UNIVERSITATEA DANUBIUS DIN GALATI

DPPD

INSTRUIRE ASISTATĂ DE CALCULATOR

(Suport de curs)
2020-2021

2020
CUPRINS
1. INTRODUCERE.................................................................................................................. 3
1.1 Instruirea Asistată de Calculator – domeniu al ştiinţelor educaţiei................................. 3
1.2 Relaţia IAC- E-Learning .................................................................................................. 6
1.2.1 Eficienţa e-learning-ului şi a IAC-ului...................................................................... 6
1.3 Definirea domeniului IAC................................................................................................ 7
1.3.1 Noţiuni utilizate in IAC............................................................................................. 9
1.3.2 Clasificarea softului educaţional ............................................................................. 10
1.3.3 Concepte relevante .................................................................................................. 11
2. DESIGNUL INSTRUIRII ÎN CONTEXTUL IAC ......................................................... 13
2.1 Argumente pentru IAC în contextul şcolii ..................................................................... 13
2.2 Activitatea tradiţionala versus activitatea desfăşurată cu ajutorul ordinatorului ........... 15
2.3 Portofoliul electronic al profesorului ............................................................................. 17
2.4 Particularităţi ale proiectării unor lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului............... 19
2.5 Evaluarea în cadrul IAC................................................................................................. 23
2.6 IAC-ul între aşteptări şi perspective............................................................................... 27
3. ASPECTE PSIHOLOGICE ALE RELAŢIEI OM – COMPUTER ÎN CADRE
EDUCAŢIONALE ................................................................................................................. 31
3.1 Aspecte cognitiv-perceptive........................................................................................... 31
3.2 Comportamente educaţionale şi de comunicare în context tehnologic .......................... 33
3.3 Aspecte privind personalitatea elevului/cursantului ...................................................... 35
3.3.1 Stil de învăţare – stil cognitiv.................................................................................. 36
3.3.2. Modelul lui Kolb în contextul IAC ........................................................................ 37
3.3.3. Personalităţi diferite-stiluri de învăţare diferite ..................................................... 41
BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ................................................................................... 44
TEME DE CONTROL .......................................................................................................... 44

2
 INSTRUIRE ASISTATĂ DE CALCULATOR

1. INTRODUCERE
Societatea în care trăim, este un mediu într-o dinamică continuă, cu profunde
consecinţe asupra fiecărui individ; consecinţe determinate de rata permanentă şi
accelerată de schimbare. Omul contemporan este constrâns să trăiască într-un mediu
fluid, cu o dinamică ameţitoare, care de cele mai multe ori ajunge să fie perceput ca ostil.
1. O schimbare de primă importanţă, poate cea mai importantă, este cea a
modificării naturii locurilor de muncă; trecerea către societatea informaţională implică
în primul rând mutaţii în obiectul activităţilor, cu preponderenţă în direcţia culegerii, stocării,
păstrării, prelucrării şi protejării informaţiei. Dacă până nu demult un individ avea de-a lungul
vieţii o singură slujbă, cu o dinamică de modificare suficient de scăzută pentru a-i permite
formarea unui reflex natural de adaptare, astăzi locurile de munca sau profilul muncii
prestate se schimbă în medie la fiecare 5 ani cu modificări dramatice ale domeniului de
activitate, iar cei cinci ani de activitate într-un loc de muncă cunosc de asemenea o dinamică
ridicată a schimbării.
2. Dacă în urmă cu câteva zeci de ani educaţia primită în anii de şcoală putea să fie,
în cele mai multe cazuri, suficientă pentru tot restul vieţii unui individ, astăzi situaţia s-a
schimbat dramatic. Individul trebuie pregătit pentru un nou stil de viaţă şi de instruire:
învăţarea continua. Supravieţuirea omului ca individ ar putea depinde de capacitatea sa
de a învăţa, de a se recalifica, de a uita ce a învăţat cândva şi de a se instrui cu totul altfel pe
viitor.
3. În aceste condiţii, educaţia, în perioada de formare iniţială, trebuie să
pregătească individul pentru această rată a schimbării, să-i creeze deprinderi şi abilităţi de
adaptare şi, mai mult decât atât, însăşi procesul de instruire trebuie să se adapteze noilor
condiţii. Educaţia omului modern trebuie să depăşească stadiul de educaţie orientată pe nivel
(limitată ca număr de cursanţi şi perioadă de timp) şi să se orienteze către o educaţie
continuă, capabilă să-1 pregătească pe individ oriunde s-ar afla şi nelimitat în timp.

1.1 Instruirea Asistată de Calculator – domeniu al ştiinţelor educaţiei

Utilizarea calculatorului in procesul de învăţământ devine o necesitate in condiţiile
dezvoltării accelerate a tehnologiei informaţiei. Pentru noile generaţii de elevi si studenţi, deja

3
obişnuiţi cu avalanşa de informaţii multimedia, conceptul de asistare a procesului de
învăţământ cu calculatorul este o cerinţa intrinsecă. Calculatorul este perceput pe rând, ca o
jucărie, o unealta, o resursa de informaţii. A intrat deja in obişnuinţa zilnica utilizarea
calculatorului, pentru comunicare, informare, instruire.
Numita de unii ca “inovaţia tehnologica cea mai importanta a pedagogiei moderne”,
instruirea asistata de calculator (IAC) contribuie la eficienta instruirii, este un rezultat al
introducerii treptate a informatizării in învăţământ.
Putem lua în considerare 2 aspecte definitorii foarte importante ale IAC
A. Interacţiunea elev-calculator permite diversificarea strategiei didactice, facilitând
accesul elevului la informaţii mai ample, mai logic organizate, structurate variat, prezentate in
modalităţi diferite de vizualizare. De fapt, nu calculatorul in sine ca obiect fizic, înglobând
chiar configuraţie multimedia, produce efecte pedagogice imediate, ci calitatea programelor
create si vehiculate corespunzător, a produselor informatice, integrate după criterii de
eficienta metodica in activităţile de instruire. Instituţiile de învăţământ trebuie să-şi adapteze
metodele şi practicile clasice şi să găsească metode şi procedee didactice noi care să permită a
"produce" elevi cu noi aptitudini: autonomie, flexibilitate, capacitate de cooperare şi
dialog. Trebuie să găsească mijloace de a stimula şi favoriza autoinstruirea şi de a păstra
echilibrul între "individualism" şi "socializare". Metodele învăţământului tradiţional nu pot
face faţă avalanşei de cunoştinţe şi acestei dispersii accentuate a calificărilor, meseriilor şi
domeniilor de activitate, care devin tot mai specializate, dar în mod paradoxal tot mai
interconectate.
B. Aparenta diluare a rolului profesorului. Experienţa didactică a profesorului este
integrată în programul de învăţare, prezenţa activă a profesorului fiind aici hotărâtoare; în
momentul aplicării metodei prezenţa profesorului este discretă, dar importantă prin faptul că
acesta stabileşte momentul şi modalităţile de aplicare a metodei, ca o alternativă
importantă la metodele clasice. Prin urmare, metoda nu diminuează rolul profesorului în
procesul de instruire, ci îi adaugă noi valenţe, îi creează noi modalităţi exprimare profesională.
Învăţarea asistată de calculator impune o regândire şi o restructurare a procesului
educativ, o intensificare a cercetărilor privind psihologia cognitivă; profesorul trebuie să
înveţe să gândească altfel, să-şi formuleze altfel problemele, să-şi revizuiască conceptele,
să-şi coreleze obiectivele şi să-şi orienteze arsenalul metodic în direcţia eliminării
activităţilor intelectuale de rutină.
Ca ştiinţă a educaţiei, pedagogia studiază fenomenul educaţional în esenţa sa;
abordând deopotrivă trăsăturile, scopul şi sarcinile educaţiei, conţinutul, principiile, metodele

4
şi formele de desfăşurare a procesului educaţional în perspectivă axiologică, valorică, urmărind
perfecţionarea continuă a acestuia. Dintr-o anume perspectivă IAC este considerată a fi o
metodă subsumată pedagogiei. Fireşte, învăţarea asistată de calculator poate fi considerată
ca o modalitate din arsenalul modalităţilor de abordare a procesului de predare-învăţare. în
realitate, aceasta se constituie ca un domeniu distinct în sistemul disciplinelor pedagogice.
În context este necesar să se stabilească principalele obiective de referinţă ale
metodei învăţării asistate de calculator:
 însuşirea acestei modalităţi, ca alternativă la metodele clasice de predare, învăţare,
evaluare;
 cunoaşterea avantajelor şi limitelor metodei învăţării asistate de calculator
 identificarea situaţiilor de aplicare a metodei, în alternanţă cu metodele clasice;
 cunoaşterea unor soft-uri educaţionale în specialitatea de formare iniţială;
 formarea deprinderilor de utilizare a soft-urilor educaţionale în procesul de instruire;
 cunoaşterea direcţiilor de cercetare şi a orientărilor la nivel naţional şi
internaţional privind utilizarea metodei învăţării asistate de calculator;
 cunoaşterea principiilor de proiectare a soft-urilor educaţionale;
 perfecţionarea competenţelor de utilizare calculatorului în procesul de instruire.
Integrarea învăţării asistate de calculator în sistemul disciplinelor pedagogice, fără ca
aceasta să se afle în vreun raport de subordonare faţă de celelalte discipline, este accentuat de
cerinţa interdisciplinarităţii proiectării programelor de învăţare. IAC este legată (ca
disciplină) de rezultatele cercetării dintr-o serie de domenii ca: psihologia copilului,
psihologia socială, genetica umană, pedagogie; didactica specialităţii, estetică şi design,
tehnici şi tehnologii de comunicare, tehnologia informaţiei, informatică (programare).
Utilizarea calculatoarelor trebuie să-l conducă pe om la accentuarea calităţilor sale
unice, la implicarea şi cointeresarea lui socială prin cunoaşterea nemijlocită a realităţii socio-
economice, care să-1 facă mai ataşat de societate, mai uman. Educaţia trebuie regândită în
raport cu evoluţia tehnologiilor pe de o parte, şi în funcţie de cerinţele societăţii, pe de alta.
Sarcina cercetării în domeniul practicilor educaţionale este de a devansa momentul de impas
şi de a intui şi formula problemele care se conturează la orizontul socio-economic, de a
construi ipoteze plauzibile, de a le verifica experimental şi de a găsi soluţii viabile pentru
stadiul prezent şi viitor al dezvoltării societăţii.
Întrebări şi exerciţii
1. De ce IAC este inclusă între ştiinţele educaţiei?

5
1.2 Relaţia IAC- E-Learning
Din punct de vedere conceptual, E-Learning-ul şi IAC-ul sunt termeni apropiaţi.
Astfel, există o serie de concepţii mai ales în spaţiul ştiinţific anglo-saxon care susţin că cei
doi termeni se suprapun, după cum, alte concepţii susţin că sfera E-learningului este mai
amplă şi include (subsumează) sfera instruirii asistate de calculator.
Elementul cel mai important care diferenţiază E-Learningul şi IAC-ul se referă la
individualizare. De cele mai multe ori, Instruirea Asistată de Calculator a fost centrată asupra
portării unor cursuri care se desfăşurau într-o manieră tradiţională, pe suport CD sau pe Web,
lucru care a accentuat şi mai tare non-individualizarea.
Cursurile special concepute pentru e-learning rezolvă această problemă lăsând pe
seama individului răspunderea gestionării propriei formări. Caracteristicile esenţiale ale E-
Learningului (multe dintre ele comune şi IAC-ului) sunt următoarele:
 utilizarea în învăţare a computerului, Internetului, a televiziunii interactive sau a
emisiei prin satelit;
 materialele care susţin învăţarea sunt produse şi livrate pe CD sau pe Web,
Internet/intranet, conţin elemente multimedia şi modalităţi de evaluare on-line;
 învăţarea poate fi realizată fie faţă în faţă (sub forma IAC) fie la distanţă.
 E-learningul include un set larg de aplicaţii cum ar fi: învăţarea bazată pe web, IAC,
clasa virtuală, cooperarea digitală.
 E-learningul permite învăţarea „oriunde şi oricând” în sensul accentuării
individualizării actului de învăţare.

1.2.1 Eficienţa e-learning-ului şi a IAC-ului

O căutare (foarte) limitată pe Internet găseşte în dreptul termenului de e-learning o
multitudine de definiţii:
 „Formă de învăţare realizată pe baza Internetului şi a unei reţele de calculatoare, via
CD-ROM (DVD-ROM), televiziune interactivă sau transmisie prin satelit”.
 „Orice formă de învăţare mediată tehnologic utilizând computerele, fie la distanţă, fie
în clasă, într-o interacţiune de tip faţă-în-faţă (IAC)”
 „Procesul de învăţare prin intermediul calculatorului prin Internet sau intranet”.
 „E-learning-ul acoperă un set extins de aplicaţii şi procese cum ar fi învăţarea bazată
pe web, instruirea asistată de calculator, clasa virtuală. Această formă de învăţare
include livrarea de conţinuturi via Internet/ intranet/ extranet, audio, video, satelit, CD-
ROM (DVD-ROM)”.

6
  „Situaţia în care educaţia (conţinuturile acesteia) este livrată prin intermediul reţelelor
cum ar fi Internetul sau intranetul. Cursanţii pot învăţa oricând şi oriunde.”
Aceste definiţii ne permit sublinierea câtorva caracteristici asociate în mod curent
termenului de e-learning:
a) Medierea tehnologică
Cu certitudine cea mai importantă caracteristică a e-learning-ului se referă la utilizarea
tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale (TIC) pentru transmiterea conţinuturilor,
comunicarea şi evaluarea. „Avântul tehnologic descompune schemele tradiţionale de
transmitere a învăţăturii. Tehnologiile informaţionale modifică barierele creaţiei şi circulaţiei
cunoaşterii, spărgând monopolul şcolii şi al profesorului – specialist”. Aceste mijloace
tehnologice includ o gamă extrem de largă de elemente, de la computere până la telefoane
mobile şi transmisia de date prin satelit.
b) Aportul Internetului sau a intranetului (ca reţea de calculatoare interconectate)
În proporţie covârşitoare e-learning-ul este legat de Internet, chiar dacă pot fi regăsite
şi forme particulare ce nu implică Internetul aşa cum este de exemplu telelearning-ul. Toate
activităţile asociate formării, se desfăşoară în contextul utilizării reţelelor de calculatoare.
c) Interacţiuni la distanţă şi/ sau de tip faţă-în-faţă
Interacţiunile de tip faţă-în-faţă definesc o formă particulară a e-learning-ului –
Instruirea Asistată de Ordinator, formă care este din ce în ce mai populară în contextele
educaţionale instituţionalizate.
d) Învăţarea se poate realiza în ritm individual
Prin intermediul învăţării asistate de ordinator s-a conturat o metodă de
instruire interesantă şi eficientă. Evident dacă ne referim la un e-learning în cadrul căruia
interacţiunile sunt de tip faţă-în-faţă există anumite exigenţe privind învăţarea, ce trebuie să
fie urmate (un anumit ritm, încadrarea într-un program), elemente care însă nu ştirbesc din
avantajele metodei.
Întrebări şi exerciţii
1.Care sunt asemănările între IAC şi E-Learning?
2. Dar deosebirile?

1.3 Definirea domeniului IAC

Instruirea asistată de calculator (IAC) reprezintă o metodă didactică sau o metodă

de învăţământ, care valorifică principiile de modelare şi analiză cibernetică a activităţii

7
de instruire în contextul noilor tehnologii informatice şi de comunicaţii, caracteristice
societăţii contemporane .
Instruirea asistată de calculator se referă la domeniul teoretico-aplicativ de utilizare
a computerelor în activitatea de învăţare. Sistemul IAC (Instruire Asistata de Calculator) este
un mediu integrat hardware-software destinat interacţiunii dintre posesorii unui sistem de
cunoştinţe si destinatarii acestuia, in vederea asimilării active de informaţie însoţită de
achiziţionarea de noi operaţii si deprinderi.
Primele realizări în domeniul instruirii asistate de calculator au fost orientate mai
mult pe învăţare prin verificarea cunoştinţelor, ulterior au început să apară softuri complexe,
care să încurajeze construcţia activă a cunoştinţelor, să asigure contexte semnificative
pentru învăţare, să promoveze reflecţia, să eliberează elevul de activităţi de rutină şi să
stimuleze activitatea intelectuală asemănătoare celei depuse de adulţi în procesul de
producţie. Aceste elemente au produs modificări esenţiale în sfera activităţii didactice, atât
sub aspect cantitativ cât şi calitativ.
S-a delimitat treptat un nou cadru de discuţii la confluenţa tehnologiei şi ştiinţelor
educaţiei, generând diverse ipoteze şi controverse, concepte şi metodologii. În acest domeniu
al IAC pot fi regăsite o serie de concepte interrelaţionate care încearcă să descrie o realitate
complexă şi în continuă transformare.
 Educaţia bazată pe ordinator şi instruirea asistată de calculator sunt termenii cei
mai generali şi se referă la orice formă de utilizare a computerului în educaţie, de
la predare, exersare, tutoriale, simulare, până la crearea şi translarea conţinuturilor
în format electronic, programare etc. Ambii termeni se referă atât la instruirea
propriu-zisă asistată de computer, cât şi la activităţi complementare ale
profesorilor cum ar fi pregătirea, elaborarea şi administrarea materialelor didactice.
Dintre acestea IAC este termenul cel mai răspândit şi care este înţeles ca referindu-se
la exersare şi aplicare, tutoriale, activităţi de simulare şi orice alt tip de activităţi care
suplinesc şi facilitează învăţarea tradiţională, dirijată de profesor.
 O altă componentă poate fi cea a managementului activităţii instrucţionale presupune
utilizarea computerelor de către personalul instituţiilor de învăţământ, pentru
gestiunea datelor elevilor, studenţilor sau cursanţilor şi pentru luarea deciziilor
educaţionale sau pentru alte activităţi în care se testează performanţa
şcolară urmărindu-se optimizarea resurselor alocate instruirii.

8
1.3.1 Noţiuni utilizate in IAC
Şcoala trebuie să tina pasul cu tehnologia, sa înţeleagă si sa anticipeze impactul asupra
modului de învăţare. Calculatoarele au fost incorporate in programele educaţionale oferindu-
le celor ce se instruiesc o libertate si flexibilitate mai mare dar si individualitate in clasa.
Folosirea Internetului de către elevi a fost o idee care a prins repede. Afinitatea naturala dintre
elevi/studenţi si Internet a dat naştere mai multor proiecte orientate înspre elevi, iniţiate de
elevi, conduse de elevi. Învăţarea care pune accentul pe participarea elevilor reprezintă un tip
de instruire care ii da elevului un rol activ in procesul de învăţare. Elevii, participanţi activi,
îşi imprima ritmul propriu si propriile strategii. Modalitatea de învăţare este individualizată nu
standardizată. Modernizarea pedagogică a şcolii înseamnă astfel, existenta echipamentelor
hardware (calculator), a software-lui (programelor) si a capacitaţii de adaptare a lor, de
receptare si valorificare in mediul instrucţional.
Din perspectiva IAC trebuie avute în vedere câteva noţiuni centrale care pot fi regăsite
în cadrul activităţilor educaţionale derulate cu sprijinul ordinatorului Cele mai importante
dintre acestea sunt:
Hardware-ul reprezintă totalitatea elementelor materiale care compun substratul fizic
al tehnologiei utilizate, respectiv ordinatoarele cu toate perifericele care fac posibilă
interacţiunea fizică şi senzorială cu utilizatorul uman (tastatură, imprimante, scanere,
proiectoare video etc);
Internetul reprezintă o reţea globală de ordinatoare, unite între ele prin legături
directe sau mediate, reţea care permite comunicarea cu parteneri de învăţare sau cu specialişti,
acces la biblioteci virtuale ce includ cărţi şi articole ştiinţifice în format electronic.
Software-ul reprezintă totalitatea instrucţiunilor şi a modalităţilor de interrelaţionare a
omului cu maşina materializate în aşa numitele programe sau softuri.
Softul educational (SE) este un produs program special proiectat pentru a fi utilizat in
procesul de învăţare. Acesta poate fi întâlnit şi sub numele de courseware care este un pachet
mai larg ce include un soft educaţional, documentaţia necesara (indicaţii metodice si
descrierea tipului de hardware pe care poate fi implementat) si eventual alte resurse materiale
(fise de lucru, exerciţii propuse, etc). Trăsăturile generale ale softului educaţional se referă la
(i) finalitatea educaţională a acestuia, (ii) la asigurarea unei interacţiuni facile între individ şi
ordinator şi la (iii) adaptarea acestuia în funcţie de caracteristicile individuale ale
utilizatorului.
Aşa după cum am menţionat deja pot fi distinse câteva categorii mari de softuri
educaţionale:

9
  aplicaţii interactive (lecţii interactive);
 jocuri educaţionale derulate pe computer;
 prezentări multimedia (predarea cu ajutorul ordinatorului);
 sisteme productive multimedia (realizarea de proiecte comune de tipul
portofoliilor electronice);
 sisteme de poştă şi de comunicare multimedia (instrumente de comunicare
electronică, forumuri de discuţii sincrone/asincrone, etc);
 sisteme pentru video-conferinţe;
 diverse produse şi servicii multimedia.
Această clasificare permite practic includerea în categoria software-ului
educaţional a oricărei componente instrucţionale care are legătură cu multimedia:
(medii de stocare: memorii flash, BlueRay Disk, CD/DVD, elemente legate de
echipamentele pentru video-conferinţe.
Întrebări şi exerciţii
1.Comentaţi caracteristicile softului educaţional.
2. Care credeţi că ar fi structura unui soft educaţional dedicat educaţiei fizice.

1.3.2 Clasificarea softului educaţional

Clasificarea softului educaţional după funcţia pedagogică specifică in cadrul unui
proces de instruire (după V. Romanescu):
a)Prezentarea interactiva de noi cunoştinţe presupune utilizarea nemijlocita a
calculatorului in procesul predării si a lecţiilor de laborator. Materialul de învăţat se prezintă
sub forma unor prezentări ce includ elemente de multimedia şi hipermedia. După cum aceasta
interacţiune este condusa de calculator sau de elev, vorbim de un dialog tutorial sau de o
investigare (interogare, căutare). În cadrul softului de tip tutorial conţinuturile educaţionale
sunt împărţite pe secvenţe care facilitează transmiterea informaţiilor. Softul de investigare
reprezintă o formă mai evoluată de interacţiune instrucţională, în care elevului i se oferă un
mediu din care el poate extrage informaţiile care îl interesează pentru rezolvarea unei anumite
sarcini.
b) Exersarea cu ajutorul ordinatorului este avută în vedere atunci când elevului i se
pun la dispoziţie programe specializate care-l ajuta să fixeze cunoştinţele şi să capete
deprinderi specifice prin seturi de sarcini repetitive, urmate de aprecierea răspunsului
elevului.
c) Verificarea asistată de calculator presupune existenta unor programe capabile sa
testeze nivelul de însuşire a cunoştinţelor prin evaluarea răspunsurilor (programe de tip e-

10
 quiz). O interfaţă grafică prietenoasa va afişa mesaje corespunzătoare interpretării
răspunsului. Programele de testare pot fi incluse in lecţia curenta sau in lecţii recapitulative.
Modul de construire a unui test depinde de conţinuturile ce urmează a fi verificate, de
modul, tipul şi timpul de administrare.
d) Simularea unor experimente. Un soft de simulare permite realizarea controlată a
unor fenomene sau experimente prin intermediul unui model care are un comportament
analog. Se pot astfel reproduce experimente complexe care permit observarea modelului,
schimbarea parametrilor, şi a condiţiilor ceea ce facilitează înţelegerea fenomenului si nu
implica riscurile şi cheltuiala fenomenului real.
e) Jocurile educaţionale vizează prezentarea de informaţii sub formă de joc, utilizat
mai ales la vârste mici, dar nu numai.

1.3.3 Concepte relevante

Subsumate activităţii educaţionale desfăţurate cu ajutorul ordinatorului pot fi amintite
o serie de concepte care au relevanţă în câmpul instruirii asistate de calculator:
 Interactivitatea este una dintre cele mai importante facilităţi ale IAC şi
multimedia. Interactivitatea marchează distincţia esenţială dintre un computer
rulând multimedia şi un film. Interactivitatea este implicită în toată multimedia şi
presupune capacitatea subiectului învăţării (mai mare sau mai mică) de a
comunica interactiv în sensul căutării şi utilizării informaţiei, în interesul acestui
subiect. Interactivitatea este uneori privită analog comunicării umane. Cu toate
acestea, există fapte de comunicare ale interacţiunii om-computer care nu pot fi
asimilate unui caz al interacţiunii sociale. De multe ori, interacţiunile om-
computer pot fi privite drept forme ale căutării sau ale introducerii de date.
Specialiştii descriu trei forme de design ale interactivităţii în câmpul educaţional:
reactivă, co-activă (reciprocă) şi proactivă.
o Interacţiunea reactivă este răspunsul la stimulii prezentaţi (de exemplu
răspunsul introdus la o întrebare dată de computer) şi se bazează pe
principiile psihologiei behavioriste.
o Interacţiunea proactivă, accentuează activitatea constructivă şi productivă
a elevului. De regulă, proactivitatea presupune o anticipare a procesului de
interacţiune om-computer şi oferirea (anticipată) a unui răspuns.

11
 o Interacţiunea reciprocă se plasează în domeniul inteligenţei artificiale sau
a realităţii virtuale, caz în care elevul şi sistemul pot reciproc să se
adapteze unul la celălalt.
Una dintre chestiunile importante legate de interactivitate se referă la absenţa
sancţiunii. În relaţiile interpersonale, oamenii nu pot retracta o părere sau anula
o acţiune deja efectuată. Ori, comparativ cu feed-back-ul dat de profesor,
computerul oferă mesaje mult mai multe şi imediate utilizatorului. Acesta a
fost şi unul din argumentele avansate de cercetători privind atractivitatea
utilizării computerului, în general. Oamenii simt nevoia de a experimenta fără
teamă sau jenă şi fără experţi (fără o conştiinţă critică) care să se uite peste
umărul lor. Totuşi s-a stabilit că utilizatorii preferă feed-back scurt, frecvent şi
imediat, caz în care sunt mult mai dispuşi pentru autocorecţii voluntare.
 Hiperlearning-ul (hiperînvăţarea într-o traducere aproximativă) se referă la nivelul
extrem de ridicat al interconectării cunoaşterii, experienţelor, resurselor (umane şi
non-umane) care facilitează învăţarea;
 Multimedia se referă la orice combinaţie de diverse media purtătoare de
informaţie (sunet, text, imagine, animaţie, film); specifice multimedia sunt:
o integrarea de date, text, imagini, sunet într-un singur mediu informaţional;
o o combinaţie de hardware şi software care permite crearea unui mediu
informaţional caracterizat prin multisenzorialitate (cel care învaţă este
stimulat prin multiple canale senzoriale (văz, auz etc.).
Dintre avantajele integrării multimedia în educaţie pot fi menţionate:
 Transmiterea unei cantităţi consistente de informaţie într-un timp
redus, în comparaţie cu metodele tradiţionale de predare;
 Accesul simultan la o multitudine de resurse şi tipuri de informaţii
(date, text, imagini, animaţie, film);
 Hypertextul este un text simplu redat de computer, dar marcat special (cel cu
albastru într-o pagină web); acest text poate fi interpretat de către calculator şi
recunoscut de către browserele Web ca adrese unde se găsesc diverse informaţii.
Întrebări şi exerciţii
1.De ce este importantă interactivitatea în contextul IAC? Care sunt formele pe care le
poate îmbrăca aceasta. Comentaţi şi explicaţi!

12
 2. DESIGNUL INSTRUIRII ÎN CONTEXTUL IAC

2.1 Argumente pentru IAC în contextul şcolii

În învăţământul preuniversitar IAC-ul capătă tot mai mult teren. Privite iniţial ca
mijloace de informare, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, tehnologiile informaţiei şi
comunicării (TIC) pătrund din ce în ce mai adânc în mediul şcolii, reprezentând un veritabil
facilitator al proiectării şi organizării orelor de lecţii, al controlului învăţării, precum şi un
mijloc eficient de evaluare. Mai mult decât atât, prin intermediul TIC se poate trece foarte
uşor de la o învăţare centrată pe conţinut la o învăţare centrată pe individualitatea elevului, în
sensul că acesta poate învăţa după propriul ritm, planificându-şi singur timpul, identificându-
şi resursele şi limitele.
În acelaşi timp, elevul îşi formează deprinderi şi capacităţi de utilizare a
calculatorului, aplică în practică, vrând – nevrând, prin intermediul exerciţiilor şi temelor
propuse, informaţiile achiziţionate, trecându-se astfel la o formă de învăţământ ce are în prim-
plan formarea şi abia în plan secund informarea. Astfel, prin intermediul calculatorului, se
ajunge în mod efectiv la inversarea triadei obiectivelor educaţionale, pe primul plan situându-
se formarea de atitudini, urmată de formarea de priceperi şi deprinderi, rămânând pe ultimul
plan transmiterea de informaţie; evident, şi în învăţământul clasic se încearcă această
răsturnare a triadei obiectivelor educaţionale, însă acolo încă mai suntem cantonaţi în
transmiterea masivă de informaţie, în deplin acord cu programele şi planurile de învăţământ.
Acest lucru nu înseamnă că în cadrul orelor realizate cu ajutorul ordinatorului se renunţă la
programe şi planuri de învăţământ, ci că, având informaţia la dispoziţie, prin intermediul e-
learning-ului este mult mai facil a se forma atitudini, deprinderi şi capacităţi.
În aceste condiţii am fi tentaţi să credem că omul poate fi înlocuit cu uşurinţă de către
un calculator. Ideea aceasta poate fi negată cu vehemenţă prin argumentul că eficienţa acestei
maşinării depinde de priceperea şi creativitatea umană. Profesorul este cel care propune
modalităţi de organizare a conţinutului, activităţi de învăţare, teste şi modalităţi de evaluare,
calculatorul fiind doar un mijloc de a uşura munca omului. Dacă un cadru didactic nu ştie să
utilizeze un calculator într-un mod eficient, acesta nu-şi va demonstra utilitatea; dar,
nicidecum rolul profesorului nu este minimalizat sau anulat, ci doar schimbat într-un mod
benefic. Astfel, cadrul didactic se transformă într-o persoană care monitorizează, analizează şi
evaluează procesul individual de învăţare.

13
 Dincolo de criticile tradiţionale aduse dezvoltării e-learning-ului în învăţământ
(minimalizarea comunicării profesor – elev, frânarea dezvoltării creativităţii elevului,
limitarea interacţiunilor, etc.), introducerea TIC în învăţământ contribuie în mod evident la
modernizarea sistemului educaţional. Acest lucru era evidenţiat încă din anii ’80 de profesorul
George Văideanu, care ilustra într-o lucrare remarcabilă beneficiile calculatorului:
 furnizează informaţii organizate conform programelor sau în funcţie de solicitările celui
asistat (el funcţionează, în acest caz, ca o bibliotecă perfect organizată şi promptă);
 îl chestionează pe cel ce învaţă şi îi identifică lacunele;
 corectează greşelile şi elimină lacunele prin furnizarea de informaţii pertinente;
 controlează sistematic cunoştinţele;
 sprijină eforturile de autoevaluare ale celui care învaţă (ordinatorul funcţionează ca un
meditator);
 realizează unele acţiuni de recapitulare a unor teme, a unor module sau a unor discipline;
 oferă exerciţii de stimulare a creativităţii.
Între timp, calculatorul şi-a extins utilitatea, pătrunzând în mai toate domeniile de
activitate şi devenind indispensabil în învăţământ. Criticilor ce i-au fost aduse li se opun acum
contraargumente. Astfel, comunicarea profesor – elev, precum şi schimburile sociale între
elevi nu sunt frânate, ci dimpotrivă, pot fi dezvoltate prin intermediul video – chat-ului şi al
forumurilor. Internetul facilitează schimbul social, iar creativitatea elevului poate fi dezvoltată
prin intermediul temelor şi exerciţiilor aplicative; profesorul este cel care îşi propune (sau nu!)
să dezvolte imaginaţia, capacitatea de analiză sau de sinteză, să determine elevul să emită
judecăţi de valoare. Acest aspect este identic şi în cadrul învăţării tradiţionale: totul depinde
de felul în care profesorul organizează învăţarea şi nu de avantajele / limitele unui calculator,
care nu dispune de „calităţi” magice, ci pur şi simplu se află la dispoziţia cadrului didactic şi
elevului, având o capacitate de exploatare imensă.
Cercetările efectuate în domeniul e-learning-ului duc la concluzia că acest tip de
învăţământ poate fi cel puţin la fel de eficient ca şi cel desfăşurat în manieră tradiţională, cu
condiţia să fie luate în considerare anumite „reguli”: respectarea unei planificări stricte,
apariţia în cadrul lecţiei realizat cu ajutorul ordinatorului a unor provocări intelectuale şi a
unor obstacole ce necesită efort în surmontarea lor, stabilirea unor grupuri de studiu, precum
şi acordarea de asistenţă elevilor în înţelegerea şi utilizarea tehnologiei.
Desigur, este necesar ca rezultatele eficiente obţinute să fie legate de activitatea de
pregătire a profesorului: obiective instructiv – educative bine determinate, un lecţii de calitate,
dimensionarea atentă a exerciţiilor aplicative şi temelor pentru acasă, informaţii şi cerinţe

14
comprehensive, oferirea de explicaţii suplimentare în timp util, un feed-back scurt şi la obiect.
De asemenea, o interfaţă atrăgătoare este deosebit de importantă. Deci, trebuie ca activitatea
on-line să fie plăcută şi să ofere satisfacţii intelectuale, elevul să simtă plăcerea lucrului bine –
făcut, dar şi satisfacţia „întâlnirii” şi comunicării cu semenii. E necesar ca informaţia să fie
variată, exerciţiile aplicative – diverse, iar interacţiunea cu profesorul – optimă.
În plus, e-learning-ul dezvoltă sistematic deprinderile metacognitive, elevul fiind
centrat pe modul de rezolvare a sarcinii deoarece este conştient că, pe viitor, se va mai
confrunta cu astfel de dificultăţi şi că este posibil ca la următorul obstacol să nu mai
beneficieze de sprijin. Astfel, îşi conştientizează treptat toţi paşii care îl conduc spre un
rezultat eficient. Pe de altă parte, profesorii implicaţi în e-learning dispun de o mare libertate
în proiectarea şi organizarea lecţiei, transformându-se în consilieri, îndrumători, parteneri şi
colaboratori ai elevilor în descoperirea adevărului ştiinţific, dar şi în analizatori ai
performanţelor şi evaluatori ai propriilor elevi.
Toate aceste schimbări contribuie la adaptarea socială a învăţământului contemporan,
flexibilizând sesiunile de formare şi modernizând activitatea de predare – învăţare – evaluare.
Întrebări şi exerciţii
1.Care sunt beneficiile utilizării computerului în educaţie?

2.2 Activitatea tradiţionala versus activitatea desfăşurată cu ajutorul

ordinatorului
Ca modalitate principală de interacţiune între profesor şi elevi, ca punct de reper al
vieţii şcolare, lecţia a căpătat diverse înfăţişări, şi-a precizat scopurile, a oferit prilejul unor
„prestaţii magistrale” a încercat să acopere anumite limite dar a şi descoperit multiple
oportunităţi. De la o formă monologată, uneori monotonă, treptat, aceasta a căpătat
numeroase valenţe interactive, ajungându-se astăzi până la forma de predare de noi
conţinuturi prin intermediul calculatorului.
În cadrul lecţiilor de factură „clasică”, profesorul prezintă un volum mare de
informaţii, structurat, sistematizat, lăsând elevului rolul unui receptor pasiv, ce preia de-a gata
cunoştinţele şi modelul de susţinere argumentată a unei teorii ştiinţifice. Dezavantajele sunt
evidente: elevul nu gândeşte asupra informaţiei, ci o preia necritic, în felul acesta
dezvoltându-şi doar memoria, nu şi gândirea; relaţiile dintre profesori şi elevi sunt doar de tip
autocratic, cadrul didactic transmiţând cunoştinţe, fără a viza eventualele neînţelegeri ale
elevilor; receptarea pasivă impune monotonie şi plictis, aceste lucruri neavând nimic în
comun cu o activitate intelectuală.

15
 Pentru a înlătura aceste neajunsuri, astăzi se încearcă o implicare din ce în ce mai
pregnantă a elevului în activitatea de predare – învăţare, printr-o concepere şi organizare
diferită a conţinutului ce urmează a fi predat, prin promovarea de metode interactive şi un
design instrucţional modern. Odată cu apariţia TIC, învăţământul a fost, practic, revoluţionat,
interacţiunea permanentă între elevi, între tutore şi elevi, dar şi între elevi şi conţinut ducând
la o învăţare asistată de calculator de calitate, de multe ori, mult mai eficientă, decât
învăţământul tradiţional. Astfel, pe lângă avantajele deja amintite (individualizarea învăţării,
dezvoltarea deprinderilor metacognitive, formarea capacităţilor de operare asupra textului,
dezvoltarea proceselor de cunoaştere, informaţia pusă la dispoziţia elevului, schimbarea
rolurilor tradiţionale ale profesorului etc.), o lecţie asistată de computer oferă o libertate foarte
mare profesorului, în sensul că acesta dispune de o mare flexibilitate în alegerea strategiilor
utilizate, având posibilitatea de a propune o astfel de strategie sau de a o alege dintre cele care
îi sunt prezentate / puse la dispoziţie prin intermediul Internet-ului sau programelor dedicate.
În felul acesta, cadrul didactic are posibilitatea de a organiza munca elevilor astfel încât sa-i
ajute să-şi identifice şi să-şi rezolve problemele legate de studiu, să-şi identifice posibilităţile
de dezvoltare şi să-şi înţeleagă individualitatea cognitivă, lucru ce este mult mai dificil de
realizat în cadrul lecţiei tradiţionale.
Cu toate acestea, atât conceperea, cât şi organizarea şi implementarea unei lecţii
desfăşurate cu ajutorul ordinatorului ridică mult mai multe întrebări decât proiectarea şi
organizarea unei lecţii tradiţionale. Întrebările obişnuite pe care şi le adresează iniţiatorul unei
lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului sunt:
 cine va crea şi va îmbunătăţi materialul electronic utilizat?
 ce deprinderi tehnice le sunt necesare elevilor pentru a putea accesa acest material?
 cine va oferi elevilor un feed-back optim?
 cât timp va fi alocat pentru oferirea de feed-back?
 cât de comprehensiv trebuie să fie materialul oferit şi care este gradul de dificultate
optimă a sarcinilor? (se ştie că un material considerat prea facil nu stârneşte interesul
şi generează plictis, în timp ce unul prea dificil poate duce la dezorganizarea
activităţii şi la renunţare)
 cât de uşor ajung elevii la formarea de atitudini, deprinderi şi capacităţi, la obţinerea
performanţei în învăţare?
 care este modalitatea de evaluare a elevilor?
 cât este de plăcut pentru elev să lucreze on-line?

16
 De exemplu, ISO (Organizaţia Internaţională pentru Standardizare) a propus un nou
standard pentru ca WEB-ul să poată fi utilizat la parametri optimi. Acest standard conţine:
 scop şi strategii (care este scopul site-ului sau al conţinuturilor şi cum pot fi acestea
înţelese de către toţi utilizatorii);
 conţinut şi funcţionalitate (care este modelul conceptual);
 navigare şi interacţiune (cum poate fi organizat conţinutul astfel încât toţi utilizatorii
să poată naviga cu uşurinţă);
 prezentare şi design media (ce design să aibă paginile individuale astfel încât toţi
elevii să poată utiliza informaţia).
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care cel ce concepe lecţii desfăşurate cu
ajutorul ordinatorului trebuie să le aibă în vedere. Pe parcursul desfăşurării acesteia se pot ivi,
însă, mult mai multe dificultăţi. În dezvoltarea IAC se pot ivi două obstacole importante:
a) problema tehnologică (unii elevi nu au suficiente cunoştinţe tehnice);
b) practicile manageriale şi de comunicare ale profesorului cu elevii (lipsa feed-back-
ului imediat, precum şi posibila ambiguitate a cerinţelor, insuficienţa explicaţiilor).
Dacă problema tehnologică ţine de dotările instituţiilor de învăţământ, practicile
manageriale şi de comunicare ţin strict de dimensiunea organizării şi proiectării lecţiei on-
line, dar şi de un design instrucţional de calitate.

2.3 Portofoliul electronic al profesorului

Dincolo de metodele tradiţionale de predare, o modalitate de a evidenţia competenţa
didactică a unui profesor se referă la utilizarea portofoliului electronic. Conceput iniţial ca
modalitate de evaluare a muncii elevilor, portofoliul şi-a extins, treptat, aria, căpătând o
multitudine de scopuri, printre care şi acela de instrument utilizat în predare. Spre deosebire
de portofoliul clasic, cel electronic măreşte accesibilitatea conţinuturilor prezentate (prin
varietatea organizării şi transmiterii acestora: grafic, text, audio, video), fiind în acelaşi timp,
mai atractiv şi mai uşor de mânuit. Aşadar, portofoliul electronic de predare reprezintă o
colecţie de date ce evidenţiază munca profesorului, progresul didactic înregistrat de acesta,
precum şi dezvoltarea sa profesională.
Aceste date includ: planuri de lecţie, exemple de activităţi de evaluare (formativă,
sumativă, formală, informală), hărţi, tabele, grafice, fotografii, întâmplări relatate din cadrul
predării şi evaluării, scrisori către părinţi, certificate de participare la activităţi de dezvoltare
profesională, reflecţii asupra predării etc. În cazul profesorului de educaţie fizică pot fi

17
adăugate aici filme şi elemente multimedia privind desfăşurarea orelor de educaţie fizică sau a
antrenamentelor.
Pe lângă faptul că portofoliul electronic atestă pregătirea profesională a cadrului
didactic, el poate cuprinde şi obiecte / activităţi care facilitează predarea. Astfel, conţinuturile
ce urmează a fi predate şi care se regăsesc în cadrul portofoliului, sunt prezentate sub diferite
forme care atrag atenţia auditoriului prin ineditul lor, uşurând, în felul acesta, reţinerea
informaţiei şi asigurând trăinicia păstrării ei. Exerciţiile aplicative şi reflexive utilizate sporesc
relevarea de noi înţelesuri, accesibilitatea informaţiei, conducând spre formarea unei gândiri
creative şi critice. În plus, evaluarea realizată poate fi mai aproape de obiectivitate.
Un astfel de portofoliu electronic asigură o totală transparenţă predării şi evaluării,
încurajează reflecţia critică asupra propriei activităţi, lucru ce va duce, inevitabil, la
îmbunătăţirea performanţelor didactice; poate fi utilizat cu succes atât în cadrul lecţiei
tradiţional, cât şi în cadrul lecţiei on-line.
Pentru ca un portofoliu digital să fie eficient, este necesară parcurgerea mai multor
etape în realizarea acestuia. Sintetizând mai multe modele ce descriu procesul elaborării unui
portofoliu, o serie de autori evidenţiază următorii paşi :
- crearea obiectelor ;
- colectarea documentelor ce pot fi utilizate în construirea obiectelor ;
- selectarea planurilor de lecţie, fotografiilor şi obiectelor ;
- renunţarea la obiectele care sunt redundante sau nu sunt reprezentative ;
- proiectarea (stabilirea) scopurilor care pun accent pe dezvoltare ;
- reflectarea asupra procesului de predare – învăţare ;
- optimizarea obiectelor în conformitate cu standardele propuse şi asigurarea
transferurilor între obiecte.
Un model mai simplu, dar nu mai puţin eficient, sugerează parcurgerea a patru etape:
- decizia (determinarea scopului, nevoilor şi potenţialului auditoriului, a
disponibilităţii resurselor esenţiale, a propriei cunoaşteri, precum şi a deprinderilor legate de
tehnologie) ;
- design-ul (selectarea celui mai potrivit software, loc de stocare şi mijloc de
prezentare; crearea unui sistem care aduce obiectele şi celelalte elemente pe care le necesită
portofoliul la standardele impuse de predare) ;
- dezvoltarea (încorporarea tuturor obiectelor, reflecţiilor, graficelor într-un
portofoliu creativ, care este unic pentru realizatorul său);

18
 - evaluarea (aprecierea întregului conţinut al portofoliului, a design-ului şi a
formatului multimedia).
După cum este lesne de observat, un portofoliu electronic diferă de cel tradiţional, atât
sub aspectul formei şi conţinutului, cât şi sub aspectul procesului de realizare şi al beneficiilor
pentru autor şi auditoriu.
Dat fiind faptul că tehnologia se află într-o dezvoltare rapidă şi progresivă, fapt ce
duce la descreşterea costurilor aferente acesteia, învăţământul poate beneficia în viitor de o
utilizare pe scară largă a portofoliului electronic, lucru ce se va reflecta în creşterea calităţii
activităţii didactice. Portofoliul electronic oferă mai multă dinamică, diversitate, dezvoltare, o
privire holistică asupra muncii profesorului şi mai multă reflecţie. Utilizând nenumăratele
resurse oferite de tehnologie, profesorii explorează multiple faţete ale predării, prezentând
realitatea într-un mod divers şi atractiv, nerămânând cantonaţi într-un text adesea arid şi tern.
Astfel, prin utilizarea portofoliului electronic în predare, creşte atât calitatea învăţării, cât şi
calitatea muncii profesorului, rezultatele pozitive fiind înregistrate de ambii actori implicaţi în
procesul educaţional.
Întrebări şi exerciţii
1.Ce piese ar putea include portofoliul electronic al profesorului de educaţie fizică?
Detaliaţi şi comentaţi!

2.4 Particularităţi ale proiectării unor lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului

Ca şi în cadrul lecţiilor tradiţionale, unele lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului
presupun cunoştinţe prealabile, altele încep cu explicarea bazelor acelei discipline. În mediul
virtual se pot realiza prezentări mult mai interactive, precum şi demonstraţii şi simulări cu un
mare impact în rândul tinerilor. Trecerea de la o etapă la alta se face în urma evaluării (prin
teste clasice sau realizate cu ajutorul ordinatorului), iar în cazul în care un elev nu îndeplineşte
condiţiile de promovare, profesorul va stabili împreună cu acesta un program de recuperare a
materiei. Spre deosebire de lecţiile tradiţionale, în care profesorul alocă un timp destul de
consistent evaluării, în cadrul lecţiilor desfăşurate cu ajutorul ordinatorului, acesta poate
corecta automat anumite tipuri de teste; în acelaşi timp, elevul poate fi verificat din toată
materia dacă, după fiecare capitol, programatorul propune teste / exerciţii de verificare. În
plus, se pot realiza mult mai multe aplicaţii virtuale ale informaţiilor teoretice, elevii primesc
mai rapid feed-back, calculatorul fiind un instrument de motivaţie şi stimulare a curiozităţii.
Proiectarea unei lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului conţine clasicul algoritm al
proiectării propus de Gagne şi Briggs care folosit cu succes şi în activitatea de proiectare

19
clasică. Astfel, conform algoritmului clasic al proiectării, profesorul îşi va adresa câteva
întrebări:
 ce voi face? – se referă la obiectivele avute în vedere. Acestea sunt atât
informative, cât şi formative; accentul ar trebui pus pe cele din urmă, ce includ formarea
gândirii critice, dezvoltarea capacităţii de analiză, sinteză, generalizare, comparaţie etc.
Obiectivele se exprimă în sarcinile pe care elevii le au de îndeplinit, cu scopul de a-şi însuşi
anumite informaţii şi de a-şi forma deprinderi şi capacităţi;
 cu ce voi face? – adică ce conţinuturi vor fi transmise. Pe lângă vastul noian de
informaţii pe care profesorul îl are la dispoziţie, în această etapă intervine şi transpoziţia
didactică. Prezentarea unui material în faţa elevilor nu seamănă cu susţinerea unei lucrări
ştiinţifice în faţa unor colegi. Predând un conţinut, profesorul este nevoit să facă legătura între
materie şi elev (cu proiectele sale de viitor, cu gândurile, dorinţele şi personalitatea sa), să
sublinieze relaţiile dintre idei, să identifice eventualele elemente neclare din conţinut
(empatizând cu cei din faţa sa) şi să le explice într-o altă formă. Implicarea elevilor în predare
se poate face prin adresarea unor întrebări de gândire asupra conţinutului, bine plasate în
momentele potrivite. Astfel, se poate ajunge la confruntări de idei şi chiar la adevărate
dezbateri pe marginea conţinutului propus. În contemporaneitate, având în vedere volumul
foarte mare de informaţie existentă, profesorul este nevoit să renunţe la vechea sa postură de
atotştiutor şi să devină un colaborator al elevului pe drumul sinuos al cunoaşterii. Acest lucru
presupune acceptarea opiniei elevului, deschiderea spre celălalt, disponibilitate spre
comunicare, contra-argumentarea ideilor iraţionale sau eronate, un feed – back pozitiv. Însă,
schimbarea rolului profesorului (în cadrul lecţiei tradiţionale) din simplu exponent al materiei
în colaborator al elevului nu se poate realiza fără reducerea volumului informaţiilor
prezentate. În acest sens, elevul trebuie obişnuit să-şi caute singur informaţia (folosind
Internet-ul sau bibliografia), iar în cadrul lecţiei să se discute aspecte dificile, neînţelese de
elevi, sau să se consolideze, să se sintetizeze anumite informaţii, activităţile variind în funcţie
de tipul lecţiei.
 cum voi face? – adică ce strategie didactică va fi folosită. Se ştie deja că
utilizarea unor metode active, centrate pe rezolvarea de probleme, cât şi utilizarea unor
mijloace de învăţământ adecvate (casete audio / video, folii retroproiectoare, calculator,
planşe, mulaje, imagini, grafice, diapozitive – în cadrul lecţiei tradiţionale) sporesc înţelegerea
conţinutului predat şi conduc spre trăinicia informaţiilor întipărite; strategia utilizată în e-
learning este centrată pe un design atractiv şi interactiv ce facilitează comprehensiunea
informaţiei şi conduc la păstrarea ei în memorie un timp îndelungat.

20
  cum voi şti dacă am realizat ceea ce mi-am propus? - se referă la evaluarea
rezultatelor prin raportare la obiectivele propuse iniţial. Acest moment poate fi realizat
imediat (prin diferite modalităţi de obţinere a feed-back-ului elevilor) sau amânat (în
momentul evaluării elevilor, în perioada examenelor). Evaluarea rezultatelor predării
constituie o cale de reglare şi optimizare a întregului proces didactic. Dacă rezultatele
instruirii sunt nesatisfăcătoare, întoarcerea la momentul organizării şi desfăşurării lecţiei este
mai mult decât necesară deoarece, cu siguranţă, acolo vom identifica „punctul slab”.
Etapele desfăşurării unui lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului sunt cele clasice:
captarea atenţiei prin diferite mijloace; anunţarea temei şi a obiectivelor; reactualizarea
cunoştinţelor anterioare, cu scopul de a face o legătură între acestea şi cele ce urmează a fi
predate; prezentarea noului conţinut într-o formă atractivă, cu explicarea termenilor-cheie;
obţinerea performanţei elevilor; furnizarea feed-back-ului şi asigurarea retenţiei şi transferului
cunoştinţelor.
M. Ally consideră că există cinci categorii de rezultate ale învăţării (informaţii
asimilate, deprinderi intelectuale, strategii cognitive, capacităţi şi atitudini), iar în funcţie de
rezultatele pe care ni le dorim în învăţare, optăm pentru un design instrucţional diferit,
plecând, în primul rând, de la obiective diferite. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că
lucrăm cu oameni, cu tipologii şi personalităţi diferite, că fiecare clasă are particularităţile sale
proprii şi că fiecare situaţie deosebită care apare este specială, individuală, independentă şi
necesită un tratament pe măsură; nu putem aborda toate problemele care apar în acelaşi mod,
ci este necesară plasarea fiecăreia în contextul propriu şi tratarea diferenţiată a fiecărei situaţii
mai mult sau mai puţin problematice.
În plus faţă de lecţia tradiţională, proiectarea unei lecţii desfăşurate cu ajutorul
ordinatorului trebuie să aibă în vedere anumite aspecte specifice, ce pot fi sintetizate astfel:
 prezentarea structurată a materialelor nu se va baza doar pe hypertext, ci va
include şi un domeniu de experienţe senzoriale interactive, cu elemente multimedia; se vor
utiliza dicţionare electronice pentru termenii noi;
 acolo unde este posibil, se vor utiliza modelarea, simularea şi experimentarea unor
procese;
 procesul de evaluare şi autoevaluare va avea continuitate; lecţia va conţine teste de
evaluare şi autoverificare după fiecare capitol;
 lecţiile desfăşurate cu ajutorul ordinatorului trebuie să fie integrate într-un
curriculum bine înţeles şi specificat explicit, care să includă în mod clar obiectivele,

21
descrierea conţinutului, metodele de predare şi învăţare, temele, proiectele, precum şi
metodele de evaluare;
 interfaţa lecţiei on – line trebuie să fie bine proiectată astfel încât interacţiunea om
– calculator să nu fie un motiv de insucces; acolo unde este cazul, aplicaţiile vor fi însoţite de
„help”-uri , care vor permite înţelegerea parcurgerii materialelor, explicarea conceptelor;
 dezvoltarea unor lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului necesită colaborarea
între profesori, proiectanţii lecţiei, administratorii reţelelor şi service;
 lecţiile desfăşurate cu ajutorul ordinatorului trebuie să integreze în mod unitar
diferite programe care să corespundă diferitelor stiluri de învăţare ale elevilor;
Mai mult decât atât, R. Aisami propune respectarea unor principii – cheie pentru
design-ul unei lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului:
 identificarea nevoilor elevilor şi a deprinderilor tehnice pe care le posedă;
 stabilirea scopurilor generale ale lecţiei;
 analiza scopurilor pentru a determina deprinderile, capacităţile, cunoştinţele şi
atitudinile pe care elevii le pot achiziţiona;
 identificarea obiectivelor instructiv – educative ale lecţiei;
 dezvoltarea strategiilor de învăţare on-line sau cu ajutorul ordinatorului;
 dezvoltarea instrumentelor de evaluare cu ajutorul calculatorului;
 dezvoltarea site-ului WEB sau a conţinuturilor, bazate pe materiale instrucţionale;
 identificarea (în urma evaluării formative şi sumative) a deficienţelor în predare şi
adunarea datelor cu scopul de a le corecta şi de a le face mai eficiente.
Astfel, ajungem la concluzia că succesul învăţării este asigurat într-o bună măsură şi
de un design instrucţional eficient. E necesar ca acesta să se raporteze la tendinţele vremii, ale
şcolii contemporane şi să pună accent pe individualizarea instruirii, pe luarea în calcul a
nevoilor şi posibilităţilor elevilor, să se axeze pe formarea de atitudini, deprinderi şi
capacităţi, să identifice dificultăţile de învăţare ale elevilor, să ofere un feed-back pertinent şi
rapid, totul conducând spre optimizarea învăţării.
Calitatea lecţiei, fie că este tradiţională sau desfăşurată cu ajutorul ordinatorului,
depinde atât de o proiectare riguroasă, cât şi de stilul profesorului, de capacitatea sa de a fi un
„artist” în domeniul său. Aici intervine capacitatea profesorului de a se adapta în permanenţă,
în funcţie de particularităţile elevilor. Iar felul în care este realizată această adaptare
demonstrează măiestria cadrului didactic.

22
 Deşi cercetările referitoare la conceperea şi implementarea unor lecţii desfăşurate cu
ajutorul ordinatorului oferă, în ansamblu, rezultate încurajatoare (elevii percep instruirea on-
line ca fiind pozitivă şi obţin rezultate satisfăcătoare în urma derulării acesteia), totuşi, în
urma discuţiilor purtate atât cu profesorii din mediul preuniversitar se desprind anumite limite
ale implementării acestui model:
 relaţiile umane dintre profesor şi elev nu pot fi înlocuite de calculator, chiar şi în
cazul în care sunt utilizate sisteme inteligente pentru instruirea elevilor;
 crearea materialelor implică un mare efort din partea proiectantului lecţiei, care
deocamdată, la noi în ţară, este tot profesorul. În multe şcoli din lume crearea şi întreţinerea
materialului electronic revine unui personal tehnic specializat. Au apărut şi la noi în ţară firme
care oferă asemenea servicii, dar în acest caz intervine aspectul financiar;
 în acest moment nu există o normare a muncii profesorului pentru crearea unor
lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului. Profesorului îi sunt retribuite doar orele în care are
contact direct cu elevii, iar munca sa pentru realizarea şi întreţinerea unui site didactic, de
exemplu, nu este retribuită;
 dacă pentru crearea unui manual tipărit profesorului i se recunosc drepturile de
autor, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul conceperii unor materiale instrucţionale utilizabile
în contextul lecţiilor desfăşurate cu ajutorul ordinatorului.
Întrebări şi exerciţii
1.Poate fi proiectată o lecţie de educaţie fizică realizată cu ajutorul ordinatorului?
Cum este posibil acest lucru?

2.5 Evaluarea în cadrul IAC

Concepută ca o modalitate de verificare a achiziţiilor realizate de către elevi,
evaluarea reprezintă, în acelaşi timp, şi o cale de perfecţionare, atât pentru profesor, cât şi
pentru şcolari. Perfecţionarea profesorului constă de fapt în eficientizarea predării şi
proiectării lecţiei, neîndeplinirea obiectivelor propuse conducând spre o analiză a ceea ce a
fost propus şi a ceea ce s-a realizat efectiv. De obicei, se constată că rezultatele generale
nesatisfăcătoare ale evaluării îşi au originea în activitatea de predare sau în proiectarea
deficitară şi mai puţin în activitatea de învăţare a elevului. În acelaşi timp, rezultatele obţinute
de către elev în urma evaluării îi relevă acestuia propriile posibilităţi şi limite, făcându-l
conştient de capacităţile şi neajunsurile sale şi evidenţiindu-i partea deficitară în activitatea de
învăţare. Astfel, evaluarea devine şi o modalitate de optimizare a procesului instructiv-
educativ, nu doar o cale de control şi apreciere a rezultatelor instruirii.

23
 Se ştie deja că o bună pregătire a elevului porneşte de la o predare de calitate. Ideal
este ca, încă din timpul prezentării / transmiterii informaţiei, elevul să reţină o parte din
aceasta, ceea ce îi va uşura mult munca individuală. Receptarea optimă a informaţiei este
facilitată în cadrul lecţiei desfăşurate cu ajutorul ordinatorului de prezentarea interactivă a
conţinutului şi presărarea acestuia cu teme aplicative şi exerciţii de reflecţie; acestea îi vor
uşura înţelegerea textului citit, iar informaţia va fi reţinută mai temeinic.
Evaluarea în e-learning trebuie concepută astfel încât elevul să nu poată trece la
secvenţa următoare dacă nu şi-a însuşit-o pe cea anterioară, la sfârşitul fiecărui capitol sau
teme fiind prezente teste de verificare a cunoştinţelor. Dacă rezultatele sunt nesatisfăcătoare,
elevul trebuie îndrumat spre o secvenţă ce oferă explicaţii suplimentare sau elemente de
sprijin. Fiind o cale de perfecţionare, este necesar ca evaluarea să constituie şi un prilej de
întărire a învăţării, cu alte cuvinte, exerciţiile şi temele propuse în testele de evaluare să
reprezinte posibilităţi de învăţare şi nu doar o modalitate de control a cunoştinţelor asimilate.
Pe lângă tipurile de evaluare deja cunoscute (evaluarea pe parcurs, numită şi
formativă, care contribuie la formarea capacităţilor de învăţare la elevi şi evaluarea finală,
numită şi sumativă, în cadrul căreia sunt verificate cunoştinţele şi capacităţile achiziţionate
într-o perioadă îndelungată de timp), Unii autori propun şi un tip de evaluare integrativă, care
are rolul de a examina proiectul sau programul ca parte integrantă a infrastructurii, cu alte
cuvinte, are în vedere „evaluarea evaluării”, prin monitorizarea modelului de evaluare propus,
măsurarea gradului în care elevul a fost satisfăcut de participarea la o lecţie desfăşurată cu
ajutorul ordinatorului, examinarea timpului afectat sarcinilor de lucru, precum şi analiza cost
– beneficii. Feed-back-urile adunate în urma analizei tuturor tipurilor de evaluare sunt extrem
de importante pentru succesul programului instrucţional, dar şi pentru asigurarea unei predări
viitoare calitative şi eficiente. Astfel, în urma evaluării, se poate determina cu precizie
impactul şi eficacitatea programului propus. Pentru a se ajunge la determinarea exactă a
calităţii acestuia, este necesar ca evaluatorul să parcurgă anumiţi paşi:
- definirea rezultatului şi scopului evaluării;
- dezvoltarea şi formularea întrebărilor şi ipotezelor;
- selectarea şi conceptualizarea demersurilor evaluării;
- dezvoltarea instrumentelor utilizate în colectarea datelor;
- implementarea şi coordonarea procesului de evaluare;
- analiza şi relatarea datelor.
Dincolo de evaluare ca proces, foarte importantă este evaluarea ca produs al activităţii
de predare – învăţare. Evaluarea ca produs contribuie într-o proporţie ridicată la formarea

24
elevului, în urma unei evaluări corecte, el dezvoltându-şi capacitatea de autoevaluare realistă.
Doar prin înţelegerea propriilor posibilităţi şi limite (şi aici un rol deosebit de important îl are
explicarea de către profesor a notei acordate elevului), elevul ajunge să-şi propună ţeluri
adecvate, în conformitate cu aptitudinile şi capacităţile sale, înlăturându-se, în felul acesta,
atât sub-, cât şi supraaprecierea.
După cum bine se ştie, atât din teorie (prin analiza factorilor perturbatori ce intervin în
notare), cât şi din practică, evaluarea 100% obiectivă este destul de dificil de realizat, dacă nu
imposibil, deoarece tot timpul intervin trăsăturile umane ale evaluatorului. S-ar putea crede în
acest caz că un calculator ar fi mijlocul ideal prin care se poate realiza o evaluare obiectivă,
însă lucrurile nu stau tocmai aşa deoarece o „maşinărie” rece şi impersonală nu poate fi
programată cu stricteţe pentru a măsura creativitatea sau originalitatea unui răspuns sau a unei
teme, adică tocmai ceea ce ne face umani (deci, subiectivi!), ceea ce ne reprezintă ca specie,
până la urmă. Soluţia nu este intangibilă, aşa cum s-ar putea deduce din rândurile de mai sus,
ci este diferită, în funcţie de natura obiectului de studiu. Astfel, la ştiinţele exacte, calculatorul
poate prelua fără probleme sarcinile profesorului; în schimb, în cadrul ştiinţelor socio-umane,
evaluatorul uman nu poate fi înlocuit, chiar dacă intervin în evaluare elemente subiective.
Problema care se pune aici este să nu frustrăm elevul (frânându-i, în felul acesta, creativitatea
şi originalitatea), ci să fim „subiectivi” în avantajul său; cu alte cuvinte, atunci când e vorba
de creaţie, este mai indicat să încurajăm „creatorul” (prin acordarea de puncte în plus) şi nu
să-i împiedicăm dezvoltarea, descurajându-l (prin acordarea de puncte în minus).
Printre cele mai eficiente metode de evaluare adaptate e-learning-ului şi IAC-ului se
pot enumera: proiectul, referatul, hărţile conceptuale, jurnalul reflexiv şi portofoliul (ce poate
să le includă pe toate celelalte).
Proiectul are drept scop aplicarea în practică a unor cunoştinţe achiziţionate, precum
şi dobândirea de deprinderi şi capacităţi. De obicei, proiectul presupune, pe lângă
documentare, o muncă de teren, ce se încheie cu extragerea unor concluzii, elaborarea unor
soluţii. Din acest punct de vedere este relativ mai dificil de aplicat deoarece în etapa culegerii
şi interpretării datelor elevul are nevoie de sprijinul şi îndrumarea profesorului. În cadrul
proiectului se apreciază atât produsul final, cât şi modalitatea prin care cunoştinţele au fost
puse în practică, aplicarea metodelor, prelucrarea şi interpretarea datelor, generalizarea şi
extragerea concluziilor. În învăţământul tradiţional proiectul se realizează, de regulă, în grup,
acest lucru dezvoltându-le elevilor şi capacităţile sociale. Metoda proiectului implică
numeroase valenţe formative, fiind un veritabil instrument de pregătire a elevilor pentru
activitatea de cercetare ştiinţifică.

25
 Referatul reprezintă o lucrare pe care elevul o realizează pe o anumită temă, lucrare
care-i probează capacitatea de sinteză, de analiză, de argumentare, de emitere a unor judecăţi
de valoare, de abordare interdisciplinară a cunoştinţelor. Cel mai mare dezavantaj al
referatului îl reprezintă faptul că uneori acesta poate fi „preluat” într-o formă finală, fără ca
elevul să fi avut vreun aport la realizarea lui; în acest caz, referatul nu şi-a atins scopul
formativ.
Hărţile conceptuale („conceptual maps”) reprezintă „oglinzi ale modului de gândire,
simţire şi înţelegere ale celui / celor care le elaborează”. Într-o hartă cognitivă sunt legate
ideile noi de cele vechi, ajungându-se la veritabile generalizări, cunoştinţele sunt rearanjate,
fiind descoperite noi relaţii între acestea; acest lucru duce la dezvoltarea deprinderilor
metacognitive, hărţile conceptuale furnizând „informaţii şi reprezentări vizuale ale structurilor
de cunoaştere şi modurilor de argumentare”. Conceptele utilizate pot fi impuse de către
profesor sau alese de către elev. În întocmirea unei hărţi conceptuale este necesar ca elevul să
parcurgă mai multe etape:
- transcrierea fiecărui concept, cu exemplul aferent, pe o foaie de hârtie;
- aranjarea conceptelor pe un poster, de la cele mai abstracte la cele mai concrete,
fără includerea exemplelor;
- rearanjarea conceptelor astfel încât unul să decurgă din celălalt; pentru facilitarea
înţelegerii se pot adăuga şi alte concepte;
- se trasează linii de la conceptele abstracte spre cele mai concrete cu care
relaţionează, precum şi între conceptele aflate pe aceeaşi treaptă;
- pe liniile de interconectare se scrie un cuvânt sau mai multe care să explice relaţia
dintre concepte;
- se trec şi exemplele sub conceptele de care aparţin;
- se copie rezultatul obţinut, realizându-se harta conceptuală; în jurul conceptelor se
trasează un cerc, exemplele fiind reprezentate prin forme geometrice diferite.
Hărţile conceptuale facilitează formarea reprezentărilor în procesul de învăţare,
organizează cunoştinţele asimilate, creând legături între acestea, conducând, în final, la
conştientizarea modului în care a fost realizată învăţarea. Această metodă poate fi folosită cu
succes în evaluare deoarece o hartă conceptuală bine realizată face dovada învăţării şi
aprofundării cunoştinţelor.
Jurnalul reflexiv înclină să fie mai mult o metodă de obţinere a feed-back-ului elevilor
decât o metodă de evaluare propriu-zisă. Astfel, la finalul fiecărei lecţii desfăşurate cu ajutorul
ordinatorului, elevul este încurajat să răspundă la întrebări de genul:

26
 - care sunt conceptele pe care ţi le-ai însuşit temeinic în urma parcurgerii acestui
lecţii?
- care sunt conceptele neînţelese?
- ce idei ţi-ai dori să fie reluate şi aprofundate?
- în ce parte a lecţiei ai simţit nevoia de explicaţii suplimentare? etc.
Deşi „ţinerea la zi” a unui astfel de jurnal face ca învăţarea să fie organizată şi
conştientizată, totuşi, elevul nu poate fi notat pe baza acestor răspunsuri.
Portofoliul reprezintă o colecţie de produse ale activităţii de învăţare a elevului
(eseuri, referate, proiecte, rezumate, hărţi, fotografii, articole, fişe de lectură etc.), pe baza
cărora poate fi evaluat. Lucrările cuprinse în portofoliu sunt realizate de elev, sub îndrumarea
profesorului şi reprezintă toate „etapele” parcurse de elev în activitatea de învăţare. Spre
deosebire de un portofoliu tradiţional, un portofoliu electronic „este unic deoarece utilizarea
tehnologiei permite dezvoltarea, colectarea şi organizarea lucrărilor într-o varietate de tipuri
media (audio, video, grafic, text), lăsând conţinuturilor posibilitatea de a fi etalate şi
manipulate în feluri care nu sunt posibile într-un portofoliu tradiţional”. Astfel, conţinutul
portofoliului devine mai bogat, mai expresiv, mai dinamic, mai atractiv şi – de ce nu? – mai
creativ şi mai original. În fond, produsele achiziţionate sunt reprezentative pentru
personalitatea autorului, marcând interesul şi atitudinea acestuia faţă de obiectul de studiu
pentru care a fost elaborat portofoliul. Din acest motiv este indicat ca tema portofoliului să fie
aleasă de către elev, pentru a se plia mai bine pe individualitatea sa, pe nevoile şi preferinţele
sale. De asemenea, este necesar ca portofoliul să respecte anumite cerinţe calitative,
cantitative (accentul fiind pus, totuşi, pe calitatea materialelor), estetice, de varietate, să fie
reprezentativ pentru tema în cauză şi să reflecte procesul de învăţare al elevului.
Metodele de evaluare utilizate în e-learning au multiple valenţe formative, punând
accent pe implicarea activă a elevului, pe aplicarea cunoştinţelor asimilate, contribuind la
formarea de atitudini, priceperi şi deprinderi, valorificând capacitatea de creaţie şi reducând
„teama” de examinare, atât de prezentă în învăţământul tradiţional.
Întrebări şi exerciţii
1.Comparaţi modalităţile de evaluare „clasică” cu evaluarea realizată cu ajutorul
ordinatorului.

2.6 IAC-ul între aşteptări şi perspective

Apărut ca o soluţie la problemele învăţământului tradiţional, IAC-ul a oferit
posibilităţi multiple de învăţare. Dezvoltarea amplă a noilor tehnologii şi pătrunderea lor în

27
domenii variate a făcut posibilă implementarea acestora şi în sistemul educaţional, schimbând
rolurile tradiţionale ale profesorului cu altele noi şi încercând să optimizeze relaţia clasică
dintre cadru didactic şi elevi. Avantajele, ca şi dezavantajele, sunt multiple şi se întrepătrund
uneori.
Astfel, autonomia oferită elevului reprezintă o „sabie” cu două tăişuri deoarece daca
un elev nu este suficient de motivat şi nu are o voinţă adecvată, poate abandona cu uşurinţă
această modalitate de formare. Paradoxul, în cazul învăţării mediate de calculator îl reprezintă
faptul că, deşi comunicarea este facilitată de tehnică, totuşi învăţarea în faţa
ordinatoruluipredispune la izolare. Elevul poate opta pentru non-interacţiune cu profesorul sau
cu ceilalţi elevi din diferite motive (pentru a nu deranja, pentru că este neplăcut să adreseze
întrebări din partea de conţinut pe care nu a înţeles-o sau pentru că este deja obosit atunci
când începe să studieze).
Un alt paradox este evidenţiat de faptul că, deşi IAC-ul reprezintă trecerea de la o
pedagogie centrată pe conţinut la o pedagogie centrată pe nevoile şi interesele elevilor,
accentul este pus în principal pe informare şi pe formarea unor deprinderi şi capacităţi
intelectuale, omiţându-se formarea deprinderilor practice (nu putem realiza, în cazul
învăţământului on-line experimente de laborator complexe sau diverse alte operaţii ci le
putem doar simula virtual, în felul acesta practica efectivă fiind înlocuită de „învăţarea pe
simulator”). Astfel, nu orice disciplină se pretează învăţământului desfăşurat cu ajutorul
ordinatorului.
Pe de altă parte, IAC-ul dezvoltă capacităţi şi deprinderi care, în învăţământul
tradiţional, sunt minimalizate: capacitatea de autoformare (de autoînvăţare şi autoevaluare),
pune accent pe dezvoltarea capacităţii de aplicare, analiză şi sinteză (sarcinile elevilor din e-
learning fiind în totalitate aplicative sau reflexive, nemaiexistând, în cazul testărilor, subiecte
de ordin reproductiv); de asemenea, se dezvoltă şi responsabilitatea elevului.
Introducerea TIC în învăţământul tradiţional presupune o schimbare de mentalitate
didactică, o depăşire a locurilor comune şi o permisivitate la nou, ceea ce nu este la îndemâna
oricui. Deci, ne putem împiedica de „mentalităţi tradiţionale”, de „bariere de comoditate” care
cu greu pot fi depăşite. Să nu uităm că implicarea în IAC presupune eforturi suplimentare din
partea cadrului didactic: adaptarea lecţiei tradiţional la forma electronică (sau conceperea
totală a unui modul de lecţii desfăşurate cu ajutorul ordinatorului), timp oferit elevilor (pentru
corectarea temelor, pentru feed-back, pentru explicaţii suplimentare şi indicaţii în rezolvarea
sarcinilor), identificarea modalităţilor de motivare a elevilor şi de susţinere a învăţării
acestora. Beneficiile elevilor implicaţi într-o secvenţă de lecţii desfăşurate cu ajutorul

28
ordinatorului sunt multiple: o bună motivaţie pentru activitate; o învăţare mai eficientă şi o
înţelegere mai bună a conţinutului; o calitate superioară a educaţiei; un acces mai mare la
comunicarea cu profesorul; mai multă comunicare între elevi; acces nelimitat la autoevaluare;
feed-back imediat şi consistent.
Pe de altă parte, realitatea relevă şi anumite „probleme” (dezavantaje) ce apar la elevii
implicaţi în IAC: uneori apare un anumit nivel de frustrare şi insatisfacţie; probleme tehnice şi
logistice; eventuale confuzii asupra cerinţelor; interesul scăzut; „neplăcerea” de a adresa
întrebări.
Unele din aceste dezavantaje pot fi înlăturate printr-o mai bună organizare a lecţiei şi
identificarea unor modalităţi optime de sporire a interesului şi dezvoltare a motivaţiei elevilor.
Deoarece TIC au pătruns cu repeziciune în aproape toate domeniile de activitate, nu
este posibilă minimalizarea rolului acestora în procesul de învăţământ. Implicarea IAC-ului în
procesul individual de învăţare a adus importante contribuţii la dezvoltarea învăţământului.
Astfel, este necesar să oferim acestei forme de învăţământ importanţa pe care o merită,
încercând în permanenţă să-i îmbunătăţim părţile slabe şi să-i înlăturăm, pe cât este posibil,
neajunsurile.
O serie de studii comparative efectuate pentru diverse variabile educaţionale au
relevat o serie de regularităţi ce pot fi reţinute ca fiind efecte ale utilizării computerului în
educaţie:
- Vârstă: Cele mai multe experimente atestă că instruirea asistată de
calculator dă rezultate mai bune la elevii cu vârste mai mici faţă de cei mari;
- Nivelul de educaţie: Elevii cu rezultate şcolare modeste progresează mai bine
decât cei cu rezultate meritorii;
- Stare economică: Elevii dezavantajaţi economic i-au devansat pe cei
consideraţi privilegiaţi, în condiţiile în care pentru primii s-a asigurat o familiarizare cu
tehnicile curente de studiu mediate de computer;
- Intelect şi dezvoltare: Elevii cu disabilităţi mintale sau fizice au demonstrat
capacităţi crescute de învăţare faţă de situaţia învăţării tradiţionale; unele studii susţin chiar
o evoluţie pe ansamblu mai bună în sens strict a curbei progresului faţă de elevii non-
handicapaţi;
- Sex: O serie de cercetări au conchis că în ceea ce prive te diferenţele legate de
performanţele învăţării dintre băieţi şi fete, nu se poate stabili o deosebire semnificativă
statistic.

29
 Cele mai indicate arii curriculare de impact a instruirii asistate de calculator: limbile
străine, matematica, literatura, lingvistica.
Pentru a înţelege mai bine relaţia elev-computer, cercetătorii preocupaţi de atitudinile,
emoţionalitatea şi feed-back-ul elevilor au inventariat şi alte beneficii ale utilizării
computerului în învăţare: atenţie sporită, rezistenţă bună la oboseală, învăţare independentă,
dezvoltarea capacităţii de autocorectare, divertisment şi joc asociat învăţării, individualizarea
învăţării, ritm diferenţiat de lucru, recunoaşterea greşelii, obţinerea de feed-back imediat,
control asupra propriei învăţări, motivaţie superioară, evitarea completă a imparţialităţii
datorate aspectelor privind rasa ori etnia, toleranţă crescută la frustrare şi teamă.
Toate acestea ne permit să evidenţiem câteva consecinţe pedagogice ale utilizării
calculatorului în educaţie:
- Stimularea interesului faţă de nou. Legea de bază ce guvernează educaţia asistata
de calculator o reprezintă implicarea interactivă a elevului in acţiunea de prezentare şi
transmitere de cunoştinţe, captându-i atenţia subiectului si eliminând riscul plictiselii sau
rutinei.
- Stimularea imaginaţiei. De la jocurile pe calculator care dezvoltă abilităţi de
utilizare, imaginaţia si viteza de reacţie, de la prezentări grafice atractive, elevul poate ajunge
să creeze propriile instrumente soft.
- Dezvoltarea unei gândiri logice. Descompunerea unei teme in etape de elaborare
organizate secvenţial, organizarea logica a raţionamentului reprezintă demersuri cognitive ce
aduc câştig in profunzimea si rapiditatea judecării unei probleme.
- Simularea pe ecran a unor fenomene si procese, unele extrem de costisitor de
reprodus în laborator, ajută la o bună înţelegere a acestora.
- Optimizarea randamentului predării prin exemplificări multiple;
- Elevul participă la propria formare prin autoeducaţie;
- Elevul învaţă in ritm propriu, fără emoţii şi stress care sa-i modifice
comportamentul;
- Aprecierea obiectiva a rezultatelor si progreselor obţinute.
Pe fondul entuziasmului aprecierilor tehnologiei informatice utilizate în educaţie
s-au conturat şi atitudini prudente în comunitatea specialiştilor, cade exemplu, întrebările
referitoare la rolul multimediei în instruire: Poate multimedia să înlocuiască profesorul?
Poate multimedia să reprezinte profesorul perfect, să ofere o strategie instrucţională
perfectă? Dincolo de toate acestea se poate afirma că profesorii buni sunt în prezent mai buni
decât maşinile în ceea ce priveşte luarea deciziilor şi în design-ul instruirii.

30
 3. ASPECTE PSIHOLOGICE ALE RELAŢIEI OM – COMPUTER ÎN
CADRE EDUCAŢIONALE

Utilizarea computerului în cadrul actului educaţional modifică profilul acestuia.

Practic, ordinatorul preia şi dezvoltă unele dintre funcţiile învăţământului „clasic”, creând în
acelaşi timp facilităţi şi oportunităţi. Pe de altă parte însă, utilizarea calculatorului în
învăţământ a condus şi la dezvoltarea unor noi aspecte legate de comunicarea şi relaţionarea
educaţională, de motivaţia şcolară şi de influenţa aspectelor personalităţii asupra noului tip de
învăţare. Oricum trebuie subliniat faptul că, în ciuda unor poziţii triumfaliste, nu se poate
vorbi, deocamdată, de o substituire a educatorului cu ordinatorul. Deşi din ce în ce mai
perfecţionat, calculatorul rămâne doar un instrument, ce-i drept, din ce în ce mai util.
Diferitele sarcini care impun utilizarea ordinatorului au ridicat, de mult timp,
problema interacţiunii dintre utilizator şi calculator. Altfel spus, cercetătorii fenomenului au
fost interesaţi de formele acestei interacţiuni şi de urmările ei, atât în plan individual cât şi în
plan social. S-au născut astfel o serie exigenţe care vizează designul elementelor hardware şi
software, toate având drept scop realizarea unor produse utile, uşor de folosit şi plăcute din
punct de vedere estetic.
O primă observaţie ce poate fi făcută în acest punct se referă la faptul că analiza
acestei interacţiuni om-maşină poate fi realizată la nivele diferite: individual, la nivelul
grupului, al organizaţiilor sau chiar la nivelul societăţii în ansamblu. Evident, metodologiile
dar şi problemele conceptuale ale acestor nivele de analiză sunt diferite. Domeniul
interacţiunii om-computer este prin excelenţă unul interdisciplinar. Perspectiva psihologică a
acestei relaţii, cea care ne interesează pe noi, se referă în principal la nivele reduse de
agregare, la indivizi sau la grupuri mici şi relaţiile acestora cu ordinatorul. Vedem aici
implicate îndeosebi psihologia cognitivă, cea socială şi cea organizaţională. Putem grupa
aspectele psihologice ale relaţiei om-computer în mai multe categorii mari.

3.1 Aspecte cognitiv-perceptive

În câmpul psihologiei, cele mai multe dintre cercetările efectuate până acum s-au
referit la crearea unor modele pentru a cunoaşte şi explica în amănunt comportamentul de
interacţiune al individului cu ordinatorul. Din păcate, cercetările de până acum nu au putut
oferi un model explicativ satisfăcător referitor LA interacţiunea om-computer Există mai
multe direcţii de studiu a interacţiunii om – computer care se concretizează într-o serie de

31
aspecte practice cu aplicabilitate imediată în câmpul proiectării activităţilor de învăţare la
distanţă.
O direcţie importantă se referă la aşa-numita modelare cognitivă care încercă să
explice implicarea componentelor cognitive, perceptuale şi motorii în momentul interacţiunii
cu ordinatorul. De la prima lucrare considerată clasică în domeniu – Psihologia interacţiunii
om-computer – (Card, Moran, Newell, 1983) s-au conturat o serie de modalităţi de explicare
şi de interpretare a interacţiunii om-computer prin prisma unor legi şi principii psihologice
„clasice” .
Recent o serie de autori au propus o arhitectură ierarhică a componentelor şi
proceselor psihice implicate în interacţiunea în discuţie. Prin acest model au fost explicate o
serie de fenomene practice, extrem de importante, referitoare la performanţa în sarcina dublă,
atenţia distributivă etc.
Modelarea cognitivă a avut şi are o multitudine de aplicaţii practice mai ales în ceea
ce priveşte proiectarea interfeţelor software. În cazul învăţământului, proiectarea şi realizarea
tuturor programelor utilizate în acest scop trebuie să ţină seama de caracteristicile psihologice
şi senzoriale ale omului.
Aspecte cum ar fi forma, culoarea, dimensiunile, intuitivitatea prezentărilor trebuie să
se afle totdeauna în centrul atenţiei educatorului care concepe suporturile de învăţare. Mediile
virtuale, în special cele 3D, implică o multitudine de aspecte perceptuale, cognitive dar şi
sociale. De aceea proiectarea acestor medii în conformitate cu posibilităţile umane şi în scopul
îmbunătăţirii performanţelor individuale constituie o adevărată provocare.
În cazul Internetului (www) aspectele senzorial-cognitive capătă noi valenţe. Este
vorba în primul rând despre interactivitate (care în treacăt fie spus nu este deosebit de
dezvoltată) ca şi, din nou, despre accesibilitatea materialelor prezentate (plecând de la
principiile de organizare propuse de Gestaltism). Toate aceste elemente, îmbogăţite cu
principii din biblioteconomie, au creat domeniul arhitecturii informaţiei în cadrul căruia
sistemele de organizare, navigare, etichetare şi căutare oferă accesibilitate cognitivă
utilizatorului.
Primele studii privind interacţiunea om-computer nu ţineau foarte mult seama de
diferenţele individuale. Astăzi, odată cu larga extindere a utilizării computerelor, problema
accesibilităţii cognitive în proiectarea şi structurarea conţinuturilor şi a informaţiilor trebuie,
din ce în ce mai mult, să ţină seama de grupa de vârstă căreia îi sunt adresate informaţiile ca şi
de nivelul de cunoştinţe în utilizarea calculatorului. Într-o particularizare la cazul ID,

32
accesibilitatea cognitivă trebuie să se traducă printr-o proiectare a site-urilor şi a suporturilor
educaţionale în conformitate cu populaţia-ţintă.
În sfârşit, o altă direcţie de cercetare în cadrul interacţiunii în discuţie, şi anume cea
legată de cunoaşterea distributivă, a permis dezvoltarea unor aspecte practice privind
conceperea şi aranjarea mediului de lucru, forma şi dimensiunile echipamentului hardware
utilizat.
Întrebări şi exerciţii
1.De ce este importantă cunoaşterea caracteristicilor psihologice ale elevilor atunci
când se utilizează ordinatorul în cadrul lecţiilor.

3.2 Comportamente educaţionale şi de comunicare în context tehnologic

Utilizarea ordinatorului în educaţie a determinat o serie de aspecte şi răspunsuri
comportamentale specifice de care trebuie să se ţină seama. O primă categorie de aspecte se
referă la comunicarea dintre elev şi profesor.
În mod practic, utilizarea calculatorului în învăţare poate îmbrăca o serie de forme
care implică aspecte comunicaţionale specifice. Astfel, se poate vorbi despre o învăţare
asistată de calculator (IAC) care se realizează în principal în maniera faţă în faţă. De obicei
este vorba despre o „portare” a unor lecţii în format electronic pentru a le face mai atractive.
În acest caz, comunicarea elev-profesor este una directă, nemijlocită, care se supune regulilor
clasice ale comunicării didactice.
Spaţiul virtual ca loc de întâlnire şi de comunicare este, sau ar trebui să fie, unul
dintre cele mai importante aspecte referitoare la comportamentele individuale în contextul
noilor tehnologii. Practic, nu se poate afirma existenţa unei instruiri asistate de calculator
eficientă fără o activitate de cooperare şi comunicare bine fundamentată. Din punct de vedere
teoretic ne referim la o serie de „instrumente” pe care le oferă dezvoltările tehnologice
contemporane.
În primul rând trebuie inclus în această categorie e-mail-ul. Acest instrument a căpătat
o extindere din ce în ce mai mare iar dezvoltările informatice recente l-au transformat într-un
fenomen cu certe consecinţe sociale. Din perspectivă psihologică, comunicarea prin
intermediul e-mail-ului are câteva caracteristici de care trebuie să se ţină seama:
 e-mail-ul „a dat cuvântul” multor oameni care mai înainte nu şi-au făcut cunoscute
opiniile, nu au participat la discuţii sau nu au comunicat cu alţii;
 datorită faptului că indivizii nu primesc un feed-back imediat în ceea ce priveşte
conţinutul comunicării, e-mail-ul a permis şi oamenilor mai emotivi să se exprime;

33
  datorită aspectului anterior trebuie subliniat caracterul emoţional (uneori foarte
accentuat) care defineşte comunicarea prin e-mail.
 uşurinţa cu care se realizează acest tip de comunicare a dus, uneori, la apariţia unor
fenomene adverse cum ar fi supraîncărcarea informaţională.
În al doilea rând, forumul sincron (chat-ul) oferă de multe ori un suport extrem de
preţios în domeniul utilizării computerului în educaţie în special datorită calităţii acestuia de a
oferi posibilitatea de a purta o conversaţie în timp real (evident cu condiţia unui suport tehnic
adecvat) cu o serie de parteneri selecţionaţi.
În cazul utilizării acestui instrument, atunci când se utilizează aşa-numitele forumuri
sincrone închise (rezervate doar unui grup) poate să apară problema prelucrării şi decelării
rapide a informaţiilor apărute pe ecran. În ciuda aparentelor dificultăţi, o serie de studii
evaluative au demonstrat faptul foarte interesant că, după o foarte scurtă perioadă de
acomodare, indivizii nu au întâmpinat mai multe dificultăţi de înţelegere decât în cazul unei
conversaţii faţă în faţă.
În al treilea rând, mai mult ca o aspiraţie decât ca o realitate curentă, în IAC pot fi
utilizate şi instrumentele pentru conferinţe audio şi video. Transmiterea în timp real a
imaginii şi sunetului, prin intermediul Internetului, este una dintre realizările tehnice de vârf
în domeniul comunicării la distanţă. Realizarea videoconferinţelor este direct legată de
existenţa conexiunii Internet de bandă largă şi de viteze foarte mari de transfer a datelor, ceea
ce, trebuie să recunoaştem, nu constituie condiţii uşor de atins. În plus, calitatea acestor
transmisii poate fi, de multe ori, un impediment în realizarea unei comunicări adecvate.
Întârzierile semnalului video sau audio pot distorsiona extrem de mult informaţia transmisă.
Şi nu ne referim aici doar la informaţia verbală, ci la ansamblul comunicării (non-verbale şi
paraverbale) care îşi pierde mare parte din calitate şi semnificaţie. Un studiu interesant
referitor la virtuţile video-conferinţei a demonstrat un lucru extrem de interesant. Atunci când
video-conferinţa se desfăşoară între persoane care se cunosc bine, calitatea comunicării a fost
net superioară cazului în care persoanele participante se cunosc puţin sau de loc. În plus, în
cazul primului grup, o conferinţă audio are exact aceeaşi eficienţă ca şi o video-conferinţă.
Căutarea de informaţii cu ajutorul ordinatorului sau altfel spus comportamentul
de căutare a informaţiilor cu ajutorul calculatorului constituie unul dintre elementele esenţiale
ale activităţii de învăţare, indiferent de forma sub care se desfăşoară aceasta.
O serie de studii recente au studiat comportamentul individului atunci când caută
informaţii pe Internet. „Mişcarea” pe internet a individului, de la o sursă de informaţii la alta,
constituie, în esenţă, un proces complex de evaluare a surselor şi de adoptare a unor decizii,

34
uneori sub presiunea timpului. Acest studiu, care, în treacăt fie spus, are la bază un model
matematic extrem de elaborat, poate indica unul dintre principiile de bază privind elaborarea
suporturilor de învăţare. Se impune astfel ca un suport de învăţare să ofere mai degrabă o
perspectivă globală asupra domeniului în discuţie decât să fie o colecţie de date şi informaţii (
de multe ori cu pretenţii de exhaustivitate). Astfel suporturile de învăţare ar putea să indice
surse şi adrese de informare suplimentară pentru cei care doresc să cunoască mai mult. În
plus, utilizarea surselor suplimentare de informare de pe Internet poate conduce la
îmbunătăţirea capacităţii cursanţilor de evaluare a informaţiilor şi de luare a unei decizii.
În completarea principiului accesibilităţii cognitive şi a celui evaluativ-decizional
căutarea informaţiilor pe internet este marcată şi de motivaţia actului căutării. Un principiu
empiric, extrem de popular între designerii web, spune că în general dacă după trei clic-uri
consecutive individul nu găseşte cel puţin informaţii care să sugereze că se găseşte pe drumul
cel bun el va părăsi acel site. În mod evident, asistăm la o problemă care vizează motivaţia
actului de căutare a informaţiilor.

3.3 Aspecte privind personalitatea elevului/cursantului

Pe măsură ce perspectiva noastră asupra educaţiei se extinde, de la un mediu de
învăţare limitat de cei patru pereţi până la un mediu de învăţare virtual, on line şi concepţia
clasică asupra procesului de predare-învăţare se modifică. În contextul oferit de noile
tehnologii informatice rolurile celor doi actori principali, profesorul şi elevul, se modifică
substanţial în raport cu rolurile clasice.
Din această perspectivă, se impune recunoaşterea unei diversităţi de stiluri de învăţare
ale elevilor foarte diferite astfel încât materialele oferite prin intermediul ordinatorului trebuie
să aibă un design flexibil, adaptabil oricăror cerinţe. În cadrul acestei abordări, rolurile
profesorului şi elevului se modifică în consecinţă.
Astfel profesorul va trebui să-şi definească şi să îmbogăţească în mod continuu
conţinuturile, în timp ce elevul va trebui să-şi dezvolte capacitatea de explorare şi de analiză a
acestor conţinuturi într-o manieră colaborativă şi în conformitate cu propriile scopuri. Astfel
se defineşte o nouă relaţie profesor-elev.
În cadrul acestor modificări evidente, elevul va trebui să fie mult mai activ implicat în
propriul proces de învăţare. În acest context, trăsăturile de personalitate ca şi stilurile de
învăţare vor condiţiona participarea la propria formare.

35
3.3.1 Stil de învăţare – stil cognitiv
Termenul de „stil” este unul care s-a impus relativ recent în literatura psihologică şi
pedagogică deşi el nu este nou în cadrele acestor domenii. Studiul bibliografiilor de
specialitate ne indică faptul că de aproximativ 40-50 de ani termenul şi-a făcut loc în câmpul
psihologiei şi ştiinţelor educaţiei.
Învăţarea de-a lungul întregii vieţi şi în contexte diverse poate sugera faptul că
oamenii pot fi mai bine motivaţi pentru această activitate cunoscându-şi punctele tari şi
punctele slabe ale propriei acţiuni de învăţare. Pe de altă parte, un răspuns individualizat,
personalizat al educatorilor la aceste capacităţi mai mult sau mai puţin dezvoltate, poate
implica o retenţie mai rapidă, o mai bună fixare a cunoştinţelor, o actualizare mai rapidă şi
mai precisă. Cu alte cuvinte, „a învăţa să înveţi” poate constitui sintagma echivalentă
succesului academic. Cadrele educaţionale contemporane ca şi dezvoltările de tipul IAC-ului
impun, pe bună dreptate, o regândire din temelii a actului individual de învăţare.
Stilul cognitiv, respectiv stilul de învăţare poate fi definit ca fiind un mod de
funcţionare constant şi invariabil pe care indivizii îl demonstrează în cadrul activităţilor
intelectuale şi perceptuale o modalitate individuală de procesare şi evaluare a informaţiilor,
de rezolvare, a problemelor şi de luare a deciziilor.
Teorii contemporane fac de multe ori referire la diferite stiluri: cognitive, de învăţare,
de gândire. Cele trei stiluri despre care vorbim sunt, în mod evident complementare;
plecându-se de la un anume stil de gândire, se trece spre un stil cognitiv specific, ajungându-
se la un stil de învăţare personal. Plecând de la punctele de vedere amintite, pot fi menţionate
două mari orientări şi arii conceptuale care vizează studiul stilului cognitiv (de învăţare).
Prima se referă la modalităţile diferite în care indivizii percep, îşi reprezintă şi
procesează informaţia. Dacă există un punct de vedere unitar în afirmarea faptului că fiecare
individ îşi dezvoltă un stil cognitiv propriu, această unanimitate dispare atunci când se
vorbeşte despre elementele constituente ale stilului cognitiv.
Cea de-a doua orientare se referă la răspunsul oferit la întrebarea: poate fi învăţat sau
influenţat stilul cognitiv?
Unele concepţii susţin că stilul este înnăscut datorită deprinderilor care stau la baza
actului de gândire. Astfel, oricâte încercări de schimbare sau de influenţare s-ar face, stilul
cognitiv al individului rămâne neschimbat.
Mult mai apropiate de realitate sunt însă acele poziţii care susţin că un anume stil de
gândire poate fi învăţat şi educat, plecând de la contexte specifice. A învăţa să înveţi poate
însemna de fapt, a-ţi dezvolta un stil propriu, individual de studiu şi de învăţare, stil ce ţine

36
seama de: particularităţi psiho-senzoriale, dotare nativă, capacităţi şi abilităţi personale.
Tocmai aceste puternice determinări subiective şi individuale fac din studiul stilurilor de
învăţare o încercare dificilă şi laborioasă. În plus, noţiunea de stil de învăţare introduce şi o
conotaţie intuitivă şi introspectivă, ce ţine de autocunoaştere şi de preferinţele proprii.
Cercetările întreprinse asupra stilului de învăţare sunt extrem de eterogene şi
subsumează o serie extinsă de nivele ale comportamentului de învăţare. De asemenea, în afara
acestei lipse de unitate a abordărilor, ceea ce se poate afirma cu certitudine este că studiile
asupra stilurilor de învăţare au acoperit o realitate comportamentală extrem de largă şi au
introdus un element de indeterminare foarte ridicat în ceea ce priveşte definirea termenului în
discuţie.
Influenţa stilului de învăţare în cadrul IAC-ului este evidentă şi din această
perspectivă vom face, în continuare referire la două dintre cele mai influente modele
explicative asupra stilurilor de învăţare:
 modelul învăţării experienţiale dezvoltat de Kolb (1984)
 indicatorul asupra tipurilor de personalitate Myers-Briggs (1993).

3.3.2. Modelul lui Kolb în contextul IAC

Teoria lui Kolb privind stilurile de învăţare a fost publicată în 1984 în lucrarea
„Învăţarea experienţială: Experienţa ca sursă a învăţării şi dezvoltării”.
Acest model face distincţie între patru stiluri de învăţare sau preferinţe care sunt
bazate pe un ciclu de învăţare în patru stadii. Modelul oferă o cale de înţelegere a stilurilor
individuale de învăţare dar şi un ciclu experienţial care se aplică tuturor. Ciclul de învăţare
ocupă un loc central în cadrul teoriei sale. Experienţele concrete – imediate constituie baza
pentru observaţii şi reflecţii. Aceste observaţii şi reflecţii sunt asimilate şi distilate într-o serie
de concepte abstracte ce produc noi implicaţii pentru acţiune şi care pot fi testate în mod activ
prin crearea de noi experienţe. În mod ideal, (dar nu întotdeauna) acest proces poate fi
reprezentat sub forma unei spirale, un ciclu în care individul trece prin diverse stadii:
experienţă, reflecţie, gândire şi acţiune. Aceste reflecţii sunt asimilate şi apoi translate în
concepte abstracte ce au implicaţii pentru acţiune. În cadrul acţiunii individul testează şi
experimentează aceste noi concepte, proces ce stă la baza dezvoltării de noi experienţe.
Modelul propus de către Kolb funcţionează pe două nivele:
I. Un ciclu de patru stadii ale cunoaşterii:
 Experienţă concretă (CE);
 Observaţie reflexivă (RO);

37
  Conceptualizare abstractă (AC);
 Experimentare activă (AE).
II. Un set de patru definiţii ale stilurilor de învăţare (fiecare reprezentând o combinare
a două modele de cunoaştere preferate preferate):
 stilul Divergent (CE/RO);
 stilul Asimilator (AC/RO);
 stilul Convergent (AC/AE);
 stilul Acomodator (care permite acomodarea) (CE/AE).
Tendinţa şi capacitatea individului de a reconcilia, de a armoniza şi de a integra cu
succes cele patru stiluri de învăţare creste pe măsura maturizării acestuia. De asemenea,
afirmă Kolb, cunoaşterea se desfăşoară de-a lungul unei spirale ce poate fi concepută în sensul
dialecticii kantiene, spirală ce cuprinde următoarele etape: activitate - procesare - generalizare
- planificare - activitate nouă.
Indiferent de influenţele suferite, modelarea unui stil de învăţare individual este, în
concepţia profesorului american, produsul a două perechi de variabile aflate în opoziţie şi
aşezate la extremităţile unor axe:

Experienţă
concretă

Experimentare Observaţie
activă reflexivă

Conceptualizare
abstractă

Cele două axe intersectate pot reprezenta într-o manieră sugestivă modalitatea de
apropiere a realităţii prin învăţare, imaginată de Kolb. Astfel axa orizontală a fost denumită
„continuumul proceselor” şi descrie modalitatea prin care individul rezolvă o sarcină (de
învăţare). Axa verticală este denumită „continuumul perceptual” şi descrie răspunsul cognitiv
al individului la sarcină, respectiv modul în care gândeşte sau recepţionează informaţia.

38
 În esenţă, stilul individual de învăţare se formează în diversele puncte de intersecţie
ale celor două axe, respectiv este produsul a două decizii; pe de o parte este vorba despre
„experienţa de a înţelege” modalitatea în care încercăm să realizăm sarcina de învăţare, prin
acţiune directă sau prin observaţie (dihotomia dintre „a face” şi „a observa”) şi, pe de altă
parte, este vorba despre modul de creare a informaţiei (dihotomia dintre gândire sau simţire).
Cu alte cuvinte, individul uman poate să se apropie de sarcina de învăţare, optând
între experimentare, manipulare a obiectelor, cunoaştere „tangibilă”, pe de o parte şi, pe de
altă parte, obţinere a informaţiilor, prin procese cognitive, analiză, conceptualizare.
În acelaşi timp, individul transformă experienţa cognitivă în elemente informaţionale
semnificative, fie observându-i pe alţii şi reflectând la ceea ce se întâmplă, fie, acţionând într-
o manieră nemijlocită, printr-o experimentare activă. Toate aceste elemente pot fi sintetizate
în cadrul unei matrici care poate defini cele patru stiluri de învăţare propuse de către Kolb.

Mod de cunoaştere acţiune observaţie

Stil de învăţare (Experimentare Activă
AE)
atingere a obiectelor Stilul Acomodator
(Experienţă Concretă CE) (CE/AE)
reflectare, gândire Stilul Convergent
(Conceptualizare Abstractă AC) (AC/AE)
- (Observaţie Reflexivă - RO)
Stilul Divergent
(CE/RO)
Stilul Asimilator
(AC/RO)

Descrierea celor patru tipuri de învăţare, în contextul IAC poate oferi sugestii
interesante pentru cei implicaţi în oferirea acestui model educaţional.
Elevul cu un stil Asimilator („observă şi reflectează”). Stilul de învăţare asimilator
este orientat către o abordare concisă, logică, centrată pe idei şi pe concepte. De aceea, o
lecţie concisă, logică, structurată le vine mult în ajutor. Elevii care demonstrează un astfel de
stil de învăţare au nevoie de explicaţii clare, precise, la obiect, în detrimentul unor abordări
practice. Acesta este un element defavorizant pentru stilul asimilator; aceşti elevi au nevoie de
comunicare permanentă cu profesorul sau în condiţii de învăţare on-line au nevoie de contact
în timp real cu profesorul pentru a obţine explicaţia atunci când au nevoie de ea. Excelează în
capacitatea de a înţelege o gamă largă şi diversă de informaţii şi de a le organiza într-o formă
clară şi logică. Indivizii asimilatori sunt mai puţin atraşi de oameni şi mai mult preocupaţi de
idei şi de concepte abstracte, fapt important in cazul învăţării mediate de ordinator deoarece
aceştia nu vor fi afectaţi foarte mult de lipsa contactelor faţă în faţă. În situaţii de învăţare

39
formală cei care se bucură de acest stil de învăţare preferă lectura, explorarea modelelor
analitice, reflecţia asupra celor învăţate. Indivizii caracterizaţi prin acest stil de învăţare, chiar
cu limitările prezentate, par a constitui buni subiecţi ai IAC-ului şi e-learning-ului.
Elevul cu un stil Divergent („simte şi priveşte”). Elevii care manifestă acest stil sunt
capabili să privească lucrurile din perspective diverse, din unghiuri de vedere uneori opuse.
Sunt indivizi sensibili, care preferă să observe decât să acţioneze, care adună informaţii şi îşi
utilizează imaginaţia pentru a rezolva diversele probleme. Aceşti indivizi se manifestă foarte
bine în situaţiile care presupun producţia de idei (de tipul brainstormingului). În cadrele IAC-
ului aceşti indivizi sunt mai puţin productivi. Ei au nevoie de interlocutori umani, de relaţii cu
semenii, de confruntare intelectuală, lucru mai puţin posibil în ceea ce priveşte acest model
educaţional. Indivizii cu un stil de învăţare divergent au interese culturale largi şi le place să
fie bine informaţi, fapt care este favorabil stimulării comportamentul de căutare a
informaţiilor pe Internet. Sunt interesaţi de ceilalţi oameni, sunt imaginativi şi empatici,
iubesc arta. Cei caracterizaţi de acest stil de învăţare, preferă activităţile de grup (inclusiv
învăţarea), ştiu să asculte şi să-şi înţeleagă interlocutorii şi preferă să primească un feed-back
individualizat. Toate aceste caracteristici îndepărtează cumva subiecţii caracterizaţi printr-un
stil de învăţare divergent. de IAC.
Stilul Convergent („acţionează şi reflectează”). Elevii care sunt caracterizaţi de acest
stil de învăţare sunt orientaţi către rezolvarea de probleme şi îşi vor utiliza cunoştinţele în
direcţia găsirii de soluţii practice. Aceştia preferă abordările tehnice şi sunt puţin preocupaţi
de semeni sau de aspectele de relaţionare interpersonală. Reprezentanţii acestui stil de
învăţare pot găsi cu uşurinţa utilizări practice ale ideilor şi teoriilor şi, în general, sunt atraşi
de aspectele tehnice şi tehnologice, experimentează idei noi care îi conduc spre aplicaţii
practice. Din perspectiva IAC-ului, aceşti elevi au capacitatea unei adaptări relativ facile la
exigenţele impuse de acest model educaţional. Faptul că nu sunt interesaţi de aspectele
relaţionării interumane ori uşurinţa cu care pot găsi rezolvări practice problemelor teoretice,
atracţia faţă de elementele tehnologice le facilitează lucrul în context electronic. Dorinţa
accentuată de a acţiona, de a realiza ceva practic sugerează că aceşti elevi nu au totdeauna
deschiderea pentru a căuta şi selecta informaţia, chiar şi prin intermediul Internetului.
Stilul Acomodator („acţionează şi simte”). Stilul acomodator este specific celor care se
bazează mai ales pe intuiţie decât pe raţiune şi logică. De obicei, elevii care au un astfel de stil
de învăţare, utilizează experienţa altora şi preferă să acţioneze, să rezolve probleme practice.
Aceştia sunt atraşi de noi provocări şi experienţe şi preferă acţiunea şi iniţiativa. Cei care
manifestă un stil acomodator preferă munca în echipă, îşi stabilesc scopuri, clare şi precise,

40
încercând atingerea acestora pe căi din cele mai diverse. E-learning-ul poate constitui o
provocare pentru aceste persoane dar numai pe termen extrem de limitat şi numai în cazul în
care aceştia au nevoie de informaţie pentru a o pune în practică sau a rezolva probleme reale.
Activismul accentuat al acestor persoane le face să nu se adapteze cu foarte mare uşurinţă la
sistemul învăţământului mediat de ordinator.
De obicei elevii manifestă o aplecare mai accentuată pentru unul sau altul dintre
stiluri, dar există şi semeni de-ai noştri care demonstrează deschidere către mai multe stiluri,
adică se bucură de un stil multimodal.
În general, este relativ dificil pentru o persoană să îşi modifice radical stilul de
învăţare. Această modificare poate fi văzută sub forma unor ajustări parţiale a unor
comportamente în scopul de a răspunde la anumite exigenţe impuse de noul model
educaţional. Pe de altă parte şi studenţii vor fi mai eficienţi în activitatea de învăţare dacă
aceasta este modelată conform preferinţelor manifestate. De exemplu stilul asimilator va fi
derutat dacă i se va cere atingerea unei sarcini fără instrucţiuni scrise şi fără precizări clare
asupra ţelului de atins, după cum stilul acomodator va fi frustrat atunci când va avea de citit o
mulţime de instrucţiuni scrise şi când nu va putea avea ocazia să acţioneze imediat.
Întrebări şi exerciţii
1.Comentaţi importanţa adecvării lecţiilor desfăşurate cu ajutorul ordinatorului la
stilul cognitiv individual.

3.3.3. Personalităţi diferite-stiluri de învăţare diferite

Plecând de la unele abordări contemporane asupra personalităţii umane se pot
evidenţia o serie de paralelisme între tipul de personalitate şi stilul individual de învăţare. Fără
a intra în foarte multe detalii de ordin teoretic, o abordare relativ recentă a tipurilor de
personalitate – Indicatorul Myers-Briggs asupra Tipurilor de Personalitate (IMBT) [Myers-
Briggs,1993] – propune (sub influenţa lui Jung) patru criterii pentru definirea tipurilor de
personalitate:
1. În funcţie de locul unde îşi focalizează individul atenţia: asupra lumii exterioare (tipul
extravertit), respectiv asupra persoanei proprii (tipul introvertit);
2. În funcţie de modalitatea de achiziţionare a informaţiilor, respectiv predominanţa
senzaţiilor (tipul senzorial) sau a intuiţiei (tipul intuitiv);
3. În funcţie de modalitatea de luare a deciziei: dacă predomină gândirea (tipul reflexiv)
respectiv afectivitatea (tipul afectiv);

41
 4. În funcţie de modalitatea în care se orientează individul în lumea înconjurătoare:
predominanţa raţiunii (tipul raţional), respectiv predominanţa percepţiilor (tipul
perceptiv).
Acestea fiind premisele, unele cercetări leagă aceste criterii de anumite stiluri de
învăţare în contextul IAC şi în context e-learning [Soles, Moller, 1999]. Tipurilor de
personalitate le sunt ataşate o serie de caracteristici care definesc anumite stiluri de învăţare.
Extravertiţii agreează lucrul în echipe şi colaborarea iar în contextul utilizării
ordinatorului în învăţare aceştia se găsesc într-un mediu competitiv, stimulant. Din
perspectiva comunicării extravertiţii preferă învăţarea sincronă şi comunicarea directă.
Pentru introvertiţi, IAC poate constitui oportunitatea pentru a acumula informaţii din
surse diverse pe care le structurează în cadre generale legate de situaţia de învăţare. Aceste
informaţii sunt bine filtrate înainte de a fi comunicate celorlalţi. Astfel, comunicarea
asincronă pare a se potrivi mult mai bine acestui profil de personalitate.
În IAC, tipul senzorial are nevoie de cursuri bine structurate cu instrucţiuni clare şi
precise. El urmăreşte cu minuţiozitate obiectivele şi sarcinile impuse. În context colaborativ
poate juca rolul de organizator al grupului indiferent dacă e vorba de relaţii faţă în faţă sau la
distanţă. Acest tip individual poate propune procedee riguroase, pas cu pas pentru rezolvarea
problemelor şi din această perspectivă preferă situaţiile asincrone care îi permit să răspundă în
modalitatea lor specifică – organizat, cu atenţie la detalii.
Intuitivul va găsi în IAC nenumărate posibilităţi pentru a-şi proba intuiţiile, încercând
să construiască o imagine de ansamblu asupra domeniului. Din această perspectivă, în
comunicare şi învăţare, o combinaţie sincron / asincron poate fi benefică. Internetul îi oferă
acestuia posibilităţi nelimitate de a descoperi şi de a explora, de a-şi construi sensuri noi, de a
dezvolta experienţe noi de învăţare.
Reflexivii pot aprecia situaţia de învăţare asistată de calculator dacă este urmat tiparul
unui curs tradiţional cu scopuri, obiective, activităţi şi evaluări precise. Ei pot răspunde într-o
manieră pozitivă unor sarcini cum ar fi studiile de caz, rezolvarea unor probleme logice de tip
cauză-efect. Contractele de învăţare îi pot face pe aceştia să-şi definească în mod clar
scopurile şi aşteptările, elemente care le pot spori motivaţia.
Afectivii pun bază pe sentimentele şi valorile personale şi, în cadrul IAC, pot aprecia
lucrul în grupuri mici. Perspectiva constructivistă oferită de IAC poate fi pe placul acestei
categorii dar, în acelaşi timp ei au mare nevoie de interacţiuni de tip faţă-în-faţă. Din această
perspectivă mediile sincrone de comunicare şi învăţare sunt apreciate de această categorie.

42
 Raţionalii se focalizează asupra sarcinii, doresc să cunoască esenţialul şi acţionează
repede. IAC poate constitui cadrul favorabil pentru a-şi manifesta abilităţile de planificare a
muncii. Respectarea termenelor este unul dintre punctele forte ale acestuia.
Perceptivii sunt curioşi, adaptabili şi spontani. IAC poate fi un prilej în plus pentru a-
şi satisface curiozitatea iar comunicarea sincronă este, de departe, preferată celei asincrone.
Din combinarea acestor criterii, pe baza analizei factoriale şi prin sintetizarea
caracteristicilor de învăţare, Soles şi Moller au propus patru stiluri individuale de învăţare. În
contextul e-learning-ului aceste stiluri de învăţare presupun o abordare diferenţiată iar
strategiile de instruire trebuie să ţină seama de caracteristicile lor.
Tipul de personalitate Stilul de învăţare Strategii de instruire în IAC şi e-
(după IMBTP) learning
Extravertit Auditiv – bazat pe Videoconferinţe, activităţi on line
Intuitiv ascultare şi pe discuţii sincrone, software şi programe cu
directe utilizatori multipli, colaborare la distanţă.
Introvertit Vizual – învăţare prin Instruire asistată de calculator,
Senzorial descriere şi prin videoconferinţe, comunicare şi activităţi
Reflexiv demonstraţii fie sincrone, fie asincrone; ideal pentru e-
learning
Extravertit/Introvertit Tactil – învăţare bazată pe Instruire asistată de calculator care
Senzorial atingere şi pe manevrare impune manevrarea echipamentelor,
Reflexiv căutarea de informaţii în Internet,
activităţi on line sincrone.
Extravertit Kinestezic – învăţare a Acest tip de personalitate poate avea
Intuitiv mişcărilor şi în mişcare dificultăţi în e-learning

după Soles, Moller, 1999

În cadrul IAC-ului, elevii pot dezvolta un anume sentiment de izolare, care poate fi
mai pregnant la extravertiţi decât la introvertiţi, deoarece extravertiţii au nevoie de prezenţa
interlocutorului, de dialog, ca parte a procesului de învăţare. Acest sentiment poate fi evitat
prin programarea unor activităţi de învăţare prin cooperare. Fără aceste activităţi extravertiţii
îşi pot pierde interesul şi motivaţia pentru IAC. Pe de altă parte, introvertiţii pot fi mai puţin
afectaţi de izolare şi mai motivaţi, mai ales atunci când mediul de învăţare nu este unul
competitiv ci unul colaborativ. Participarea activă este esenţială atât din perspectiva
profesorului, cât şi a elevului în contextul IAC-ului.
Toate aceste aspecte referitoare la stilurile individuale de învăţare pot ajuta la
creionarea profilului unei IAC eficiente şi de succes: o lecţie realizată cu ajutorul
ordinatorului trebuie să fie cât mai interactiva, să implice emoţional elevii, feedback-ul oferit

43
trebuie să fie prompt şi la obiect; atmosfera virtuală trebuie să fie cât mai plăcută, apropiată pe
cât posibil de experienţele de învăţare tradiţionale cunoscute, elementele noi în structurarea
materialului de studiu şi în modalităţile de interacţiune trebuie introduse treptat; derularea
lecţiei şi cerinţele de promovare trebuie descrise foarte clar şi exact şi nu în ultimul rând
trebuie păstrat ritmul de învăţare iar motivaţia elevilor trebuie susţinută constant prin metode
şi tehnici psihopedagogice speciale.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ
 Adăscăliţei Adrian, (2007). Instruire asistată de calculator. Polirom, Iaşi.
 Asandului L., Ceobanu Ciprian (coord.),(2007). Abordări statistice şi ipostaze
educaţionale ale modelului e-learning. Editura Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi.
 Brut, Mihaela, (2006). Instrumente pentru E-learning. Polirom, Iaşi.
 Cucoş Constantin, (2006). Informatizarea in educatie. Aspecte ale virtualizarii
formarii. Polirom, Iaşi.

Site-uri web privind IAC

 http://portal.edu.ro/index.php
 http://advancedelearning.com/
 www.siveco.ro

TEME DE CONTROL

Accesaţi site-ul http://advancedelearning.com/ .

Căutaţi exemplele şi modelele de lecţii de Istorie desfăşurate cu ajutorul
calculatorului.
1.Realizaţi o temă de control de 2-4 pagini care să se refere la proiectarea şi realizarea
unei lecţii ajutorul ordinatorului la disciplina istorie.
2. Descrieţi pe o pagină care ar fi, în opinia dumneavoastră, modificările pe care le-
a i aduce în structura unui soft educaţional pentru disciplina Istorie. Explicaţi!

44