1. DIDACTICA- TEORIA GENERALĂ A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI.

1.1. Delimitări conceptuale. Problemele didacticii contemporane. Evoluția și constituirea

didacticii-teorie generală a procesului de învăţământ.

Didactica generală, în calitatea sa de ştiinţă pedagogică fundamentală, poate fi definită ca

teorie generală a procesului de învăţământ. Esenţa sa este sugerată de etimologia
cuvântului ,,didactică”, provenită din termenii greceşti: ,,didaskein” = a învăţa; ,,didaktikos” =
instruire, instrucţie; ,,didasko” = învăţare, învăţământ; ,,didaktike” = arta învăţării. Toate cele
patru accepţiuni circumscriu problematica procesului de învăţământ.
Conceptul ,,didactică” a fost introdus în circulaţie de către pedagogul ceh Jan Amos
Comenius (Jan Amos Komensky) prin lucrarea sa „Didactica Magna” publicată în limba latină în
anul 1632, tradusă, apoi, în limba cehă şi republicată în anul 1657.
J.A.Comenius este unul dintre marii pedagogi ai omenirii, care a lăsat ca moştenire, printr-
un număr impresionant de opere, primul mare sistem de instrucţie şi educaţie. Prin principiile
înnoitoare pe care le promova, opera sa pedagogică a determinat o autentică revoluţie în teoria şi
practica învăţământului.
De aceea, pe bună dreptate, comunitatea internaţională l-a considerat pe J.A.Comenius
„părintele didacticii”, iar secolului al XVII-lea i s-a dat şi numele de „secolul didacticii”.
„Didactica Magna” este un tratat de didactică, primul care cuprinde şi o teorie a educaţiei.
Definind didactica drept ,,arta de a învăţa pe alţii bine”, Comenius preciza că a învăţa pe altul
înseamnă a şti tu ceva şi a face şi pe altul să înveţe să ştie, şi aceasta trebuind să se facă repede,
plăcut şi temeinic.
Constatăm: Didactica, în calitatea sa de ştiinţă pedagogică fundamentală, poate fi definită
ca teorie generală a procesului de învăţământ, care are ca obiect de studiu definirea procesului de
învăţământ (caracteristici, dimensiuni, structură de funcţionare : obiective-conţinut-metodologie
evaluare, sistem de proiectare) ; care dezvoltă propriile sale concepte de bază: proces de
învăţământ, principii pedagogice, obiective pedagogice, conţinut pedagogic, metodologie
pedagogică, evaluare pedagogică (al) ale procesului de învăţământ, proiectare pedagogică a
activităţii didactice.
Se pot delimita 3 etape distincte în procesul fundamentării didacticii ca ştiinţă:
1. etapa didacticii tradiţionale, de tip magistrocentrist (secolele XVII-XIX): accent pe
activitatea de predare; sursa principală a cunoaşterii – percepţia; dirijarea autoritară a învăţării;
2. etapa didacticii moderne, de tip psihocentrist sau sociocentrist (sfîrşitul secolului al XIXlea –
prima jumătate a secolului al XX-lea): accent pe activitatea de predare-învăţare; sursa principală
a cunoaşterii: acţiunea determinată psihologic (curentul psihocentrist) sau social (curentul
sociocentrist); dirijarea psihologică sau socială a învăţării;
3. etapa didacticii postmoderne, de tip curricular (a doua jumătate a secolului al XX-lea):
accent pe activitatea de predare-învăţare-evaluare; sursa principală a cunoaşterii: acţiunea
determinată psihosocial, interiorizată deplin prin strategii adecvate (curentul tehnocentrist);
autodirijarea psihosocială a învăţării.
1.2. Procesul de învăţământ –obiect de studiu al didacticii/cadrul principal de
organizare a instruirii și educației școlare.
Educaţia instituţionalizată privită în desfăşurarea ei reprezintă procesul de învăţământ.
Dicţionarul de pedagogie defineşte procesul de învăţământ ca „o activitate sistematică şi
organizată la care participă cadrele didactice (organizare, conducere, predare, îndrumare,
evaluare) şi elevii (efort propriu, învăţare, asimilare, înţelegere, prelucrare, reţinere, aplicare); un
proces de cunoaştere prin care elevul, studentul descoperă adevăruri noi pentru el prin efort
personal, se instruieşte şi se educă (autoeducă) în acelaşi timp”.
Conform lui Sorin Cristea procesul de învăţământ reprezintă „principalul subsistem al
sistemului de învăţământ, în cadrul căruia are loc activitatea de instruire organizată conform
obiectivelor educaţiei care orientează formarea-dezvoltarea personalităţii elevului-studentului.
O altă definiţie în accepțiunea Elenei Macavei precizează că procesul de învăţământ este
ansamblul acţiunilor de organizare, planificare, conduse şi evaluate sistematic în cadrul
instituţional specializat, pe baza unor documente (planuri, programe), a unui sistem taxonomic al
scopurilor şi obiectivelor, pentru instruirea şi educarea copilului, tânărului, adultului.
Conform autorului Ioan Negreţ, procesul de învăţământ poate fi definit ca un ansamblu de
elemente (obiective, conţinuturi, resurse umane, materiale, strategii de instruire, forme de
organizare, tehnici de evaluare, relaţii interpersonale şi de grup, rezultate) care interacţionează în
cadrul unei activităţi complexe, desfăşurate în mod organizat şi sistematic, pentru realizarea unor
finalităţi dinainte stabilite.
În procesul de învăţământ interacţionează două laturi fundamentale: informarea şi
formarea. Informarea reprezintă acţiunea de transmitere organizată a unui sistem unitar de
cunoştinţe despre natură, societate, gîndire. Prin informare se transmit conţinuturi ştiinţifice,
tehnice, literar-artistice, filosofice, etice, religioase etc., punîndu-se astfel bazele ştiinţei şi
culturii elevilor. Ca urmare, aceştia îşi vor însuşi noţiunile fundamentale ale diferitelor domenii,
legile de bază care acţionează în interiorul acestora, cît şi modalităţile principale de utilizare şi
aplicare a cunoştinţelor.
Formarea reprezintă acţiunea complexă de dezvoltare continuă a personalităţii elevilor pe
toate nivelele sale (biologic, psihologic, sociocultural) cu accentul pus pe dezvoltarea atitudinilor
şi capacităţilor spirituale şi a acelor priceperi şi obişnuinţe care să definească un stil propriu şi
eficient de muncă intelectuală, caracterizat prin receptivitate şi deschidere faţă de tot ce este nou,
cât şi prin capacitatea de a selecta, prelucra şi utiliza creator informaţiile noi.
Așadar, PROCESUL DE INVATAMÂNT este principalul subsistem al sistemului de
învatamânt în cadrul căruia se realizează predarea-învațarea-evaluarea în vederea atingerii
dezideratelor educației.
Procesul de învăţământ :
 vizează activităţile didactice/educative reprezentînd forma cu „cel mai înalt nivel de
organizare a activităţii de instruire şi educaţie, de modelare a personalităţii umane”, procesul
de învăţămînt este “principalul mijloc prin care societatea educă şi instruieşte tinerele
generaţii” ;
 dispune de o organizare, desfăşurîndu-se pe baza unui program şi în concordanţă cu anumite
reguli (principii) stabilite de teoria pedagogică;
 are caracter bilateral, presupunînd participarea a doi factori umani (individuali sau de grup) –
profesorul şi elevii;
 presupune interacţiune între cei doi factori umani, eficienţa activităţii fiind dependentă, între
altele, de modul în care se interacţionează;
 se desfăşoară în perspectiva unor scopuri instructive (acumulare de cunoştinţe, formarea de
abilităţi/competenţe) şi formativ-educative (formarea unor capacităţi, a unor atitudini,
trăsături de personalitate, conduite ş.a.);
 este o activitate complexă, la desfăşurarea ei participînd numeroşi factori: umani, materiali,
de conţinut, procesuali.
 constituie un sistem ale cărui elemente componente sunt interdependente şi care dispune de
mecanisme de reglare / autoreglare.