PORTOFOLIU CURSANT

PROGRAMUL DE FORMARE

DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR ÎN VEDEREA ASIGURĂRII

UNUI MENTORAT DE CALITATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL
PREUNIVERSITAR
 STRUCTURA PORTOFOLIULUI

Disciplina Propuneri teme

Plan personal de acţiune pentru dezvoltarea

asertivităţii.
Comunicarea mentor-practicant Abilităţile sociale în reuşita personală şi
1
profesională – eseu argumentativ

Realizaţi un plan personal de carieră stabilind

Managementul cariere didactice și al
2
dezvoltării personale
scopurile (pe termen lung şi scurt), identificând
modalităţile de utilizare a timpului, planificarea
acţiunii, identificarea dificultăţilor şi punerea în
practică a programului.
Realizaţi un plan de acţiune în vederea
consolidării carierei didactice menţionând scopul,
obiectivele, strategiile de realizare, resursele şi
barierele.

Completaţi o fişă de observare a lecţiei rezultată

Profesorul mentor Rolul şi din asistenţa la o oră a unui profesor debutant
3
importanţa activităţii de mentorat Construiţi propriile criterii de selecţie pentru
profesorii mentori.

Utilizarea noilor tehnologii în Utilizând una din aplicaţiile prezentate realizaţi o

4
mentorat lecţie interactivă.
 COMUNICAREA MENTOR-PRACTICANT
TEMA 1
Abilităţile sociale în reuşita personală şi profesională – eseu argumentativ

Calitățile unui bun profesor nu se referă doar la competența sa didactică, ci și la capacitățile

empatice și sociale. Astfel, a avea competențe de specialitate – in functie de domeniul predat si
pedagogice este important, dar nu de ajuns pentru a fi intr-adevar un profesor apreciat de catre elevii sai.
In primul rand, calitatile unui bun profesor implica a avea anumite abilitati sociale de a patrunde in viata
interioara a grupului de elevi, abilitati empatice, de a intelege copiii si a putea privi lumea prin ochii lor,
si nu in ultimul rand, valori superioare, caci profesorul este un model pentru elevii sai (sau ar trebui sa
fie). Pare imposibil? Un asemenea profesor perfect este un specimen rar, din pacate, si aceasta deoarece
este nevoie ca persoana care sa hotaraste sa devina profesor sa ia aceasta decizie in baza unei vocatii
interioare, a unui ideal de a forma mintile tinere. In schimb, de multe ori se ia decizia pentru o cariera in
invatamant din ratiuni pur practice – inexistenta unui alt loc de munca mai bun, statutul social apreciat.
Principalele abilităţi sociale care sunt implicate în succesul profesional şi personal sunt
următoarele:
Comunicarea eficientă
Comunicarea eficientă dintre profesor și elev presupune existența unor relații de intercunoaștere, de
intercomunicare precum și a unor relații socio-afective bazate pe încredere reciprocă. Cei trei parteneri
sociali implicați în procesul instructiv-educativ(părinte, elev, profesor), trebuie să interacționeze, să
dorească să comunice problemele cu care se confruntă și apoi să caute soluții de interes comun.
Deci un alt argument care vine în sprijinul ideii de importanță a comunicării dintre profesor și elev este
acela că a comunica eficient, înseamnă mai mult decât rostirea unor cuvinte sau propoziții.. Putem vorbi
și fără a spune un cuvânt, cu toate acestea dacă dorim a comunica, ca formă de interacțiune, trebuie să
avem și să activăm competențe comunicative. Absența competenței comunicative sau prezența ei
defectuoasă duce de cele mai multe ori la eșecul sau dificultățile pe care le au de cele mai multe ori
profesorii bine pregătiți în specializarea pe care doresc s-o predea la generații și generații de elevi. A fi
profesor înseamnă a avea cunoștințe de specialitate dar și a avea capacitatea de a “traduce” didactic
adică de a știi”ce?”, “cât?”,”cum?”,”când?”, “în ce fel?”, “, “cui?” etc. oferi.
Cooperarea
Este interacţiunea unor grupuri de organisme care lucrează sau acţionează împreună pentru beneficiul
comun, în loc de a acţiona în competiţie pentru un beneficiu egoist. Cooperarea ar putea fi înţeleasă ca
fiind coordonarea eforturilor în vederea atingerii unor obiective comune care nu pot fi atinse prin efort
individual.
În aceste condiţii, se vorbeşte tot mai mult de realizarea unui parteneriat în acţiunea educativă. O
astfel de relaţie presupune democratizarea procesului de predare-învăţare şi, implicit, utilizarea unor
metode participative, cum ar fi problematizarea, abordarea euristică (ce presupune, într-un anumit
moment, situarea cadrului didactic pe acelaşi plan cu elevul), dezbaterea (în cadrul căreia profesorul ar
putea fi considerat drept unul dintre participanţii la discuţie), conversaţia etc. În cadrul evaluării s-ar
putea accentua caracterul aplicativ al probelor şi s-ar putea recurge la anumite procedee, cum ar fi
notarea reciprocă, autonotarea controlată, explicarea/justificarea notei etc.

Asertivitatea
Asertivitatea joacă un rol deosebit de important în viaţa socială, în general şi în viaţa şcolară, în special.
Ea poate fi un liant util între profesor şi elevii săi, ajutându-i să se cunoască şi să se înţeleagă reciproc.
Componenta comportamentală a asertivităţii include o serie de elemente non-verbale, cum ar fi:
contactul vizual: o persoană asertivă îşi priveşte interlocutorul drept în ochi. Lipsa contactului vizual
poate transmite mesaje nedorite, de tipul: "eu nu sunt convins de ceea ce spun" sau "îmi este foarte
frică"; tonul vocii: chiar şi cel mai asertiv mesaj îşi va pierde din semnificaţie dacă va fi exprimat cu o
voce şoptită (aceasta va da impresia de nesiguranţă) sau prea tare, fapt care ar putea activa
comportamentul depresiv al interlocutorului; postura: poziţia corpului unei persoane asertive diferă de la
situaţie la situaţie. Totuşi, se apreciază că, în majoritatea cazurilor, subiectul trebuie să stea drept: nici
prea rigid, pentru că aceasta exprimă o stare de încordare, nici prea relaxat, pentru că ceilalţi ar putea
interpreta o astfel de poziţie ca fiind lipsită de respect; mimica: pentru ca mesajul să aibă caracter
asertiv, mimica trebuie să fie adecvată şi congruentă cu conţinutul mesajului. Astfel, de exemplu, dacă
cineva zâmbeşte atunci când afirmă că ceva îl supără, oferă interlocutorului o informaţie ambiguă, care
alterează sensul comunicării; momentul administrării mesajului: cel mai eficient mesaj asertiv îşi pierde
semnificaţia dacă este administrat într-un moment nepotrivit. conţinutul: chiar dacă toate celelalte
condiţii sunt respectate, mesajul nu-şi atinge scopul dacă este prea agresiv, cu intenţia de a-l blama pe
celălalt sau, dimpotrivă, exprimat prea timid şi într-un mod pasiv. Conţinutul unui mesaj asertiv trebuie
să fie precis, descriptiv şi direct.
Responsabilitatea
Manifestarea unei gândiri responsabile este sufletul activităţii profesionale, iar activităţile profesorilor şi
personalului din educaţie dedicate cu devotament, competenţă şi dăruire pentru a ajuta elevul să-şi
atingă propriul potenţial reprezintă un factor critic în asigurarea unei educaţii de calitate. Experienţa şi
dăruirea profesorilor şi a personalului din educaţie trebuie să fie combinate cu condiţii bune de muncă, o
comunitate care să-i sprijine şi să creeze politici care să permită o educaţie de calitate.
Profesorul trebuie să demonstreze responsabilitate prin:
- oferirea priorităţii educaţiei şi îngrijirii elevilor
- angajarea în activităţi de dezvoltare profesională continuă şi de îmbunătăţire a strategiilor de
predare-învăţare
- colaborarea şi cooperarea cu colegii în interesul educării şi bunăstării discipolilor
Empatia
Pentru profesor este necesar să știe cât mai exact cum este elevul, dar și cum crede elevul că este pentru
că numai înțelegându-l îi poate oferi suportul de care are nevoie. Altfel spus procesul de învățare începe
când tu, profesor, înveți de la elevi, când tu situându-te în locul lui, înțelegi ce a înțeles el în felul în care
a înțeles. (G. Leroy). Ca profesor trebuie să știi să-l înțelegi și să-l asculți pe elev atunci când are nevoie,
să accepți că poți crește din nou împreună cu el, că viața e un lung proces de educare și învățare, iar
școala e spațiul favorizant pentru a descoperi zilnic acest lucru. Cu alte cuvinte, capacitatea empatică
proprie unui bun cadru didactic vizează un anumit model de identificare psihologică cu copilul, dublat
de condiția păstrării unei distanțe aparte pentru a cuprinde întreaga problematică a colectivului de elevi.
Distanțarea îi permite profesorului să-și mențină o stare de disponibilitate față de fiecare elev, în schimb
apropierea îi asigură înțelegerea empatică a dorințelor și trăirilor elevilor. De altfel, nici nu ar fi posibilă
realizarea unei relații eficiente între profesor și elev fără apropierea dintre aceștia, dar și fără păstrarea
unei relații de respect reciproc. Prima condiție deschide traiectoria cunoașterii și a observării individuale
a elevului, iar cea de-a doua permite consolidarea relațiilor interpersonale la nivelul colectivului de
elevi. Așadar, un comportament empatic din partea profesorului reprezintă baza influenței pertinente
asupra educației elevului, motivației sale pentru muncă, orientării sale școlare și profesionale, fixării
unui comportament firesc, adaptat societății. Un astfel de comportament favorizează nu doar reușita
școlară a elevilor, ci și pregătirea pentru viață a acestora, dezvoltarea abilităților necesare în gestionarea
emoților și în formarea personalității. Cu alte cuvinte, modul în care îi tratezi pe copii, atenția pe care le-
o acorzi, răbdarea cu care îi ajuți să depășească problemele cu care se confruntă, comunicarea, toate
acestea contribuie la dezvoltarea emoțională a copilului, crucială în reușita școlară.
Autocontrolul
Capacitatea de autocontrol este esențială pentru un om care lucrează cu copiii. „Când furia
ajunge la un nivel foarte înalt e posibil ca creierul emotional al profesorului să preia controlul și el să
adopte automat, fără prelucrare conștientă, unul dintre cele două comportamente: de luptă sau fugă. Cel
mai adesea la furie adoptăm comportamentul agresiv. Din acest motiv, profesorii trebuie intre în
programe de dezvoltare de abilități emoționale, să învețe tehnici pentru a-și gestiona furia, să învețe ce
să facă astfel încât să nu afecteze relația cu copiii sau să nu afecteze imaginea copilului despre el însuși.
Trebuie, însă de multe ori nu sunt.
Abilităţile sociale nu sunt produse înnăscute, precum trăsăturile temperamentale, extrovertit-
introvertit sau precum reflexele.
Ele sunt învăţate, acesta este şi motivul pentru care sunt o lacună pronunţată în societatea modernă. Atât
în mediul familial cât și în mediul şcolar accentul se pune pe abilităţile de bază, adică abilităţile de
lectură, scriere și calcul.
Este necesar ca acestea să îşi păstreaze valoarea lor fundamentală, însă nu mai sunt suficiente pentru a
avea succes.
În urma nenumăratelor studii care s-au efectuat, cercetătorii afirmă importanţa componentei
cognitiv-afective în dezvoltarea individului care reuneşte plasticitatea mentală, capacitatea de a
identifica şi rezolva probleme, curiozitatea spirituală, creativitatea, capacitatea de a lucra în grup,
abilitatea de a lucra și rezista la tensiuni, de a rezolva conflicte, de a lua decizii.
Copiii au nevoie de afectiune, securitate si de stima de sine, iar aceste nevoi trebuie asigurate atat
in mediul familial, cat si in cel scolar, asta pentru o dezvoltare personala armonioasa a viitorului adult.
Un profesor – cum din nefericire sunt multi – care isi ignora elevii, ii ironizeaza, este nervos si se
bazeaza exclusiv pe autoritatea sa, nu numai ca nu va avea rezultate didactice bune, ci va afecta si
dezvoltarea personalitatii copilului.