Dezvoltarea curriculară

Asist. univ. dr. Alexandra Oltean

alexandra.bolboaca@ubbcluj.ro
ioana_bolboaca@yahoo.com
1. Analiza principalelor concepte ale
teoriei curriculumului

2. Modele şi abordări în conceperea

curriculumului
 Curriculum
- unul din cele mai controversate concepte
în teoria educaţională şi unul din cele mai
ambigue în practica educaţională
- comportă diferite abordări:
• conţinut al învăţământului, plan sau programă
de studiu;
• “experienţă de învăţare” (J. Dewey);
• accepţiunea modernă – concept integrator
(perspectivă sistemică asupra acţiunilor
educative, asupra procesului educaţional,
valorificarea potenţialului educabililor).
 Ce nu este curriculumul?
• Curriculum-ul nu reprezintă doar conţinutul
învăţământului, pentru că acesta din urmă trebuie
valorificat acţional.
• Curriculum-ul nu reprezintă doar un set de obiective şi
conţinuturi corelate, ci un sistem de experienţe de
învăţare oferite educabililor şi trăite de aceştia.
• Curriculum-ul nu reprezintă doar un proiect sau un plan
de învăţământ, pentru că acestea din urmă trebuie să
fie puse în aplicare.
• Curriculum-ul nu este echivalent cu procesul de
învăţământ (care este mai complex).
• Curriculum-ul nu este superpozabil cu didactica, deşi
ambele se referă la maniera de a concepe educaţia.
 Curriculumul se referă la oferta
educaţională a şcolii şi reprezintă
sistemul experienţelor de învăţare
directe şi indirecte oferite educaţilor
şi trăite de aceştia în contexte
formale, neformale şi chiar informale.
Acesta rămâne realitate interactivă
între educatori şi educabili, cu efecte
concrete, anticipate realist asupra
celor din urmă şi asupra procesului
însuşi.
 Domeniile curriculumului–
structura de funcţionare a
acestuia
• Tipurile de curriculum
• Mediile curriculare
• Ciclurile curriculare
• Ariile curriculare
• Nivele, cicluri, filiere şi
profiluri/specializări
(D. Ungureanu, 2000)
 Tipurile de curriculum
În funcţie de forma educaţiei cu care se
corelează:
• curriculum formal (documente şcolare
oficiale),
• curriculum neformal/nonformal (activităţi
opţionale sau complementare şcolii
realizate în cadru extraşcolar),
• curriculum informal (experienţele de
învăţare indirecte)
 Tipurile de curriculum
În funcţie de criteriul cercetării fundamentale a
curriculumului distingem:

• curriculum general/trunchi comun/core curriculum

(obiectivele generale ale educaţiei, include standarde
obligatorii pentru educaţi)

• curriculum de profil/specializat (orientarea pe anumite

profiluri de studii)

• curriculum subliminal/ascuns/implementat (experienţe de

învăţare rezultate din climatul psihosocial şi din ambianţa
educaţională în care se desfăşoară activitatea instructiv-
educativă)
 Tipurile de curriculum
În funcţie de criteriul cercetării aplicative a curriculumului:

• curriculum recomandat – ghid general pt cadrele didactice, susţinut

de către experţi
• curriculum scris – specific unei instituţii de învăţământ
• curriculum predat – activităţile instructiv-educative realizate la
clasă de către cadrul didactic
• curriculum de suport – materialele auxiliare
• curriculum învăţat – ceea ce elevii au achiziţionat în urma
activităţilor instructiv-educative
• curriculum evaluat/testat – partea de curriculum evaluată prin
intermediul unor instrumente de evaluare
• curriculum mascat – ceea ce elevii învaţă în mod neintenţionat
• curriculum exclus – ceea ce a fost intenţionat eliminat din
curriculum
 Tipurile de curriculum
În funcţie de criteriul epistemologic
(epistemologia = teoria cunoașterii
științifice):
• curriculum neformal / nonformal
(activități complementare școlii)
• curriculum local – propus de
inspectoaratele şcolare sau chiar de
către şcoli în funcţie de necesităţile
înregistrate
 Tipurile de curriculum
În cadrul sistemului de învăţământ din
România:
• curriculum nucleu – trunchiul comun,
obligatoriu, prevăzut în planul de
învăţământ (reprez. 65-70% din Curriculum
Naţional)
• curriculum la decizia şcolii (reprez. 30-35%
din Curriculum Naţional şi este alcătuit din:
curriculum extins, curriculum nucleu
aprofundat, curriculum elaborat în şcoală)
 Mediile curriculare
Cuprind coordonatele spaţio-temporale, materiale şi ideologice
care vor sta la baza iniţierii demersului de concepere şi
proiectare a curriculumului

Se disting patru medii curriculare, ca urmare a combinării

nivelelor şi zonelor mai mari ale unui curriculum:

• mediul curricular politico-administrativ central (se iau decizii

privind cultura şcolară ca formă, volum, structurare,
distribuire, control în sistemul naţional de educaţie)
• mediul curricular la nivel de şcoală
• mediul curricular la nivelul cadrului didactic
• mediul curricular al materialelor didactice (mediul
materialelor curriculare)

(vezi Ungureanu, D. 2000, pp. 168-169)

 Ciclurile curriculare
Reprezintă segmente ale şcolarităţii pe mai mulţi ani de studiu care
au în comun anumite finalităţi educaţionale şi sisteme
metodologice

Trebuie să asigure continuitatea între o etapă de şcolarizare şi alta

Ciclurile curriculare în România

• Ciclul achiziţiilor fundamentale (grupa pregătitoare – clasa a II-a)

• Ciclul de dezvoltare (clasa a III-a – clasa a VI-a)
• Ciclul de observare şi orientare (clasa a VII-a – clasa a IX-a)
• Ciclul de aprofundare (clasa a X-a – clasa a XI-a)
• Ciclul de specializare (clasa a XII-a şi a XIII-a unde este cazul)
 Ariile curriculare
• Sunt dezvoltate pe dimensiunea trunchiului
comun şi a ramurilor de profil şi de
specialitate, opţionale, opţionale şi
facultative.
• Reprezintă combinări funcţionale ale mai
multor discipline de învăţământ compatibile
şi oferă o viziune multi/ şi / sau inter
disciplinară asupra disciplinelor de studiu.
 Ariile curriculare
În Curriculum Naţional românesc întâlnim
următoarele arii curriculare:
• Limbă şi comunicare
• Matematică şi ştiinţe
• Om şi societate
• Arte
• Educaţie fizică şi sport
• Tehnologii
• Consiliere şi orientare
Acestea se regăsesc pe întreaga durată a şcolarităţii, cu
pondere diferită, în funcţie de cicluri şi clase.
La nivel preșcolar discutăm despre domenii experiențiale.
Nivele, cicluri, filiere şi
profiluri/specializări
• Nivelurile de învăţământ – ierarhizate
vertical: nivelul primar, secundar şi
superior (în funcţie de vârsta şi nevoile
educaţilor este adaptat gradul de
dificultate al conţinuturilor învăţării).
Nivelul preșcolar nu face parte din
sistemul de învățământ obligatoriu.
• Ciclurile de învăţământ – sunt mult mai
concrete şi mai explicite ; în sistemul de
învăţământ se remarcă, pe durata
învăţământului preuniversitar : ciclul
antepreşcolar, preşcolar,elementar,
secundar inferior (gimnaziu), ciclul
secundar superior (liceul)
 Nivele, cicluri, filiere şi
profiluri/specializări
• Filierele segmentează curriculum
global pe orizontală, doar în cadrul
educaţiei postobligatorii (ciclul
secundar superior):
• Liceul,
• Şcoala profesională,
• Şcoala complementară (de ucenici)
 Nivele, cicluri, filiere şi
profiluri/specializări
• În învăţământul superior putem vorbi
despre următoarele filiere:
• Filiera postliceală,
• Filiera universitară,
• Învăţământ postuniversitar.
Componentele curriculare
în abordare sistemică
Se stabilesc complexe interdependenţe
între următoarele componente:

• Conţinuturile instructiv-educative în
vederea atingerii obiectivelor
prestabilite, conţinuturi fixate în
programele şcolare şi universitare (planuri
de învăţământ, programe şcolare, manuale
etc.)
• Obiectivele educaţionale generale,
obiectivele cadru şi cele de referinţă
pentru diferitele discipline de studiu
• Strategiile de predare-învăţare
• Strategiile de evaluare
 Principii de elaborare a
curriculumului şcolar
• Principii referitoare la curriculum în
ansamblul său
• Principii referitoare la activitatea de
învăţare
• Principii referitoare la activitatea de
predare
 Principii referitoare la
curriculum în ansamblul său
• Elaborarea în conformitate cu
idealul educaţional
• Respectarea principiilor
psihologice ale învăţării
• Descoperirea, stimularea şi
valorificarea potenţialului elevilor
• Stimularea şi dezvoltarea gândirii
divergente, critice şi creative a
elevilor
• Prospectarea socială şi culturală şi
adecvarea la aceasta
Principii referitoare la
activitatea de învăţare
• Cei care învaţă au ritmuri, tehnici, stiluri
şi procedee diferite de învăţare
• Activitatea de învăţare are la bază
eforturi continue şi constante şi
autodisciplină
• Învăţarea se poate realiza prin activităţi
individuale şi de grup
• Învăţarea conduce la formarea unor
abilităţi, capacităţi, competenţe,
cunoştinţe, atitudini, comportamente,
conduite etc.
• La baza învăţării stau nevoile
educaţionale ale elevilor
Principii referitoare la
activitatea de predare
• Activităţile să fie eficiente,
diverse, adecvate obiectivelor
instructiv-educative urmărite
• Să motiveze şi să stimuleze elevii
pentru învăţare
• Să constea în mult mai mult decât a
transmite informaţii: formarea de
competenţe, atitutdini,
comportamente etc.
• Se existe o legătură cât mai
strânsă între activitatea
instructiv-educativă şi viaţa
cotidiană
• Elaborarea curriculumului presupune în
concluzie gândirea şi structurarea
situaţiilor de învăţare efectivă a elevilor,
acţiune ce presupune cu necesitate
prefigurarea experienţelor de învăţare pe
care le vor parcurge elevii.
• Situaţia de învăţare – context pedagogic
creat ce conduce la experienţa de învăţare
(achiziţii)
Modele în conceperea
curriculumului
Trecerea de la transmitere la transformare oferă
prioritate efortului elevului de a înţelege

• Curriculum- învăţarea sistematică a disciplinelor şcolare

– claritate mare a obicetivelor urmărite şi precizie a
conţinuturilor de predat
• Curriculum centrat pe elev – particularităţile şi nevoile
sale de cunoaştere, experienţa sa de viaţă
• Curriculum focalizat asupra comprehensiunii şi
ameliorării societăţii – integrarea socială constituie un
indicator al eficienţei şcolii
• Curriculum în abordare sistemică-holistică –
multitudinea componentelor procesului de învăţământ
• Curriculum centrat pe procesul de elaborare –
curriculum development – adaptarea instituţiilor,
programelor şi practicilor învăţământului la nevoile sau
cererile societăţii, se tine cont atât de natura elevului,
cât şi de particularităţile obiectului de studiu şi de
particularităţile procesului educativ
Abordări curriculare
• Abordarea birocratică – centrarea pe
normele prevăzute în documentele
curriculare, “ad-literam”
• Abordarea academică – centrarea pe
conţinuturi ştiinţifice, complexe,
stufoase, adresate elevului
• Abordarea tehnologică – centrarea pe
managementul educaţional, pe politica
şcolară
• Abordarea pragmatică – centrarea pe
relevanţa conţinuturilor pentru elevi,
presupune adaptare curriculară
Sarcini pentru studenţi
Analizaţi critic următoarele afirmaţii şi
argumentaţi poziţia dumneavoastră în
raport cu fiecare din ele:
• Învăţământul trebuie să fie
centralizat. Responsabilitatea faţă de
educarea copiilor şi faţă de conţinutul
acesteia aparţine educatorilor.
• Învăţământul se bazează pe reguli şi
regulamente, astfel încât agenţii
direcţi ai educaţiei instituţionalizate
să fie responsabili doar pentru
aplicarea acestor reguli şi
• Învăţământul pregăteşte pentru examene.
Aprecierea succesului sau eşecului unei şcoli
se face pe baza numărului de elevi care au
reuşit la examenele de admitere şi după
numărul premiilor la olimpiadele şcolare.
• Învăţământul se realizează prin diviziunea
muncii. Fiecare cadru didactic este
responsabil pentru parcurgerea programei
la propria disciplină.
• Analizaţi modul în care se corelează
valorile cuprinse în idealul educaţional
românesc cu rezultatele învăţării
anticipate în obiectivele cadru şi de
referinţă ale diverselor discipline
şcolare. Puteţi alege nivelul de
şcolaritate dorit. Analiza se va realiza
pe arii curriculare.
 Bibliografie
• Bocoş, M. (2008), Teoria curriculumului –
elemente conceptuale şi metodologice, Ed.
C.C. de Ştiinţă, Cluj-Napoca
• Creţu, C. (1998), Curriculum diferenţiat şi
personalizat, Ed. Polirom, Iaşi
• Chiş, V. (2001), Activitatea profesorului
între curriculum şi evaluare, Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca