Conceptul de didactică

Oricine a trecut prin şcoală (copil, părinte etc.) ştie că zi de zi profesorii predau, ascultă, notează,
pregătesc activitatea cu elevii etc. Aceste activităţi- predare, ascultare, notare, pregătire - nu pot fi
derulate după bunul simţ, de aceea sunt studiate în cadrul unor discipline pedagogice numite
Teoria şi metodologia instruirii, Teoria şi metodologia evaluării.
Ca viitori profesori, aveţi nevoie să ştiţi răspunsurile la cîteva întrebări esenţiale:
Cum instruim (predăm)? ------------------------------------Predarea
Cum se desfăşoară, ce presupune învăţarea ?---------Învăţarea
Cum evaluăm - verificăm, notăm, controlăm?----------Evaluarea

Tradiţional, problemele legate de predare - învăţare - evaluare se studiau în cadrul unei ramuri a
pedagogiei numită didactică. Actualmente se utilizează alte diferenţieri, cum ar fi teoria şi
metodologia instruirii, teoria şi metodologia evaluării. Şi totuşi, „bătrîna” didactică oferă încă un
bun context de explicare a conceptelor esenţiale cu care se operează în practica educativă.

Conceptul de didactică
Pentru a înţelege această noţiune vom apela la altele, cum ar fi :

1. termenii greceşti „didaskein” = a învăţa, „didactikos” = instrucţie, instruire, „didasko” =

învăţare, învăţământ, „didactike” = arta, tehnica învăţării. A fost consacrat de Comenius, o dată cu
publicarea lucrării Didactica Magna în 1657, adică a acelei „arte universale de a-i învăţa pe toţi
toate”. Constatăm, astfel, o deplasare a sensului de la „a învăţa” la „a învăţa pe altul”, adică „a
preda”. Pe înţelesul tuturor, didactica răspunde în primul rând la întrebarea „cum predau
eficient ? ” (teoria despre predare).

2. expresia de „proces de învăţământ”, ca sinteză a activităţilor de predare - învăţare - evaluare.

Procesul de învăţământ este un ansamblu de activităţi organizate şi dirijate, desfăşurate în instituţii
de învăţământ (grădiniţe, şcoli, universităţi). El presupune un cadru formal, cu actori ce-şi asumă
rolurile în mod „legal”, fiecare activând statute bine precizate la nivelul normativităţii sociale
(„profesori”, „elevi”, „şcoală”, obiective, conţinuturi, diplome).

Proces de învăţământ ------- Triada activităţilor fundamentale : Predare - Învăţare- Evaluare

Didactica este teoria generală a procesului de învăţământ, studiindu-l din perspectiva relaţiei
dintre predare-învăţare-evaluare, respectiv cum pot să predau eficient (ce mijloace, metode,
materiale să aleg) şi să evaluez corect astfel încât activitatea de învăţare a elevilor mei să se
desfăşoare cu randament.

Ca teme clasice, într-o lucrare de didactică vom regăsi: obiectivele procesului de învăţământ,
principiile didactice, conţinutul învăţământului, metodele / mijloacele / strategiile didactice,
modurile şi formele de organizare a procesului de învăţământ, evaluarea şcolară, proiectarea
activităţilor instructive etc.

Temă de reflecţie: Daţi exemple de situaţii în care aţi mai întîlnit termenul de „didactică”.

Componentele principale ale procesului de învăţământ

Privit ca sistem, învăţământul cuprinde:

 un flux de intrare, reprezentat de conţinuturi, obiective, resurse umane şi materiale
(spaţii, dotări, personal didactic şi auxiliar, elevi etc.);
  un proces - procesul de învăţământ care angajează resursele (materiale şi umane), în
vederea atingerii obiectivelor;
 un flux de ieşire, reprezentat de absolvenţi înzestraţi cu cunoştinţe, deprinderi,
capacităţi, comportamente, atitudini, competenţe profesionale.
Pe baza unei analize socio-pedagogice, I. Cerghit (1986) desprinde următoarele elemente
componente ale procesului de învăţământ:

(1) Aşa cum rezultă din figură, pe primul loc în cadrul sistemului se situează obiectivele. Ele
reprezintă finalităţile care condensează cerinţele de instruire şi educaţie puse de societate, tipul de
rezultate scontate. Obiectivele jalonează ce urmează să înveţe elevii, ce informaţii, cunoştinţe să
dobândească şi ce anume să ştie să facă (acţiuni, deprinderi, etc.).
(2) Agenţii acţiunii (profesorii, elevii, părinţii), cu interacţiunile complexe care se instituie
între ei, formează "câmpul educaţional", în care termenii de bază sunt profesorul şi elevii.
(3) Conţinutul reprezintă suportul de bază al activităţii instructiv-educative. Procesul de
învăţământ vehiculează conţinuturi ştiinţifice, tehnice, literar-artistice, filosofice, religioase;
(4) Mijloacele de învăţământ, atât cele clasice (creta, tabla, cartea), cât şi cele moderne
(aparatura audio-vizuală, calculatorul), precum şi materialele didactice sunt menite să înlesnească
predarea şi însuşirea cunoştinţelor şi deprinderilor.
(5) Formele de organizare (lecţii, activităţi practice, excursii şi vizite didactice etc.) au
menirea de a articula, în forme de muncă adecvate, componentele analizate (conţinuturi, mijloace
obiective), de a lărgi aria de contacte cu realitatea concretă.
(6) Relaţiile ce se stabilesc între agenţii acţiunii - elevi, profesori, clasa (grupa) de elevi -
formează „câmpul relaţional” cu valenţe formative certe.
(7) Timpul reprezintă, de asemenea, o componentă a sistemului în discuţie. Activitatea
şcolară este segmentată în unităţi de timp: ciclul şcolar, anul şcolar, semestrul, săptămâna, ziua,
ora. Utilizarea optimă a timpului reprezintă o problemă importantă în activitatea şcolară.

Procesul de învăţământ are următoarele caracteristici:

 Caracterul formativ - are în vedere valorizarea potenţialului individual, al dezvoltării diferitelor
capacităţi şi competenţe.
 Caracterul informativ indică rolul procesului de învăţământ în transmiterea unui ansamblu de
cunoştinţe din diferite domenii.
 Caracterul normativ al procesului de învăţământ presupune că el nu se poate desfăşura la întâmplare,
ci pe baza unor principii, norme, reguli
 Caracterul sistemic are în vedere interdependenţa subsistemelor care îl compun în explicarea
funcţionării sale eficiente. Procesul de învăţământ, ca orice sistem, funcţionează pe baza
mecanismelor de reglare, feed-back.
 Procesul de învăţământ are drept funcţii şi activităţi principale predarea- învăţarea şi evaluarea, ca
urmare a implicării active a celor doi actori principali: educatorul şi elevii.
 Procesul de învăţământ este şi un proces de comunicare, în care un rol important îl au relaţiile dintre
educatori - elevi, pe de o parte, dintre elevi, pe de altă parte.
 Caracterul axiologic: procesul de învăţământ se întemeiează pe valori şi transmite, creează valori.
 Procesul de învăţământ are ca finalitate ultimă autoinstruirea, autoeducaţia;