FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI

CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

CARACTERISTICILE INTELIGENŢEI EMOŢIONALE LA PREADOLESCENŢI

Teză de an

_________________________

Chișinău – 2021

1
 CUPRINS
INTRODUCERE 3
1. ANALIZA INTELIGENŢEI EMOTIONALE LA PREADOLESCENŢI 5
1.1. Conceptul de inteligență emoțională 5
1.2. Dezvoltarea inteligenței emoționale la vârsta preadolescentă 9
1.3. Profilul psihologic al preadolescentului cu un nivel ridicat al inteligenței
emoționale 14
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI 17
BIBLIOGRAFIE 18
DECLARAŢIE PRIVIND ΟRIGINALITATEA CΟNŢINUTULUI TEZEI DE AN

2
 INTRODUCERE

Inteligenţa emoţională desemnează capacitatea de a recunoaşte propriile emoţii, dar şi pe ale

celorlalţi, de a şti cum să trăieşti emoţii negative şi pozitive. Conform lui D. Goleman, empatia este
un element al inteligenței emoționale, alături de alte componente, precum conștientizarea propriilor
emoții, autocontrolul, motivația. Întrucât empatia se află în strânsă legătură cu inteligența
emoțională, ne-am propus să examinăm nivelul de dezvoltare a inteligenței emoționale și evoluția
acesteia în funcţie de genul, vârsta și mediul social al preadolescenților.
Există multiple faţete ale inteligenţei. Pe măsură ce societatea devine tot mai complexă,
competenţele intelectuale devin şi ele din ce în ce mai sofisticate, însă trebuie reamintit faptul că
inteligenţa înainte de toate înseamnă relaţionare şi acţiune. Socrate şi Platon considerau că
inteligenţa îi permite omului să înţeleagă ordinea lumii şi modul de a se conduce pe sine însuşi, în
timp ce Budha milita pentru eliberarea omului de inteligenţă pentru a ajunge la cea mai înaltă formă
de fericire. Aristotel amintea un factor cognitiv semnificat prin ,,noos” ca cel ce stabileşte relaţia
dintre simţuri şi reflecţie.
Pentru Hegel, inteligenţa era un gardian al întregii vieţi psihice iar Kant o descria ca fiind în
uniune cu sensibilitatea, numai din această întrepătrundere totală şi absolută izvorând cunoaşterea.
Leonardo Da Vinci legase inteligenţa de sensibil, înaintea lui Kant, așezând-o în contextul vieţii,
amintind că experienţa ca atare nu este suficientă pentru om, ea necesitând interpretare şi raportare
la trăirea existenţială. Descartes, se pare că a dat definiţia cea mai apropiată de înţelegerea modernă
a inteligenţei. Filosoful francez definea inteligenţa prin: ,,mijlocul de a achiziţiona o ştiinţă perfectă
privitoare la o infinitate de lucruri”. În această definire se regăsesc cele două poziţii actuale, anume,
de sistem complex de operaţii şi, de aptitudine generală.
Vorbind despre inteligenţă ca sistem complex de operaţii care condiţionează modul general de
abordare şi soluţionare a celor mai diverse situaţii şi sarcini problematice, se au în vedere o serie de
operaţii şi abilităţi ca adaptarea la situaţiile noi, deducţia şi generalizarea, corelarea şi integrarea într-
un tot unitar a părţilor relativ disparate, consecinţele şi anticiparea deznodământului, compararea
rapidă a variantelor acţionale şi reţinerea celei optime, rezolvarea de probleme. Howard Gardner
(1983) părintele modelului Inteligenţelor Multiple susţine existenţa unei structuri cu tipuri de
inteligenţe: lingvistică, logico-matematică, spaţială, muzicală, kinestezică, verbală, naturalistă,
interpersonală, intrapersonală și în ultimii ani inteligența existențială. Cercetătorii contemporani

3
vorbesc de ,,module ale minţii”, alţii despre o ,,societate a minţii”, însă Gardner susţine că deşi
aceste inteligenţe nu sunt neapărat dependente una de alta, rareori ele sunt folosite independent.
Orice persoană normală are un anumit coeficient din fiecare dintre aceste inteligenţe, în schimb
modalităţile în care acestea variază sau se combină sunt la fel de diferite precum chipurile sau
personalităţile indivizilor.
Scopul lucrării еstе de a cercata și de a identifica principalele caracteristici ale inteligenței
emoționale la adolescenți.
Pentru cеrcеtarе s-a prоpus următоarеa ipоtеză de lucru: preadolescenţa şi adolescenţa sunt
ferestre de oportunitate în care inteligența emoțională se dezvoltă și se formează. Preadolescenții
învață să-şi recunoască şi să-şi gestioneze emoţiile, să le transpună în vorbe şi să le folosească în
avantajul lor, consolidând relaţii autentice cu sine şi cu cei din jur.
Оbiеctivеlе tezei sunt:
1. Analiza conceptului inteligenței emoționale la preadolescenți;
2. Dezvoltarea inteligentei emoționale la vârsta preadolescentă;
3. Profilul psihologic al preadolescentului cu un nivel ridicat al inteligenței emoționale.
Mеtоdеlе cеrcеtării.
Mеtоdе tеоrеticе: analiza și sintaza literaturii de specialitate privind problema de cеrcеtarе lansată.

4
 1.ANALIZA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE LA PREADOLESCENȚI

1.1.Conceptul de inteligență emoțională

Termenul „inteligenţă emoţională” a fost formulat pentru prima dată într-o teză de doctorat, în
Statele Unite, în anul 1985. Wayne Leon Payne, consideră că inteligența emoţională este o abilitate
care implică o relaţionare creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă. David Wechsler, autorul
setului de teste standardizate pentru inteligenţă (academică sau teoretică), a remarcat că adaptarea
individului la mediul în care trăieşte se realizează atât prin elementele cognitive, cât şi prin cele non-
cognitive. Mayer şi Salovey (1990, 1993) considerau că inteligenţa emoţională implică o serie de
abilităţi care se referă la perceperea cât mai corectă a emoţiile şi exprimarea lor, accederea sau
generarea sentimentelor atunci când acestea facilitează gândirea, cunoaşterea şi înţelegerea emoţiilor
şi un standard de regularizare pentru promovarea şi dezvoltarea emoţională şi intelectuală. Prin
această definiţie, cei doi autori au vrut să evidenţieze intercondiţionările pozitive între emoţie şi
gândire.
Cea de a doua versiune de tratare a inteligenţei emoţionale cuprinde studiile, realizate de-a
lungul a 25 de ani, de Reuven Bar-On. În 1992, Reuven Bar-On, doctor la Universitatea din Tel
Aviv, a stabilit o clasificare a componentelelor inteligenţei emoţionale astfel:
- aspectul intrapersonal: a) conştientizarea propriilor emoţii - abilitatea de a recunoaşte
propriile sentimente; b) optimism (manifestat prin asertivitate) - abilitatea de a apăra ceea ce este
bine şi disponibilitatea de exprimare a gândurilor, a credinţelor, a sentimentelor, dar nu într-o
manieră distructivă; c) respect sau consideraţie pentru propria persoană - abilitatea de a respecta şi
accepta ce este (la bază) bun; d) autorealizare - abilitatea de a realiza propriile capacităţi potenţiale,
capacitatea de a fi implicat în căutarea unor scopuri, ţeluri care au o anumită semnificaţie şi un
anumit înţeles subiectiv ; e) independenţă - abilitatea de a fi direcţionat şi controlat singur în
propriile gânduri şi acţiuni, capacitatea de a fi liber de dependenţele emoţionale .
- aspectul interpersonal : a) empatie - abilitatea de a fi conştient, de a înţelege şi a
aprecia sentimentele celorlalţi; b) relaţii interpersonale - abilitatea de a stabili, a menţine și întreţine,
relaţii interpersonale reciproc pozitive, acest lucru caracterizându-se prin intimitate, oferire şi
primire de afecţiune; c) responsabilitate socială - abilitatea de a demonstra propria colaborare ca
membru contribuabil şi constructiv în grupul social căruia îi aparţii sau pe care l-ai format.

5
 - adaptabilitate: a) rezolvarea problemelor - abilitatea de a fi conştient de probleme şi
de a defini problemele pentru a genera şi implementa potenţialele soluţii efective; b) testarea
realităţii - abilitatea de a stabili, a evalua corespondenţele între ceea ce înseamnă o experienţă
(trăire) şi care sunt obiectivele existente; c) flexibilitate - abilitatea de a ajusta gândurile, emoţiile şi
comportamentul pentru a schimba situaţia şi condiţiile.
- controlul stresului: a) toleranţa la stres - abilitatea de a te împotrivi evenimentelor şi
situaţiilor stresante fără a te poticni şi, de asemenea, abilitatea de a face faţă acestora în mod activ şi
pozitiv; b) controlul impulsurilor - abilitatea de a rezista sau a amâna impulsivitatea şi de a goni
tentaţia care te determină să acţionezi în grabă.
- dispoziţia generală ce cuprinde fericirea şi optimismul.
Aceşti cinci factori, componente ale inteligenţei emoţionale (IE) se evaluează prin teste
specifice. Suma punctelor obţinute la aceste teste reprezintă coeficientul de emoţionalitate, QE. De
obicei, tipul de persoană care cunoaşte succesul în viaţă are un QE ridicat, considerându-se că se
poate prevedea succesul în viaţă şi prin stabilirea coeficientului de emoţionalitate.
A treia mare direcţie în abordarea inteligenţei emoţionale este reprezentată de David Goleman.
Acesta prezintă următoarele constructe care compun inteligenţa emotională: conştiinţa de sine
(încredere în sine); autocontrolul (dorinţa de adevăr, conştiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea);
motivaţia (dorinţa de a cuceri, dăruirea, iniţiativa, optimismul); empatia (a-i înţelege pe alţii,
diversitatea, capacitatea politică); aptitudinile sociale (influenţa, comunicarea, managementul
conflictului, conducerea, stabilirea de relaţii, colaborarea, cooperarea, capacitatea de lucru în
echipă).
Important de consemnat faptul ca Salovey şi Mayer au publicat prima definiţie precisă a
inteligenţei emoţionale în 1990. Tot atunci, cei doi cercetători împreună cu DiPaolo au publicat
primul test de aptitudini pentru inteligenţa emoţională. Mayer şi Salovey şi-au actualizat, în cartea
din 1997, definiţia dată inteligenţei emoţionale, arătând că: “....în cealaltă lucrare a noastră (1990)
am definit inteligenţa emoţională în funcţie de abilităţile pe care implică. Astfel, într-una dintre
primele noastre definiţii consideram inteligenţa emoţională ca fiind ,,capacitatea de a controla
propriile sentimente şi sentimentele celorlalţi, capacitatea de a face diferenţa între ele, precum şi
folosirea acestor informaţii pentru ghidarea propriului mod de gândire şi a propriilor acţiuni”. Dar,
în prezent această definiţie, ca şi altele ni se par vagi, incomplete chiar sărăcăcioase, în sensul că ele
se referă doar la emoţia observabilă şi la modalităţile de a o regla, omiţându-se sentimentele.

6
Sentimentele ca forme superioare, complexe, relativ stabile ale afectivităţii şi cu un grad înalt de
conştientizare favorizează interacţiunile optime ale emoţionalităţii cu raţionalitatea. De asemenea,
inteligenţa emoţională înseamnă şi abilitatea de a înţelege emoţiile, presupunând cunoaşterea
emoţiilor şi reglarea lor astfel încât ele să poată contribui la dezvoltarea intelectuală şi emoţională”.
Mayer şi Salovey au încercat să pună în evidenţă mai multe niveluri ale formării inteligenţei
emoţionale, astfel că primul se referea la evaluarea perceptivă şi exprimarea emoţiei. Acest prim
nivel face trimitere la acurateţea cu care un individ poate identifica emoţiile şi conţinutul emoţional,
atât la propria persoană, cât şi la cei din jurul său, la acurateţea exprimării şi manifestării emoţiilor.
Cel de al doilea nivel reflectă facilitarea emoţională a gândirii unde emoţia influenţează
pozitiv gândirea. Dacă în primii ani de viaţă emoţia acţionează ca modalitate de semnalizare şi de
alertare a individului, asigurându-i supravieţuirea, pe măsura ce omul se maturizează emoţiile încep
să-i modeleze gândirea, să o influenţeze, atragându-i atenţia asupra modificărilor importante din
interiorul său şi din mediul înconjurător, modificări necesare unei bune adaptări. Abilitatea de a
genera emoţii poate facilita gândirea, în sensul că anticiparea modului în care s-ar putea simţi un
individ în anumite situaţii poate să-l ajute în luarea deciziilor, în orientarea comportamentului său
într-o direcţie sau alta.
Înţelegerea şi analizarea emoţiilor şi utilizarea cunoştinţelor emoţionale (al treilea nivel) se
referă la: capacitatea de a înţelege emoţiile; recunoaşterea asemănărilor şi diferenţelor dintre stările
emoţionale; cunoaşterea semnificaţiei stărilor emoţionale în funcție de situațiile şi relaţiile complexe
în care se produc; recunoaşterea emoţiilor complexe, amestecurilor şi combinaţiilor de emoţii;
cunoaşterea modului de evoluţie şi de transformare a emoţiilor în funcţie de situaţii; capacitatea de a
interpreta sensul emoţiilor, de a înţelege sentimentele complexe şi de a recunoaşte trecerea posibilă
de la o emoţie la alta.
În fine, cel de al patrulea vizează reglarea emoţiilor pentru a promova creşterea emoţională şi
intelectuală presupunând capacitatea de a fi deschis (de a accepta atât sentimente plăcute cât şi
neplăcute); de a utiliza sau de a se elibera de o emoţie; de a monitoriza emoţiile în raport cu sine şi
cu ceilalţi; de a manipula atât emoţia proprie cât şi pe a celorlalţi. Alt nume în domeniul inteligenţei
emoţionale este David Caruso, un continuator al muncii de cercetare începută de Mayer şi Salovey.
Mergând pe aceeaşi idee, Caruso sugerează că IE este adevărata formă de inteligenţă, care, însă, nu a
fost măsurată în mod ştiinţific până când nu s-a început munca de cercetare. Inteligenţa emoţională
determină potenţialul pe care îl au indivizii de a învăţa abilităţile practice bazate pe cele cinci

7
elemente constituente: autocunoaşterea, automotivarea, autoreglarea, conştiinţa socială şi abilităţile
sociale. Fiecare element are o contribuţie unică la performanţa obţinută la locul de muncă dar, în
acelaşi timp, are rădăcini comune într-o anumită măsură cu celelalte.
Persoanele cu inteligenţă emoţională îşi pot folosi conştientizarea şi intuiţia de nivel superior
în înfruntarea cu mai mult succes a provocărilor din viaţa de zi cu zi. Bolile mentale, delictele,
delincvenţa juvenilă şi dezintegrarea socială pot fi contracarate dacă oamenii sunt antrenaţi pentru a-
şi creşte inteligenţa emoţională. Aceste afirmaţii nu sunt sprijinite de suficiente dovezi (Matthews,
Zeidner şi Roberts, 2003) dar inteligenţa emoţională ar putea reprezenta un nou subdomeniu al
psihologiei diferenţiale, care descrie unele atribute personale semnificative în afara construcţiilor
convenţionale ale personalităţii şi ale capacităţii.

8
 1.2. Dezvoltarea inteligenței emoționale la vârsta preadolescentă

Preadolescenţa este o perioadă de vârstă cu multe dificultăţi, schimbări personale, cauzate de

maturizarea, schimbarea statutului social al elevilor, care se află la o treaptă mai superioară a
învăţământului şi au responsabilităţi şi obligaţii mai mari, mai numeroase, mai complicate.
Între nivelurile de dezvoltare emoţională ale cadrului didactic şi ale preadolescenţilor există un
raport direct proporţional, iar nivelul dezvoltării inteligenţei emoţionale a profesorului determină
dezvoltarea, formarea inteligenţei emoţionale la preadolescenţi. Pentru dezvoltarea inteligenţei
emoţionale este nevoie de o analiză a calităţilor personale, a relaţiilor cu cei din jur, de o schimbare,
bună organizare interioară care se poate realiza în timp şi duce la o dezvoltare personală eficientă.
Componentele de bază ale inteligenţei emoţionale, în special conştiinţa de sine, conştiinţa
socială, autocontrolul, gestionarea relaţiile cu alte persoane se dezvoltă în timp, de-a lungul vieţii şi
sunt calităţi personale dobândite.
Un pas important în dezvoltarea inteligenţei emoţionale la vârsta dată îl reprezintă învăţarea,
recunoaşterea şi gestionarea conştientă a emoţiilor, determinarea, reţinerea legăturilor dintre emoţii
şi reacţii, iar ulterior anticiparea consecinţelor alegerilor alternative. Cunoaşterea propriilor emoţii,
reprezintă de fapt conștiința de sine, înțelegerea principalelor trăiri şi emoţii personale,
conştientizarea propriilor afirmaţii din monologul interior şi a gândurilor automate care însoţesc
emoţiile şi dispoziţia.
Ultimele cercetări în neuroştiinţe au relevat faptul că stimulările emoţionale pozitive în
situaţiile de succes sau insucces, stau la baza conştiinţei umane, reuşind să stimuleze o schimbare
pozitivă a modului de gândire al ascultătorului, al emoţiilor, al comportamentelor acestuia, facilitând
dezvoltarea abilităților socio-umane. Viaţa însăşi este un şirag de situaţii pozitive şi negative,de
succes şi insucces, vom dezvălui tainele dezvoltării inteligenţei emoţionale prin intermediul acestor
situaţii. Călătoria în împărăţia emoţiilor personale va duce la descoperirea stadiilor dezvoltării eului
inteligent emoţional. Procesul dezvoltării inteligenţei emoţionale eficiente la preadolescenţi
presupune mai multe momente:
1. Cunoaşterea de sine. Pornim dezvoltarea emoţională de la propriile emoţii ale fiecărui
preadolescent, care-i domină şi le manifestă cel mai frecvent în diverse situaţii, încercând să
scoatem din amorţeală starea interioară a fiecăruia şi să-şi descrie propriul mod de viaţă şi activitate.
Primul lucru pe care îl realizează în fiecare zi preadolescenţii, ca şi majoritatea oamenilor, este acela

9
de a–şi lua rolul corespunzător activităţii, pe care urmează să-l îndeplinească. De exemplu, când
merg la gimnaziu iau rolul de elev; cu prietenii poartă rolul distribuit în cadrul grupului; acasă, în
familie, au rol de fiică sau fiu etc. Aceasta face ca eul lor să fie deosebit de bogat şi semnificativ.
Apare întrebarea, dacă preadolescentul ştie ce se ascunde în spatele acestor roluri şi cât de
conştient le realizează? Ce fel de oameni sunt ei? Cum arată ei în afara rolurilor pe care le realizează
şi pe care trebuie să le realizeze ?
Pentru aceasta preadolescenţii trebuie să se cunoască mai bine, trebuie să-şi examineze cu
atenţie calităţile personale, să determine cine sunt, să-şi observe şi aprecieze comportamentele ,dar
mai ales să-şi acorde dreptul de a fi aşa cum sunt, iar părinţii, profesorii, adulţii să-i susţină.
O metodă rapidă şi eficientă de autocunoaştere se poate realiza prin analizarea şi delimitarea
eurilor. Fiecare din noi deține „eul public” - reflecţie a rolului pe care îl jucăm în relațiile sociale și
„eul privat” - autenticul eu. În ultimii ani se observă o accentuare a fenomenului de fracționare a
„eurilor”, de discrepanță între acestea, din cauza că exprimarea emoțiilor este descurajată, și de
multe ori chiar blocată. Aceasta duce la preadolescenţi ca şi la oricare altă persoană la înlocuirea
eului privat cu cel public, până la suprimarea lui. Vom insista ca preadolescenţii să-şi examineze
„eul public” şi „eul privat”. La „eul public” preadolescenţii vor scrie tot ceea ce-i identifică în formă
vizibilă, comportamentele faţă de ceilalţi, atitudinile, exprimările. La „eul privat” pot scrie toate
lucrurile care-i reprezintă, îi identifică, îi deosebesc ori sunt asemănătoare ca la alte persoane -
caracteristici, sentimente, calităţi. Aceste activităţi îi vor ajuta pe preadolescenţi să reflecte asupra
acelor lucruri, aspecte legate de eul personal, la care nu se gândesc de obicei sau se gândesc mai
puțin, dar și asupra diferenţelor, deosebirilor dintre ceea ce sunt de fapt și imaginea pe care o
reprezintă în societate.
2. Autocontrolul. Autocunoașterea le permite preadolescenţilor să descopere, ceea ce se află în
spatele rolurilor personale, însă în viaţa de fiece zi permanent se află prinși în mijlocul unei
confruntări cu ceea ce se află în spatele rolurilor. Confruntarea îi ajută să conștientizeze că cel mai
bine pregătit câștigă, cel care se concentrează mai bine poate să depășească orice obstacol, să-și
depășească propriile limite. În cele ce urmează prezentăm câteva instrumente utile în confruntare - a
propriilor emoții, impulsuri, confruntare în urma căreia va apărea autocontrolul. Fiecare persoană,
preadolescent are propriul mod de a-şi stăpâni emoţiile, iar atunci când nivelul autocontrolului este
ridicat acesta se poate restabili. Autocontrolul se învaţă, se exersează pe tot parcursul vieţii. Atunci
când autocontrolul lipseşte sau nivelul său este scăzut emoţiile depăşesc puterea de concentrare şi

10
blochează capacitatea mintală cognitivă, pe care savanţii o numesc memoria funcţională, capacitatea
de a reţine toate informaţiile relevante în raport cu misiunea de îndeplinit.
Autocontrolul este un adevărat mecanism de autoreglare care are efecte benefice atât asupra
vieţii personale dar şi la menţinerea unor relaţii interumane optime, devenind astfel o calitate
indispensabilă. Este ideal ca preadolescentul să ajungă la un echilibru emoţional, la un control
asupra propriilor impulsuri, gesturi şi atitudini. Pentru aceasta fiecare persoană, în special
preadolescenţii au nevoie să aibă parte zilnic din fiecare tip de emoţie, să se înveţe să echilibreze o
emoţie negativă cu una pozitivă, una de tristeţe cu una de bucurie, una de ură cu una de iubire, etc.
Se pot folosi tehnici de autocontrol, în special în situațiile în care se simt ofensați sau sunt
criticați. Aceste tehnici creează situaţii de protecţie, prin care se filtrează cuvintele care ne sunt
adresate de alte persoane, chiar şi cele urâte. Trecând prin acest filtru cuvintele nu mai au același
răsunet în interior, evitând astfel ca preadolescentul să se simtă vinovat sau nefericit. Prin aceasta se
recunoaște că ceea ce spune interlocutorul poate fi adevărat, și îi răspundem fără a-l ataca, evitând
astfel o posibilă ceartă și ulterior un sentiment de furie sau tristețe . De exemplu, tehnica „Valul de
ceaţă” presupune „transformarea” mesajului negativ, într-unul pozitiv, motivant. Acceptăm ceea ce
ni se spune, însă ne impunem propria părere asupra situației, fără a repeta mesajul negativ folosit în
afirmația sau întrebarea interlocutorului.
3. Gestionarea relaţiilor. În urma realizării celor menţionate preadolescenţii îşi descoperă
capacităţile personale, posibilităţile interioare şi când realizează aceasta se pot confrunta cu o nouă
provocare, întâlnirea cu alte persoane. Apare întrebarea dacă ei sunt pregătiţi să pornească alături de
alte persoane la rezolvarea problemelor vieții, alături de alți colegi, alţi oameni atât de diferiți de ei,
să–şi unească forțele în activitate ca mai apoi frățește să se bucure de succese ?
Relațiile interpersonale constituie mediul optim de dezvoltare a ființei umane, iar munca în
colectiv este caracteristică pentru majoritatea activităților pe care le desfășurăm. În societatea
actuală unitatea de bază nu mai este reprezentată de către o singură persoană, dar de grup, în cazul
nostru clasă de elevi. Calitatea de membru al clasei de elevi aduce cu sine o mare responsabilitate,
presupune coordonare, implicare, interacţiune, colaborare şi împărţire a responsabilităţii în mod egal
între toţi membrii colectivului de elevi. Cu părere de rău sistemul nostru de educaţie încurajează de
cele mai multe ori competiţia, care, ca rezultat, duce la apariţia unor oameni ambiţioşi, care doresc
să aibă rezultate mai performante ca ceilalţi şi nu favorizeze educarea unor oameni cărora să le placă
munca în echipă, clasă, grup, colectiv care să înţeleagă importanţa rezultatului atins prin munca în

11
comun şi valoarea acesteia, comparativ cu rezultatul individual. Însă grupurile, clasa de elevi sunt
mai inteligente decât indivizii numai dacă dau dovadă de inteligenţă emoţională. Cercetătorii de la
Cambridge University au descoperit că până şi grupurile compuse din indivizi remarcabili vor lua
decizii proaste, dacă grupul se dezintegrează din cauza altercaţiilor, rivalităţilor personale şi a
luptelor pentru putere.
Pentru a avea rezultate bune preadolescenţii trebuie incluşi în activităţi care să dezvolte
spiritul de echipă, plăcerea de a colabora cu cei din jur. Pentru dezvoltarea spiritului de echipă atât
elevii cât şi adulţii trebuie să colaboreze eficient şi plăcut, astfel încât să crească gradul de
participare individuală şi să poată rezolva în echipă probleme complicate. Unul din principalele
mijloace formative sunt jocurile de colaborare, acestea oferind un cadru rapid şi prietenos pentru a
asocia scopurile personale motivante, orientate spre rezultate adesea individuale, cu crearea unui
adevărat spirit de echipă, preocupat de randamentul clasei de elevi .
Pot fi utilizate diferite jocuri distractive, de cooperare. De exemplu, jocul „Covorul zburător”
este un joc de cooperare şi totodată un joc distractiv, în care participanţii sunt împărţiţi în grupe câte
patru-şase membri. Fiecare grup se așează pe o folie de plastic sau carton. Misiunea grupului este de
a întoarce folia pe cealaltă parte fără ca membrii acesteia să atingă solul. Dacă vreunul dintre
membrii grupului atinge solul, jocul se reia. Înainte de startul jocului fiecare grup are la dispoziţie
trei minute pentru a-şi stabili strategia de joc. Jocul se realizează contracronometru. Câștigă grupul
care reuşeşte primul să întoarcă folia de carton, plastic. Jocul se repetă de mai multe ori, până nu-şi
încearcă posibilităţile, capacităţile de activitate în comun mai mulţi elevi.
4. Conştiinţa socială. Gestionarea relaţiilor, precum şi celelalte componente scot în evidenţă o
altă componentă necesară şi importantă a inteligenţei emoţionale, de care trebuie să ţină cont
preadolescentul - conştiinţa socială Aceasta presupune conştientizarea cerinţelor, obligaţiilor sociale,
a modului de viaţă şi activitate în societate. Responsabilităţile sociale ale preadolescentului se extind
asupra colectivului de semeni, faţă de care are un interes deosebit şi la care ţine mult, opinia
colectivului fiind semnificativă. Activitatea şi comunicarea în comun cu semenii fiind activitatea
predominant la vârsta dată.
Aşadar pentru a asigura un echilibru emoţional în grupul de elevi, de preadolescenţi este
necesar un nivel ridicat de competenţă afectiv-emoţională a cadrelor didactice. Cadrele didactice
prin comportamentul lor, competenţele personale, profesionale favorizează formarea atitudinilor,
opiniilor, capacităţilor elevilor. Este necesar ca profesorii să-şi analizeze reflexiv propria activitate,

12
propriul comportament în colectivul de elevi. Între nivelurile de dezvoltare emoţională a cadrului
didactic şi a elevilor există un raport direct proporţional.

13
 1.3. Profilul psihologic al preadolescentului cu un nivel ridicat al inteligenței emoționale

Cu toții amestecăm intelectul cu acuitatea emoțională. Cei care au un IQ ridicat, dar o

inteligență emoțională scăzută (sau un IQ scăzut și o inteligență emoțională ridicată) sunt, în ciuda
stereotipurilor, relativ puțini. Jack Block, psiholog la universitatea Berkely din California, a făcut o
comparație între două tipuri teoretic pure: cei cu un IQ mare versus cei cu aptitudini emoționale
mari. Diferențele sunt grăitoare.
Tipul pur de IQ mare (asta înseamnă lăsarea la o parte a inteligenței emoționale) este o
caricatură a intelectualului care se poate adapta la nivel mintal, dar este incapabil să se adapteze la
lumea personală. Profilurile diferă ușor de la bărbați la femei. Bărbatul cu un IQ mare - nu e nici o
surpriză – dovedește o largă gamă de interese intelectuale și de capacități în această direcție. El este
o persoană ambițioasă și productivă previzibilă, stăpînitoare și netulburată de îngrijorări în ceea ce-l
privește. Are tendința de a fi critic și condescendent, greu de mulțumit și inhibat, cu probleme
sexuale, inclusiv la nivelul experienței senzuale, inexpresiv și detașat, prevenitor și rece emoțional.
Prin contrast, cei care au o inteligență emoțională ridicată sunt echilibrați din punct de vedere social,
simpatici și veseli, nu cad pradă temerilor și îngrijorărilor care să-i macine. Au o mare capacitate de
a se dedica trup și suflet oamenilor și cauzelor lor, de a-și asuma răspunderi și de a avea un profil
etic; sunt înțelegători și afectuoși în relațiile lor. Viața lor emoțională este bogată și normală; ei se
simt bine cu ei însăși și cu ceilalți și cu universal social în care trăiesc.
Femeile cu un IQ ridicat au, cum e de așteptat, încredere intelectuală, sunt influente în
exprimarea gândurilor, apreciază chestiunile intelectuale și au o largă gamă de interese intelectuale
și estetice. De asemenea, au tendința să fie introspective, pradă neliniștilor și lucrurilor care le
macină, sentimentului de vinovăție și ezită să-și exprime mânia deschis (chiar dacă o fac indirect).
Femeile inteligente din punct de vedere emoțional, din contră, au tendința de a fi categorice,
de a-și exprima sentimentele în mod direct și de a avea o părere pozitivă despre ele însele; viața are
un sens pentru ele; se adaptează bine stresului. Înclinația spre viață socială le face să stabilească cu
ușurință noi relații; se simt destul de bine cu sine și sunt vesele, spontane și deschise la experiențe
senzuale. [8, p. 63]
Sigur că aceste portrete sunt extremele – în fiecare dintre noi există un amestec de IQ și
inteligență emoțională la anumite niveluri. Dar ele oferă o privire instructivă referitoare la fiecare
din aceste dimensiuni, în mod separat, ale calităților fiecăruia. Până la un anumit punct, orice om are
o intelegență cognitivă și una emoțională, prin urmare, aceste portrete se contopesc. Și totuși, dintre

14
cele două, inteligența emoțională adaugă mult mai multe calități care ne determină sa fim cu
adevărat oameni. [8, p. 64]
Situația din țară contribuie la creșterea încordării emoționale a tututor oamenilor. Sunt destul
de frecvent întâlnite printre populație așa fenomene ca neliniștea, anxietatea, frustrarea, neîncrederea
în ziua de mâine, frica de viitor, agresivitatea, irascibilitatea, depresia ș.a. Situațiile dificile de viață
înaintează față de personalitate cerințe înalte: stabilitate emoțională în diferite situații deprinderi de
autoreglare a comportamentului și emoțiilor etc.
Această problemă destul de acută stă, mai ales în vârsta preadolescenței, care este o perioadă
senzitivă de dezvoltare a stabilității emoționale, autoreglării și autocontrolului conștient. Toate
acestea facilitează procesul de creștere a stabilității emoționale. Fiind o perioadă de tranziție de la
copilărie spre adolescență și maturitate, preadolescența este o vârstă marcată de afectivitate sporită,
care se manifestă într-o excitabilitate ușoară, temperament, pasiune, modificări ale dispoziției
frecvente, creșterea sugestibilității etc. Aceste caracteristici mai sunt numite ”complexe ale
preadolescenței”. Psihologii explică aceste fenomene ca fiind niște emoții turbulente pubertate ce
survin în acest moment din viață. [29, p. 1]
Un preadolescent inteligent din punct de vedere emoțional este un copil deschis, conștient de
emoțiile sale și ale celor din jur, un copil care poate vorbi liber despre ceea ce simte. Acest
preadolescent comunica foarte ușor despre preocupările pe care le are, despre ce îl interesează, pune
întrebări fără să îi fie teamă. Este tipul de persoană care se adaptează ușor situațiilor noi, este
prietenos, lucrează eficient în echipă, împarte cunoștințele sale cu cei din jur, care este capabil să
învețe din comportamentul celor din jur și să îi influențeze la rândul lui pe aceștia. [17, p. 10]
La preadolescenți sfera emoțională trece prin schimbări importante, care sunt determinate de
dorința de a fi adult mai repede, pentru a avea un anumit loc în viață, dorința de a se afirma în ochii
altora și de a fi mai presus de toți colegii lui. Hipertutelarea din partea părinților, controlul excesiv,
adulți enervanți și grijulii îi influențează pe puberi, formând la ei un anumit negativism,
nemulțumire și frustrări emoționale.
Primordială și foarte valoroasă pentru dezvoltarea sferei emoționale a preadolescentului este
comunicarea cu semenii. Relațiile interpersonale cu persoane semnificativ pentru preadolescent
stabilesc atât conținutul, cât și natura reacțiilor emoționale. [28, p. 2]
Educarea Inteligenței emoționare la preadolescenți prin următoarele metode:
- exprimarea adecvată a sentimentelor în relație cu cei din jur;

15
- punerea în practică a unor strategii de automotivare;
- controlul stărilor sufletești negative și gestionarea emoțiilor;
- dezvoltarea empatiei și a ascultării active;
- dezvoltarea conduitei conciliante, gestionând în mod adecvat conflictele apărute acasă, în
clasă, între prieteni;
- oferirea modelelor adecvate de exprimare a sentimentelor, mai ales a celor negative, care
sunt mai grele de comunicat într-o forma respectuoasă. [4, p. 7]
- conștientizarea propriilor sentimente și ale celorlalți;
- empatizarea cu ceilalți și înțelegerea punctelor de vedere ale acestora;
- controlul impulsurilor emoționale și comportamentale;
- construirea de scopuri și planuri pozitive. [7, p.51]
Dacă e să facem referință la autocontrolul emoțional la preadolescenți, apoi putem spune că
conform cercetărilor din domeniu, că de fapt, această vârstă e cam dificilă pentru ca personalitatea
puberilor să dea dovadă de un control emoțional regulat. [29, p. 5]
Prin urmare putem concluziona că preadolescența este o perioadă în care domină conflictul de
autoafirmare, de dobândire a unui status-rol, de aspirație vocațională, se cosntruiește concepția
despre lume și viață, se formează atitudini, are loc maturizarea biologică, afectivă, volitivă,
motivațională și morală, stabilirea de relații și integrarea socială. [29, p.7]

16
 CONCLUZII ȘI RECOMANDARI

În concluzie putem spune că, inteligenţa emoţională este competenţa personală de

identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale
(învăţare academică,carieră, familie, educaţie.) Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor propuse
cu un minim de conflicte inter şi intra-personale. Inteligența emoţională este capacitatea de a
acționa în vederea atingerii unui scop, de a gândi rațional și de a te adapta eficient la
mediu. Capacitatea de autocunoaştere emoţională, conştiinţă socială şi gestionarea relaţiilor cu
mediul înconjurător.
Era de aşteptat ca persoanele cu un loc de control intern să fie mai conştiente de propriile
calităţi şi defecte, să-şi gestioneze mai bine emoţiile şi să dispună de o capacitate de automotivare
mai crescută, ceea ce creează premise favorabile pentru atingerea scopurilor propuse, fie că sunt de
natură personală, fie profesională. De altfel, odată ce eşti conştient de tine însuţi, este mai facil să fii
capabil să-ţi alegi nişte obiective potrivite, pe de o parte, de natură a-şi valorifica atu-urile pe care le
cunoşti, şi pe de altă parte, pline de sens pentru tine, în concordanţă cu valorile în care crezi.
Din moment ce persoanele cu un nivel superior de dezvoltare a inteligenţei emoţionale au
convingerea interioară că succesul depinde de propriile acţiuni şi de propriile forţe, este probabil ca
ei să aibă mai mult succes în ceea ce întreprind, acesta fiind subiectul unei cercetări viitoare. Este
interesant, de asemenea, de văzut dacă corelaţiile se vor menţine, având în vedere o abordare mai
largă asupra populaţiei române.
Nivelul dezvoltării inteligenţei emoţionale a profesorilor determină formarea, dezvoltarea
inteligenţei emoţionale la elevi, în cazul nostru, la elevii de vârstă preadolescentă. Inteligenţa
emoţională consolidează, capacitatea de recunoaştere, înţelegere şi utilizare eficientă a emoţiilor în
vederea luării celor mai bune decizii şi a automotivării pentru aplicarea lor în practică.

17
 BIBLIOGRAFIE

1. Bradberry T., Greaves J. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Litera, 2016, 207 p.

2. Carnegie D. Cum să te bucuri de viaţă şi de slujbă. Bucureşti: Curtea Veche, 2013, 184 p. 3.
Derlogea Ș. Team-building - 50 de jocuri şi rolul lor în consolidarea echipei. Bucureşti: Almatea,
2006. 4. Elias M.J., Tobias S.E., Freidlander B.S. Stimularea inteligenţei emoţionale a
adolescenţilor. Bucureşti: Curtea Veche, 2003.
5. Goleman D. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea veche, 2008.
6. Goleman D., McKee A., Boyatzis R. Inteligenţa emoţională în leadership. Bucureşti: Curtea
veche, 2007.
7. Segal J. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Bucureşti: Teora, 2000,
8. Tracy B. Nu scuzelor. Puterea autodisciplinei. Bucureşti: ACT şi Politon, 2001.
9. Tracy B. Viitorul depinde de tine. Bucureşti: Curtea Veche, 2003.
10. Cerchin V. Inteligența emoțională. În :Revista „Univers Pedagogic Pro”, Nr 5, 2014.
11. Roco M. Creativitatea și inteligența emoțională. Iași : Ed. Polirom, 2004.

18