Procesul de învăţământ reprezintă totalitatea acţiunilor exercitate de către cadrele

didactice asupra educabililor în mod sistematic și conștient într-un cadru organizat pentru a le
forma personalitatea în conformitate cu idealul educațional .
Am ales spre analiza componentelor procesului de învățământ sistemul finlandez în
comparație cu sistemul românesc.
Prima componentă a procesului de învățământ se referă la obiectivele acestuia.
Acestea stabilesc ce urmează să știe elevii din punct de vedere informațional, ce deprinderi,
atitudini trebuie să-și însușească la finalul școlarității. Obiectivul școlii finlandeze este acela
de a oferi șanse egale la educație indiferent de domiciliu, sex, categoria socială. Idealul
educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a
individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative.
Agenții actului educativ sunt aceeași în ambele sisteme de învățământ, elevii,
profesorii, părinții și comunitatea locală. Dacă în sistemul românesc există o luptă acerbă
pentru cele mai bune școli, acest lucru nu se întâmplă în Finlanda. Aici, nu întâlnim
clasamente, competiții între școlile de sat și cele de la oraș, ba mai mult totul se bazează pe
colaborare, comunicare și cooperare. Așa că oricând la ei un copil din mediul rural este egal
cu un copil care a învățat la oraș. Ca și la noi părinții pot alege instituția de învățământ unde
va studia copilul lor, dar de cele mai multe ori principiul alegerii este distanța de casă
deoarece aceștia știu că indiferent de școala în care va studia copilul, el va beneficia de o
educație de calitate la fel ca în alte școli.
În Finlanda toți copiii beneficiază de șanse egale, fie că vorbim de copii cu dizabilități
care învață în școli normale sau de copiii cu cerințe educaționale speciale. Aceșita nu studiază
la domiciliu, nu sunt excluși sau izolați în școli speciale, ci participă la ore în clase normale,
indiferent dacă au handicapuri grave. Copiii ce întâmpină probleme în înţelegerea materiilor
primesc educaţie specială. Şcolile finlandeze au alocat un profesor pentru educaţie specială ce
ajută copiii să-şi identifice nevoile şi să le asigure ajutorul necesar într-o sală de clasă
separată, fiindu-le elaborat un plan individual de studiu. La noi există unităţi de învăţământ
dedicate integral educaţiei şi formării profesionale a copiilor cu nevoi educaţionale speciale,
însă aceștia sunt integrați și în clase organizate în unităţile învăţământului de masă.
În sistemul finlandez meseria de profesor este una foarte bine privită de comunitate,
astfel că statul investește în pregătirea acestora oferindu-le studii gratuite. Dacă în România
poți alege cariera de profesor și cu studii liceale (mă refer aici la absolvenții de licee
pedagogice) sau cu studii de tip licență, în Finlanda diploma de materat bazată pe cercetare
este obligatorie dacă vrei să alegi această profesie. Cerința pentru o diplomă de master este
aceea că profesorii finlandezi au, în general, între 5 și 7,5 ani de pregătire educațională pentru
rolurile lor înainte de a fi responsabili pentru conducerea propriei săli de clasă.
Guvernul finlandez acordă profesorilor o mare libertate în sălile de clasă. Profesorii au
o libertate mare în a testa abordările inovatoare ale instruirii, cum ar fi dezvoltarea unui
curriculum de „matematică în aer liber” sau parteneriatul cu alți profesori pentru a angaja o
structură didactică bazată pe echipă.
în Finlanda sistemul de învățământ are o durată de douăzeci de ani. Toată perioada de
școlarizare, de la învățământul preșcolar până la universitar este gratuită, aceasta fiind
obligatoriu din momentul în care elevul împlinește șapte ani sau cu un an în plus ori în minus,
în funcție de dezvoltarea intlectuală a fiecărui individ. La noi Curriculum Național estr
structurat în 5 cicluri curriculare și anume: ciclul curricular al achizițiilor fundamentale
( grupa pregătitoare și clase I și a II-a), ciclul curricular de dezvoltare ( clasele a III-a- a VI-a),
ciclul curricular de observare și orientare ( clasele a VII-a- a IX-a), ciclul curricular de
aprofundare (clasele a X-a și a XI-a) și ciclul curricular de specializare ( clasele a XII-a și a
XIII-a). Pe când în Finlanda avem ciclul primar clasele I-a VI-a, perioada gimnaziului clasele
a VII-a- a IX-a. La finalul clasei a IX-a copiii pot alege să-și continue studiile la o școală
secundară sau vocațională. La școala secundară studiile se desfășoară pe o perioadă de cel
mult 4 ani după care urmează un examen național pe când la școala vocațională studiile
durează 2 ani, având ca scop să pregătească muncitori calificați în diferite domenii. Mai mult,
Finlanda are un curriculum național foarte scurt: obiectivele matematice naționale pentru
clasele I- a IX-a ocupă doar 10 pagini.
Majoritatea deciziilor curriculare se fac pe plan local, de către profesori și directori, iar
profesorii și elevii sunt evaluați în mod holistic, de către colegii și directorii lor . În general,
profesorii finlandezi primesc mai multă libertate decât majoritatea profesorilor din întreaga
lume, în ceea ce privește conținutul lor de instruire și modul în care aceasta este livrată.
Un alt aspect ce diferențiază cele două sisteme este acela al evaluarii. Dacă în
România evaluarea copiilor are loc în clasa a II-a, a IV-a, la sfârșitul claselor a VI-a și a VIII-
a, la finalul clasei a XII-a, elevii susțin bacalaureatul. În sistemul Finlandez elevii nu susțin
niciun examen de admitere sau o altă formă de evaluare până la vârsta de 16 ani. Profesorii
din acest sistem afirmă că ei îi pregătesc pe elevi cum să învețe, nu cum să rezolve un test. Pe
lângă orele standard de limbă, matematică și știință, copiii finlandezi frecventează o gamă
largă de ore suplimentare ca limba a doua, educație fizică, arte și meserii, etică și muzică.
Între ore, copiii sunt trimiși afară pentru 15 minute de joc liber, de câte patru ori pe zi,
indiferent de vreme.
 nvăţământul finlandez pune mare preţ pe ştiinţe şi pe practică, de aceea cele mai multe
cursuri de ştiinţe au loc în laboratoare, în grupuri de maximum 16 elevi şi se concentrează pe
experimente ştiinţifice. Pe când la noi accentul cade mai mult pe orele de limba română și pe
cele de matematică, celelalte discipline pierzând teren în detrimentul acestora.
Rezultatul este cel al unui curiculum flexibil, ce este personalizat de către fiecare elev
în parte. Metodologia didactică este diferită de cea din România deoarece accentul nu se pune
pe evaluarea standard, ci pe modul în care elevii folosesc informația primită. Astfel, profesorii
au libertatea de a realiza o structură proprie a lecțiilor în funcție de interesele elevilor și pot
evalua progresul acestora folosind metode personalizate. Aceentul este pus nevoile și
interesele copiilor, de aceea profesorii au putere de decizie în ceea ce privesc manualele,
metodele de evaluare sau conținutul lecțiilor, ceea ce în sistemul nostru de învățământ nu se
întâmplă. Ca și la noi există un curriculum național însă pe când la noi e obligatoriu de
respectat, la ei este doar bază de lucru pe care profesorii o pot îmbunătății așa cum cred ei.
Profesorii finlandezi au înlocuit sarcinile de lucru bazate pe memorare şi reproducere cu
sarcini practic - aplicative, care activeazǎ procesele cognitive superioare: gândirea, împreunǎ
cu operaţiile specifice acesteia (analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, concretizarea,
generalizarea, individualizarea), imaginaţia, memoria, rezolvarea de probleme. Curriculumul
finlandez pune accent pe competenţele transversale şi pe proiectele de colaborare
transdisciplinară. Cu toate acestea, disciplinele şcolare joacă încă un rol important în procesul
de predare şi învăţare. Subiectele care sunt comune pentru toţi elevii din învăţământul de bază
au fost prevăzute în Actul de Bază al Educaţiei. ). Astfel, finlandezii nu au ore de matematică,
fizică, finlandeză, limbi străine, geografie, ci ei abordează integrat lecţii din toate materiile
atunci când învăţă despre un subiect anume. De pildă, un curs despre Uniunea Europeană va
cuprinde informaţii de istorie, geografie, economie şi limbi străine. Un curs vocaţional, urmat
la o clasă care pune accentul pe formarea practică, aşa cum ar fi cursul de ospătărie, va învăţa
elevii matematică, tehnici de comunicare, dar şi limbi străine. Învățarea integrată,
interdisciplinară este o constantă a procesului și acest aspect afost preluat și de sistemul
românesc.
Referindu-mă la mijloacele de învățământ fiecare sală de clasă este dotată cu tablă
interactivă, videoproiector, calculator, tablete și softuri educaționale ceea ce le oferă elevilor
oportunitatea de a studia diverse teme. O altă diferență cu sistemul românesc este aceea că
finlandezilor li se oferă toate materialele gratuit atât profesorilor cât și elevilor de la manuale,
auxiliare, rechizite, pe când la noi manualele sunt oferite doar până la liceu după aceea elevii
trebuie să și le achiziționeze din banii proprii iar de auxiliare gratuite nici nu poate fi vorba.
Clasele finlandeze impresionează prin simplitate, ergonomie, nu au materiale afișate excesiv
iar decorul este realizat din proiectele elevilor. Acest aspect putem deja să-l observăm și în
unele școli românești moderne în care mobilerul este ergonomic, materialele afișate pe pereți
sunt cu rol educativ și nu puse la întâmplare.
Colaborarea în sistemul finlandez se întâlnește chiar și la nivelul profesorilor de la
diferite școli care își împărtășesc ideile, concepte fără a se gândi la compeție ca în sistemul
românesc. În ceea ce privește timpul de studiu, în Finlanda este de 45 minute urmând apoi
pauze. În clasele primare ziua este scurtă, însă la liceu copiii muncesc. Profesorii petrec doar
4 ore pe zi în sala de clasă, în restul timpului punând accent pe descoperirea din timp a
problemelor copiilor. În învățământul românesc profesorii petrec în jur de 6 ore pe zi în sala
de clasă. Pe lângă asta, copiii primesc o masă caldă și sunt reponsabilizați să nu risipească
mâncarea. Tot în cadru timpul de studiu sunt incluse și temele pentru acasă care sunt puține
desfășurându-se sub forma de experimente, se bazează pe raționamentul critic, în detrimental
memorizării mecanice. De precizat este faptul că aceste teme le sunt oferite doar
adolescenților și durează maxim o jumătate de oră. În sistemul de învățământ românesc
timpul de studiu la școală al copiilor este de 50 minute urmând apoi o pauză de 10 minute,
însă spre deosebire de finlandezi, învățământul românesc nu asigură o masă caldă copiilor. De
asemenea, o altă deosebire este faptul că elevii români primesc teme la fiecare disciplină sub
formă de exerciții sau compuneri iar acest timp de studiu depășește uneori și 3-4 ore pe zi.
Cursurile încep dimineața la ora 9 și durează până la ora 15, spre deosebire de sistemul
românesc unde o zi de școală începe la 8 și poate dura până la 15 la clasele liceale.
În concluzie, sistemul de învățământ finlandez se bazează pe învățarea elevilor și nu
pe predarea unor cunoștințe,, propune o atmosferă relaxantă în cadrul activităților, elevii nu se
simt constrâși să facă ceva iar copiii văd școala ca pe un loc care îi face fericiți. Școala îi
învață să gândească singuri și să fie critici cu ceea ce învață.