Sunteți pe pagina 1din 3

Seminar- Educabilitatea.

Teorii ale educabilitatii

1. Teoriile ereditariste( ineiste):


Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii în devenirea finite
umane, avându-si originile în cercetarile biologilor. În viziunea lor, ereditatea
determina orice evolutie a omului.
Ion Dumitru si Dorel Ungureanu considera ca principala limita a acestei
teorii este descosiderarea factorilor de mediu si educatie în devenirea fiintei
umane. Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau
superioritatea unor rase fata de altele.
• teoria recapitulării al carei promotor este G. Stanley Hall si conform
careiadezvoltarea individului repetă evoluţia speciei;
• teoria maturizarii sustinuta de A. Gesell are la baza premisa că orice
organismviu, inclusiv omul, posedă înscrise încă de la naştere, sub forma
codului genetic, toateinstrucţiunile care îi vor ghida dezvoltarea. Aceste
instrucţiuni devin operante şi seactivează de la sine în momentul în care
organismul ajunge la un anumit grad dematuritate biologică. Altfel spus, ca
urmare a maturizării biologice a organismului, seinstaurează anumite condiţii
organice ce fac posibilă apariţia unor comportamente carenu sunt deloc
dependente de exerciţiu sau învăţare.
• teoria criminalului innascut , promovatade Lambroso;
•teoria impulsurilor, a lui Szondi care ca si cea a lui Lambroso sustine ideea
catoate manifestările vieţii psihice sunt manifestări constituţionale de natură
impulsională, fiecăruia din impulsurile noastre corespunzându-i o genă,
dominantă sau latentă
2. Teoriile ambientaliste:
Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o
încredere absoluta în puterea si valoarea factorilor socio-educationali :
– mediul,
– educatia.
Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii
teoriilor ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat în
sustinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetari apartinând domeniului
biologiei:
– teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca în evolutia
vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental
Unele dintre teoriile ambientaliste au la baza orientarea psihologica de tip
behaviorist a carei premisa centrala este aceea că, în realitate, omul nu
acţionează ci reacţionează la variatele stimulări ale mediului, comportamentul
uman putând fi astfel în totalitate analizat şi explicat prin intermediul schemei
funcţionale stimul-răspuns.De cealalta parte se situeaza teoriile ambientaliste
susţinute îndeosebi de către sociologi, care puneau de acesta data accentul pe
educaţie pe care o vedeau ca pe unul din factorii cei mai importanţi pentru
stabilirea echilibrului social, contribuind astfel la dezvoltarea educaţiei şi
învăţământului contemporan.
Tot printre aceste teorii pot fii inculuse şi unele curente pedagogice
pedocentriste (Key, Montessori, Tolstoi) care susţineau că trebuie să lăsăm
copilul să se dezvolte în mod liber, în cadrul mediului ambiant, conform
trebuinţelor şi aspiraţiilor sale.
In concluzie, putem spune ca atat teoriile ereditariste cat si cele
ambientaliste sunt limitate, intrucat absolutizeaza rolului unui anumit grup de
factori în formarea şi dezvoltarea personalităţii umane, negându-i pe ceilalţi
3. Teoria dublei determinari:
Educatorul este destul de des tentat sa”reconstruiasca” educabilul care ii
este incredintat. Astfel el nu tine cont de trecutul celui pe care il educa. Este
insa un punct de vedere gresit,si cercetatorul H. Atlan scria ” Nu exista tabula
rasa in educatie. Noi incepem intotdeauna prin a pleca de la ceva.” Acest ceva
este un individ marcat prin determinarile individuale sau socioculturale trecute
sau prezente.
Cu intenţia de a depăşi caracterul neştiinţific şi unilateral al celor două
orientări menţionate, unii cercetători au adoptat o poziţie de mijloc,
recunoscand interacţiunea simultana a celor trei factori : ereditate, mediu,
educaţie în procesul formării fiinţei umane.Teoria dublei determinari are la
baza analiza facuta de catre specialisti legat de influenţele eredităţii asupra
dezvoltării individuale si care a pus în evidenţă existenţaunui aşa numit
“interval de reacţie”, ereditatea trasand în cazul fiecărui individ o limită
inferioară şi o limită superioară a dezvoltării, influenţele mediului si ale
educatiei putându-se manifesta doar în interiorul acestor intervale.
In concluzie, putem spune ca dezvoltarea individuala reprezintă procesul
formării la om a noi şi variate seturi de procese, însuşiri şi dimensiuni psihice,
proces ceare la baza ereditatea, este influentat de factorii de mediu si
desavarsit de educatie.

Bibliografie selective:
Negret, I., Educabilitatea. Factorii dezvoltarii personalitatii, in Manual de
pedagogie (coord. I. Jiraga, E. Istrate);
Dumitru, I., Ungureanu, C.,Pedagogie şi elemente de psihologia
educaţiei,Cartea Universitară, Bucureşti, 2005;
Durkheim, E. , Educaţie şi sociologie, E.D.P., Bucureşti, 1995;
Nicola, I. Pedagogie, E.D.P., Bucureşti, 1992;
Cerghit, I., Vlăsceanu, I,Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988;
Surdu, E., Prelegeri de pedagogie generală. O viziune sociopedagogică,
E.D.P.,Bucureşti, 1995;

S-ar putea să vă placă și