Danci Dana Cosmina

Etica morala si deontologie si etica profesionala

Etică, morală , deontologie-clarificări conceptuale

Vorbind despre etică și morală simțim nevoia să definim acești termeni.
Definirea termenului etică poate fi dificilă căci ar trebui să explicăm o mulțime
de alți termeni interdependenți. Potrivit lui Pritchard și Goldfarb (2007), „Etica
este despre ceea ce este corect sau greșit, bine sau rău, drept sau nedrept,
responsabil sau neresponsabil, obligatoriu sau permisibil, lăudabil sau
condamnabil. Ea este asociată cu vina, rușinea, indignarea, resentimentul,
empatia, compasiunea și grija. Ea este interesată atât de caracter cât și de
conduită. Se adresează atât unor probleme de politici publice, cât și unor
probleme personale”.
Autorii nu ne dau o definiție reală căci consideră că „a cere o definiție de la bun
început poate înăbuși discuția la fel de ușor cum o poate stimula”. Ei subliniază
de asemenea că nu diferențiază între termenii etică sau morală. Totuși, căutând
definiții în dicționare putem să găsim diferențele. Astfel, „etica” este definită ca
„ramură a filosofiei care studiază morala”, în timp de „morala” reprezintă
„credințele despre ce este comportamentul bun și ce este comportamentul rău”
sau „măsura în care ceva este corect și bun” .Cu alte cuvinte, etica include
valorile și normele morale, ea reprezintă o știință despre comportamentul moral
(Longman Dictionary of Contemporary English), în timp ce morala include
norme și principii care ghidează relațiile umane, reprezintă tipurile sau modelele
ideale de comportament.
Deontologia poate fi definită ca știința despre obligații, datorii. Domeniile
care îi sunt subordonate vizează datoria, obligațiile, regulile, normele morale,
normele, regulile și obligațiile profesionale. Dicționarul lui Miriam Webster
definește termenul deontologie ca „teoria sau studiul obligațiilor morale”, în
timp ce Encicolpedia Stanford de filosofie online precizează că termenul
deontologie derivă din cuvintele grecești datorie și știință (studiul) lui logos.
Se spune de asemenea că deontologia se încadrează în domeniile teoriilor
morale care ghidează și evaluează alegerile pe care ar trebui să le facem (teorii)
în contrast cu teoriile despre virtute care ghidează și evaluează ce fel de
persoană (în termeni de trăsături de caracter) suntem și ar trebui să fim”.
În filosofie termenul „etică deontologică” se concentrează pe
corectitudinea sau incorectitudinea acțiunilor însile ca opuse corectitudinii sau
incorectitudinii consecințelor acelor acțiuni sau caracterului individului. Dacă o
Danci Dana Cosmina

situație este bună sau rea depinde de faptul dacă acțiunea care a adus-o a fost rea
sau bună. Corect înseamnă acum să te conformezi unei norme morale, sau să
acorzi prioritate Binelui.

O scurtă istorie a eticii și teoriilor deontologice

1 Etica virtute
Teoriile etice din Antichitate acordă o importanță specială virtuților. Cum
gândea Aristotel, virtuțile sunt forme de abilități sau obiceiuri. Termenii grecești
pentru etică, (ethos, eticos), înseamnă locuințe, maniere, abilități sau obiceiuri.
Și cum au fost de acord, Platon, Aristotel și stoicii, o viață rațională bazată pe
realizarea și practicarea virtuților reprezintă calea de formare a caracterului bun.
Filosofii antici au gândit diferite ierarhizări ale principalelor concepte etice de
înțelepciune, curaj, cumpătare sau justiție.

Aristotel considera justiția ca fiind cea mai importantă virtute deoarece ea

generează relațiile dintre individ și societate, în timp ce înțelepciunea, curajul și
cumpătarea determină relația individului cu sine însuși. El considera de
asemenea că Statul era o instituție naturală, o consecință a vieții în comun. El
credea că Statul avea rolul de a forma preferințele și caracterele cetățenilor. În
timp ce educația politică avea un rol esențial în evoluția individului și în
realizarea idealului unei vieți perfecte, educația morală era aceea care îi obliga
pe cetățeni la acțiuni virtuoase. Filozofii antici credeau că virtuțile nu erau atinse
prin studiu. Ele erau cultivate de părinți în familii, de profesori în școli și de
politicieni în societate. Interacționând cu alții, indivizii deveneau corecți sau
incorecți și acțiunile lor în condiții de pericol dădeau naștere sentimentelor de
frică, încredere, curaj sau lașitate

2. Etica bazată pe principii

Etica modernă a început cu filosofii Immanuel Kant și George Friederich

Hegel. Hegel consideră morala un factor de bază în fondarea Statului, în timp ce
Kant a stabilit conținutul moralei ca principiu practic întruchipat în „imperativul
categoric”. Etica lui Kant este etică normativă izvorâtă din modul în care el o
definește ca și critică a rațiunii practice.
„Acționează ca și cum maximul acțiunii tale ar deveni prin voința ta o
lege universală a naturii” și „Acționează astfel încât să tratezi umanitatea
indiferent dacă din persoana proprie ori în persoana altuia, întotdeauna ca
un sfârșit și niciodată numai ca mijloc” " sânt cele două modalități în care
el a formulat imperativul său categoric.
Așa cum susține Key, teoria lui Kant este un exemplu de etică
deontologică sau etică bazată pe datorie: Ea judecă morala examinând natura
Danci Dana Cosmina

acțiunilor și voința agenților, mai degrabă decât scopurile atinse. Cu alte cuvinte,
spune Key, „dacă maximul regulilor care guvernează acțiunile noastre nu este
capabil să fie universalizat, atunci el este inacceptabil”.
Corectitudinea este principala virtute a instituțiilor sociale în etica
deontologică care argumentează că ceea ce este corect moral este o prioritate
față de ceea ce este bun. Kant crede că legea morală este datoria individuală,
pentru că ea este înzestrată cu „voința bună” care este motorul moralei.

3. Etica responsabilitate
Etica responsabilitate este noua direcție a eticii. Pentru Jean Paul Sartre,
individul nu este responsabil pentru propria individualitate, ci pentru Ceilalți.
Uriașa responsabilitate devine anxietate pentru „Eu” și nu o preocupare pentru
Ceilalți .
Pe baza afirmațiilor lui Levinas că „în fața Celuilalt (altul), Eul este infinit
responsabil, Celălalt este cel sărac și lipsit, și nimic din ceea ce-l preocupă pe
acest Străin nu poate să lase Eul indiferent”, Carriere apreciază că:
„a preda juxtapune automat Eul ca instructor al Celuilalt ca student [...]a
preda este un dialog între instructor și Celălalt, „Fața” care vine spre noi,
cum spune Levinas, „în slăbiciunea sa, fără protecție și fără apărare [...]
dezarmat”.
Potrivit lui Levinas, cum spune Carriere,
„noi construim lumea noastră în mintea noastră [...] Dar când Fața celuilalt
pătrunde în această construcție mărginită, [...] Celălalt devine inevitabil
parte a a cestei construcții”. Și cum „Celălalt nu poate niciodată să devină
una cu „eul” nostru, el transcende continuu sărmana noastră încercare de
a-l cunoaște [...]. Celălalt se ridică deasupra marginilor noastre, sau
deasupra cunoașterii construite și astfel, sărmana noastră încercare de a-l
cunoaște și categorisi și devine cel pentru care sunt responsabil [...] cel
pentru care trebuie să răspund”.
Considerăm că aceste considerații sunt foarte importante din perspectiva
deontologiei actuale a profesorilor.

Datoria morală, autoritate și deontologie; Principiile deontologice

1. Raportul între datoria morală, autoritate și deontologie

Dorind să caracterizăm relația dintre datoria morală, autoritate și
deontologie trebuie să clarificăm semnificația acestor concepte. Scrierile despre
etică (Vocila) dau definiții diferite termenului de „datorie morală”. Kant
consideră că datoria morală este reprezentată de Legea Morală, adică toate
normele morale pe care trebuie să le respecte cineva, în timp ce J. Rawls crede
că datoria morală este expresia forței morale care influențează comportamentul
Danci Dana Cosmina

unui individ. El consideră că datoria morală asigură prioritate „la ceea ce este
bun pentru el însuși”. Același autor evidențiază principalele reguli ale conduitei
etice afirmând că „dreptatea (justifice) este prima virtute a instituțiilor sociale”
sau că „ceea ce este corect moral este prioritar față de ceea ce este bun”.
Teoriile deontologice proclamă prioritatea Eului față de scopurile pe care
ele le promovează. Dar acest raport presupune demnitatea individului indiferent
de rolul pe care acesta îl îndeplinește. Cele mai cunoscute forme de deontologie
afirmă că unele alegeri nu pot fi justificate prin efectele lor- că indiferent cât de
bune moral sunt consecințele lor, unele alegeri sunt interzise moral. Pentru
deontologie, ceea ce face ca o alegere să fie bună este conformitatea sa cu o
normă morală. Aceste norme trebuie să fie pur și simplu respectate de fiecare
agent moral. În acest sens, ceea ce este corect (Right) trebuie să aibă prioritate
față de ceea ce este bun (Good). Dacă un act nu este în acord cu ceea ce este
corect (Right), nu poate să fie întreprins, indiferent cât de mult bine ar putea
produce (inclusiv un bine constând în acte în concordanță cu ceea ce este corect
-Right).
Un aspect important este legitimitatea autorității. Dacă încrederea celor
care recunosc o autoritate este înșelată, legitimitatea devine nulă. Dacă
autoritatea socială este imoral orientată spre interesul unui individ, neglijând
investitura de încredere, autoritatea își pierde componenta morală, înclinând spre
autoritarism, tiranie și dictatură. Un alt aspect important al raportului între
autoritate și deontologie se manifestă când purtătorul de autoritate nu este
capabil să-și îndeplinească responsabilitățile. În acest caz, materializat prin
incompetența purtătorului de autoritate, jurisdicția devine un act moral. Când
vorbim despre tipurile de autoritate (politică, economică, legală sau
profesională) aceasta este legitimă numai în măsura moralității ei. Astfel,
autoritatea morală țintește comportamentul moral exemplar, aducând în câmpul
profesional principiul care proclamă că promisiunile trebuie să fie onorate.
Cel mai adesea, raportul autoritate-putere-deontologie este vizibil în
comportamentul liderului, iar cum un profesor trebuie să fie de asemenea un
lider eficient, putem să transferăm calitățile unui lider etic la identitatea
profesională a unui bun profesor.

Principiile deontologice și codurile etice profesionale și personale

Finalitatea practică a a cestor considerații teoretice despre deontologie
este dobândirea unui ghid de lucru valabil atât pentru purtătorul autorității (în
cazul nostru profesorul), cât și pentru agenții săi executivi (elevii). Un astfel de
ghid poate să ia forma unei liste de valori morale universale care ar putea să
acționeze ca principii deontologice, sau într-o formă particularizată, ca un cod
deontologic. Analizând literatura despre deontologie Vocila H. sintetizează
Danci Dana Cosmina

principiile care ar trebui să regleze comportamentele, atât ale purtătorului de

autoritate cât și cele ale subordonaților săi. Umanismul este principiul exprimat
în imperativul lui Kant, „Acționează astfel încât să tratezi umanitatea din propria
persoană sau din a altuia, întotdeauna ca scop și niciodată numai ca mijloc”.
Principiul își găsește forța deplină în activitatea profesorului de a preveni abuzul
de autoritate în relația profesor-elev. Principiul altruismului, sau principiul
„celei mai mari fericiri a celuilalt” este menit să restaureze egalitatea între
purtătorul autorității (profesor) și agentul executiv (elev). În consecință,
purtătorul autorității ar trebui:
 să recunoască dreptul celuilalt la fericire, descoperindu-l și cunoscându-l
 să contribuie la fericirea celuilalt angajându-se în educația elevilor săi
 să-și construiască propria fericire în fericirea fiecăruia, angajându-se la o
atitudine morală ridicată față de subordonații săi.
Principiul reciprocității cere purtătorului de autoritate să accepte să se
judece pe sine ca și cum i-ar judeca pe alții, să se gândească la consecințele
acțiunilor sale asupra altora ca și cum ar fi în locul lor. Această schimbare a
rolului imaginativ este necesară dacă vrem ca purtătorul autorității să fie
moderat și să judece corect faptele subordonaților săi.
Autoritatea suficientă este alt principiu deontologic care ar trebui să
prevină reglementarea excesivă, permițând agentului executiv să manifeste
inițiativă. Potrivit acestui principiu, purtătorului autorității îi este permis să
aplice unele reglementări, dar el trebuie să le aplice numai în anumite
circumstanțe. Astfel, numărul sau cantitatea de reglementări ar trebui să fie
rezonabilă. Principiul autorității necesare vizează atingerea competențelor
profesionale și morale de către purtătorul de autoritate.
Așa cum afirmă cercetătorii, un cod profesional este o abordare
sistematică de mediere a conflictelor care pot să apară când o persoană, activând
în calitatea sa profesională, îndeplinește mai multe roluri. Codurile profesionale
sunt definite de asemenea ca declarații de valori împărtășite, din care rezultă o
prescripție pentru acțiuni corecte
Un cod profesional diferă de un cod etic personal, care este despre
valorile după care trăim în general și se referă la comportamentul nostru în
societate.

Educația deontologică a profesorului (competențe, conținut, metode și

tehnici, dileme morale)
Cercetarea din domeniul educației profesorilor consideră că profesia
didactică include cerințe etice și deontologice în dezvoltarea personală și
profesională a agenților săi.
Danci Dana Cosmina

Așa cum apreciază Sadio „educația este mult mai mult decât dezvoltarea
abilităților, dobândirea abilităților sau competențelor, socializarea și cu siguranță
mult mai mult decât predarea.
O conștiință profesională corespunzătoare ar trebui să fie o dimensiune
esențială a formării profesorilor”.
Importanța comportamentului etic, atât din perspectiva profesorilor cât și
din ea a elevilor a fost explicată de Bucholz, care apreciau că „ceea ce este
considerat etic este adesea determinant pentru ceea ce este cel mai bun interes al
elevului. «A ne comporta etic este mai mult decât a urma regulile sau a nu
încălca legea- înseamnă să ne comportăm într-un fel care promovează învățarea
și dezvoltarea elevilor și îi ajută să își realizeze potențialul”.
Când profesioniștii sau elevii se angajează în comportamente non-etice,
acest lucru poate să pericliteze buna relație elev-profesor. Comportamentul non-
etic poate să distrugă încrederea și respectul între profesori și colegii lor.
În situații extreme comportamentul non-etic poate să conducă spre
pierderea poziției sau certificării de profesor”.
Câteva dintre competențele formate la studenții care urmează acest curs
sunt:
 Cunoașterea principalelor drepturi ale copilului și a măsurilor prin care
statul român reglementează aplicarea lor
 Interpretarea corectă a documentelor care guvernează responsabilitățile
profesionale și standardele ocupaționale ale educatorilor și ale profesorilor
din învățământul primar
 Folosirea standardelor ocupaționale ca valori de referință pentru
activitatea didactică a viitorilor profesori
 Promovarea relațiilor centrate pe valoare și pe principii democratice în
predare
 Încurajarea comportamentului pro-social și a participării civice
Pentru a dezvolta astfel de competențe studenții discută probleme legate
de normele morale și normele juridice, drepturile copiilor, Codul de Etică pentru
profesori. Studenții sunt confruntați cu concepte și valori ale cetățeniei,
democrației, datorii și drepturi, abordate din perspective diferite.
Astfel, conștientizarea morală presupune identificarea problemelor etice
care sunt implicate pentru a stabili părțile care au interes în acțiune și a decide
care sunt opțiunile.
A doua componentă a procesului este reprezentată de judecata morală.
Este procesul de cântărire a considerațiilor etice care se raportează la situație și
de determinare a cursului moral al acțiunii.
Danci Dana Cosmina

A treia componentă a procesului de determinare a acțiunii morale efective

constă în a acționa în concordanță cu judecata morală. Acest lucru înseamnă că
individul trebuie să decidă lucrul corect pe care-l are de făcut, dar trebuie de
asemenea să se ocupe și de obstacolele practice din calea acțiunii eficiente.
Problemele etice cele mai solicitante care ne obligă să depășim
sentimentul moral comun și să căutăm soluții mai sofisticate sunt dilemele etice
(morale). O dilemă morală este un conflict între două datorii valabile care nu pot
să fie respectate împreună într-un caz particular. Este un conflict care se
manifestă numai în anumite circumstanțe și nu o contradicție logică între o
obligație și datoria opusă. Karen Allen ,afirmă că există trei condiții care
identifică o dilemă etică.
Prima condiție apare când un individ numit „agent” trebuie să ia o decizie
referitoare la cursul de acțiune care este mai bun. A doua condiție este că trebuie
să existe cursuri diferite de acțiune între care să alegi. A treia condiție este ca un
anumit principiu etic să fie încălcat. Kathleen E., o cercetătoare în domeniul
muncii sociale ne dă câteva indicații referitoare la cum să rezolvăm o dilemă
etică, formulând mai multe întrebări care să fie adresate în astfel de situații:
1) „Cine sunt actorii cheie ? Cine este implicat ? Cine este afectat?
2) Care este acțiunea propusă care trebuie să fie evaluată ca etică sau non-
etică? Este o problemă legală / alte standarde ar trebui să fie luate în
considerare ?
3) Care este contextul acțiunii propuse?
4) Care este scopul acțiunii propuse?
5) Care sunt acțiunile alternative care ar putea să fie luate în considerare?
Care sunt consecințele fiecărei alternative?
6) Care sunt valorile de lucru implicate în conflict ? Există vreo ierarhie/
ordine a valorilor?
7) Ce alte valori aparțin dilemei care este analizată (inclusiv valorile
personale și profesionale ale clientului (profesor) ?
8) Cine are responsabilitatea să ia decizia ? Cine are dreptul să ia decizia ?
Cine ar trebui să participe la luarea deciziei ? De ce?
9) Care sunt soluțiile posibile (cel puțin două)
10) Precizați raționamentul moral din spatele soluției alese, referitor la
cum și de ce orice acțiune dată susține conflictul de valori”.
Un alt tip de dilemă morală apare din tensiunea între dreptatea distributivă
și standardele școlare. Dreptatea distributivă se referă la corectitudinea
rezultatelor, când profesorul folosește anumite principii să evalueze
corectitudinea sau incorectitudinea rezultatului. Standardele școlare sunt
criteriile pe care școala le aplică pentru a decide. În astfel de cazuri, profesorii
trebuie să decidă care principiu de corectitudine este relevant- principiul
alocării și tratamentului egal sau cel al alocării și tratamentului diferențiat.
Danci Dana Cosmina

Al treilea tip de dileme etice, așa cum le descrie Shapira-Lishchinski se

referă la confidențialitate, contra regulilor școlare, când profesorul trebuie să
aleagă între a menține încrederea unui elev confident și respectarea regulilor
școlii care îl obligă să raporteze informațiile administrației școlii sau părinților.
Al patrulea tip de dileme etice apare între loialitatea față de colegi și
normele școlare, când profesorul observă un coleg maltratând un elev și
consideră că este dificil să se confrunte cu colegul. În schimb, profesorii devotați
pot fi acuzați de colegi că sunt prea permisivi.
Al cincilea tip de dileme etice poate să apară când agenda educațională a
familiei elevului nu este în concordanță cu standardele educaționale ale școlii.
În astfel de situații profesorul se confruntă cu o dilemă când percepția sa asupra
celui mai bun interes al copilului diferă de cea a părinților.
Etică aplicată: exemple de studii de caz și dileme morale în practica
profesorilor
Exemplele de mai jos sunt propuse de cercetători interesați de formarea
competenței etice/ deontologice a elevilor. Prima categorie se referă la
comportament în concordanță cu regulile, reglementările și standardele sau grija
pentru elevi și colegii lor.
a) O nouă profesoară de matematică s-a adăugat la colectivul nostru.
Cum munca noastră coincidea, am devenit prietene. Ea făcea o
mulțime de greșeli în lecțiile ei de matematică. I-am explicat în
repetate rânduri că trebuie să-și ridice standardele profesionale și din
nefericire, ea nu a putut să se ridice la așteptările mele și a trebuit să o
concediez pentru că sunt responsabilă de ceea ce se întâmplă în clasă
și starea de bine a elevilor este prima mea prioritate.
b) Un eveniment de acum 21 de ani îmi persistă în memorie. Aveam o
problemă în familie și am rugat-o pe secretară să mă înlocuiască la
ultima oră. Secretara mi-a spus că nu a putut să găsească un înlocuitor
și că ar trebui să le spun copiilor să stea în bibliotecă. A doua zi, când
am ajuns la lucru, unul dintre profesori m-a întâlnit și m-a întrebat: ”Ai
auzit ce s-a întâmplat? Ieri, elevii tăi s-au bătut la ultima oră și unul
dintre ei este spitalizat, cu un ochi rănit”. Am fost șocat și m-am simțit
răspunzător pentru ceea ce s-a întâmplat. Legal, nu știu dacă există
reglementări despre părăsirea școlii înainte de sfârșitul programului.
Aveam sentimentul că ar putea să fie o problemă. Acest eveniment s-a
fixat puternic în memoria mea și am decis că, în viitor, dacă nu sunt
sigur cu privire la norme, voi cere întotdeauna clarificări.

c) În cealaltă clasă era un băiat pe nume Shuki, care încălca toate

regulile. Avea zeci de înregistrări la poliție. Din cauza
Danci Dana Cosmina

comportamentului său, dirigintele a refuzat să-l mai aibă în clasă.

Shuki era pe cale să fie exmatriculat din școală. Directorul mi-a cerut
în mod repetat să-l iau pe Shuki în clasa mea, argumentând că eram
ultima lui șansă. În cele din urmă am acceptat. Shuki s-a transferat în
clasa mea și a promis că se va comporta corect. Din păcate, realitatea a
fost diferită. A trecut o lună și m-am dus să-l văd la locul lui de muncă.
Am discutat cu el. Nu am realizat atunci cât de mult a însemnat această
discuție pentru el. A sfârșit prin a primi premiul pentru cel mai bun
recrut la sfârșitul programului de formare de bază, în armată. Sunt
întotdeauna dispusă să dau o a doua șansă și cred în fiecare elev.

Potrivit regulilor școlii (climatul formal), Shuki ar fi trebuit să fie

exmatriculat din școală. Totuși, Ruth i-a dat a doua șansă (climat de
grijă) și asta l-a salvat probabil de la a deveni un răufăcător. Ruth a
răspuns la această dilemă etică cu convingerea puternică că ar face
orice ar putea pentru a-l ajuta pe elev.
În exemplul următor, profesoara era nemulțumită de criteriile școlii și a
promis că în viitor, ea ”își va urma conștiința”.
Iris merita să fie trimisă în străinătate ca parte a unei delegații din
școală. Cu toate acestea, am fost presată din afară să o exclud pentru că
municipalitatea era dispusă să plătească doar pentru rezidenți, iar Iris
era un elev din cămin. Familia lui Iris era prea săracă să plătească
călătoria. Credeam în ea, dar în loc să o ajut, am cedat. Iris și-a pierdut
încrederea în mine și în adulți, în general. Sunt foarte supărată pe mine
însămi. Am meditat. Existau alte căi de a-i plăti călătoria. Ar fi trebuit
să-mi ascult propriul adevăr, valorile mele. Uneori, prin evitarea
conflictelor cauzăm probleme chiar mai mari și mai acute. În acest caz,
Iris merita să fie parte din delegație pentru că era o elevă foarte bună,
dar nu a mers pentru că nu existau fonduri suficiente. A fost un
rezultat nedrept. Profesoara a fost nemulțumită de comportamentul
său și și-a promis că în viitor va lupta pentru ceea ce crede.

A treia categorie se referă la rolul dublu al profesorului, de mediator de

cunoaștere și de educator.
Gil, un coordonator pedagogic al unui liceu a constatat că trebuia să
aleagă între două poziții ideologice: ideologia proprie și cea refelctată de
curriculum. Problemele etice pot să apară din curriculum. Astfel, predând
istoria, Gil se întreabă: Ar trebui să fac o anumită declarație pentru a fi
absolut corect [...] atunci când nu cred că este așa? Sunt eu o astfel de
autoritate încât elevii să urmeze exemplul meu? Cu alte cuvinte, când
Danci Dana Cosmina

este în joc libertatea de alegere, tu impui voința ta elevilor? Aceasta

depinde de integritatea fiecărui profesor și limitele trebuie să fie undeva.
Întrebarea este aici, dacă Gil ar trebui să predea subiectul așa încât să
îndeplinească cerințele curriculum-ului, sau ar trebui să folosească
ocazia pentru a discuta problemele politice implicate și să-și exprime
opinia proprie? Gil este conștient de puterea sa în relația profesor-elev și
de riscul de a o folosi în mod manipulativ.

Bibliografie:

Allen, Karen, What is an Ethical Dilemma, in “ The New Social Worker”,

Spring 2012, vol 19, nr 2, from
http://www.socialworker.com/feature-articles/ethics-articles/What_Is_an_Ethica
l_Dilemma%3F/, accessed 23.07.2015.
Carriere, Peter M., Levinas, Ethics, Pedagogy and the Face, in CEA Forum,
Winter/ Spring 2007, vol 36, issue 1, from
http://connection.ebscohost.com/c/biographies/28675689/levinas-ethics-
pedagogy-face, accessed 28.07. 2015.
Cavalier, Robert, Kant`s Ethics, in “Online Guide to Ethics and Moral
Philosophy”, from
http://caae.phil.cmu.edu/cavalier/80130/part1/sect4/Kant.htm, accessed
15.07.2015.
Galiyabanu, Kerkyeva,, Deontological Preparedness of Teacher as a Guarantee
of Psychological Comfort in the Classroom, in “Literacy Information and
Computer Education Journal”, vol 4, issue 4 2013.
Hooker, Brad, Kant`s Normative Ethics, in “Richmond Journal of Philosophy”
1 , June 2002, from
http://www.richmondphilosophy.net/rjp/back_issues/rjp1_hooker.pdf, accessed
15.07.2015.
Key, Charles, Notes on Deontology, 1997, from
http://sites.wofford.edu/kaycd/deontology/, ac
Kriesberg, Nell, Professional Responsibility and Codes of Conduct, in „Science,
Technology and Society Initiative”, 4-1, 2000.
Lazăr, Cornel, Autoritate și deontologie, Editura Licorna, 1999.
Marica, Mircea Adrian, On the ethical management of the teaching profession,
in “Procedia- Social and Behavioral Sciences”, 76, 2013.
Murphy, Kathleen E., Resolving Ethical Dilemmas, in NASW. Messachusetts
Chapter, oct 1997, in http://www.naswma.org/?114, accesed 23.07. 2015.
Sadio, Fernando, Professional Deontology in Teacher Training. Report on a
Training Experience, in “Publicaciones de la Facultad de Educacion y
Humanidades del Campus de Melilla”, Granada, vol 41, 2011, from