CARACTERISTICI ALE FORMĂRII ADULŢILOR

COMPETENŢA PROFESIONALĂ

Standardele ocupaţionale sunt documente care precizează unităţile de

competenţă şi nivelul calitativ asociat rezultatelor activităţilor cuprinse într-o ocupaţie.

Competenţa profesională este capacitatea unei persoane de a utiliza şi

combina cunoştinţe teoretice, deprinderi practice şi atitudini specifice pentru a
realiza activităţi de muncă la nivelul calitativ cerut la locul de muncă.

A fi competent într-o ocupaţie presupune:

• a aplica cunoştinţe tehnice de specialitate;
• a analiza şi a lua decizii;
• a folosi creativitatea;
• a lucra împreună cu alţii ca membru într-o echipă;
• a comunica eficient;
• a se adapta la mediului în care se desfăşoară activitatea respectivă;
• a face faţă situaţiilor neprevăzute.

STANDARDE OCUPAŢIONALE
ÎN RELAŢIE CU ÎNVĂŢAREA, FORMAREA ŞI CALIFICĂRILE
BAZATE PE COMPETENŢE

Standardul ocupaţional conţine unităţi de competenţă, care au următoarea structură:

a) UNITATEA DE COMPETENŢĂ defineşte o activitate majoră care conduce la
un rezultat concret (produs sau serviciu) ce poate fi evaluat.

b) ELEMENTELE DE COMPETENTĂ cuprind activităţi specifice pe care un

angajat trebuie să le realizeze pentru a îndeplini complet activitatea enunţată în
unitatea de competenţă. Fiecărui element îi corespund unul sau mai multe criterii de
realizare.

c) CRITERIILE DE REALIZARE reprezintă etaloanele calitative asociate

îndeplinirii cu succes a activităţii descrise în elementul de competenţă sau al
rezultatului acestei activităţi (produs sau serviciu) şi care permit evaluarea îndeplinirii
cu succes a activităţii din elementul de competenţă.

d) GAMA DE VARIABILE furnizează utilizatorului informaţii asupra locului şi a

modalităţilor în care activitatea descrisă în unitatea de competenţă poate fi realizată.
Ea poate include: tipuri de rezultate ale muncii, tipuri de echipamente, de materiale,
condiţii specifice de lucru etc.

e) GHIDUL PENTRU EVALUARE furnizează informaţii asupra dovezilor necesare

pentru demonstrarea competenţei descrise de unitatea de competenţă în ansamblul
ei (cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice).

1
 COMPONENTELE PROGRAMULUI DE FORMARE

 obiectivele de referinţă exprimate în competenţe profesionale,

 condiţii de acces,
 durata programului,
 secvenţialitatea atingerii obiectivelor,
 metode de instruire,
 mijloace de instruire,
 materiale de învăţare,
 tehnici şi instrumente de evaluare.

Curricula bazata pe competenţe.

Un curriculum proiectat pe baza competenţelor ar consta din trei elemente de bază.

IN PRIMUL RÂND, o afirmaţie explicita a competentelor dorite. Cursanţilor li se
spune ce se aşteaptă din partea lor sa înveţe. Cunoştinţele, aptitudinile si
atitudinile pe care le învaţă cursanţii ar trebui direct relaţionate de
îndatoririle si responsabilităţile pe care le vor avea in meseria din viata de
zi cu zi.
IN AL DOILEA RÂND, specificarea procedurilor pentru evaluarea realizărilor
competentelor. Cursanţilor li se spune modalitatea in care vor fi testaţi.
Aceste arii de cunoştinţe, aptitudini si atitudini si sensurile pentru evaluarea
realizărilor lor ar trebui specificate in avans si făcute cunoscute cursantului.
IN AL TREILEA RÂND, experienţele de învăţare sunt proiectate pentru a
conduce la realizarea acestor competenţe. Cursanţii sunt ajutaţi să înveţe.
Cursanţilor ar trebui sa li se asigure cu diverse experienţe instrucţionale
ajutătoare pentru reţinerea cunoştinţelor, aptitudinilor si atitudinilor
solicitate de meseria către care ţintesc.

Un curriculum bazat pe competenţe nu diferă de alt curriculum în ceea ce

priveşte scopurile sale. Diferă prin presupunerea ca veniturile de baza scontate ale
unui proces de învăţare poate fi exprimat in termenii competenţelor definite si
recognoscibile si prin aceea ca toţi cursanţii pot fi făcuţi responsabili de atingerea
acestor competenţe.

Avantajele educaţiei bazate pe competenţe.

1. Permite instructorilor să lucreze cu cursanţii individuali.
2. Rezultă în realizări de grad înalt ale învăţăturii.
3. Rezultă adeseori în măsuri valide si sigure de învăţare.
4. Reduce duplicarea in curriculum-ul instituţiei.
5. Rezultă in mai multe activităţi succesive de învăţare efectivă.
6. Mai multă implicare activă a adultului in procesul de învăţare.
7. Instructorul este privit de către cursant ca fiind un ajutor sau un
facilitator.
8. Creste motivarea adulţilor.
9. Instruirea reflecta mai clar lumea reala a experienţei.

Dezavantajele Educaţiei Bazate pe Competente.

1. Pregătirea iniţiala a curriculum-ului este un proces care consuma timp.
2. Poate fi un sistem costisitor daca se accentuează prea mult tehnologia

2
 educaţională.
3. Cursanţii vor fi confuzi si probabil frustraţi daca nu sunt
stabilite procedurile corecte de orientare.
4. Actualele sisteme de recompensare instituţională nu promovează
adoptarea acestei abordări.
5. Solicita adeseori instructorilor sa studieze si sa propună noi roluri si
comportamente de predare.

Ce este dezvoltarea de curriculum?

Dezvoltarea de curriculum este deseori definită ca determinând CEEA CE
trebuie predat. De aceea dezvoltarea de curriculum poate fi definită ca suma totală a
experienţelor planificate puse la dispoziţie de către instructor pentru a asista cursanţii
in atingerea obiectivelor programului instrucţional.
Dezvoltatorul de curriculum trebuie să încerce sa răspundă la patru întrebări
de bază:
1. Ce trebuie predat?
2. Ce materie trebuie folosita?
3. Ce metode (procese) trebuie aplicate?
4. Cum trebuie evaluate rezultatele?

Răspunsul la aceste întrebări va produce:

• o afirmaţie generala a aptitudinilor si cunoştinţelor ce trebuie acumulate

pentru absolvirea cu succes a acestui program;
• stabilirea obiectivelor instrucţionale care definesc nivelele de progres
necesare pentru realizarea cu succes; şi,
• stabilirea unui set de experienţe proiectate pentru a asista cursantul in
obţinerea cunoştinţelor, aptitudinilor si atitudinilor solicitate.

Paşi în dezvoltarea de curriculum

Exista cinci paşi importanţi implicaţi in procesul dezvoltării de curriculum.
PASUL ACTIVITATEA

ANALIZA Întreprinderea analizei instrucţionale

PROIECTAREA Stabilirea obiectivelor instrucţionale
DEZVOLTAREA Selectarea strategiilor instrucţionale
IMPLEMENTAREA Efectuarea instruirii
CONTROLUL Evaluarea si revizuirea instrucţiei

1. ANALIZA. Dezvoltarea curriculum-ului începe cu o analiză instrucţională,

în care tipurile de performanţă (e.g., cunoaştere, aptitudini, atitudini) ale
cursanţilor sunt aşteptate sa demonstreze când au absolvit cu succes un
program de instruire care le-a fost indicat. Rezultatele acestei analize pot fi
obiectul unei reprezentări grafice sau ale unor listări despre ceea ce se va
preda în program.
2. PROIECTAREA. Cel de al doilea pas este o descriere a comportamentului ce
trebuie produs de instruire. Obiectivele instructionale direcţionează atenţia către
cursant si către tipul de comportament care este aşteptat a se obţine ca rezultat al
experienţei de invitare. Stabilirea obiectivelor instrucţionale asigura instructorul cu o
unealtă folositoare pentru planificarea curriculum-ului. Ei asigură îndrumările

3
generale pentru luarea deciziilor cheie despre managementul instrucţiei. Odată ce
curriculum-ul are obiective scrise pentru el poate fi făcută o selecţie pentru
instrumentele exacte de evaluare, materiale, echipament şi resurse necesare pentru
programul instrucţional.
3. DEZVOLTAREA. Ca instructor veţi avea de a face cu o varietate foarte mare
de cursanţi individuali cu diferite vârste, provenienţe sociale, experienţe în
muncă, nivele de pregătire, scopuri in carieră, abilitaţi si interese. Trebuie sa decideţi
modul in care veţi organiza mediul de învăţare optim pentru toţi aceşti cursanţi.
Trebuie alese strategii instrucţionale adecvate pentru a ajuta fiecare cursant sa
atingă cu succes toate realizările aşteptate din acest program.
4. IMPLEMENTAREA. Obiectul celui de al patrulea pas este de a întreprinde
învăţarea in conformitate cu planul de curriculum. Aici instructorul trebuie sa fie
preocupat de:
• implementarea activităţilor instrucţionale,
• monitorizarea regulată a progreselor şi realizărilor,
• evaluările periodice,
• posibilele modificări ale proiectării de curriculum, dacă rezultatele de monitorizare
sau evaluare indică nevoia de schimbare.
5. CONTROLUL. In stadiul de control instructorul este interesat in evaluarea
rezultatelor generale ale programului instructional si de revizuirea conţinutului
curricumului, precum si de procesul acestuia ca fiind necesar la atingerea scopurilor
de învăţare dorite.
Un model sistematic.
In baza paşilor si a activităţilor descrise anterior este posibilă stabilirea unui
model sistematic al evenimentelor critice din dezvoltarea de curriculum.

TEHNICI DE ÎNVĂŢARE A ADULŢILOR

ÎNVĂŢAREA ACTIVĂ
STILURI DE ÎNVĂŢARE
ÎNVĂŢAREA CONTINUĂ

Cum învaţă adulţii1

Procesul de învăţare al adulţilor.
Procesul de învăţare poate fi definit in mai multe feluri, dar definiţia cea mai
des întâlnita este: învăţarea este in permanenţă o schimbare de comportament,
independentă de maturitatea adulţilor, rezultat al experienţei si a activităţilor ce
sunt încadrate in procesul de schimbare. Aceasta definiţie pare sa fie valabila atât
in cazul invatarii adulte dar si a copiilor. In general, procesul de învăţare a copiilor
este văzut ca o etapa de formare: (dobândirea, acumularea, descoperirea,
integrarea) de cunoştinţe, aptitudini, strategii si valori prin experienţa. Pe de alte
parte, procesul de învăţare al adulţilor este văzut ca o etapa de transformare:
(modificarea, redobândirea, informarea la zi, înlocuirea) de cunoştinţe, aptitudini,
strategii si valori prin experienţa.
Procesul de învăţare al adulţilor se refera atât la procesul prin care
individualităţile intenţionează sa-si schimbe, sa-si îmbogăţească cunoştinţele,

1
Definiţiile de baza si observaţiile critice prezentate aici sunt citate din, Principiile procesului de invatare a
adulţilor si aplicarea lor in programul de planificare de Brundage si MacKeracher; Toronto: OISE, 1980, Pp. 5-
20.

4
valorile, aptitudinile si strategiile, dar si la cunoştinţele, valorile, aptitudinile si
strategiile pe care le-au dobândit fiecare.

Presupuneri critice.
1.Toţi adulţii pot şi trebuie sa înveţe. Adulţii se implica intr-o varietate de activităţi
de învăţare ca răspuns la nevoile si problemele zilnice. Deseori, aceste activităţi nu
pot fi definite ca "activităţi de învăţare", întrucât nu pot fi corelate cu şcolarizarea
formală sau sistemul educaţional; dar activităţile sunt recunoscute ca activităţi de
învăţare.
Toţi adulţii indiferent de nivelul lor de inteligenţă, vârsta si progres, până când
vor pleca de pe aceasta lume sunt capabili sa înveţe. Adulţii experimentează o
bunăstare, când învaţă si când mediul unde îşi desfăşoară activităţile îi suportă şi îi
încurajează in învăţare.
2. Adulţii nu sunt copii maturi. Un conflict principal in procesul de învăţare a
adulţilor este natura si caracteristicile adulţilor in comparaţie cu copiii. Unii autori si
cercetători susţin că, învăţarea este învăţare si este aceeaşi la orice vârsta. Alţii sunt
de părere că, procesul de învăţare a adulţilor si procesul de învăţare al copiilor sunt
diferite din punct de vedere calitativ si cantitativ. Cu siguranţă, procesul intelectual si
psihologic implicat în învăţare pot fi similare atât pentru adulţi cât şi pentru copii, de
vreme ce este bazat pe structurile biologice, care sunt asemănătoare. Totuşi, există
şi alte variabile, care afectează procesul si rezultatele învăţării atât la adulţi si
copii, de vreme ce acestea derivă din caracteristicile situaţionale de dezvoltare
socială, psihologică, ce diferă de la un individ la altul.
Diferenţele principale sunt rezumate în cele ce urmează si vor fi explicate în
detaliu in capitolul Caracteristicile procesului de învăţare a adulţilor. Trebuie menţinut
ca, aceste diferenţe reprezintă in majoritatea cazurilor, aspecte ale caracteristicilor
continue precum in cazul dobândirii de experienţă, dar pot fi si aspecte ale
caracteristicilor discontinue, exemplu trecerea de la gândirea concretă la cea
abstractă.
Rezumatul următor furnizează o modalitate ajutătoare pentru a analiza, si nu
intenţionează sa reflecte diferenţele universale, absolute.

3. Procesul de învăţare este un proces normal, de transformare (evoluţie).

Majoritatea autorilor din domeniul învăţământului susţin direct sau indirect implicarea
învăţării in procesul de evoluţie a individului, că dorinţa de îmbunătăţire este o forma
activa, forma care se transformă pe măsura ce individul reacţionează cu mediul. De
aceea, procesul de învăţare este un proces de evoluţie si in acest context
următoarele afirmaţii sunt valabile:
a. Procesul de învăţarea este o activitate fizica-psihologica normala, care nu
necesita influente externe sau încurajare pentru a începe, si care rezulta din
resursele interioare prin energie intrapersonală, nu din resursele externe dirijate de
recompense sau pedepse. De vreme ce procesul de învăţare este de la sine,
aspectul esenţial este neutralizarea sau îndepărtarea deprimării si obstacolelor,
pentru a permite finalizarea procesului la un nivel normal de activitate.
Drept urmare, daca adultul nu întâlneşte nici un obstacol, procesul de învăţare
poate fi îmbunătăţit prin adăugarea unor condiţii externe pozitive, care vor influenţa si
îmbunătăţi învăţarea.
b. Procesul de învăţare este legat de procesele de dezvoltare, care au loc de-a
lungul întregii vieţi a individului. De aceea, procesul de învăţare, are loc de-a lungul
întregii vieţi, ca răspuns la experienţa care influenţează îmbunătăţirea formării. In

5
cadrul fiecărei etape de succes, învăţătura deja dobândita devine parte integrata in
stadiul de învăţare actual. Această acumulare secvenţială apare ca o integrare pe
verticala, un concept care sugerează folosirea experienţei anterioare ca factor in
procesul de învăţare curent.
c. Procesul de învăţare si evoluţia actuala a individului sunt legate in mod direct.
Procesul de învăţare este esenţial pentru a răspunde factorilor externi si interni, iar
experienţa este componenta principală in acest proces de învăţare a adulţilor. De
fapt, cele mai eficiente activităţi de învăţare, conţinutul si procesul sunt valorificate
prin susţinerea individului in activităţile pe care le desfăşoară, dar si când întâmpină
greutăţi.
d. Activităţile normale de învăţare sunt proiectate pentru a permite fiecărei
persoane să îşi facă o idee de haosul si confuzia existente ca urmare a unei
experienţe mai puţin vaste; pentru a reduce aspectele necunoscute ale vieţii spre un
nivel acceptabil; si pentru a dezvolta cai de prognozare a răspunsurilor celor mai
eficiente pentru propria viaţă. Inteligenţa omului este mereu in disputa. Dincolo de
experienţa individuală, omul caută să-se folosească de ceea ce are nevoie pentru a
da un sens vieţii. De aceea, procesul de învăţare are loc la nivelul intelectului, de la
confuzie, înţelegerea este organizată in structuri programate care deţin controlul si
ghidează învăţarea.
Drept urmare, doar doua condiţii sunt esenţiale in procesul de învăţare:
 existenta unor resurse informaţionale suficiente, cu repetiţii si variaţii pe teme
pentru a permite reacţia de îmbinare a elementelor;
 existenţa libertăţii si timpului suficient de îmbinare a elementelor in mod natural.
Totuşi o a treia condiţie poate fi impusa procesului de învăţare a adulţilor. Dacă
adultul nu deţine aceste elemente si nu îşi planifica strategiile pentru dobândirea
unor noi informaţii, atunci activitatea de învăţare trebuie sa-i asigure aceste
oportunităţi fără sa fie tratat ca un copil si in mod imatur.

4. Învaţă cum trebuie învăţat. Elementele de bază ale procesul de învăţare

apar ca individualităţi ale adultului gata oricând sa fie responsabil de propriile sale
acte, pentru a funcţiona ca un agent intern de schimbare, pentru a nu depinde
întrutotul de factorii externi, individul fiind astfel capabil sa-si conceapă propriul stil
de învăţare. De aceea, procesele principale de învăţare a adulţilor implică
raţionamentul şi ghidarea proprie.
Totuşi, nu toţi adulţii au ajuns la acest nivel de aptitudini. Aceia care au aceste
aptitudini sunt mult mai productivi decât ceilalţi. Este de asemenea clar, faptul ca,
cele mai eficiente cerinţe ale învăţării, nu numai raţionamentul si ghidarea proprie,
dar si sursele externe si observatorii obiectivi nu sunt de neglijat. Această modalitate
de învăţare poate fi descrisă ca fiind interdependentă, şi nu dependentă sau
independentă.

5. Adulţi învaţă in medii variate. Procesul de învăţare de învăţare al adulţilor

este coordonat in medii in care adultul lucrează singur, cu altă persoană sau în grup.
Tradiţional, s-a presupus că, adultul învaţă mai bine in grup, deoarece ceilalţi membri
conferă atât susţinere, cat si competiţie. Totuşi este evident ca, adultul este la fel de
productiv singur sau când lucrează cu alte persoane.

6. Adulţii sunt studenţi voluntari. O diferenţă majoră intre adulţi şi copii este
faptul că, adultul este un student voluntar in timp ce copiii sunt exact opusul. In
majoritatea cazurilor, studentul adult asistă la programele de instruire voluntar, adică

6
nefiind obligat. Totuşi, el ar putea considera ca factorii externi, asupra cărora nu are
control, îl forţează să asiste la programele de pregătire împotriva dorinţei sale. In
aceste situaţii, adulţii se comportă asemeni copiilor care participă obligatoriu la
cursuri, fiind: neatenţi, fără "motivaţie", fără sa facă progrese, comportament
destructiv, etc. Comportamentul adulţilor in aceste situaţii este văzut ca o copilărie si
sunt tratate ca atare. Tratamentul general utilizat include pedeapsa, reguli stricte
privind prezenta sau comportamentul, metode legate de lipsa de progres, si necesită
eforturi extraordinare pentru a induce motivaţia. Aceasta "soluţie"contribuie la
rezolvarea problemei. Probabil cea mai folositoare observaţie este faptul că,
adulţii învaţă mai productiv când simt ca sunt studenţi voluntari, care au dreptul sa
aleagă daca vor sau nu sa înveţe.

Caracteristicile procesului de învăţare a adulţilor.

 Adulţii se implica in procesul de învăţare, dacă ţelurile si rezultatele programului
de învăţare sunt realiste si importante lor, percepute ca de folos imediat.
 Adulţii vor învăţa si folosi ceea ce este relevant nevoilor personale si profesionale.
 Adulţii sunt implicaţi ei înşişi in procesul de învăţare. Învăţarea unei noi aptitudini,
tehnici sau a unui concept poate fi considerată fie ca un aspect pozitiv, fie negativ.
Întotdeauna există teama de judecata celorlalţi, precum: adulţii nu sunt atât de
indicaţi in acest proces, judecată ce implică anxietate in timpul acestor noi situaţii.
 Adulţii participă la cursuri având in spate experienţă, cunoştinţe si aptitudini
anterioare dar si ghidarea proprie, interese si competenţa.
 Adulţii doresc sa fie stăpâni pe propria lor învăţătura, ceea ce presupune
implicarea in selectarea obiectivelor, conţinutului, activităţii si evaluării.
 Adulţii percep învăţarea ca un atac asupra competenţei, de aceea se impun in
alegerea subiectelor si a activităţilor.
 Adulţii resping indicaţiile altora privind învăţarea, mai ales când ceea ce li se
sugerează afectează activitatea curentă.
Procesul de învăţare al adulţilor are la baza comportamentul si programele de
învăţat care implică respect, încredere si preocuparea instructorului.

Adultul ca student2
Ar putea fi dificil de generalizat caracteristicile adulţilor ca studenţi, datorita
individualităţii variate, vârstei, educaţiei, nivelului de educaţie, personalităţii, situaţiei
economice, dar si a altor factori. De altfel, in majoritatea situaţilor adulţii reacţionează
similar la aceeaşi modalitate de tratare, pe care o primesc in sala de curs.
Cel mai important aspect de reţinut este că, studentul adult participă la cursuri
nu numai fizic, dar si emoţional si doreşte valorificarea. Adiţional, adulţii au deja o
experienţa anterioară, preocupări curente, responsabilităţi pe plan profesional si in
familie, dar si aşteptări, toate acestea influenţând învăţarea.
Ştiind acestea, este necesară considerarea celor mai importante caracteristici
ale adulţilor ca studenţi.
Caracteristici fiziologice
Adulţii ajung la maturitate in jurul vârstei de 20 de ani. Pana la 40 de ani,
adulţii nu vor experimenta alte schimbări fiziologice majore decât acele induse de un

2
Schimbările fiziologice si psihologice prezentate aici sunt citate din, Principiile procesului de
invatare a adulţilor si aplicarea lor in programul de planificare de Brundage si MacKeracher; Toronto:
OISE, 1980, Pp. 21-56.

7
accident, boala, naştere si stil de viata. De la 40 de ani adulţii vor fi conştienţi de
doua schimbări generale: - vederea si auzul se vor înrăutăţi, afectându-le astfel
procesul de învăţare prin reducerea senzorială, in ambele cazuri: calitativ si
cantitativ; si,
- viteza de reacţie a sistemului nervos central declina astfel încât adulţii
înaintaţi in vârsta necesită mult mai mult timp pentru a învăţa. Referitor la viteza de
reacţie redusă, nu exista nici o corespondenţă cu abilitatea de a învăţa sau
corectitudinea răspunsului.

Caracteristici psihologice.
l. Conceptul si respectul de sine. Abilitatea fiinţei umane de a-si forma idei
abstracte, ii permite sa gândească despre sine, despre cum sunt văzuţi de ceilalţi.
Interpretarea feedback dobândit, din ambele perspective, proprie si făcută de alţii
defineşte ego-ul. Această informaţie se numeşte concept de sine, iar sentimentul
poarta numele stima de sine. Spre deosebire de copii, conceptul de sine al adulţilor
este deja format si fiecare experienţă educaţională are rolul de-al fragmenta sau să-1
distrugă parţial. De aceea, adultul trebuie sa se protejeze de aceasta teama, până
când va fi capabil sa perceapă, ca răul nu îl va atinge şi că schimbarea concepţiei de
sine poate duce la rezultate benefice.
Funcţia conceptului de sine si a stimei in învăţarea adulţilor include
următoarele:
a. Adulţii, care valorifică propria experienţă sau care este valorificată de către
alţii, sunt studenţii capabili.
b. Adulţii sunt preocupaţi mai mult de realizare propriilor obiective, decât de
cele stabilite de către alţii.
c. Adulţii învaţă eficient când îşi stabilesc propriile obiective, care sunt in
aceeaşi categorie cu conceptul de sine.
d. Adulţii cu un respect de sine ridicat sunt mult mai receptivi la schimbare.
e. Adulţii si-au dezvoltat deja stilul de învăţare, care este constant, de neclintit
de-a lungul maturităţii.
f. Probabil cea mai importantă componentă a conceptului de sine in corelaţie
cu învăţarea este perceperea ca student. Adulţii care acceptă învăţarea ca o
aventura a schimbării de-a lungul vieţii, a responsabilităţii profesionale si din cadrul
familiei, vor fi dornici sa înveţe si să dobândească un nivel ridicat de performanţă.
Perceperea ca student pare sa fie o componentă esenţiala in procesul de învăţare.
g. Învăţarea rolului de student este preluat din interacţiuni interpersonale, din
modelare si prin experimentare. De aceea rolul de student poate fi preluat in mod
eficient, când adultul observa si interacţionează cu alţi adulţi, care au acest rol in
activităţile zilnice si când mediul este nepericulos pentru a-si testa acest tip de
comportament.

2. Emoţii, stres si anxietate. Emoţia este un termen folosit pentru a descrie o

stare specială de stimulare sau motivaţie. Pe măsura ce stimularea creste, nivelul
emoţional creste si el, fapt ce poate determina atât creşterea dar si slăbirea
eficientei. Stresul este descris ca, un răspuns la un pericol real sau perceput asupra
corpului sau persoanei in sine. Stresul implică o reacţie hormonală, scopul fiind fie
"luptă sau zbor," pentru a dobândi o receptare senzoriala si funcţionare mentală, dar
si pentru a mari capacitatea de rezistenta si schimbare. Anxietatea este un stres
răspuns la o frică neştiută sau o neidentificata sursa de pericol. Pentru mulţi adulţi,
învăţarea, şcolile, profesorii, diplomele, testele si teama de eşec sau expunerea la

8
situaţii necorespunzătoare, reprezintă surse principale de anxietate.
Răspunsurile emoţionale, stresul si anxietatea afectează învăţarea adulta
pe următoarele cai:
a. Majoritatea adulţilor încep sa înveţe având un nivel ridicat de stimulare si, in
general, nu necesita alte surse de stimulare pentru a-si motiva învăţarea. Daca
instructorul măreşte stimularea prin multe informaţii, competiţie, expunere la situaţii
necorespunzătoare, reducerea experienţei personale a individului, etc., studentul se
poate retrage sau este defensiv, dar i se poate induce si lipsa motivaţiei. Instructorul,
ar fi de preferat sa petreacă ceva timp pentru a aduce anxietatea la un nivel
acceptabil pe parcursul primelor sesiuni de învăţare.
b. Stresul prelungit reduce competenţa de comunicare a studentului. Nu exista foarte
multe soluţii pentru o comunicare efectiva cu persoane furioase, ostile, apatice.
c. Dacă se furnizează informaţii in exces, intr-un mediu necorespunzător (încărcat
senzorial, dar si la nivel stimulator), adultul procesează informaţia care urmează sa
fie ştearsă, distrusa, sau o simplifica si o generalizează exagerat. Drept rezultat,
furnizarea de informaţii variază de la o productivitate exacerbata (exemplu : folosirea
multor termeni specifici) la un nivel de disfuncţie exagerata (exemplu: omiterea,
negarea).
d. Învăţarea este productivă când există un nivel optim de stimulare. In aceste
situaţii, cursantul este entuziasmat, puţin agitat, curios si, poate, puţin fricos.
Instructorul nu trebuie sa trateze studentul adult ca si când ar fi un copil sau o
persoana imatura, putina motivaţie putând fi transformata in rezistenţă sau ofensivă.
Pentru ca un student adult sa se dedice întrutotul învăţării, el trebuie sa fie stimulat,
sa fie relativ in defensivă si sa-si dorească sa-si canalizeze motivaţia in procesul de
schimbare. De aceea, adulţii trebuie sa-si desfăşoare procesul de învăţare intr-un
mediu, in care sa se simtă in siguranţa, care sa-i sprijine si sa-i încurajeze. Acest
mediu facilitează relaţia student - profesor.

e. Învăţând cum să învăţam, implică o serie de etape, in care individul acţionează,

cel puţin parţial, ca fiind propriul ghid si concentrarea schimbării este in fapt
concepţia de sine si procesul de învăţare. Aceste cerinţe presupun conceperea
procesul de învăţare si evaluarea învăţării de către student. Dezvoltarea aptitudinilor
acestui concept de învăţare poate duce la o competiţie intre cunoştinţe, valori,
aptitudini si strategii. In momentul in care se schimbă, studentul se confruntă cu un
conflict interior, intre ceea ce ştie si ceea ce acumulează curent, studentul simţindu-
se dezorientat întrucât o strategie noua presupune un comportament nou. In acest
moment stresul se accentuează si studentul poate considera procesul de învăţare
ca fiind prea riscant.
3. Experienţa anterioara. Adulţii si-au dezvoltat multe modalităţii de percepere si
înţelegere a experienţei educaţionale in urma realităţilor vieţii. De aceea, ei si-au
organizat informaţiile,valorile, strategiile si aptitudinile, care contribuie simultan la
definirea, crearea si restricţionarea modelului de realitate reprezentativ. Experienţa
educaţională dobândită este o componentă esenţială in procesul de învăţare a
adulţilor, fiind in acelaşi timp un fundament pentru o noua experienţa de instruire, dar
si un potenţial obstacol. Aspectele legate de experienţa educaţionala anterioara
presupun următoarele:
a. Structurarea căilor de abordare a noilor experienţe; selectarea informaţiilor ce
vor capta atenţia si modul in care acestea vor fi interpretate; selectarea cunoştinţelor,
valorilor, strategilor si a aptitudinilor care vor fi folosite primele. Daca acestea sunt
acceptate învăţarea va fi eficienta si productiva. In caz contrar, adultul se confrunta

9
cu un obstacol major confirmarea proporţionalităţii cunoştinţelor, valorilor, strategilor
si a aptitudinilor anterioare, de aceea, se întreabă daca este o persoana competenta,
pentru ca in final sa se adapteze procesului de învăţare, care va duce in cele din
urma la transformarea conceptului de sine, concept neidentificat la început. Pentru a
evita potenţialele sentimente de eşec, totuşi, studentul se retrage neacceptând
valabilitatea, valoarea si necesitatea instruirii.
b. Implicarea experienţei in procesul de învăţare, se face doar daca experienţa
sau esenţa educaţionala sunt total noi. Deci, adulţii îşi centrează atenţia pe
modificarea si reintegrarea cunoştinţelor, valorilor, strategilor si aptitudinilor, in loc sa
o formeze precum in copilărie.
c. Deşi au o experienţa educaţionala, nu cunosc toate informaţiile, valorile,
strategiile si aptitudinile necesare procesului de învăţare actuale. Daca aprofundam
activităţile de învăţare presupunând ca, studentul are experienţa si intr-un târziu
descoperim lipsa unor componente esenţiale, îl putem percepe ca incompetent,
stupid sau nemotivat si ii aduce la cunoştinţa acestea non-verbal, stresând-ul si mai
mult. De vreme ce fiecare adult are o experienţa educaţionala unica, fiecare program
ar trebui sa includă o evaluare a educaţiei primite, astfel încât elementele lipsa sa fie
identificate.
d. Folosirea experienţei educaţionale anterioare in procesul curent de învăţare
ar putea duce la o problema,daca adultul nu poate face legătura intre ceea ce se
presupune ca ştie si ceea ce afla pentru prima data. Deci, adulţii ar putea avea nevoie
de asistenta pentru a transforma cunoştinţele anterioare. Expunerea la aceste
procese de reamintire, analogii, jocuri, simulări, situaţii de analizat, etc. sunt cele mai
eficiente si asigura componentelor esenţiale procesului de transformare.
4. Timpul. Adulţii tind sa perceapă timpul ca o perioada ancestrala, o presiune
pentru
prezent si viitor. Adulţii peste 40 de ani tind sa măsoare timpul ca "timpul rămas pana
la moarte." Acest aspect are consecinţe asupra invatarii. Exagerarea perioadei
trecute duce la afectarea invatarii atât in mod pozitiv, dar si negativ. Prezentul efemer
implica multe preocupări, conflict, nevoi si probleme. Aceste conflicte devin esenţiale
in procesul ce învăţare. Presiunea asupra adulţilor, de a rezolva conflicte, probleme
rapid, implica descoperirea unor soluţii individuale mult mai dificile de realizat. Pe
viitor adulţii tind sa creeze o iluzie a unei nevoi de a grăbi, schimba si învaţă rapid si
de a-si continua viata, învăţarea si educaţia sunt percepute ca « activităţi ce au loc
o singura data in viata, învăţarea fiind o activitate distincta si separata de viata si
activităţile zilnice ».
5. Motivaţia. Motivaţia permite un răspuns din partea individului, ca reacţie la
mediul intern si extern, pentru a asigura supravieţuirea si satisfacerea. Pentru
adult, motivaţia:
a. Poate fi descrisa ca fiind, cea care duce la nevoi neîntâlnite sau la progres.
Adulţii, care acţionează pentru a reduce nevoile neîntâlnite se pot simţi ameninţaţi de
către ceilalţi indivizi, pe care ii percep ca având control, simţindu-se astfel lipsiţi de
putere, incompetenţi sa-si schimbe cursul vieţii. Aceştia pot fi intr-adevăr ameninţaţi,
putând fi văzuţi ca studenţi involuntari. Acesta categorie de adulţi necesita o
structurare a experienţei educaţionale, ajutor in determinarea propriilor direcţii si
suport prelungit. De îndată ce teama sau anxietatea a fost redusă sau distrusă,
aceştia pot fi asistaţi spre a-si asuma propria răspundere in procesul de învăţare.
b. Motivaţia este legata atât de succes (eşec) in realizarea rezultatelor sau
schimbarea condiţiilor adverse, dar si de satisfacere (nemulţumire). Satisfacţia si
succesul nu sunt aspecte separabile. Ambele sunt relaţionate de progresul fără

10
condiţii sau de condiţiile anticipate sau dorite. Un student adult este motivat sa
continue programul de învăţare si va depinde de rezultatele anticipate. Pentru a-si
vedea progresul,studentul trebuie sa-i se indice schimbările de comportament sau
a mediului legat de ceea ce si-a dorit sau anticipat. Acesta feedback, se extinde
asupra programului de menţinere a nivelului de motivaţie la care studentul participa.
c. Tendinţele etichetate ca "motive" provin din interiorul studentului. Acestea nu
reprezintă ceva adăugat de către un agent extern (instructor), deşi agentul
acţionează pentru a ajuta sau ascunde motive existente. Comportamentul
agentului extern poate fi perceput fie ca feedback sau întăritor pentru ca in final sa
apară ca motivaţie indirecta. Aceste comportamente includ:
• descoperirea prin compararea motivelor primare si a nevoilor
de învăţare specifice ale fiecărui individ;
• asistarea studentului in stabilirea obiectivelor care por fi
traduse in comportamente tipice si ,deci in feedback specific;
• furnizarea de feedback bazat pe aceste decizii; si,
• permiterea accentuării succesului si satisfacţiei rezultate din
aceste procese.
d. Feedback poate ajuta in activităţile următoare ale studentului,fapt ce permite
testarea altor comportamente. De aceea, succesul nu este valabil decât după
aceasta etapa din cadrul procesului de învăţare. Daca feedback este întârziat,
studentul poate avea dificultăţi in corelarea cu comportamentul pe care ii testa. Pe
măsura ce timpul trece intre acţiune si feedback, impactul si susţinerea, feedback
descreşte, si afectează valoarea motivaţiei viitoare.
e. Implicarea adulţilor in clarificare acestor sentimente ambigue implica definirea
clara a
nevoilor, văzute ca fiind aspectele cele mai importante in procesul de învăţare.
Majoritatea
adulţilor, totuşi, nu au o experienţă vastă in exprimarea nevoilor, lăsaţi singuri
aceştia
zăpăcesc obiectivele invatarii. De aceea, adulţii pot avea nevoie, de asistenta si
suport verbal,
pentru a clarifica si specifica nevoile in procesul de învăţare.
6. Stiluri de a învaţă si abilitaţi. Un stil este calea preferata de organizare a
experienţei. Fiecare adult in mod caracteristic are un mod unic de a lua notiţe; de-a
selecta anumite informaţii, pentru ca apoi sa fie procesate;de-a folosi înţelegeri,
valori,aptitudini si strategi pentru a rezolva probleme; de-a lua decizii si a da noi
sensuri; dar si de-a schimba câteva sau toate aceste activităţi sau structuri.
Diferenţele esenţiale ale indivizilor in schimbarea înţelesurilor, valorilor,aptitudinilor si
strategiilor poarta numele de stiluri de învăţare. Stilul este distinctiv de la nivelul
performantei sau abilitaţii si este perceput ca o caracteristica relativ stabila,care
afectează tot ce afectează individul. Abilitatea se refera, in general, la gânduri sau
ceea ce ştim\ stilul fiind legat de cum ştim.
a. Fiecare adult are un stil individual de procesare a informaţiei si de
învăţare,un nivel individual si un tip de abilitate. Deci, nu se poate presupune
ca un grup de adulţi de acelaşi sex si vârsta, cu caracteristici sociale,
economice similare vor avea acelaşi stil sau abilitaţi.
b. Teoretic, învăţarea este o valoare neutra. Nu exista "o modalitate foarte
buna de a învăţa." De fapt, adulţii de toate tipurile si stilurile reuşesc sa înveţe
chiar foarte repede. Fiecare stil este adecvat in unele situaţii si neeficient in
altele.

11
c. Adulţii tind sa-si selecteze singuri situaţiile de învăţat si relaţiile instructor-
învăţare,care stau la baza stilului. Acestea par sa fie foarte profitabile daca se
cunoaşte intuitiv, care instructor si care situaţie nu le sunt adecvate.

12
 Sprijinirea invatarii adulte
Adulţii preferă următoarele:
l. Situaţii practice si directe la obiect, de aceea:
• Prezentaţi, rezumaţi, exemplificaţi si folosiţi istorisiri,
• Aprofundaţi cat mai multe situaţii de învăţare,
• Planificaţi si acordaţi timp aplicaţilor privind noile informaţii,
• Construiţi lecţia si rezolvaţi aplicaţiile in colaborare,
• Anticipaţi problemele care ar putea interveni, oferiţi sugestii,
• Folosiţi strategiilor de învăţare active,care presupun participarea
tuturor studenţilor,
• Nu deveniţi teoreticieni.
2. Promovaţi respectul de sine, de aceea:
• Furnizaţi activităţi pe grupuri, activităţi cu risc scăzut,
• Furnizaţi un mediu de învăţare nepericulos, începând cu orientarea eficienta,
• Creaţi o atmosfere neprotocolara,prietenoasa, si neîncărcata,
• Planificaţi succes din start,
• Ajutaţi studentul adult, sa devină mai eficient si mult mai competent,
• Creaţi o atmosfera de cooperare si colaborare intre participanţi,
• Furnizaţi feedback prompt, constructiv si in mod conţinu,
• Nu uitaţi ca procesul de învăţare depinde de respectul de sine,
3. Integraţi ideile, pe un fundal de cunoştinţe deja dobândite, de aceea:
• Amintiţi-le ceea ce cunosc deja, legat de noile idei
• Aflaţi ceea ce cunosc despre subiect
• Aflaţi ceea ce s-ar dori sa afle despre subiect
• Construiţi planul de lecţie, astfel încât sa se poate trece cu uşurinţa
de la o idee la alta, daca este necesar
• Sugeraţi recitirea ideilor si reparcurgerea aceloraşi etape
• Adaptaţi nivelului ales cu nivelul de adaptare a studentului
4. Arătaţi respect individual, de aceea:
• Acordaţi pauze
• Furnizaţi o experienţa educaţionala de calitate si bine organizată in cadrul căreia
timpul este folosit eficient,
• Împărtăşiţi agenda de lucru, rezultatele si presupunerile, solicitaţi participarea
studenţilor,
• Evitaţi jargonul si nu va răstiţi studenţilor,
• Validaţi si recunoaşteţi-le contribuţia si succesul,
• Solicitaţi feedback, la activităţile curente, sau idei, lăsaţi sa se afirme,
• Răspundeţi diversităţii de stiluri de învăţare ale studenţilor,
• Trataţi fiecare student asemeni unei persoane foarte importante,
• Trataţi la fel fiecare student,
• Evitaţi cuvintele care descriu o percepere negativa.
5. Construiţi având ca fundament experienţa educaţionala anterioara, de aceea:
• Nu ignoraţi ceea ce ştiu, deoarece este o sursa pentru dvs.,
• Planificaţi activităţi alternative astfel încât sa se potrivească nivelului lor de
cunoştinţe,
• Creaţi activităţi in cadrul cărora sa-si poată folosi cunoştinţele si experienţa
educaţionala,
• Ascultaţi ceea ce vor sa spună.

13