INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

MODULUL I
1. Inteligența și inteligența emoțională.

1.1 Definiții

1.2 O scurtă istorie a inteligenței emoționale

2. Realitatea

2.1 Testarea realității

2.2 Flexibilitatea

3. Stresul și toleranța la stres.

3.1. Definiții
3.2. Factori de stres

3.3. Managementul stresului

4. Gestionarea relației sinelui cu mediul

4.1. Modificarea stilului de gândire

4.2. Combaterea perfecționismului

 4.3. Dezvoltarea asertivității

4.4 .Menținerea unui echilibru

4.5. Pașii rezolvării de probleme

4.6. Cadre de lucru

4.7 Relaxarea, eliminarea tesiunii și încărcarea cu resurse

5. Disciplina emoțională.

5.1 Decizii.

5.2 Etape.
5.3 Furtuni emoționale

5.4 Inteligența emoțională și bunăstarea fizică

6. Inteligenţa emoțională în relația de cuplu. Dragostea

7. Empatia
8. Conștiința emoțională de sine

8.1 Caracterul asertiv

8.2 Independenta

8.3 Respectul de sine

8.4 Împlinirea de sine

9.Spiritul
10. Cele 7 principii ale vindecării

10.1 Cadre de lucru şi tehnici de amplificare a bucuriei

11. Nevoi fundamentale din perspectiva inteligenţei emoţionale

11.1 Eq si succesul in munca

Ce efecte poate avea suprimarea emoțiilor asupra corpului nostru

Cum recunoști o femeie cu inteligenţă emoţională peste medie

Dragostea este formată din lucruri mărunte(Ilustrațiile Artistului Puung)

 1. Inteligența și inteligența emoțională.
1.1 Definiții

• Definiția inteligenței: A ști să deosebești esențialul de

neesențial!

Inteligenţa poate fi definită ca o proprietate a minţii, care cuprinde o

serie de abilităţi, cum ar fi cele legate de capacitatea de a raţiona, de a
planifica, de a rezolva probleme, de a gândi abstract, de a înţelege ideile,
de a folosi un limbaj şi de a învăța.

IQ: sau inteligența cognitivă se referă la capacitatea de concentrare și

planificare, de organizare, utilizare și înțelegere a cuvintelor, asimilare și
interpretare a faptelor. Este
un coeficient care măsoară cât de repede putem învăța lucruri noi;
cum ne concentrăm asupra unor sarcini și exerciții; cum reținem și ne
reamintim informații de natură obiectivă. IQ-ul măsoară de aseme- nea
capacitatea verbală, spațială, vizuală și matematică.

Inteligența emoțională este legată de concepte precum iubire, empatie,

spiritualitate și nu are legatură cu acel coeficient de inteligență pe care îl
cunoaștem cu
toții - IQ.
Se bazează pe anumite aptitudini potențiale: sensibilitate emoțională, memorie emoțională, ca-
pacitatea de procesare emoțională și capacitatea de învățare emoțională. Aceste caracteristici
înnăscute pot fi dezvoltate și cultivate.

Prin urmare există o distincție între inteligența emoțională ca potențial înnăscut (EI- Emo-
tional Inteligence) și inteligența emoțională ca potențial dezvoltat de-a lungul vieții (EQ-
Emotional Quotient). În cadrul acestui curs conceptul de inteligență emoțională va fi utilizat cu
sensul de EQ (coeficient emoțional - inteligența emoțională ca potențial aflat în dezvoltare).

Peter Solovey și Jack Mayer au inventat termenul de inteligență emoțională și îl descriu ca fiind
capacitatea de a percepe emoțiile, de a accesa și genera emoții, astfel încât să vină în sprijinul
gândirii, de a înțelege emoțiile și semnificația acestora și de a regla în mod eficient emotivi-
tatea, pentru a determina îmbunătățirea evoluției emoționale și intelectuale.
 Inteligența emoțională și inteligența cognitivă sunt complementare !

Există cinci dimensiuni ale EQ

• Conştientizarea: cunoaşterea punctelor tari şi slabe alături de un puternic simţ al identităţii

şi al valorii personale;

• Autocontrolul: gestionarea emoţiilor pentru a le face să lucreze în favoarea, nu

împotriva noastră;

• Automotivarea: să dăm din noi tot ceea ce este mai bun şi să perseverăm în atingerea
obiec- tivelor personale;

• Conştientizarea socială: conştientizarea sentimentelor şi a nevoilor celorlalţi;

• Abilităţile sociale: care creează relaţii interpersonale de calitate şi ne ajută să fim un

bun membru al echipei.
 1.2. O scurtă istorie a inteligenței emoționale

Ideea de Inteligență Emoțională apare pentru prima dată aproximativ în anul 350 î.Hr, în opera lui
Aristotel -Etica nicomahică.Titlul Etica Nicomahică provine de la numele fiului lui Aristotel,
Ni- comahus, despre care se consideră că ar fi editat cartea, având în vedere că aceasta fusese
concepută de Aristotel drept curs pentru discipolii săi.

Atât Etica Nicomahică cât și Etica Eudemică încep cu discuția despre eudaimonia (fericire) și se
încheie cu discuția despre virtute și ceea ce necesită oamenii pentru a-și trăi viața cel mai
bine.

Aristotel caută binele considerat binele cel mai înalt și consideră că acesta, oricare ar fi el, are
trei caracteristici: este dezirabil în sine, nu este dezirabil pentru un alt lucru, și toate celelalte
lucruri sunt dezirabile pentru el. Astfel, ajunge la ideea de stăpânire a emoțiilor- ceea ce noi,
acum, nu- mim autocontrol. Provocarea lui Aristotel este surprinsă în citatul:

„Oricine poate deveni furios – acest lucru este uşor. Dar să te înfurii pe omul potrivit, în
măsura potrivită, la momentul potrivit, pentru motivul potrivit şi în cel mai potrivit mod –
acest lucru nu
este deloc uşor.”
 Conceptul de inteligență emoțională a început să se dezvolte foarte mult în secolul XX.
Edward Thorndike, psiholog american, a vorbit despre importanța aspectelor non-cognitive
și a folosit, în anul 1920, pentru prima dată, termenul de inteligență socială, pentru a descrie
abilitatea de a înțelege și a relaționa cu alți oameni.
În anul 1940, David Wechsler, unul dintre părinții testelor de IQ, a recunoscut importanța “fac-
torilor emoționali “ și a insistat asupra includerii tuturor aspectelor ”non-intelectuale” ale
inteligenței generale în orice măsurătoare.
În acea vreme, din păcate, nu i s-a acordat prea mare atenție. În anul 1948, R.W. Leeper, alt
cercetător american, a promovat ideea de ”gând emoțional”, care se credea că avea o contribuție la
”gândul logic”, însă timp de 30 de ani nu a fost luată în considerare, cu excepția lui Albert Ellis
care în 1955 a început să dezvolte un proces prin care oamenii învățau să-și examineze emoțiile
într-o manieră logică, rațională. Acest proces s-a dezvoltat ulterior în terapia relațional-emotivă.

Howard Gardner, profesor la Universitatea Harvard, în 1983 a introdus conceptul de ”inteligențe

multiple”. Inteligențele multiple includeau atât inteligența intrapersonală, cât și inteligența
interpersonală. În opinia lui Gardner, inteligența academică (IQ) nu poate explica pe deplin
abilitatea cognitivă. Între timp Reuven Bar-On și-a adus contribuția prin termenul de ”coeficient
emoțional” (Emotional Quotient - EQ) pentru a descrie abordarea sa în evaluarea abilităților
emoționale și sociale.
În anul 1985, Wayne Leon Payne a folosit termenul“Inteligență Emoțională” în teza sa de
doc- torat, intitulată ”Un studiu al Emotiei: Dezvoltarea Inteligenței Emoționale”.

În această lucrare el discută despre inteligența emoțională ca despre o abilitate care implică
o relationare creativă cu stările de teamă, durere și dorință. Pentru prima dată, termenul de
Inteligență Emoțională este folosit în mediul academic.

În 1990, termenul “Inteligență Emoțională” a fost adoptat și definit în mod formal de către John
(Jack) Mayer de la Universitatea din New Hampshire și Peter Solovey de la Universitatea Yale.

În anul 1995, Daniel Goleman a publicat cartea intitulată ”Inteligența Emotională”. Cartea a
fost un succes imens și a făcut cunoscut conceptul de Inteligența emoțională în toată lumea.
Studiile sugerează că faptul că EQ este la fel de important ca IQ în ceea ce privește eficiența
personală. Inteligența emoțională ne poate ajuta să percepem mai clar ocaziile ascunse și prob-
lemele interpersonale. Datorită ei, emoțiile noastre se pot transforma din factori perturbatori în
surse de informații utile și chiar de înțelepciune, sporindu-ne considerabil șansele de reușită.
Pe baza unor studii efectuate timp de zeci de ani asupra unor organizații de talie mondială,
s-a ajuns la concluzia că emoțiile liderilor sunt contagioase.
Steve Balmer, unul din directorii de la Microsoft, o firmă destinată succesului perpetuu, a
transmis un mesaj semnificativ. Într-un comentariu legat de “stâlpii excelenței” în afaceri, el
vorbește despre importanța factorilor emoționali precum entuziasmul, curajul și optimismul,
subliniind cât de importantă este viziunea pentru a-i antrena și entuziasma pe oameni. Emoțiile
unui lider, ale unei persoane care influențează drumul și viziunea oamenilor trebuie să radieze
entuziasm și energie pozitivă pentru a stimula progresul oamenilor și a-i vindeca.
De aceea nu este suficient să știm doar ce este inteligența emoțională, ci trebuie să găsim
metode de a ne dezvolta în mod constant aptitudinile, care ne pot spori capacitatea de a face
față trăirilor dificile și de a integra în viața noastră forța emoțiilor sănătoase și constructive
printr-o practică continuă, de zi cu zi. Ideea de a învăța continuu, de a fi într-un proces de dez-
voltare personală a devenit o realitate acceptată în lumea de azi, atât de complexă și în veșnică
schimbare.
Colegiile, seminariile profesionale, conferinţele, cursurile pe internet şi studiile independente
reprezintă diverse aspecte ale unui proces de învăţare continuă. Toate acestea sunt foarte bune
fiindcă ne ajută să ne menţinem în formă şi să abordăm mai eficient provocările cu care ne vom
confrunta în viitor.

Felul în care ne simţim poate avea un impact considerabil asupra fapelor şi vorbelor noastre şi
asupra vieţii noastre în general. Vestea cea bună este că există metode practice de a dobândi PU-
TEREA DE A ALEGE FELUL ÎN CARE NE SIMŢIM.
Credeţi în această afirmaţie? Vă puteţi imagina cum ar fi dacă aţi fi capabil să vă alegeţi emoţiile,
sentimentele, trăirile? În dicţionar, cuvântul emoţie a cărui rădăcină de origine latină are sensul
“de a tulbura”, este definit ca o trăire anume, o reacţie complexă cu manifestări mentale şi fizice,
fiind răspunsuri organizate aflate la confluenţa sistemelor fiziologic, cognitiv, motivaţional şi ex-
perimental.

Trăirile reprezintă principalul vehicul al emoţiilor şi ele se manifestă deopotrivă pe plan fizic şi
mental. Felul în care percepem emoţiile are o componentă fizică, cum ar fi o durere ca răspuns
la o emoţie negativă, pe de altă parte, o emoţie pozitivă crează o senzaţie plăcută. Aceste
senzaţii fizice sunt însoţite de gânduri.
De pildă, înainte de lua cuvântul în public, o persoană poate resimţi anxietatea ca pe
un disconfort fizic, de exemplu, simte că are fluturaşi în stomac sau îşi simte abdomen-
ul încordat, însoţit de anumite gânduri negative cum ar fi: “mă vor lua peste picior şi
va trebui să o las baltă”.

Echart Tolle surpride cu eleganţă spiritul acestui dialog intern spunând că: emoţia este
o reflexie a minţii în corp!

Corpul este sufletul vizibil, iar sufletul este corpul invizibil

 Emoţiile noastre reprezintă o adevărată forţă care ne influenţează în mare măsură
calitatea vieţii.

Inteligenţa emoţională presupune:

1. abilitatea de a identifica ceea ce simţim în “aici şi acum” – senzaţii

2. abilitatea de a ne identifica emoţiile – a deveni conştienţi de ceea ce simţim
3. abilitatea de a exprima în exterior ceea ce simţim în interior
4. abilitatea de ne comunica sentimentele către alte persoane - “în prezenţa ta mă simt”
5. capacitatea de a identifica trăirile celuilalt - empatia
6. capacitatea de a percepe sentimentele celuilalt - intuiţie
7. capacitatea de a dirija propriul comportament luând în considerare propriile emoţii

Manifestarea inteligenţei emoţionale presupune manifestarea tuturor acestor atribute, nu doar a unora dintre ele.

Sunt oameni care pot identifica ceea ce simt dar sunt incapabili să-şi exprime aceste emoţii în exterior. Alte persoane nu
pot identifica ceea ce simt în vreme ce alţii nu pot/nu vor face loc în viaţa lor pentru emoţii, construindu-şi rutinele zilnice,
acţiunile şi comportamentele pe aspectul cognitiv şi pe un sistem de credinţe în care “acesta este bun” sau “acesta nu este
bun”.
Aceste persoane sunt disociate de emoţiile lor deoarece în trecut ei nu au ştiut cum să relaţioneze cu ele, fiind incapabili
să le conţină, singurul mod de supravieţuire fiind să se deconecteze de corp, senzaţii şi emoţii.
 Învăţând noţiuni de bază despre inteligenţa emoţională prin adoptarea unor comportamente adecvate, putem reconstrui
conexiuni sănătoase la nivel neuronal, putem reactiva reţele senzoriale în corp şi putem constru relaţii conştiente bazate pe
elemente de inteligenta emoţională.

Prin acţiuni repetate învăţăm:

- să ne conectăm la emoţiile noastre;
- să le identificăm;
- să le exprimăm;
- să le comunicăm;
- să folosim ca o resursă emoţională conţinutul feedback-ului primit de la persoana căreia îi comunicăm ceea ce simţim,
devenind împliniţi în acest mod.

Inteligenta emoţională este unul din instrumentele care stau la baza unei relaţii de cuplu sănătoase, a unei relaţii
împlinite pentru ambii parteneri ce pot învăţa împreună să vindece traumele trecutului şi să construiască relaţii emoţionale
hrănitoare de cuplu.

Fiecare a văzut, şi-a imaginat şi a simţit lucruri diferite: propriile proiecţii şi propriile
transferuri. Astfel, se va putea vedea că încă dinaintea primului cuvânt rostit de client,
terapia va fi fost deja începută, în mod diferit pentru fiecare. Acest fapt va orienta deja
terapia în trei direcţii diferite, deoarece este foarte dificilă eliberarea de propriile proiecţii şi
transferuri, mai ales că acestea sunt inconştiente. Pe parcursul formării, fiecare participant,
prin comparaţie, îşi va putea reasuma ceea ce îi aparţine din ceea ce îşi imaginează şi
simte faţă de client.
Ce înseamnă să îl ajuăm pe celălalt?

Salvator înseamnă:

• Să facem în locul său şi să-l menţinem pe celălalt dependent, împiedicându-l să înveţe.

• Să preluăm puterea asupra celuilalt, care devine astfel dependent sau să jucăm rolul unui
inter- mediar. Expresii din litaniile sfinţilor traduc această situaţie într-un mod savuros:
Fecioara Ma- ria – Mama salvării noastre eterne, Ocrotitoare a tuturor celor suferinzi.
Salvatorul are impresia că serveşte, dar, fără a-şi da prea bine seama, agaţă Victima de el,
o face dependentă şi preia pu- terea asupra ei.
• Să ne proiectăm sentimentul de inferioritate asupra celuilalt, imaginându-ne că ar fi mai
neaju- torat decât este în realitate şi plansându-l astfel într-o poziţie inferioară, pentru a ne
păstra pe noi într-o poziţie superioară.
“REALITATEA” ESTE O CONSTRUCŢIE

Atunci când privim desenul unui cub, “vedem” evident un cub. Sau cel puţin credem că vedem
un cub.

De fapt, este proiecţia unui cub pe o suprafaţă plană. Se poate “vedea”, de asemenea, că acest
cub are şase feţe pătrate. Acesta este o iluzie, deoarece nu sunt decât două suprafeţe pătrate, în
faţă şi în spate. Celelalte sunt paralelipipede pe care mentalul nostru “construit” în prealabil le-a
“transformat” în pătrate. Putem să “vedem” acest cub, pe rând, fie de sus, fie de jos, dar nu din
ambele părţi în acelaşi timp. În sfârşit, acest desen este aproape imposibil de privit timp de zece
secunde fără să “vedem” un cub. Este proiecţia imaginii unui cub pe care noi am construit-o
în creierul nostru pe timpul şcolii. Şi, chiar în această clipă, o proiectăm asupra acestui desen,
chiar dacă tocmai am conştientizat că acel cub există doar în noi şi nu pe foaia de hârtie. “Reali-
tatea”, în scopul obişnuit al cuvântului, este o construcţie, de fapt o iluzie.
“Realul” este ”ceea ce este” pe foaia de hârtie, un desen care tocmai v-a percutat retina. “Reali-
tatea” este ceea ce facem noi din real, ceea ce noi transmitem, asupra acestui desen pentru a-i
da un sens, uneori util (pentru a discuta calităţile unui cub şi pentru a desena planul unei case),
alteori este deformant (a crede că toţi oamenii sunt periculoşi sau amabili). Lumea are astfel
culoarea ochelarilor noştri. După cum suntem conciliant sau revoltat, autoritatea ni se va părea
conciliantă sau revoltantă. Acelaşi lucru se petrece şi cu opiniile şi comportamentele noastre ter-
apeutice.
 Desenul de mai sus, creat de teoreticienii germani ai teoriei Gestalt din secolul al XIX-lea,
poate fi perceput în diferite maniere. Majoritatea persoanelor văd în el o vază. Aceasta semnifică
faptul că atenţia este îndreptată pe partea centrală, albă, ca fiind forma şi cele două laturi ca fi-
ind fondul. Dacă se îndreaptă atenţia supra părţilor albe laterale, atunci forma care va apărea va fi
reprezentată de două profiluri care se privesc, iar partea centrală va deveni fondul.

Aceşti psiho-fiziologi germani ai formei (teoria Gestaltului) au dorit să disocieze senzaţia

(stimularea senzorială care atinge retina) de percepţie (formele pe care avem impresia că le vedem,
dar care provin din noi). Această percepţie este deja o acţiune ca răspuns la prima senzaţie, care
este pasivă, receptivă. Percepţia aceasta este o activitate care structurează şi dă un sens ce este pro-
priu persoanei care se potriveşte. Dă o formă, informează, dar poate la fel de bine să deformeze.
Desenul original era făcut cu o linie foarte subţire.
Este de notat faptul că, în desenul vazei şi al celor două profile de mai jos, în mod intenţiont am
îngroşat liniile. Se pot astfel “vedea” două vaze, una albă în dreptul uneia negre mai mari, care se
află în spate; apoi se mai pot “vedea” patru profiluri, două albe în faţă şi două negre în spate, mai
apropiate unul de celălalt. Sau, încă, profiluri de copii, de adulţi, de bărbaţi sau de femei, albe sau
negre sau de “negri”! Se poate percepe, la fel, piciorul unei mese de grădină, pilonul unei balus-
trade, o clepsidră, sigla unei secte!
Dacă privim desenul orizontal, putem „vedea” o halteră. Singura certitudine este aceea că nimic din
toate acestea nu există. În mod evident devine dificil de făcut distincţia dintre partea de conţinut
latent şi cea de proiecţii ori interpretări ale terapeutului, atunci când priveşte la desenul sau la clien-
tul care este în faţa lui. Este un desen în plan, făcut din linii negre pe fond alb. Dar chiar şi aceasta
este o proiecţie. Fondul este oare negru sau alb? Chiar există, în mod obiectiv, o formă şi un fond?
Există doar forme albe şi negre. Este ceea ce numim “realitatea exterioară” sau ”adevărul” sau
”senzaţia”. Tot ceea ce este descris mai sus nu este decât proiecţia emanată de cel care priveşte: “re-
alitatea sa interioară” proiectată asupra ”realităţii exterioare”. Este, de asemenea, “percepţia” descrisă
mai sus.

În trecut, se considera că bolile mentale sunt lucrarea diavolului, iar bolile fizice sunt cauzate de
păcat. Mentalul stă la baza anxietăţii, este între ACUM şi TRECUT. Este important să fii mereu
prezent “aici şi acum”. MENTALUL trebuie să fie “servitorul” şi nu ”stăpânul”. A GÂNDI trebuie să
vină după A SIMŢI.

Anxietatea este diferenţa între ceea ce crezi că ar putea să se întâmple şi ceea ce

se va
întâmpla.
 2. Realitatea

2.1 Testarea realității

Testarea realității implică acordarea pe aceeași lungime de undă cu situația imediată. Este capaci-
tatea de a vedea lucrurile în mod obiectiv, așa cum sunt ele în realitate, mai degrabă decât cum
ne- am dori să fie sau după cum ne temem de ele. Testarea acestui nivel de corespondență implică
o cercetare în vederea identificării unor dovezi obiective pentru a confirma, justifica și susține
senti- mentele, percepțiile și gândurile. Accentul cade pe pragmatism și gradul de adecvare
a percepțiilor voastre și a autenticității ideilor și gândurilor voastre.

Testarea realității este asociată cu lipsa de retragere din lumea exterioară , o acordare la situația
imediată, precum și luciditate și claritate în procesele de percepție și gândire.

Capacitatea eului de a distinge ceea ce se petrece in mintea noastră versus ceea ce are loc in me-
diul extern se numeste testarea realitatii. Aceasta este cea mai importantă funcție a eului, având
nevoie de ea pentru a putea negocia cu lumea externă. Trebuie să putem percepe stimulii din me-
diu în mod clar. Dacă această percepție este distorsionată pot apare halucinații sau delir, iar în sit-
uatii mai puțin severe, distorsiuni ale lumii înconjuratoare.
Cadru de lucru

Pe parcursul săptămânii următoare, atunci când suntem chemați să soluționăm o situație la locul de
muncă sau în viața personală, observați dacă modul vostru de gândire vă conduce către o tendință
catastrofică și plină de teamă sau o reacție de tip “cap în nisip”. Apoi dezbateți monologul interior
care vă împinge către una dintre cele două extreme. Făcând acest lucru, ne vom dezvolta o atitudine
pragmatică, bazată pe constatarea dovezilor.

Este important să avem o imagine clară de la care să porniți, însă aveți nevoie și de încredere sau
independență pentru a nu fi nevoiți să apelăm la alții care să evalueze situația pentru noi.
 2.2 Flexibilitatea

Flexibilitatea reprezintă capacitatea de a ne adapta emoțiile, gândurile și

comportamentul la situații și condiții schimbătoare. Această componentă a inteligenței
emoționale se aplică capacității de adaptare la circumstanțe dinamice.

Persoanele flexibile sunt capabile de a reacționa la schimbări fără rigiditate și se pot

răzgândi când dovezile arată că se înșală, sunt
deschiși spre diverse idei, orientări și moduri de a acționa.

Flexibilitatea poate fi învățată deoarece presupune auto-antrenarea pentru a reinterpreta

situații neașteptate, care la început pot inspira teamă sau nesiguranță. Aceasta repreziintă
totuși o formă extremă a instinctului domestic - atașamentul excesiv față de moduri
familiare de a gân- di și acționa, prin urmare se poate schimba, însă nu fără ruperea rotală
de vechile obiceiuri și după o perioadă de readaptare.

Componenta flexibilă a inteligenței emoționale se referă la aptitudinea generală de a ne adapta

la circumstanțe nefamiliare, neașteptate și fluide. Oamenii flexibili reacționează la schimbare
fără rigiditate, sunt deschiși și toleranți față de ideile noi, față de orientări și moduri diferite de
a acționa și pot face față cu ușurință solicitărilor multiple și priorităților schimbătoare.
 3. Stresul și toleranța la stres.

3.1 Definiție

Este un sindrom, o constelaţie de răspunsuri nespecifice, cu un caracter general adaptativ

nespecific, provocat de acţiunea agenţilor stresori asupra organismelor vii.
Este un răspuns la reacţiile de adaptare nespecifice.
Important este felul în care reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă şi nu ceea ce ni se
întâmplă. Este un răspuns la sentimentul de pericol real şi imaginar.
Stresul nu este o tensiune nervoasă simplă (el poate apărea şi la plante care nu au un sistem
nervos) şi nu este totdeauna rezultatul nespecific al unei distrugeri (un joc de tenis sau un
sărut pasional pot produce un stres considerabil, chiar dacă sunt plăcute şi nu au provocat
distrugeri). La locul de muncă stresul reprezintă reacţia angajatului la efectele dăunătoare.
Stresul nu este ceva neapărat rău, el depinde de modul în care fiinţa a interpretat efectele
agentului stresor. În funcţie de această interpretare, avem două feluri de stres:
• EUSTRES – stresul provocat de activităţi plăcute, creative şi pline de succes, fiind avanta-
jos pentru acea fiinţă.
• DISTRES – stresul provocat de activităţi neplăcute, umilitoare şi fără succes, fiind
deza- vantajos pentru acea fiinţă.
 De origine engleză, cuvântul “stress” circumscrie o serie de substantive înrudite ca înţeles, dar cu
nuanţe uşor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere. încordare nervoasă.
Cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de stress este savantul canadian
Hans Selye IV. Potrivit acestei concepții, stresul este reacţia nespecifică a organismului la orice
solicitare.
Descris de H. Selve ca efort făcut de organism pentru a răspunde solicitărilor mediului, numit
de el Sindrom General de Adaptare - S.G.A. -ulterior, numit de alţii “sindromul Selye”, conceptul
s-a dovedit util prin rapiditatea cu care s-a impus în limbajul cotidian la nivel internaţional.

3.2 Factori de stres

Deşi în ultimii 30 de ani medicii au recunoscut gradual efectul stresului psihologic şi

noi credem că stresul se referă la efectul negativ pe care îl au emoţiile asupra corpului nostru (am
preluat fiecare expresia (vai ce stresat(ă) sunt, dragă !!) gândind la presiunea psihologică la care
suntem supuşi într-un moment anume). Realitatea este însă sensibil mai complexă. Există multe
şi diferite tipuri de stres, nesesizabile la prima vedere, dar care sunt potenţiale şi de cele mai
multe
ori, efective ameninţări ale sănătăţii. În afară de stresul psihologic acestea pot fi: stresul
alimentar, cel cronobiologic (lucratul în schimburi), stresul dat de mediul fizic al vieţii pe
care o ducem (medicamente, poluanţi, substanţe alergenice), bacterii şi viruşi, electro-
magnetic, geopatic (en- ergii anormale ale zonei pământului la un anumit moment) şi chiar
energii psihice negative.
 Rezultă că de cele mai multe ori stresul este generat de cu totul de alţi factori decât cel psihologic
cum se considera în mod obişnuit până nu demult.
Fiecare dintre factorii de stres împing trupul sau mintea noastră departe de starea normală de
funcţionare a organismului, iar în funcţie de magnitudine şi durata lor în timp, pot rezulta într-o
afecţiune minoră sau boală.
Chiar dacă sunt atât de diferiţi, factorii de stres au ceva în comun: afectează negativ vitalitatea
generală a organismului, sistemul imunitar şi al altor funcţii de autoreglare ale corpului, făcând or-
ganismul de a fi mult mai susceptibil la atacul cauzelor interne sau externe ce pot cauza boala.
Diferenţele de abordare dintre medicina occidentală/alopată şi cea alternativă/holistică pot fi sub-
liniate de semnificaţia pe care o dau medicii în general, unora sau altora dintre factorii de stress
mentionaţi mai sus în a contribui potenţial în viaţa de zi cu zi, la apariţia sau nu a bolii. Mulţi dintre
factorii de stress amintiti mai sus sunt fie neglijaţi fie desconsideraţi cu bună ştiinţă.

3.3 Managementul stresului

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerinţe,
sarcini, situaţii, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanţă pentru
persoana respectivă (Băban, 1998). Dicţionarul de psihologie socială defineşte termenul de stres
psihic ca fiind o stare de tensiune, de încordare şi de disconfort, determinată de agenţii afectogeni,
cu semnificaţie negativă, de frustrarea sau deprimarea unor stări de motivaţie (trebuinţe, dorinţe,
aspiraţii), de dificultatea sau de imposibilitatea rezolvării unor probleme.
Stresul are o importantă componentă subiectivă, în sensul că ceea ce este provocator, facil sau chi-
ar relaxant pentru o persoană, pentru o alta poate deveni ameninţător sau imposibil de realizat
(Roesch şi colab., 2002).

Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente/situaţii externe sau interne, reale sau imaginare,
suficient de intense sau frecvente care solicită reacţii de adaptare din partea individului. Există o
serie de factori de stres / potenţiali factori stresori. Înţelegerea felului în care răspundem la stresori
este esenţială pentru implementarea tehnicilor de management al stresului. Întotdeauna, stresul de-
curge din îmbinarea a trei caracteristici cheie: prezenţa/absenţa factorilor de stres, resurse person-
ale de confruntare cu stresorii şi reacţiile la stres. Aceste reactii pot fi :

• Reacţii fizice/fiziologice: dureri de inimă, palpitaţii; apetit alimentar scăzut sau crescut;
indigestii frecvente; insomnii; crampe sau spasme musculare, dureri de cap sau migrene;
transpiraţii exce- sive, ameţeli, stare generală de rău; constipaţii sau diaree (nemotivate medical);
oboseală cronică;
• Reacţii cognitive: blocaje ale gândirii; deficit de atenţie; scăderea capacităţii de
concentrare; dificultăţi în reamintirea anumitor lucruri; flexibilitate redusă; diminuarea
creativităţii.
• Reacţii emoţionale: iritabilitate crescută, scăderea interesului pentru domenii care reprezentau
înainte pasiuni sau hobby-uri; pierderea interesului pentru prieteni; instabilitate emoţională; anx-
ietate; tristeţe sau chiar depresie; reprimarea emoţiilor; dificultăţi în angajarea în activităţi
distrac- tive sau relaxante.
• Reacţii comportamentale: performanţe scăzute la locul de muncă sau la şcoală; fumat ex-
cesiv; consum exagerat de alcool; tulburări de somn; un management ineficient al timpului;
izolarea de prieteni; preocupare excesivă pentru anumite activităţi; comportamente
agresive.

De reținut ar fi faptul că stresul (reacţiile neplăcute) are o dublă determinare: una din partea
stimulului (a factorilor stresori), alta din partea individului care interpretează situaţia (resurse
personale, stil de gândire şi interpretare). Acest lucru înseamnă că avem o mare influenţă asu-
pra propriilor stări de stres, atât în bine, cât şi în rău. Avem responabilitatea, dar şi puterea de a
schimba lucrurile.
Modalităţi de management al stresului

1. Identificarea şi monitorizarea factorilor de stres

•identificarea factorilor de stres (cum ar fi, supraîncărcarea muncii, lipsa de suport şi
comu- nicare, lipsa de resurse, probleme medicale, conflicte în familie etc.);
•anticiparea perioadelor de stres şi realizarea unui plan de acţiune pentru a face mai
bine faţă (de exemplu, în apropierea unor termene limită pentru finalizarea proiectelor la
locul de muncă, în preajma unui eveniment important în familie etc.)
2. Conştientizarea propriilor reacţii la stres
•identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea evenimentului/situaţiei (precum
anxietate, iritabilitate, disconfort, frustrare, deznădejde etc.);
3. Dezvoltarea unor abilităţi şi comportamente de management al stresului
•dezvoltarea asertivităţii;
•dezvoltarea comunicării pozitive cu ceilalţi;
•identificarea şi rezolvarea conflictelor, atunci când apar;
•învăţarea metodelor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor;
•îmbunătăţirea managementului timpului;
•învăţarea unor metode de relaxare.

4. Stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat

•solicitarea ajutorului direct şi receptivitate faţă de acesta;
•dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor sociale.

5. Dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos

•adoptarea unor comportamente alimentare sănătoase;
•practicarea regulată a exerciţiilor fizice;
•practicarea unor exerciţii de relaxare;
•consum responsabil/moderat de alcool, cafea sau alte excitante pentru sistemul nervos;
•cultivarea unor pasiuni, hobby-uri.
6. Dezvoltarea încrederii în propria persoană şi acceptarea necondiţionată
•stabilirea unor scopuri şi obiective realiste, „ce vreau eu de la viaţa asta?”;
•stabilirea priorităţilor şi a limitelor personale;
•participarea la activităţi care dezvoltă încrederea în sine.

4. Gestionarea relației sinelui cu mediul

4.1. Modificarea stilului de gândire

Evenimentele de viaţă nu ne afectează reacţiile în mod direct, ci modul în care noi interpretăm
aceste evenimente (cogniţiile noastre, modul în care gândim cu privire la ele) cauzează
reacţiile noastre la nivel cognitiv, comportamental, subiectiv-emoţional şi biologic. Aşadar,
dacă vrem să modificăm reacţiile noastre la stres, trebuie să intervenim asupra felului în care
interpretăm şi evaluăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru (factorii de stres – evaluarea
primară), dar şi asu-
pra felului în care interpretăm şi evaluăm potenţialul nostru de a face faţă solicitărilor (evaluarea
secundară – încrederea în propria persoană, optimismul asumat, tolerarea incertitudinii etc.).
Scopul presupune adoptarea unui stil de gândire flexibil, logic, realist, conform cu realitatea. Gân-
direa pozitivă este „Totul va fi bine”, cea negativă – „Totul e groaznic, nu va mai fi bine niciodată”, în
timp ce gândirea realistă este de felul „Am nişte probleme, dar o să le vin eu de hac, nu mă las dob-
orât aşa uşor”.
 A.R.P.I.

CEEA CE GANDTM CEEA CE SIMŢIM

I" mi va fi imposibil să... DESCURAJARE
N-am să reusesc niciodată... DISPERARE
'
N-am nimic special care să mă scoată în INFERIORITATE
evident,ă...
Dacă voi uita ceea ce am de spus, va fi ANXIETATE
.
groaznic...
Dacă a făcut un accident...? NELINIŞTE, PANICĂ
,..,,
N-ar fi trebuit să-l critic atât de dur... VINOVAŢIE
N-ar fi trebuit să fac greşeala asta... RUŞINE

Exemple de relaţii dintre gânduri şi emoţii (Andreescu & Liţă, 2006)

Notă:
F – funcțional
D – disfuncțional
 4.2. Combaterea perfecționismului
Perfecționismul este convingerea conform căreia trebuie să fii perfect pentru a fi acceptat, pentru
a fi valoros. Este o gândire de tip „alb-negru”, fără zone de gri. Tot ceea ce nu este perfect este
consid- erat a fi un eșec, o nereușită. Perfecționismul e, mai degrabă, o atitudine şi nu neapărat
un com- portament.
Cu alte cuvinte, două persoane se pot angaja în aceleași comportamente, să încerce să câștige
aurul la Olimpiadă, dar una să urmărească excelența şi cealaltă perfecțiunea. Diferența se regăsește
nu în scopul în sine, ci în felul în care gândești, felul în care vezi, te raportezi la acel scop.
Căutarea atingerii excelenței este dorința de a fi cât mai bun posibil, de a urca la cel mai înalt nivel,
dar fără a asocia acestei dorințe necesitatea sau nevoia imperativă de a fi cel mai bun:
“E obligatoriu să fiu cel mai bun, altfel nimic nu are rost”.
Atingerea excelenței presupune multă muncă, multă răbdare, plus o mulțime de alte resurse. Dar,
spre deosebire de perfecționism, excelența nu cere sacrificarea totală a propriei persoane, pentru
că tinde să se focalizeze pe procesul reușitei şi nu pe rezultat (Frank, 2010).
 4.3. Dezvoltarea asertivității

Fiecare din noi trecem prin situații în care facem compromisuri sau intrăm în situații conflict-
uale, din cauză că nu știm să spunem NU sau pentru că nu știm să spunem NU într-un mod non-
agresiv. Problemele apar atunci când facem astfel de compromisuri frecvent și faptul că le facem
ne copleșește.
A nu ști să spui NU, nu pot; a spune NU, nu pot, într-un mod agresiv; a accepta mereu ce spun, ce
fac, ce propun ceilalți și a renunța la propriile opinii sau drepturi - sunt modalități non-asertive de a
ne
raporta la o situație în care avem de-a face cu alte persoane.
A fi asertiv înseamnă exact opusul acestor variante. E dreptul meu să spun NU! Acest lucru nu
înseamnă că pot să spun NU oricum.

A fi asertiv înseamnă să știm să spunem NU fără a-i răni pe ceilalți, să spunem NU pentru că avem
dreptul să refuzăm ceva.
A fi asertiv înseamnă să nu îi lasăm pe ceilalți să decidă în locul nostru, să îi spunem punctul de
ve- dere sau nemulțumirea atunci când e cazul, să știm să gestionăm conflictele, comunicând calm
ceva ce nu ne place.
Asertivitatea înseamnă să beneficienem de drepturile noastre, să ne exprimăm sentimentele, să cer-
em ceea ce dorim şi să ne spunem punctele de vedere, direct şi onest, fără a interfera cu nevoile și
drepturile celorlalți.
 4.4. Menținerea unui echilibru

Atunci când suntem asertivi, avem mai multe șanse să păstrăm un echilibru între nevoile și inter-
esele celorlalți şi propriile interese și nevoi. Îi tratăm pe ceilalți la fel cum dorim să fim tratați.
A păstra un echilibru în relațiile interpersonale înseamnă să știm să nu ne abandonăm propri-
ile interese și nevoi în favoarea altora, dar nici să lăsăm să primeze nevoile și interesele
person- ale în fața intereselor și nevoilor celorlalți. Asertivitatea este una din modalitățile care
ajută la menținerea acestui echilibru.

Se face diferența între trei tipuri de comportamente prezente în relațiile interpersonale:

• Pasiv: atunci când punem nevoile și interesele celorlalți înaintea nevoilor și intereselor
pro- prii (Mereu renunț la ce vreau eu să fac pentru a le face lor pe plac);
• Agresiv: atunci când punem nevoile și interesele personale înaintea nevoilor și
intereselor celorlalți (Mă cert cu colegii mei când eu lucrez și ei vorbesc în birou);
• Asertiv: obținem un echilibru între nevoile personale şi nevoile celorlalți şi acționăm în
funcție de prioritățile care apar (Îi rog pe colegii mei de birou să vorbească puțin mai
încet, dacă se poate, pentru că mă deranjează sau îmi cer scuze și îi spun copilului meu că
azi nu pot să merg cu el la bazin, pentru că am avut o zi grea la serviciu și sunt foarte
obosită).
Atunci când se confruntă cu o problemă, oamenii reacționează, în majoritatea cazurilor, fie prin
luptă, fie prin fugă.

• FUGA – sau comportamentul pasiv, care este asociată cu evitarea situațiilor conflictuale,
con- tradictorii.
• LUPTA – este asociată confruntării cu situațiile conflictuale, problematice, contradictorii.
• Confruntarea cu situațiile problematice poate fi de natură agresivă sau asertivă.
• Comportamentul agresiv este asociat conflictelor, ceartă, ton ridicat, de tip ”pumnul în
masă”. Comportamentul asertiv presupune un ton calm, respectarea opiniilor și intereselor
celorlalți, fără a renunța sau, din contră, a prioritiza propriile opinii și interese.

! Întotdeauna, în spatele comportamentelor noastre stau anumite gânduri sau convingeri pe care le
avem. Spre exemplu :

Teama de a nu-i supăra pe ceilalți; Nu spun NU pentru că ceilalți s-ar putea supăra pe mine;
Teama de a fi respins(ă); Renunț la propriile mele interese pentru a fi acceptat(ă) de ceilalți;
Asumarea responsabilității pentru ceilalți; Nu spun niciodată NU, pentru că sunt
responsabil(ă) pentru cei din jurul meu;
Convingerea că, pentru a rezolva o problemă, trebuie să ne impunem într-un mod agresiv,
altfel nu se rezolvă nimic; Dacă nu ridic tonul și nu mă cert, nu mă ascultă nimeni.
Comportamentele pasive sau agresive sunt o consecință:
•a unui stil de gândire (Cred că ceilalți mă vor respinge, deci trebuie să le fac mereu pe
plac. Renunț la interesele mele pentru ca ceilalți să nu mă părăsească. Mă cert cu ceilalți
pentru a nu fi bătaia lor de joc etc.),
•a unor stări emoționale (teamă, frustrare),
•a unor experiențe de viață sau modele (Părinții mi-au spus mereu că mai bine tac decât să
mă
cert cu ceilalți. Tatăl meu mereu țipa când își spunea punctul de vedere.),
•situații care le declanșează (Mereu cedez la solicitările colegilor mei și nu apuc să-mi termin
treaba).

Nu este niciodată târziu să fim asertiv. Nu este niciodată târziu să învățăm să ne negociezi relațiile
interpersonale, să ne negociem propriile drepturi, ținând cont și de drepturile celorlalți.

Am dreptul să spun Nu, nu pot acum!

Am dreptul să spun când ceva mă deranjează!
Am dreptul să spun când nu-mi place ceva!
 4.5. Pașii rezolvării de probleme

Nu există soluții perfecte sau ideale la problemele noastre, însă tehnica rezolvării de probleme
ne conduce spre cel mai eficient plan de acțiune.
Foarte important este să identificăm problema, apoi să stabilim strategiile pentru a o rezolva.

RECOMANDĂRI:
- Să destinăm o anumită perioadă de timp acestei tehnici; de exemplu, o dată pe săptămână
sau zilnic, dacă este nevoie.
- Să nu încercăm să rezolvăm probleme în timp ce desfășurăm alte activități (de
exemplu, vizionăm un film, gătim); să eliminăm factorii de distragere.
- Când începem să utilizăm tehnica rezolvării de probleme, încercăm să evităm problemele
foarte dificile, (cele emoționale sau cele de durată), deoarece, dacă devenim prea implicați
sau prea anxioși, va fi dificil să urmărim regulile fiecărui pas și exersarea lor.
- Să încercăm să rezolvăm cel mult două probleme într-o sesiune.
- Dacă avem multe probleme, este util să stabilim o planificare a rezolvării lor în ordinea
priorităților. Vom reduce astfel anxietatea pricinuită de faptul că nu știm cu care să începem.
- Este util să notăm demersul rezolvării; astfel vom avea permanent disponibile
toate informațiile privind problema şi toate posibilele soluții.
 Identificarea problemei

Pentru a ne ajuta să vă identificăm problemele, propun următoarele:

• Să utilizăm sentimentele noastre ca puncte de plecare pentru recunoașterea problemei. Decât să
privim sentimentele ca fiind o problemă, mai bine să ne orientăm spre cauzele care le
determină.
Adesea, evenimentele care ne declanșează sentimentele reprezintă problema ce trebuie rezolvată.
• Să utilizăm comportamentele noastre ca puncte de plecare în recunoașterea problemei. Dacă
facem continuu greșeli sau lucrurile nu se desfășoară așa cum dorim, atunci problema constă în
situații cărora nu le facem față eficient.
• Să luăm în considerare conținutul îngrijorărilor. Deseori, acestea reflectă o problemă ce
trebuie rezolvată.
• Să ne întrebăm căror activități ne-ar plăcea să le acordăm mai mult timp și cărora mai puțin.
• Pentru circumscrierea problemelor pe care le avem, ne-ar putea fi utilă prezentarea unei liste de
probleme.
Pasul 1. Circumscrierea problemelor şi a scopurilor

Definirea clară a problemelor şi a scopurilor este un pas important în rezolvarea de probleme.

Scopurile trebuie să fie realiste şi relativ uşor de atins.

Pentru definirea clară și precisă, să urmăm regulile de mai jos:

1. Să ne contcentrăm pe o singură problemă.
2. Să nu ne grăbim spre rezolvarea ei, să încercăm doar să o definim clar și precis.
3. Să fim specifici. Cu cât problema şi scopul sunt mai specifice, cu atât sunt mai ușor de
re- zolvat. Să evităm și afirmațiile vagi, de tipul: „Șeful meu este un nesimțit” sau „Vreau să
mă simt mai bine”.
Să definim problema în termeni de sentimente, gânduri sau comportamente. De exemplu:
„Mă supără faptul că șeful meu se așteaptă să lucrez peste program fără să mă plătească” sau
„Ce pot face pentru a scăpa de durerea de cap?”
4. Să ne orientăm spre viitor. Deoarece rezolvarea de probleme vizează
evenimentele prezente sau viitoare, să nu ne focalizăm pe evenimente din trecut.
5. Scopurile mai dificile necesită adesea descompunerea în subscopuri care pot fi
atinse mai ușor și într-o perioadă mai scurtă de timp. De exemplu, dacă scopul este de
a găsi un loc de muncă, primul subscop poate fi acela de a decide ce tip de munca ne
dorim.
Pasul 2. Generarea soluțiilor

• Să generăm cât mai multe soluții posibile la problema noastră, fără a le evalua utilitatea practică.
• Să scriem orice idee care ne trece prin minte, chiar dacă ni se pare imposibilă sau absurdă - să
ne folosim imaginația! De multe ori, o idee care, la prima vedere, poate părea ridicolă, ne
poate
ajuta să generăm soluții mai bune decât cele care sunt evidente. Să nu analizăm soluțiile generate,
doar să le notăm. Să selectăm o problemă şi încercăm să o definim, astfel încât să fie concretă,
specifică, accesibilă.
• Să încercăm să notăm cât mai multe soluții posibile. Să ne gândim la câteva soluții inedite, chiar
ridicole.

Pasul 3. Evaluarea soluțiilor

Să examinăm rapid fiecare soluție și să stabilim avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă.

Nici o soluție nu va fi ideală, orice idee bună va avea şi dezavantaje (de exemplu, necesită mult
timp sau bani) și, invers, orice idee rea va avea şi avantaje (de exemplu, poate fi ușor de aplicat,
însă nu rezolvă problema).
Pasul 4. Alegerea soluției optime
Să alegem soluția sau combinația de soluții care va rezolva problema, să ne permitem să ne atingem
scopul. De multe ori, este mai util să alegem soluția care poate fi aplicată rapid și este ușor de apli-
cat, chiar dacă ea nu este soluția ideală.
Este posibil ca problema să nu fie rezolvată imediat, însă tot va apărea un progres, iar ceea ce am
învățat, încercând, ne va fi de un real folos în viitor. Important este să alegem o soluție; doar așa ne
dăm șansa de a vedea dacă soluția este bună sau nu.

Pasul 5. Planificarea

Realizând un plan de acțiune detailat ne vom spori șansele de succes. Chiar dacă soluția este
excelentă, nu ne va fi de niciun folos dacă nu este pusă în practică. Cel mai obișnuit motiv pentru
care soluția eșuează îl constituie lipsa unui plan de acțiune.
Pentru a verifica dacă am realizat un plan de acțiune corespunzător, să folosim lista de mai jos:
1. Avem disponibile resursele necesare (timp, abilitați, bani etc.) sau suntem capabili să ni
le procurăm?
2. Avem acordul sau cooperarea celorlalte persoane care ar putea fi implicate?
3. Știm exact când și ce trebuie să facem?
4. Am examinat toți pașii pentru a depista posibilele dificultăți?
5. Am stabilit strategii în cazul apariției dificultăților?
 6. Am stabilit strategii prin care să facem față unor consecințe negative? (de exemplu, căutam
un loc de muncă - ce facem dacă nu-l obținem?)
7. Am planificat strategii prin care să facem față unor consecințe pozitive? (de exemplu,
obținem postul, însă nu am luat în considerare ce sarcini ne vor fi impuse)
8. Am repetat părțile dificile ale planului? (de exemplu, un interviu)
9. Cum vom înregistra realizarea pașilor?
10. Am stabilit momente pentru a revizui planul, în funcție de modul în care progresați?

Pasul 6. Revizuirea

Rezolvarea de probleme este un proces continuu, dat fiind faptul că, adesea, problema nu este
rezolvată și scopul nu este atins de la prima încercare. Deoarece în etapa de planificare nu pot fi lu-
ate în calcul toate obstacolele, sunt necesare revizuiri succesive pentru a putea face față dificultăților
neprevăzute. Este necesară modificarea pașilor sau adăugarea unor noi pași.
Este important să ne recompensăm pentru eforturile făcute și pentru succesele obținute.
Când lucrurile nu se desfășoară conform planului, ne întrebăm:

- Ce a mers bine?
- Ce a mers rău?
- Ce strategii alternative pot fi utilizate?
 - Să recunoaștem că suntem dezamăgiți, dar să nu lăsăm gândurile negative să ne
trans- forme dezamăgirea în catastrofă.
- De obicei, dificultățile apar din cauza incoerenței planului de acțiune, nu din cauza
lip- sei de abilități personale.
- Să etichetăm orice încercare în termeni de succes parțial, nu în termeni de eșec.
- Să considerăm succesele parțiale ca o experiență de învățare utilă și practică.
- Să încercăm din nou, cât de repede posibil.

Cât timp avem un plan de acțiune și îl și implementăm, ne dăm șansa de a afla ce funcționează și
ce nu, ce știm și ce nu știm să facem. Dacă planul nu a fost bun, aflăm ce anume nu funcționează
și modificăm. Dacă noi nu știm să facem ceva, aflăm ce anume nu știm și învățăm. Aceste lucruri
se întâmplă doar atunci când facem ceva. Doar gândindu-ne la ce nu merge bine, la ce nu știm sau
la ce am putea face, nu vom ajunge să schimbăm lucrurile. O problemă identificată, un plan de
acțiune sau o soluție bine gândită nu au nicio valoare dacă nu sunt implementate.
 Să nu uităm!

• Îngrijorarea începe în momentul identificării unei „amenințări’ sau a unei probleme și

ia
sfârșit în momentul soluționării ei.
• Cu cât vom rezolva mai rapid problema, cu atât se va scurta durata îngrijorării.
• Nu există niciodată destule date care să ne dea certitudinea că am luat o decizie corectă;
în- totdeauna există riscuri.
• Dacă problema a fost definită riguros şi am evaluat căile de soluționare, să considerăm
că
este o probabilitate foarte mare să acționăm corect.
• Dacă am început să acționăm conform uneia dintre decizii, să o analizăm atent. Deciziile
se bazează pe analiza argumentelor pro şi contra, a consecințelor favorabile şi nefavorabile.
Să nu ne concentrăm atenția doar asupra argumentelor contra. Să luăm în considerare și
avantajele, pentru a nu regreta luarea unei decizii.
 4.6. Cadre de lucru

Managementul timpului . Povestea borcanului cu pietre

Stephen Covey povestește despre un instructor care ținea un discurs despre

timp. La un moment dat, instructorul a spus: „Bine, e timpul să facem un
test“.
A băgat mâna sub masă şi a scos un borcan mare. L-a pus pe masă și l-a așezat lângă o farfurie pe
care erau niște pietroaie de mărimea unui pumn. „Câte pietroaie credeți că putem pune în borcan?“
a întrebat. După ce ne-am dat cu părerea, a spus: „Bine, să aflăm“. A pus un pietroi în borcan, după
aceea încă unul şi încă unul. Nu îmi amintesc câte au încăput, dar borcanul se umpluse. Apoi a în-
trebat: „Borcanul e plin?“ Toată lumea a răspuns afirmativ. Acesta a oftat. A băgat mâna sub masă
și a scos o găleată cu pietricele. A turnat din ea peste pietroaie, a scuturat borcanul și acestea au
intrat în spațiile mari dintre ele. Apoi a surâs poznaș şi a întrebat: „Acum este plin borcanul?“ Ne
prinsesem deja. „Probabil că nu“. „Bine“, a răspuns. De sub masă a scos o găleată cu nisip. A
turnat din ea în borcan, iar nisipul umplea spațiile dintre pietroaie şi pietriș. S-a mai uitat o dată la
noi şi ne-a întrebat: „E plin borcanul?“ „Nu,“ am răspuns cu tărie, într-un glas. A spus: „Bine!“ şi a
turnat apă în borcan. Cred că a intrat cam un sfert de litru. Apoi a spus: „Ei, bine, ce am vrut să
demon- strez?“ Cineva a spus: „Există şi momente moarte și, dacă te străduiești, poți să faci mai
multe în această viață!“ „Nu“, a răspuns el. „Ideea e: dacă nu ați fi băgat pietrele mari mai întâi, ați
mai fi pu- tut să le introduceți după aceea?“
Această mică povestioară, extrem de cunoscută, scoate în evidență cum stabilirea priorităților și
planificarea sunt elementele cheie ale unui management eficient al timpului. Există trei variante.
Putem decide ce e cu adevărat important şi apoi să renunțăm la sarcinile care nu sunt esențiale, le
putem delega altcuiva sau ne putem lăsa, pur şi simplu, copleșiți. În cazul în care nu alegem
prima sau a doua opțiune, a treia ne va alege cu siguranță pe noi.

Cadru de lucru 1. Managementul timpului, un ritual de zi cu zi

Ca să funcționeze şi să dea randament pentru noi, managementul timpului trebuie aplicat „in-
diferent ce se întâmplă”; e singura metodă prin care vom putea rămâne concentrați pe ceea ce este
cu adevărat important de-a lungul unei zile.

• Stabilirea planului pentru ziua respectivă

După trezire, înainte de a începe orice activitate, să luăm un pix şi o foaie de hârtie pe care să
notăm tot ce ne putem să realizăm în ziua respectivă, astfel încât la sfârșitul zilei să putem spune
că suntem mulțumiti şi că a fost o zi reușită. După ce le-am notat, să ne luăm agenda şi planificăm
re- alizarea lor în anumite perioade de timp. Se recomandă să începem lista cu cele mai importante
şi mai dificile lucruri pe care le avem de făcut.

! Avem nevoie de o agendă concretă, scris negru pe alb cu ce avem de făcut, care ne sunt
prioritățile.
Dacă ne lăsăm furați de agendele mentale („Nu are rost să-mi mai notez. Știu eu ce
am de făcut”), avem toate șansele de a rata lucruri pe care ar fi trebuit să le facem, de
a ne încurca prioritățile sau, mai rău, de a nu vedea la sfârșitul zilei ce am făcut/ce n-
am făcut. Agenda mentală e cu două tăișuri: la finalul zilei, fie ne dă iluzia că am făcut
totul, fie ne dă iluzia că nu am făcut nimic. O agendă reală, concretă, nu poate fi înșelată:
am scris clar ce avem de făcut, la finalul zilei putem vedea cât am făcut din ce ne-am
propus.

• Refocalizarea.

Să ne punem ceasul, telefonul sau calculatorul să sune la fiecare oră. Când sună, să luăm pauză
din ceea ce facem, să respirăm adânc, să ne uităm la lista dnoastră şi să verificăm dacă am reușit
să fim productivi în ora care a trecut. Să ne uităm apoi la agenda cu lucrurile de făcut şi să ne
reamintim ce ne-am propus să facem în ora următoare. Să ne gestionăm timpul, oră cu oră, să nu
lăsăm orele să decidă pentru noi.

• Evaluarea.

La sfârșitul zilei, să închidem calculatorul, registrele sau aparatele de lucru și să ne evaluăm ziua.
Să trecem în revistă ce anume a funcționat, pe ce anume ne-am concentrat, unde și ce anume ne-a
distras, ce am învățat, astfel încât să fim mai productiv(ă) în ziua care vine.
Puterea ritualurilor stă în predictibilitatea lor. Să facem același lucru, în același fel, la nesfârșit.
În felul acesta și rezultatele sunt predictibile. Dacă decidem cu mintea limpede pe ce anume ne
concentrăm și faceți asta din oră în oră, vom rămâneți concentrați. E foarte simplu, trebuie doar să
ne dorim cu adevărat asta şi să muncim pentru a ne îndeplini obiectivele.

Exercițiul 2. Rezolvarea de probleme

Dacă ne confruntăm cu o problemă care ne creează îngrijorare, să exersăm tehnica

rezolvării de probleme prin parcurgerea pașilor.

Pasul 1. Care este problema/ scopul?

Să ne gândim atent la problemă/ scop; să ne punem întrebări. Să notăm cu exactitate care

este problema/ scopul.

............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
 Pasul 2. Să notăm toate soluțiile posibile

Să notăm toate ideile care ne trec prin minte, fără a le evalua utilitatea.
1.....................................................................................................................
2.....................................................................................................................
3.....................................................................................................................
4.....................................................................................................................
5.....................................................................................................................
6.....................................................................................................................

Pasul 3. Evaluarea soluțiilor

Să examinăm rapid lista cu posibilele soluții şi să stabilim principalele avantaje şi deza-
vantaje ale fiecăreia.
AVANTAJE DEZAVANTAJE
1. 1.
2. 2.
3. 3.
4. 4.
5. 5.
 Pasul 4. Să alegem cea mai bună sau mai practică soluție
Să alegem soluția care pare cel mai ușor de realizat pentru rezolvarea problemei.
.....................................................................................................................
.....................................................................................................................
.....................................................................................................................

Pasul 5. Să realizăm un plan de acțiune

Să notăm resursele necesare și obstacolele majore care pot apărea.
Să exersăm pașii dificili și să notăm informațiile de care avem nevoie.
1.....................................................................................................................
2.....................................................................................................................
3.....................................................................................................................
4.....................................................................................................................
5.....................................................................................................................
6.....................................................................................................................

Pasul 6. Să revizuim modul în care progresăm şi să ne felicităm pentru fiecare progres.

Că pe focalizăm în primul rând pe achiziții. Să identificăm ce amobținut și apoi ce mai trebuie să
obținem sau să învățăm.
 4.7. Relaxarea, eliminarea tesiunii și încărcarea cu resurse

Pentru a putea funcționa la parametrii normali, avem nevoie de energie. Energia ne-o luăm din
odihnă, alimentație și relaxare. Relaxarea înseamnă eliberarea voluntară a tensiunii musculare şi/
sau a tensiunii psihice. Practicarea exercițiilor de relaxare ajută la: prevenirea acumulării
stresului, creșterea productivității şi a energiei, îmbunătățirea capacității de concentrare şi a
memoriei, re- ducerea insomniilor şi a oboselii, somn mai adânc şi mai bun, creșterea abilității de
conștientizare a propriilor emoții etc.
 Unde trăim? În imaginație sau în realitate?

Interpretăm senzațiile pe care le avem în realitate ca fiind reale, lucru perfect adevărat şi nu
realizăm că provin din imaginație. Senzațiile pe care le trăim în realitate se nasc din interpretar-
ea realității şi nu din realitate. Dacă considerăm realitatea ca fiind teritoriu şi imaginația ca fiind
harta acestui teritoriu, putem interpreta eronat că ceea ce trăim face parte din realitate (terito-
riu) fără să realizăm că suntem victimele propriilor noastre percepții și interpretări.

Dacă realizăm că simptomele neplăcute iau naștere în imaginație şi nu sunt o consecință a

realității, atunci printr-o percepție corectă le putem rezolva cauza în imaginație fără să fim
nevoiți să modificăm realitatea demonstrând pacientului (prin atingere) că el trăiește senzația
simptomului în mod real, fără să conștientizeze sursa, deoarece el confundă realitatea cu
imaginația.
Demonstrăm că gândul negativ îl duce pe pacient în imaginația sa, aceasta luând lo-
cul realității şi pacientul trăiește la nivel corporal o senzație adevărată. Persoanele care
semnifică imaginația vin lângă pacient, schimbând locul cu persoanele care semnifică reali-
tatea.

Dacă pacientul reușește să înlocuiască gândul negativ care creează simptomul real, cu
un gând pozitiv, atunci rămâne în imaginație şi nu este nevoit să mai trăiască efectele
simptomului. Dacă pacientul caută repere din realitatea obiectivă și își concentrează atenția
pe lucruri concrete, care există în realitate, efectele simptomului se estompează, ducând la
dispariția acestuia.

Realitatea este acolo unde ne centrăm atenția – gândul negativ produce în corpul fizic o
senzație negativă și în momentul în care pacientul alege un gând pozitiv îi produce în corp
o senzație plăcută (emoție pozitivă).
5. Disciplina emoțională.

5.1 Decizii.

În dicţionar, disciplina este definită ca o ramură a procesului de cunoaştere sau învăţare, un pro-
ces de instruire care dezvoltă autocontrolul, caracterul, ordinea. Disciplina ne poate ajuta să
depăşim limitele a ceea ce cunoaştem şi reacţiile dezordonate şi ineficiente faţă de forţele cu care
ne confruntăm în viaţa şi în munca noastră (emoţiile copleşitoare). Termenul are aceeaşi rădăcină
ca şi cuvântul discipol – discipulus (latină), care înseamnă elev.
Ajungem astfel la concluzia că disciplina înseamnă instruirea propriei persoane, a disciplina
însemnând în acest caz un proces de autoeducaţie şi autoinstruie care ne ajută să dobândim un niv-
el mai înalt de eficienţă şi o calitate sporită a eficienţei de viaţă.
Disciplina emoţională constă în diversele alegeri pe care le facem în abordarea situaţiilor curente
şi atunci când ne pregătim pentru cele viitoare, alegeri practice care oferă autoinstruire, autodezvol-
tare şi un întreg repertoriu de strategii pe care le putem folosi conform necesităţilor şi care ne dau
puterea de a alege felul în care ne simţim!

Decizii – cheie în disciplina emoţională:

1. Asumarea responsabilităţii pentru ceea ce simţiţi;

2. Să facem lucruri, aici şi acum, care ne pregătesc (ne ajuă să vă umplem rezervorul de
energie emoţională pentru viitor);
 3. Să reacţionăm într-o manieră nouă, mai echilibrată, la situaţiile dificile din punct de
vedere emoţional;
4. Să facem anumite alegeri, să aplicăm anumite strategii pentru a aborda în mod
eficient dificultăţile ce apar;

5.2 Etape

Există 5 etape ale disciplinei emoţionale. Ele se bazează pe conceptul de ALEGERE (a alege
felul în care ne simţim prin aplicarea unui proces compus din mai mulţi paşi şi a unor strategii
speci- fice pentru a rezolva problemele imediate).

Etape:

1.Cauza – să identificăm cauza imediată a emoţiilor.

2.Trup – să stabilim locaţia şi intensitatea reacţiilor noastre fizice.
3.Minte – să identificăm gândurile şi convingerile care însoţesc reacţiile fizice.
4.Spirit – să observăm ce parte este scoasă la lumină de felul în care reacţionăm la
situaţia curentă.
5.Alegere – să facem o alegere de disciplină emoţională şi să o punem în aplicare pentru a
re- zolva într-un mod constructiv problema imediată.
5.3 Furtuni emoționale

Kung-Fu emoţional

“Cele mai bune arte marţiale sunt şi cele blânde. Ele îi dau ocazia atacatorului să se
prăbuşească la pământ. Cei mai buni generali nu se grăbesc să se arunce în luptă. Ei îi oferă
duşmanului multe
ocazii să facă greşeli de autoapărare”.
Lao Tzu
Când simțim că ni s-au înecat corăbiile, întreaga noastră perspectivă asupra vieții are de suferit.
Atunci, lucrurile care în mod normal nu ne-ar afecta, capătă o importanță colosală şi, dintr-
odată, ne simțim descurajați. Nu este cazul să înrăutățim situația. Putem alege să facem ceva
care ne va ajuta să ne simțim mai bine – să mergem la o plimbare, să facem o pauză, să respirăm
în timp ce pur și simplu așteptăm. Aceste alegeri conștiente reprezintă o strategie eficientă de
disciplină emoțională. În loc să ne luptăm cu rafalele emoționale, să le lăsăm să se desfășoare
(adrenalina se metabolizează în 3-5 minute). În loc să mergem contra vântului, să îl acceptăm și,
dacă se poate, să îl folosim în avantaj propriu.
Pentru a reuși mai mult, trebuie să greşim mai mult. Uneori, o victorie este o înfrângere.
Alteori, o înfrângere este o victorie. Printre numeroasele exemple se numără cunoscuta poveste
despre încercarea eşuată de a crea un nou tip de lipici care a dus la inventarea bileţelelor
adezive de tip post-it. Multe dintre cele mai mari realizări din istoria omenirii au fost rezultatul
unor eşecuri repetate, care însă au fost privite ca nişte ocazii de a învăţa şi ca trepte spre succes.
Invenţia avio- anelor şi a becului electric de către Thomas Eddison sau medicamentelor
revoluţionare sunt doar câteva din aparentele miracole (la vremea lor) ivite în urma unui şir de
eşecuri. Bill Gates subliniază că clienţii cei mai dificili, care par să reprezinte cele mai mari
obstacole, prin criticile pe care le formulează, devin cea mai mare ocazie pentru a avea succes
pe viitor.

Întreaga lume este o scenă. Iar toţi bărbaţii şi toate femeile sunt actori. Aceştia intră şi ies din scenă
la momentul lor. Dar un om, la vremea lui, joacă în multe piese
William Shakespeare, Cum vă place
Faptul că ne-am pierdut locul de muncă ne oferă ocazia de a debuta într-o nouă carieră
interesantă. O ceartă ne oferă şansa de a învăţa ceva despre relaţii interumane şi despre faptul că
fiecare individ vede lucrurile altfel.
Lecţia importantă este aceea că orice obstacol cu care ne confruntăm în viaţă poate fi privit din
unghiuri diferite. Cheia este practica în condiţiile unei gândiri flexibile şi o doză bună de opti-
mism.

Să devenim regizorul propriului teatru interior!

Întreaga lume este o scenă. Iar toţi bărbaţii şi toate femeile sunt actori. Aceştia intră şi ies din
scenă
la momentul lor. Dar un om, la vremea lui, joacă în multe
piese
William Shakespeare, Cum vă place
 5.4 Să ne îmbunătățim starea emoțională printr-o bună condiție fizică

Cel care este sănătos are speranţă, iar cel care are speranţă are totul.
Proverb arab

O formă fizică bună este un aspect esenţial al celor mai bune companii – inclusiv al directorilor
aces- tora... A te păstra în formă are beneficii atât de ordin economic, cât şi spiritual şi
psihologic.
T. Boone Pickens

Corpul nostru este deopotrivă o locuinţă şi un vehicul al vieţii. Când ne purtăm frumos cu el şi el
se va purta frumos cu noi. Când ne purtăm urât, ne va răspunde cu aceeaşi monedă. Avem puterea
extraordinară de a ne influenţa starea fizică şi, ca urmare, calitatea vieţii. Această putere are la
bază atenţia pe care alegem să o acordăm corpului nostru fizic în fiecare zi.
Trebuie să învăţăm din nou să respirăm sănătos şi, chiar mai important, să facem asta în mod
con- stant în viaţa de zi cu zi.
Felul în care alegem să respirăm permite reglarea funcţiilor fundamentale ale organismului, cum ar
fi digestia, pulsul, circulaţia şi tensiunea arterială.
Ca urmare a unei acţiuni de încurajare a menţinerii formei fizice, în Statele Unite s-a organizat
o cursă de cinci kilometri pentru 400 de lucrători de la Casa Albă. Preşedintele George W.
Bush (în vârstă de 55 de ani) a ajuns pe locul 26, obţinând un timp surprinzător de bun pentru
vârsta lui – 20 de minute şi 27 de secunde.

Într-adevăr, sănătatea şi forma fizică sunt considerate în prezent principalele ingrediente ale unei
vieţi de calitate, inclusiv – şi mai ales – ale vieţii profesionale. The Wall Street Journal a dedicat
de curând o secţiune întreagă sănătăţii şi formei fizice, afirmând cu litere mari pe prima pagină:
“În lumea sedentară de astăzi, forma fizică nu este o opţiune. Pentru prima dată în istorie, ea
este o necesitate”. Lista preşedinţilor şi directorilor de firmă pentru care sănătatea este o
prioritate pare desprinsă din anuarul Who’s Who: Tom Monagham (fondator al Domino’s Pizza),
Charles
O. Rossoti (membru al IRS), Julian C. Day (director executiv al firmei Sears), Michael Magnum
(preşedinte al Magnum Group) şi preşedintele George W. Bush.

Joggingul interior: muzica şi râsul

Ideea nu este să fugim de responsabilităţi şi să evităm problemele dificile, ci să alegem umorul

ca pe o strategie importantă de disciplină emoţională. Împreună, muzica şi umorul ne pot oferi
un regim eficient de jogging interior, care ne poate ajuta să ne păstrăm sănătatea trupului.
Alegerea conştientă de a asculta muzică energizantă sau relaxantă, după nevoie, şi de a ne
bucura de viaţă râzând sănătos poate fi o metodă eficientă de a deveni stăpânul propriilor
emoţii.
 Farmecul muzicii îmblânzeşte şi fiara sălbatică.
William Congreve

Simţul umorului face totul suportabil

Henry Ward Beecher

Masaj şi mai mult decât atât

Lucrul cu corpul este un termen generic pentru o serie de tehnici, vechi şi moderne, care
favorizează relaxarea şi tratează diverse afecţiuni prin lecţii privind executarea corectă a
mişcărilor, reeducarea poziţiei corpului, exerciţii fizice, masaj şi diverse alte forme de exerciţiu
corporal.
The Medical Advisor

Masajul este una din formlele de lucru cu corpul fundamentale şi de eficienţă maximă. El poate fi
o alegere importantă în practica disciplinei emoţionale. La fel ca şi în cazul celorlalte strategii,
cheia este să luăm o decizie şi să acţionăm în consecinţă. Masajul ne oferă beneficii semnificative
şi ar fi minunat dacă am face din el o prioritate, dacă i-am introduce costurile aferente în bugetul
nostru şi ne-am programa şedinţe regulate. Se poate spune că masajul este foarte benefic pentru
reducerea stresului prelungit, a tensiunii musculare şi pentru a crea o stare generală de bine. El
poate fi şi un catalizator al relaxării emoţionale.
6. Inteligenţa emoțională în relația de cuplu. Dragostea

A ne iubi pe noi înșine înseamnă a-l elibera pe celălalt de aşteptările tale. Pentru a putea trăi în cu-
plu, trebuie să fim capabili să trăim şi singuri. În momentul în care nu putem trăi singuri se creează
o relaţie de dependenţă.
Sclavul îşi creează stăpânul.
Hegel

Dragostea este atunci când doi oameni pot trăi unul fără celălalt şi aleg să trăiască împreună.Aşa
arată o relaţie autonomă: Mă iubesc, deci exist chiar dacă tu nu mă iubeşti.

Pentru a putea trăi armonios, este necesar să respectăm alegerile celuilalt, acest lucru fiind
valabil nu numai în viaţa de cuplu.

Femeia care iubeşte prea mult este femeia– salvator şi pentru aste are nevoie de o victimă.
Dacă femeia - salvator întâlneşte o persoană autonomă, ea va părăsi acea persoană deoarece
nu îşi satisface nevoia ei de a fi folositoare.

Omul care nu face niciodată nicio greşeală este omul care nu face niciodată nimic.
Theodor Rosevelt
 Va veni şi ziua în care, după ce vom fi cucerit spaţiul, vânturile, mareele şi gravitaţia, vom
cuc- eri energiile dragostei. Şi în ziua aceea, pentru a doua oară în istoria omenirii, vom fi
desco- perit focul.
Pierre Teilhard de Chardin

Dragostea este acea dimensiune a existenţei care poate scoate la lumină tot ce e mai bun în
noi şi ne poate face extrem de vulnerabili la tot ce are să ne ofere viaţa – atât miracole, cât
şi suferinţe. Dragostea are o forţă de transformare extraordinară. Este un factor esenţial al
felu- lui în care percepem viaţa. Când alegem să iubim, ne expunem la pericolul de a fi
răniţi, dar totodată ne deschidem faţă de emoţiile cele mai benefice. Dragostea te poate
înălţa chiar şi în cele mai nepotrivnice împrejurări.

Într-un intreviu, preşedintele George W. Bush a făcut un comentariu despre importanţa dragostei,
mai ales din partea părinţilor săi, care i- a permis să trăiască o viaţă fericită şi plină de succese,
fără prea multe griji. Îmi iubesc părinţii… Ei mi-au oferit dragoste necondiţionată. Mi-au spus:
“Fiule, noi te iubim indiferent dacă reuşeşti sau dai greş”. Dragostea necondiţionată te eliberează,
iar mie mi-a dat ocazia să îndrăznesc să reuşec. Datorită acestui fapt, sunt un om care îşi asumă
riscuri. vi- dent, nu aş fi aici, la Casa Albă, dacă nu mi-aş fi asumat riscul să candidez la
preşedinţie. Oamenii mă întreabă: “Nu te îngrijorează faptul că ai putea să dai greş?” Răspunsul
este nu, fiindcă în suflet- ul meu ştiu că esenţa mea se bazează pe cel mai mare dar pe care-l poate
primi cineva – dragostea necondiţionată.
Una dintre cele mai mişcătoare descrieri ale dragostei se găseşte în Noul Testament, într-o scrisoare
a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni. Epistola sugerează că nu putem trăi cu adevărat, indifer-
ent câte realizări avem în plan exterior, dacă ne lipseşte dragostea. Iar atunci când ştim să iubim
cu adevărat, viaţa noastră se transformă în întregime: ne vom bucura de cele mai benefice şi mai
sănătoase sentimente posibile. Iată câteva extrase din epistola menţionată:

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte

şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă
încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu
sunt...
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este
binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu
se
trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale,
nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte
toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată...
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea.
Iar mai mare dintre acestea este DRAGOSTEA.
(Corinteni 13, 2-13)
Dorinţa de dragoste, fie ea sub forma unei relaţii romantice sau a unui sentiment sincer de com-
pasiune din partea prietenilor şi a familiei, i-a determinat pe mulţi oameni să încerce să obţină cu
forţa sau prin manipulări ceea ce trebuie oferit ca un dar. De fiecare dată când ne confruntăm cu
conflicte dureroase, cu tristeţea, cu singurătatea sau cu orice alte aspecte dificile ale relaţiilor,
forţa finală capabilă să transforme totul este dragostea. Dar cei mai mulţi dintre noi abia dacă
încep să o înţeleagă sau chiar nu pricep nimic din ea.
Vorbe înţelepte despre dragoste aparţinând copiilor

• Dragostea este primul lucru pe care îl simţi înainte să apară toate relele. (Charlie, 5 ani)
• Când bunica s-a îmbolnăvit de artrită, nu mai putea să se aplece ca să-şi vopsească unghiile de
la picioare. Aşa că bunicul face asta pentru ea tot timpul, chiar şi după ce s-a îmbolnăvit şi el
de artrită. Aceasta este dragostea. (Rebecca, 8 ani)
• Dragostea este atunci când cineva te răneşte. Şi te superi foarte tare, dar nu ţipi la el fiindcă ştii
că o să-l răneşti. (Samantha, 6 ani)
• Dragostea este atunci când te duci să mănânci în oraş şi îi dai cuiva din cartofii tăi prăjiţi, fără
să-l pui să-ţi dea şi el dintr-ai lui. (Crissy, 6 ani)
• Dragostea este ceea ce te face să zâmbeşti când eşti obosit. (Teri, 4 ani)
• Dacă vrei să înveţi să iubeşti mai bine, trebuie să începi cu un prieten pe care-l urăşti. (Nikka,
6 ani).
• Dragostea este ceea ce se află în aceeaşi cameră cu tine de Crăciun, atunci când nu mai desfaci
ca- dourile şi te opreşti să asculţi. (Bobby, 5 ani)
• Atunci când îi spui cuiva ceva rău despre tine şi eşti speriat, tu crezi că n-o să te mai
iubească. Dar pe urmă eşti uimit fiindcă te iubeşte în continuare, chiar mai mult. (Matthew, 7
ani)
• Dragostesa este atunci când căţeluşul te linge pe faţă chair dacă l-ai lăsat singur toată
ziua. (Mary Ann, 4 ani)
Dependență versus iubire - Brenda Schaeffer

“Jocurile puterii sunt comportamente manipulative menite să mențină inegaliatatea

în cadrul unei relații; ele asigură unei persoane relația de superioritate, sau
inferioritate față de o altă persoană.

Jocurile puterii sunt obiceiuri de inter-relaționare care pot degenera într-un mod de
viață. Devenim susceptibili de a ne angaja în jocuri ale puterii dacă în copilărie, mod-
elele de roluri de adulți ne-au învățat că puterea și dragostea sunt o monedă de schimb,
ceva ce putem câștiga, dacă jucăm rolurile care ne sunt atribuite, sau ne comportăm în-
tr-un anume fel. Subtile sau nu, plăsmuite conștient sau total inconștient, jocurile put-
erii sunt total antagonice și întotdeuna ascunse.

În esență, ele sunt scheme prin care urmărim ca celălalt să se poarte, astfel încât să
ne procure noua satisfacție. Treptat, acest model comportamental ne face să uităm cine
suntem în realitate. Dansul devine un mod de viață.”
 7. Empatia
Empatia este capacitatea de a intra în mintea şi personalitatea altcuiva şi de a simţi astfel, în închipu-
ire, sentimentele intime şi emoţiile interioare ale persoanei respective.
Culegem semnale tainice de la alţi oameni prin observarea comportamentului lor – lucrurile pe
care le spun şi pe care nu le spun, când vorbesc şi când tac, cui vorbesc şi în ce mod, cu cine se
asociează şi pe cine ignoră, gesturile, mişcările şi partciularităţile ochilor (tot ceea ce numim “lim-
bajul trupului”), precum şi schimbările subtile de dispoziţie, în timp şi în diferite situaţii. În reali-
tate, o mare parte a mesajelor emoţionale pe care le primim sunt nonverbale şi de aceea le-am sub-
liniat importanţa ca element al conştiinţei de sine.

Laturile empatiei:

1. a fi sensibil cu alţi oameni şi a-i înţelege;

2. a ne raporta la nevoile şi la binele celorlalţi;
3. a încurja progresul altor oameni;
4. a fi acordat din punct de vedere social şi politic.

Cei care posedă empatie dau dovadă de sensibilitate faţă de alte persoane şi sunt dispuşi să facă
efortul de a le înţelege comportamentul. Acest lucru înseamnă nu numai că pot percepe emoţiile
interioare ale altora, de exemplu să adune indicii senzoriale şi extrasenzoriale privind sentimentele
altor persoane, ci consumă timp pentru a încerca să le înţeleagă punctul de vedere.
Ei nu presupun că altă persoană simte la fel ca ei şi are acelaşi punct de vedere; sunt conştienţi de
faptul că punctul lor de vedere nu este singurul care merită luat în considerare.
Oamenii care excelează în ceea ce privește această latură a abilităţilor sociale au anumite caracter-
istici comune de comportament. Din fericire, nu este un secret care sunt acestea – de fapt, ele sunt
binecunoscute şi nu ne opreşte nimic să le aflăm. Dar a face acest lucru nu este aşa de simplu cum
pare. Când întâlnim nişte oameni pentru prima dată şi începem să avem relaţii cu ei, se pare că lu-
crurile cele mai importante sunt: un bun contact vizual, zâmbetul, un limbaj pozitiv la trupului, a
sta aproape, dar nu prea aproape încât să le invadăm spaţiul personal – patru lungimi de talpă faţă
de cineva, în cazul unui eveniment social, este o metodă emprică de estimare – şi chiar a face
com- plimente.

Dar aceste reguli nu pot fi aplicate mecanic, ci trebuie să fim pregătiți să le modificăm în funcţie
de context. De exemplu, dacă menţinem prea mult contactul vizual poate fi interpretat cu uşurinţă
că ne holbăm la persoana respectivă şi o putem face să nu se simtă în largul ei; tot aşa, prea multe
complimente pot mirosi a lipsă de sinceritate.

De aceea, pentru a aplica eficient regulile, trebuie să folosim alte componente ale Inteligenţei
Emoţionale - conştiinţa de sine, empatia şi sensibilitatea faţă de toate codurile şi semnalele
comunicării interumane. Este posibil să dispunem de abilităţile sociale necesare pentru a iniţia
relaţii personale, dar să ne lipsească ocaziile pentru a face acest lucru.
De exemplu, cele mai multe prietenii îşi au originea în contactele regulate pe care le avem cu alţi
oameni la şcoală, faculate, serviciu, cluburi şi în diferite societăţi. Totuşi, s-ar putea ca situaţia să
fie de aşa natură încât să nu avem posibilitatea unor contacte directe şi ocazia de a construi relaţii
sociale, poate din cauză că lucrăm acasă sau avem obligaţii familiale care ne restrâng libertatea
de
acţiune. În prezent există tehnologii noi care ne ajută “să intrăm în legătură” şi ”să păstrăm
legătura” de la distanţă cu oamenii, cum ar fi grupurile de conversaţie pe internet (chat rooms) sau
telefonul mobil.

Reţeua de legături este compusă din oamenii pe care îi cunoaştem împreună cu legăturile pe care le
avem cu ei. Iată câteva întrebări care ne ajută să ne gândim la legăturile personale:
• Cum am împărţi pe categorii oamenii cu care avem relaţii personale (familie, vecini, cunoştinţe de
familei, prieteni de la facultate, colegi de serviciu, persoane cu care petreceţi timpul liber, persoane
din ţară sau din străinătate)?
• Avem o întreagă sferă de legături personale sau doar câteva (familie, prieteni de faculatate sau co-
legi)?
• Avem o combinaţie de relaţii vechi şi noi?
• Adăugăm relaţii noi pe listă?
• Avem atât legături neoficiale (familie şi prieteni), cât şi oficiale (de exemplu: membru al
unei societăţi sau al unei asociaţii profesionale)?
 Acum, după ce ne-am gândit la legăturile personale şi la modul în care le-am făcut, credeţi că ar
trebui să acţionăm în vreun fel? Ar putea fi vorba dspre revigorarea unei relaţii vechi sau chiar de-
spre încheierea unei relaţii.
În vreme ce activitatea de a forma relaţii personale şi de a stabili legături necesită atât abilităţi so-
ciale, cât şi existenţa unor ocazii, pentru menţinerea acestora este nevoie de pricepere şi dedicaţie.

Unele relaţii de prietenie şi contacte sociale pot fi considerate cu “menţinere uşoară”, deoarece se
întreţin cu uşurinţă, alte relaţii fac parte, cu siguranţă, din categoria celor cu ”menţinere dificilă”.
Din prima categorie fac parte prietenii cei mai buni, pe termen îndelungat, care ne sunt întotdeau-
na alături când avem nevoie de sprijin şi care nu ne solicită mult timp şi multă atenţie. La extrema
cealaltă se află oameni care ne ocupă mult timp, ne solicită atenţie şi deseori ne fac să ne simţim
obosiţi, frustraţi şi, uneori, secătuiţi emoţional. De aceea merită să ne gândim puţin la rolul pe care
îl au în viaţa noastră diferiţi oameni şi la impactul emoţional pe care îl au asupra noastră (precum şi
la impactul pe care îl avem noi asupra lor).
8. Conștiința emoțională de
sine
Conștiința emoțională de sine reprezintă capacitatea de a vă recunoaște sentimentele
și a face diferența între ele, să știți ceea ce simțiți și de ce și să știți ce a cauzat aceste
sentimente.
Deficiențele grave în ceea ce privește conștiința emoțională de sine se regăsesc la persoanele care
suferă de incapacitatea de a-și exprima verbal sentimentele.

Pe conștiința emoțională de sine se bazează toate celelalte elemente ale inteligenței emoționale și
reprezintă primul pas spre schimbare și spre înțelegerea interioară.

Când trecem pe lângă o oglindă aruncăm o privire la expresiile voastre faciale. Chiar reflectă
ceea ce simțim cu adevărat? Să ne conștientizăm gândurile și să remarcăm dacă ele sunt
consecvente cu emoția pe care limbajul trupului nostru sugerează că am simți-o. Dacă ne este
greu să ținem
o evidență clară a sentimentelor schimbătoare, să încercăm să ne concentrăm pe senzațiile și
manifestările fizice - pumni încleștați, poziția cu mâinile în șold, respirație neregulată etc.
8.1 Caracterul
asertiv
Caracterul asertiv este alcătuit din trei componente de bază:

1) Capacitatea de exprimare a sentimentelor (de ex. acceptarea și exprimarea supărării,

prieteniei și sentimentelor sexuale.);
2) capacitatea de a exprima părerile și gândurile în mod deschis (a fi capabili de a da glas unor
păreri, a nu fi de acord și a avea o poziție diferită, chiar dacă este dificil să faceți acest lucru și
chiar dacă aveți de pierdut dacă faceți acest lucru);
3) Capacitatea de a vă susține drepturile (fără a permite altora să vă deranjeze sau să abuzeze
de voi)

Acesta implică adesea capacitatea de a comunica în mod clar, fără ambiguități, dar în același
timp înseamnă a fi sensibil și la necesitățile altora și la răspunsul lor într-o anumită împrejurare.
Tre- buie să avem suficientă conștiință de sine pentru a fi capabili să recunoaștem sentimentele
înainte de a le exprima, să ne putem controla foarte bine impulsurile de a exprima dezaprobarea
și să
ne susținem drepturile, cauzele și credințele profunde. Aceasta înseamnă a fi capabili să nu
fim de acord cu alții fără a recurge la subterfugii și sabotaje de ordin emoțional și a fi capabili
să ne apărăm doleanțele, însă în același timp să respectăm punctul de vedere al altor persoane.
Caracterul asertiv nu înseamnă agresiune!
8.2
Independența
Independența reprezintă capacitatea unei persoane de a se auto-direcționa și de a se auto-controla
în gândire și acțiune și de a nu fi dependentă emoțional. Persoanele independente sunt sigure pe
sine în ceea ce privește planificarea și luarea unor decizii importante. Cu toate acestea, ele pot ține
cont și de părerile altor persoane înainte de a lua în final o decizie corectă pentru ei înșiși; con-
sultarea altor persoane nu este neapărat un semn de dependență. Persoanele independente sunt
capabile să se comporte în mod autonom - evită să se agațe de alte persoane pentru a-și satisface
necesitățile de ordin emoțional, Capacitatea de a fi independent depinde de gradul de încredere în
sine și în puterea interioară dar și de dorința de a te ridica la nivelul așteptărilor și obligațiilor, fără
a deveni sclavul lor.

• Reușita depinde de noi

• Să fim hotărâți și determinați!
• Să ne urmăm noile interese întotdeauna!
8.3 Respectul de sine

Respectul de sine reprezintă capacitatea de a ne respecta și accepta sinele ca fiind bun în

esența sa. A ne respecta pe noi înșine înseamnă de fapt că ne mulțumim cu felul în care
suntem. Re- spectul de sine este capacitatea de a ne aprecia aspectele pozitive și posibilitățile
pe care le avem și totodată să ne acceptăm aspectele negative împreună cu limitările pe care le
avem, continuând să ne simțim bine în propria piele. Este legat de cunoașterea punctelor
noastre forte și a celor vulnerabile, în condițiile în care continuăm să fim mulțumiți de sine.
Această componentă conceptuală a inteligenței emoționale este asociată sentimentelor
generale de pu- tere interioară, siguranță de sine, încredere de sine și sentimentelor de
adecvare de sine. Senti- mentul de siguranță de sine depinde de respectul de sine și de cel de
prețuire, care se bazează pe un simț relativ bine dezvoltat al propriei identități. Oamenii care se
respectă pe sine se simt
împliniți și satisfăcuți de ei înșiși. La polul opus se situează sentimentele de inadecvare de sine
și de inferioritate.

Respectul de sine este uneori confundat cu lauda exagerată sau cu aroganța, dar astfel de
trăsături nu reflectă prea mult respect de sine, ci dimpotrivă, prea puțin. Persoanele cu un re-
spect de sine ridicat nu sunt conduse de ideea de a fi superioare altora, nu vorbesc doar pentru
a-și demonstra valoarea. Se bucură de faptul că sunt cine sunt. A avea un respect ridicat față
de noi înșine înseamnă să ne simțim încrezători în viață.
Dacă avem suficient respect de sine comunicăm mai deschis, mai onest și mai adecvat, deoarece
adoptăm claritatea, însă cu cât respectul de sine este mai scăzut, cu atât comunicăm mai mai
evaziv, din cauza nesiguranței legate de propriile gânduri și sentimente, dar și a anxietății
referitoare la răspunsul ascultătorului.

Nivelul respectului de sine are implicații profunde asupra fiecărui aspect al vieții noastre: cum ne
desfășurăm activitatea la locul de muncă, cum ne purtăm cu ceilalți, cât de sus putem ajunge pe
plan profesional.

Auto-evaluare

1. Cât de mulțumiți suntem de noi înșine?

2. Care ne sunt cele mai semnificative calități?

3. Care ne sunt cele mai semnificative vulnerabilități?

4. Care ne este cea mai solidă calitate?

5. Cum ne-a ajutat până acum în viață această calitate?

6. Ce am putea perfecționa la această calitate?

7. Cum putem utiliza aceaste puncte forte?

8. Care considerăm că este cea mai mare slăbiciune ?

9. Cum ne-a afectat această slăbiciune până acum?

10. Ce am încercat să facem în privința acestei slăbiciuni?

11. Cum ne-ar ajuta relația cu ceilalți dacă am face ceva cu această slăbiciune?

12. Care este lucrul pe care am dori să-l schimbăm la persoana voastră?

13. Cum putem începe să producem schimbări în acest sens?

8.4 Împlinirea de sine

Împlinirea de sine reprezintă capacitatea de a vă împlini competențele potențiale. Această

componentă a inteligenței emoționale se manifestă prin implicarea în obiective care vă
determină să duceți o viață bogată, însemnată și plină. Străduința de a vă împlini potențialul
necesită implicarea ăntr-o serie de activități plăcute și pline de semnificație și poate însemna
un efort permanent și un angajament față de obiectivele pe termen lung. Este un proces di-
namic. Entuziasmul față de propriile preocupări oferă energie și motivează. Împlinirea de
sine este în strânsă legătură cu sentimentul de satisfacție de sine.

Împlinirea nu înseamnă o fericire continuă sau o stare euforică, ci a fi congruent cu sine. Pen-
tru a avea o reală împlinire de sine este nevoie de a realiza un echilibru în tot ceea ce faceți.

Auto-evaluare

1. Câte ore petrecem la serviciu?/ Câte ore petrecem cu familia/ prietenii/singuri?

2. Cât de satisfăcuți suntem de calitatea timpuui pe care îl petrecem?

3. În care dintre aceste zone am dori să ne îmbunătățim calitatea timpului pe care să îl petrecem?

4. Ce ne place cel mai mult când sunteți la serviciu/ cu familia/ cu prietenii/ singuri?

5. Ce vă place cel mai puțin când sunteți la serviciu/ cu familia/ cu prietenii/ singuri?

6. Care sunt obiectivele noastre pe termen lung?

7. Care sunt obiectivele noastre pe termen scurt?

8, Care sunt interesele și hobby-urile noastre?

9. Ce alte zone de interes am mai dori să explorăm?

10. Să scriem câte o modalitate prin care să putem îmbunănăți timpul pe care îl petrecem la
serviciu,cu prietenii, cu familia și singuri.
9. Spiritul

În lume există doar două forţe: SABIA şi SPIRITUL. În cele din urmă, sabia va fi întotdeauna
cucerită de spirit.
Napoleon Bonaparte

Alegerile esenţiale pe care le facem în viaţă îşi au originea în spirit. Eul nostru adevărat este
deseori ascuns în spatele obiceiurilor şi activităţilor noastre zilnice. Când ne acordăm răgazul de a
ne opri, a ne relaxa şi a ne asculta vocea interioară, lumea noastră se îmbogăţeşte cu o nouă
dimensiune.
Alegând să ne trezim şi să ne hrănim spiritul, alegem să ne simţim mai bine şi să fim mai buni.

Una dintre interesantele ironii ale vieţii este aceea că tăcerea, pe care deseori o asociem cu pasivi-
tatea, reprezintă o forţă extraordinară. Tăcerea ne poate ajuta să devenim concentraţi, calmi, in-
trospectivi şi poate chiar înţelepţi. Şi, de multe ori, ea ne permite să ne facem înţeleşi mult mai
bine decât cea mai convingătoare argumentaţie. În primul rând, haideţi să ne gândim cât este de
importantă liniştea pentru a învăţa. Atunci când vorbim, e greu să aflăm mai mult decât ceea ce
ştim deja. Dar atunci când ascultăm în tăcere ceea ce au de spus alţii, în faţa noastră se deschide o
lume nouă. Avem ocazia să înţelegem lucrurile din perspectiva celorlalţi şi dobândim acces la
ceea ce ei ştiu că ne este inaccesibil. A asculta în linişte reprezintă cheia unei vieţi mai bogate,
mai infor- mate şi pline de empatie.
 Tăcerea este un instrument de negociere puternic, care deseori se dovedeşte mult mai eficient decât
încercarea de a explica sau argumenta un punct de vedere. Tăcerea ne mai oferă o comoară valoroasă
– ocazia de a ne asculta pe noi înşine.

Tăcerea poate fi un instrument important pentru o comunicare mai eficientă, pentru a învăţa mai
bine, pentru a progresa pe plan personal, pentru ne bucura de pace, de relaţii mai bune şi de senti-
mente mai bogate în viaţa noastră personală şi profesională.
Nu putem face lucruri mari – numai lucruri mărunte cu o dragoste
mare
Maica Tereza

Avem tendinţa firească de a acorda atenţie şi de a reacţiona faţă de evenimentele importante, spec-
taculoase, din viaţa noastră. De foarte multe ori, aceste influenţe dramatice sunt mai curând nega-
tive. Un eşec profesional, o relaţie destrămată sau o boală gravă sunt exemple binecunoscute. Aceste
forţe cu potenţial demoralizator au asupra noastră un efect depresiv.

În acest timp, evenimentele mai subtile, pozitive, dar mai puţin evidente trec deseori neobservate.
Ideea că lucrurile mărunte din viaţă pot fi izvorul unor binefaceri extraordinare este ilustrată cu
eleganţă în Noul Testament:
Împărăţia Cerurilor este asemenea grăuntelui de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în
ţarina sa. Care este mai mic decât toate seminţele, dar când a crescut, este mai mare decât toate
leg- umele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui. (Matei 13)

Versurile îndrăzneţe ale lui William Blake ilustrează foarte bine aceste

idei: Într-un grăunte de nisip să vezi o lume

Şi-un paradis în floarea fără nume,
S-atingi nemărginirea dintr-un pas
Şi veşnicia într-un singur ceas.

Din nefericire, uneori, aşteptările noastre exagerate ne împiedică să fim fericiţi. În consecinţă, e
posibil să ignorăm gesturile mărunte, dar afectuoase pe care ni le dăruieşte un membru al familiei.
Ori s-ar putea să nu observăm complimentul sincer, dar subtil pe care ni-l face cineva la serviciu.
E posibil să nu vedem că rivalii noştri de-o viaţă sunt dispuşi să facă un compromis împăciuitor cu
privire la un lucru despre care până acum nici nu vroiau să discute. Ca să nu mai vorbim despre
vastele miracole care ne înconjoară în fiecare zi: cerul senin al unei zile însorite, adierea blândă
care ne mângâie părul, pasărea viu colorată care ne cântă serenade sau fluturele exotic care se
aşează cu graţie pe cea mai frumoasă floare.
Cel care e plin de sine se prea poate să fie gol

Ego-ul se află în interiorul nostru, dar are o influenţă puternică asupra felului în care vedem lumea
exterioară. De fapt, el modelează propria noastră lume. Cei mai mulţi dintre noi trăiesc într-o lume
a ego-ului. E firesc să percepem diversele aspecte ale vieţii în funcţie de influenţa pe care o au
asu- pra noastră. Dar dacă-i permitem să se dezvolte peste măsură, această tendinţă poate da
naştere unor perspective nefericite asupra vieţii. Dacă în sala de şedinţe în care ne aflăm alături de
multe alte persoane se face o căldură înăbuşitoare, vom avea impresia că acest inconvenient ne
vizează personal. Dacă un copil începe să plângă chiar la momentul-cheie al unui film captivant,
care rulează cu sala plină, s-ar putea să avem impresia că doar pe noi ne deranjează.

“Ego-ul” este un concept general foarte la îndemână, care se referă nu doar la sursa celor mai
puternice dorinţe umane, ci şi la aceea a dezamăgirilor, a furiei, a indignării, a frustrării şi a
celor- lalte emoţii negative din viaţă. “Nu e drept!”, “Cum îndrăzneşte să îmi facă aşa ceva?”,
“Nu merit
o asemenea mizerie!”, ”De ce mi se întâmplă mereu astfel de lucruri?”. Când ego-ul este tulburat,
vedem totul în negru. Deseori, soluţia nu este să schimbăm evenimentele din viaţa noastră, ci să
“ieşim din ego”. Un domeniu în care acest lucru este deosebit de important este cel al relaţiilor
in- terpersonale, mai ales atunci când avem neînţelegeri cu cei din jur. Joel şi Kate Feldman,
directori ai Institutului de Relaţii Conştiente, predau o tehnică foarte eficientă de oglindire a
comunicaţiei, numită de ei “dialogul conştient”.
Când ne simţim copleşit de emoţii, în urma unei critici exprimate de către cineva sau a unei
frustrări, ei ne îndeamnă să facem o alegere disciplinată astfel:
• Oglindim ceea ce am auzit, fără să emitem judecăţi sau să încercăm să interpretăm
înţelesurile
ascunse.
• Întrebăm dacă am înţeles corect şi dacă persoana respectivă vrea să mai adauge ceva.
• Exprimăm ce am înţeles noi din spusele persoanei şi îi confirmăm sentimentele.
10. Cele 7 principii ale vindecării

1. Sănătatea este pacea interioară.

De aceea vindecarea însemnă dispariţia (înlăturarea) fricii. Pentru a produce o transformare în
corp tot ceea ce avem de făcut este să realizăm că singurul nostru ţel este pacea minţii şi
armonia sufletului.

2. Esenţa fiinţei noastre este iubirea.

Iubirea nu poate fi împiedicată să se expansioneze şi dincolo de ceea ce noi numim corpul fizic. De
aceea, putem considera că mintea şi sufletul nu au limite; astfel, nimic nu este imposibil; şi orice
boală este potenţial transformabilă în starea de perfectă sănătate. Şi deoarece iubirea este eternă,
moartea nu trebuie privită cu temă.

3. A dărui înseamnă a primi.

Atunci când ne orientăm către ceilalţi dăruind şi împărţind cu ei bucuria şi iubirea, teama este
înlăturată şi acceptăm pentru noi înşine vindecarea.

4. Toate minţile noastre sunt unite.

De aceea orice vindecare este o auto-vindecare. Pacea noastră interioară va trece de la noi către
ceilalţi o dată ce o vom accepta pentru noi înşine, devenind o condiţie stabilă a existenţei noastre.
5. Prezentul este singurul timp care există.
Durerea, mâhnirea, depresia, vinovăţia şi alte forme ale fricii dispar atunci când mintea este
focalizată asupra păcii pline de iubire a momentului prezent devenit o clipă eternă.

6. Deciziile trebuie luate învăţând să ascultăm tendinţa spre pace şi armonie a sufletului
nos- tru.
Nu are rost să facem speculaţii în ceea ce priveşte un comportament greşit sau corect. Singura
alegere plină de sens este între teamă şi iubire, evident în favoarea iubirii.

7. Iertarea este calea către adevărata sănătate şi fericire.

Nejudecându-i pe ceilalţi, eliberăm trecutul de amintiri încărcate de păcate şi o dată cu ele vor
dispărea şi temerile noastre în faţa viitorului. Făcând aceasta, ne dăm seama că fiecare fiinţă ne
învaţă ceva şi că fiecare circumstanţă este o oportunitate pentru a creşte în fericire, pace şi iubire.
10.1 Cadru de lucru şi tehnici de amplificare a
bucuriei

Bucuraţi-vă din plin, e singurul lucru bun, la urma Voltaire

urmei.

Cadru de lucru numărul 1

Să închidem ochii şi să ne relaxăm. Să căutăm să ne reamintim o stare intensă de bucurie trăită în

copilărie. Să mergem apoi în trecutul propriu şi să căutăm să găsim primul moment de bucurie de
care ne amintim în viaţă. În acest prim stadiu percepem doar savoarea experienţei. Să urmărim
să ne reamintim unde am trăit acele clipe fericite şi încărcate de bucurie şi cum s-au desfăşurat
atunci lucrurile. Să ne reamintim cât mai precis momentul temporal, vârsta pe care o aveam atunci
şi cum era vremea în acea zi. Să ne aducem aminte unde eram, cum vedeam mediul înconjurător,
ce purtam atunci şi cum arătam. Să urmărim să ne aducem aminte cu cine mai eram în acel mo-
ment. Această fază este foarte importantă. Să realizăm procesul de evocare şi rememorare foarte
încet, pas cu pas, până când totul revine foarte clar în memorie. După ce am realizat aceasta în
mod adecvat, să urmărim să retrăim experienţa acelei bucurii, din ce în ce mai intens, ca şi cum ea
s-ar desfăşura chiar în acest moment. Să urmărim să percepem şi să trăim bucuria cu toată fiinţa
noastră. Să participăm total la această evocare. Să realizăm acest proces chiar de mai multe ori (3
este un număr potrivit), reconstituind aceeaşi trăire până când amintirea devine clară şi experienţa
bucuriei voastre este reală. Să nu ne lăsăm atrași de partea analitică a minţii şi nici de alte amintiri
nesemnificative pentru ceea ce ne-am propus. Pur şi simplu să ne bucurăm de această trăire, să o
experimentăm aşa cum face un copil.
Este posibil ca aceste amintiri să genereze o stare emoţională deosebită şi chiar să începem să
plângem de fericire. Să lăsăm atunci lacrimile să curgă fără să ne simţim stânjeniți şi să continuăm
să evocăm şi să retrăim acea experienţă. Să ne simțim din nou ca şi cum am avea vârsta pe care
am avut-o atunci când am trăit această primă experienţă. Să urmărim acum să experimentăm acea
bu- curie, dar de această dată să lăsăm copilul care am fost cândva să se bucure de acea
experienţă, şi în acelaşi timp să observăm ce i se petrece acelei persoane (pe care o vom privi
acum din afară, întoc- mai ca un martor detaşat), care trăia acea bucurie în trecut. Să observăm ce
se întâmplă cu mintea sa, cu emoţiile sale, cu modul în care era afectat corpul său. Să observăm
efectul bucuriei sale asu- pra celorlalţi şi chiar asupra mediului. Să relizăm aceasta foarte lent şi să
urmărim să fim cât mai detaşat şi mai clar în observaţiile făcute. Întreaga experienţă poate să
dureze jumătate de oră, o oră sau chiar două.

Dacă dispunem de suficient timp, putem realiza aceasta zilnic. Putem repeta exerciţiul
retrăind experienţe diferite. Eficienţa sa va fi foarte mult amplificată dacă după fiecare
exerciţiu vem vi- zualiza cu cât mai multă claritate o lumină alb strălucitoare care ne
înconjoară întreaga fiinţă, pătrunzând în fiecare parte a corpului şi impregânându-ne de o
profundă pace interioară. La sfârşitul experienţei, să revenim încet, respirând profund,
mişcând uşor degetele, deschizând apoi ochii. După mai multe astfel de experienţe, să
urmărim să remarcăm modul în care ele şi-au pus amprenta asupra vieţii noastre, modificările
benefice care au intrevenit în fiinţa noastră şi modul în care ele se reflectă în relaţiile noastre
cu ceilalţi oameni. Este important să nu comparăm mecanic şi critic trecutul şi modul în care
se desfăşurau atunci evenimentele, cu prezentul.
Dacă un anume eveniment fericit din trecut este legat de o fiinţă dragă care nu mai este acum
lângă noi, să nu permiteţi minţii să ne spună că în absenţa acelei persoane bucuria nu mai poate
fi retrăită. De altfel, ne putem convinge singuri că ea poate fi trăită cu aceeaşi intensitate prin
sim- pla evocare a acelor momente fericite din trecut. Este, de asemenea, posibil ca în timpul în
care
realizăm acest exerciţiu şi ne simţim cuprinși de bucurie, să apară brusc un gând care să ne spună:
„aceasta s-a petrecut în trecut şi nu vom mai trăi o astfel de bucurie din nou în viaţa noastră”. Să
refuzăm să ascultăm un astfel de gând şi să fim conştienţi de faptul că nimic nu ne poate împiedica
să trăim această bucurie chiar acum. Să ne reamintim că nu există limitare pentru un suflet liber
şi că bucuria poate fi oricând experimentată la nivel psihic, emoţional, mental şi spiritual. Cel mai
adesea ne gândim la bucurie considerând-o doar un banal sentiment. În realitate, ea este o energie
care ne pătrunde şi ne impregnează fiinţa, circulând prin finele sale canale energetice, aşa cum elec-
tricitatea circulă prin cablurile electrice.

Întocmai aşa cum electricitatea generează în mod obiectiv, conform unor legi universale, lumină
şi căldură în exteriorul nostru, bucuria ne aduce lumină şi căldură interioară; şi să nu uităm că fo-
carul său de iradiere există permanent în fiinţa noastră. Să urmărim să trăim permanent în bucurie
şi să transmitem acest curent al bucuriei şi celor care ne înconjoară.

Să ne bucurăm de tot ceea ce realizăm, să ne bucurăm de ceea ce ne înconjoară, să nu începem şi să

nu încheiem nimic fără bucurie!
Cadru de lucru numărul 2

Această experienţă este diferită de cea anterioară. În acest exerciţiu, în loc de a rememora propria
bucurie, vom rememora un eveniment în care am fost martorul unei alte persoane care a trăit cu
adevărat clipe de intensă bucurie şi vom urmări să simţim, să înţelegem şi să experimentăm bucu-
ria pe care acea persoană a trăit-o. Vom urma aceleaşi indicaţii ca şi în cazul exerciţiului numărul 1.
Mai întâi să ne reamintim acea ocazie. Să vizualizăm persoana aşa cum era ea. Să ne vizualizăm de
asemenea, pe noi aşa cum eraţi atunm, să ne reamintim timpul (momentul) în care s-a desfăşurat
acel eveniment, cum era acea zi, persoanele implicate şi să ne concentrăm în special asupra persoa-
nei care se bucura. Să urmărim mai întâi să simţim modul în care ea se bucura, psihic, emoţional şi
mental. Să ne reamintim în detaliu comportamentul său, vocea sa, cuvintele sale.

După ce vom realiza aceasta de mai multe ori în timpul aceleiaşi şedinţe, să urmărim să-i
împărtăşim bucuria. Atunci când vom fi capabili să realizăm cu uşurinţă acest lucru de mai
multe ori, de fiecare dată fiind prezente şi mai multe detalii în memorie, să mergem mai
departe,
urmărind să observăm modul în care această bucurie a sa s-a transferat în fiinţa noastră şi de ce s-a
produs aceasta. Să realizăm acest cadru de lucru de mai multe ori pe săptămână, repetându-l chiar
timp de mai multe luni. Să urmărim să găsim în fiecare săptămână o nouă persoană a cărei bucurie
să o împărtăşim, îmbogăţindu-ne astfel trăirile de fericire şi capacitatea de empatie.
 Acest exerciţiu este reversul celui de-al doilea. Să ne reamintim un eveniment în care o persoană
v-a împărtăşit bucuria. Puteţi realiza această rememorare ori de câte ori doriţi, şi urmăriţi să vedeţi
modul în care şi de ce bucuria voastră a fost profund resimţită şi împărtăşită şi de acea persoană. Să
ne reamintim că a emana bucurie, a o dărui celor din jur este un lucru extrem de preţios, deoarece,
în ultimă instanţă, ne condiţionează succesul, sănătatea şi relaţiile aromnioase cu ceilalţi. Bucuria
ne va ascuţi intelectul, ne va fortifica inima şi va anula crizele de pesimism. Beneficiul pe care îl
vom obţine evocând astfel de momente de o mare încărcătură pozitivă va fi evident atât pentru noi,
cât şi pentru cei din jur, şi mai mult chiar, el ne va marca nu numai prezentul, ci se va reflecta în
mod benefic asupra viitorului.
De exemplu, după ce am eliberat cât mai multe astfel de “pilule” de fericire pe care memoria ni le-
a pus la dispoziţie, ne putem bucura. Trebuie să fie un eveniment pe care îl vedem desfăşurându-se
exact aşa cum îl vizualizăm. Să ne utilizăm imaginaţia creatoare şi timp de mai multe şedinţe să
urmărim de fiecare dată să adăugăm tot mai multe detalii şi să descoperim o bucurie tot mai mare
şi mai reală prin vizualizarea sa.
Putem să începem cu lucruri fizice sau materiale şi să mergem apoi până la evenimente
emoţionale, mintale şi chiar spirituale. Imaginaţia creatoare proprie ne stă la dispoziţie pentru a
transcede timpul şi spaţiul. Cu ajutorul ei putem călători în spaţii interstelare, imaginând acolo noi
evenimente şi chiar o nouă viaţă.
Cadru de lucru - Inteligenţa emoţională

Să facem un lucru mai puţin bine decât de obicei

Uneori renunţăm să facem un anumit lucru pentru că nu suntem siguri că-l putem face bine.
Simţim că nu avem starea sau nivelul de energie necesare pentru a îndeplini sarcina respectivă,
aşa că renunţăm la ea sau aşteptăm să ne vină inspiraţia.
Exemplu cel mai frecvent de astfel de fenomen este ceea ce scriitorii numesc „blocajul
scriitorului”. Este ca şi cum s-ar instala o barieră mintală care îl împiedică pe scriitor să scrie.
Uneori, problema devine atât de gravă, încât scriitorii ajung să se ducă la psihoterapeut pentru a o
rezolva. Capaci- tatea lor de a-şi câştiga existenţa depinde de rezolvarea acestui blocaj.
„Blocajul” (sau lipsa de automotivare) apare nu pentru că scriitorul nu ar fi capabil să scrie, ci pen-
tru că el crede că nu poate scrie bine. Cu alte cuvinte, scriitorul crede că nu posedă energia sau
inspiraţia necesare pentru a scrie ceva suficient de bun pentru a fi publicat. Aşa că vocea pesimistă
din interior îi spune: „N-ai nimic în cap bun de scris, nu-i aşa?” lucrul acesta li se întâmplă multora
dintre noi.
Însă scriitorul nu are de fapt nevoie de psihoterapie pentru asta. Nu trebuie decât să înţeleagă cum
funcţionează mintea umană în momentul „blocajului.” Soluţia pentru blocajul scriitorului, ca şi
calea spre automotivare, este simplă. Soluţia este să mergem înainte şi să scriem prost.
11. Nevoi fundamentale din perspectiva inteligenţei
emoţionale

Nevoile fundamentale ale fiinţei umane se reflectă în cele zece atitudini sănătoase. A practica aceste
atitudini sănătoase înseamnă a intra în contact cu vocea internă care ne guvernează. A revendica
atitudinile sănătoase pentru noi înşine înseamnă să renaştem, să accedem la o nouă identitate, cea
reală.
Cele zece atitudini sănătoase care ne fac posibil accesul la noi înşine sunt:

1. Eu exist.

“Eu exist” este diferit de ”Eu supravieţiuesc”.

”Eu exist” înseamnă că locul meu e aici, că iau în stăpânire spaţiul meu, că aduc o contribuţie la val-
orile lumii, că lumea devine un loc mai bun de a trăi datorită faptului că eu exist.

2. Eu îmi ascult nevoile.

Dacă nu pot accepta faptul că am nevoi, înseamnă că nu mă pot accepta pe mine însumi. Nevoia
este o plăcere. A-ţi împărtăşi nevoile este cel mai frumos cadou pe care îl poţi face celulilalt.
Deci, ascultându-mi şi acceptându-mi nevoile, eu mă ascult şi mă accept pe mine însumi.

3. Am dreptul

Am dreptul să fiu eu, am dreptul să am atitudini specifice, fără să cer nimănui permisiunea pentru
a fi ceea ce sunt.
4. Eu simt
“Eu simt” înseamnă că am dreptul să am emoţii şi să le exprim, indiferent dacă celuilalt îi pasă sau
nu, dacă este de acord sau nu cu acest lucru. Exprimarea emoţiilor mele nu îl va răni pe celălalt şi
nici pe mine. Nu am nevoie să îmi ascund emoţiile.

5. Eu însumi/însămi
Este în regulă să fiu eu însumi, să-mi urmez propriul drum fără ca acesta să aibă legătură cu ceea
ce alţii şi-au dorit pentru mine (mama, tata sau prietenii). Este în regulă să fiu diferit, este în
regulă să fiu asemănător.

6. Eu pot fi iubit/iubită aşa cum sunt

Eu sunt o persoană pe care celălalt o poate iubi aşa cum este şi am acest drept; pentru asta nu am
nevoie să mă schimb, este dreptul meu să nu mă schimb. Nu am nevoie să fac lucruri pentru a
obţine iubirea celuilalt. Dacă celălalt nu mă iubeşte aşa cum sunt, acest lucru reflectă gusturile
sale, nu ceea ce sunt eu. Şi nu este necesar să fiu iubită de către toată lumea. Este bine să ne
păstrăm im- aginea de sine.

Dacă voi nu mă iubiţi aşa cum sunt, voi îmi spuneţi ceva despre gusturile voastre şi nu despre mine.
Exemplu: eu sunt cea mai bună îngheţată de ciocolată din lume. Dacă vouă vă place îngheţata de
vanilie şi nu vă place îngheţata de ciocolată, asta e. Eu rămân aceeaşi îngheţată de ciocolată, cea mai
bună din lume!
7. Sunt suficient de bun/bună
Înseamnă să accept că sunt în regulă, chiar dacă nu sunt perfect/perfectă. Nu am nevoie să mă
compar cu alţii.

8. Eu sunt puternic/puternică
Nu sunt nici fără resurse, nici fără speranţe. Îmi asum nevoile şi sentimentele, obţin ce am nevoie
şi mă protejez.

9. Sunt responsabil/responsabilă de mine, nu de tine

Eu sunt responsabil de ceea ce sunt, eu sunt responsabil de împlinirea nevoilor mele, nu oamenii
din jurul meu şi nu mă aştept ca aceştia să îmi citească gândurile şi să îmi împlinească dorinţele.
Pot fi responsabil în faţa altora, dar nu responsabil de alţii. Este în regulă să primeşti fără să
ceri, dar nu este în regulă să te întristezi că nu ai primit nimic din moment ce nu ai cerut nimic.
Eu răspund de mine, nu de oamneii din jurul meu.

10. Întâi eu

Nu înseamnă “doar eu”. Fac ceea ce fac pentru mine, nu pentru voi, chiar dacă voi sunteţi de
ac- cord sau nu cu asta. EU îmi iau partea pe care o aduc şi TU parte pe care tu o aduci.
 11.1 Eq si succesul în muncă

În primul rând, un om cu un nivel optim de inteligenţă emoţională dovedeşte încredere în sine.

De asemenea are o motivaţie bună, fapt ce duce la îmbunătăţirea relaţiei cu ceilalţi şi la creşterea
performanţelor în muncă. Diverse studii atestă faptul că persoanele ”de succes” sunt cele cu EQ rid-
icat.

În cartea lui Daniel Goleman – Inteligența emoțională: de ce ar putea conta mai mult decât
IQ-ul – autorul prezintă cinci elemente ale inteligenței emoționale care au impact asupra
succesului: starea personală de bine, empatia, autocontrolul, auto-motivarea, precum și
modul de exprimare a propriilor emoții.

Pentru a avea parte de cei mai buni oameni în echipa noastră, să cautăm persoane care să aibă aces-
te calități.
Profitabilitatea și vânzările se datorează clienților satisfăcuți și angajaților eficienți.
 Cercetarile arată că inteligența emoțională ar putea fi chiar mai importantă decaât combinația din-
tre abilitatea cognitivă și aptitudinile tehnice. În fapt, anumite studii indică faptul că inteligența
emoțională este de două ori mai importantă decât IQ-ul.

Cele trei componente principale ale inteligenței emoționale, potrivit autorului bestseller-ului
“Emotional Intelligence”, D. Goleman, sunt:

recunoasterea propriilor stari afective;

învățarea modului în care pot fi folosite stările afective;
recunoașterea și abordarea stărilor afective ale celorlalți.

Cum îţi poţi îmbunătăţi coeficientul de inteligenţă emoţională?

• Să încercăm să ne cunoaştem propriile emoţii. Nu trebuie decât să ne analizăm reacţiile şi

senti- mentele.
• Să învățăm să avem o buna interacţionare cu cei din jur. Să fim empatici. Să dăm dovadă de
re- sponsabilitate socială.
• Să încercăm să dovedim flexibilitate atunci când incercăm să rezolvăm problemele întâmpinate.
• Să ne controlăm propriile emoţii. Să administrăm corect stresul. Să ne controlăm impulsurile.Nu
strică să ne analizăm starea generală. Se ştie că optimismul şi fericirea determină creşterea EQ.
• Să ne gândim la asta data viitoare când vedem jumătatea goală a paharului.
Ce efecte poate avea suprimarea emoțiilor asupra corpului nostru

Este uimitor cum sentimentele noastre și modul de a gândi ne afectează în mod profund
bunăstarea noastră fizică și emoțională. Setul nostru de convingeri se află într-o legatură
foarte profundă cu toate sistemele organismului. Emoțiile noastre, fie că ne dăm seama sau
nu, călătoresc prin sistemul nostru imunitar, endocrin și nervos. În cazul în care nu le
gestionăm corespunzător, acestea vor rămâne prinse, suprimate și până în momentul în care
vor ieși la suprafață, bunăstarea noastră fizică și mentală va fi deja distrusă într-un mod
profund.

Bolile își au originea în daunele produse de suprimarea emoțiilor, problemelor neexprimate sau
nerezolvate. Orice ne poate conduce către o stare de teamă sau de nefericire, ne poate conduce,
de asemenea și către afecțiuni ale organismului. Ceea ce vreau să spun este că dacă nu vei gasi o
modalitate de a te ocupa de emoțiile tale, acestea se vor întoarce împotriva ta. Toate afecțiunile
provin dintr-o stare de nefericire a minții.

Subconștientul nostru are o putere extraordinară, dar atunci când este neutilizată
corespunzător poate lucra împotriva noastră. În cazul în care suprimăm, ascundem sau ne
temem de emoțiile și de sentimentele noastre, dacă stăm triști sau dacă ne pierdem pe noi
înșine, rezultatul nu poate fi decât o cădere nervoasă, un atac de cord, o depresie sau orice
altă afecțiune.
De fapt, este foarte simplu, “toate afecțiunile provin de la emoțiile reprimate”. Fiecare dintre noi
avem amintiri negative din copilăria noastră, fie că există o conștientizare a acestor amintiri fie
că nu. În cazul în care aceste amintiri sunt lăsate nerezolvate, cu siguranță pot provoca diverse
afecțiuni. Există numeroase metode de rezolvare a problemelor legate de perioada copilăriei sau
de orice altă perioadă a vieții. Una dintre acestea este aceea de a reconstrui întreaga scenă și de a
trăi din plin sentimentul cu scopul de a câștiga control asupra sa. Indiferent de metoda folosită,
este extrem de necesar să lucrăm cu problemele noastre și nu să ne ascundem de ele în speranța
că vor dispărea de la sine. Și, dincolo de orice metodă, fiecare dintre noi avem un instinct, o
parte
puternică a noastră, care ne poate ghida în rezolvarea acestor probleme. Această parte puternica a
noastră va veni să ne salveze în cazul în care îi vom cere să facă asta. Ar trebui să ne simțim
senti- mentele, nu să le ascundem și să le suprimăm pentru ca după înțelegerea completă a
problemelor care ne cauzează aceste sentimente să putem deveni liberi.

Indiferent dacă mănâncăm cea mai sanatoasă mâncare atunci când suntem triști, aceasta ne poate
face rău. Este extrem de important să avem un stil de viață sănătos, dar acest articol nu este despre
alegerile alimentare sau despre stilul nostru de viață. Acest articol este despre noi. Este nevoie de
timp pentru a vindeca acele rani adânci, dar va trebui să ne salvăm. O femeie i-a spus medicului
ei: “Nu-mi vine sa cred ce mi se întâmplă. Am mâncat sănătos, am facut toate analizele, toate
con- troalele, testul Papanicolau cu regularitate și sufăr de cancer!”. Aceasta este doar vârful unui
ghețar uriaș. Nu este vorba numai despre controale și de alimentele sanatoase pe care le
consumam. Este vorba de setul de credințe, de gândurile noastre și de starea noastră de spirit.
 Cum recunoști o femeie cu inteligenţă emoţională peste medie

Inteligenţa emoţională (EQ) e diferită de ceea ce numim în mod normal inteligenţă (IQ). Este
capacitatea de a înţelge şi controla propriile emoţii. Este putinţa de a stabili raporturi cu sens cu
oamenii şi cu lucrurile. Este, într-un fel, abilitatea noastră de a fi fericiţi. Se spune că femeile o au
mai dezvoltată, dar nu neapărat. Cu toate acestea, pe mine mă atrage mai mult să mă gândesc la
cum ar arăta o femeie cu un EQ peste medie. Ea…

Vede partea bună a lucrurilor. E genul de femeie care e la curent cu tot ce se întâmplă fără să
stea o oră la ştiri. Pur şi simplu filtrează informaţia şi se opreşte spontan asupra lucrurilor bune.
E valabil şi cu oamenii din jurul ei. Le vede defectele, dar preferă să ia în considerare mai ales
calităţile. De-aia transmite o stare de bine, pentru că te face să te simţi important şi bun chiar şi
când tu nu prea eşti. De aici i se trage şi înţelegerea faptului că fericirea ei nu e treaba nimănui
altcuiva. Aşa că, dacă o s-o vezi vreodată tristă, poţi să fii sigur că nu dă vina pe tine.

Nu ia în tragic lucrurile mărunte. Nu face o criză dacă se trezeşte în public cu ciorapul rupt. Ştie
să fie autoironică la o adică. Dacă faci mişto de ea în mod inteligent, râde cot la cot cu tine. Dacă
eşti necioplit, nu te bagă-n seamă. Iar dacă încerci s-o pui într-o lumină penibilă, găseşte o glumă
care să salveze situaţia.
Ştie cum să-ţi ridice moralul. Plângăcioşii nu prea stau prin preajma ei. Sau dacă stau, ştiu că
n-o să ţină prea mult faza cu văicărelile. Pentru că ea dezamorsează conflictul chiar şi cu cel mai
încăpăţânat depresiv. Bine, dacă chiar ţine neapărat să rămână aşa, probabil că nici n-o va considera
pe inteligenta noastră emoţională cea mai potrivită candidată la ascultat jelanii. Prea pune întrebări
care scot în evidenţă soluţia. Prea desfiinţează problema de la rădăcină. Nu poate omul să sufere în
„pace”…

Are curajul să spună NU. Cu prietenie. Simpatică de nu te poţi supăra pe ea. Sau fermă, după
caz. Asta pentru că are coloană vertebrală. Ştie care îi sunt limitele. Nu se înhamă la mai mult
decât poate să ducă, nu are nevoie să demonstreze nimănui nimic. Prin urmare, nu ajunge la un
grad foarte mare de stres.

Nu e obsedată de trecut. Ce a fost a fost, nu are regrete, nu păstrează ranchiune. Asta nu înseamnă
că nu-şi învaţă lecţiile. Dacă ceva a fost greşit, tinde să nu mai repete. Şi când greşeşte, nu e
sfârşitul lumii. Îşi cere scuze în mod cinstit şi trece mai departe.

E o plăcere s-o asculţi. Nu se vaită, nu te bate la cap cu angoasele ei din copilărie, nu-i e frică
de vii- tor. Mereu are ceva interesant de povestit pentru că e mereu în căutare de ceva interesant.
În orice situaţie ar fi, observă o oportunitate pentru a face ca totul să fie mai frumos şi plin de
sens.
Nu are regrete. Chiar dacă a făcut greşeli mari, îşi dă seama că e inutil să mai sufere şi din cauza
părerilor de rău. Face toate eforturile să îndrepte ce poate fi îndreptat, iar restul… îşi asumă. E
genul de om pe care nu-l poţi manipula din cauză că are o slăbiciune, pentru că o recunoaşte de la
început.

Nu se sperie de singurătate. Dimpotrivă, crede despre ea că este cea mai bună companie. Mai
mult decât atât, chiar are nevoie de momente în care să rămână numai cu ea. De-aia nici nu se
plictiseşte, şi nici nu are probleme când trebuie să aştepte. Găseşte imediat o modalitate de a umple
în mod interesant timpul.

Se dezvoltă încontinuu. Niciodată nu are impresia că le ştie pe toate, de aceea e mereu deschisă
să-şi schimbe părerea, dacă îi oferi un argument bine construit. Nu consideră că vârsta ar fi un
impediment pentru a învăţa ceva de la zero. E în stare să se apuce de o facultate nouă când alţii
se gândesc să devină bunici. Inclusiv atunci când are deja nepoţi.
Dragostea e formată din lucruri mărunte(Ilustrațiile Artistului Puung)
 Bibliografie

Goleman, Daniel. Inteligenta emotionala.Curtea Veche, București, 2008

Goleman, Daniel. FOCUS - Motivația ascunsă a performanței, Curtea Veche, București,

2014 Stein, J. Steven. Book, E. Howard. Forța inteligenței emoționale, Editura Alfa,

București, 2003
 Link-uri / Materiale utile

http://www.psihoterapieintegrativa.ro

http://www.danielgoleman.info/

https://www.youtube.com/channel/UC9Lk0fEKmDOQE3kQFcxVwOQ

https://vindecatorul.wordpress.com/2015/04/18/nivelurile-de-constiinta/