Conţinuturile instruirii.

Analiza lor din perspectiva paradigmei curriculumului.

Curriculum
 “curriculum, curricula” – alergare, drum.

 In sens larg : întreaga experienţă de învăţare directă şi/sau indirectă dobândită de către
actorii educaţionali în contexte educaţionale diverse (formale, nonformale şi informale).

 In sens restrâns semnifică conţinuturile învăţării, obiectivate într-un set de documente

curriculare (planuri de învăţământ, programe şcolare şi manuale şcolare, suporturi,
auxiliare).
 continut curricular : anumite fapte, idei, principii, probleme, incluse într-un program de
studiu.
Curriculum astăzi
 o resursă importantă a inovării, al cărui scop este adaptarea instituţiilor, programelor şi
practicilor educaţionale la nevoile şi la solicitările unei societaţi dinamice.
 ansamblul proceselor educative, conţinutul procesului de învăţământ concretizat în setul
documentelor şcolare de tip reglator

1998 – 1999-Curiculumul Naţional: curriculumul nucleu şi curriculumul la decizia şcolii

Tipuri de curriculum
 Curriculumul nucleu reprezinta trunchiul comun, adică numărul minim de ore de la fiecare
disciplină obligatorie prevazută în planul de învăţământ.

 Curriculum nucleu ca sistem de referinţă pentru diversele tipuri de evaluări şi de examinări

externe din sistem si pentru elaborarea standardelor curriculare de performanţă.

Tipuri de curriculum
 În completarea curiculumului nucleu, care este obligatoriu, şcoala poate opta pentru una
din variantele următoare:
a) curriculum nucleu profundat
b) curriculum extins
c) curriculumul elaborat de scoala
d) curriculum formal
e) curriculum local
f) curriculum ascuns

1
 Tipuri de curriculum
 Curriculum general -trunchiul comun de materii, obligatorii pentru toti elevii, pâna la
80% din totalul disciplinelor;

 Curriculum specializat sau de profil -seturile de discipline care tind să formeze

competenţe specifice pe domenii particulare de studiu (tehnic, artistic, teoretic, sportiv);

 Curriculum subliminal sau ascuns - totalitatea valorilor şi experientelor de învăţare care

vin din contexte diverse

 Curriculum formal desemneaza experineţele de învăţare formale

 Curriculum informal -oportunitatile si experienţele de învăţare nonformale şi informale;
 Curriculum recomandat

 Curriculum suport: toate materialele curriculare aditionale (culegeri, caiete didactice,

ghiduri, mijloace multimedia);

Tipuri de curriculum
 Curriculum scris: acea ipostaza a curriculumului explicitat în diferite documente scolare,
care reprezinta produsele curriculare

 Curriculum predat: totalitatea cunostintelor, deprinderilor, atitudinilor incluse efectiv în

predare de catre toti actorii implicati în procesul educativ (profesori si elevi);

 Curriculum învăţat: totalitatea achiziţiilor interiorizate în procesul de predare-învăţare,

rezultanta actiunii cumulate a tuturor tipurilor de curriculum, evidentiat prin rezultatele
evaluarii;

 Curriculum testat: experienţa de învăţare transpusă în teste, probe de examinare si alte

instrumente de apreciere a progresului scolar, totalitatea instrumentelor de evaluare;

 Curriculum local sau zonal: oferta educatională de care beneficiază doar cursantii dintr-
un spatiu geografic determinat, de un interes special (cum ar fi cele etnografice, folclor,
istorice, geografice, lingvistice).

CDŞ
 Curriculum la decizia școlii: ansamblul proceselor educative si al experientelor de
învatare pe care fiecare şcoală le propune în mod direct elevilor săi în cadrul ofertei
curriculare proprii.
Tipuri de opționale
 opţionalul de aprofundare – derivat dintr-o disciplina studiată în trunchiul comun care
urmăreşte aprofundarea obiectivelor/competenţelor din curriculumul nucleu, prin noi
2
 continuturi propuse la nivelul scolii, sau a celor care nu se parcurg în mod obligatoriu
prin trunchiul comun;

 opţionalul de extindere – derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care

urmareste extinderea obiectivelor/competentelor generale din curriculum nucleu, prin
obiective şi conţinuturi noi, definite la nivelul şcolii;

 optionalul disciplină nouă –în introducerea unei discipline noi, în afara celora
prevăzute prin trunchi comun, elaborarea programei şi a continutului acesteia;

 optionalul integrat consta într-un obiect de studiu structurat în jurul uneia sau mai
multor arii curiculare, prin elaborarea unei programe interdisciplinare, cu obiective şi
continuturi diferite de cele cuprinse în ariile curriculare respective.

Conţinuturile instruirii
Ansamblul coerent, organizat şi etapizat de cunoştinţe, abilităţi, valori, atitudini şi
comportamente transmise şi însuşite în activitatea şcolară şi extraşcolară, în concordanţă cu
finalităţile instruirii.
Surse ale conţinuturilor instruirii
 Cunoştinţe ca produse ale cunoaşterii umane: ştiinţifice, tehnologice, artistice;
 Experienţa de cunoaştere, de investigare a fenomenelor din natură şi a celor sociale;
 Experienţa de muncă;
 Experienţa de viaţă socială (cultura)

Organizarea pedagogică
a conţinuturilor instruirii
 Disciplinele de învăţământ
Decupaje ştiinţifice generatoare de elemente de conţinut utile instruirii, pregătirii şi
dezvoltării personalităţii educabililor.

Planul de învăţământ
 documentul curricular oficial, cu caracter obligatoriu în care se structurează conţinutul
învăţământului pe niveluri şi profiluri de şcoli.
 prevede numărul de ore (maxim şi minim) pe diferite discipline şi pe arii curriculare.
 are caracter reglator şi reflectă filosofia şi politica educaţională a sistemului de învăţământ
naţional.

Planul de învăţământ
 exprimă, în forma sintetică, concepţia pedagogică, în special teoria curriculară care
fundamentează ştiinţific procesul instructiv-educativ la nivel naţional.
3
 este o proiecţie pedagogică şi de politică educaţională, perfectibilă, în scopul adaptării la
transformarile socio-economice.

Proiectarea
unui plan-cadru de învăţământ
 este un proces deosebit de complex şi de laborios, implicând în principal 3 etape centrale:
 etapa de expertiză ştiinţifică-antrenează specialişti în teoria şi dezvoltarea curriculumului;
 etapa de expertiză practică-antrenează educatorii practicieni;
 etapa de expertiză decizională- transferă responsabilitatea factorilor de decizie.

Principii pedagogice în construcţia documentelor curriculare

 Principiul selecţiei şi al ierarhizării culturale;
 Principiul funcţionalităţii;
 Principiul coerenţei;
 Principiul egalităţii şanselor;
 Principiul flexibilităţii şi al parcursului individual;
 Principiul racordării la social

Programa şcolară

 document curricular care configurează conţinutul instruirii la o disciplină de învatamânt.

 instrumentul pedagogic de la care se porneste în proiectarea didactică, având o valoare
operaţională şi instrumentală deosebită.
 indică obiectivele/competenţele, unităţile de conţinut, conţinuturile instruirii.
 are caracter obligatoriu.

Structura programei şcolare

 Nota de prezentare
 Obiectivele/Competenţele generale;
 Obiectivele de referinţă/competenţele specifice
4
 Conţinutul tematic pe unităţi de învăţare şi lecţii
 Sugestii de activităţi de învăţare/exemple;
 Sugestii metodologice: metode şi procedee didactice privilegiate, tehnici didactice, forme
de organizare a activităţilor, sugestii privind evaluarea rezultatelor elevilor;
 precizarea standardelor naţionale de performanţă ale elevilor (nivel minim, mediu,
maxim).
 Bibliografie aferentă

Manualul şcolar
 Instrument curricular care îndeplineşte 3 funcţii pedagogice:
1. de informare- prin mijioace didactice şi grafice specifice;
2. de organizare a informaţiilor ştiinţifice (în conformitate cu programa şcolară);
3. de ghidare a procesului învăţării- în sensul antrenării capacităţilor cognitive, afective, a
disponibilităţilor aptitudinale
 autoinstruire-mecanismele de conexiune inversă internă
 manualele alternative.
Crosscurricular
- activităţi de studiu în realizarea cărora se întâlnesc mai multe discipline şcolare.(Ştefan Mircea,
Lexicon pedagogic, pg.75, Aramis, 2006)
- La intersecţia acestor activităţi de studiu/teme pot apărea noile discipline (noile educaţii)

Temele cross-curriculare
 sunt teme integrate (inter-/transdisciplinare) de studiu care se centrează pe dezvoltarea
personala şi socială a elevilor. (Lucian Ciolan, 2006)
 Temele crosscuriculare au un caracter transversal, trec dincolo de graniţele disciplinelor
şcolare tradiţionale şi propun formarea unor competente şi/sau valori fundamentale pentru
viata de zi cu zi.
 Pentru a fi introduse cu succes în şcoală, temele cross-curriculare solicită crearea unor
experienţe diverse de învăţare şi experimentarea achiziţiilor învatarii în contexte concrete şi
variate.

 Temele pretext-nerelevante în sine, dar utilizate ca platformă pentru a crea conexiuni

(ex.lichidele, anotimpul iarna, broasca testoasă)
 Temele suport care susţin dezvoltarea unor metacompetenţe(ex.luarea de decizii
antreprenoriale, de comunicare interculturală)
 Temele context-crează oportunităţi prin intermediul cărora elevilor le este facilitat accesul
la explorarea unor probleme ale lumii în care trăiesc (ex.drepturile copilului, sărăcia,
cetăţenia europeană)

Exemple de teme cross-curriculare

5
 1. Marco Polo sau drumul spre cunoaştere
2. Aventura lui COLUMB
3. Monografii
4. Pământenii – duşmani ai Terrei ?
5 Dezvoltarea durabila
6. Apa – condiţie a vieţii pe Terra
7. Clima , mereu in schimbare.
8 De ce plânge Pădurea ?
9 Google Earth- Excursii virtuale

ETAPE în proiectarea crosscuriculară

(adaptare după Ciolan, L, 2008)
1. Identificarea sau selectarea temei
 Tema joacă rolul unui organizator pentru întregul demers didactic.
 Tema este relevantă pentru viaţa de zi cu zi a elevilor.
 Tema să fie o reflectare a intereselor grupului de elevi.
 Tema să fie suficient de largă pentru a permite dezvoltarea unor activităţi diverse de
învăţare.
 Tema să facă apel la cunoştinţe/experienţe anterioare ale elevului.

 2. Identificarea asociaţiilor semnificative şi realizarea unei imagini globale asupra

temei
 Identificarea cu ajutorul elevilor a legăturilor pe care le poate avea fiecare disciplină cu
tema;
 construirea unei scheme sub formă de roată/soare (harta conceptuală)

Harta conceptuală

 generarea unui set de întrebări călăuzitoare (se poate pleca de la o întrebare generală spre
întrebări adiacente)
 consultări cu potenţiali colaboratori pentru aflarea răspunsurilor: părinţi, personal medico-
sanitar, poliţişti, meşteşugari, mici întreprinzători, alţi membrii ai comunităţii etc.)

 3. Definirea rezultatelor aşteptate (în termeni de competenţe transversale, set de

valori şi atitudini) pe care elevii le vor dobândi la finalul studierii temei.
 Accent pe aplicarea cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite în situaţii noi
 Sprijinirea elevilor pentru a înţelege în ce mod cunoştinţele, priceperile şi
deprinderile dobândite pot fi combinate pentru a rezolva o sarcină, a afla o
soluţie, a înţelege şi a explica o situaţie.
 NU pe acumulare de cunoştinţe!!!

6
  4. Planificarea timpului pe unităţi largi până la epuizarea temei
 5. Mobilizarea resurselor necesare (literatură scrisă, resurse audio-video, mass media
şi internet, obiecte reprezentative, materiale promoţionale, persoane resursă, note de
teren etc.)

PLANNING CROSSCURICULAR (Ciolan, L., 2008)

Ce facem?
De ce facem?
Cu ce rezultate facem?
Cu cine facem?
Cum facem?
Când şi unde facem?
Care sunt rezultatele finale?

Descrierea temei.
Rezultatele aşteptate-obiective, competenţe, valori, atitudini
Echipa de proiect, responsabilii, participanţii la activităţi
Activităţile, experienţele de învăţare
Locul şi durata activităţilor
Evaluarea

7. Desfăşurarea activităţii culminante şi evaluarea finală

 Organizarea (la finalul temei/a unei secvenţe sau etape semnificative din planificare) a unui
eveniment pentru diseminarea rezultatelor sub diverse forme: dramatizări, expoziţii,
prezentări, documente relevante, dezbateri etc.