COOORDONATE ALE PARADIGMEI CURRICULUMULUI

PROIECTAREA DOCUMENTELOR ȘCOLARE

PORTOFOLIU

MENTORATUL ÎN EDUCAȚIE

PIȘCU(DINU) ELENA CLAUDIA

ANUL I
 Date personale

a) Nume și prenume: Pișcu(Dinu) Elena Claudia

b) Studii:
1. Liceul Alexandru Odobescu, Lehliu Gară, fillieră umană
2. Facultatea de Psihologie și Știintele Educatiei, Pedagogia
Învățământului Primar și Preșcolar

c) Domeniul de activitate: Profesor pentru învățământul primar, în

cadrul Școlii Gimnaziale NR.1 Dragoș Vodă, Călărași
d) Vechime un an
 Opis

I. Analiza unei teme din curs

a. Proiectarea curriculară a lecției
1. Introducere
2. Delimitări conceptuale
3. Proiectarea curriculară a lecției
3.1. Organizarea curriculară
3.2. Planificare/concepere
3.3. Realizarea și dezvoltarea lecției
3.4. Finalizarea lecției
4. Implementarea planificării
5. Evaluarea în învățământul primar
5.1. Tipuri de evaluare
6. Tipuri de probleme și soluționarea în proiectarea curriculară lecției
7. Bibliografie

II. Analiza unui text, discutat în tematica cursului

 Proiectarea curriculară a lecției

 
1.     Introducere/motivare
Am ales această temă,, bazându-mă pe dorința de descoperire a unei bune realizări în
ceea ce privește modul de proiectare a unei lecțîi. Fiind debutant în acest domeniu, mi-a fost
greu în a găși modelul ,,perfectʺ de proiectare a lecției. Aprofundarea acestui subiect, din
perspectiva pedagogică,  nu face altceva decât să  mărească cercetarea mea despre proiectare.
Subiectul dezbătut atât în lucrarea de licență cât și în tema cursului mi se pare de actualitate și
de cercetat cât mai mult. Proiectarea lecției este un prim pas spre desfășurarea cât mai bună a
procesului instructiv educativ.
 
2.     Delimitări conceptuale

Proiectarea curriculară, promovată la nivelul didacticii (post)moderne, este centrată

asupra obiectivelor activitățîi de instruire/educație, urmărind, cu prioritate, optimizarea
raporturilor de corespondență pedagogică între elementele componente (obiective-conținuturi-
metodologie-evaluare), între acțiunile de predare-învățare-evaluare, subordonate finalitatilor
angajate la nivel de sistem și de proces. Proiectarea pedagogică de tip curricular solicită
conceperea unui învățământ diferențiat, individualizat, în contextul oricărei modalități de
organizare a corelației subiect-obiect, angajând "procese specifice strategiei adaptării
învățământului la trăsăturile elevului". Realizarea proiectării curriculare la nivelul activității
didactice/educative concrete (lecție, ora de dirigenție etc.) presupune asumarea unui model de
planificare pedagogică.
 Lecția poate fi interpretată astfel că un program didactic, bazat pe "un sistem de
acțiuni structurate" în funcție de obiectivele generale și specifice ale procesului de învățământ
operaționalizate adecvat la nivelul întregului colectiv de elevi, "într-o atmosfera de lucru
congruentă" ( Ionescu, Miron). Conceptul de proiectare este mai amplu, fiind exprimat și
caracterizat de alte concepte corelate, că de pildă: design instructionlizat(R. Gagne, 1976) .
Proiectarea reprezintă procesul de anticipare și de perfecționare mentală a paslor ce urmează a
fi parcurși. Ea are la baza construcția unor operațîi de construcție și organizare anticipativă: a
obiectivelor, a constinuturilor, a probelor de evaluare dar și relațiile dintre ele. Orice proiect
didactic include: în termeni pedagogici: structura de bază a activității de instruire, care fixează
corelația permanentă necesară între profesor și elev (abordat frontal/în cadrul clasei;
microgrupal; individual); structura de organizare a resurselor pedagogice existente
(informaționale/incluse în programe, manuale școlare etc.; umane/calitățile profesorului, că
proiectant, manager al instruirii).

3.     Proiectarea curriculară a lecției

Conform profesorului Sorin Cristea sunt indentificate ,,patru elemente componenete,
complementare în structura de funcționare curriculară a lecției: termeni de organizare,
planificare/concepere, realizare/dezvoltare, finalizare curricularăʺ.[1] Structura acestui model
de proiectare valorifica rolul central acordat obiecti-velor pedagogice, urmărind realizarea
unui învățământ care vizează formarea-dezvoltarea optimă a elevului prin valorificarea
tuturor resurselor(dimensiunilor și forme-lor) de (auto)educație/(auto)instruire (intelectuală-
morală-tehnologică-estetică-fizică; formală-nonformla-informla).  După structura de
funcționare a acțiunii de proiectare pedagogică pot fi evidențiate două tipuri sau modele:
clasicaa sau curriculară. Ambele tipuri având o sfera de aplicație globală și eșalonată, ce se
bazează pe aceleași componente: obiective-conținuturi-metodologie-evaluare.
 
3.1. Organizarea curriculară

Organizarea este valorificată astfel: forme de organizare particulare , formă de

organizare concretă (lecție mixtă etc.), structura de planificare a activitățîi de referință (lecția
etc. cu tema…, subiectul). Paradigmă curriculumului afirmă în prezent funcționarea instruirii
astefel: angajarea deplină, eficientă a profesorului în reconstrucția corelației profesor – elev,
necesară permanent în cadrul lecției etc., realizabilă prin cunoașterea și valorificarea deplină a
elevului/clasei, individualizarea/diferențierea instruirii la nivel de organizare a lecției etc.,
asigurată prin valorificarea optimă a resurselor fiecărui elev în condiții de
gradualizare, planificarea curriculară a lecției. Reforma curriculară a sistemului de învățământ
este centrată asupra schimbării inovatoare a finalităților educației, a structurii de organizare a
sistemului de învățământ (pe niveluri și trepte) și a conținuturilor procesului de învățământ –
avem în vedere principalele documente curriculare, planul de învățământ și programele
școlare, reconstruite în funcție de obiectivele generale și specifice ale educației/instruirii.

1
[1] Sorin Cristea, Conferințele pro didactică, 2001
 Perspectiva didacticii tradiționale construiește schemă de clasificare a tipurilor și a
variantelor de lecție la nivelul unor formule care fărâmițează structura unitară a activitățîi de
predare-învățare-evaluare, inclusiv la nivelul formelor de organizare a corelației profesor-
elev, în sens frontal, pe grupe, individual :
- lecție de comunicare (cu următoarele variante: lecție de descoperire pe cale
inductivă, lecție de descoperire pe cale deductivă, lecție introductivă, lecție-prelegere, lecție-
seminar, lecție-problematizată, lecție-dezbatere, lecție de asimilare a noilor cunoștințe prin
activitatea pe grupe, lecție de comunicare pe baza instruirii programate, lecție în care
predomină activitatea independența a profesorului: lecție în care predomină activitatea
independența a elevilor);
- lecție de formare a priceperilor și deprinderilor/lecție de muncă independența (cu
următoarele variante: lecție pe baza de exercițîi aplicative, lecție bazată pe muncă
independența realizată cu ajutorul textului programat, lecție practică în atelierul /lotul școlar,
lecție bazată pe muncă independența realizată cu ajutorul fișelor, lecție bazată pe muncă
independența realizată în cadrul lucrărilor de laborator, lecția de creație);
- lecție de recapitulare și sistematizare/de fixare și consolidare: lecție de recapitulare
realizată cu ajutorul textului programat, lecție de recapitulare și sistematizare realizată cu
ajutorul fișelor, lecție de recapitulare și de sistematizare realizată pe baza de referat, lecție de
sinteză;
- lecție de verificare și apreciere/control și evaluare: lecție de verificare realizată prin
chestionare orală, lecție de verificare realizată prin teme scrise.
 

 
3.2. Planificare/Concepere
În ceea ce privește planificarea lecției în învățământul primar(fiiind domeniul meu de
activitate) se identifica următoarele etape de lucru: stabilirea obiectivelor
operaționale(reprezintă acțiunile concrete ale elevilor), criteriile de evaluare, resurse necesare,
precizarea conținuturilor fundamentale pentru îndeplinirea obiectivelor , metode-tehnici-
mijloace(strategii didactice), și nu în ultimul rând forme de organizare frontal-individual-pe
grupe. De exemplu în clasa I, în cadrul disciplinei Comunicare în limba română putem
planifică astfel: parte introductivă(captarea atenției), prezentăm tema Povestirea după imagini,
subiectul fiind Scufița Roșie, precizăm tipul lecției și anume dobândirea de noi cunoștințe și
priceperi și scopul fiind acela de a exersa vorbirea directă și exprimarea orală a elevilor. În
ceea ce privește organizarea poate fi frontală, cadrul didactic se adresează tuturor iar copiii îi
răspund individual având acces toți către cadrul didactic. Obiectivele operaționale introduse la
începutul lecției pot fi deduse din scopul activității, de exemplu: la sfârșitul și pe parcursul
lecției toți eleviii vor  fi capabili să  identifice cel puțîn două personaje pe baza imaginilor
prezentate. Urmează etapă propriu zisă de realizarea a activității didactice și anume scenariul
didactic. Acesta nu trebuie respectat întocmai ci profesorul se poate abate sau adaugă
momente în lecție observând cursul elevilor.
Funcția centrală a proiectării lecției constă în valorificarea la maximum a tuturor
resurselor pedagogice(informaționale,umane,didactico-materiale)ale activitățîi de instruire
existente în contextul: specific(disciplină ,treaptă de învățământ,vârstă școlară);
concret(timpul didactic -50min,spațial-sala de clasa).
Finalizarea activitățîi se poate realiza global cu aprecieri, observații,
caracterizări. Structura de planificare a lecției implică elaborarea unei concepții curriculare și
manageriale care ține cont de cele 5 componente strategice:-scopul general al lecției; -
deducerea obiectivelor concrete prin operaționalizarea scopului general; -alegerea
conținuturilor de baza; -alegerea metodelor, procedeelor,mijloacelor didactice pentru
îndeplinirea scopului general și a obiectivelor concrete; -utilizarea unor metode și tehnici de
evaluare adecvate scopului,obiectivelor concrete,conținuturilor generale.
 
3.3.  Realizarea și dezvoltarea lecției
Această componentă din structura de funcționare a lecției, presupune elaborarea unui
scenariu didactic cu caracter oscilant referitoare la timpul lecției, resursele, îndeplinirea
obiectivelor, eventualele momente anticipate, soluțiile metodologice de reglare permanente a
activtatii. De exemplu în cadrul orei de comunicare în limba română, având că și poveste
Scufița Roșie este posibil că unii dintre elevi să nu își mai amintească această poveste fiind
necesară repovestirea, ceea ce necesită timp și abatere de la scenariul proiectat în prealabil. Și
nu în ultimul rând, temele pentru acasă.
3.4. Finalizarea lecției
În aceasata etapă se atribuie frontal sau individual, în timpul maxim recomandat de
cinci minute, aprecieri individuale dar și o evaluare globală a clasei dar și transformarea
acestor aprecieri în măsuri anterioare precum caliificative sau caracterizări mai ample față de
părinți sau persoane din jurul elevului apreciat. Se pot acordă și recompense, în special la
nivel preșcolar sau școlar mic. Acestea nu trebuie să fie spectaculoase sau sub formă de
bomboane, acadele, ci să reprezinte simbolic muncă depusă.
  
4.      Implementarea planificării.(dezvoltarea curriculară a
planului lecției în context deschis)

Fixarea componentelor „scenariului didactic”  se realizează atât  la nivel principial cât
și la nivel acțional-actiui de predare-innvatare-evaluare.
a)     Profesorul Sorin Cristea identifica următoarele principii ce trebuie respectate în
cadrul lecției:a) principii pedagogice corelația profesor – clasa de elevi, pe tot
parcursul lecției, b) principii psihologice -captarea atenției (tuturor elevilor clasei
pe tot parcursul celor 50 de minute)-motivarea optimă (a profesorului și a tuturor
elevilor clasei), c) principii sociologice-egalizarea șanselor de reușită (minimă-
medie-maximă) a tuturor elevilor, d) principii manageriale valorificarea optimă a
tuturor resurselor pedagogice existente la nivelul clasei-abordarea globală a clasei
de elevi.[2]
b)     Una dintre definițiile procesului de învățământ este redată de Ioan
Nicola ,,procesul de învățământ este un ansamblu de acțiuni exercitate în mod
conștient și sistematic de către educatori asupra educaților într-un cadru
instituțional organizat, în vederea formării personalitățîi acestora în concordanță cu
cerințele idealului educațional.“[3]
Cooperarea dintre elevi și profesor este importantă în formarea unui efort comun
de instruire și autoinstruire. Eficientă acestui proces se realizează atunci când cele
trei activități fundamentale ale sale, predarea, învățarea și evaluarea, formează o
unitate. Cele trei activități asigura dezvoltarea treptată a elevilor și realizarea
obiectivelor educaționale propuse.,, Predarea reprezintă acţiunea cadrului didactic
de transmitere cunoştinţelor la nivelul unui model de comunicare unidirecţional,
aflat în concordanţă cu anumite cerinţe metodologice care condiţionează învăţarea,
în general, învăţarea şcolară în special”.[4] Învățarea poate fi privită și din alte
perspective: că fiind un fenomen al evoluției lumii vii, învățarea umană în general,

2
[2] Cristea, Sorin, Concepte fundamentale în pedagogie, vol. 6, Instruirea / Procesul de învățământ, Didactică
Publishing House, București, 2017
[3] I. Nicola Tratat de Pedagogie Școlară,Editura Aramis,București,2003,pag. 402).
[4] Dicţionar de termeni pedagogici, Sorin Cristea, EDP, Bucureşti, p. 367
 învățarea școlară că proces interior și învățarea școlară că proces exterior însă în
interacțiune cu cel interior. Elevii în timpul unei lecțîi pot primi informația prin
diferite moduri: prin percepția directă a obiectelor, prin perceperea
imaginilor,schemelor, prin comunicarea directă cu profesorul, prin citirea
manualelor și a altor cărți. Structura actului evaluativ cuprinde următoarele trei
etape: verificarea, măsurarea, notarea. Prin evaluare profesorul are posibilitatea să
afle în ce măsură elevii și- au însușit materialul predat conform obiectivelor
prestabilite. Atât succesele prezentate de elevi, cât și eventualele lipsuri pot ajută
profesorul să-și autoaprecieze propria să activitate în pregătirea și desfășurarea
procesului didactic.
 
5.     Evaluarea ininvatamatul primar
Evaluarea este prezentă în orice activitate pedagogică şi se află în relaţie de
interdeterminare, de interacţiune funcţională cu predarea şi învăţarea, făcându-le mai
eficiente. ,,Schimbările de optică privind abordarea teoretică și practică a evaluării sunt atât de
puternice încât se propune, în comunitatea științifică, o schimbare de paradigmă, o acceptare a
unor idei și principii, pentru a oferi o explicație globală, exhaustivă asupra problematicii
evaluării”.[5] Atât pentru profesor cât și pentru elev , scopul evaluării ar trebui să fie cel
formativ.Acest tip de evaluare se utilizează pe tot parcursul școlar pentru a analiză dacă
învățarea a avut loc și în ce măsură.
5.1.  Tipuri de evaluare
Evaluarea rezultatelor școlare este necesară în toate fazele desfășurări procesului. Se
menționează următoarele categorii: evaluarea inițială, evaluarea sumativă, evaluarea
formativă. Evaluarea inițială se realizează la începutul unui program de instruire. Este folosită
că o anticipare în procesul de formare, fiind necesară cunoașterea pregătirii anterioare
aelevilor. Evaluarea formativă se realizează predominant pe parcursul desfășurării procesului
didactic și este menită să verifice progresele elevilor. Ea se realizează încă de la începutul
programului până la sfârșitul acestuia. Permite indentificarea neajunsurilor după fiecare
secvență din timpul procesului. Evaluarea sumativă este modul de evaluare dinamică a
rezultatelor școlare.Evaluarea prin litere sau calificative este folosit și în alte sisteme
educative cum ar fi cel franțuzesc sau cel american din anumite state. ,, O altă dificultate
rezidă în faptul că limitele dintre calificative nu sunt tranșante. Evaluarea scrisă se realizează
prin suport concret în fișe de muncă independența, lucrări de control, teze. Prin evaluarea scris
elevii demonstrează achizițiile lor fără a avea un contact direct cu profesorul. Acest tip de
evaluare poate semnala situațiile în care unii dintre elevi nu au dobândit capacitățile
preconizate corespunzător și, în consecință,este necesară aplicarea unor măsuri recuperatorii.
 

6.     Tipuri de probleme și soluționarea în proiectarea curriculară lecției

Proiectarea curriculară a lecției impune adoptarea unui model pedagogic concentrat
asupra componentelor esențiale, fundamentale ale activitățîi didactice, privite în
interdependența lor. Realizarea unor astfel de proiecte curriculare nu depinde însă doar de
inițiativa profesorului. Factorul pedagogic și social determinant este situat la nivelul
programelor școlare. Pretinsă lor calitate de programe școlare curriculare impune o
construcție nouă cu caracter global și deschis, cu o structură stabilă și flexibilă, care să
precizeze clar și concis: a) obiectivele generale ale disciplinei de învățământ, corespunzătoare
treptei de învățământ; b) obiectivele specifice, elaborate prin specificarea obiectivelor
generale la nivel de an de învățământ, distribuite pedagogic pe semestre școlare și capitole
(subcapitole) sau module (sub)module de studiu, definite în termeni de competențe și de
conținuturi de bază; c) îndrumările metodice oferite profesorului pentru realizarea-dezvoltarea
obiectivelor specifice în contexte deschise,
Experiență proprie, mă determina să spun faptul că, intrarea în sistemul de învățământ
românesc, fără un mentor este destul de dificilă. Încă de la început că și debutant te confrunți
cu multe hărții administrative pe care nu le-ai exxersat suficient în liceu sau facultate, printre
care și proiectarea lecției. Nefiind un model concis, ci fiecare cadru didactic își adaptează
lecția la nivelul clasei/grupei, face și mai greu pentru un începător care se poate să aibă nevoie
de unscenariu didactic pe care să îl urmeze zilnic. Pentru cei fără definitivat se cere proiect
didactic zilnic ce terebuie semnat de șefa de comisie. Problema lipsei unui exemplu și unui
ajutor de la cineva cu experiență în domeniul pedagogic este cea pe care o consider
primordială.
            Pentru a rezolva această problema, am identificat următoarele soluții: noii structuri de
organizare a sistemului de învățământ (care fixează durata școlii generale obligatorii susținută
la nivel de curriculum general, comun/core curriculum, trunchi comun de cultură
generală);fiecare școală să aibă un cadru didactic pregătit să întâmpine debutantii cu toate
cunoștințele pedagogice bine definite și fără a pune presiune pe acesta, cererea de proiecte să
fie săptămânală pentru a nu mai pune presiune psihică, punerea în practică a ceea ce
presupune  proiectarea curriculară și anume conceperea unui învățământ diferențiat,
individualizat.
 

 
Bibliografie

 
1.     M. Manolescu, Teoria și metodologia evaluării, Editura Universitară,
București, 2010).
2.     C. Cucoș, Teoria și Metodologia Evaluării,Editur Polirom, București, 2008
3.     S. Cristea, 2004, Studii de pedagogie generală, EDP, Bucureşti, p.38
4.     S. Cristea, Dicţionar de termeni pedagogici, EDP, Bucureşti, p. 367
5.     https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Proiectarea%20pedagogica
%20din%20perspectiva%20curriculara.pdf (accesat la dată de 22.06.2020)
6.     https://tribunainvatamantului.ro/2015/05/12/proiectarea-și-evaluarea-lecției/ (
accesat la dată de 22.06.2020)
 
 
 
 
 
 
 
 
 I. Analiza unui text discutat în tematica cursului

,, Pentru a avea succes în instrucţie, trebuie prefigurat un traseu procedural

bine contextualizat şi articulat. Strategiile didactice sunt demersuri acţionale şi
operaţionale flexibile (ce se pot modifica, reforma, schimba), coordonate şi
racordate la obiective şi situaţii prin care se creează condiţiile predării şi generării
învăţării, a schimbărilor de atitudini şi de conduite în contextele didactice diverse,
particulare. Strategia cuprinde specificări şi delimitări acţionale, în vederea
eficientizării procesului de transmitere a informaţiilor şi de formare a capacităţilor
intenţionate. Strategia constituie o schemă procedurală astfel dimensionată încât
să prefigureze o realitate educaţională în condiţii ce se pot modifica. Ea presupune
o îngemănarea de intenţii, de resurse, de modalităţi de activare a acestora, de
combinare şi suscitare a unor dispozitive „productive” de cunoaştere, de mobiluri,
de credinţe, de valori.ʺ3

Am ales acest text deoarece se bazeaza pe principiul folosit de mine in

timpul lecțiilor. Strategia este cea care face atenti copiii inca de la captarea atentiei
pana la acordarea de recompense. Strategiile si mijloacele prin care se realizaeza
transmiterea de cunostinte copiilor fac predarea o placere , atat pentru cadrul
didactic dar si pentru elevi. Modul de prezentare a materialelor sau a
continuturilor sunt flexibile, permitand cadrului didactic sa aleaga modalitatea de
a face cat mai placut procesul instructiv educativ. Era tehnologica este in avantajul
nostru, folosind-o cum trebuie, vom reusi sa avem cat mai aprope elevii, chiar si in
situatia actuala unde cadrul didactic nu mai este vazut precum ,, Domnul
Trandafirʺ.

3
Pedagogie generală (II) Prof. univ. dr. Constantin Cucoş