Rolul (aporturi, pericole, riscuri) inteligenței emoționale în dezvoltarea stimei de

sine.

În acest secol nenumărate cărți sunt adresate stimei de sine și în special inteligenței
emoționale. Dacă în anii trecuți nu se vorbea deloc despre dezvoltare personală și focusul
principal în toate școlile din Romania era mai mult spre dezvoltare cognitivă, din 2018 observăm
un val care crește spre zona de introspecție, cunoaștere și înțelegerea propriei persoane.
Că să putem înțelege mai bine cele două aspecte din acest eseu am ales pentru început ca
reper cartea lui Goleman – “Inteligența emoțională”. Cartea vine ca un susținător al importanței
pe care inteligența emoțională o are într-o lume care devine din ce în ce mai complexă și de
nevoia care o avem ca să ne înțelegem emoțiile, sentimentele, trăirile. Goleman afirmă în aceasta
carte:
“În mod tradițional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cât lumea devine mai
complexă, inteligența emoțională trece pe primul plan.”
Daniel Goleman este născut în 1946, California și este un celebru scriitor care a plecat să
studieze în India pe baza doctoratului care îl deținea de la Harvard University. A devenit celebru
fiind unul dintre susținătorii importanței pe care o are inteligența emoțională în viața fiecărui
individ, dar mai ales după ce carta lui a fost inclusă în topul celor 25 de cărți de Business
Management de către revista TIME.
Pentru a înțelege inteligența emoțională este important să cunoaștem cum se formează
neurologic emoțiile, iar Goleman alocă în cartea lui un întreg capitol științific despre cum iau
naștere emoțiile, cum se formează tiparele, de unde apar reacțiile în lanț și ce influența au asupra
deciziilor noastre. Începuturile sunt încă din copilărie, când se formează prima dată emoțiile,
având ca reper relația dintre părinte și copil și repercursiunile sunt toată viața, iar în foma
negativă pot duce până la formarea unor tineri care sunt lipsiți de stimă de sine, timizi, anxioși,
violenți etc. Merită doar să mai menționam că depresia este deja cunoscută ca fiind boala acestui
secol și apare de la copii până la adulți. Concluziile după primul capitol sunt că: avem 2 creiere,
2 minți și 2 feluri diferite de intelingența: emoțională și rațională, iar intelectul nu poate
funcționa la capacitate maxima fară inteligența emoțională. Cartea are la bază studiile lui lui J.
Mayer şi P. Salovey, alaturi de cercetări ale unor profesori, psihoterapeuți – toate împreună
pentru a sublinia impactul care îl are în viața fiecăruia lipsa/exitența inteligenței emoționale.
“Așadar emoțiile contează într-un raționament. În acest balet al sentimentelor și al
gândurilor capacitatea emoțională ne călăuzește hotărârile de moment, lucrând în colaborare cu
mintea rațională, ajutând – sau dimpotrivă – gândirea.” (Goleman, 2008)
Mai mult decât atât, inteligența emoțională sta la baza tuturor deciziilor care le luam: cu cine ne
căsătorim, ce loc de muncă alegem etc. Gestionare emoțiilor se refera la modul în care alegem să
ne exprimăm într-o anumită situație, fiind extrem de util să avem grijă la: ce și cum exprimăm,
când, unde și cui exprimăm. Goleman subliniează că, pentru majoritatea această conștientizare
nu exista, pentru alții este prea mare. De cele mai multe ori femeile sunt cele are resimt mai
puternic atât emoțiile pozitive cât și cele negative.
Credem că putem stăpânii emoțiile prin închiderea în sine, acceptarea lor făra a încerca să le
schimbăm sau prin autoconstientizare. Aceasta din urmă, autoconstientizarea, este cea prin care
le gestionăm cu ajutorul inteligenței emoționale. De aceea ca să le putem gestiona ar trebui să
avem o inteligența emoțional crescută. Daca reușim să ne înțelegem stările, putem să gestionăm
și să avem un autocontrol mai bun. Goleman ne aduce la cunoștintă că, inteligența emoțională
poate fi învățată, așa că, oricine ar putea avea acces la o viață mai buna, o relație mai plăcută în
echilibru și armonie, un copil crescut sănătos, să poată reduce stresul, luarea deciziilor impulsive.
Desi mulți părinți și profesori se plâng că generațiile noi vin cu tot felul de probleme și
provocări, lipsa stimei de sine, depresie, nesiguranță etc. nu vedem schimbări mari în aceasta
direcție. De ce? Goleman vine cu sugestia că totul începe de când suntem copii și putem așterne
pentru cei mici un alt viitor daca includem în educația lor, inteligența emoțională în topul
priorităților noastre. Găsim în carte argumentele științifice care să șuștină asta, precum și soluții
pentru scoli – introducerea inteligenței emoționale ca practică. Studiul arată îmbunătățiri de la un
nivel la altul al copiilor care participă. Iată câteva aspecte urmărite și care prezintă îmbunătățiri
în urma folosirii alfabetizării emoționale – cum o numește Goleman - bazate pe date concrete în
urma eșantioanelor urmărite. Citez:
“Conștientizare de sine emoțională:
- Recunoașterea diferenței dintre sentiment și acțiune
- Îmbunătățirea recunoașterii și definirii propriilor emoții
Stăpânirea emoțiilor:
- Mai multe sentimente pozitive despre mine, scoală și familie
- O mai bună stăpânire a stresului
- Mai puțina izolare și anxietate în societate
- O mai bună toleranță la frustrare și o mai bună stăpânire a mâniei
Utilizarea emoțiilor în mod constructiv:
- Mai multă responsabilitate
- Mai putină impulsivitate; mai mult autocontrol

Empatia:
- O ascultare mai atentă a celorlalți
- O mai mare empatie și sensibilitate la sentimentele celorlalți

Abordarea relațiilor interpersonale

- O mai bună capacitate de analiză și de a înțelege relațiile
- O mai bună exprimare și talent în comunicare
- Mai multă atenție fată de semeni
- Mai multă armonie și socializare în grupuri etc” (Goleman, 2008)

Și ce este defapt stima de sine? Confrom lui (Constantin, 2004) stima de sine reprezintă
componenta evaluativă a sinelui şi se referă la trăirea afectivă, emoţiile pe care le încearcă
persoana atunci când se referă la propria persoană. Rosenberg (1979) defineşte stima de sine că o
sinteză cognitivă şi afectivă complexă. El consideră că stima de sine dictează atitudinea mai mult
sau mai puţin bună a individului faţă de propria persoană.
Așa cum vedem, această alfabetizare emoțională are impact în toți indicii care definesc
felul în care ne raportăm la noi înșine sau percepem acțiunile la adresa noastră din exterior, toate
care formează stima de sine.
Rosenberg şi Harter (apud M. Bolognini şi Y. Preteur, 1998) consideră că stima de sine
este influenţată de maniera în care persoana percepe competenţele sale în domeniile în care
reuşita este importantă pentru sine. Indivizii cu o stimă de sine ridicată se simt competenţi în
domeniile în care cred că reuşita ar fi importantă şi de asemenea sunt capabili să considere că
având o importanţă mai mică domeniile în care se simt mai puţin competenţi. Așadar, cu cât
diferențele dintre Sinele ideal și Sinele real sunt mai mici, cu atât stima de sine este mai crescută.
Din esantionale urmărite reiese și faptul că, prin inteligență emoționale pot observa și înțelege
mai bine reacțiile celor din jur în timp ce prin autodisciplina și empatie fața de mine îmi dau voie
să cresc și să mă dezvolt mai departe, iar automat îmi cresc stima de sine. Câteva concluzii în
urma aspectelor întâlnire în cartea lui Goleman:
- Inteligența emoțională se poate învață și îmbunătății
- Prin inteligență emoțională putem prezice mai bine succesul cuiva decât dacă
vrem să-l prezicem pe baza IQ-ului
- Obținem controlul prin dezvățarea unor comportamente și emoții și învățarea
altora noi
- Cu o inteligență emoțională ridicată vine o stare de bine, o sănătate mai bună,
succes, echilibru, armonie și o stimă de sine crescută
- Probabil că nici o abilitate psihologică nu este mai importantă decât cea de a
rezista impulsurilor de moment

Tot despre Sine vorbește și Satir, în cartea ei: “Arta de a făuri oameni”. Virginia Satir
este o psihoterapeută din Wisconsin, scriitor, terapeut cunoscut și pentru propunerea unui model
al procesului de schimbare care a fost și este utilizat în domeniul organizațional pentru a observa
cum o schimbare impactează organizația. Pe lângă cartea la care fac referire acum, Virginia mai
are o singură carte tradusă în românește, “Terapia familiei”. Totuși merită menționate și celelalte
carți de top precum: “Your Many Faces: The First Step to Being Loved”, “Making Contact”,
“Self-Esteem”.
Cartea pleacă de la cel mai important aspect din viața individului: STIMĂ DE SINE,
acesta fiind și motivul pentru care m-am oprit la ea. Este chiar al 3-lea și al 4-lea capitol al cărții.
Cartea prezintă și o fațetă nouă a omului, atunci când lipsește stimă de sine, și anume,
rolurile care alegem să le jucăm în viața de zi cu zi. Poate că nu este de mirare de ce nu nu
înțelegem prea multe despre noi și familiile în care trăim sau cei cu care interacționăm. Alegem
să ne ascundem, să nu punem întrebări. Evităm aspectele precum încrederea, comunicarea,
intimitatea, puterea, curajul, ascultarea – toate care construiesc baza societății de azi. Însă, stima
de sine este cea care pune temelia unei educații corecte, sănătoase. Aflăm aici că un copil are
nevoie de sprijin, afecțiune, mediu în care să își dezvolte creativitatea pentru a putea să se
integreze în societate, în lume. La baza întregii relații stă comunicarea dintre părinte și copil – iar
Satir pune accent pe faptul că, deși sunt copii, ei au nevoie să li se explice DE CE. Este important
ca părintele să observe orice comportament care copilul îl are în interacțiunile cu colegii,
prietenii, la școală pentru că acestea spun CEVA, mai exact, ce “situații ascunse” există în
familie. Copilul este oglinda familiei, aș adaugă eu, iar atunci când apar problemele, acestea ar
trebui să încurajeze adulții/părinții să caute soluții.
“Fiecare cuvânt, expresie a feței, gest sau acțiune a părintelui îi transmite copilului un
mesaj despre propria valoare.”
Satir explică ceva ce poate unii uită când ajung părinți: copilul este unic, vine cu visurile
lui, are și calități preluate de la părinți însă mai important are drumul lui de urmat și nu trebuie să
facă ceva ce părinții lor nu au reușit pentru a compensa aceste minusuri. Multe situații apar
datorită stresului și când ajungem să pierdem controlul întră în scenă pacifistul, acuzatorul,
raționalul sau distorsionistul - roluri care le jucăm pentru a ascunde ceva. În acest context nimeni
nu are de câștigat. Întreaga familie este afectată.
Vestea bună este că nivelul stimei de sine poate fi crescut indiferent în ce etapă ne aflăm
din viață așa cum sugera anterior și Goleman. Acest lucru se poate întâmplă într-un mediu în
care iubirea se arată transparent, a greși înseamnă să înveți, faptul că suntem diferiți este văzut ca
o calitate și în orice situație arătăm că există flexibilitate.
Locul cel mai bun de unde putem începe să ne dezvoltăm, să creștem, este acolo unde
totul începe: în familie. În special în capitolele destinate comunicării vedem din nou cum se nasc
cele patru “personaje”/măști amintite anterior care automat duc la comunicare defectuoasă, la
interpretarea greșită a unui mesaj, unui gest. În această parte găsim și o secțiune destul de atent
descrisă și dedicată părinților despre ce înseamnă stabilirea regulilor, de ce anume ținem cont
când aplicăm coercitii, pedepse cu accent pe efectele negative care apar atunci când rămân
neexprimate emoțiile negative. Satir încurajează să se facă diferența între “furios” și “agresiv”,
dar și între modalitățile eficiente de a încuraja “copiii să-și exprimele frustrările reducând astfel
rușinea.”
“….: comunicarea este cel mai important factor care influențează sănătatea și relațiile cu
ceilalți”
 Pentru ființa umană...comunicarea este cel mai important și mai puternic factor
determinat pentru tipurile de relații pe care le va stabilii cu ceilalți și pentru ce I se va întâmplă în
lume”. (Satir, 2010)
Finalul cărții se încheie cu capitolul “Pace în oameni, pace între oameni” unde Satir
exprimă cel mai curat și profund interconexiunea dintre noi: “Aș dori să pornesc de la ideea că o
lume este o familie de națiuni formate din oameni ca voi și ca mine. Crearea păcii în lume
seamănă foarte tare cu atingerea stării de pace într-o familie”. (Satir, 2010)
Așadar totul pleacă de la pasul pe care aleg să îl fac eu, tu sau voi sau noi, pentru că
fiecare formăm o familie și cu pași mici în fiecare familie ar ajunge astfel să existe această pace,
la fel cum apoi la muncă, cu prietenii, cu rudele, cu vecinii, la sat la oraș. Așa am ajunge la nivel
de țară și țări. În concluzie, piloni principali care pot schimba o întreagă lume sunt: inteligența
emoțională și stimă de sine.
Satir exprimă asta in finalul cărții. Citez mai jos:
“Comunicarea clară/ Cooperarea în loc de competiție /Împuternicirea în locul subjugării
Creșterea unicității individuale în loc de etichetare
Folosirea autorității pentru a îndruma și a îndeplini “ce se potrivește” în loc de a forța
complianța, prin tirania puterii
Iubire, apreciere și respect deplin pentru propria persoană/ Responsabilitate la nivel
personal și social
Folosirea problemelor ca pe niște provocări și oportunități pentru a găși soluții creative”
Nu închid înainte de a nota faptul că: pentru a ajunge să trăim conform naturii noastre
superioare ar fi necesar să învățăm să ne simțim egali cu toate celelalte ființe uname. Nu este
fraza mea, însă sunt deacord cu ceea ce Satir a ascuns printre rândurile cărții, pentru că ceea ce
ne desparte și ne dezbină este că mereu intervine superioritatea manifestată atunci când alegem
să purtăm oricare dintre cele 4 măști, 4 roluri deloc benefice nouă și celor de lângă noi.
 Bibliografie

Satir, V. (2010). Arta de a făuri oameni. Bucuresti: Editura 3 TREI

Goleman, D. (2008). Inteligență emotională. Bucuresti: Editura Curtea veche

Constantin T., (2004), Memoria autobiografică; definirea sau redefinirea propriei

Vieţi. Iasi: Editura Institutului European

Rosenberg, M., (1979). Conceiving the Self. New York: Basic Books

Bolognini, M. si Preteur, Y., (1998) Estime de soi. Perspectives developpementales.