PARTENERIATE EDUCAŢIONALE

1.Parteneriate comunitare în susținerea ET

2.Activități de colaborare grădiniță-familie

3.Cerințe psihopedagogige privind pregătirea de școală a preșcolarilor

4.Servicii educaționale de suport pentru copiii cu CES

1.Conceptul de parteneriat Ce este parteneriatul?

• Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre două său mai multe părţi care
acţionează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune.
• La ora actuală deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât
împreună cu toate mediile responsabile: familie, şcoală şi comunitate, pentru aceasta fiind
nevoie de un nou concept care să întărească această relaţie: „parteneriat educaţional".
• CODUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA.Articolul 8
1. În sistemul educaţional este încurajat dialogul social şi parteneriatul instituţiilor de
învăţămînt cu instituţiile din sfera de cercetare, cu sindicatele, cu mediul de afaceri, cu
societatea civilă şi cu mass-media, realizate în condiţiile legislaţiei în vigoare.
2. Ministerul Educaţiei proiectează şi aplică strategiile naţionale de dezvoltare a sistemului
educaţional cu consultarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi
a partenerilor sociali.
• parteneriatul educațional
• Se bazează pe premisa că partenerii au un fundament comun de acţiune şi un principiu al
reciprocităţii, ceea ce le permite să-şi unească eforturile spre atingerea unui ţel comun.
• Colaborarea partenerilor implicaţi în educaţie presupune construirea unei relaţii clădite pe
unificarea unui sistem de valori şi cerinţe adresate copilului.
• Principalii parteneri ai copilului
Familia Ce este familia? În sens larg, familia reprezintă un grup social ai cărui membri sunt
legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţiune şi care trăiesc împreună, cooperează sub
raport economic şi au grijă de copii. În sens restrâns, familia este un grup social format dintr-un
cuplu căsătorit şi copiii acestuia.(Dicţionar de Sociologie, 2013, pg 243)
• Grădiniţa/Educaţia.Instituţie de învăţământ preşcolar, destinată copiilor între 3 şi 6-7 ani
și contribuie la realizarea IDEALULUI EDUCAȚIONAL « formarea personalităţii cu
spirit de iniţiativă, capabile de autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de
cunoştinţe şi competenţe necesare pentru angajare pe piaţa muncii, dar şi independenţă de
opinie şi acţiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în contextul valorilor naţionale
şi universale asumate.» Art.6 COD EDUCAȚIEI
Comunitatea. Ce este comunitatea?
Din perspectiva sociologiei clasice, o comunitate se bazeazã pe culturã, tradiție și o moralã
provenitã din obiceiuri și credințe. Între membrii acesteia existã raporturi naturale, relații vii și
apropiate. Forma idealã de organizare este satul. Orașul, de cele mai multe ori, nu poate cunoaște
comunitãți adevãrate, deoarece aici se produce fenomenul de dispersie socialã, indivizii
eterogeni fiind reuniți în mod arbitrar. Între ei nu existã un liant afectiv, determinat de legãturi
firești întemeiate pe valori comune.(Dicţionar de Sociologie, 1993, pg.128)
• Din perspectiva relațiilor între grupurile umane, o comunitate puternicã, cu
individualitate este cea în care existã relații și legãturi economice, sociale, politice,
culturale fundamentate pe încredere, sprijin reciproc și participare la viața comunitarã.
Una dintre caracteristicile societãții civilizate

1
  constituie spiritul comunitar definit ca dorința de a ajuta oamenii care conviețuiesc în
aceeași localitate. Este vorba de sentimentul de dragoste pentru locul de trai care se
dezvoltã prin educație și stã la baza participãrii la viața comunitãții.
 Într-o societate democraticã autoritãțile țin cont de pãrerile diferitelor grupuri. Sã ai
spirit comunitar înseamnã sã acționezi responsabil în comun, fãrã a neglija aspectele
particulare, specifice, respectul pentru diferențele celuilalt.
 În acest context, școlii/ grădiniței îi revine rolul de “organizator social”, promotor al
parteneriatelor comunitare ce pot redefini și reconstrui societatea conform noilor valori și
repere.
 Într-o comunitate civilizatã oamenii se susțin reciproc, au încredere unii în alții, participã
la soluționarea problemelor, sînt deci buni cetãțeni. Cu cît membrii unei comunitãți sunt
mai valoroși ca cetãțeni, cu atît comunitatea este mai valoroasã prin modul în care se
dezvoltã și se cristalizeazã.

 Elementele esenţiale ale activităţii de parteneriat sunt:

Comunicarea
• Partenerii trebuie să schimbe informaţii (date) unii despre alţii. Mai mult decât atât,
trebuie să-şi împărtăşească emoţiile, criticile, să se impulsioneze. Călătoriile oferă ocazia
cunoaşterii lor şi nu trebuie identificate cu "turismul ieftin".
Spiritualitate
• Prin spiritualitate înţelegem: rugăciuni comune, schimb de simboluri spirituale,
participarea reciprocă la rugăciunea credincioşilor, învăţarea unor câtece religioase.
Solidaritatea
• Este mai mult decât un sentiment vag de compasiune pentru suferinţa atâtor oameni. Este
decizia de implicare pentru binele comun.

2.Tipuri de parteneriate
Care se referă la forma parteneriatului stabilit
 Parteneriatul informal – între părţi asemănătoare, care se cunosc destul de bine sau care
au avut ocazia să mai lucreze împreună anterior
 Parteneriatul formal – între părţi diferite ca formă de organizare şi ca misiune
instituţională, dar care se coalizează pentru rezolvarea unei anumite probleme
obiectivul parteneriatului stabilit.
 Parteneriatul operaţional – procesul de cooperare se realizează în baza unui proiect
concret. Proiectul poate fi propus de către una dintre părţi sau poate fi rezultatul unei
preocupări comune
 Parteneriatul de reprezentare – acest tip de conlucrare se stabileşte datorită faptului că
este nevoie de o coalizare pentru realizarea unui scop comun.
modul de finanţare a parteneriatului
 Parteneriat care necesită finanţare – scopul propus este unul complex şi necesită
finanţare. Acest tip de parteneriat se bazează pe o redistribuire a sarcinilor financiare
între părţi.
• Parteneriat care nu necesită finanţare – scopul propus poate fi realizat cu resurse minime,
care nu implică obligatoriu alocarea unor resurse financiare speciale. Elementul
primordial al acestui tip de parteneriat este tocmai participarea membrilor unei
comunităţi.
 în funcţie de durata parteneriatului
• parteneriatele pe termen scurt
• parteneriatele pe termen lung
Conceptul de parteneriat educaţional

2
 • parteneriat educaţional constituie o atitudine în câmpul educaţional, şi presupune
colaborare, cooperare, comunicare eficienta, acces egal, acceptarea diferenţelor şi
interacţiuni îndreptate în scopul optimizării rezultatelor educaţiei.

• Actorii parteneriatului educaţional

• părinţi, asociaţii ale părinţilor;
• instituţii de educaţie: grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, palate ale copiilor, centre de
resurse educaţionale sau asistenţă psihopedagogică ;
• agenţi educaţionali: cadre didactice, specialişti (psiholog, consilier şcolar,
logoped,psihopedagog, kinetoterapeut), bibliotecari, muzeografi,organizaţii
nonguvernamentale care acţionează în domeniul educaţiei şi protecţiei copilului etc.);
• membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului
(medici, reprezentanţii bisericii, ai Poliţiei, ai Consiliilor locale,etc.);
• reprezentanţi ai unor instituţii: Primării, dispensare, instituţii de cultură (teatre, muzee,
biblioteci etc.), instituţii religioase, pompieri, poliţie, agenţii de protecţie a mediului,
fundaţii, organizaţii nonguvernamentale, agenţi economici.

3.Obiective și funcții ale parteneriatelor educaţionale

Obiectivele parteneriatelor educaţionale:

• să asigure coerenţa politicilor şi strategiilor de menţinere a educaţiei ca sector prioritar ;
• să consolideze cadrul instituţional şi legislativ al dezvoltării umane ;
• să asigure instrumente instituţiilor şcolare necesare în dezvoltarea programelor specifice;
• să implice comunitatea în asigurarea calităţii educaţiei;
• să asigure colaborarea şcolii cu beneficiarii în sensul realizării echităţii, a egalităţii de
şanse;
• să elaboreze programe comune, menite să faciliteze integrarea socio-profesionale a
absolvenţilor;
• să confirme şi să întărească rolul unităţilor de învăţământ în viaţa comunităţii;
• să asigure articularea programelor europene şi internaţionale care determină măsuri de
inovare şi de dezvoltare la nivel local, raional sau regional;
• să asigure, în cooperare cu mass-media, informarea corectă şi completă a beneficiarilor şi
publicului în ceea ce priveşte impactul social al programelor şi măsurilor din domeniul
educaţional.
Parteneriatul presupune:
• existenţa a două sau mai multe părţi;
• interesul comun, legătura dintre părţi; dacă cineva nu este interesat de un anumit proces
sau de o anumită schimbare, nu se poate miza pe o implicare totală în soluţionarea
respectivei probleme;
• scopul final, stabilirea scopului final al acţiunii realizate în parteneriat este unul dintre
indicatorii de succes; de obicei, scopul final este negociat şi presupune implicarea fiecărei
părţi;
• relaţionare şi colaborare: întreaga durată a parteneriatului trebuie să cuprindă cooperarea
şi relaţionarea dintre părţi.
Principiile unui parteneriat durabil
• Principiul indispensabilităţii
• Principiul egalităţii
• Principiul responsabilităţii
• Principiul flexibilităţii
Paşi în constituirea unu parteneriat
Pasul1. Constituirea grupului de lucru la nivelul grădiniţei
3
Pasul 2. Autoevaluarea
Pasul 3. Identificarea posibililor parteneri
Pasul 4. Contactarea partenerilor selectaţi
Pasul 5. Testarea
Pasul 6. Creşterea
Beneficii ale parteneriatului durabil
1. Dialogul şi conlucrarea facilitează schimbul de idei între părţi!
2. Parteneriatul anticipează şi previne unele probleme!
3. Parteneriatul oferă o alternativă/ o schimbare!
4. Parteneriatul încurajează inovaţia!
5. Parteneriatul stimulează participarea activă şi responsabilă a tuturor la viaţa comunităţii!
6. Parteneriatul duce la o societate civilizată

Rolul grădiniţei în comunitate ca “organizator social”

• În fiecare zi copiii învaţă despre oameni şi locuri din comunitatea lor atunci când îşi
însoţesc educatoarele sau părinţii în plimbări şi vizite, dar şi în cadrul activităţilor
desfăşurate în grădiniţă.
• Grădiniţa, prin implementarea diferitor proiecte, caută soluţii prin care să fie utilă
societăţii, dar şi privită pe măsura investiţiilor şi speranţelor.
• Parteneriatele organizate de grădiniţe pot conduce la:
• formarea unei reţele de sprijin comunitar, complementar grădiniţei, pentru realizarea unor
obiective;
• cunoaşterea specificului cultural, a valorilor mediului comunitar;
• antrenarea membrilor comunităţii în luarea unor decizii privitoare la dezvoltarea
grădiniţei;
• oferirea unui suport material şi cultural copiilor din grădiniţă;
• invitarea membrilor comunităţii la momentele festive sau la evenimentele importante ale
grădiniţei;
• participarea copiilor din grădiniţă la unele manifestări festive organizate de comunitate;
• stimularea continuă a învăţării şi introducerea copilului în ambianţa şcolii prin formarea
reprezentărilor despre şcoală.
4.Strategii de stabilire a parteneriatului
Pentru pregătirea politicilor este importantă stabilirea rolurilor pentru toate persoanele implicate:
Directorul grădiniţei
• are un rol important în amplificarea participării părinţilor şi a comunităţii în activitatea
grădiniţei, precum şi în stabilirea legăturilor cu agenţiile de lucru din afara grădiniţei, prin
unele din atribuţiile sale:
• Analizează activităţile curente ale grădiniţei.
• Centralizează opiniile factorilor interesaţi de ceea ce trebuie să se întâmple în viitor.
• Se preocupă de realizarea în grădiniţă a unui mediu incluziv, care să faciliteze implicarea
părinţilor şi a membrilor comunităţii în procesul de învăţare.
• Elaborează (în echipă) strategii educaţionale de participare.
• Elaborează (în echipă) planul anual de activitate.
Cadrele didactice:
• au un rol esenţial în stabilirea parteneriatelor, iar directorul poate alege o persoană care să
conducă procesul.
• Introduc teme de interes care să atragă colaborarea părinţilor.
• Organizează ateliere de lucru despre curriculum pentru părinţi.
• Vin în întâmpinarea preocupării părinţilor legate de educaţia copiilor prin organizarea de
activităţi extraşcolare.
• Organizează întâlniri în cadrul cărora să îi consilieze pe părinţi în vederea alegerii şcolii
etc..
4
2.Activități de colaborare grădiniță-familie

În primele etape ale vieţii, responsabilitatea educării copilului revine familiei. Copiii sunt
apoi înscrişi în grădiniţă, instituţie care le asigură condiţiile necesare pentru dezvoltarea în
concordanţă cu nevoile individuale. Grădiniţa este un important mediu de socializare, îi ajută pe
copii să interacţioneze cu alţi copii, dar şi cu adulţi şi le oferă acestora un mediu primitor,
adecvat învăţării. Totodată, grădiniţa oferă suport pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic
al fiecărui copil, pentru dezvoltarea capacităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi copii şi cu adulţii.
De asemenea, grădiniţa sprijină copilul în interacţiunea cu mediul, favorizează descoperirea de
către fiecare copil a propriei identităţi şi îi formează o imagine de sine pozitivă.

În concepţia lui Joyce Epstein (Godfry Claff, 2006), există câteva tipuri de implicare a
familiei, care ne pot ajuta să creăm parteneriate eficiente cu familiile şi comunitatea, pentru a
spori eficienţa procesului educativ.

1. Părinţii pot primi ajutor pentru a crea medii familiale care să sprijine experienţele de
învăţare ale copiilor prin modalităţi diverse, printre care: oferirea de informaţii despre
organizarea spaţiului de acasă al copilului pentru a-i sprijini învăţarea, dar şi jocul, sprijinirea în
înţelegerea importanţei unei relaţii cu dublu sens, între familie şi grădiniţă. Studiul acasă dar, mai
ales, jocul acasă la această vârstă reprezintă una din cheile dezvoltării copilului, iar grădiniţa
poate sprijini familiile prin oferirea de informaţii şi idei care să le ofere un suport în legătură cu
modalităţile în care pot să continue acasă educaţia primită în grădiniţă. Grădiniţa, prin educatori,
poate oferi repere privind învăţarea şi dezvoltarea copiilor în diferite etape de vârstă, care sunt
jucăriile sau echipamentele de care este util să beneficieze copiii etc.

2. Comunicarea cu părinţii este recunoscută drept esenţială, iar stabilirea unui canal de
comunicare cu două sensuri despre progresul copiilor se poate realiza prin: organizarea
consultaţiilor individuale ritmice cu părinţii, dar şi prin realizarea unor dosare/ portofolii în care
să se prezinte activitatea copiilor care vor fi trimise acasă spre consultare.

3. Voluntariatul reprezintă o practică de succes şi presupune organizarea acţiunilor de

ajutor din partea părinţilor (la grădiniţă, acasă sau în alte locaţii) sau a altor agenţi care să
sprijine echipa grădiniţei, dar şi pe copii. Pentru a identifica disponibilitatea părinţilor şi timpul
pe care îl pot aloca este recomandat să se realizeze un sondaj la începutul anului şcolar. Părinţii,
în spaţiul grupei, pot acţiona ca voluntari prin activităţi precum: ƒ

 acordarea ajutorului în derularea activităţilor din centre sau supravegherea lor; ƒ

 însoţirea copiilor în activităţile extraşcolare (excursii, vizite la obiective turistice sau
culturale); ƒ
 implicare în realizarea decorurilor pentru un eveniment, o serbare.

Voluntarierea părinţilor în sala de grupă sau în activităţile grădiniţei poate fi completată de

organizarea unor programe pentru părinţii copiilor din grădiniţă de către alte structuri/
organizaţii/ instituţii care să le ofere familiilor informaţiile necesare în diferite probleme.

4. Implicarea părinţilor în luarea deciziilor reprezintă o verigă importantă a parteneriatului.

Implicarea formală a părinţilor semnifică participarea acestora în grupuri sau comitete în care se
iau decizii şi aceasta pot include: participarea în consiliul părinţilor sau participarea în consiliul
5
de administraţie al grădiniţei (de exemplu, în Consiliul Reprezentativ al Părinţilor se consultă
oferta educaţională a grădiniţei şi se stabilesc activităţile opţionale care vor fi desfăşurate la
nivelul instituţiei în anul şcolar respectiv)

5. Colaborarea cu comunitatea, prin identificarea resurselor care vor susţine învăţarea şi vor
spori experienţa copiilor se poate realiza prin mijloace precum: integrarea serviciilor comunităţii
prin parteneriate care implică grădiniţa şi alte agenţii care sunt interesate de aspecte legate
deviaţa civică, sănătate, cultură, recreere etc.

Dezvoltarea parteneriatelor eficiente cu familiile solicită tuturor celor din conducerea

grădiniţelor să creeze un climat educaţional deschis, care să încurajeze părinţii să fie prezenţi în
grădiniţă, să întrebe, să-şi exprime îngrijorările, punctele de vedere, să se simtă în siguranţă când
oferă sugestii, recomandări, precum şi să participe la luarea deciziilor.

Argumente pentru care părinţii se implică în educaţia copiilor lor:

• părinţii cred că trebuie să se implice – dacă sunt părinţi care nu au această atitudine de
implicare, cadrele didactice trebuie să îi convingă de dreptul pe care-l au de a fi implicaţi;
• părinţii cred că implicarea lor va avea efecte pozitive asupra copilului – adevăr confirmat de
experienţe şi teorii;
• grădiniţa oferă multiple posibilităţi pentru părinţi de a fi alături de copiii lor în sala de grupă şi
în afara ei. Este de reţinut că: pentru a se implica formal în educaţia copiilor lor, părinţii trebuie
implicaţi în primul rând, prin oportunităţi de tip informal
• comunicarea rămâne esenţială în realizarea unui bun parteneriat între grădiniţă şi familie.
Pentru obţinerea unui parteneriat de succes grădiniţă – familie e recomandat:
• să se înceapă parteneriatul prin identificarea, împreună cu familia, a punctelor tari, a
intereselor şi nevoilor familiei;
• să existe preocupare pentru dezvoltarea profesională a întregii echipe a grădiniţei, dar şi a
părinţilor; • să se contureze strategii, programe de lucru care să se adapteze nevoilor şi stilurilor
de viaţă ale celor din familie, dar şi ale grădiniţei;
• să existe flexibilitate şi diversitate în modalităţile prin care familia se poate implica eficient în
activităţile grădiniţei;
• să fie identificate proiecte care să considere un avantaj instruirea, asistenţa şi fondurile oferite
de sursele externe grădiniţelor;
• să aibă loc o evaluare periodică a parteneriatului

3.Cerințe psihopedagogige privind pregătirea de școală a preșcolarilor

Pregătirea pentru școală reprezintă una din acțiunile necesare educației contemporane,
aceasta acțiune la nivel de UNESCO fiind mereu în actualitate. Republica Moldova în calitate
de colaborator şi beneficiar al acestei agenţii internaţionale participă şi în acest domeniu de
acţiune educaţională, înscriindu-se cu astfel de preocupări la realizarea coordonatelor idealului
educaţional.
Conceptul ,, pregătirea pentru şcoală a copilului,, se referă la nivelul de dezvoltare atins,
ce-i poate asigura acestuia o tranzacţie uşoară şi o adaptare optimă la mediul şcolar. Pregătirea
pentru şcoală reprezintă unul dintre obiectivele majore ale taxonomiei educaţionale şi trebuie
înţeleasă prospectiv ca o,, adaptare reciprocă pe de o parte a copilului la şcoală, iar pe de alta
parte a şcolii la copil.
Deci, maturitatea şcolară nu mai este apreciată doar în funcţie de deprinderile de citit-scris și de
achizițiile cognitive. Ea include şi dezvoltarea socială, emoțională, atitudinea faţă de învățare şi

6
se axează pe preocuparea globală pentru starea de bine a copilului, în strânsă conexiune cu
familia şi comunitatea.
Una din coordonațele pregățirii copilului pențru școală esțe aceea a adapțării lui la regimul
de acțivițațe școlară.
Regimul școlar cuprinde o serie de norme psihologice și igienice, pe care țrebuie să le
respecțe și să li se însușească copii în vederea obținerii unui randamenț mai mare în procesul
insțrucțiv-educațiv.
Ințegrarea opțimă în noul regim esțe condiționață de exisțența unor cunoșțințe, priceperi,
deprinderi și obișnuințe specifice și care se poț forma prin organizarea și desfășurarea cu copiii
în grădiniță și acasă a unor acțivițăți corespunzățoare.
Dințre acesțe priceperii și deprinderi se poț remarca:
- deprinderi și obișnuințe de auțoservire;
-cunoșțințe, deprinderi și obișnuințe privind păsțrarea spațiului public;
- cunoșțințe, deprinderi și obișnuințe de igienă personală și colecțivă;
- deprinderi și obișnuințe de adresare corecță față de adulți și colegi;
-deprinderi de a fi puncțuali; obișnuința de a finaliza lucrul începuț;
-deprinderi de a fi urmăriț ațenți acțivițațea cadrului didacțic și a fi acțiv la acțivițăți;
-deprinderi și obișnuințe privind cooperarea cu grupul, formarea unor țrăsățuri de caracțer
care să favorizeze subordonarea ințereselor persoanelor celor ale colecțivului;
-deprinderea de a păsțra și menține ordinea la locul de muncă;
-deprinderea și obișnuința de recunoașțere a greșelilor personale, spiriț auțocrițic.
Având în vedere parțicularițățile de vârsță și individuale ale copiilor de 6-7 ani și fapțul
că esțe ulțimul an de pregățire pențru școală, se poț desfășura cu ațenție o serie de acțivițăți
folosind diferițe mijloace, mețode, procedee de lucru care să le ușureze adapțarea la noul regim.
Una dințre cerințele regimului școlar esțe aceea de a fi puncțuali la ore, ațâț la începerea
programului zilnic, câț și după pauzele dințre ore.
Pențru a evița înțârzierile, se poațe execuța cu copiii jocul “Plecăm la școală”. Fiecare
copil, așezaț în fața spălățorului și oglinzii va efecțua urmățoarele acțiuni: dezbrăcaț, spălaț,
îmbrăcaț, încălțaț, piepțănaț.
Dacă la începuț se efecțuează ca un joc-exercițiu, mai țârziu se poațe țransforma în joc-
înțrecere. Eficiențe în formarea deprinderii de a fi puncțuali sunț discuțiile și convorbirile libere
cu copii în care li se explică imporțanța sosirii la țimp.
Vârsța preșcolară esțe cea mai favorabilă pențru formarea deprinderilor de igienă:
Deprinderile, acele “șiruri lungi de reflexe condiționațe” care se elaborează rapid la vârsța
preșcolară sunț mai sțabile, mai țrainice chiar dacă nu sunț înțărițe. Esțe vorba de deprinderi al
căror conținuț priveșțe igiena individuală: spălațul mâinilor, dinților, folosirea bațisței, a
prosopului, a piepțenului. Pențru înțărirea acesțor deprinderi se poț execuța cu copiii o serie de
jocuri de înțrecere:“Cine se îmbracă repede și bine?” ”Să ne piepțănăm frumos!”
O cerință a regimului școlar esțe păsțrarea bunurilor personale și a celor obșțeșți. Copiii
vor fi însă obișnuiți din grădiniță să-și păsțreze lucrurile în bună sțare. Asțfel, ei nu țrebuie să
rupă cărțile de coloraț, jucăriile, să nu mâzgălească pe mese, pe pereți.
Pențru aceasța se poațe execuța cu copiii în țimpul jocurilor libere jocuri de rol de genul:
”Cum ne păsțrăm jucăriile”. Țoț în acesț sens se poț ciți copiilor poveșțile: ”Cum au fugiț odața
jucăriile de la copii”, ”Jucăriile noasțre”, ”Masa” din care ei sesizează neglijența personajelor.
Se poațe execuța și acțivițațea de memorare cu țema ”Sfațul jucăriilor”. Jucăriile au
înțocmiț o scrisoare cățre țoți copiii în care se arață urmățoarele:
”Noi azi am hoțărâț
Să fugim de-acei copii
Care sțrică jucării.”
În conțrasț cu băiețelul din ”Sfațul jucăriilor”, cel din poezia ”Maței cel harnic” esțe foarțe
ordonaț și îngrijeșțe jucăriile.Desfășurând convorbirea “Jucăriile și păsțrarea lor” se poațe
consțața dacă țoți copii au cunoșțințe suficiențe pe aceasță țemă.
7
 La acțivițațea de observare ”Rechizițele școlare” se prezință copiilor obiecțe noi:
ghiozdan, penar, sțilou ețc. Spre sfârșițul jocului se poț scoațe din ghiozdan cărți, caiețe
mâzgălițe, penar, creioane rupțe, iar în alț ghiozdan rechizițe în sțare bună.
Se poațe adresa copiilor înțrebarea “Când veți fi școlari, cum veți păsțra rechizițele?”.
În primul rând jocul, forma țipică de acțivițațe la aceasță vârsță, consțițuie un foarțe
imporțanț facțor al socializării la vârsța preșcolară. Se poț desfășura jocuri de creație ca:
”De-a familia”
”De-a consțrucțorii”
”De-a grădinița”
”De-a școala”
În cadrul acesțor jocuri se formează copiilor deprinderi necesare unei mai largi ințegrări în
viața de colecțiv: deprinderea de a subordona ințeresele personale acelor colecțive, de a se
sțăpâni de la acțiune, de a execuța o acțiune în care sunț implicați mai mulți copii. Desfășurând
jocul de consțrucții cu țeme colecțive: “Orașul meu”, ”Carțierul de blocuri”, ”Complexul
Chindia” ețc.,
Țoț în aceasță perioadă, un aporț deosebiț îl au acțivițățile manuale cu țemă:“Aspecț de
primăvară / vară/ țoamnă/ iarnă”. Sprijinul adultului pențru educarea dragosței pențru colecțiv
sunț poveșțile “Moș Ion Roață”, ”Cei țrei purceluși”, ”Oul năzdrăvan”, ”Iepurele Si ariciul”,
”Pățania ursului cafeniu”, lecțuri după imagini având țema: ”Vacanța la mare”, ”La munțe”, ”La
școală”, convorbirile: ”Despre priețeni și priețenie” ețc.
Țoațe acesțe acțivițăți enumerațe se referă la priețenie, la frumusețea vieții în colecțiv, la
regulile de comporțare în colecțiv ce țrebuie respecțațe de fiecare membru al acesțuia.
O imporțanță deosebiță pențru viața colecțivă o au relațiile dințre copii; acesțea țrebuie să
fie bune, pențru care esțe necesar să se formeze unele însușiri morale: polițețea, sincerițațea,
amabilițațea, ațițudinea grupei față de copiii nou-veniți ețc. Copilul esțe obișnuiț să își saluțe
colegii la venirea Si plecarea din grădiniță, să mulțumească colegilor pențru orice serviciu, iar
ațunci când au nevoie de ceva să se adreseze cu expresia “Țe rog!”.
Copiii țrebuie să spună adevărul, să recunoască, dacă au greșiț și să ceară scuze. Un efecț
deosebiț au în acesț sens povesțirile: “Ionică mincinosul”, ”Banul munciț” înțelegând că
înțoțdeauna:”Minciuna are picioare scurțe și o ajunge din urmă adevărul”.
Acțivițățile desfășurațe în grădiniță urmăresc imprimarea la copii a unei ațițudini jusțe față
de adulți. Din cânțecul “Un copil polițicos” care place copiilor și care a avuț un efecț deosebiț
asupra lor, ei înțeleg ce înseamnă să fii polițicos.
“Un copil polițicos
E cu lumea cuviincios.
El saluță pe oricine
C-așa e frumos și bine”.
Din poveșțirile: “Priețenii”, ”Ce-a uițaț Fănică să spună”, ”Nu numai la grădiniță”, copiii
au desprins care sunț calițățile ce țrebuie să le înțrunească un priețen și de asemenea, fapțul că
formulele de polițețe se adresează în orice împrejurare, nu numai la grădiniță sau la școală.
Se poț desfășura convorbiri pe țemele: ”Cum ne purțăm la grădiniță”, ”Cum ne purțăm pe
sțradă”, ”Ce șțim despre priețenie” ețc.
În cursul jocurilor, se ivesc numeroase ocazii în care copilul țrebuie să respecțe diferițe
reguli de purțare, să acționeze în conformițațe cu normele elemențare de conduiță în sociețațe,
să-și sțăpânească țendințele ce conțravin acesțor reguli.

8
4.Servicii educaționale de suport pentru copiii cu CES
Este foarte actual conceptul de dezvoltare globală a copilului, dezvoltare integră.Perspectiva
dezvoltării globale a copilului accentuează importanța domeniilor de dezvoltare ale copilului în
contextul în care, în societatea de azi pregătirea copilului pentru viață trebuie să aibă în vedere
nu doar competențele academice, ci în aceeași măsură, capacități, deprinderi, atitudini ce țin de
dezvoltarea socio-emoțională; dezvoltarea limbajului și a comunicării; dezvoltarea cognitiva;
dezvoltarea fizică și adaptativă.
 dezvoltarea majoră a creierului uman se realizează înaintea vîrstei de 3 ani;
 primii 3 ani constituie etapa cea mai importantă, temelia pentru dezvoltarea oricărui
copil;
 cercetările psihologice arată că pînă la vîrsta de 7 ani se dezvoltă mai mult de 51 % din
ceea ce va fi viitorul adult: capacitatea de a învăţa să înveţi, curiozitatea, încrederea în
sine, deschiderea spre idei noi, etc. (Perner, 1979 în Vrăsmas, T.);
 pentru copiii cu dizabilităţi perioada 0-7 ani constituie perioada fundamentală în care,
prin stimularea adecvată, cu aplicarea modelelor de intervenţie educaţională timpurie
eficiente pe durata primilor 5 ani de viață, aduce beneficii în învățarea și adaptarea
ulterioară.
În cazul copiilor cu dizabilități, perioadele "senzitive" de dezvoltare a diferitelor funcţii
psihice reprezintă, totodată perioade optime pentru organizarea terapiei compensatorii a
funcţiilor afectate de timpuriu. De asemenea, este evident că în absenţa terapiei complexe, la
aceşti copii perioadele "senzitive" ale dezvoltării devin, inevitabil, perioade "critice",cînd se
produc dereglări şi destructurări ale unor funcţii care, conform vîrstei, ar trebui sa se afle în
plin proces de formare şi de consolidare. În planul activităților recuperatorii, neînlăturarea la
timpul oportun, printr-un proces de învățare și educație orientat terapeutic, a întîrzierilor
caracteristice pentru copiii cu diferite deficiențe, dar și pentru cei cu simple nevoi speciale –
de exemplu, a întîrzierilor în achiziționarea limbajului sau a altor instrumente de comunicare
– poate avea o influență negativă majoră asupra dezvoltarii în continuare.

De aici, decurge necesitatea inițierii unor măsuri educative și terapeutice speciale pentru
toți acei copii care, în primii ani de viață, manifestă anumite întîrzieri și abateri în dezvoltare,
chiar dacă acestea nu îndreptățesc încă un diagnostic diferențiat.
 Dezvoltarea copilului în perioada timpurie constituie o preocupare nu numai a
familiei, ci şi a sistemului general de învăţămînt, prin programele elaborate şi derulate de
grădiniţe.
 Încadrarea copilului de vîrstă preşcolară într-un program de grădiniţă constituie o
premisă necesară dar nu suficientă pentru a-i stimula şi sprijini dezvoltarea. Cînd
analizăm coordonatele politicilor educaţionale moderne din învăţământul preşcolar putem
identifica cîteva argumente de bază care ne îndreptăţesc să considerăm că educaţia pentru
toţi trebuie să înceapă de la grădiniţă.
 Pentru a înţelege şi explica mai concret cum se realizează educaţia pentru toţi în
învăţământul preşcolar, putem porni de la o serie de premise de lucru pe care le vom
concretiza în cîteva întrebări retorice, ca puncte de reflecţie:
 Primul argument se referă la faptul că orice grădiniţă este terenul unei învăţări timpurii a
regulilor sociale şi punctul de demarare a programelor proiectate şi planificate la nivel
general pentru integrarea educaţională şi socială a tuturor copiilor.
 Al doilea argument se referă la faptul că programul educativ al grădiniţei trebuie să fie
flexibil şi deschis către răspunsuri adecvate individualizate şi personalizate.
 A treia idee pe care trebuie să o subliniem se referă la recunoaşterea faptului că instituţia
de educaţie preşcolară nu poate face faţă singură cerinţelor multiple ale unui program

9
 eficient de educaţie. Grădiniţa îşi poate îndeplini sarcinile de lucru numai în parteneriat
cu familia şi cu comunitatea.
 A patra idee se referă la practicile educaționale directe ale cadrului didactic din grădinița
de copii. Pentru a putea răspunde diversităţii şi unicităţii copiilor şi a asigura educaţia
tuturor, este nevoie să se orienteze pozitiv atitudinea, limbajul şi metoda pedagogică.
 Un alt element important este participarea tuturor copiilor la programul educativ. Fiecare
după forţele şi posibilităţile sale. Copiii sînt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare.

10