Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
11 iunie 2019 • Claudiu-Dan Conțiu • Liceul Teoretic Pavel Dan, Câmpia Turzii (Cluj) • România
De-a lungul timpului în țara noastră, programele școlare au cuprins finalități de tip:
Educaţia bazată pe competenţe presupune o serie de dimensiuni noi, cum ar fi: accentuarea
urmăririi modului de realizare a finalităţilor asumate la sfârşit de an şcolar sau la sfârşitul
învăţământului obligatoriu, acordarea unui sens nou procesului de învăţare, certificarea rezultatelor
instruirii etc.
De la pedagogia prin obiective, trecând prin pedagogia „învăţării depline”, s-a ajuns la pedagogia
(didactica) centrată pe competenţe. Există în prezent trei dimensiuni ale abordării competenţelor:
Pe baza competenţelor specifice, se formulează competenţele derivate, care vor fi vizate în cadrul
activităţii educaţionale.
Competenţele derivate:
sunt particularizări ale competenţelor specifice în raport cu anumite detalieri ale conţinuturilor
sunt determinate (stabilite) de către profesor tocmai pentru a face legătura directă şi
evidentă între ce se învaţă şi de ce se învaţă, sporind astfel motivaţia învăţării.
Competența este ceea ce va face elevul în urma dobândirii cunoștințelor și deprinderilor într-
un anumit domeniu.
Obiectivele sunt ceea ce ne propunem noi și NU ceea ce va face elevul.
REGULI DE UTILIZARE A VERBELOR ÎN FORMULAREA COMPETENȚELOR SPECIFICE /
DERIVATE
Concluzii
Atât timp cât în programa școlară, finalitățile procesului de instruire sunt de tip competențe, nu pare
logic ca în cadrul lecției profesorul să își propună niște obiective (operaționale). Confuzia apare din
definiția competențelor (complexe prin natura lor, unii colegi susținând că nu poți forma competențe
în cadrul unei singure lecții) și bineînțeles din lipsa unei bibliografii la educație fizică și sport,
actualizată cu conceptul de competențe derivate. Competențele derivate, fiind niște particularizări
ale competențelor specifice, stabilite de către profesor, pentru a face legătura directă între ce se
învață și de ce se învață.
Exemplu:
Competență derivată psihomotrică: ”executarea corectă a aruncării mingii de oină”.
De ce se învață? La ce folosește această competență?
• Aruncarea cu eficiență a suliței, (la poartă, pasa) în jocul de handbal, oină, etc.
• Aruncare cu piatra (autoapărare impotriva animale agresive etc.)
Competență derivată afectivă: ”acceptarea înfrângerii cu sportivitate”
De ce se învață? La ce folosește această competență?
• Activități sportive autonome fără incidente violente
• Urmărirea activităților sportive (în special meciurile de fotbal) fără comportamente huliganice
Bibliografie:
Proiectul: „Competente crescute pentru cadrele didactice!, M1. Proiectarea și implementarea
curriculumului centrat pe competențe, disciplina 4-derivarea competențelor –cheia aplicării noilor
programe școlare”, formator Ursu Carmen Iuliana.
”Didactica formării competențelor”, coordonatori: Aurel Ardelean, Octavian Mândruț, „Vasile Goldiş”
University Press ARAD – 2012.