Manualul școlar

Manualul este un produs curricular conceput pe baza programei școlare,care conține categorii diferite
de cunoștințe,precum și modalități de structurare ale acestora,menite să susțină demersul de învățare al
elevului și organizarea procesului didactic în ansamblu.

Este un instrument de lucru important pentru elevi,urmează îndeaproape programa școlară,detaliind în

limbaj adecvat tot ceea ce este necesar pentru ca elevii să poată realiza obiectivele pedagogice prim
programa școlară în condițiile definite prin principii pedagogice generale și specifice.

Manualul școlar reprezintă un document oficial de politică a educației,care asigură concretizarea

programei școlare într-o formă ce vizează prezentarea cunoștințelor și capacităților la nivel sistemic,prin
diferite unități didactice,operaționalizabile,în special,din perspectiva
elevului:capitole,subcapitole,grupuri de lecții/cursuri,seminare;lecții/cursuri,seminare;secvențe de
învățare etc.

Fiind un document de importanță maximă în concretizarea conținuturilor învățământului,manualului îi

sunt specifice o serie de funcții enumerate și analizate de mai mulți autori.

De exemplu,Ioan Nicola,abordând această chestiune,a identificat ca prinncipale funcții ale manualului:

-funcția de informare justificată prin faptul că orice manual reprezintă o importantă sursă de cunoaștere
pentru elevi;

-funcția formativă,explicabilă prin faptul că,operând asupra conținuturilor,elevii își formează o serie de
deprinderi de muncă intelectuală,își dezvoltă structuri operatorii adaptate diverselor tipuri de
conținuturi,se familiarizează cu o serie de algoritmi valabili pentru anumite categorii de sarcini;

-funcția stimulativă,explicabilă în sensul că,prin calitățile sale,manualul poate amplifica motivația elevilor
pentru activitatea de instruire,le poate stimula curiozitatea,poate lărgi aria intereselor și preocupărilor
pentru cunoaștere;

-funcția de autoevaluare,deoarece manualul poate pregătii elevii pentru autoeducație,ajutându-i să-și

formeze un stil de muncă individual grație căruia să poată dobândi pe viitor o serie de cunoștințe și
informații prin efort personal.

Un alt autor,R.Seguin,referindu-se la funcțiile manualului,consideră că printre cele mai importante snt:

-funcția de informare,care implică:

+selecție a cunoștințelor dintr-o anumită disciplină și o anumită temă în măsura în care achiziția științei
trebuie să facă progrese,în funcție de succesiunea anilor de studiu și pentru a nu depăși programa și a
evita supraîncărcarea;

+filtrare a acstor cunoștințe,pentru a le reda,uneori pentru a le simplifica și a le face accesibile și clare;

-funcția de structurare și de organizare a învățării conform căreia învățarea se poate realiza prin mai
multe modalități:

+de la experiența practică a elevilor la teorie;

+de la teorie la exerciții de aplicare practică cu controlul achizițiilor;

+de la exerciții practice la elaborarea teoriei;

+de la prezentare practică la exemple,la ilustrări;

+de la exemple și ilustrări la observare și analiză;

-funcția de ghidare/dirijare a învățării ,care are două alternative:

+repetarea,memorizarea,imitarea modelelor;

+activitate deschisă și creativă a elevului.

Manualul reprezintă o carte a elevului (nu a profesorului) și trebuie redactat astfel încât să fie înțeles
perfect de către acesta.Manualul trebuie să fie elaborat astfel încât să poată fi utilizat ca instrument de
autodidaxie,fiind exclusiv o carte pentru studiul independent;trebuie să poată fi folosit de elev pentru a-l
,,înlocui ,parțial sau total,pe profesor în procesul propriei formări.Prin urmare,pe parcursul
redactării,autorul trebuie să se transpună în situația elevilor care ,,încă nu știe ceea ce autorul trebuie să
știe foarte bine.

Din perspectiva curriculară are calitățile unui proiect pedagogic deschis.Manualele alternative propun
structuri de operaționalizare a conținutului echivalen valoric,stimulând realizarea obiectivelor generale
și specifice stabilite unitar la nivelul unei programe unice,deschisă pedagogic din perspectiva proiectării
și dezvoltării curriculare.

În pofida faptului că materialele ce au ca suport noile tehnologii informatice se dezvoltă în ritm

alert,manualul (tipărit sau în varianta sa digitală) continuă să fie considerat principalul instrument
pentru implementarea curriculumului.De exemplu ,în contextul asumării unui curiculum centrat pe
competențe,tot mai multe țări iau inițiative în domeniul manualelor pentru a se asigura că problematica
domeniilor de competențe este bine reflectată la nivelul resurselor de învățare.Manualele devin un
vehicul al schimbării prin capacitatea lor de a include exerciți ce ajută elevii să integreze noile învățări,să
facă legături între subiecte sau să deruleze proiecte,prin sugestiile de evaluare și autoevaluare și prin
legăturile cu lumea extrașcolară.