Conţinutul învăţământului

•răspunde la întrebarea “Ce se predă elevilor la școală?”

•Conţinutul procesului instructiv‑educativ constă din

ansamblul structurat de valori din domeniile ştiinţei,

culturii, practicii, sedimentate în societate la un moment

dat şi devenite puncte de reper în proiectarea şi realizarea

instruirii.
• Cunoștințe/ inf.
• Capacități/ abilități
• Priceperi, deprinderi
• Atitudini, valori -
 Explicați caracteristicile conținutului
învățământului:
•Are un caracter istoric şi naţional;

•Nu este totuna cu rezultatele instruirii.

•Este dimensionat conjunctural, este

dinamic;

•Devine din ce în ce mai divers şi mai

specializat;
Criterii ale structurării conţinuturilor
– Criterii filosofice – concepția despre om si
realitate;
– Criterii ideologice - ideile celor de la putere;
– Criterii epistemologice – reflectă logica științifică;
– Criterii sociologice - reflectă practicile sociale,
– Criterii psihologice – răspund profilului psihologic;
– Criterii etice - respectă normele etice;
– Criterii pedagogice- vizează valoarea lor
formativă, educațională.
 Transinformare, transcodare, transpoziţie
sau didacticizare
• Transpoziţia didactică se defineşte ca fiind
adaptarea/traducerea elementelor
cunoaşterii ştiinţifice în elemente de conţinut
didactic, trecerea de la nivelul logicii ştiinţifice
la nivelul logicii didactice.

• En- didactic transposition

• restructurare, simplificare, accesibilizare -
 Etape ale transcodării:
• la nivelul programelor şi manualelor şcolare
de către autorii acestora;

• la nivelul clasei, realizată de către fiecare

educator;
Ives Chevallard
 Operaţii:
• - detalierea temei de predat şi specificarea competenţelor de aşteptat
de la fiecare secvenţă în parte;
• - integrarea cunoştinţelor noi cu ajutorul celor vechi, înaintarea de la
cunoscut la necunoscut;
• - contextualizarea şi personalizarea experienţelor cognitive sau
acţionale noi prin exemplificări, studii de caz, explicitări suplimentare etc.;
• - introducerea unor informaţii de relaţie ce se ataşează obligatoriu
informaţiei de bază;
• - stabilirea unor raporturi intradisciplinare şi interdisciplinare între
diferitele tipuri de experienţe de învăţare;
• - scoaterea în evidenţă a unor elemente de impact asupra dorinţelor şi
necesităţilor elevilor, a unor seturi informaţionale cu utilizare concretă,
imediată etc.
 Posibilităţi/ modalitățile de organizare a conţinuturilor

• Organizarea lineară - se predau unele

cunoştinţe o singură dată; Ex.: logica
• Organizarea concentrică- structurarea
conţinuturilor astfel încât să se revină cu
îmbogăţiri pe diferitele niveluri de învăţământ;
• Ex
• Organizarea interdisciplinară - stabilirea unor
conexiuni între domeniile de studiu; Ex
Trei puncte de intrare a interdisciplinarităţii

• niveluri rezervate conceptorilor, adică autorilor de planuri,

programe şi manuale şcolare, teste sau fişe de evaluare;

•  punctele de intrare accesibile învăţătorilor şi profesorilor, în

cadrul proceselor de predare şi evaluare; în acest caz, programele
rămân neschimbate;

• prin intermediul activităţilor nonformale sau extraşcolare.

• Corelații minimale (autorii de manual,
PROGRAMA)

• Corelații sistematice -

• Exemple:
 Disciplina scolara/
MonodisciplinaR PluridisciplinaR Interdisciplinar Transdisciplinaritat

D Separare Adiție/cumulare Interconectare

Sistem
- Limitare
- Istoricitatea Metoda
ignorata

- Structuri logice, Informatie

coerenta

- adaptare
-

-
• Organizarea modulară/ moduli didactici
• M1, M2- MONO, M3,M4- TRANS
• Intrare – corp - ieșire

• Organizarea integrată a conţinutului -

(preprimar și primar)
 DOCUMENTELE (PRODUSELE)
CURRICULARE
1. Planul- cadru de învăţământ – timpul
Document curricular oficial reglator care orientează in vederea alocării
resurselor de timp (arii curriculare, discipline, ore, TC, CD şi CDȘ)

2. Programa şcolară – C- disciplina

Document curricular oficial reglator care descrie curriculum pentru o disciplină
(Obiective, conţinuturi, strategii de predare şi evaluare)

3. Manualul şcolar

4. Alte suporturi curriculare (ghiduri, soft educaţional, alte auxiliare

didactice)
 
Finland
Mexic
 Planul-cadru de învăţământ

•  reprezintă principalul document oficial de tip reglator –

componentă a curriculumului naţional – şi, prin aceasta, un
instrument de bază în promovarea politicii educaţionale la nivel
naţional.
• Planurile-cadru de învăţământ stabilesc, diferenţiat în
funcţie de nivelul de şcolarizare, arrile curriculare,
disciplinele studiate de către elevi în şcoală şi numărul de ore
alocat fiecăreia dintre acestea (pe TC și CDS)
Liceu
• Aria curriculară – reprezintă un grupaj de discipline școlare care au
în comun anumite obiective si metodologii și care oferă o viziune multi
și inter-disciplinară asupra obiectelor de studiu.

• Planurile cadru sunt structurate pe şapte arii curriculare: 

• Limbă şi comunicare, 
• Matematică şi ştiinţe ale naturii, 
• Om şi societate, 
• Arte, 
• Educaţie fizică şi sport,
• Tehnologii, 
• Consiliere şi orientare.
 Plaja orară (diferenţa între numărul maxim şi
minim de ore alocate pe arie curriculară)

• oferă:
- elevilor, posibilitatea opţiunii pentru un anumit
domeniu de interes;
- profesorilor, flexibilitate în alegerea unui demers
didactic mai adaptat posibilităţilor unei anumite
clase de elevi;
- managerilor de şcoli, organizarea unei activităţi
didactice corelate cu resursele umane şi baza
materială de care dispune şcoala.
 Planurile-cadru cuprind două componente:

- TC - trunchi comun, ca ore ale ofertei curriculare

obligatorii pentru toţi elevii

- CDS - curriculum la decizia şcolii, care cuprinde orele

alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei
unităţi de învăţământ;
• Acest document are caracter reglator-strategic si reflectă filosofia și
politica educatională a sistemului de învatămant național.

• Prin efectele sale imediate pe linia managementului sistemului de

învătământ, planul-cadru influențeaza strategia de alocare a resurselor
umane și materiale în domeniul învățământului, sistemul de evaluare și
de examinare, sistemul de formare inițială și continuă a personalului
didactic.

• Consecințe (profesori, elevi, sistem).

 Dificultăţi pedagogice

• ce obiecte de învăţământ trebuie alese şi propuse elevilor la un moment dat?

• care trebuie să fie ponderea disciplinelor opţionale şi facultative în planurile

şcolare?
• care este succesiunea optimă a obiectelor de învăţământ?
• când şi dacă este bine ca profesorul (directorul de şcoală, inspectorul etc.) să
intervină în aplicarea planului de învăţământ, ştiut fiind că, deocamdată,
acesta este obligatoriu?
• ce instanţe trebuie să fie solicitate în elaborarea unui plan de învăţământ etc.
Principii de elaborare a planului- cadru
Principiul egalităţii şanselor – se referă la dreptul fiecărui individ la educaţia
comună, realizată în cadrul învăţământului obligatoriu, prin parcurgerea trunchiului
comun.

Principiul descongestionării – recomandă selectarea, structurarea şi esenţializarea

conţinuturilor programelor şcolare şi diminuarea supraîncărcării informaţionale.

Principiul descentralizării şi al flexibilizării curriculum-ului – se referă la

îmbinarea Trunchiului comun cu Curriculum-ul aflat la decizia şcolii.

Principiul selecţiei şi ierarhizării culturale – a condus la integrarea disciplinelor

de studiu într-un sistem şi la interrelaţionarea lor, permiţând structurarea
Curriculum-ului Naţional în arii curriculare (consacrarea conceptului de "arie
curriculară" s-a realizat cu prilejul actualei reforme din învăţământ).
 Principii de elaborare a planului cadru
Principiul funcţionalităţii – recomandă adaptarea disciplinelor de studiu şi,
implicit, a ariilor curriculare la particularităţile de vârstă ale elevilor şi gruparea
programelor de studiu preuniversitare pe cicluri optime.

Principiul coerenţei, care se referă la asigurarea echilibrului optim între ariile

curriculare şi disciplinare de studiu, în plan orizontal şi vertical.

Principiul racordării la social – subliniază necesitatea asigurării unor

corespondenţe între instituţiile de învăţământ şi cerinţele sociale, a unor legături
optime şi a unor colaborări între instituţiile de învăţământ şi comunitate.

Principiul compatibilizării cu standardele europene în învăţământ - cu

paradigmele educaţionale promovate la nivel european.
 Programa şcolară

Principalul document curricular reglator oficial care descrie oferta educațională pe discipline

Ce obiective trebuie să realizeze elevii?

Ce conținuturi vor învăța elevii?
Cum ar trebui să predea profesorii?
Cum evaluează profesorii?

• Programa indică obiectivele, conținuturile (temele şi subtemele la fiecare disciplină), în primul rând;
• Pentru profesor, programa şcolară este principalul ghid în proiectarea şi desfăşurarea activităţilor,
având o valoare operaţională şi instrumentală.
Programa scolara 1998-2008 Programa scolara 2008- ……………..

Nota de prezentare Nota de prezentare

Obiectivele- cadru Competente generale
Valori si atitudini
Obiectivele de referinţă
Competente specifice
Continuturi
Activ. de invatare Continuturi

Standarde curriculare de performanta Sugestii metodologice de predare si

evaluare
 Competența
• Politicile educative românesti in domeniul curriculumului s-
au adaptat terminologic in virtutea Recomandării
2006/962/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din
18 decembrie 2006 privind competenţele-cheie pentru
învăţarea pe tot parcursul vieţii.

• Competențele-cheie reprezintă un pachet multifuncțional,

transferabil de cunoștințe, abilități, valori și atitudini de
care au nevoie toți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea
personală,  incluziunea socială și găsirea unui loc de muncă.
 Opt competenţe-cheie europene

1.Comunicarea în limba maternă

2.Comunicare în limbi străine
3.Competențe matematice și competențe de bază în ști
inte și tehnologie
4.Competențe digitale
5.“A învăța să înveți”
6.Competențe sociale și civice
7.Spirit de inițiativă și antreprenoriat
8.Sensibilizare culturală și exprimare artistică
 
 Competenţele-cheie
• ar trebui dobândite de către:

 tinerii aflaţi la sfârşitul perioadei obligatorii de învăţământ şi formare;

competenţele-cheie i-ar pregăti pe aceştia pentru viaţa adultă, în special
pentru câmpul muncii, constituind totodată o bază pentru continuarea
învăţării;

 adulţi pe tot parcursul vieţii, printr-un proces de dezvoltare şi actualizare a

abilităţilor.

 Compet = Cunost + Valori+ abilitati+ atitudini

(savoir, savoir-faire, savoir-etre)
•După 2008, în învăţământul obligatoriu s-au înlocuit
termenii obiective- cadru/obiective de referinţă cu
termenii competenţe generale/competenţe specifice.

•Prin urmare, componentele noilor programe se

structurează în jurul noțiunii de competenţă.
• Competenţa a devenit termenul de referinţă în
proiectarea, realizarea şi evaluarea programelor de
formare – educaţionale sau profesionale.
Structura programelor şcolare între anii 1998- 2006

• Nota de prezentare descrie parcursul obiectului de studiu respectiv,

argumentează structura didactică adoptată şi sintetizează o serie de
recomandări considerate semnificative de către autorii programei.
 
• Obiectivele- cadru CG
Sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate şi complexitate. Ele se
referă la formarea unor capacităţi şi atitudini generate de specificul
disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu.

• Obiectivele de referinţă CS
Specifică rezultatele aşteptate ale învăţării şi urmăresc progresia în
formarea de capacităţi şi achiziţia de cunoştinţe ale elevului de la un an de
studiu la altul.
• Exemplele de activităţi de învăţare
• Propun modalităţi de organizare a activităţii în clasă.

• Conţinuturile
• Sunt mijloace prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi
de referinţă propuse. Unităţile de conţinut sunt organizate fie tematic, fie în
conformitate cu alte domenii constitutive ale diferitelor obiecte de studiu.

• Standardele curriculare de performanţă

Ele reprezintă, pentru toţi elevii, un sistem de referinţă comun şi echivalent,
vizând sfârşitul unei trepte de şcolaritate
 Structura programelor şcolare actuale

• Notă de prezentare

• Competenţele generale
• Se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe durata mai multor ani.
Ele au un grad ridicat de generalitate şi complexitate şi au rolul de a
orienta demersul didactic către achiziţiile finale ale elevului.

Competenţe specifice şi conţinuturi

se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe parcursul unui an şcolar.
Ele sunt derivate din competenţele generale, fiind etape în dobândirea
acestora. Competenţelor specifice li se asociază prin programă unităţi de
conţinut.
 Valori şi atitudini
 Apar în mod explicit sub forma unei liste separate în programa fiecărui obiect de
studiu. Ele acoperă întreg parcursul învăţământului liceal şi orientează dimensiunile
axiologică şi afectiv-atitudinală aferente formării personalităţii din perspectiva
fiecărei discipline.

• Sugestii metodologice: cuprind recomandări generale privind metodologia de

aplicare a programei. Acestea se pot referi la:
- desfăşurarea efectivă a procesului de predare / învăţare centrat pe formarea de
competenţe;
- sugestii privind cele mai adecvate metode şi activităţi de învăţare
- dotări / materiale necesare pentru aplicarea în condiţii optime a programei;
- sugestii privind evaluarea continuă.
 Proiectul didactic
• Clasa:
• Tema:
• Competente generale:- programa
• Comp. Specifice: programa
• Obiective operaționale/Competențe derivate:
• O1
• O2
• O3
 Manualul şcolar
• Instrument de lucru pentru elevi, care
detaliază temele recomandate de programele
şcolare la fiecare obiect de studiu şi pentru
fiecare clasă.
• Funcţia de informare;
• Funcţia de structurare a învăţării.
• Funcţia de ghidare a învăţării;
• Responsabilitati ale profesorului