TMI I

Teoria şi metodologia instruirii are calitatea unei ştiinţe

pedagogice fundamentale care este inclusă – de
regulă sub numele de didactica generală – în
structura pedagogiei generale (alături de
fundamentele pedagogiei şi de teoria educaţiei).

PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT- obiectul de

studiu al teoriei şi metodologiei instruirii / didacticii
generale
Teoria şi metodologia instruirii studiază:

instruirea ca expresie a relaţiei predare-învăţare-

evaluare (procesul de învăţământ, obiectivele,
modele de instruire)
stilurile de interacţiune didactică
metodologia instruirii (metode şi tehnici de
instruire)
proiectarea didactică
principiile didactice
 Introducere în teoria şi metodologia instruirii

Didactica- îşi găseşte originea în substantivul grecesc

“didactike / didaktikos”, – arta învăţării şi în verbul didaskein
– a învăţa pe alţii. Generalizarea termenului de didactică are
loc odată cu apariţia lucrării „Didactica Magna” a
pedagogului ceh Ian Amos Comenius (1592-1670), în care a
abordat didactica drept „arta de a învăţa pe toţi toate”.

În concluzie, utilizând o manieră simplă şi pragmatică de

definire, putem afirma că didactica este teoria generală a
procesului de învăţământ privit din perspectivă internă, anume
cea a relaţiei predare-învăţare-evaluare (Surdu, E., 1999,
p.153).
 În prezent didactica studiază
esenţa procesului de învăţământ (predării-învăţării)
conţinutul procesului de învăţământ
principiile (legităţile) didactice
mijloacele de învăţământ
metodele didactice
formele de activitate didactică (organizarea
procesului de învăţământ)
evaluarea cunoştinţelor şi randamentului şcolar
Pentru a eficientiza învăţarea, didactica analizează şi
transpune într-un ansamblu coerent componentele
procesului de învăţământ, şi anume:
predarea
învăţarea
instruirea
evaluarea
obiectivele
metodele
conţinuturile
mijloacele
modurile de interacţiune dintre profesor şi elev
Didactica generală (sau Teoria şi
metodologia instruirii) studiază conceperea,
organizarea şi desfăşurarea procesului de
învăţământ.

Didactica specială studiază aplicarea

didacticii la predarea unei anumite discipline .
Din punct de vedere istoric putem separa
trei etape de dezvoltare
a teoriei generale a instruirii

Didactica tradiţională (secolele XVII-XIX)

Didactica modernă (sfârşitul secolului XIX -

prima jumătate a secolului XX)

Didactica postmodernă (a doua jumătate a

secolului XX)
 Didactica tradiţională
concepe procesul de învăţământ, mai ales, ca
activitate de predare
rolul prioritar revine cadrului didactic, care
este centrat aproape exclusiv asupra
transmiterii cunoştinţelor în vederea memorării
şi a reproducerii acestora de către elevi şi
studenţi
 Didactica modernă
concepe procesul de învăţământ, în mod
special, ca activitate de predare-învăţare
rolul prioritar revine cadrului didactic care este
centrat asupra corelaţiei dintre acţiunea iniţială
de predare şi acţiunea, simultană sau
ulterioară, de învăţare
acţiune declanşată, organizată, orientată, în
direcţia transformării personalităţii
(pre)şcolarului/studentului
 Didactica postmodernă
concepe procesul de învăţământ ca activitate
de predare-învăţare-evaluare
este proiectată în sens curricular prin
centrarea pe obiective şi realizarea
corespondenţei pedagogice dintre obiective-
conţinuturi-metodologie-evaluare
plasează elevul în centrul procesului de
instruire, iar accentul în procesul de
învăţământ se pune pe obiective
 În a doua jumătate a secolului XX este
promovată didactica generală bazată pe
“instruirea programată”, care vizează
următoarea problematică pedagogică:

scopurile instrucţiei
conţinutul învăţământului
procesul de învăţământ (de la obiective
la conţinuturi şi evaluare)
principiile didactice
metodele de învăţământ
organizarea activităţii şcolare
Procesul de învăţământ şi componentele sale
Procesul de învăţământ este ansamblul acţiunilor de
predare-învăţare-evaluare desfăşurate organizat şi
sistematic de către profesori şi elevi în scopul abilitării
elevilor cu un sistem de cunoştinţe, competenţe, priceperi şi
deprinderi necesare integrării profesionale şi sociale a
elevilor.
Structura de bază a procesului de învăţământ este

obiective conţinuturi metode evaluare

Procesul de învăţământ se realizează la nivelul

corelaţiei profesor elev
 Contextul
influenţează organizarea procesului de învăţământ
include un ansamblu de variabile:
spaţiul timpul stilul pedagogic

Factori interni: mediul clasei şi al grupei de elevi/studenţi.

Factori externi: mediul şcolar, extraşcolar, comunitar, social.

Învăţământul este considerat un sistem instituţional în

sistemul global al societăţii.
El este supus unor presiuni sociale exterioare.
 Componentele principale
ale procesului de învăţământ
sunt plasate pe circuitul interdependenţelor dintre
societate – sistem – proces de învăţământ

Procesul de învăţământ, gândit în perspectiva

teoriei şi metodologiei curriculumului are
punct de plecare punct final

stabilirea şi urmărirea rezultatele elevilor

consecventă a obiectivelor
 Predarea este latura procesului de învăţământ intenţionată,
programată, organizată şi conştientizată de comunicare
(transmitere) de către profesor a cunoştinţelor teoretice şi
practice, care stau la baza învăţării. Predarea include toate
activităţile instructiv-educative conduse de profesor, inclusiv
cele care privesc formarea calităţilor psihice afective,
volitive, caracteriale etc.

Structural, activitatea de predare reprezintă sinteza a trei

categorii de variabile:
1. variabila independentă (acţiunile profesorului),
2. variabila dependentă (reacţiile elevului) şi
3. variabilele intermediare (nivelul de cunoştinţe anterioare al
elevilor, motivaţiile, necesităţile etc.)
(Lucica, S., 2009, p.163).
Invăţarea este latura procesului de învăţământ
intenţionată, programată, organizată şi
conştientizată de asimilare şi dobândire a
cunoştinţelor teoretice şi practice de către elev
(student) pe baza predării şi a studiului
independent.

Fără îndoială, pentru a vorbi despre un proces de

învăţare eficient, succesul învăţării, este
dependent atât de factorii interni cât şi de
influenţele exercitate din exterior asupra învăţării:
 Evaluarea
este acţiunea iniţiată de profesor special
pentru verificarea gradului de îndeplinire a
sarcinilor de predare-învăţare.

Procesul de învăţământ ca activitate

predare ↔ învăţare
↕ ↕
evaluare
Obiectivele reprezintă orientările valorice ale
activităţilor organizate în acest cadru, la nivel
general, specific, concret. Sunt proiectări anticipate
care corespund unor opţiuni şi priorităţi sociale de
valoare şi comportament.
Agenţi ai acţiunii – profesorii şi elevii la care se
adaugă şi aportul părinţilor, reuniţi în vederea
atingerii unor scopuri comune.
Conţinutul invatamantului (curriculum) reprezintă
ansamblu de valori, cunoştinţe, atitudini,
competenţe selectat din tezaurul cunoaşterii şi
practicii umane, care se transmit şi se dobândesc
pentru dezvoltarea personalităţii in vederea
integrării socio-profesionale.
Mijloacele de învăţământ şi materialul didactic
reprezintă ansamblul de obiecte, produse,
documente, aparate şi sisteme tehnice care
mijlocesc relaţia de predare-învăţare pentru
eficientizarea acesteia.
Formele de organizare sunt modalităţile de
organizare a procesului instructiv-educativ
(lecţii, activităţi practice, cercuri, excursii etc.)
Câmpul relaţional se formează la nivelul diferitor
tipuri de relaţii: profesori – elevi; elevi – elevi; gup,
microgrup – clasă.
Timpul disponibil impune o anumită
“segmentare” a conţinuturilor pentru atingerea
obiectivelor.
 Structura de organizare
a procesului de învăţământ
La nivel macrostructural
este organizarea pe niveluri, trepte, cicluri, ani de
studii, arii curriculare, discipline şcolare etc.

La nivel microstructural
a) – învăţământ frontal
– învăţământ pe grupe
– învăţământ individual
b) - activităţi didactice (lecţia, activitate în: cabinet,
laborator, atelier şcolar; excursii didactice …)
- activităţi educative (ora de dirigenţie, activitate de
consiliere, cerc de dezbatere …)