PRINCIPALELE 

DOCUMENTE  CURRICULARE – CARACTERISTICI

Curriculum desemnează ansamblul structurat al experienţelor de predare şi învăţare (obiective,
continuturi, material didactic, activităţi de predare-invatare-evaluare ) planificate, oferite sub
îndrumarea unei instituţii de învăţământ ( în interiorul şi în afara ei) în vederea atingerii
obiectivelor prestabilite.
Curriculum şcolar poate fi analizat şi interpretat din trei perspective : procesuală, structurală şi
cea a produselor / documentelor curriculare.
Din perspectiva produselor curriculare, acestea pot fi :
a) Principale 
–  planul de învăţământ ;
–  programa şcolară ;
–  manualul şcolar.
b) Auxiliare   
–  ghiduri metodice pentru cadre didactice ;
–  caiete de muncă independenta ;
–  seturi multimedia ;
–  soft-uri educaţionale.
c) Produse curriculare pentru cadru didactic, rezultate din proiectarea activităţii de către acesta

–  planificarea calendaristică ;
–  proiectarea unităţilor de învăţare ;
–  proiectarea la nivelul lecţiei.
Planul de învăţământ este un document oficial prin care se structurează conţinutul
învăţământului pe niveluri şi profiluri de şcoli. Sunt stabilite numărul de ore ( minim şi maxim)
pe diferite discipline sau arii curriculare.
Planul cadru pentru învăţământul preuniversitar este structurat astfel :
–  disciplinele sunt grupate pe arii curriculare;
–  sunt prezente ,, curriculum-ul nucleu “ şi ,, curriculum-ul la decizia şcolii “;
–  asigurarea continuităţii în cadrul aceluiaşi ciclu, a interdependentei  dintre disciplinele şcolare.
Principiile care au stat la baza elaborării Planului de învăţământ sunt:
1) Principii de politica educaţionala :
–  principiul descentralizării şi al flexibilizării ;
–  principiul descongestionării programului de studiu ;
–  principiul eficienţei ;
– principiul compatibilizării sistemului românesc de învăţământ cu standardele europene.
1
2) Principii de generare a noului plan de învăţământ :
– principiul selecţiei şi al ierarhizării culturale ;
– principiul funcţionalităţii ;
–  principiul coerentei ;
–  principiul egalităţii şanselor ;
–  principiul flexibilităţii şi al parcursului individual ;
– principiul racordării la social.
Programa şcolară este actul oficial care reda sintetic conţinuturile învăţământului pe ani şcolari
sau pe cicluri de învăţământ. Ea poate fi plasată pe următoarele planuri :
a) Programa ideală este definită de cei care o elaborează ;
b) Programa formală este cea care primeşte adeziunea oficială a statului şi a comisiilor şcolare;
c) Programa aparenta – care dă părinţilor şi profesorilor sentimentul că ea reflectă punctul lor de
vedere cu privire la ceea ce trebuie să se înveţe ;
d) Programa operaţională – cea care este predată elevilor ;
e) Programa trăită – cea care este trăită de elevi.
Structura programei este următoarea :
– obiectivele ;
– structura tematica a conţinutului ;
– alocarea orientativă a numărului de ore pe teme ;
– indicaţii metodice privitoare la realizarea predării, învăţării şi evaluării.
O programă modernă cuprinde :
1) Nota  de prezentare  –  obiectivele cadru şi obiectivele de referinţă;
2) Conţinuturile ;
3) Exemple de activităţi de învăţare ;
4) Standarde curriculare de performanţă.
         În elaborarea structurii tematice a unui obiect de învăţământ se ţine seama de perspectiva
ştiinţifică ( cea care urmăreşte corespondenta dintre conţinutul disciplinei ştiinţifice şi conţinutul
obiectului de învăţământ ) şi de cea psihopedagogica ( transpunerea conţinutului într-o structură
adecvată cerinţelor psihopedagogice ).
         Cerinţele psihopedagogice în elaborarea structurii tematice a unei discipline sunt :
relevantă, secventialitatea, coerentă sau consistentă.
Programele şcolare sunt componente de bază ale Curricumului Naţional. Ele reprezintă
instrumentul didactic principal care descrie condiţiile învăţării precum şi criteriile dezirabile
pentru reuşita învăţării, condiţii exprimate în termeni de obiective, conţinuturi, activităţi de
învăţare şi standarde curriculare de performanţă.
2
Programele reprezintă oferta educaţionala a unei anumite discipline pentru un parcurs şcolar
determinat.
         Manualele şcolare concretizează programele şcolare în diferite unităţi didactice, sau
experienţe de învăţare, operationalizabile în relaţia didactică învăţător – elev.
Conţinuturile învăţării sunt structurate pe capitole, subcapitole, teme, lecţii.
Manualele îndeplinesc mai multe funcţii ;
a) Funcţia de informare ce vizează : selecţia cunoştinţelor în concordanţă cu programa şcolară şi
accesibilizarea acestora ;
b) Funcţia de structurare şi de organizare a învăţării : de la practică la teorie, de la teorie la
exerciţii practice, de la exerciţii practice la elaborarea teoriei, teorie – ilustrări, ilustrări –
observare şi analiză.
c) Funcţia de dirijare a învăţării cu două alternative :
– repetere, memorizarea, imitarea modelelor ;
– activitatea deschisă şi creativă aelevilor.
În elaborarea manualelor se are în vedere trei formule : concepţia originală, adaptarea manualelor
existente şi manuale traduse.
În procesul de modernizare a învăţământului, manualul şcolar a fost supus unor transformări
esenţiale, menite să transpună pe elev din postura lui de ,, a înţelege”,de a memora cunoştinţele
elaboraye şi sistematizate ,,de-a gata”, în subiect activ, parcurgând drumul cunoaşterii,
redescoperind informaţiile.Manualul devine un instrument de lucru care permite elevului
strângerea, selectarea, sistematizarea datelor şi faptelor, prelucrarea acestora prin acţiuni şi
operaţii cognitive care să asigure dezvoltarea personalităţii elevului.
         Manualele alternative (elaborarea şi difuzarea simultană a mai multor manuale pentru
aceeaşi disciplina sau arie curriculară) dau posibilitatea cadrului didactic să-şi aleagă manualul
care i se potriveşte cel mai bine elevilor săi. Acesta nu mai trebuie parcurs integral, ci numai
unităţile de conţinut obligatorii .Ele propun moduri diferite de abordare şi însuşire a
cunoştinţelor unice , prevăzute în programa şcolară, alegerea lor relizandu-se în funcţie de
caracteristicile psiho- comportamentale ale elevilor, dar şi de aptitudinile şi stilurile didactice ale
educatorilor.
Mai presus de orice stă realizarea obiectivelor şi a performanţelor care depind în primul rând de
educator, de talentul său, de dragostea să pentru copii, de modul creator de abordare al temelor,
prin punerea în valoare a posibilităţilor şi resurselor de care dispune clasa de elevi.