ELEMENTE DE DIDACTICĂ GENERALĂ APLICATĂ ÎN

DISCIPLINELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN CICLUL PRIMAR

1. Dimensiuni practice ale Curriculumului în învățământul primar:

a) Documentele curriculare: planul-cadru, programele şcolare. Metodologia
aplicării lor în ciclul primar;
b) Relația interdeterminativă obiective-conținuturi-metode de predare-învățare-
evaluare în învățământul primar;
c) Tipuri de curriculum: core curriculum (de bază, trunchi comun) - curriculum
la decizia şcolii;
d) Orientări şi practici noi în organizarea curriculumului: interdisciplinaritate,
organizare de tip integrat, curriculum diferențiat si personalizat.

a)Documentele curriculare: planul-cadru, programele şcolare. Metodologia

aplicării lor în ciclul primar
Anexa 7 la OMEN nr. 3371 din 12.03.2013
Metodologie privind aplicarea planurilor cadru de învățământ pentru învățământ primar
I.DISPOZIȚII GENERALE
Art.1 Prezenta metodologie reglementează aplicarea planurilor cadru de învățământ
pentru învățământul primar
Art.2. În sensul prezentei metodologii, se definesc următorii termeni:
a) plan cadru de învățământ – document de politică educațională care reflectă parcursul de
învățare pe care școala îl oferă copiilor pe durata unui nivel de învățământ, precizând ariile,
disciplinele obligatorii (triunchiul comun) studiate de elevi pe parcursul fiecărui an școlar și
numărul de ore alocat acestora pe săptămână, precum și numărul de ore care pot fi alocate
disciplinelor opționale (curriculum la decizia școlii\CDS);
b) arie curriculară – grupaj de discipline școlare care transpun didactic domenii înrudite din
cunoașterea umană:
 - Limbă și comunicare
- Matematică și Științe ale naturii
- Om și societate
- Arte
- Educație fizică și sport
- Tehnologii
- Consiliere și orientare
c) triunchi comun –ofertă educațională de parcurs în mod obligatoriu de către toți elevii care
urmează același tip de program de formare;
d) CDS (curriculum la decizia școlii) – oferta educațională propusă de școală, adecvată pe cât
posibil specificului local, intereselor și nevoilor elevilor;
e) plajă orară – număr variabil de ore pe săptămână alocat unei\unor discipline opționale din
planul cadru de învățământ, școala fiind cea care îl decide;
f) schema orară – modalitate concretă prin care clasele și școlile își alcătuiesc programul,
incluzând orele cuprinse în triunchiul comun și orele stabilite pentru CDS, schemele orare ale
clasei formează împreună schema orară a școlii.
III.Procedura de aplicare a planului cadru de învățământ pentru învățământul primar
Art.9. Aplicarea planului cadru de învățământ în unitățile de învățământ de realizează
prin intermediul schemelor orare.
Art. 10. Realizarea schemei orare pornește de la tabelul care explicitează triunchiul comun.
La acesta se adaugă, în funcție de opțiuni, ora de CDS.

Programele școlare sunt documente curriculare, oficiale care redau sintetic conținuturile
învățământului pe discipline și pe ani de studiu, respectiv descriu oferta educațională a unei
anumite discipline pentru fiecare an de studiu, pentru un parcurs școlar determinat.
Programele școlare cuprind:
Nota de prezentare: - descrie parcursul obiectului de studiu, argumentează structura didactică
adoptată și sintetizează o serie de recomandări de către autorii programei.
Obiectivele cadru (competențele generale)
- sunt obiective cu nivel ridicat de generalitate și complexitate;
- se referă la formarea unor capacități și atitudini generate de specificul disciplinei respective
- sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu.
Obiectivele de referință (competențele specifice):
- se definesc pe obiect de studiu și se formează pe parcursul unui an școlar;
- sunt derivate din obiectivele cadru și reprezintă etape în dobândirea acestora
- li se asociază unitățile de conținut.
Activitățile de învățare:
- propun modalități de organizare a activității în clasă (sunt singurele elemente din
programă la care cadrul didactic poate adauga ceva).
Conținuturile:
- sunt mijloace prin care se urmărește atingerea obiectivelor cadru și de referință;
- sunt organizate fie tematic fie în conformitate cu alte domenii constituitive ale diferitelor
obiecte de studiu.
Sugestii metodologice:
- oferă sprijin pentru proiectarea și realizarea demersurilor didactice;
- propun modalități de organizare a procesului de predare-învățare-evaluare.
Programele școlare se află într-o strânsă relație cu planurile cadru, relație care constituie
premisa esențială a unei proiectări didactice eficiente.

Ciclurile curiiculare reprezintă periodizări ale școlarității. Grupează mai mulți ani de studiu,
care aparțin uneori de niveluri școlare diferite:
-Ciclul achizițiilor fundamentale ( CP, a II- a). Obiective: acomodarea la cerințele sistemului
școlar și afabetizarea inițială;
- Ciclul de dezvoltare ( a III-a, a VI-a). Obiectiv: formarea capacităților de bază necesare pentru
continuarea studiilor;
-Ciclul de observare și orientare (a VII- a, a IX-a). Obiectiv: orientarea în vederea optimizării
opțiunii școlare și profesionale ulterioare;
- Ciclul de aprofundare (a X-a, a XI-a). Obiectiv: adâncirea studiului în profilul ales;
-Ciclul de specializare (a XII-a). Obiectiv: pregătirea în vederea integrării eficiente în
învățământul universitar.
b) Relația interdeterminativă obiective-conținuturi-metode de predare-
învățare-evaluare în învățământul primar
Relaţia dintre obiective, conţinuturi  şi strategii conferă specificitatea unui  program de
instruire. Strategia are un caracter  normativ în sensul că sugerează un traseu general de parcurs,
dar totodată ea nu este un traseu unic şi definitiv, deoarece ea nu exclude modificări  şi ajustări în
raport de derularea procesului şi de obiectivele propuse. Strategia, fiind legată de obiective
operaţionale şi conţinuturi  şcolare, are implicaţii directe privind performanta şcolară, deoarece
rezultatele şcolare sunt dependente de modul de aplicare şi dirijare de către profesor a
interacţiunilor dintre strategiile didactice şi obiectivele didactice.
Relaţie interdeterminativă obiective-conșinuturi-strategii în instruirea
şcolară  exprima algoritmul ce trebuie urmat în elaborarea proiectării didactice:
o se stabilesc la început obiectivele-cadru (generale), apoi cele de referinţă şi operaţionale,
precizându-se activităţile de învăţare;
o conţinuturile procesului de predare - învăţare se stabilesc în funcţie de obiective, de
resursele umane (ţinând seama de nivelul de inteligenţă al elevilor, de motivaţia învăţării
şi de aptitudinile lor; se vor avea în vedere golurile din cunoştinţe, nivelul de cunoştinţe
al elevilor, deprinderile şi modul de învăţare) şi materiale existente;
o strategiile didactice şi metodele de predare - învăţare - evaluare se stabilesc în raport cu
obiectivele educaţionale şi de conţinuturi;
o în funcţie de obiective, conţinuturi şi strategii se precizează formele de organizare a
activităţilor didactice, adică tipurile de lecţii şi alte activităţi educaţionale.

c) Tipuri de curriculum: core curriculum (de bază, trunchi comun) -

curriculum la decizia şcolii;
 Din punct de vedere etimologic, conceptul „curriculum” provine din limba latină, de la
termenul „curriculum” care însemna „alergare”, „cursă”, „drum”, „parcurgere”.
 Accepţiunea restrânsă, tradiţională (vehiculată aproape exclusiv în întreaga lume până
la jumătatea secolului al XIX) considera că termenul este superpozabil cu cel de conţinut al
învăţământului, respectiv cu documentele şcolare sau universitare oficiale, care planificau
conţinuturile instruirii (planuri de învăţământ şi programe).
 În accepţiunea largă, modernă, curriculum se referă la oferta educaţională a şcolii şi
reprezintă sistemul proceselor educaţionale şi al experienţelor de învăţare şi formare directe şi
indirecte, oferite educaţiolor şi trăite de aceştia în contexte formale, neformale şi chiar informale.
 Curriculum este un ansamblu al experienţelor de predare – învăţare şi evaluare prin care
şcoala oferă elevilor un sistem de informaţii, abilităţi, comportamente şi competenţe pentru
formarea unei personalităţi integre, creative şi autonome.

Curriculum Național reprezintă ansamblul proceselor educaționale și al experiențelor de

învățare prin care trece elevul pe durata parcursului său școlar, ansamblul documentelor școlare
de tip reglator în care se consemnează date esențiale privind procesele educative și experiențele
de învățare pe care școala le oferă elevilor.
Curriculum Național este alcătuit din două segmente:
1. Curriculum nucleu:
- reprezintă 65-70% din Curiiculum Național;
-reprezintă trunchiul comun, de bază, indică numărul minim de ore pentru fiecare
disciplină obligatorie prevăzută în planul de învățământ;
-asigură egalitatea șanselor;
-reprezintă unicul sistem de referință pentru evaluările și examinările naționale în scopul
elaborării standerdelor de performanță.
2. Curriculum la decizia școlii:
-reprezintă 30-35% din Curriculum Național;
-asigură diferența dintre curriculum nucleu și număr minim și maxim de ore pe săptămână pentru
fiecare disciplină școlară prevăzută în planurile cadru de învățământ pe ani de studiu;
-este alcătuit din:
-Curriculum extins: are la bază întreaga programă școlară a disciplinei (elementele de
conținut obligatorii plus cel facultative);
-Curriculum nucleu aprofundat: are la bază trunchiul comun, adică elementele
obligatorii; diferența pînă la numărul maxim de ore se asigură prin reluarea și
aprofundarea curriculum nucleu, prin diversificarea experiențelor de învățare;
 -Curriculum elaborat în școală (opționalul): este un proiect pedagogic cu statut
opțional, cuprinde diverse discipline de studiu alese de instituția de învățământ sau alese
din lista elaborată la nivel de minister; fiecare profesor poate participa la elaborarea
curriculumului; nu constituie obiectul evaluărilor și examinărilor naționale; se poate
proiecta în viziune monodisciplinară, la nivelul unei arii sau la nivelul mai multor arii
curriculare.

d) Orientări şi practici noi în organizarea curriculumului: interdisciplinaritate,

organizare de tip integrat, curriculum diferențiat si personalizat.
Organizarea de tip integrat este o modalitate inovatoare de proiectare a
curriculumului, care presupune sintetizarea și organizarea didactică a conținuturilor
din diferite domenii ale cunoașterii, astfel încât să se asigure că elevul își formează
o imagine coerentă, unitară despre lumea reală.
Interdisciplinaritatea oferă o imagine integrate a lucrurilor care sunt de
regulă analizate separate.
Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a conținuturilor
învățării cu implicații asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care
oferă o imagine unitară asupra fenomenelor și proceselor studiate în cadrul
diferitelor discipline de învățământ și care facilitează contextualizarea și aplicarea
cunoștințelor școlare în diferite situații de viață.
Interdisciplinaritatea presupune întâlnire, cooperare, coordonare, integrare
a două sau mai multe discipline, fiecare venind cu modul său specific de a aborda
problemele, cu propiile metode de cercetare.
Conceptul de interdisciplinaritate poate fi înțeles mai bine prin comparație
cu alte concepte corelate:
Monodisciplinaritatea este forma tradițională de organizare a conținuturilor
învățării pe discipline predate relativ independent unele de altele.
 Multidisciplinaritatea și pluridisciplinaritatea reprezintă forme mai puțin
dezvoltate ale transferurilor disciplinare, care se realizează de cele mai multe ori
prin juxtapunerea anumitor cunoștințe din mai multe domenii, cu scopul reliefării
aspectelor comune ale acestora.
Transciplinaritatea asigură cooperarea, coordonarea, integrarea și
interpretarea de nivel foarte înalt, superior a conținuturilor, metodelor diferitelor
discipline implicate, depășind informațiile oricărei discipline.
Organizarea diferențiată și personalizată a conținuturilor vizează
adaptarea procesului instructiv – educativ la posibilitățile aptitudinale, la nivelul
intereselor cognitive, la ritmul și la stilul de învățare a elevului. În termeni de
politică educațională, strategia diferențierii curriculare se exprimă prin trecerea de
la “o școală pentru toți” la ”o școală pentru fiecare”.
În general, diferențierea experienței de învățare se face de către profesor, în
conținuturi, metode de predare-învățare, mediu psihologic, standarde de
performanță ( evaluare). Diferențierea se exprimă la nivelul elevului, prin
extensiunea cunoștințelor, profunzimea înțelegerii, ritmul și stilul de învățare.