Sistemul de învățământ românesc

și Sistemul de învățământ European

- ANALIZE CURRICULARE
COMPARATIVE -

Danci Dana Cosmina

 Ce reprezintă sistemul de învățământ?

 Sistemul de învăţământ reprezintă un subsistem al sistemului social, acesta fiind

subordonat şi integrat în cadrul şi structura generală a societăţii, neavând doar o
structură internă,punându-se şi unor impulsuri sociale externe. Sistemul de
învăţământ, privit ca un întreg, seferă, în mod fundamental, la organizarea sub
formă instituţională a învăţământului, cuprinzând totalitatea instituţiilor ce
urmăresc îndeplinirea unor obiecții educaţionale. Mai trebuie spus că sistemul de
învăţământ are un caracter naţional şi istoric, evoluează şi se dezvoltă în raport cu
dezvoltarea materială şi specificul cultural al fiecărei ţări. Prin urmare, există
caracteristici comune între sistemele de învăţământdiferitele ţări, caracteristici şi
deosebiri ce sunt legate de condiţiileeconomice,sociale şi culturale din respectiva
ţară.
 Concluzionând, vom spune că învăţământul, înţeles sub fanism instituţional, nu poate fi considerat
ca având doar o structură internă, ca rezultat al interacţiunilor dintre componentele sale, ci el este
supus unor presiuni sociale ce funcţionează independent şi în interacţiune, urmărind realizarea unor
obiective educative. Sistemul de învăţământ include:
 procesul de învăţământ- angajează , în vederea atingerii obiectivelor educaţionale, îngemănând în
acest sens cele trei funcţii educaţionale esenţiale: predarea, învăţarea şi evaluarea;
 un flux de ieşire- reprezintă sistemul: persoanele educate, instruite, înzestrate cu competenţe şi
aptitudini prevăzute de către cererea socială de educaţie; un flux de intrare- este alcătuit din
resurse umane şi materiale, şi anume: personal didactic, elevi, studenţi, construcţii şi spaţii
şcolare,dotări tehnico-materiale, timp şcolar, fonduri.
 Comparativ cu ţările europene, sistemul de învăţământ
din România are atât avantaje cât şi dezavantaje

 Avantajele sunt începând de la gratuitatea învăţământului obligatoriu şi asigurarea de manuale în această perioadă, până la
sistemul de burse acordate, sistemul de notare şi de examinare finală dar şi organizarea orelor de curs. Astfel dacă în
România, pe tot parcursul perioadei de învăţământ obligatoriu resursele bibliografice sunt distribuite gratuit, în Italia nici în
învăţământul primar nu sunt asigurate manualele şcolare, astfel încât achiziţionarea le revine în sarcina părinţilor. O
diferenţă mare între sistemul de organizare a orelor de curs în România şi în Italia este aceea că deşi elevii pot avea şi şapte
ore aceştia au o singură pauza de 20 de minute, iar ora de curs durează 55 de minute, în condiţiile în care în România orele
de curs durează 50 de minute urmate de pauze de 10 minute. Un mic avantaj îl constituie pentru România şi Examenul de
Bacalaureat, întrucât comparativ cu celelalte ţări, are un grad de dificultate al subiectelor crescător, astfel încât să poată fi
luat nu doar de cei cu performanţe şcolare ridicate. Comparativ cu celelalte ţări europene, sistemul de notare al României
este mai permisiv, nota de trecere fiind 5, atât la materiile din timpul anului, cât şi la examene, exceptând Examenul de
Bacalaureat a cărei medie trebuie să fie peste 6. (în Italia este 6)
 De asemenea sistemul nostru de învăţământ prezintă şi dezavantaje :Un astfel de
exemplu este că în Portugalia la universităţi îţi sunt oferite atât resursele
informatice cu mult mai multe decât în România cât şi instrumentele necesare,
respectiv laptop-uri cu conexiune la internet pe tot parcursul cursurilor. Pentru
sistemul de învăţământ din România un alt dezavantaj îl reprezintă metodele de
predare aplicate în întrucât de cele mai multe ori ele se bazează pe multe informaţii
teoretice prezentate doar de profesor, comparativ cu celelalte ţări în care sunt
folosite pentru predare: videoproiectoare, table inteligente şi se bazează foarte mult
pe formarea spiritului de lucru în echipă, de competenţe în ceea ce priveşte
prezentările publice, în faţa colegilor e formarea unei gândiri mai mult practice şi
mai puţin teoretice ca în cazul României.
 Sistemul de învățământ European

 Educaţia în Malta este obligatorie până la vârsta de 16 ani şi este organizată de trei furnizori:
statul, biserica sau mediul privat. Statul maltez este responsabil pentru asigurarea accesului
egal la educaţie pentru toţi copiii. Obiectivele educaţiei în Malta sunt dezvoltarea intelectuală şi
morală, cât şi asigurarea pregătirii şi calificării fiecărui cetăţean, astfel încât să contribuie
productiv la economia naţională, iar rata de participare la învățământul post obligatoriu pentru
tinerii de peste 17 ani este în creștere în ultimii 10 ani ca și în sistemul educațional din Bulgaria
și România. Tendința generală este de creștere a duratei pentru învăţământul obligatoriu la zi
până la 11 ani. După parcurgerea ciclului secundar, tinerii din Malta pot opta pentru
învățământul post liceal, învățământul vocațional, sistemul de educație pentru adulți sau ciclul
terțiar cu studii universitare.
 În Spania sistemul de învățământ preuniversitar este de asemenea obligatoriu pentru copiii cu
vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani. Învăţământul preşcolar (educación infantil) constituie primul
nivel al sistemului spaniol de educaţie, începând de la primele luni de viaţă până la vârsta de
şase ani, când şcolarizarea devine obligatorie. Învățământul primar (clasele1-6) și învățământul
secundar (clasele 7-10) sunt de asemenea obligatorii. Al doilea ciclu din învățământul secundar,
clasa a 10-a, conține două opțiuni: orientarea către bacalaureatul spaniol și orientarea spre
formarea profesională. La finalizarea invățământului secundar, elevii care au promovat clasele 7-
10, primesc titlul de Absolvent al Educației Secundare Obligatorii. Elevii își pot continua studiile
liceale încă 2 ani, clasele a 11-a și a 12-a, și pot obține titlul de „Bachiller”. Nivelul terțiar de
educație cuprinde studiile universitare. Marea majoritate a elevilor frecventează şcoli publice, dar
este răspândită și frecventarea instituţiilor particulare subvenţionate (dependente de stat).
 În Bulgaria învăţământul obligatoriu cuprinde şi nivelul preşcolar, iar copiii (cu vârsta de patru/cinci
sau şase ani) sunt obligaţi să participe la programe de învăţământ preşcolar concepute, în primul
rând, pentru a-i familiarize cu un mediu similar celui şcolar. Tranziţia de la învăţământul secundar
inferior la învăţământul secundar superior are loc cu unul sau doi ani înainte de terminarea
învăţământului obligatoriu. Limita de vârstă superioară pentru învăţământul obligatoriu este de 16
ani. Sistemul de învăţământ format din preşcolar, educaţia şcolară (învăţământ primar şi secundar)
şi învăţământul superior are o varietate de tipuri de şcoli, publice și private în timp ce formarea
profesională este strâns legată de învăţământul general și poate avea loc în şcoli profesionale sau
colegii integrate în sistemul de învăţământ superior. Concluzia acestei analize comparative este că
între sistemele de învățământ analizate există o serie de asemănări cu sistemul de învățământ din
România cum ar fi: obligativitatea învățământului până la vârsta de 16 ani, creșterea duratei de
școlarizare, existența unui an pregătitor pentru copiii cu vârsta școlară mică ( 6 ani), posibilitatea de
a continua pregătirea profesională în învățământ de tip vocațional după finalizarea educației
obligatorii și preocuparea pentru creșterea calității actului educațional
 Germania: Structura anului şcolar ,vacanţe ,data începutului de an şcolar ,data sfârşitului de an şcolar Vacanţă de toamnă
Crăciun/Anul Nou Iarnă/ Carnaval Primăvară/Paşte ;Al treilea termen,Vară Zile sărbători religioase.

 Creşele : sunt în Germania instituţii de îngrijire a copiilor de la pâna 3 ani. În cadrul creşelor se mai face o împărţire a
acestora în funcţie de vârsta copiilor,iar copiii vor putea fi încadraţi fie la Liegekrippe ( grupa de sugari de la 0 la 6 luni ),
fie la Krabbelkrippe ( grupa de sugari de la 6 luni până la 12 luni ).

  Tagesmutter (mama de zi ) este o altă formă de îngrijire a copiilor,specifică acestei ţări, iar locul în care este desfăşurată
această activitate este de obicei chiar locuinţa persoanei care ia în îngrijire copii. Numărul de copii luaţi în îngijire este de
maximum cinci. Copilul care este îngrijit de o mămică de zi are parte de o îngrijire intensivă, individuală, modelată pe
nevoile copilului. Avantajul este că o Tagesmutter este mult mai flexibilă în ceea ce priveşte orele de aducere a copilului
şi aceasta poate fi în prealabil stabilită cu parinţii, iar copilul rămâne în acelaşi mediu familial. Foarte multe mămici de zi
sunt dispuse să îngrijeasca copii şi în week-end sau peste noapte. Costurile la o Tagesmutter sunt mai reduse decât la
o creşă, în funcţie de numărul de ore ales. Tot în funcţie de numărul de ore alese este inclusă mâncarea şi băutura.
Educația Românească –
- Educația Internațională