivelului
de excitare psihologică, sentimente ostile şi comportamentul agresiv în urma viozionării de
către copii a unui de joc violent. Copiii cu un nivel scăzut de ostilitate care au petrecut mai
mult timp cu jocuri video violente au avut mai multe şanse de a intra în lupte fizice decât
copiii care au jucat jocuri video, mai puţin violente. În unele cazuri, de exemplu, interacţiunea
dintre temperamentul copilului şi / sau o predispoziţie genetică şi influenţele de mediu (de
exemplu, părinţi ineficienţi, stresul), creşte dependenţa unui copil de agresiune. 6 Unii dintre
factori multipli care contribuie la agresiune includ următoarele: influenţele genetice şi / sau
temperamentale, modele nesigure sau dezorganizate de raportare, stilul parental ineficient: de
exemplu, autoritar, stil de control, părinţi duri sau coercitivi sau dimpotrivă,un stil permisiv,
stres în familie şi conflicte. Comportamentele copiilor cu probleme pot afecta starea de spirit
al părinţilor.

Semnele de avertizare timpurie că un elev este predispus unui comportament violent

sunt: provocarea de incendii, manifestarea cruzimii faţă de animale, izolat social sau retras,
emotiile lui şi comportamentul sunt uşor de influenţat de către colegi.
Numeroase studii de cercetare au ajuns la concluzia că o interacţiune complexă sau o
combinaţie de factori duce la un risc crescut de comportament violent la copii şi adolescenţi.
Aceste riscuri includ: elevul este victima unui abuz fizic şi / sau abuz sexual; expunerea la
violenta la domiciliu şi / sau comunitar; ereditatea de familie; expunerea la violenţă pe
jocurile TV, filme, sau video; consumul de droguri şi alcool; prezenţa de arme de foc în casă.
O combinaţie de factori socio-economici de familie, de stres contribuie la un comportament
violent, cum ar fi sărăcia, destrămarea civilă, părinte singur, şomajul, pierderea sprijinului din
partea membrilor familiei.
Rolul părintelui este deci nu doar acela de educator, ci de partener, de asociat al
acestuia, impunându-se asocierea copilului la preocupările familiei (în măsura în care este
posibil), excluzând astfel cele două forme extreme de atitudini parentale: autoritarismul şi/sau
protecţia nelimitată. Apelul la capacităţile de înţelegere şi de simpatie ale copilului,
dezvăluirea şi autointuirea consecinţelor posibile ale faptelor dau copilului posibilitatea
6
Salavastru, D.,Violenta in mediul scolar , in Ferreol, G., Neculau, A. (coord.),Violenta – Aspecte psihosociale,
Iasi, editura Polirom, 2003, p.119-137.
cunoaşterii răului pe care l-ar putea provoca faptele sale şi responsabilizarea(asumarea
responsabilităţii).

Principalul rol al familiei este pregătirea tinerelor generaţii pentru integrarea socială.
Numeroasele cazuri de inadaptare socială înregistrate în ultimul timp în rândurile tineretului
sunt însă o dovadă îngrijorătoare că atât familia, cât şi alte instituţii şi colectivităţi sociale nu
reuşesc întotdeauna să-şi îndeplinească eficient acest rol.
Mediul social prezintă numerose surse de influenţă care pot cauza violenţă precum
situaţia economică, eficienţa mijloacelor de control social, criza valorilor morale, mass-media,
lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie.
Rolul primordial în acțiunea comună a celor doi factori îl are școala. Este necesar însă
ca familia să spijine în permanență activitatea educativă a școlii. Învățătorul, profesorii clasei
și familia trebuie să-și sincronizeze atribuțiile, să le coreleze în vederea realizării unor
obiective educaționale comune, să stabilească raporturi de stransă colaborare.
Școala este deosebit de interesată să colaboreze cu familia pentru ca acțiunea sa
educativă să fie mai profundă și de durată. Este deci o necesitate atragerea și participarea
părinților la înfăptuirea obiectivelor educaționale ale școlii. Direct sau prin comitetele
cetățenești de părinți, familia reprezintă pentru școală un sprijin real în activitatea de instruire
și educare a școlarilor.
Pentru a-i ajuta pe elevii aflaţi în aceste situaţii de agresivitate educatorii ar tebui să
evite pedeapsa fizică: pedepse aspre sunt asociate cu un comportament agresiv. Părinţii şi alţi
adulţi sunt modele pentru copiii lor şi dacă părinţii răspund cu agresivitate, copiii lor sunt
predispuşi să facă acelaşi lucru. Părinţii trebuie să fie un model bun, un model adecvat de
control emoţional şi de gestionare a sentimentelor de furie. Părinţii trebuie să-şi învăţe copiii
cum să îşi exprime emoţiile chiar dacă acestea sunt bune sau rele, incluzând şi tehnici
adecvate de gestionare a furiei şi frustrările. Tratamentul precoce de către un profesionist
poate ajuta de multe ori, controlul comportamentului violent. Elevul trebuie să fie conştient că
este responsabil pentru acţiunile sale, şi să accepte consecinţele. Studiile de cercetare au arătat
că o mulţime de comportamente violente pot fi reduse sau chiar prevenite dacă factorii de risc
sunt semnificativ mai reduşi sau eliminaţi. Cel mai important, eforturile ar trebui să vizeze în
mod considerabil la reducerea expunerii copiilor şi adolescenţilor la violenţă în casă,
comunitate, şi la televiziune, deoarece în mod evident, violenţa duce la violenţă. De
asemenea, se pot organiza cursuri de formare a profesorilor pentru ai pregăti în lucrul cu elevi
ce prezintă comportamente dificile.
Atunci când elevii încalcă regulamentul şcolar aceştia sunt sancţionaţi. Sancţiunea
trebuie să aibă o funcţie de educare prin responsabilirarea elevului şi prin a-l face să-şi vadă
greşelile şi găsirea unor metode alternative de comportament.
Abordărea pedepsei de către cadrele didactice pentru a rezolva situaţiile de violenţa
nu sunt cele corecte. Cel mai adesea vina cade pe elevul violent, dar rareori se face ceva
pentru a rezolva acestă problemă, sau pentru a preveni daune suplimentare.Utilizarea acestor
pedepse nu sunt de succes, deoarece acestea nu oferă o rezolvare acestor probleme. Şcolile
trebuie să rezolve problemele înainte ca acestea să producă daune majore. Sistemele de
învăţământ se folosesc de supraveghere pentru a pedepsi un elev, cu toate acestea, în cazul în
care acestea sunt înlocuite cu metode alternative, atunci cantitatea de violenţă ar fi minimă.
Educatorii ar putea construi un mediu echitabil, şi de cooperare, care să descurajează
violenţa şi relaţiile sănătoase în şcoli şi în sălile de clasă. Există o combinaţie de instrumente
pentru gestionarea conflictelor, precum şi promovarea unor relaţii sănătoase. De exemplu,
oferirea unui loc de muncă pentru un educator social care are ca scop rezolvarea acestor
probleme prin observarea a ceea ce se întâmplă în sălile de clasă, precum şi în şcoală în
general şi evaluarea problemelor. Apoi, o altă metodă ar fi lucrul între studenţi şi profesor
pentru a rezolva problemele. Din păcate, există multe şcoli care nu îşi pot permite să pună în
aplicare astfel de soluţii, din cauza reducerilor bugetare,mai ales în şcolile în care ajutorul este
cea mai mare nevoie. Un alt mod de a manipula aceste probleme de violenţă este de predarea
şi explicarea consecinţelor pe care le poate avea violenţa, dar şi cum să rezolve conflictele
într-un mod adecvat, precum şi modalităţi de a dezvolta abilităţile lor de încredere, acceptare
a diversităţii, dreptate şi pace. Scopul principal ale şcolii este acela de învăţare. Predarea ajută
la prevenirea violenţei. În plus, pentru ca elevul să ia măsuri pentru ca el / ei de a deveni un
cetăţean non-violente.
Mai mult, cadrele didactice pot propune un curriculum adaptat nevoilor și intereselor
elevilor. Curriculumul este reprezentat ca un document de tip regulator normativ în cadrul
cărora se consemnează experiențele de învățare recomandate elevilor prin școală, acesta
reprezintă periodizări școlare cu obiective comune grupate pe mai mulți ani de studiu. În urma
demersurilor curriculare rezultă documentele școlare (planul de învățământ, planul – cadru,
programele școlare, manuale școlare). Curriculumul flexibil și adaptat este realizat în funcție
de performanțele atinse de elevii cu nevoi speciale, adică în funcție de cerințele acestora.
Pentru prevenirea situațiilor de violență în școală și familie se pot realiza la nivelul
curriculum-ului la decizia școlii diverse opționale la nivel de arie curriculară Om și societate
sau la nivelul mai multor arii curriculare precum: „Stop VIOLENȚA!”; Educaţia pentru
societatea cunoaşterii”. De asemenea, cadrele didactice pot participa la cursuri de
formare,,Prevenirea violenței în școală – resursepentru școli și profesori”. Mai mult, se pot
elebora proiecte educaționale în parteneriat cu familia, biserica, poliția pentru combaterea
violenţei atât în şcoală, cât şi în afara ei, conștientizarea consecinţelor actelor de violenţă
asupra celor din jur, cunoașterea regulilor şi a normelor de comportament în situaţii diferite.
Copiii pot fi orientaţi către activităţi extraşcolare cultural-artistice şi sportive, (fotbal,
handbal, teatru şcolar, informatică, dans modern, etc) spre activităţi practice, implicaţi în
acţiunile coordonate de Consiliul elevilor, să primească diferite sarcini la nivelul clasei sau
şcolii. Într-o primă fază aceştia pot fi reticenţi, pasivi, dar încetul cu încetul se vor implica
din ce în ce mai mult. Cu cât implicarea lor era mai vădită, cu atât schimbările lor
comportamentale vor fi mai puternice.Prin urmare, consider că activităţile extraşcolare sunt
importante în educaţia elevilor . Avem datoria dacă vrem să-i smulgem influenţelor nefaste, să
găsim modalităţi de a le umple timpul liber şi în acelaşi timp de a le cultiva şi hrăni spiritul.
În practicile şcolare exista numeroase metode de de colaborare a educatorului cu
părinţii elevilor pentru găsirea unor soluţii pentru a micşora violenţa elevilor. Printre acestea
enumerăm şedinţele cu părinţii prin care aceştia pot vedea rezultatele elevilor sau pot analiza
comportamentul copilului lor împreună cu mai multe cadre didactice. De asemenea, vizitele la
domiciliul elevilor ale profesorilor sunt o metodă bună pentru cunoaşterea mediului
împrejurărilor de viaţă în care trăieşte elevul; corespondența cu părinții; convorbirile
individuale; antrenarea părinților în activitățile școlii; activități cu comitetul cetățenesc de
părinți; vizitarea școlii de către părinți; informările reciproce; lectoratele pedagogice cu
părinții; adunările comune cu elevii și părinții; excursii, activități culturale, șezători.
Vizitele la domiciliu asigură contactul nemijlocit al cadrului didactic cu condițiile
concrete de viață și educație ale copilului in familie. Știind cât de mult influențează ambianța
în care se găsește copilul asupra atitudinii și comportării sale, este necesar să se viziteze elevii
acasă.
Observațiile cu privire la urmarirea evoluției copilului în familie și societate se pot
nota în caietul învățătorului și se pot utiliza în completarea fișei psihopedagogice.
 Adunările cu părinții asigura legătura cadrelor didactice a școlii cu părinții elevilor pe
parcursul anului școlar, se realizează schimbul de experiența, confruntarea de opinii și
căutarea soluțiilor viabile pentru munca educativă. În acest mod se realizează unificarea
atitudinilor și acțiunilor educative ale părinților, închegarea unor relații de colaborare între
aceștia și o influență educativă. Tematica adunărilor poate fi analiza activității instructiv-
educative a clasei, a evoluției fiecărui elev în parte; instruirea părinților în stimularea
dezvoltării personalității copilului, depistarea cauzelor ce determină rezultatele la învățătură;
probleme gospodărești; pregătirea unor serbări școlare, excursii etc.
Consilierii şcolari, psihologii, tutorii, pot să iniţieze campanii de informare în rândul
copiilor, părinţilor şi educatorilor, personalului de îngrijire, să organizeze cursuri de formare
pe domeniul evitării violenței în cadrul școlii sau al familiei, să respecte diferenţele
individuale şi de dezvoltare, opţiunile şi valorile personale, să contribuie cu resurse
educaţionale la amenajarea școlii, să prevină şi să identifice situaţiile de criză, să evalueze şi
să monitorizeze progresele copiilor, să iniţieze evenimente educaţionale („Ziua fără
discriminare“, „Ora tăcerii“ etc.).
Instituţiile de învăţământ nu se pot dezvolta şi de asemenea nu pot oferi servicii
educaţionale de calitate fără sustinerea şi implicarea hotărâtă a autorităţilor locale în
rezolvarea problemelor cu care se confruntă şcoala. Conform actualelor prevederi legale ca
şi in virtutea unor relaţii tradiţionale, stabilite de-a lungul timpului, autorităţile locale
trebuie să ofere şcolii un sprijin care se exprimă prin: resurse materiale si financiare;donatii
pentru dotarea materială; facilităţi pentru obţinerea unor resurse suplimentare; organizarea
unor activităţi; spaţii şi terenuri la dispoziţia şcolii; dezvoltarea unor programe de educaţie
pentru părinţii tineri; organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde
cerinţelor programei naţionale şi celor care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor
şcolare; organizarea şi dezvoltarea unor posibilităţi adecvate de petrecere a timpului liber şi
odihnă; realizarea sau iniţierea demersurilor necesare pentru prevenirea abandonului şcolar
din motive economice.
Parteneriatul dintre şcoală şi autorităţile locale trebuie să se sprijine pe identificarea
intereselor comune şi pe acordarea de sprijin reciproc. Felul în care şcoala şi autorităţile
locale colaborează are o influienţa importantă asupra calităţii serviciilor educaţionale
oferite de către unitatea de învăţământ.
În societatea actuală există un mare număr de organizaţii care derulează acţiuni şi
proiecte cu caracter educaţional, cu impact important în comunităţile în care au loc şi în
care acestea îşi desfăşoară activitatea. Proiectele desfăşurate de către organizaţiile
nonguvernamentale urmăresc: atragerea unor resurse în sprijinul comunităţii; pregătirea
unor categorii de resurse umane din cadrul comunităţilor(ex. mediatorii şcolari); realizarea
parteneriatelor la nivel local; sensibilizarea opiniei publice în raport cu şcoala şi educaţia;
facilitarea obţinerii unor resurse pentru şcoală; încheierea unor parteneriate între şcoli şi
parteneri interni sau externi; încurajarea dezvoltării comunităţilor defavorizate(ex.
comunitatea rromă)
Prin organizarea unor astfel de activităţi şi proiecte, organizaţiile
nonguvernamentale au acumulat informaţie şi experienţă care pot constitui puncte de
plecare în organizarea parteneriatelor educaţionale.
În comunitate, Poliţia reprezintă o instituţie de referinţă pentru locuitorii săi.
Rolurile Poliţiei în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari categorii: preventive
sau de intervenţie în situaţii speciale. Parteneriatul dintre școală şi poliţie are la bază
îndeplinirea obiectivelor comune. În esenţă, domeniile în care întâlnim parteneriatul școală
– poliţie sunt următoarele:asigurarea integrităţii personale a elevilor, cadrelor didactice, a
locuitorilor comunităţii în general; prevenirea delincvenţei juvenile şi a criminalităţii;
violenţa în familie, stradală, în cadrul școlii; educaţia rutieră; prevenirea exploatării prin
muncă a copiilor; promovarea respectului faţă de lege; promovarea drepturilor omului şi
ale copilului; promovarea unui comportamnet civilizat în societate; menţinerea ordinii şi
liniştii publice în unităţile de învăţământ, în afara acestora (perimetrul şcolii, traseul de la
şcoală – acasă al elevilor), în comunitate.
Una dintre instituţiile cu un mare rol comunitar este biserica. Şcoala şi biserica au
colaborat încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a înfiinţat primele şcoli.
Biserica a avut un rol important în constituirea instituţiilor destinate învăţământului dar şi
în promovarea educaţiei de tip moral – religios. Biserica şi religia au rol important în
formare competenţelor şi atitudinilor moral – sociale ale copiilor. Acestea promovează
valori precum: binele, responsabilitatea faţă de ei şi faţă de alţii, toleranţa, diversitatea şi
acceptarea sa, respectarea drepturilor omului, umanismul, solidaritatea, libertatea,
promovarea bogăţiei şi identităţii spirituale, binele comun, etc. O importantă misiune
educativă şi filantropică o au preoţii parohi. Astfel, având în vedere valorile creşine pe care
le promovează şi vocaţia lor umanitară, preoţii pot contribui la: educarea cu privire la
drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora le aduce întregii
comunităţi; identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în
care se pot afla acestea; îndrumarea, informarea şi orientarea către diverse servicii;
medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale sau în vederea prevenirii abandonului
copilului (mediere între mamă şi tată, copil şi părinţi, familie şi comunitate, mama singură
şi familia acesteia) prin promovarea reconcilierii şi a iertării greşelilor celorlalţi; sesizarea
situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare; mobilizarea comunităţii, pentru a sprijini
familiile şi copiii aflaţi în nevoie; implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi
familii la nivelul comunităţii; organizarea şi implicarea în manifestări culturale ale
comunităţii şi ale şcolii.
În concluzie, consider că școala și implicit cadrele didactice nu pot reuși în acțiunile
întreprinse de aceștia pentru rezolvarea problemelor și pentru formarea de tineri care să se
integreze cu succes în viața socială și pe piața muncii, dacă nu conlucrează cu celelalte
instuții ale comunității: familie, autorități locale, poliție, biserică. Fiecare din ele își aduc
într-o măsură aportul la dezvoltarea plenară a tânărului care trebuie să facă față diverselor
provocări ale vieții și să discearnă între bine și rău.
 Bibliografie:
1. Ilica, A., (2016), Contra direcţiei de astăzi în educaţia românească, Ed. Tiparniţa,
Arad.
2. Cucoș, C., (2014), Pedagogie (ediția a III‐a, revăzută și adăugită), Editura Polirom,
Iași
3. Coord. Gillea Ferréol şi Adrian Neculau, Violenţa Aspecte psihosociale, ed.
Polirom, [Iaşi], 2003.
4. Mitrofan, N., Agresivitatea, in Neculau, A.(coord.),Psihologie sociala, Iasi,Editura
Polirom, 1996, p. 427-437.Salavastru, D.,Violenta in mediul scolar , in Ferreol, G., Neculau,
A. (coord.),Violenta – Aspecte psihosociale, Iasi, editura Polirom, 2003.
5. https://dexonline.ro/definitie/comunitate
6.https://edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2023/
Legi_educatie_Romania_educata/legi_monitor/
Legea_invatamantului_preuniversitar_nr_198.pdf