Dferenta dintre normal si patologic

In capitolul III al cartii, autorul ne amiteste despre stiinta care este obiectiva, care explica
si observa faptele, insa nu are capacitatea sa le judece si nu ne va spune care sunt scopurile pe
care sa le urmarim, astfel fiind necesar sa ne folosim gandirea. El imparte faptele sociale sunt de
2 categorii:

 Normale – generale pentru intreaga specie si care se regasesc, daca nu la toti indivizii, cel
putin la majoritatea lor
 Anormale (patologice, morbide) – care nu numai ca se intalnesc la o minoritate, dar chiar
acolo unde se produc nu dureaza toata viata individului, sunt o exceptie in timp si spatiu.

Prin analogie, distinctia dintre normal si patologic ar fi aceea dintre: sanatate si boala.
Autorul vorbeste in capitol despre o stare a lucrurilor, despre sanatate si boala si le
compara cu ceea ce este normal si patologic in societate. Sanatatea este vazuta ca o stare a
organismului in care sansele de supravietuire sunt maxime, pe cand boala reduce considerabil
sau la minim sansele. Sublineaza apoi importanta pe care orice detaliu, rol jucat de individ il care
in continuare in functionarea normala a societatii. Tot el afirma insa ca boala nu este ceva
negativ, ea facandu-ne mai puternici in lupa cu ea si ajuta indivizii sa se adapteze mai bine decat
semenii lor. Chiar si asa sociologii nu pot cunoaste cand o societate se naste sau moare, ei
neavand un punct de reper cum au biologii: de exemplu ceea ce este normal pentru salbatic, nu
este si penru civiliza; ceea ce pare patologic pentru civilizat, pentru un salbatic ar putea fi ceva
normal daca ne raportam la mediul in care traieste.

Apare o noua comparatie a societatii cu un batran a carui sanatate nu mai este ca in trecut,
adica cand era tanar si astfel sugereaza ideea ca la fel si societatea isi schimba modul de a gandi,
evolutia precum si ceea ce este vazut ca normal si patologic. Numai ca, spunea Durkheim,
distinctia dintre normal si patologic nu poate fi facuta in mod abstract, ci doar raportat la o specie
determinata de fenomene si la o anumita etapa a dezvoltarii acesteia adica in functie de anumite
coordonate precise de ordin spatial si temporal.
Ca atare, concluzioneaza„un fapt social este normal pentru un tip social dat, considerat
intr-o faza determinata a dezvoltarii sale atunci cand se produce in media societatilor din
aceasta specie privita in faza corespunzatoare a evolutiei lor.”

In societate vom intalni abateri de la normal, iar autorul ia ca exemplu crima, care este
ceva patologic. Ea a existat in toate societatile din toate timpurile, doar ca s-a manifestat sub
forme diferite, iar astfel a afectat intreaga societate colectiva. Desi crima este ceva patologic cum
spune autorul, tot el mentioneaza ca poate sa fie si ceva normal, deoarece o societate in care ar
lipsi crima este imposibila. Este imposibil ca intr-o societate sa nu existe persoane care sa se
abata de la ceea ce este tipul colectiv, si automat vor exista printre ei indivizi cu caracter
criminal.

Privita din aceasta perspectiva, crima daca indeplineste conditiile mentionate anterior reprezinta
un fapt social normal. Aceasta inseamna ca:

 Ea este inevitabila, fiind de neconceput o societate lipsita de crima.

”Ceea ce este normal spunea Durkheim, este pur si simplu sa existe o criminalitate,
numai ca aceasta sa nu atinga si sa nu depaseasca pentru fiecare tip social, un nivel
oarecare.”

 Ea este si necesara, fiind legata de conditiile fundamentale ale oricarei vieti sociale si prin
aceasta ea este aparent paradoxala si utila, ea fiind un adevarat motor al schimbarii.

Pentru a sustine aceasta afirmatie Durkheim da urmatorul exemplu:

„Dupa dreptul atenian, Socrate era un criminal si condamnarea lui nu avea nimic nedrept. Cu
toate acestea, crima sa, adica independenta sa de gandire, era utila nu numai omenirii ci si
patriei sale.”
 Libertatea pe care o avem azi in gandire si de care ne bucuram nu ar fi putut fi sa se
intample daca in trecut regulile care o interziceau nu ar fi fost incalcate. Chiar si asa, in acel
moment, incalcarea era o crima, pentru ca era o ofensa a unor sentimente prea vii in majoritatea
indivizilor. Si totusi aceasta crima era folositoare fiindca povestea niste schimbari, care zi de zi
deveneau tot mai necesare.

Am putea spune ca Durkheim este un adept al ideei ca un criminal nu este tipul

nesociabil, un element parazitar al societatii, ci este un agent reglator al vieții sociale. Insa la
general crima este o boala, iar pedeapsa in acest caz este „un remediu”/pedeapsa.

Trebuie mentionat insa ca perspectiva sociologica asupra crimei ca fapt social normal nu se
contrapune in nici un fel perspectivei juridice conform careia orice act criminal trebuie
sanctionat dupa gravitatea lui potrivit normelor legale in vigoare si nici celei morale – crima
generand oroare si reactii de respingere si de condamnare.

Concluzionand capitolul III as spune ca autorul sustine ca sociologia sa trateze faptele ca

lucruri, iar sociologul sa inteleaga necesitatea de a invata din ele, deoarece obiectul principal al
oricarei stiinte este viata – fie individuala sau sociala, deci definirea starii de normalitate este
obiectul stiintei.

Pentru ca sociologia să fie cu adevarat o stiinta a lucrurilor, trebuie ca generalitatea

fenomenelor sa fie luata drept criteriu al normalitatii lor. Este clar ca fiecare dintre noi ne nastem
cu un rol anumit in societate, de aceea fiecare dintre noi ar trebui sa participe intensiv in calitate
“de medic” pentru a preveni aparitia patologicului in societatea in care traim.