PORTOFOLIU

Nume și prenume: CRĂCIUN OANA RALUCA

Specializarea: Politici şi strategii ale formării competenţelor pentru

cariera didactică, Master, An 1

Disciplina: Sisteme europene de formare a profesorilor

Cadru didactic: Conf. univ. dr.Cornelia-Evelina Balaș
 Formarea cadrelor didactice în România și Finlanda

Cariera didactică trece printr-o perioadă de multiple transformări datorate în mare parte de
globalizarea şi europenizarea la care România este supusă, dar și nevoii de armonizare a sistemului
de învățământ cu cerințele de pe piața muncii europene, schimbărilor de paradigme educaționale,
politice, sociale, economice. Programele de pregătire profesională a cadrelor didactice din România
au suferit numeroase transformări în ultimii ani, transformări determinate atât de schimbarea
structurii învăţământului superior, cât şi de schimbarea planurilor de învăţământ în cadrul
departamentelor pentru pregătirea personalului didactic.
În ţările europene există două modele principale pentru organizarea studiilor: modelul
simultan şi modelul consecutiv. Unele ţări asigură ambele opţiuni. În modelul simultan, studiile
profesionale încep o dată cu studiul celorlalte discipline, iar în modelul consecutiv există o a doua
fază distinctă pentru studiile profesionale, după terminarea altor studii. În cazul modelului simultan
de pregătire, orice student poate parcurge în timpul studiilor de licenţă şi programul de calificare
pentru profesia didactică, cum se întâmplă în Germania, Belgia, Olanda, Polonia, Ungaria,
România. Modelul consecutiv de pregătire presupune absolvirea studiilor de licenţă într-un domeniu
şi realizarea ulterioară a pregătirii pentru profesia didactică, în sistem postuniversitar, aşa cum
prevede legislaţia educaţiei din Franţa, Italia, Spania, Bulgaria, Finlanda. Există şi ţări ale căror
sisteme de învăţământ permit ambele abordări, calificarea profesorilor realizându-se fie simultan,
fie consecutiv pregătirii de specialitate, cum este în Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Danemarca,
Austria, Portugalia.
Pregătirea profesorilor are loc în multe instituţii cu diferite nume. Poate avea loc în
universităţi, colegii universitare sau institute specializate.
În ceea ce priveşte momentul începerii programului de pregătire pentru cariera didactică, în
cazul modelului simultan cu pregătirea de specialitate, accesul studenţilor în program are loc odată
cu accesul în învăţământul superior. În cazul modelului consecutiv, accesul este condiţionat de
obţinerea diplomei de licenţă şi de parcurgerea unor forme de selecţie.
Printre criteriile de selecţie, adoptate în ţările care pregătesc profesorii în timpul studiilor de
licenţă, întâlnim unele criterii impuse de legislaţia naţională, iar altele adoptate la nivelul fiecărei
instituţii de învăţământ superior. De asemenea, unele criterii sunt legate de specificul programelor
de pregătire a profesorilor:
 - examen de admitere cu probe de specialitate (obligatoriu în Ungaria, la decizia
universităţilor în Polonia, Portugalia, Finlanda);
-rezultatele examinărilor naţionale — bacalaureat (obligatoriu în Ungaria şi la decizia
universităţilor în Polonia, România, Lituania, Portugalia).
Practicarea profesiei didactice implică formarea iniţială a cadrului didactic, încadrarea
acestuia într-o unitate şcolară şi debutul activităţii didactice, precum şi formarea profesională
continuă.
În România formarea iniţială pentru ocuparea funcţiilor didactice cuprinde:
• formarea iniţială, teoretică, în specialitate, realizată prin universităţi în cadrul unor
programe acreditate potrivit legii;
• masterat didactic cu durata de 2 ani;
• stagiul practic cu durata de un an şcolar realizat într-o unitate de învăţământ, sub
coordonarea unui profesor mentor. (Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011)
Formarea iniţială pentru cariera didactică este segmentul de educaţie care asigură dobândirea
competenţelor şi a certificărilor oficiale necesare accesului la exercitarea calificată a profesiei
didactice. În România, absolvenţii de învăţământ secundar superior pot candida la admiterea la un
program de studii universitare de licenţă pe baza metodologiei concursului de admitere specifice
fiecărei universităţi şi fiecărui program de studii. Admiterea depinde în general de rezultatele
elevului la examenul naţional de la sfârşitul învăţământului secundar superior (Bacalaureat),
rezultatele obţinute pe parcursul şcolii de învăţământ secundar superior şi uneori rezultatele la
examenul de admitere organizat de universitate.
Acest nivel cuprinde:
a) formarea de specialitate, realizată şi certificată prin promovarea programelor de studii
universitare, sau, după caz, a studiilor de specialitate de nivel liceal ori postliceal, oferite de
instituţii de învăţământ autorizate sau acreditate conform legii;
b) formarea psihopedagogică şi didactică de specialitate, teoretică şi practică ce este
asigurată şi certificată prin promovarea programelor de studii psihopedagogice oferite de
departamentele pentru pregătirea personalului didactic, respectiv de facultăţile care au în structura
lor specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, din instituţiile de învăţământ
superior, sau a programelor de pregătire psihopedagogică, didactică şi de specialitate organizate în
instituţii de învăţământ de nivel liceal sau postliceal, abilitate să organizeze aceste programe,
potrivit legii.
 Planul de învăţământ al Departamentelor pentru Pregătirea Personalului Didactic din
România, aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării începând cu anul universitar 2008-2009,
diferenţiază nivelurile de pregătire profesională ale celor două categorii de cadre didactice: cei care
vor preda în învăţământul preșcolar, primar şi gimnazial (absolvenţi ai studiilor de licenţă şi ai
programului de studii psihopedagogice de nivel I) şi cei care vor preda în învăţământul liceal şi
universitar (absolvenţi ai studiilor de masterat şi ai programului de studii psihopedagogice
aprofundate, de nivel II). Acest Plan de învăţământ organizează programul de studii
psihopedagogice oferit de DPPD pe două niveluri ale certificării pentru profesia didactică cu
specificarea că parcurgerea şi absolvirea de către studenţi a programului de nivel I este o condiţie
necesară pentru admiterea lor la programul de nivel II.
Tematica cursurilor de formare iniţială pentru profesia didactică, numărul de ore alocat,
numărul de credite şi forma de examinare sunt stabilite prin OMECT nr. 4316/2008. Astfel, în
cadrul nivelului I, disciplinele obligatorii sunt: Psihologia educaţiei, Fundamentele pedagogiei,
Teoria şi metodologia curriculumului, Teoria şi metodologia instruirii,Teoria şi metodologia
evaluării, Managementul clasei de elevi, Didactica specialităţii, Instruire asistată de calculator,
Practică pedagogică în învăţământul preuniversitar. În cazul nivelului II, disciplinele obligatorii
sunt: Psihopedagogia adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor, Proiectarea şi managementul programelor
educaţionale, Didactica domeniului şi dezvoltări în didactica specialităţii, Practică pedagogică în
învăţământul liceal, postliceal şi universitar. Pe lângă disciplinele obligatorii, există două pachete de
discipline opţionale din care se alege pentru studiu câte o disciplină (de ex., Sociologia educaţiei,
Educaţie interculturală, Consiliere şi orientare, Comunicare educaţională etc.).

Analiza unor fişe ale disciplinelor din modulul pedagogic relevă diferite competenţe ale
viitoarelor cadre didactice, care pot fi puse în relaţie cu abordarea educaţiei centrate pe
competenţe. Disciplina Psihologia educaţiei valorifică datele teoretice pentru înţelegerea
procesului de învăţare şi a rolurilor profesorului în ghidarea şi facilitarea învăţării (cunoaşterea
elevilor, înţelegerea specificului dezvoltării psihice si a relaţiei dintre dezvoltare si învăţare,
tipuri de învăţare, teoria inteligenţelor multiple, stimulare individuală şi de grup a creativităţii
elevilor, abordarea psihologică a relaţiei profesor - elev etc.). Disciplinele pedagogice vizează:
cunoaşterea şi înţelegerea rolurilor profesionale ale cadrelor didactice şi a standardelor pentru
profesia didactică; proiectarea şi evaluarea de activităţi didactice care să respecte coerenţa dintre
obiective de referinţă, obiective operaţionale, conţinuturi ale învăţării, strategii didactice,
evaluare, standarde curriculare de performanţă; utilizarea unei varietăţi de strategii, metode,
tehnici de instruire, învăţare şi evaluare (metode de învăţare prin cooperare, proiecte, portofolii,
 tehnici grafice etc. ); promovarea relaţiilor centrate pe valori şi principii democratice în
strategiile didactice şi practicile şcolare cotidiene; participarea la propria dezvoltare profesională
şi la dezvoltarea instituţională, promovarea inovaţiei; asumarea şi promovarea principiilor
educaţiei incluzive şi dezvoltării potenţialului fiecărui copil/ tânăr prin educaţie; colaborarea cu
membrii comunităţii şcolare şi cu familiile elevilor.

În cazul cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar, formarea iniţială este
organizată în cadrul facultăţilor de ştiinţe ale educaţiei, prin specializarea Pedagogia învăţământului
primar şi preşcolar sau în timpul Liceelor Pedagogice. Anterior Procesului Bologna, formarea
iniţială a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar era organizată în Colegii
Universitare cu durata de trei ani. Profesorii de şcoală primară din Finlanda au studii de masterat
alături de cei din Estonia, Germania, Polonia, Portugalia şi Slovenia.
În ceea ce priveşte dezvoltarea curriculum-ului pentru formarea iniţială a cadrelor didactice,
se pot face următoarele precizări:

 Programele şcolare pentru formarea cadrelor didactice din învăţământul

preşcolar şi primar sunt definite la nivelul fiecărui departament din cadrul facultăţilor de
ştiinţe ale educaţiei. Formarea iniţială oferită de aceste departamente cuprinde atât cursuri cu
caracter general, cât şi cursuri şi activităţi practice pentru formarea pedagogică.
 Curriculum-ul pentru formarea iniţială a profesorilor din învăţământul
secundar şi terţiar este dezvoltat de către fiecare departament de formare a cadrelor didactice
din cadrul universităţilor și pentru fiecare dintre disciplinele de studiu, se completează o fişă
a disciplinei care descrie obiectivele sau competenţele care sunt vizate a se forma prin
respectiva disciplină, tematica de curs şi pentru aplicaţii, numărul de ore alocat, forma de
examinare, recomandări bibliografice.
Aceste noi competenţe sunt puse în relaţie cu rolurile cadrelor didactice:
- elaborarea şi dezvoltarea curriculum-ului şcolii;
- elaborarea şi implementarea activităţilor cross-curriculare;
- evaluarea şi selecţia manualelor;
- participarea la proiectele locale, naţionale sau internaţionale;
- lucrul într-un mediu de învăţare intercultural;
- dezvoltarea de parteneriate între şcoală şi comunitate;
- auto-management şi dezvoltare profesională.
 În Finlanda sistemul învăţământului superior este format din universităţi şi politehnici.
Particularitatea institutelor politehnice constă în faptul că formarea are ca scop obținerea de
cunoștințe practice și abilități necesare pentru a lucra într-un anumit domeniu. Aproape 50% dintre
absolvenţi urmează studii universitare, Finlanda având cel mai mare procent de licenţiaţi din UE.
Şcolile „politehnice" ( învăţământ profesional superior orientat explicit spre practică ) au mare
succes. De altfel, orientarea profesională a viitorului licean sau student este urmărită permanent de
profesor, alocându-i-se o oră pe săptămână. Elevul află ce fel de licee există, care-i diferenţa între
filiera teoretică şi cea tehnologică (şcoala profesională de la noi, mai exact, şcolile de meserii), ce
perspective are la fiecare. Se consideră important ca la această vîrstă, circa 14, 15 ani, elevul să fie
informat de meseriile cele mai solicitate (electrician, instalator etc), câţi oameni lucrează într-o
meserie în întreaga ţară, care sunt domeniile cele mai căutate la momentul respectiv etc. În
universități, studenții primesc o educație academică, deoarece accentul se pune pe cunoștințele
teoretice. Studenţii universităţilor pot obţine diplomă academică inferioară (licenţă) sau superioară
(master), precum şi diplome post-universitare de licenţă şi de doctor. La fel și în România, avem
trei următoarea structură de 3 cicluri: Licenţă, Masterat şi Doctorat.
Procedura de admitere este similară cu alte programe de formare a profesorilor. Elevii
pentru formarea profesorilor de clasă (învățământul primar) sunt selectați pe baza unui examen de
admitere. Examenul de admitere pentru formarea profesorilor de clasă include adesea un examen
scris, un test de aptitudini și interviuri. Unele universități includ, de asemenea, o situație de grup și
o demonstrație opțională a competențelor ca parte a examenului de admitere. Cerințele de admitere
pentru formarea profesorilor pentru învățământul preșcolar sunt în principal ca pentru formarea
profesorilor de clasă. Fiecare universitate îşi selectează candidaţii printr-un interviu pentru a estima
capacitatea de comunicare şi de empatie. Se cere rezumatul unei lecturi dintr-o carte, explicarea
unei teme în faţa clasei, o demonstraţie de aptitudini artistice, o probă de matematică şi alte
aptitudini tehnologice. Procesul de selecţie pretinde candidatului diplome şi perioade practice. Nu
întâmplător profesorii sunt bine apreciaţi social în Finlanda. „Fiecare aspirant la postul de profesor
trebuie să muncească un an ca stagiar, timp în care cursurile pe care le ţine nu sînt plătite.
Activitatea candidatului este analizată de colegi, precum şi de profesorul mentor. Se învaţă şi din
greşeli, de aceea sînt discutate şi luate în serios toate observaţiile”, declară Hilkka Siponkoski,
profesor de biologie din oraşul Posio. În asemenea condiţii, doar 10% din reprezentanţii promoţiei,
adică elita, au posibilităţi reale de a deveni profesori. Obţinerea unui loc de muncă în şcoala
finlandeză seamănă mult cu procedura de angajare la o companie internaţională de la noi. „Şcoala
publică un anunţ în ziarul sindicatelor profesorilor sau, dacă este o unitate de învăţămînt de
prestigiu, în ziarele centrale. Profesoriicare rîvnesc la postul respectiv se înscriu la
concurs,conducerea instituţiei realizînd selecţia pe baza CV-ului, a unui interviu, uneori şi a unei
probe practice. Fiecare unitate de învăţămînt este interesată “să se doteze” cu cei mai buni profesori.
De aceea, pentru ciclul primar, de exemplu, sînt “în căutare”şi calităţi precum inventivitatea,
creativitatea, energia”.
Profesorii calificaţi au întîietate faţă de cei fără studii corespunzătoare. În cazul în care nu
există alternative, este angajat un profesor necalificat, dar numai pentru o perioadă de jumătate de
an. În acest răstimp, poate veni o solicitare de angajare din partea unui candidat calificat şi postul
este scos din nou la concurs. În Finlanda este firesc ca un profesor să-şi schimbe catedra în funcţie
de fluctuaţiile populaţiei şcolare sau de aspiraţii. Din aceste motive, ei sînt trataţi ca profesionişti
desăvîrşiţi, ca adevărate „comori naţionale”, iar instrucţiunea este considerată o ramură exclusivă şi
competitivă.
În România, admiterea la universități fie pentru formarea cadrelor didactice pentru
învățământul preșcolar și primar sau a profesorilor de discipline se face pe baza mediei notei de la
bacalureat și a mediilor generale ai celor 4 ani de liceu și uneori cuprinde și un interviu.
În Finlanda, este o întreagă aventură să ajungi profesor. Un tânăr este selectat pentru a
studia să devină cadru didactic doar dacă se numără printre cei 10 % din cei mai buni absolvenţi de
liceu. Apoi, la examenul de admitere la facultate, nouă din zece candidaţi sunt respinşi. Abia după
cinci ani de studiu aprofundat şi 10.000 de ore de practică, absolvenţii pot spera că vor deveni
profesori. Activitatea universităţilor se bazează pe legătura dintre cercetare şi învăţare. Scopul lor
principal este de a realiza cercetare ştiinţifică şi de a furniza învăţământ superior. Universităţile
organizează învăţământ post-universitar şi învăţământ deschis la distanţă. În Finlanda trebuie să ai
facultate ca să predai la grădiniţă şi masterat ca să predai la şcoală. Diploma de licență cerută
profesorilor din învățământul preșcolar poate fi finalizată în trei ani academici. Profesorii calificați
în educația timuprie își pot continua studiile pentru a deveni profesori de educație specială în
educație timpurie, pentru a finaliza o diplomă de master cu orientare către educație sau educație și
îngrijire timpurie, de exemplu.
Majoritatea profesorilor absolvenți de licență lucrează în centrele pentru educația timpurie
ca educatori ai copiilor sub vârsta școlară. Studiile în formarea profesorilor pentru învățămțntul
preșcolar constau din următoarele module de studiu: Studii de limbă și comunicare; Studii de bază
și discipline în educație; Studii care oferă competențe profesionale necesare în educația și îngrijirea
timpurii și în învățământul preprimar; Studii subsidiare;Studii opționale.
 Politehnicile oferă educaţie în următoarele domenii: ştiinţe umaniste şi ale educaţiei; cultură;
ştiinţe naturale; turism, catering şi servicii domestice; servicii sociale, sănătate şi sport; tehnologie,
telecomunicaţii şi transport; ştiinţe sociale, afaceri şi administraţie.
Personalul responsabil cu educația și îngrijirea în centrele de educație timpurie din Finlanda
este format din profesori calificați, pedagogi sociali și îngrijitori de copii din cadrul educației
timpurii.
În prezent, cel puțin 1/3 din membrii personalului au nevoie de o diplomă de învățământ superior
(licență sau mai mare). Aceștia pot fi profesori în educația timpurie sau pedagogi sociali în educație
timpurie. Restul de 2/3 sunt îngrijitori de copii în cadrul educației timpurii cu o calificare
profesională secundară superioară din cadrul serviciilor medicale și sociale sau al educației și
orientării. Structura personalului centrelor de educație timpurie se schimbă treptat. Începând cu
2030, cel puțin 2/3 din personal trebuie să aibă o diplomă de învățământ superior. Pedagogii sociali
au o diplomă de licență de la o universitate de științe aplicate. Îngrijitorii de copii din au nevoie de o
calificare profesională secundară superioară.
Formarea cadrelor didactice poate fi fie concomitentă, cu pregătirea pedagogică integrată în
programul de master, fie consecutivă, cu formarea pedagogică finalizată după educația inițială.
Actualul program de educație a cadrelor didactice se concentrează pe admitere, educație inițială și,
precum și dezvoltarea competenței profesionale și a învățării pe tot parcursul carierei. Vor fi
selectați studenții cu cea mai bună capacitate de predare, iar la admiterea studenților se iau în
considerare aptitudinile acestora pentru formarea profesorilor.
Formarea profesională a profesorilor este asigurată de universitățile de științe aplicate.
Universitățile sunt responsabile pentru furnizarea de educație pentru profesorii din învățământul
preșcolar și primar, profesorii de clasă, profesorii pentru educația cu nevoi speciale și consilierii
orientativi, precum și pentru formarea profesorilor de economie casnică, meșteșuguri și, într-o
oarecare măsură, muzică.
Formarea profesorilor pentru alte discipline este organizată în cooperare între
departamentele de formare a profesorilor și departamentele de discipline și la academiile de artă.
Formarea profesorilor de discipline este asigurată de facultăți universitare de diferite discipline.
Studiile pedagogice sunt asigurate de unitățile de formare a cadrelor didactice din cadrul facultăților
de învățământ. Calificările de profesor cuprind studii pedagogice ale profesorului cărora li se acordă
60 de puncte ECTS. Studiile pedagogice ale profesorilor îi califică pe profesori să lucreze la orice
nivel sau tip de educație. La universitățile de științe aplicate, formarea profesională a profesorilor
este în general responsabilitatea unui departament de formare a profesorilor.
 Pe lângă studiile teoretice în pedagogie și didactică, aceste formarea pentru cariera didactică
cuprinde pregătire practică în școli. Perioadele de practică didactică cuprinse în studiile pedagogice
sunt organizate la școlile universitare de formare a cadrelor didactice și la așa-numitele școli
afiliate. În educația și formarea profesională, majoritatea studenților profesori lucrează deja într-o
școală și, în general, își fac și pregătirea practică în acestea. Cel puțin o parte din practică este
supravegheată și evaluată. Instituțiile de învățământ superior au autonomie în ceea ce privește
durata și amploarea pregătirii practice. Practica didactică constă într-un practicum de orientare ca
parte a studiilor disciplinei în educație și dintr-un practicum avansat. În practica de orientare,
studenții se familiarizează cu predarea și elevii. Elevii practică în perechi sau singuri la școlile
afiliate sau la școlile de formare a profesorilor conduse de universități. Ei observă predarea,
acționează ca profesori în echipă și practică predarea. În practica avansată, studenții sunt instruiți să
predea diferite materii, să planifice lecții, să folosească formele de bază de instruire, precum și să
evalueze instruirea și învățarea. Scopul este de a lărgi ideea elevilor despre activitatea didactică și
de a-i familiariza cu diferite metode de îndeplinire a sarcinilor profesorilor. Un alt scop este ca
elevii să-și găsească propriile moduri de a funcționa ca profesori de clasă și să devină capabili să-și
dezvolte instruirea și să ia soluții independente, creative și justificate la problemele care pot apărea
în situațiile de predare. În plus, obiectivul practicii avansate este de a ghida studenții în evaluarea
propriei lucrări (reflecție) și de a sprijini dezvoltarea lor profesională.
Formarea practică include următoarele domenii:

- Observarea didactică. Orele rezervate pentru observarea predării sunt

distribuite corespunzător între diferitele perioade de practică didactică.
- Oferirea de lecții supravegheate singur și/sau alături de alți profesori stagiari.
Numărul de lecții de practică variază în funcție de natura disciplinelor, de standardele
metodelor de predare, de practica necesară stagiarului și de resursele școlii.
- Consiliere de grup. Consilierea de grup include discuții, planificare și întâlniri
de evaluare între instructori și profesori stagiari; scopul este de a consolida propria identitate
a stagiarului ca profesor.

În plus, școlile de formare a cadrelor didactice oferă tuturor cursanților profesori prelegeri
pedagogice, seminarii și alte forme de predare privind temele școlare. Adesea, studenții au un plan
de studiu individual și un profesor tutor. Învățarea de la egal la egal și evaluarea de la egal la egal
sunt, de asemenea, considerate valoroase pentru dezvoltarea înțelegerii și performanței proprii a
elevilor. În mod similar pentru întreaga formare a profesorilor, interacțiunea dintre teorie și practică
și o abordare investigativă sunt considerate centrale.
În România, practica pedagogică se desfăşoară la grupele/clasele de aplicaţie ale colegiilor şi
liceelor pedagogice şi la unităţile de învăţământ preuniversitar partenere, unităţi stabilite prin
decizie a inspectorului şcolar general, la solicitarea conducerii colegiului/liceului pedagogic. Pentru
specializarea învăţător-educatoare practica pedagogică se planifică, se organizează şi se desfăşoară
un semestru în unităţi de învăţământ preşcolar şi un semestru în învăţământul primar. În procesul de
formare profesională a viitorilor profesori un rol decisiv îl au mentorii, prin modelul oferit de
aceştia studenţilor practicanţi, dacă ne referim la formarea iniţială sau a debutanţilor, dacă ne
referim la formarea continuă; La nivel legislaţiei naţionale se introduce mentoratul prin Legea
Educaţiei Naţionale (Legea 1/2011), prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 49/2014 privind instituirea unor
măsuri în domeniul educaţiei şi prin Ordinul M.E.C.T.S. nr.5485/2011, care reglementează
constituirea corpului de profesori mentori pentru coordonarea efectuării stagiului practic în vederea
ocupării unei funcţii didactice şi prevede introducerea profilului ocupaţional de Profesor mentor
pentru inserţia profesională a cadrelor didactice şi a mentoratului de stagiatură.Practica pedagogică
vizează: proiectarea unor situaţii de învăţare, valorificarea cunoştinţelor despre strategii didactice,
metode de predare şi de evaluare, particularităţi ale elevilor etc.; autoevaluarea şi evaluarea pe baza
unor criterii riguroase a lecţiei/secvenţei de lecţie realizate; realizarea de material didactic necesar
în activitatea de predare şi de facilitare a învăţării; comunicare şi interrelaţionare cu elevii şi cu
părinţii.
În Finlanda, formarea profesorilor de materii și a profesorilor pentru învățământul preșcolar
este organizată concomitent, adică pregătirea pedagogică și studiile disciplinei sunt împletite.
Durata formării profesorilor pentru învățământul preșcolar și pentru învățământul primar este de 3
ani (180 ECTS), iar formarea profesorilor de materii de 5 ani (300 ECTS). În cadrul sistemului de
învăţământ terţiar românesc au fost stabilite norme speciale privind condiţiile de studiu aplicabile
profesiilor reglementate la nivel european. Primul ciclu, Licenţa, include un minim de 180 şi un
maxim de 240 credite transferabile, depinzând de domeniu şi specializare. Durata școlarizării pentru
învățământul preșcolar și învățământul primar în România este de 3 ani.
În formarea profesorilor de materii, studenții de obicei aplică mai întâi pentru a studia o
anumită materie la facultatea universitară și, după unul sau doi ani de studiu, aplică pentru formarea
profesorilor de materie. La unele universități și facultăți, studenții pot aplica, de asemenea, direct
pentru formarea profesorilor de materii. În astfel de cazuri, educația este oferită în cooperare între
departamentul de formare a cadrelor didactice, departamentele de materii și școlile de formare a
profesorilor. Cei care doresc să devină profesori de discipline se adresează la facultățile și
departamentele universitare respective ale disciplinei lor principale (cum ar fi matematică), urmând
procedura obișnuită. În general, cei admiși într-un program de licență și care își propun să fie
profesori de discipline vor aplica apoi separat pentru formarea profesorilor de discipline. Admiterea
la formarea profesorilor de discipline se bazează fie numai pe teste de aptitudini, fie pe teste de
aptitudini și dosarul de studii al solicitantului. Astăzi, unele universități au și programe, în care
oamenii aplică direct în formarea profesorilor de materii. Formarea profesorilor de clasă constă în
studii de bază, discipline principale în educație, studii minore de discipline și practică pedagogică.
Profesorii clasei pot oferi instruire la toate disciplinele din clasele 1-6. Ei se pot specializa în
predarea uneia sau mai multor materii în studiile lor minore. Finalizarea unui curs extensiv într-o
materie minoră (studii la disciplina didactică de cel puțin 60 de credite ECTS incluse în formarea
profesorilor de discipline) va da, de asemenea, eligibilitatea pentru funcționarea ca profesor de
materie în clasele 1-9 ale învățământului de bază. Majoritatea cadrelor didactice care absolvă în
prezent au dobândit calificări de predare atât la clasă, cât și la discipline.
Admiterea pentru profesor de educație specială în educația timpurie și programe pentru
profesori cu nevoi speciale necesită ca solicitantul să fi absolvit formarea profesorului. Selecția se
bazează, de exemplu, pe studii anterioare, rezultate dintr-o misiune prealocată și interviu. Cerințele
de admitere pentru formarea profesională a cadrelor didactice cu nevoi speciale includ calificările
necesare profesorilor din instituțiile profesionale și cel puțin un an de experiență în predare la o
instituție profesională. Studiile profesorilor cu nevoi speciale se concentrează pe dezvoltarea
copiilor și tinerilor, recunoașterea și diagnosticarea abilităților de dezvoltare și învățare, precum și
planificarea și implementarea intervenției și a altor activități de predare. Elevii obțin, de asemenea,
o perspectivă asupra rolului jucat de case, școli și restul societății în dezvoltarea și școlarizarea unui
copil.
Departamentul de formare a cadrelor didactice este responsabil pentru furnizarea de studii
pedagogice, în timp ce departamentele de discipline ale diferitelor facultăți oferă educație în
disciplinele de predare. Aceste studii sunt realizate în paralel și în interacțiune între ele. De
asemenea, este posibil să urmați studii pedagogice separate după absolvirea diplomei de studii
superioare. Studiile sunt organizate pentru a permite studenților să le finalizeze într-un an
universitar. Studiile cuprind discipline de bază și discipline în educație, didactica disciplinei și
practica pedagogică. Instituțiile de formare a cadrelor didactice au autonomie deplină în conceperea
programelor de învățământ. Întrucât majoritatea studenților profesori lucrează deja ca profesori,
programele de formare sunt din ce în ce mai flexibile și personalizate în instituțiile de formare
profesională a profesorilor. Din 2005 au fost oferite și programe virtuale de formare a profesorilor.
Metodele de lucru utilizate în instituțiile de formare a cadrelor didactice și de învățământ
pun accentul pe o abordare orientată spre cursant, bazată pe cercetare și pe întreaga școală. În plus,
oferă medii de învățare noi și diverse, predarea în echipă, abordările interdisciplinare și abilitățile de
management ale profesorilor.
Persoanele care au studiile și experiența de muncă necesare profesorilor din instituțiile
profesionale sunt eligibile pentru formarea profesională a profesorilor. În funcție de instituția
profesională și de disciplina de predare, profesorii trebuie să aibă fie 1) o diplomă de master
adecvată; 2) o diplomă politehnică corespunzătoare; sau 3) cea mai înaltă calificare posibilă în
propriul domeniu profesional, cel puțin trei ani de experiență în domeniu și să aibă absolvite studii
pedagogice cu o anvergură de cel puțin 60 de credite ECTS. Cerințele de calificare pentru
formatorii de cadre didactice sunt aceleași ca și pentru alte posturi didactice din instituțiile de
învățământ superior. Fiecare universitate definește cerințele de calificare în propriile regulamente.
În general, profesorilor universitari li se cere cel puțin o diplomă de master și bune abilități de
predare. Lectorii de la universități au, în general, nevoie de o diplomă de licență postuniversitară
sau de doctor și abilități bune de predare. În formarea profesorilor, școlile sunt afiliate facultăților
de formare a profesorilor. Cerința este o calificare de profesor și experiență de predare.
Scopul formării profesionale a profesorilor este de a oferi studenților abilitățile și
cunoștințele pentru a ghida învățarea diferitelor tipuri de studenți și pentru a-și dezvolta propriul
domeniu de predare, ținând cont de evoluția ocupațiilor și a vieții profesionale. Studiile includ studii
de bază în educație, studii vocaționale pedagogice, practica didactică și alte studii. Instituțiile de
formare profesională a profesorilor sunt libere să își elaboreze propriul curriculum. Curriculum-
urile, însă, urmăresc în mod obișnuit să formeze profesioniști care pot combina teoria și practica,
care pot reflecta asupra propriei practici și își pot dezvolta continuu predarea. De asemenea,
studenții sunt încurajați să lucreze în colaborare, atât în timpul studiilor, cât și mai târziu în timpul
vieții lor profesionale. Studiile sunt realizate în strânsă colaborare între instituțiile de formare a
profesorilor și școlile profesionale din domeniu. Întrucât mulți profesori sunt angajați, studiile sunt
concepute astfel încât să poată fi desfășurate în mod flexibil în 1-3 ani. Scopul aranjamentelor
flexibile de studiu a fost de a conecta formarea profesorilor cu dezvoltarea propriei activități a
profesorilor și a activităților instituțiilor acestora. De asemenea, este obișnuit să se elaboreze un
program individual de învățare pentru formarea profesorilor împreună cu fiecare profesor elev,
astfel încât studiile să se bazeze pe învățarea lor anterioară.
 Întrucât universitățile și universitățile de științe aplicate au o autonomie remarcabilă,
studenții pot fi evaluați într-o multitudine de moduri. Studiile pot fi evaluate pe baza unor examene
scrise (prelegeri și literatură) sau a sarcinilor de învățare, folosind fie scala de promovare/reproșat,
fie, de exemplu, o scară de excelent, foarte bine, bun, satisfăcător și suficient. Evaluarea este
efectuată de formatorii de cadre didactice și de profesorii din școlile în care elevii și-au urmat
pregătirea practică. Nu există o procedură separată de acreditare pentru profesorii în Finlanda.
Studenții primesc un certificat de diplomă la finalizarea cu succes a tuturor studiilor
necesare. În cazul în care studentul a fost înscris în formarea profesorală concomitentă, studiile
pedagogice sunt integrate în certificatul de master. Elevii care au absolvit studii pedagogice separate
de profesor sau studii de profesor vocațional primesc un certificat separat. La fel și în România,
programele de studii universitare de licență reprezintă ciclul I de studii universitare se finalizează
prin obținerea diplomei de licență iar pregătirea psihopedagogică se finalizează prin obţinerea
„Certificatului de absolvire a programelor de formare psihopedagogică”. Programul de formare
psihopedagogică se finalizează cu examen de absolvire a nivelului I de certificare, examen care
constă în elaborarea şi susţinerea unui portofoliu didactic. Absolvenţilor programului de formare
psihopedagogică li se eliberează certificat de absolvire a nivelului I de certificare pentru profesia
didactică, pe baza cărora au dreptul să funcţioneze ca profesori în învăţământul preuniversitar
(antepreșcolar, preşcolar, primar şi gimnazial), în specialitatea prevăzută de diploma de licenţă sau,
după caz, diploma de absolvire a studiilor universitare. Absolvenţii programelor de formare
psihopedagogică care au acumulat un minimum de 60 de credite transferabile, corespunzător
nivelului II de certificare pentru profesia didactică, obţin certificatul de absolvire, nivelul II (de
aprofundare), care le acordă dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul liceal și postliceal,
cu condiţia absolvirii unui program de master în domeniul diplomei de studii universitare de licenţă.
Diploma de master în formarea profesorilor la clasă din Finlanda constă din următoarele
module de studiu: Studii de limbă și comunicare; studii de bază și discipline în educație; studii
avansate în educație; studii minore; studii opționale. În România, formarea prin modulul pedagogic
de nivel II cuprinde următoarele discipline: Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților,
Didactica domeniului și dezvoltări în didactica specializării, Proiectarea și managementul
programelor educaționale, Practică pedagogică, precum și două discipline opționale, la alegere
dintr-un pachet de discipline. Aceste cursuri vor fi urmate în cei 2 ani ai studiilor de masterat. În
Finlanda eforturile de a apropia cât mai mult teoria de practică într-o pregătire a profesorilor la nivel
de masterat au dus la formarea unui sistem în care fiecare facultate din cadrul universităţilor are
legătură cu o şcoală pentru elevii din apropiere şi care are cadre didactice competente drept
profesori. În aceste şcoli profesorii cursanţi monitorizează şi practică predarea fiind îndrumaţi de
profesori şi de alţi experţi ai universităţii în pregătire, predare şi educare şi în cunoaşterea
disciplinelor predate. În plus, studenţii fac practică şi în alte şcoli sub îndrumarea profesorilor
special pregătiţi şi cu experienţă. Scopul este ca profesorii cursanţi să stăpânească disciplina
predată, precum şi abilităţile educaţionale şi pedagogice şi să aibă capacitatea de a folosi
cunoştinţele şi metodele avansate atunci când predau în mediul şcolar. Scopul studiilor pedagogice
este acela de a oferi oportunităţi de învăţare a interacţiunii pedagogice, a modului de dezvoltare a
propriilor abilităţi de predare, a planificării activităţilor. Studenţii ar trebui, de asemenea, să înveţe
să coopereze cu alţi profesori, părinţi şi alţi reprezentanţi ai societăţii. Scopul practicii pedagogice
este susţinerea profesorilor cursanţi în eforturile lor de a obţine abilităţi profesionale pentru a
cerceta, dezvolta şi evalua învăţământul şi procesele de învăţare. În plus, studenţii ar trebui să poată
reflecta critic asupra propriilor practici şi abilităţi sociale în situaţii de predare şi învăţare pe durata
studiilor practice. Cursanţii ar trebui să cunoască elevi şi studenţi din diferite medii sociale şi cu
diferite caracteristici psihologice şi să aibă ocazia de a le preda conform programei.
Sistemul se referă la profesorii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal cu următoarele
menţiuni:  Profesorii din învăţământul primar au specializarea în ştiinţele educaţiei (125 ECTS),
iar diploma (300 ECTS) necesită o teză de masterat. Subiectul tezei poate fi în strânsă legătură cu
şcoala şi reprezintă de obicei proiecte de cercetare.  Profesorii din învăţământul gimnazial şi liceal
termină o specializare în disciplinele pe care le predau şi obţin şi o diplomă în pedagogie (300 – 350
ECTS în total). Studiile lor educaţionale se concentrează pe didactică şi includ practica (cel puţin 60
ECTS). În prezent, în majoritatea cazurilor studiile educaţionale se termină concomitent cu cele
academice dintr-o specializare majoră. Numai câţiva studenţi profită de şansa de a studia pedagogia
într-o sesiune de un an după terminarea studiilor. 60 de ECTS de studii pedagogice sunt obligatorii
pentru calificarea în profesia didactică. Un scop important al studiilor orientate către pedagogie în
Finlanda este pregătirea profesorilor care pot studia şi îşi pot dezvolta propriile practici bazate pe
cercetare, pot anticipa şi analiza problemele pe care le vor întâmpina în viitor. Studiile de cercetare
oferă oportunitatea de a completa un proiect autentic în care studenţii trebuie să formuleze o
problemă în domeniul educaţiei, să fie capabili să cerceteze independent informaţiile şi datele legate
de problemă, să le elaboreze în contextul cercetărilor recente din domeniu şi să sintetizeze
rezultatele sub forma unei teze scrise. Ei învaţă să studieze activ şi să-şi însuşească atitudinea
cercetătorilor pe măsură ce îşi desfăşoară activitatea. În Finlanda, responsabilitatea pentru
asigurarea pregătirii pentru profesorii de la nivelurile primare şi gimnaziale a fost transferată
universităţilor în 1971. În anii ’80 a fost 74 implementată o reformă a pregătirii profesorilor care
atrage după sine o cerinţă pentru toţi profesorii aspiranţi: aceea de a urma studiile de masterat.
Studiile de Master corespund unui număr de credite cuprins între 90 (60 prin excepție) și
120; unui semestru de master îi corespunde un număr de 30 de credite.Studiile de masterat se
încheie cu o prezentarea unei disertaţii în specializarea studiilor. Nota minimă de promovare a
disertaţiei este 6. Promovarea este atestată prin diploma de master, emisă de instituţia de învăţământ
superior. Pentru învăţământul superior, examenele finale trebuie susţinute în faţa unei comisii de
examen stabilită pentru fiecare specializare. Programele de studii ale masteratului didactic,
elaborate pe baza standardelor profesionale pentru funcţiile didactice, se acreditează şi aprobă de
către Ministerul Educaţiei. Se conferă importanţă practicii pedagogice prin constituirea unei reţele
permanente de unităţi de învăţământ, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului educaţiei şi în
baza unor acorduri-cadru încheiate între unităţile/instituţiile de învăţământ care asigură formarea
iniţială şi inspectoratele şcolare. Pe baza acestor acorduri-cadru, unităţile/instituţiile de învăţământ
care asigură formarea iniţială încheie contracte de colaborare cu durata de 1-4 ani şcolari cu
unităţile de învăţământ pentru stabilirea condiţiilor de organizare şi desfăşurare a stagiilor practice.
Unităţile/instituţiile de învăţământ care asigură formarea iniţială pot realiza independent
parteneriate cu instituţii ofertante de servicii în domeniu – centre de consiliere, cluburi şi palate ale
copiilor, centre logopedice, organizaţii nonguvernamentale. (Legea Educaţiei Naţionale Nr.
1/2011).

În Finlanda, furnizorii de educație sunt responsabili pentru angajarea personalului lor

didactic. Ele determină, de asemenea, tipurile și numărul de postări necesare. Recrutarea este un
proces deschis, iar posturile vacante sunt anunțate în ziare, reviste profesionale și site-uri web
relevante. Fiecare autoritate locală, autoritate comună municipală sau organism privat de întreținere
poate decide care dintre organele lor este responsabilă pentru numirea de noi profesori. Poate fi
comisia de învățământ sau o altă comisie echivalentă, consiliul municipal, consiliul școlar sau – mai
ales în cazul profesorilor temporari și suplinitori de scurtă durată – directorul. La selectarea cadrelor
didactice, furnizorii de educație stabilesc criteriile care trebuie respectate ca parte a fiecărei
proceduri de selecție. Nu sunt impuse separat autorităților locale sau altor furnizori de educație
criterii de selecție; în schimb, scopul este de a selecta o persoană care este atât calificată, cât și
potrivită pentru fiecare misiune anume. Condițiile de serviciu pentru profesori și directori sunt
convenite în cadrul unui proces de negociere colectivă între sindicatul profesorilor și reprezentantul
angajatorilor municipali. Contractul colectiv se reînnoiește 1-3 ani. Multe școli au, de asemenea,
asistenți de învățare care circulă în sălile de clasă sprijinind profesorul. În România, criteriul de
angajare a personalului didactic se face în urma unui concurs de titularizare la care se pot înscrie
studenții care au absolvit ciclul I licență și modul pedagogic aferent acestuia petru a ocupa posturi
de profesori în învăţământul preuniversitar (antepreșcolar, preşcolar, primar şi gimnazial), în
specialitatea prevăzută de diploma de licenţă sau, după caz, diploma de absolvire a studiilor
universitare, respectv ciclul II master și modul pedagogic II care le acordă dreptul să ocupe posturi
didactice în învăţământul liceal și postliceal. Cadidatul pentru un post titularizabil are de susținut o
inspecție la clasă și o probă scrisă din subiecte din teoria disciplinei de concurs, didactică și
metodică.
În Finlanda nu există o legislație specifică care să reglementeze formarea continuă a
profesorilor. Cadrele didactice sunt obligate să participe la formarea de dezvoltare profesională
continuă timp de una sau cinci zile pe an, conform statutelor și contractelor colective relevante.
Profesorii au dreptul de a participa la această pregătire obligatorie cu beneficii salariale complete.
Pe de altă parte, angajatorii au dreptul de a desemna toți profesorii cu normă întreagă la formare.
Angajatorii decid, de asemenea, ce programe de formare și forme de învățământ pot fi acceptate ca
formare DPC în conformitate cu contractul colectiv. Responsabilitatea principală pentru aceste
cursuri revine furnizorilor de educație. Astăzi, profesorii înșiși au primit o responsabilitate mai mare
pentru dezvoltarea abilităților și expertizei lor profesionale. Se acordă din ce în ce mai multă atenție
educației și formării continue automotivate, iar autoritățile locale o susțin în limitele lor financiare
și cu sprijin financiar din partea statului. Statul este responsabil în primul rând pentru finanțarea
educației continue care este importantă pentru implementarea politicii educaționale și care
promovează scopurile acesteia. Formarea continuă a profesorilor este organizată de diferite tipuri de
centre de formare, cum ar fi unități universitare de educație continuă, colegii de formare
profesională a profesorilor, departamente universitare de formare a profesorilor, școli de formare a
profesorilor, universități de vară și diverse organizații private. Educația continuă se bazează în mare
măsură pe logica cererii și ofertei. Profesorii preferă în special formarea continuă care îi ajută să-și
actualizeze cunoștințele profesionale în domeniul propriu sau al educației și formării profesionale.
Participarea la activitățile de dezvoltare profesională continuă nu oferă profesorilor beneficii
formale, cum ar fi creșteri salariale sau promovări. O parte a cursurilor de formare este obligatorie,
dar studiile arată că profesorii participă la cursuri de formare mult mai mult decât este necesar în
mod oficial. Astfel, principala motivație este dezvoltarea profesională, actualizarea și reînnoirea
propriilor cunoștințe și competențe, precum și bunăstarea profesională.
CPD finanțat de stat pentru 2020 se concentrează pe următoarele teme:
 Leadership și consolidarea dezvoltării individuale
Promovarea echității și egalității
Promovarea participării, bunăstării și siguranței în comunitățile de învățare, inclusiv violența
bazată pe onoare
Reînnoirea sprijinului pentru învățare și trasee individuale de studiu
Consolidarea competențelor de evaluare și asigurarea calității
Consolidarea competențelor culturale și lingvistice
Creșterea echității în digitalizare
Consolidarea stilurilor de viață durabile, inclusiv dezvoltarea durabilă
Consolidarea identificării și recunoașterii învățării continue
Educație pentru sexualitate și egalitate
Cerințele de calificare pentru lectori sunt diplome de licență sau doctorat și abilități de
predare. Lectorii universitari, a căror activitate cuprinde mai multă cercetare, au nevoie de diplome
de doctor și abilități de predare. De asemenea, poate fi necesară specializarea într-un anumit
domeniu, în funcție de post. În universitățile de științe aplicate (UAS), cerințele de calificare pentru
lectori sunt o diplomă de master și o pregătire pedagogică, în timp ce lectorilor principali li se cere
diploma de licență postuniversitară și pregătire pedagogică. Pregătirea pedagogică poate fi finalizată
după nominalizare. Lectorii UAS și lectorii directori trebuie, de asemenea, să aibă minimum trei ani
de experiență de lucru în domeniul relevant.
În educația și îngrijirea timpurii, profesorilor de educație specială li se cere o calificare de
profesor pentru educație timpurie și specializare în educație cu nevoi speciale. Specializarea de 60
de puncte ECTS poate fi inclusă în calificarea de profesor pentru educația timpurie sau luată
separat. Aceste studii de specializare durează aproximativ un an universitar și includ și pregătire
practică. Profesorii de educație specială din ECEC pot lua, de asemenea, o diplomă de licență sau
master în educație cu pedagogia nevoilor speciale ca materie principală.
Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi de control din
învăţământul preuniversitar este obligat să participe periodic la programe de formare continuă,
astfel încât să acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data promovării
examenului de definitivare în învăţământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile.
Evaluarea şi validarea achiziţiilor dobândite de personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi
de control prin diferite programe şi forme de organizare a formării continue se realizează pe baza
sistemului de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile, elaborat
de Ministerul Educaţiei şi aprobat prin ordin al ministrului. (Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011)
 Programele de formare continuă a personalului didactic sunt organizate modular pe
următoarele domenii principale: specialitate, pedagogie, psihologia educaţiei, didactica specialităţii,
TIC, management educaţional. Formarea continuă asigură actualizarea şi dezvoltarea competenţelor
personalului didactic, inclusiv dobândirea de noi competenţe, în funcţie de evoluţiile din planul
nevoilor de educaţie şi al curriculum-ului educaţional, precum şi în funcţie de exigenţele privind
adaptarea competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile/procesele de educaţie.
Potrivit principalelor sale destinaţii, formarea continuă vizează:
1. actualizarea şi dezvoltarea, prin programe de formare/perfecţionare periodică, a
competenţelor în domeniul/domeniile de specializare corespunzător funcţiilor didactice obţinute
prin formarea iniţială;
2. dezvoltarea competenţelor pentru evoluţia în cariera didactică, prin sistemul de pregătire
şi obţinere a gradelor didactice;
3. dobândirea sau dezvoltarea competenţelor de conducere, îndrumare, control, evaluare în
structurile şi organizaţiile din sistemul de educaţie;
4. dobândirea de noi competenţe, prin programe de reconversie/readaptare a calificării
pentru noi specializări sau/şi noi funcţii didactice, altele decât cele obţinute prin formarea iniţială;
5. dobândirea unor competenţe complementare sau de extensie care lărgesc gama
activităţilor şi funcţiilor ce pot fi prestate de personalul didactic (predarea în sistemul E-learning,
predarea în limbi străine, consiliere educaţională şi orientare în carieră, educaţia adulţilor ş.a.);
6. dezvoltarea şi extinderea competenţelor transversale privind rolurile sociale şi dezvoltarea
personală şi profesională, interacţiunea şi comunicarea cu mediul social şi cu mediul pedagogic,
asumarea de responsabilităţi privind organizarea, conducerea şi îmbunătăţirea performanţei
strategice a grupurilor profesionale, autocontrolul şi analiza reflexivă a propriei activităţi ş.a.
Formarea continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se realizează
printr-un sistem de instituţii, organizaţii şi structuri ale acestora, între care se stabilesc relaţii
ierarhice şi relaţii funcţionale menite să asigure coerenţa, compatibilitatea şi respectarea
standardelor de calitate în proiectarea, realizarea şi evaluarea programelor de formare continuă la
nivel naţional.
Principalele forme de organizare a formării continue/perfecţionării personalului didactic din
învăţământul preuniversitar sunt:
1. activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, realizate la nivelul unităţii de
învăţământ sau pe grupe de unităţi (comisii metodice, catedre şi cercuri pedagogice);
 2. sesiunile metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane şi schimburi de experienţă pe
probleme de specialitate şi psihopedagogice;
3. stagiile periodice de informare ştiinţifică de specialitate şi în domeniul ştiinţelor educaţiei;
4. cursurile organizate de societăţi ştiinţifice şi alte organizaţii profesionale ale personalului
didactic;
5. cursurile de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi psihopedagogice;
6. cursurile de pregătire şi examenele pentru obţinerea definitivării în învăţământ sau a
gradelor didactice;
7. cursurile de pregătire şi perfecţionare pentru personalul de conducere, de îndrumare şi de
control, potrivit unor programe specifice;
8. bursele de perfecţionare şi stagiile de studiu şi documentare, realizate în ţară şi în
străinătate;
9. cursurile postuniversitare de specializare;
10. studiile universitare de masterat;
11. studiile universitare de doctorat.
Programele de conversie profesională intră în atribuţiile instituţiilor de învăţământ superior
şi se desfăşoară în baza unor norme metodologice specifice. Evaluarea şi validarea achiziţiilor
dobândite de personalul didactic prin diferite programe şi forme de organizare a formării continue
se efectuează prin sistemul de recunoaştere, echivalare şi acumulare a creditelor profesionale
transferabile. Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi control din
învăţământul preuniversitar participă, o dată la 5 ani, la un program de perfecţionare. Astfel,
personalul didactic din învăţământul preuniversitar trebuie să acumuleze la intervale de 5 ani un
minimum de 90 de credite profesionale transferabile. Acestea se pot obţine prin participarea la un
program de perfecţionare o dată la 5 ani, de 30-90 de credite, acreditat de Centrul Naţional de
Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar; Programele de perfecţionare o dată la 5 ani
asigură dezvoltarea profesională sistematică a personalului didactic şi sunt integrate în sistemul de
recunoaştere, echivalare şi acumulare a creditelor profesionale transferabile. Condiţia participării la
un program de perfecţionare o dată la 5 ani se consideră îndeplinită pentru personalul didactic care a
obţinut, în intervalul respectiv, definitivarea în învăţământ sau un grad didactic.
Programele şi activităţile de perfecţionare prevăzute anterior pot fi organizate în forme de
învăţământ flexibile, adaptate obiectivelor şi conţinuturilor formării, precum şi posibilităţilor şi
cerinţelor participanţilor, respectiv:
 1. prin cursuri cu frecvenţă, organizate modular, în perioada vacanţelor şcolare, în zilele
nelucrătoare sau în zile lucrătoare alocate în mod special activităţilor de perfecţionare;
2. în sistemul învăţământului la distanţă, prin utilizarea platformelor E-learning şi a
suporturilor electronice, combinate cu orientarea şi asistarea învăţării prin procedurile de tutoriat;
3. prin cursuri fără frecvenţă organizate de instituţii de învăţământ superior, combinate cu
consultaţii periodice, potrivit opţiunilor participanţilor; 4. prin alte forme de organizare care
combină învăţarea asistată de formatori (prin cursuri, seminarii, laboratoare şi activităţi practice
comune), cu învăţarea prin studiul individual şi activitatea independentă a participanţilor.
Activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice la nivelul unităţii de învăţământ sunt
organizate şi realizate prin catedre şi comisii metodice. Activităţile metodico-ştiinţifice desfăşurate
în cadrul catedrelor/comisiilor metodice vizează obiective şi conţinuturi care au impact nemijlocit
asupra procesului de învăţământ desfăşurat în şcoală şi sunt centrate pe principalele demersuri
pedagogice, respectiv: analiza, proiectarea, realizarea, evaluarea şi ameliorarea/dezvoltarea
procesului.
Principalele modalităţi de organizare şi desfăşurare a activităţii catedrelor/comisiilor
metodice sunt:
1. dezbaterile de grup;
2. întocmirea şi prezentarea de referate cu conţinut de specialitate, didactic sau
psihopedagogic;
3. elaborarea, punerea în practică şi valorificarea unor proiecte de cercetare realizate
individual sau în echipă;
4. recenzii şi prezentare de carte;
5. sesiuni de comunicări ştiinţifice;
6. schimburi de experienţă, asistarea şi evaluarea lecţiilor;
7. activităţi practice cu rol demonstrativ sau aplicativ.
Activităţile de perfecţionare sunt incluse în programul de activitate al catedrei/ comisiei
metodice, întocmit anual şi actualizat semestrial. În cazul catedrelor/comisiilor metodice constituite
pe grupuri de şcoli, programul de activitate trebuie să cuprindă activităţi organizate succesiv, în
mod echilibrat, în fiecare din unităţile de învăţământ componente.
Activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice la nivel local, zonal sau judeţean sunt
organizate şi realizate prin cercurile pedagogice. Acestea reunesc educatoare, învăţători, maiştri-
instructori, profesori, responsabili ai comisiilor metodice, directori, cadre didactice încadrate în
centrele de asistenţă psihopedagogică, în casele corpului didactic, în învăţământul special, în palate
şi cluburi ale copiilor etc. dintr-o localitate, dintr-o zonă sau la nivel de judeţ.
Cercurile pedagogice sunt foruri de sinteză, de evaluare a rezultatelor procesului de
învăţământ şi a factorilor care determină eficienţa acestuia, de comunicare şi valorificare a
experienţelor didactice şi concluziilor cercetării pedagogice efectuate de cadrele didactice, de
evaluare critică şi constructivă a metodelor de predare învăţare, a conţinuturilor şi modurilor de
organizare a procesului educaţional, de lansare a unor proiecte educaţionale cu impact la nivel zonal
şi judeţean. Procesul de acordare a gradelor didactice marchează evoluţia în carieră a personalului
didactic în acord cu noul Cadru Naţional al Calificărilor şi cu standardele ocupaţionale asociate
specializărilor didactice, precum şi în conformitate cu noile tendinţe privind dezvoltarea resurselor
umane şi asigurarea calităţii în educaţie. Acordarea definitivării în învăţământ semnifică
recunoaşterea competenţelor minime acceptabile dobândite de către o persoană care a optat pentru
cariera didactică şi care garantează, în acest fel, că dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea
profesiei didactice şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă.
Sistemul de învăţământ oferă în plus educaţie pentru adulţi, eLearning şi învăţământ pentru
persoanele cu nevoi speciale (persoane cu handicap, copii străini, copii supradotaţi sau copii cu cu
cerinţe de educaţie speciale).
Ministerul Educaţiei este instituţia care stabileşte obiectivele şi coordonează formarea
continuă a personalului didactic la nivel de sistem de învăţământ preuniversitar, în conformitate cu
strategiile şi politicile naţionale. Ca şi în cazul formării iniţiale, este introdus conceptul de analiză
de nevoi. Astfel, unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar, pe baza analizei de nevoi,
stabilesc obiectivele şi formarea continuă, inclusiv prin conversie profesională, pentru angajaţii
proprii. Este interesant de observat că legea prevede o relaţie directă între nevoia de resurse umane
de la nivelul instituţiei şcolare şi conceptul de conversie profesională, ştiut fiind faptul că până în
prezent conversia profesională intra doar în atribuţiile instituţiilor de învăţământ superior. Din punct
de vedere al stabilirii normelor metodologice specifice, programele de conversie profesională intră
în continuare în atribuţiile instituţiilor de învăţământ superior.
Acreditarea şi evaluarea periodică a furnizorilor de formare continuă şi a programelor de
formare oferite de aceştia, metodologia cadru de organizare şi desfăşurare a formării continue sunt
realizate, ca şi până acum, de Ministerul Educaţiei.
Descrierea competenţelor menţionate, precum şi a modalităţilor de evaluare şi certificare a
acestora în cadrul sistemului de credite profesionale transferabile se realizează prin Metodologia
formării continue a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, aprobată prin
ordin al ministrului educaţiei.
Pentru personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control, formarea continuă este un
drept şi o obligaţie. Organizarea, desfăşurarea, evaluarea şi finanţarea activităţilor de formare
continuă se stabilesc prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei.
Formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control se
realizează în funcţie de evoluţiile din domeniul educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în ceea
ce priveşte curriculumul naţional, precum şi în funcţie de interesele şi nevoile personale de
dezvoltare. Obţinerea prin studiile corespunzătoare a unei noi specializări, diferite de specializarea
curentă, se consideră formare continuă. Pe lângă una sau mai multe specializări, cadrele didactice
pot dobândi competenţe didactice (de predare) a disciplinelor din acelaşi domeniu fundamental cu
domeniul licenţei. Programul de formare prin care un cadru didactic poate dobândi competenţe de
predare a disciplinelor din acelaşi domeniu fundamental cu domeniul licenţei se stabileşte prin
hotărâre a Guvernului.
În sistemul finlandez meseria de profesor este una foarte bine privită de comunitate, astfel că
statul investește în pregătirea acestora oferindu-le studii gratuite. În Finlanda diploma de masterat
bazată pe cercetare este obligatorie dacă vrei să alegi această profesie. Cerința pentru o diplomă de
master este aceea că profesorii finlandezi au, în general, între 5 și 7,5 ani de pregătire educațională
pentru rolurile lor înainte de a fi responsabili pentru conducerea propriei săli de clasă. Deoarece
cadrele didactice s-au angajat într-o pregătire intensă pentru rolurile lor, acestea sunt mai predispuse
să considere învățământul ca fiind o profesie pe viață, iar societatea finlandeză acordă profesorilor o
poziție de respect și de prestigiu, lucru care le permite să-și facă treaba mai eficient. Guvernul
finlandez acordă profesorilor o mare libertate în sălile de clasă. Profesorii au o libertate mare în a
testa abordările inovatoare ale instruirii, cum ar fi dezvoltarea unui curriculum de „matematică în
aer liber” sau parteneriatul cu alți profesori pentru a angaja o structură didactică bazată pe echipă.
Învățământul primar cuprinde 7 ani și are la catedră profesor de clasă. În fiecare an ai alt profesor,
rar se întâmplă să ai doi ani același profesor. Sistemul e gândit astfel încât copilul să învețe să
relaționeze cu diferiți adulți. Și ca profesorul să învețe să relaționeze cu cât mai mulți copii și cu
clase cât mai diverse ca an și dezvoltare. Profesorii pot preda anul acesta la anul Reception, unde
sunt copii de 4 ani și anul următor pot preda la anul 6 unor copii de 11 ani.
În Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011, stagiatura este prevăzută ca parte a formării
iniţiale. În România stagiatura (teacher induction) se încheie cu examenul de definitivare în
învăţământ. Examenul naţional de definitivare în învăţământ este organizat de Ministerul Educaţiei,
conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cuprinde:
1. etapa I, eliminatorie, este realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului
practic cu durata de un an şcolar şi constă în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de
învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi cel puţin două inspecţii la clasă;
2. etapa a II-a, finală, este realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi
constă într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul
Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.
Cadrele didactice finlandeze sunt selectate în urma unui interviu, în care se urmăreşte în
primul rând centrarea pe elev. În Finlanda profesorii sunt deţinători de diplome de master, pentru
ocuparea unui post se pot depune şi 40 de aplicaţii aşa încât întotdeauna poate fi ales cel mai bun,
tinerii sunt pregătiţi cu responsabilitate pentru cariera didactică, sunt foarte bine remuneraţi, au
libertate în pregătirea lecţiilor şi alegerea resurselor, a cărţilor etc., sistemul este foarte puţin
încorsetat de reguli şi norme.
Cadrele didactice din România care promovează examenul de definitivare în învăţământ
dobândesc titlul de profesori cu drept de practică în învăţământul preuniversitar. (Legea Educaţiei
Naţionale Nr. 1/2011) Prezentarea la examenul de definitivare în învăţământ este obligatorie după 2
ani de la efectuarea stagiului minim prevăzut în lege. Personalul didactic se poate prezenta la acest
examen în 3 sesiuni, în cel mult 5 ani. Probele examenului pentru acordarea definitivării în
învăţământ constau în:  inspecţie specială;  probe scrise. Inspecţia specială este efectuată la
activităţi didactice şi se susţine la specializarea pe care cadrul didactic este încadrat în anul şcolar
respectiv, în situaţia în care încadrarea este pe una dintre specializările de pe diplomă/diplome, sau
la una dintre specializările pe care o poate preda. Proba scrisă din cadrul examenului de definitivare
în învăţământ evaluează cunoştinţele teoretice din cadrul disciplinei de specialitate şi metodica
acesteia, precum şi pedagogie şi elemente de psihologie a educaţiei.
Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute de personalul didactic
de predare care îndeplineşte condiţiile privind studiile de specialitate, pregătirea psihopedagogică,
vechimea la catedră şi performanţele profesionale. Examenele pentru obţinerea definitivării în
învăţământ şi a gradelor didactice se organizează distinct pentru fiecare funcţie didactică de predare.
Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute, în cadrul fiecărei funcţii
didactice, la specializarea pe care cadrul didactic o predă, sau la una dintre specializările înscrise pe
diplomele pe care le deţine. Probele de examen pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi a
gradelor didactice II şi I se stabilesc pe funcţii didactice, stabilite potrivit legii, şi sunt unice la nivel
naţional şi obligatorii pentru toate instituţiile/centrele de perfecţionare abilitate să organizeze aceste
examene. Programele pe baza cărora se desfăşoară probele de examen se aprobă prin ordin al
ministrului educaţiei şi sunt valabile la nivel naţional. Cadrele didactice înscrise la examenele
pentru acordarea definitivării şi gradelor didactice pot participa la programe de pregătire organizate
de centrele de perfecţionare, în vederea susţinerii acestor examene.
În, Finlanda profesorii cu experienţă, investiţi cu rolul de tutori (mentori, formatori,
consilieri, coordonatori), au sarcina de a oferi sprijin candidaţilor din trei puncte de vedere: 1.
antrenament pentru activitatea la catedră, 2. cunoaşterea şi adaptarea la mediul şcolar, 3.
monitorizarea şi evaluarea activităţilor profesionale ale candidaţilor.
Diploma de doctor reprezintă cel mai înalt grad academic acordat în toate domeniile, după 3-
4 ani de studiu şi de cercetare originală. Urmează după primul grad academic (sau masterat) şi
impune trecerea de examene şi depunerea unei teze originale. Deținătorului unei diplome de
doctorat i se acordă titlu de doctor în domeniul respectiv (doctor în ştiinţe sau arte). În Finlanda
pentru a primi un doctorat, studenții trebuie să finalizeze studiile postuniversitare necesare
(aproximativ 20 – 60 ECTS în funcție de universitate și domeniu), să demonstreze gândire
independentă și critică în domeniul cercetării și să scrie o teză de doctorat și să o susțină în public.
Studiile de doctorat se desfășoară în universități. Majoritatea universităților au școli postuniversitare
și mai multe programe de doctorat. Programele care conduc la o diplomă de doctor sunt disponibile
pentru studenții cu o diplomă de master sau echivalent.
Conform legislaţiei în vigoare, doctoratul se organizează în ştiinţe şi în arte, pe domenii
fundamentale. În ştiinţe, doctoratul se organizează în domeniile: ştiinţe exacte, ştiinţe ale naturii,
ştiinţe umaniste, ştiinţe sociale şi politice, ştiinţe ale educaţiei, ştiinţe economice, ştiinţe juridice,
ştiinţe agricole şi silvice, ştiinţe medicale, arhitectură şi urbanistică, ştiinţe inginereşti, teologie,
ştiinţe militare. În arte, domeniile în care se organizează doctoratul sunt: arte vizuale, muzică,
teatru, cinematografie, balet, educaţie fizica şi sport. Finalizarea studiilor pentru doctorat se
realizează prin elaborarea şi susţinerea tezei de doctorat şi se recunoaşte prin diploma de doctor.
Conform Legii Învățământului nr.1 din 2011, programele de studii universitare de doctorat
se organizează, de regulă, la forma de învățământ cu frecvență si, prin excepție, la forma de
învățământ fără frecvență.
Din punct de vedere al conţinutului, studiile pentru doctorat cuprind următoarele:
 Pregătire generală de înalt nivel în cadrul școlii doctorale sub formă de cursuri sau
seminarii, de obicei.
  Un parcurs de pregătire determinat de student şi de conducătorul de doctorat şi apoi
aprobat de consiliul departamentului sau de consiliul ştiinţific al institutului de cercetare.
 Prezentarea publică a tezei de doctorat.
Structura programului de pregătire include activităţi teoretice şi practice în domeniul
studiilor de doctorat.
Conform Legii învățământului nr.1 din 2011, programele de studii universitare de doctorat
sunt de două tipuri:
 doctorat științific, care are ca finalitate producerea de cunoaștere științifică originală,
relevantă internațional, pe baza unor metode științifice, organizat numai la forma de învățământ cu
frecvență. Doctoratul științific este o condiție pentru cariera profesională în învățământul superior și
cercetare;
 doctorat profesional, în domeniile artelor sau sportului, care are ca finalitate producerea de
cunoaștere originală pe baza aplicării metodei științifice și a reflecției sistematice, asupra unor creații
artistice sau asupra unor performanțe sportive de înalt nivel național și internațional și care poate
constitui o bază pentru cariera profesională în învățământul superior și în cercetare în domeniile
artelor și sportului.
Evoluţia în carieră a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se realizează prin
promovarea examenelor de definitivare în învăţământ şi obţinere a gradelor didactice II şi I.
Acordarea gradului didactic II semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui plus de
profesionalizare, confirmat de rezultatele obţinute la probe special concepute pentru a pune în
evidenţă valoarea adăugată achiziţionată în intervalul parcurs de la obţinerea definitivării. Pentru
înscrierea la examenul de acordare a gradului didactic II, candidaţii trebuie să îndeplinească
condiţiile privind vechimea efectivă la catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea definitivării în
învăţământ sau de cel puţin 3 ani pentru personalul didactic care a obţinut definitivatul cu media 10,
calificativul de cel puţin „bine” la aprecierile anuale şi la inspecţiile şcolare din ultimii 2 ani de
activitate premergători înscrierii. Pentru aprobarea înscrierii la examenul de obţinere a gradului
didactic II, cadrul didactic trebuie să se remarce prin prestaţii didactice de calitate, prin conduită
deontologică ireproşabilă, prin competenţă didactică de înalt nivel, dovedită prin rezultatele
obţinute în procesul de învăţământ. Gradul didactic II se obţine de către personalul didactic de
predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ,
prin promovarea următoarelor probe:
1. o inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare curente,
eşalonate pe parcursul celor 4 ani;
 2. un test de specialitate şi de metodica specialităţii, cu abordări interdisciplinare şi de
creativitate, elaborat pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei,
pentru fiecare specialitate în parte;
3. o probă orală de pedagogie, pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educaţiei, care
cuprinde şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională.
Acordarea gradului didactic I semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui nivel înalt
de maturitate profesională şi expertiză, care îl recomandă ca pe un generator de bune practici în
mediul educaţional şcolar. Pentru înscrierea la examenul de acordare a gradului didactic I,
candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile privind vechimea efectivă la catedră de cel puţin 4 ani
de la obţinerea gradului didactic II sau de cel puţin 3 ani pentru personalul didactic care a obţinut
gradul didactic II cu media 10, calificativul de cel puţin „foarte bine” la aprecierile anuale, la
inspecţia curentă şi la inspecţiile şcolare din ultimii 2 ani de activitate premergători înscrierii.
Pentru aprobarea înscrierii la examenul de obţinere a gradului didactic I, cadrul didactic trebuie să
se remarce prin prestaţii didactice de calitate, prin competenţă didactică de înalt nivel, dovedită prin
rezultatele obţinute în procesul de învăţământ, prin preocupări şi realizări de cercetare şi inovare a
procesului de învăţământ, prin iniţiativă şi responsabilitate în dezvoltarea culturii calităţii în
organizaţia şcolară, prin conduită etică şi deontologică ireproşabilă.
Gradul didactic I se poate obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime
la catedră de cel puţin 4 ani de la acordarea gradului didactic II, prin promovarea următoarelor
probe:
1. un colocviu de admitere, pe baza unei tematici si a unei bibliografii aprobate de
Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte;
2. o inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare curente,
eşalonate pe parcursul celor 4 ani, toate apreciate cu calificativul maxim;
3. elaborarea unei lucrări metodico-ştiinţifice, sub îndrumarea unui conducător ştiinţific
stabilit de instituţia cu competenţe în domeniu;
4. susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, în faţa comisiei instituite, conform metodologiei
Ministerului Educaţiei.
În caz de nepromovare, examenele pentru obţinerea gradelor didactice II, respectiv I pot fi
repetate la un interval de cel puţin 2 ani şcolari.
Personalului didactic încadrat în învăţământul preuniversitar, care îndeplineşte condiţiile de
formare iniţială şi care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul specialităţii pe care o predă
sau în domeniul fundamental, i se acordă gradul didactic I, pe baza unei inspecţii şcolare speciale.
 Personalul didactic care a obţinut definitivarea în învăţământ sau gradul didactic II cu media
10 se poate prezenta, după caz, la examenele pentru gradul II, respectiv gradul I, cu un an mai
devreme faţă de perioada prevăzută de lege.
În cazul în care profesorii au dobândit două sau mai multe specialităţi, definitivarea în
învăţământ şi gradele didactice II şi I obţinute la una dintre acestea sunt recunoscute pentru oricare
dintre specialităţile dobândite prin studii. (Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011)
O schimbarea adusă de noua lege este dată de obţinerea titlului de profesor emerit. Aceasta
este într-o oarecare măsură o preluare a prevederilor Strategiei, care propunea, în 2001, conceptul
de grad de excelenţă. Astfel, legea prevede că personalul didactic care a obţinut gradul didactic I, cu
performanţe deosebite în activitatea didactică şi managerială, poate dobândi titlul de profesor-emerit
în sistemul de învăţământ preuniversitar, acordat în baza unei metodologii elaborate de Ministerul
Educaţiei.
Persoana care dobândeşte titlul de profesor – emerit beneficiază de:
1. angajare pe perioadă nedeterminată la unitatea de învăţământ;
2. calitatea de mentor pentru formarea continuă a cadrelor didactice;
3. prioritate la ocuparea posturilor didactice în condiţii de medii egale sau transfer;
4. acordarea unui premiu anual în bani din fondurile programelor naţionale iniţiate de
Ministerul Educaţiei.
5. delegare de către inspectoratele şcolare pentru rezolvarea atribuţiilor acestora în teritoriu
(de exemplu concursuri etc.). (Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011)

BIBLIOGRAFIE:
1. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/9-13_12.pdf
2.https://edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2022/
LEN_2011_actualizata_2022.pdf
3.http://www.dreptonline.ro/legislatie/
ordin_program_studii_psihopedagogice_certificare_profesia_didactica_4316_2008.php
4. https://eurydice.eacea.ec.europa.eu/national-education-systems/finland/initial-education-
academic-staff-higher-education?etrans=ro
5. http://bertmaes.wordpress.com
6. http://educator.sp.edu.sg
7. http://finland.purzuit.com
8. https://eurydice.eacea.ec.europa.eu/national-education-systems/romania/romania