Sunteți pe pagina 1din 25

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov

GHID DE STUDII
programul de studii universitare de licenţă

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI


PREȘCOLAR
IF
- program autorizat -

BRAŞOV 2017
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Cuprins

1. Universitatea Spiru Haret – componentă de bază a învăţământului superior românesc


2. Prezentarea Facultăţii de Psihologie şi Științele Educației, Braşov
1. Prezentarea programului de studii universitare de licenţă Pedagogia Învățământului Primar și
Preșcolar, forma de învăţământ cu frecvență (IF)
a. Personalul didactic
b. Procesul de învăţământ
c. Cercetarea ştiinţifică
a. Studenţii şi absolvenţii (admiterea, transferul, absolvenţii, ALUMNI). Servicii oferite de
Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC) Braşov
d. Baza materială
e. Managementul calităţii şi capacitatea de schimbare – condiţii de bază a unei performanţe
f. Direcţii de acţiune

4. Alte informaţii
b. Transferul de credite ECTS
c. Accesul la biblioteca virtuală
d. Modul de calcul al notei finale
e. Modul de desfăşurarea a probelor de verificare, colocvii,etc
f. Practica de specialitate
g. Redactarea lucrării de licenţă

Anexe
1. Cadrul legislativ de funcţionare a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
HG 575/2015 - Hotărâre privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al
specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ
superior pentru anul universitar 2015—2016
2. Metodologia privind admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă
3. Plan de învăţământ pentru ciclul de studii studii universitare de licenţă Pedagogia
Învățământului Primar și Preșcolar - IF
4. Fişele disciplinelor
5. Regulament privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de licenţă

2
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

1. Universitatea Spiru Haret – componentă de bază a învăţământului superior românesc


La 19 ianuarie 1991 a luat fiinţă Fundaţia România de Mâine, instituţie social-umanistă de
cultură, ştiinţă şi învăţământ cu caracter nonprofit, potrivit prevederilor Legii pentru persoanele juridice
nr. 21/1924 şi, în cadrul acesteia, Universitatea Spiru Haret.
Universitatea Spiru Haret a fost creată şi organizată după modelul Universităţii Harvard, având
drept spirit tutelar pe marele om de ştiinţă, reformator şi ctitor al învăţământului modern în România,
Spiru Haret, a cărui activitate ştiinţifică, educativă şi social-culturală a avut şi are o deosebită însemnătate
şi rezonanţă în societatea românească.
În cadrul Universităţii Spiru Haret au luat fiinţă şi funcţionează, în prezent, 15 facultăţi cu 101 de
programe de studii universitare de licență, care au parcurs, conform legii, etapele de autorizare provizorie
şi acreditare.
La 14 februarie 2000, Universitatea Spiru Haret a fost acreditată de Consiliul Naţional de
Evaluare Academică şi Acreditare. Legea nr. 443 din 5 iulie 2002 consfinţeşte faptul că Universitatea
Spiru Haret este „instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică,
parte a sistemului naţional de învăţământ".
Întreaga activitate a Universităţii s-a întemeiat pe recunoaşterea şi aplicarea măsurilor legislative
prioritare cu privire la învăţământ şi cercetare.
Asumându-şi, de la înfiinţare, misiunea de învăţământ şi cercetare, orientate pe valori,
creativitate, obţinerea de cunoştinţe fundamentale, dar şi de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate
directă în profesie şi în societate, Universitatea Spiru Haret a urmărit şi urmăreşte permanent dezvoltarea
integrală şi armonioasă a individualităţii umane, asumarea unui sistem de valori capabil să contribuie la
împlinirea personală, dezvoltarea spiritului antreprenorial, participarea activă la viaţa comunităţii şi a
societăţii, la succesul în competiţia pentru angajare pe piaţa muncii. Drept urmare, Universitatea a devenit
o instituţie de învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică, abilitată să acorde titlurile prevăzute de lege,
potrivit autonomiei universitare şi libertăţii academice.
În prezent, Universitatea Spiru Haret are, în structura sa, 14 facultăţi cu 50 de programe de studii
universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze în conformitate cu prevederile legale, 34 de
programe de studii universitare de masterat acreditate de către ARACIS și 95 de programe
postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă avizate de către Ministerul Educației
Naționale.
Universitatea Spiru Haret a obținut, în urma evaluării instituționale efectuată de către Agenția Română
de Asigurare a Calității, calificativul ÎNCREDERE pentru perioada 2014-2019 Universitatea Spiru
Haret are preocupări constante în identificarea nevoii educaţionale reale a pieţei muncii şi adaptarea
flexibilă a programelor de studiu pe care le oferă. Din punct de vedere al relaţiilor internaţionale,
obiectivul central al strategiei USH este multi-dimensional:
3
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

● creşterea recunoaşterii academic şi a vizibilităţii universităţii prin reducerea discrepanţei dintre


cunoaşterea oferită şi nevoile pieţei muncii,
●adăugarea de valoare educaţională centrată pe student, publicistică şi ştiinţifică cuantificabilă şi
recognoscibilă.
Întreaga comunitate a Universităţii Spiru Haret dovedeşte prin preocupările sale o atitudine pro-activă
responsabilă, contribuie la realizări de vârf în domeniile de activitate cu puternică tentă realistică în raport
cu nevoile economiei şi societăţii, participă la conferinţe internaţionale recunoscute ISI Thomson,
organizează sesiuni şi workshop-uri ştiinţifice de recunoaştere internaţională, face parte din echipe de
lucru inter-universitare în proiecte FP7 în cadrul cărora promovează valorile europene, ca surse ale
propriilor valori, în diferite stadii de recunoaştere dincolo de marginile ţării, USH susţine şi adaugă, astfel,
valoarea educaţională la cea europeană, contribuind la îmbunătăţirea imaginii învăţământului românesc pe
plan european şi internaţional, şi al creşterii prestigiului României pe scena internaţională contemporană.
2. Prezentarea Facultăţii de Psihologie şi Științele Educației Braşov
Facultatea de Psihologie şi Științele Educației Brașov este acreditată din anul 2003 (H.G. Nr. 693
din 12 iunie 2003). Sediul facultății se află în Braşov, pe str. Turnului nr. 7, telefon 0268/548044 int. 108,
113, fax 0268/548225 e-mail secretariat_pseb@spiruharet.ro, web-site:
http://www.spiruharet.ro/facultate/8/psiho-brasov.
În cadrul Facultăţii de Psihologie şi Științele Educației sunt organizate cinci programe de studii
universitare de licenţă, la diferite forme de învățământ: învățământ, respectiv: învățământ cu frecvență – IF,
învățământ cu frecvență redusă - IFR, învățământ la distanță – ID. Aceste programe sunt următoarele:
Psihologie-IF, Psihologie-IFR, Pedagogie-IF, Pedagogie-ID Pedagogia învăţământului primar şi
preşcolar-IF corespunzătoare domeniilor de studii universitare de licenţă Psihologie, respectiv Ştiinţe ale
educaţiei.
În domeniul studiilor universitare de licenţă la forma de învăţământ cu frecvenţă (IF), facultatea are
două programe de studii de licenţă acreditate, fiecare cu câte 100 de locuri: Psihologie şi Pedagogie. La forma
de învăţământ frecvenţă redusă (FR) este autorizat provizoriu programul de studii de licenţă Psihologie pentru
50 locuri. Din anul 2014 este autorizat provizoriu, cu 75 de locuri, programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, iar din 2015, pentru forma de învăţământ la distanţă (ID) cu 50
de lociri este autorizat programul de studii universitare de licenţă Pedagogie. Detaliile de mai sus sunt
publicate în Monitorul Oficial nr. 554bis din 27.VII.2015, prin HG nr. 575 din 15 iulie 2015 – Hotărâre privind
aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor / programelor de studii universitare și a structurii
instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2015-2016.
După studiile universitare de licenţă, Facultatea de Psihologie şi Științele Educației din Braşov
oferă perspectiva continuării studiilor de masterat în cadrul a două programe de studii acreditate cu 50

4
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

locuri fiecare: „Educaţie timpurie şi învăţământ primar” şi „Consiliere educaţională”


(H.G.595/25.07.2015).
Conducerea facultăţii are următoarea structură:
Decan: conf. univ. dr. Otilia Todor
Director Departament de Psihologie şi Pedagogie: conf. univ. dr. Nadia Florea
Facultatea de Psihologie şi Științele Educației din Braşov desfăşoară o permanentă activitate de
colaborare cu facultăţi şi instituţii de profil din ţară şi din străinătate. Colaborările se derulează, în principal,
cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din București, facultate din cadrul Universităţii Spiru
Haret, respectiv cu facultăţile de profil de la Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Pitești, respectiv
de la Universitatea Lucian Blaga Sibiu şi de la Universitatea Transilvania Braşov. Colaborarea este
materializată în schimburi de experienţă, participări reciproce la activităţi didactice, participare în comun la
activităţi de cercetare ştiinţifică etc.
De asemenea, Facultatea de Psihologie şi Științele Educației din Braşov are relaţii de
interdependenţă organică în plan academic, administrativ şi economico-financiar cu celelalte structuri
instituţionale din cadrul Fundaţiei România de Mâine: Televiziunea TvH şi Radioul HFM, posturi
naţionale cu caracter educaţional, ştiinţific şi cultural, Institutul de Sociologie şi Opinie Publică (ISOP) şi
alte entităţi de cercetare ştiinţifică, Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine, Revista Opinia
Naţională – săptămânal de opinie, informaţie şi idei de interes naţional, căminele şi Clubul studenţesc,
Complexul sportiv multifuncţional etc. Toate acestea asigură suportul necesar pentru desfăşurarea unui
proces de învăţământ performant, competitiv, de înaltă calitate, precum şi condiţii deosebite de studiu,
cazare, masă şi recreere pentru studenţi. Prin intermediul acestor structuri cadrele didactice din facultate
pun la dispoziţia studenţilor săi o gamă largă de categorii de resurse de învăţare, precum:
- carte tipărită, asigurată prin Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine, care realizează
acoperirea cu manuale a tuturor programelor de studii în timp real şi la preţuri accesibile tuturor
studenţilor;
- programe TV şi radio cu caracter didactic, consultaţii, dezbateri ş.a., realizate de postul propriu de
televiziune, post naţional universitar şi cultural, singurul cu acest profil din audio-vizualul românesc;
- platforma de e-learning Blackboard, achiziţionată de Universitate în anul 2006, care permite
utilizarea celor peste 2500 de computere racordate la Internet, pentru derularea procesului de
învăţământ.
O intensă colaborare se desfăşoară între Facultatea de Psihologie şi Științele Educației Brașov şi
laboratoarele şi cabinetele de evaluare, consiliere psihopedagogică, precum şi cu inspectorate şcolare, şcoli
şi grădiniţe, instituţii administrative, asociaţii, organizaţii neguvernamentale. În multe dintre acestea
activează studenţi, masteranzi, absolvenţi sau cadre didactice ale facultăţii noastre, ori se desfăşoară practica
de specialitate a studenţilor şi a masteranzilor şi activităţi de cercetare ştiinţifică. Desfăşurăm, împreună cu
5
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Colegiul Psihologilor din România, programe şi sesiuni de cercetare ştiinţifică, de pregătire şi perfecţionare
a specialiştilor din domeniu. Programul de studii universitare de masterat „Consiliere educaţională”,
acreditat de ARACIS, pe domeniul interdisciplinar Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, fiind acreditat şi de
Colegiul Psihologilor din România.
Facultatea de Psihologie şi Științele Educației Brașov se află într-un intens proces de perfecţionare
a cadrelor didactice în domeniul Ştiinţe ale Educaţiei. Decanul facultăţii, conf. univ. dr. Otilia Todor este și
președintele Societății Feuerstein România ”Deschideți mintea!”; este doctor în Psihologie, este acreditat de
Colegiul Psihologilor în domeniul Psihologie Educaţională, Psihologie clinică, Consiliere Şcolară şi
Vocaţională. Aceeaşi acreditare au obţinut în anul 2013, conf. univ. dr. Marilena Ticuşan şi conf. univ. dr.
Ioana Lepădatu, iar conf. univ. dr. Anca Olga Andronic este atestată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării ca
formator în domeniul consilierii şi orientării şcolare şi vocaţionale şi conduce Cabinetul de consiliere şi
orientare şcolară şi vocaţională din cadrul facultăţii.
Pe plan extern, Facultatea de Psihologie şi Științele Educației Brașov a primit vizite şi a asigurat
prezentarea de programe şi informaţii ştiinţifice de profil din Israel, Italia, Marea Britanie, Franţa, Spania,
Japonia, Canada, S.U.A. Personalităţi de mare prestigiu ale psihologiei şi pedagogiei mondiale au fost
invitate să susţină comunicări ştiinţifice, precum şi cursuri şi conferinţe în faţa cadrelor didactice,
masteranzilor şi studenţilor facultăţii noastre.
În domeniul pedagogiei, Facultatea de Psihologie şi Științele Educației Brașov a avut ca invitaţi, la
una dintre sesiunile de comunicări ştiinţifice personalităţi din Ministerul Educaţiei Naţionale al Franţei,
precum şi profesori specialişti în ştiinţele educaţiei din Italia, între care profesorul doctor Fausto Telleri de la
Universitatea Bologna. Două cadre didactice ale facultăţii, prof. univ. dr. Andronic Răzvan Lucian şi conf.
univ. dr. Andronic Anca Olga sunt cuprinse în acorduri de colaborare inter-universitară în cadrul
programului Erasmus şi au desfăşurat activităţi didactice în anul universitar 2013-2014 la Universitatea
Ramon Llull din Barcelona, Spania.
Misiune. Viziunea instituţională a Facultatăţii de Psihologie şi Științele Educației Braşov este
aceea de a conecta procesul academic la evoluţiile societăţii româneşti contemporane, ca şi la tendinţele
de evoluţie pe plan ştiinţific şi la practicile profesionale din ţările Uniunii Europene şi din lume.
În consecinţă, ne propunem să formăm specialişti care să poată contribui la proiectarea şi
implementarea unor programe şi politici de dezvoltare a capitalului uman psihologic şi educaţional, la
promovarea sănătăţii mentale, a coeziunii şi a solidarităţii sociale, la sporirea contribuţiei educaţiei de
calitate la dezvoltarea economică şi socială durabilă. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, facultatea
produce, promovează şi transmite cunoaştere, prin documentare, activităţi didactice, cercetare şi
publicaţii, implicându-se în dezbaterile de idei naţionale şi internaţionale din domeniile psihologiei şi
ştiinţelor educaţiei.

6
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Valorile promovate la nivelul facultăţii sunt: democraţia, cooperarea, competenţa,


profesionalismul, colegialitatea, onestitatea, responsabilitatea publică, solidaritatea, creativitatea,
comunicarea eficientă şi empatică, expresivitatea, transparenţa, sensibilitatea faţă de nevoile şi
aspiraţiile studenţilor, identitatea europeană.
Obiectivele stabilite pentru realizarea misiunii sunt următoarele:
- reflectarea în conţinutul ofertei educaţionale a nevoilor de formare rezultate din evoluţiile
societății românești de azi, ca şi din cele ce pot fi remarcate pe plan european şi mondial;
- amplificarea complexităţii actului educaţional ca o condiţie a asigurării calităţii, prin utilizarea
sinergică a activităţilor didactice și aplicative, a documentării, a cercetării, a dezbaterilor, a publicaţiilor şi
a intervenţiei instituţionale;
- promovarea principiilor şi valorilor europene in toate componentele activităţii cadrelor
didactice şi a studenţilor;
- dezvoltarea continuă a competenţelor corpului profesoral prin programe de perfecţionare şi de
cooperare naţionale şi internaţionale;
- dezvoltarea de noi parteneriate educaţionale cu instituţii de învăţământ superior;
- dezvoltarea continuă a relaţiilor cu comunitatea locală (prin derularea de proiecte şi programe
comune);
- accentuarea dimensiunii practice a pregătirii profesionale a viitorilor specialişti prin metode
inovatoare (work-shop-uri, şcoli de vară/iarnă, stagii de practică etc.);
- crearea unor programe postuniversitare în domenii noi sau în care se resimte acut nevoia de
perfecţionare/formare continuă;
- dezvoltarea unor programe universitare de licenţă cu frecvenţă redusă sau la distanţă, pentru a
veni în întâmpinarea nevoii persoanelor angajate, dar care doresc să îşi continue studiile;
- intensificarea activităţii de cercetare şi publicare a rezultatelor studiilor întreprinse (cu
predilecţie în reviste de specialitate cotate internaţional).
În realizarea acestor obiective, la nivelul facultăţii au fost prospectate ofertele unor facultăţi cu
profil asemănător ale unor universităţi cum ar fi Oxford, Cambridge, Bristol, Harvard, Stanford.
Misiunea didactică a Facultăţii de Psihologie şi Științele Educației este de a oferi studenţilor şi
masteranzilor cunoştinţe şi competenţe largi în domeniul psihologiei şi pedagogiei, care permit exercitarea
profesiei de psiholog sau de cadru didactic, ori înscrierea la studii universitare de masterat şi doctorat.
Misiunea didactică este acoperită prin planurile de învăţământ şi fişele disciplinelor proiectate şi puse în
aplicare, precum şi prin vocaţia didactică nemijlocită a specializării Științele Educației, ca principală
şcoală de formare a educatorilor şi a cercetătorilor în domeniul educaţiei.
Misiunea ştiinţifică a Facultăţii de Psihologie şi Științele Educației constă în dezvoltarea
cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicative în domeniul psihologiei, al pedagogiei şi al pedagogiei
7
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

învăţământului primar şi preşcolar, concomitent cu formarea la studenţi şi masteranzi a cunoştinţelor,


deprinderilor şi abilităţilor de cercetare care să-i facă apţi pentru participarea la colective şi pentru
conducerea unor activităţi de cercetare ştiinţifică. Misiunea ştiinţifică se îndeplineşte atât prin conceperea,
actualizarea şi aplicarea Planului de cercetare ştiinţifică al facultăţii, cât şi prin activitatea ştiinţifică a
cadrelor didactice, a masteranzilor şi a studenţilor din ciclul universitar, materializată în: sesiuni de
comunicări ştiinţifice, cercuri ştiinţifice studenţeşti, publicaţii, lucrări ştiinţifice, lucrări de licenţă şi
disertaţii. De asemenea, misiunea științifică se urmărește prin pregătirea pentru cercetare ştiinţifică a
studenţilor şi a masteranzilor în cadrul planurilor de învăţământ, care cuprind discipline distincte de
metodologia cercetării, precum şi activitate practică de cercetare.
Direcţiile de acţiune pentru creşterea calităţii ofertei educaţionale a facultăţii sunt următoarele:
- efectuarea unui studiu comparativ al ofertei educaţionale a facultăţii prin raportare la oferte de
programe de studiu similare ale unor universităţi de prestigiu;
- menţinerea şi accentuarea orientării ofertei educaţionale spre formarea de competenţe, prin
raportarea la cadrul european şi naţional al competenţelor pentru învăţământul superior;
- actualizarea permanentă a suporturilor de curs şi a manualelor în format ID/IFR conform
standardelor ARACIS;
- stabilirea de noi contacte cu organizaţii profesionale, prin intermediul cărora să se poată asigura
locuri de practică de specialitate relevantă pentru inserţia profesională a absolvenţilor şi pentru construirea
identităţii lor profesionale;
- menţinerea şi dezvoltarea unei relaţii profesor – student care să fie caracterizată de
profesionalism, integritate şi suport psihologic.
La toate profilurile figurează cel puțin o disciplină de informatică aplicată (domeniu /
specializare). De asemenea, toate profilurile figurează cel puțin o limbă străină oficială în UE cu aplicații
în domeniu / specializare, precum și o disciplină de inițiere în metodologia cercetării științifice.
Stagiile de practică reprezintă minimum 10% din numărul total al orelor alocate programului.
Practica profesională se realizează sub coordonarea unui cadru didactic, pe baza unor convenții de
practică și potrivit unor programe proprii (v. Fișele disciplinelor).
Succinta prezentare a activităţii şi a rezultatelor obţinute de comunitatea noastră academică a adus
în prim-plan mărturii convingătoare privind prestigiul dobândit de instituţia noastră de-a lungul anilor. Pe
acest temei, actualele şi viitoarele generaţii de studenţi şi de cadre didactice sunt şi vor fi orientate în a-şi
valorifica şi a-şi dezvolta propriul potenţial prin reuşita realizării unui permanent transfer de cunoaştere
între valorile şi conţinuturile învăţământului, ştiinţei şi culturii naţionale și cele universale, dar şi prin
dobândirea celor mai noi descoperiri şi contribuţii din domeniile ştiinţifice ale cunoaşterii umane, domenii
acoperite prin programele de studii organizate de facultăţile Universităţii Spiru Haret.

8
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

3. PREZENTAREA PROGRAMULUI DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ


a. PERSONALUL DIDACTIC
Facultatea de Psihologie și Științele Educației Brașov reuneşte un colectiv didactic valoros, cu
experienţă în cunoaşterea teoretică şi practică a domeniului de specializare al programului de studii
universitare, fiecare având cel puţin cinci ani vechime în învăţământul superior.
LISTA COORDONATORILOR DE DISCIPLINĂ
Nr. Numele şi
Gradul didactic Disciplinele din Planul de învăţământ 2015-2018
crt. prenumele
Educaţie fizică 1; Educaţie fizică 2; Educaţie fizică 3;
Prof.univ. dr.
1 Hânsa Constantin Educaţie fizică 4; Didactica educației fizice și
asociat
psihomotorii (învățământ preșcolar și primar)
Vârlan Petre Conf univ. dr. Educaţie muzicală şi didactica educației muzicale
2
Marcel asociat (învățământ preșcolar și primar)
3 Lazăr Cornel Conf univ. dr. Etică şi deontologie pedagogică;
Conf. univ. dr. Didactica matematicii în învățământul primar
4 Purcaru Monica
asociat Matematica - învățământ primar și preșcolar
Sociologia educației, Management educațional;
Andronic Răzvan Proiectarea și implementarea proiectelor educaționale;
5 Prof. univ. dr.
Lucian Psihologie socială; Psihologie organizațională și
managerială
Andronic Anca Psihologia educaţiei; Consiliere psihoeducaţională;
6 Conf. univ. dr.
Olga Consiliere educațională și a carierei
Fundamentele pedagogiei; Teoria şi metodologia
Florea Nadia
7 Conf. univ. dr. curriculumului; Teoria şi practica evaluării; Educaţie
Mirela
timpurie; Didactica ariei curriculare Om și societate
Psihologia vârstelor; Psihopedagogia jocului;
8 Lepădatu Ioana Conf. univ. dr.
Psihologia dezvoltării; Psihologia familiei
Metodologia cercetării pedagogice; Psihopedagogia
9 Ticuşan Marilena Conf. univ. dr.
creativităţii;
Psihopedagogia copiilor cu cerințe educaționale
10 Todor Otilia Anca Conf. univ. dr. speciale; Practică pedagogică; Defectologie și
logopedie; Neuroștiințe cognitive și clinice
Fundamentele psihologiei; Practica profesională;
11 Olteanu Carmen Lector univ. dr.
Psihologia personalităţii;
Istoria pedagogiei; Pedagogie comparată; Tehnologii
de informare și comunicare (aplicaţii în învățământul
primar și preșcolar) Istoria ideilor educaționale;
12 Hurjui Elena Lector univ. dr. Teoria şi metodologia instruirii I; Pedagogia
invațământului preșcolar și primar; Alternative
educaționale; Didactica domeniului Om și societate

Bazele teoretice ale evaluării psihologice; Testare


13 Vancea Florin Lector univ. dr.
psihologică 1; Psihoterapii; Psihiatrie
Educație interculturală; Practica pedagogică; Testare
14 Bălan Cristiana Lector univ. dr.
psihologică 2; Psihologie interculturală
Limba română; Literatura română; Literatura pentru
15 Babonea Adina Lector univ. dr.
copii; Practică pedagogică; Etnopsihologie;Sociologie

9
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

16 Munteanu Ana Lector univ. dr. Limba engleză 1; Limba engleză 2;


Didactica educației tehnologice, Educaţie plastică şi
Asist. univ. dr.
17 Hudubeț Horia didactica educației plastice (învățământ preșcolar și
asociat
primar)
Lector univ.dr. Matematica; Didactica matematicii în învățământul
18 Jeflea Antoneta
asociat primar

10
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

b. PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Obiectivele generale ale programului de licenţă Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar
contribuie la susţinerea misiunii asumate de Facultatatea de Psihologie şi Științele Educației Braşov şi
anume, aceea de a conecta procesul academic al societăţii româneşti la tendinţele de evoluţie a teoriilor şi
a practicilor din ţările Uniunii Europene şi din lume. În consecinţă, ne propunem să formăm cadre
didactice pentru învăţământul primar şi preşcolar care să contribuie la instruirea şi la
formareaviitoarelor generaţii de copii şi de elevi. Programul propus urmăreşte atingerea competenţelor
profesionale şi transversale specifice cadrului naţional al calificărilor pentru ocupaţiile: Profesor
învăţământ primar (cod COR 233101), Profesor în învăţământul preşcolar - 233201; Asistent de cercetare
în pedagogie - 235102; Consilier învăţământ - 235201; Expert învăţământ - 235202; Inspector învăţământ
- 235203; Referent de specialitate învăţământ - 235204; Mentor - 235902; Consilier şcolar – 235903.
Competenţe profesionale:
C1. Proiectarea unor programe de instruire sau educaţionale adaptate pentru învățământul primar și
preșcolar;
C 2. Realizarea activităţilor specifice procesului instructiv-educativ din învăţământul primar şi preşcolar
C3. Evaluarea proceselor de învăţare, a rezultatelor şi a progresului înregistrat de preşcolari / şcolarii mici.
C4. Abordarea managerială a grupului de preşcolari /şcolari mici, a procesului de învăţământ şi a
activităţilor de învăţare /integrare socială specifice vârstei grupului ţintă
C5. Consilierea, orientarea şi asistarea psiho-pedagogică a diverselor categorii de persoane / grupuri
educaţionale (preşcolari / şcolari mici /elevi, familii, profesori, angajaţi etc.)
C6 Autoevaluarea şi ameliorarea continuă a practicilor profesionale şi a evoluţiei în carieră
COMPETENŢE TRANSVERSALE
CT1 Aplicarea principiilor şi a normelor de deontologie profesională, fundamentate pe opţiuni valorice
explicite, specifice specialistului în ştiinţele educaţiei
CT2 Cooperarea eficienta in echipe de lucru profesionale, interdisciplinare, specifice desfăşurării
proiectelor şi programelor din domeniul ştiinţelor educaţiei
CT3 Utilizarea metodelor şi a tehnicilor eficiente de învăţare pe tot parcursul vieţii, în vedere formării şi
dezvoltării profesionale continue
Sintezele și suporturile de curs pot fi accesate la Biblioteca virtuală pe pagina web al Facultăţii,
respectiv pot fi consultate în Biblioteca Centrului ID/IFR Braşov;
http://www.spiruharet.ro/facultate/8/psiho-brasov/biblioteca-virtuala.html
- spaţii pentru studiu individual deschise la ore convenabile, care ţin seama de necesităţile locale
ale utilizatorilor, - produse multimedia, - reţele de calculatoare şi acces Internet
- instrucţiuni de accesare a Platformei e-Learning Blackboard;

11
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Modul de verificare pe parcurs şi de evaluare finală


Sunt prevăzute două modalităţi de evaluare:
– evaluare pe parcurs (formativă) realizată de tutori, echivalentă temelor de control;
– evaluare finală, sub formă de examen (E), colocviu (C) sau verificare (V).
Evaluarea pe parcurs realizată de tutore este formativă şi cuprinde 2-3 lucrări/disciplină de tipul:
eseu, recenzie, problemă de rezolvat, aplicaţie practică, teste cu întrebări cu mai multe variante de
răspuns, definiţii cu exemple practice etc. în funcţie de specificul disciplinei.
Evaluarea pe parcurs nu reprezintă o formă de evaluare „parţială”, în sensul tradiţional al
termenului: materia studiată şi evaluată pe parcurs nu este exclusă de la evaluarea finală. Scopul evaluării
pe parcurs îl constituie stimularea pregătirii continue a studentului pentru însuşirea graduală şi sub aspecte
calitative diferenţiate a cunoştinţelor.
Evaluarea pe parcurs la toate disciplinele se va face, la alegerea titularului de curs, prin lucrări
scrise, portofolii de sarcini, examinare orală, referate sau în sistem computerizat, prin teste-grilă în scris
sau pe platforma Blakboard.
Modalitatea de evaluare finală este prevăzută în planul de învăţământ, programa analitică şi
calendarul diciplinei. Evaluarea finală se face prin: examen oral /scris sau prin intermediul Platformei
Blakboard, în sesiunile de examen.
Pentru informarea studenţilor asupra sistemului de evaluare la fiecare disciplină, aceştia vor
accesa Platforma de instruire computerizată Blakboard e-Learning, prin fereastra de acces Login, aflată pe
pagina principală a site-ului Universităţii Spiru Haret. Studenţii vor putea identifica disciplinele aferente
fiecărui semestru şi an de învăţământ, precum şi toate informaţiile legate de conţinut, evaluare, notare şi
alte aspecte ale relaţiei cadru didactic-student.
c. CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ
Facultatea de Psihologie şi Științele Educației Braşov organizează anual două sesiuni de
comunicări ştiinţifice pentru cadre didactice, studenţi şi masteranzi.
În cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice a studenţilor şi a masteranzilor sunt prezentate
rezultatele cercetărilor realizate sub îndrumarea cadrelor didactice. Activitatea de cercetare ştiinţifică a
studenţilor şi a masteranzilor contribuie la extinderea şi aprofundarea atât a cunoştinţelor de specialitate,
cât şi a celor din domeniu sau fundamentale.
d.STUDENŢII ŞI ABSOLVENŢII ( admiterea, transferul, absolvenţii, ALUMNI)
Metodologia privind cadrul general de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de studii universitare
de licenţă la Universitatea Spiru Haret cuprinde în anexe documentele pe baza cărora se desfășoară
procesul de admitere: fişa-chestionar, grila de evaluare a cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive ale
candidatului, fişă privind rezultatele obţinute la concursul de admitere. Calendarul înscrierii la
admitere şi afişarea rezultatelor, taxa de înscriere la admitere precum și documentele necesare pentru
12
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

înscrierea candidaţilor sunt transmise în timp util spre popularizare în fiecare an universitar. De regulă,
copiii personalului didactic aflat în activitate, copiii de pensionari şi şomeri, aflaţi în întreţinerea părinţilor
(cu vârsta de până la 26 de ani), sunt scutiţi de plata taxei de înscriere pentru admitere. Această facilitate
se acordă în următoarele condiţii:
- candidaţilor fii de cadre didactice, în temeiul unei adeverinţe eliberate de şcoala unde funcţionează
părintele/părinţii;
- candidaţii (cu vârsta mai mică de 26 ani) fii de pensionari, în baza cuponului de pensie din ultima lună;
- candidaţii (cu vârsta mai mică de 26 ani) fii de şomeri, în baza cuponului de şomer din ultima lună.
Concursul de admitere are în vedere testarea cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive ale
candidatului, realizată în conformitate cu Metodologia privind cadrul general de organizare
şi desfăşurare a admiterii în ciclul universitar de studii de licenţă la Universitatea Spiru Haret, pentru
anul de învăţământ în vigoare.
a) Analiza, de către Comisia de admitere, a documentelor existente în dosarul de înscriere prezentat
de candidat, vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate;

b) Proba de evaluare a cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale candidatului. Proba constă într-un
interviu pe baza Fişei chestionar prevăzute în Metodologia adoptată de Senatul Universităţii.
Fişa chestionar (Anexa 1) va fi completată de candidaţi înaintea desfăşurării interviului, iar
interacţiunile dintre candidat şi Comisia de admitere vor urmări completarea şi aprofundarea răspunsurilor
furnizate în scris.
Comisia va aprecia prin puncte de la 1 la 10 răspunsurile furnizate de candidat în legătură cu
următoarele domenii de evaluare:
Activităţi educaţionale şi de pregătire continuă
1. Evenimente şcolare la care candidatul a participat: concursuri, olimpiade, cercuri de elevi, workshop-
uri, proiecte, expoziţii, emisiuni radio-tv, activităţi artistice, alte preocupări şi activităţi de educaţie non-
formală semnificative pentru programul de studii pe care doreşte să îl acceseze.

2. Gradul de cunoaştere a profilului programului de studii pe care doreşte să-l urmeze şi oportunităţile
aferente pentru inserţia pe piaţa muncii.

I. Disponibilitatea pentru studii universitare

3. Capacitatea candidatului de a-şi identifica şi de a enumera calităţile care îl recomandă pentru profesia la
care aspiră.

4. Receptivitatea candidatului pentru studiul limbilor străine şi rezultatele obţinute.

5. Disponibilitatea de a se implica în activităţi didactice complementare curriculei universitare obligatorii


şi în activităţi de cercetare ştiinţifică de profil.
13
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

6. Nivelul de cunoştinţe în utilizarea tehnologiilor informatice (IT).

II. Calităţi şi comportamente generale

7. Exprimare corectă, clară şi coerentă a ideilor.

8. Motivaţie realistă şi ambiţioasă.

9. Atitudine deschisă, pozitivă, disponibilitate de implicare în viaţa comunităţii academice.

10. Autoevaluarea capacităţii de efort intelectual.

Comisia de concurs completează grila de evaluare a răspunsurilor furnizate de candidat,


transformând punctajul total obţinut într-o notă între 1 şi 10.
Ierarhizarea candidaţilor declaraţi admişi în urma concursului se face ţinându-se seama de
următoarele criterii:
- Nota obţinută la verificarea cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive, în urma interviului
are o pondere de 60%;
- Media obţinută la examenul de bacalaureat are o pondere de 40%.
Această ierarhizare se are în vedere pentru a nu se depăşi cifra de şcolarizare alocată fiecărui
program de studii universitare de licenţă:
· PSIHOLOGIE, forma de învăţământ cu frecvenţă – 100 de locuri;
· PSIHOLOGIE, forma de învăţământ cu frecvenţă redusă – 50 de locuri.
· PEDAGOGIE, forma de învăţământ cu frecvenţă – 100 de locuri.
· PEDAGOGIE, forma de învățământ la distanță – 50 de locuri
· PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR, forma de
învăţământ cu frecvenţă – 75 locuri
Candidaţii declaraţi admişi în etapa I-a, care nu au îndeplinit procedurile de înmatriculare şi nu au
achitat rata I a taxei de şcolarizare până la data începerii înscrierilor pentru etapa a doua, respectiv 15
august a.c., pot pierde statutul de candidat admis în favoarea în favoarea unui alt candidat. Acesta mai
poate susţine concursul de admitere în etapa a II-a, respectiv 15 august – 25 septembrie a.c.
Candidaţii declaraţi admişi în etapa a II-a, care nu îndeplinesc procedurile de înmatriculare şi nu
achita rata I a taxei de şcolarizare până la data de 28 septembrie, pot pierde statutul de candidat admis
în favoarea unui candidat care a fost declarat admis în etapa I a concursului şi care finalizează procesul de
înmatriculare, cu plata ratei I a taxei de şcolarizare, între 28 - 30 septembrie a.c.
Transferul studenților
Potrivit Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor transferul studenţilor se poate
realiza:
a) între facultăţile Universităţii Spiru Haret;
14
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

b) în cadrul facultăţilor Universităţii Spiru Haret de la o formă de învăţământ la alta;


c) de la o altă universitate la una din facultăţile Universităţii Spiru Haret;
d) de la o facultate a Universităţii Spiru Haret la o altă universitate din ţară sau din străinătate.
Dosarul solicitantului pentru transfer se analizează de Comisia de echivalare a studiilor.
Absolvenţii, serviciul ALUMNI
Scopul principal al programului ALUMNI este asigurarea contactului continuu cu studenţii licenţiaţi ai
Facultatății de Psihologie şi Științele Educației Braşov, sprijinirea carierei lor şi, pe baza feed-backului,
dezvoltarea unei oferte educaţionale de calitate superioară în concordanţă cu nevoile pieţei muncii.
Programul ALUMNI ajută foştii studenţi ai facultăţii să participe continuu la evenimentele organizate de
facultate, să obţină mai uşor informaţii referitoare la activităţile didactice şi de cercetare ştiinţifică. De
asemenea, Programul ALUMNI este menit să ajute foştii studenţi să beneficieze gratis de serviciile oferite
de facultate. Toţi stundenţii care îşi termină studiile la Facultatea de Psihologie şi Științele Educației
Braşov devin membri ai Programului ALUMNI, pe baza unei fișe de înscriere. Principalele servicii oferite
membrilor ALUMNI sunt: asistenţă la organizarea întâlnirilor de promoţii, participare la conferinţe
ştiinţifice, participarea la evenimentele universitare, activității de consiliere și de mediere a ofertelor de
muncă, servicii gratuite pentru consultarea resurselor bibliotecii (fond de carte, acces la bazele de date
internaționale asigurate la computerele din sediile universității) s.a.
http://www.spiruharet.ro/alumni.html .De asemenea, prin serviciul ALUMNI se va începe identificarea,
printre absolvenţii programelor de master ale facultăţii, a unor potenţiali colaboratori pentru efectuarea
activităților de practică pedagogică și de cercetare, precum și activităților de seminarizare, cu respectarea
condițiilor legislative în vigoare.
Servicii oferite studenților și absolvenților prin Centrul de consiliere şi orientare în carieră (CCOC)
Braşov
Activitatea de consiliere şi orientare în carieră a CCOC se adresează:
a) studenţilor Universităţii Spiru Haret, indiferent de programul de studii pe care aceştia îl
frecventează sau de forma de învăţământ, precum şi studenţilor veniţi la studii prin programe de
mobilităţi;
b) elevilor din anii terminali de liceu, prin parteneriate încheiate cu unităţi din învăţământul
preuniversitar;
c) absolvenţilor proprii sau ai altor universităţi.
Activitatea CCOC presupune:
- informarea, orientarea şi consilierea elevilor din anii terminali de liceu/studenţilor;
- acţiuni legate de creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii a studenţilor şi a absolvenţilor;
- informarea şi consilierea elevilor asupra rutelor educaţionale şi ocupaţionale disponibile în
cadrul curriculei universitare, a sistemului de credite transferabile la nivel universitar.
15
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

e.BAZA MATERIALĂ
Facultatea de Psihologie şi Științele Educației Braşov dispune de spaţii destinate activităţilor
specifice activităților didactice de curs și de seminar, de evaluare pe platforma BlackBoard, cabinete și
săli de activităţi asistate de laborator, cabinet de consiliere și orientare în carieră (CCOC), acces la Internet
și rețea wireless gratuită, consultare resurse de învăţare din baze de date internaționale, etc.
Biblioteca facultăţii deţine 808 titluri şi 1740 de volume în domeniul ştiinţelor educaţiei.
Laboratoare
Laboratoarele pentru Psihodiagnostic şi Psihologie Experimentală, Statistică Psihologică şi
Prelucrare Informatizată a Datelor, precum şi Laboratorul de Tehnologii Didactice aferente Centrului de
Cercetare oferă condiţii favorabile activităţilor aplicative, de evaluare şi de cercetare ştiinţifică.
Laboratoarele sunt dotate suplimentar cu aparatură de testare psihologică, mijloace didactice, baterii de
teste etc. Prin urmare, Facultatea de Psihologie şi Științele Educației Braşov dispune de o infrastructură de
cercetare teoretică şi aplicativă adecvată standardelor ARACIS.

f.MANAGEMENTUL CALITĂŢII ŞI CAPACITATEA DE SCHIMBAREA – CONDIŢII DE BAZĂ


A UNEI PERFORMANŢE

Managementul calității porneşte de la analiza punctelor tari şi punctelor slabe ale facultăţii, aşa cum
identificate atât pe baza unei analizei efectuate de prof.univ.dr. Petru Lisievici, cât şi pe baza unor
elemente incluse în Fişa vizitei elaborată de echipa de evaluare externă a ARACIS.
Puncte tari
 Existenţa unui bazin consistent de recrutare a candidaţilor, atât pentru programul de studiu
Psihologie, cât şi pentru programul de studiu Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar,
 Existenţa unui nivel rezonabil de satisfacţie faţă de oferta educaţională a facultăţii, atât în rândul
studenţilor cât şi în rândul absolvenţilor;
 Existenţa unui nucleu stabil de cadre didactice, competente şi orientate către dezvoltarea şi
menţinerea unor bune relaţii, atât cu studenţii cât şi cu absolvenţii;
 Existenţa unui nucleu consistent de cadre didactice care au realizat progrese semnificative în
domenii tematice specifice, care pot contribui atât la realizarea unor volume colective valoroase,
cât şi la dezvoltarea unor aplicaţii pentru proiecte de cercetare;
 Existenţa sprijinului conducerii Universităţii, a domnului Rector personal, pentru construirea şi
dotarea corespunzătoare a unor noi laboratoare şi a unui Centru de cercetare, a Centrului de
Consiliere şi Orientare în Carieră, ca şi pentru îmbunătăţirea dotării laboratoarelor existente;
 Realizarea în ultima perioadă a unor progrese semnificative în domeniul calităţii ofertei
educaţionale, prin:
16
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

1) descrierea în termeni de competenţe a ambelor programe de studiu, conform Cadrului european


al competenţelor pentru învăţământul superior;
2) revizuirea tuturor fişelor disciplinelor prin raportare la documentele mai sus menţionate;
3) revizuirea planurilor de învăţământ atât prin raportare la documentele menţionate, cât şi la
standardele ARACIS;
4) revizuirea politicii şi practicii curente privind evaluările pe parcurs, cu posibilitatea ca titularii
să decidă asupra evaluărilor pe parcurs prin proiecte;
5) revizuirea concepţiei generale, a documentaţiei şi convenţiilor privind practica de specialitate;
6) revizuirea concepţiei privind componentele activităţii tutorilor de an;
7) aprofundarea cunoaşterii şi utilizării procedurilor elaborate de Departamentul pentru calitate al
Universităţii;
8) remedierea unui număr semnificativ de rămâneri în urmă pe linia activităţii de secretariat;

Puncte slabe
 existenţa unui raport încă perfectibil între numărul de cadre didactice raportat la numărul de
studenţi, apărut ca urmare a aplicării prevederilor Legii 1/2011 legate de norma didactică;
 Existenţa, din această cauză, a unor necorelări între disciplinele incluse în unele poziţii din statul
de funcţii şi calificarea titularilor;
 Lipsa unei bănci de date sistematizate şi actualizate cu elemente necesare compilării dosarelor de
autoevaluare (cu foldere separate pentru documente cadre didactice, publicaţii ştiinţifice, fişe
discipline, dotări laboratoare, etc.);
 Persistenţa unor obiceiuri de a pune interesele personale înaintea intereselor facultăţii (ex.
tipărirea de manuale la alte edituri decât Editura FRM);
 Evitarea asumării de răspunderi în cadrul facultăţii sau asumarea doar a acelor răspunderi care
sunt concordante cu interesele personale;
Faţă de aceste situaţii, ne propunem să acţionăm pe viitor pe următoarele direcţii:

1. Înrolarea de studenţi în programele de studiu ale facultăţii


Ne propunem menţinerea şi extinderea bazinului de recrutare pentru programele de studiu ale
facultăţii, prin:
1.1. Creşterea vizibilităţii externe a facultăţii, prin acţiuni în care să fie implicaţi şi studenţi şi absolvenţi,
pe lângă cadrele didactice. Avem în vedere:
 acreditarea ca formator a facultăţii de către Colegiul Psihologilor din România;
 apariţii în media locală şi naţională;
 lansări de cărţi;
17
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

 implicarea studenţilor şi absolvenţilor în programe de cercetare ale facultăţii;


 organizarea de dezbateri şi constituirea de parteneriate cu angajatori importanţi;
 organizarea unor dezbateri în licee, acţiuni de tip „Porţi deschise”;
1.2. Ne propunem de asemenea să sporim calitatea studenţilor înrolaţi şi a ponderii studenţilor domiciliaţi
în Braşov şi zonele adiacente, prin supunerea spre aprobarea Senatului Universităţii a unei metodologii
proprii de admitere, bazată pe metodologia Universităţii.

2. Diversificarea ofertei educaţionale a facultăţii


Sustenabilitatea financiară a universităţii în general şi a facultăţii depinde de diversificarea ofertei
educaţionale şi limitarea scăderii de efective.
În acest sens, ne propunem să acţionăm pentru:
2.1. Implementarea graduală a unui program de autorizare provizorie a unor programe de studiu de tip ID
şi FR.
 În acest sens considerăm că este prioritară refacerea / revizuirea periodică, a tuturor suporturilor
de curs în format ID, urmată de tipărirea acestora;
 De asemenea se va începe identificarea, printre absolvenţii programelor de studiu cu frecvenţă sau
master ale facultăţii, a unor potenţiali colaboratori pentru ocuparea poziţiilor de tutori în cadrul
acestor programe.

3. Creşterea calităţii ofertei educaţionale a facultăţii


Pentru realizarea acestei ţinte considerăm că sunt necesare:
 efectuarea unui studiu comparativ al ofertei educaţionale a facultăţii prin raportare la oferte de
programe de studiu similare ale unor universităţi de prestigiu;
 Menţinerea şi accentuarea orientării ofertei educaţionale spre formarea de competenţe, prin
raportarea la cadrul european şi naţional al competenţelor pentru învăţământul superior;
 Actualizarea suporturilor de curs şi manualelor, precum şi restructurarea acestora în format ID
conform standardelor ARACIS;
 Efectuarea de către Comisia pentru calitate a unei analize a calităţii ofertei educaţionale a câte
unui program de studiu pe an;
 Creşterea ponderii utilizării la curs, de către cadrele didactice, a mijloacelor multimedia de
instruire;
 Stabilirea de noi contacte cu organizaţii profesionale, prin intermediul cărora să se poată asigura
locuri de practică de specialitate relevantă pentru inserţia profesională a absolvenţilor şi
construirea identităţii lor profesionale;

18
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

 Menţinerea şi dezvoltarea unei relaţii profesor-student care să fie caracterizată de profesionalism,


integritate şi suport psihologic;
4. Creşterea calităţii activităţii de cercetare
 Se va acţiona pentru creşterea calităţii planurilor de cercetare la nivelul facultăţii, prin discuţii
colegiale şi dezbateri periodice, spre deosebire de situaţia actuală, în care se centralizează
propunerile trimise de colegi prin poştă electronică;
 Se va instaura tradiţia unei dezbateri ştiinţifice lunare, organizată pe rând de câte un cadru
didactic; la unele dintre aceste dezbateri vor putea fi invitaţi şi studenţi;
 Se va revizui concepţia organizării de manifestări ştiinţifice la nivelul facultăţii, astfel încât
acestea se vor derula în limba engleză, cu participarea unor specialişti reputaţi de peste hotare,
având ca parteneri asociaţii profesionale, universităţi sau centre de cercetare din ţară şi de peste
hotare;
 Se va acţiona pentru lansarea unei publicaţii ştiinţifice a facultăţii, redactată în limba engleză şi
romană, care să poată în timp fi indexată în baze de date internaţionale.

5. Colaborări naţionale şi internaţionale


 Se va acţiona pentru stabilirea de parteneriate cu instituţii prestigioase din ţară şi de peste hotare,
pentru realizarea unor proiecte comune de interes reciproc;
 Vor fi încurajaţi colegii să participe la manifestării ştiinţifice internaţionale şi să publice
rezultatele cercetărilor în jurnale ştiinţifice indexate în baze internaţionale de date;
 Se va solicita Departamentului de Cercetare al Universităţii decontarea deplasării colegilor la
manifestări ştiinţifice internaţionale finalizate prin publicaţii indexate în baze internaţionale de
date;
6. Resursele umane
Se va acţiona în continuare pentru scoaterea la concurs a unor posturi didactice, astfel încât să se
realizeze, de o manieră echilibrată, atât dezideratul dezvoltării profesionale al cadrelor titulare, cât şi
dezideratul aducerii din afară a unor noi colegi, care să funcţioneze eficient în cadrul echipei de cadre
didactice.
7. Resursele materiale şi financiare
 Se va solicita în continuare sprijinul conducerii Universităţii pentru extinderea prudentă şi
judicioasă a dotării laboratoarelor şi centrului de cercetare, pe baza unor discuţii aprofundate cu
titularii de curs; vor fi considerate ca priorităţi Laboratorul de psihologie experimentală,
Laboratorul de tehnologie didactică şi Centrul de cercetare – Institutul de Formare și Cercetare în
Educație;

19
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

 Se va acţiona în continuare pentru creşterea volumului de resurse mobilizate din afara


universităţii, prin proiecte, granturi şi sponsorizări.

g.DIRECŢII DE ACŢIUNE
Creşterea calităţii ofertei educaţionale a facultăţii se înscrie pe următoarele direcţii-acţiune:
- efectuarea unui studiu comparativ al ofertei educaţionale a facultăţii prin raportare la oferte de
programe de studiu similare ale unor universităţi de prestigiu;
- menţinerea şi accentuarea orientării ofertei educaţionale spre formarea de competenţe, prin
raportarea la cadrul european şi naţional al competenţelor pentru învăţământul superior;
- actualizarea permanentă a suporturilor de curs şi a manualelor în format ID/IFR conform
standardelor ARACIS;
- stabilirea de noi contacte cu organizaţii profesionale, prin intermediul cărora să se poată asigura
locuri de practică de specialitate relevantă pentru inserţia profesională a absolvenţilor şi pentru construirea
identităţii lor profesionale;
- menţinerea şi dezvoltarea unei relaţii profesor-student care să fie caracterizată de profesionalism,
integritate şi suport psihologic.

ALTE INFORMAŢII
a. Sistemul de credite ECTS
Sistemul european de credite transferabile (ECTS) este un sistem centrat pe student, bazat pe
efortul studentului de a îndeplini toate cerinţele şi obiectivele programului de studii. Aceste obiective sunt
concretizate în cunoştinţele şi competenţele rezultate.
- ECTS este un sistem care facilitează măsurarea şi compararea rezultatelor studiilor obţinute în
contextul diferitor calificări, programe de studii pe baza capacităţii de lucru exprimate în timp;
- credit ECTS - unitate de măsură a capacităţii de lucru a studentului corespunzătoare timpului
(efortului) alocat pregătirii.
Creditele alocate disciplinelor din cadrul programului reflectă efortul studentului (1 Credit= 25-30
ore de activităţi: participare la cursuri şi seminarii/laboratoare, studiul lecţiilor din manual; studiul
bibliografiei; cercetare şi documentare; scriere teme de casă/lucrări de evaluare pe parcurs/proiect;
elaborare comunicare ştiinţifică etc.)
Fiecare an universitar are câte 60 credite de studiu transferabile în sistemul European (ECTS)
pentru disciplinele obligatorii şi opţionale indiferent de forma de învăţământ – cursuri cu Frecvenţă,
cursuri cu Frecvenţă Redusă, cursuri la Învăţământ la Distanţă. Disciplinele facultative, indiferent de
semestrul de studii în care sunt prevăzute în Planul de învăţământ, se încheie cu “probă de verificare”, iar
punctele de credit care li se atribuie sunt peste cele 30 ale semestrului respectiv.
20
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Promovarea studentului dintr-un an de studiu în altul, în funcţie de creditele de studiu (ECTS)


acumulate sunt decise de Senatul Universităţii Spiru Haret şi descrise în Regulamentul privind activitatea
profesională a studenţilor.
CERINŢE PENTRU OBŢINEREA DIPLOMEI DE LICENŢĂ
1. Număr de credite aferente programului de studii 180 (+4 pentru disciplina Educație fizică)
2.Număr de credite aferente examenului de finalizare a studiitor– 10 credite, din care
– proba 1: evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate5 credite
– proba 2: prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă : 5 credite
Finalizarea studiilor universitare de licenţă se face prin promovarea examenului de licenţă, căruia
i se atribuie 10 CST (credite de studiu transferabile), peste cele 184 CST ale ciclului de licenţă.
La absolvirea studiilor universitare de licenţă se eliberează diploma de licenţă în domeniul Ştiinţe
ale Educaţiei, însoţită de un supliment la diplomă, în care se menţionează programul de studii de licență
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.
Transferul studenţilor
Potrivit Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor transferul studenţilor se
poate realiza:
a) între facultăţile Universităţii Spiru Haret;
b) în cadrul facultăţilor Universităţii Spiru Haret de la o formă de învăţământ la alta;
c) de la o altă universitate la una din facultăţile Universităţii Spiru Haret;
d) de la o facultate a Universităţii Spiru Haret la o altă universitate din ţară sau din străinătate.
Dosarul solicitantului pentru transfer se analizează de Comisia de echivalare a studiilor.

b.ACCESUL LA BIBLIOTECA VIRTUALĂ


Accesul la Biblioteca virtuală a facultății se face pe bază de ID (CNP) și parolă stabilită inițial ca fiind
numele mamei (scris cu litere mari – caps lock). După intrarea în cont parola poate fi modificată de
fiecare user

21
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

c.MODUL DE CALCUL AL NOTEI FINALE


Modul de verificare pe parcurs şi de evaluare finală
Sunt prevăzute două modalităţi de evaluare:
– evaluare pe parcurs (formativă);
– evaluare finală, sub formă de examen (E), colocviu (C) sau probă de verificare (PV).
Evaluarea pe parcurs este formativă şi cuprinde 2-3 lucrări/disciplină de tipul: eseu, recenzie,
problemă de rezolvat, aplicaţie practică, teste cu întrebări cu mai multe variante de răspuns, definiţii cu
exemple practice etc. în funcţie de specificul disciplinei. Evaluarea pe parcurs nu reprezintă o formă de
evaluare „parţială”, în sensul tradiţional al termenului: materia studiată şi evaluată pe parcurs nu este
exclusă de la evaluarea finală. Scopul evaluării pe parcurs îl constituie stimularea pregătirii continue a
studentului pentru însuşirea graduală şi sub aspecte calitative diferenţiate a cunoştinţelor.
Evaluarea pe parcurs la toate disciplinele se va face, la alegerea titularului de curs, prin lucrări
scrise, portofolii de sarcini, examinare orală, referate sau în sistem computerizat, prin teste cu itemi
obiectivi (grilă), în scris sau pe platforma Blakboard. Temele de evaluare se prezintă sub forma unui set
de întrebări, probleme de rezolvat, teste cu itemi obiectivi sau o temă complexă de creaţie (proiect, eseu,
raport managerial, raport de cercetare, comentarii pe un subiect, analiza unui subiect, comunicare
ştiinţifică etc.) care se referă la un grup de cursuri, seminarii /activităţi practice şi bibliografia indicată.
Temele de evaluare pe parcurs au rolul de a monitoriza cunoştinţele acumulate, de a dezvolta creativitatea
studenţilor şi de a face legătura dintre conceptele teoretice cu aspectele practice. Punctajul acordat pentru
temele de evaluare pe parcurs este de maxim 20%.
Modalitatea de evaluare finală este prevăzută în planul de învăţământ şi fișa disciplinei.
Evaluarea finală se face prin: examen oral/scris, sau prin intermediul Platformei Blakboard, în sesiunile de

22
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

examen. Evaluarea finală se realizează în sesiunea de examene conform programării afişate la avizierul
facultăţii şi avizierul virtual. Evaluarea finală se realizează, prin examen scris, oral sau în sistem
informatic, prin platforma Blackboard pe baza testelelot cu itemi obiectivi. Testele cu itemi obiectivi se
realizează şi se postează în platforma Blackboard de către titularul de curs înaintea sesiunii de examene.
Titularul de curs este singurul responsabil de realizarea şi postarea testelor, de numărul şi gradul de
dificultate al acestora. Testele cu itemi obiectivi se concep pe baza subiectelor şi a întrebărilor
recapitulative postate în platforma Blackboard cu minim 14 zile înainte de începerea sesiunii de examene.
La anumite discipline din cadrul programelor vocaţionale sau alte programe examenul final exclude
platforma Blackboard. Punctajul maxim obţinut de student este de 100 puncte.
Examenele orale se organizează în serii de studenţi în baza tematicii afişate de titularul de
disciplină la avizierul facultăţii şi pe avizierul virtual.
Examenele scrise se organizează în serii de studenţi în baza tematicii afişate de titularul de
disciplină la avizierul facultăţii şi pe avizierul virtual.
Determinarea notei. Nota obţinută de student la evaluare pentru o disciplină se compune din: punctajul
obţinut la evaluarea pe parcurs ponderat cu 20% şi punctajul obţinut la evaluarea finală ponderat cu 80%.
Suma celor doua punctaje se împarte la 10 şi se rotunjeşte în plus sau minus faţă de jumătate de punct.
Nota minimă de promovare a examenului este 5.
În situaţia în care studentul nu a realizat evaluarea pe parcurs aceasta este notată cu zero, iar
punctajul obţinut la evaluarea finală se ponderează cu 80% şi se împarte la 10.
Pentru informarea studenţilor asupra sistemului de evaluare la fiecare disciplină, aceştia vor
accesa Platforma de instruire computerizată Blakboard e-Learning, prin fereastra de acces Login, aflată pe
pagina principală a site-ului Universităţii Spiru Haret. Studenţii vor putea identifica disciplinele aferente
fiecărui semestru şi an de învăţământ, precum şi toate informaţiile legate de conţinut, evaluare, notare şi
alte aspecte ale relaţiei cadru didactic-student.

23
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

d.MODUL DE DESFĂŞURARE a probelor de verificare și a colocviilor etc


Colocviul de susţinere a lucrării de practică se realizează înainte de sesiunea de examene vara de către o
comisie compusă din: responsabilul de program de studii, responsabilul de practică şi 2-3 asistenţi care au
in norma didactică practica de specialitate sau alte cadre didactice in specialitatea respectivă. Nota
acordată ţine cont în proporţie de 40% de calificativul acordat de partenerul de practică în Fișa de
evaluare din Caietul / Portofoliul de practică. Lista cu notele obţinute de studenţi semnată de membrii
comisiei şi avizată de decanul facultăţii se transmite la Direcţiei IT pentru a fi introdusă in catalog.

e.PRACTICA DE SPECIALITATE
Practica profesională se realizează sub coordonarea unui cadru didactic, pe baza unor convenții de
practică și potrivit unor programe proprii care includ: finalități, tipuri de activități, documentele
completate de studenți, modalități și criterii de evaluare.
La finalul perioadei de practică, in termen de 7 zile, cadrul didactic responsabil cu practica studenţilor
colectează de la studenţi documentele de practică, respectiv:
- Atestat de practică;
- Caiet de practică (completat şi vizat de partener conform Regulamentului de practică);
- Lucrarea de practică solicitată conform fişei disciplinei;
- Chestionarul de evaluare completat (dacă este cazul).
Practica pedagogică
La începutul semestrului în care este prevăzut stagiul de practică pedagogică în planul de învăţământ,
cadrul didactic responsabil de practica pedagogică pe facultate organizează grupele de practică şi îi
însoţeşte la şcolile de aplicaţie. În timpul programului de practică pedagogică, cadrul didactic responsabil
cu practica studenţilor efectuează prin sondaj vizite la partenerul de practică pentru a controla prezenţa,
comportamentul şi activitatea desfăşurată de student. În această perioada colaborează cu profesorii
mentori din şcolile de aplicaţie. Cadrele didactice responsabile cu practica pedagogică a studenţilor
stabilesc program săptămânal de consultaţii pentru îndeplinirea cerinţelor acestei activităţi, respectiv a
lucrărilor de portofoliu didactic, pentru a acorda asistenţă de specialitate în pregătirea pentru activităţile
specifice.
Structura portofoliului de practică pedagogică răspunde cerinţelor pentru dobândirea
competenţelor formulate în fişa disciplinei şi sunt adaptate de fiecare responsabil de practică pedagogică
din facultate la specificul disciplinelor şcolare la care se desfășoară activitățile de practică pedagogică –
asistență la lecții demonstrative și susținerea lecțiilor de probă.
De asemenea, practica pedagogică susține disciplinele din planul de învățământ al programului de studii,
corelând cerințe și activități adaptate pentru fiecare semestru.

24
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Braşov
Programul de studii universitare de licenţă
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

f.REDACTAREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ


Lucrările de licență respectă standardele academice: temă de cercetare relevantă pentru domeniu, acuratețe
în redactare as ecte teoretice definitorii ipoteze de lucru și instrumente de cercetare, utilizarea corectă a
aparatului critic, bibliografia adecvată temei și domeniului. Redactarea lucrării de licență va urmări
atingerea următoarelor puncte:
Identificarea problemei și formularea temei de cercetare
Variabilele în cercetarea experimentală
Elaborarea ipotezelor
Construirea situaţiei experimentale. Analiza tipului de schema sau de situaţie experimentală
Proceduri ale cercetării experimentale
Proceduri şi instrumente de colectare a datelor experimentale
Reprezentarea grafică a rezultatelor cercetării
Explicarea şi valorificarea rezultatelor obţinute
Evidenţierea elementelor de adaptare, de orientare şi de selecţie pedagogică / psihologică /
psihopedagogică.

Coordonarea lucrărilor de licență este asigurată numai de cadre didactice titularizate în învățământul
superior.

25

S-ar putea să vă placă și