Realizați un eseu pe teme:Manualele școlare și

auxiliarele curriculare în România

Curriculum desemnează ansamblul structurat al experienţelor

de predare şi învăţare (obiective, continuturimaterial didactic,
activităţi de predare-invatare-evaluare ) planificate, oferite sub
îndrumarea unei instituţii de învăţământ ( în interiorul şi în
afara ei) în vederea atingerii obiectivelor prestabilite.
Curriculum şcolar poate fi analizat şi interpretat din trei
perspective : procesuală, structurală şi cea a produselor /
documentelor curriculare.
Din perspectiva produselor curriculare, acestea pot fi :
a) Principale  –  planul de învăţământ ;
–  programa şcolară ;
–  manualul şcolar.
b) Auxiliare    –  ghiduri metodice pentru cadre didactice ;
–  caiete de muncă independenta ;
–  seturi multimedia ;
–  soft-uri educaţionale.
c) Produse curriculare pentru cadru didactic, rezultate din
proiectarea activităţii de către acesta :
–  planificarea calendaristică ;
–  proiectarea unităţilor de învăţare ;
–  proiectarea la nivelul lecţiei.
Planul de învăţământ este un document oficial prin care se
structurează conţinutul învăţământului pe niveluri şi profiluri
de şcoli. Sunt stabilite numărul de ore ( minim şi maxim) pe
diferite discipline sau arii curriculare.
Planul cadru pentru învăţământul preuniversitar este structurat
astfel :
–  disciplinele sunt grupate pe arii curriculare;
–  sunt prezente ,, curriculum-ul nucleu “ şi ,, curriculum-ul la
decizia şcolii “;
–  asigurarea continuităţii în cadrul aceluiaşi ciclu, a
interdependentei  dintre disciplinele şcolare.
Principiile care au stat la baza elaborării Planului de
învăţământ sunt:
1) Principii de politica educaţionala :
–  principiul descentralizării şi al flexibilizării ;
–  principiul descongestionării programului de studiu ;
–  principiul eficienţei ;
– principiul compatibilizării sistemului românesc de
învăţământ cu standardele europene.
2) Principii de generare a noului plan de învăţământ :
– principiul selecţiei şi al ierarhizării culturale ;
– principiul funcţionalităţii ;
–  principiul coerentei ;
–  principiul egalităţii şanselor ;
–  principiul flexibilităţii şi al parcursului individual ;
– principiul racordării la social.
Programa şcolară este actul oficial care reda sintetic
conţinuturile învăţământului pe ani şcolari sau pe cicluri de
învăţământ. Ea poate fi plasată pe următoarele planuri :
a) Programa ideală este definită de cei care o elaborează ;
b) Programa formală este cea care primeşte adeziunea oficială
a statului şi a comisiilor şcolare;
c) Programa aparenta – care dă părinţilor şi profesorilor
sentimentul că ea reflectă punctul lor de vedere cu privire la
ceea ce trebuie să se înveţe ;
d) Programa operaţională – cea care este predată elevilor ;
e) Programa trăită – cea care este trăită de elevi.
Structura programei este următoarea :
– obiectivele ;
– structura tematica a conţinutului ;
– alocarea orientativă a numărului de ore pe teme ;
– indicaţii metodice privitoare la realizarea predării, învăţării
şi evaluării.
O programă modernă cuprinde :
1) Nota  de prezentare  –  obiectivele cadru şi obiectivele de
referinţă;
2) Conţinuturile ;
3) Exemple de activităţi de învăţare ;
4) Standarde curriculare de performanţă.
         În elaborarea structurii tematice a unui obiect de
învăţământ se ţine seama de perspectiva ştiinţifică ( cea care
urmăreşte corespondenta dintre conţinutul disciplinei
ştiinţifice şi conţinutul obiectului de învăţământ ) şi de cea
psihopedagogica ( transpunerea conţinutului într-o structură
adecvată cerinţelor psihopedagogice ).
         Cerinţele psihopedagogice în elaborarea structurii
tematice a unei discipline sunt : relevantă, secventialitatea,
coerentă sau consistentă.
Programele şcolare sunt componente de bază ale Curricumului
Naţional. Ele reprezintă instrumentul didactic principal care
descrie condiţiile învăţării precum şi criteriile dezirabile
pentru reuşita învăţării, condiţii exprimate în termeni de
obiective, conţinuturi, activităţi de învăţare şi standarde
curriculare de performanţă.
Programele reprezintă oferta educaţionala a unei anumite
discipline pentru un parcurs şcolar determinat.
         Manualele şcolare concretizează programele şcolare
în diferite unităţi didactice, sau experienţe de învăţare,
operationalizabile în relaţia didactică învăţător – elev.
Conţinuturile învăţării sunt structurate pe capitole,
subcapitole, teme, lecţii.
Manualele îndeplinesc mai multe funcţii ;
a) Funcţia de informare ce vizează : selecţia cunoştinţelor în
concordanţă cu programa şcolară şi accesibilizarea acestora ;
b) Funcţia de structurare şi de organizare a învăţării : de la
practică la teorie, de la teorie la exerciţii practice, de la
exerciţii practice la elaborarea teoriei, teorie – ilustrări,
ilustrări – observare şi analiză.
c) Funcţia de dirijare a învăţării cu două alternative :
– repetere, memorizarea, imitarea modelelor ;
– activitatea deschisă şi creativă aelevilor.
În elaborarea manualelor se are în vedere trei formule :
concepţia originală, adaptarea manualelor existente şi manuale
traduse.
În procesul de modernizare a învăţământului, manualul şcolar
a fost supus unor transformări esenţiale, menite să transpună
pe elev din postura lui de ,, a înţelege”,de a memora
cunoştinţele elaboraye şi sistematizate ,,de-a gata”, în subiect
activ, parcurgând drumul cunoaşterii, redescoperind
informaţiile.Manualul devine un instrument de lucru care
permite elevului strângerea, selectarea, sistematizarea datelor
şi faptelor, prelucrarea acestora prin acţiuni şi operaţii
cognitive care să asigure dezvoltarea personalităţii elevului.
         Manualele alternative (elaborarea şi difuzarea
simultană a mai multor manuale pentru aceeaşi disciplina sau
arie curriculară) dau posibilitatea cadrului didactic să-şi aleagă
manualul care i se potriveşte cel mai bine elevilor săi. Acesta
nu mai trebuie parcurs integral, ci numai unităţile de conţinut
obligatorii .Ele propun moduri diferite de abordare şi însuşire
a cunoştinţelor unice , prevăzute în programa şcolară, alegerea
lor relizandu-se în funcţie de caracteristicile psiho-
comportamentale ale elevilor, dar şi de aptitudinile şi stilurile
didactice ale educatorilor.
Mai presus de orice stă realizarea obiectivelor şi a
performanţelor care depind în primul rând de educator, de
talentul său, de dragostea să pentru copii, de modul creator de
abordare al temelor, prin punerea în valoare a posibilităţilor şi
resurselor de care dispune clasa de elevi.