Sunteți pe pagina 1din 4

Eul, in cognitia sociala

In spiritualitatea occidentala, de-a lungul multor veacuri, omul a


fost inteles nu numai ca animal social (ide aristotelica ce si-a gasit multi adepti, dar si destui
contestatari) ci mai ales ca animal rational, gandirea si constiinta de sine fiind considerate
drept atributele definitorii ale umanitatii si elementele esentiale de asemanare intre om si
Dumnezeu.
Nu-i de mirare ca Wilhelm Wund a considerat ca actele comportamentale pot fi intelese si
explicate pornind de la descifrarea proceselor si mecanismelor cognitive, prin care oamenii isi
reprezinta subiectiv lumea si propria individualitate. Ansamblul acestor procese si mecanisme
formeaza ceea ce anglo-americanii numesc cognition, din care deriva termenul tehnic cognitie
familiar psihologilor si psihosociologilor, desi destul de straniu in vorbirea curenta. Wundt s-a
bazat pe introspectie in tentative sa de intelegere a experimentelor cognitive ale oamenilor.
Aceasta metoda nu a dus insa prea departe si nu a facut scoala, deoarece nu este riguros
stiintifica fiindca experientele subiective nu sunt direct accesibile observatiilor neutre, din
exterior.
Reactia behaviorista (Watson, Thomdike, Skinner) a facut ca termenul cognitie sa fie prohibit in
psihologie aproape jumatate de secol, prefacandu-se studierea comportamentului observabil,
explicat ca asociere intre stimuli si reactii, intarite de recompense si pedepse.
Dar dupa 1960, spihologii au redevenit interesati de procesele cognitive, deoarece behaviorismul
parea incapabil sa explice numai cu mijloacele si metodele sale limbajul si comunicarea
interumana. Lumea este din ce in ce mai mult dominate de manipularea si transferal de
informatie, a carui prelucrare devine o tema tot mai presanta si mai incitanta. Un rol foarte
important in reabilitarea cognitiei ca tema esentiala in cercetarea psihologica l-a jucat si revolutia
informatica; aceasta a incurajat modelarea si simularea unor procese cognitive umane de mare
complexitate.
Identitatea personala este o conditie necesara a umanitatii, prin atributul essential al constiintei
de sine, omul este singura fiinta care sintetizeaza si raporteaza toate experientele sale fata de o
entitate constanta Eul, in a carui memorie se pastreaza amintirea experientelor trecute si care isi
proiecteaza in viitor motivele si intentiile, actionand pentru indeplinirea lor. Desi este o
componenta launtrica, adanc subiectiva a personalitatii, Eul sau Sinele poarta amprenta realitatii
sociale in geneza si functionalitatea sa.
Conceptul de ,,eu este in mod classic asociat psihologiei personalitatii, care incearca sa descrie
elementele ce constituie psihicul uman si sa realizeze o tipologie umana. Nicaieri nu putem
vedea mai bine efectele personalitatii sau ale eului decat in mediul social. Ce anume ii face pe
oameni sa caute compania celor asemenea lor? Sau poate, ar fi logic san e intrebam in primul
rand cum ajung oamenii sa se cunoasca pe sine inainte de a-I cunoaste pe ceilalti. Astfel, nu-i de
mirare ca psihologia sociala a fost si ea preocupata de felul in care oamenii se cunosc pe ei insisi,
in contextual mediului social.

Forme incipiente de structurare a Eului.


In afara de om, singurele animale care se recunosc in oglinda sunt maimutele antropoide, fapt
demonstrate de experimentele lui Gallup (1977). Toate celelalte specii se comporta fata de
imaginea lor in oglinda ca si cum s-ar afla in prezenta unui individ diferit. Numai antropoidele,
dupa cateva zile, incep sa se manifeste astfel incat probeaza faptul ca se recunosc in imaginea
relectaa. Iata unul dintre experimentele lui Gallup: maimuta este anesteziata si, adormita fiind,
este manjita in dreptul sprancenelor cu o substanta inodora, de culoare rosie; privindu-se in
oglinda, maimuta incepe sa se curete pe frunte, dovedind astfe ca stabileste o identitate intre
imagine si propria faptura. Prin acelasi gen de experimente, Gallup a dovedit ca majoritatea
copiilor incep sa se recunoasca in oglinda la varsta de 18-24 de luni. Acest fenomen reprezinta
prima expresie clara, dar numai primul pas al procesului de configurare a conceptului de Eu:
suma reprezentarilor si ideilor despre sine ale unui individ, tot ceea ce acesta crede si poate sa
comunice despre persoana sa.
,,Eul este un concept de baza in cercetarile psihologice. Aceasta se datoreaza faptului ca ,,eul
este vazut ca fiind cel care ghideaza sau determina comportamentul persoanei, iar unul dintre
scopurile principale ale psihologiei ca stiinta este acela de a prezice comportamentul. Ideea de
baza este ca daca vom cunoaste conceptual de sine al cuiva, ii vom putea prezice
comportamentul. Conceptul de ,,eu a fost de asemenea inclus in numeroase studii privind
teoriile ce tin de erorile si tendintele umane in domeniul judecatilor sociale. Eul mai este
considerat sediul motivatiei sociale, care are la baza conceptual de sine, care reprezinta
totalitatea informatiilor, credintelor si atitudinilor pe care cineva le are fata de propria persoana.
Introspectia
Pentru cei mai multi dintre noi, introspectia autoobservarea propriilor noastre ganduri,
sentimente si motivatii reprezinta calea cea mai sigura sic ea mai directa spre cunoasterea de
sine. Cine altcineva decat noi insine poate sa stie cu precizie si cu deplina certitudine ce se
petrece in sufletul nostrum?
Indiscutabil, introspectia reprezinta un mijloc important de autocunoastere. In general, oamenii
presupun ca pentru a cunoaste cu adevarat pe cineva trebuie sa ai acces la experientele sale
subiective, private. Cercetarile au stabilit insa ca de multe ori indivizii nu-si pot explica in mod
adecvat cauzele propriului comportament.
Evaluarea reflectata
Unul dintre modurile elementare de autocunoastere este evaluarea reflectata. Eul este un
construct deopotriva privat, personal, si public, social. Felul in care oamenii pot gandi despre ei
insisi poate sa depinda de cei din jur. Aceasta cunoastere de sineeste data de feedbackul pe care il
obtinem de la cei din jur privind propria noastra persoana. Este o modalitate importanta de
autocunoastere mai ales in perioadele socializarii, la varste mici.
Teoria evaluarii reflectate, denumita si ,,oglinda care te reflecta sau ,,cunoasterea prin
reflectare afirma ca reactiile si evaluarile celorlalti constituie un set de informatii pe care
oamenii il folosesc pentru a se cunoaste pe sine. De aceea, daca cei din jur trateaza o persoana
intr-o maniera respectuoasa, aceasta va ajunge sa se autoevalueze in mod pozitiv. James (1890),
in cartea sa Principiile psihologiei, arata ca, la limita, o persoana are tot atatea euri cati oameni
cunosc respective persoana.

Compararea sociala
Aceasta teorie a fost propusa de Festinger, care affirma ca dobandim informatii despre noi insine
comparandu-ne calitatile cu aceleasi calitati intalnite la cei din jur. Festinger a precizat insa ca nu
oricine dintre cei din jur este ales ca etalon, ca persoana de comparative. Potrivit lui Festinger,
astfel de personae trebuie sa fie similiare si relevante pentru cel care se autoevalueaza (de
exemplu, cand ne evaluam cat de buni suntem la tennis, nu vom lua ca etalon jucatori celebri de
tennis, cine vom evalua prin comparative cu cunostinte, prieteni cu care jucam in mod regulat).
Compararea sociala se poate face ,,in sus (upward), cand ne evaluam prin comparative cu
cineva mai bun decat noi in acea privinta (pentru a trezi imboldul de a ne perfectiona respective
calitate), sau ,,in jos (downward), pentru a creste stima de sine (cand te compare cu cineva mai
slab decat tine te simti mai bine).
Teoria compararii sociale este foarte importanta pentru ca poate explicaunele rezultate apparent
contradictorii. Cercetatorii studiaza stima de sine ( o componenta afectiva a eului) au fost
surprinsi sa constate ca minoritatile ( de exemplu, tiganii) au o stima de sine chiar mai ridicata
decat majoritatea. Teoria cunoasterii prin autoreflectare ar prezice ca indiviziminoritari au o
stima de sine scazuta pentru ca primesc in mare parte numai feedbackuri negative din mediu
(care este compus din indivizi din grupul majoritar). Rezultatele studiilor arata insa un effect
contrar.
Teoria compararii sociale explica insa acest paradox. Conform acesteia, minoritatile nu au o
stima de sine scazuta, pentru ca ele nu se compara cu majoritatea, ci cu alte grupuri mai
devalorizate sau la fel de devalorizate ca si ele. Astfel, teoria compararii sociale completeaza
teoria evaluarii reflectate, specificand faptul ca minoritatile vor cauta acele feedbackuri care sa le
satisfaca, deci nu pe cele ale majoritatii (negative), ci pe ale altor grupuri (minoritare positive).
Interiorizarea rolurilor
Viata noastra sociala se caracterizeaza prin diverse rouluri sociale pe care oricare dintre noi
trebuie sa si le assume zilnic, de la rolul de coleg de facultate, student, pana la cel de prieten, fiu,
fiica s.a.m.d. Astfel, se considera ca oamenii achizitioneaza informatii despre sine si prin
efectuarea comportamentelor prescrise de anumite roluri sociale. Acest fapt este posibil datorita
generalizarii comportamentelor din rolul respective si pentru alte situatii. Un exemplu in acest
sens ar fi ca daca cineva joaca rolul profesorului (deci trebuie sa fie la scoala calm, rabdator,
intelept), o data cu interiorizarea acestuia, acele trasaturi se vor manifesta si in alte situatii, nu
numai in mediul scolar.
Conceptul de sine (self-concept)
De oicei, psihologia traditionala trateaza continutul si procesele psihice din trei perspective:
cognitive, afectiva si comportamentala. Inca de la inceputurile sale, cognitia sociala a pus
accentual pe aspectele cognitive ale eului si a propus termenul de ,,concept de sine.
In anii 80, cand cercetarile legate de eu in cognitia sociala au luat amploare, prima sarcina a
cercetarilor a fost aceea de a stabili care este continutul conceptului de sine. Din punct de vedere
cognitive, conceptual de sine este format din totalitatea informatiilot despre propria persoana,
incluzand aici atat informatii legate de propria personalitate (de exemplu, trasaturi de
personalitate), dar si aspecte legate de statutul social ( de exemplu, bunuri pe care le posedam,
pozitii sociale ocupate).
Conceptul de sine a fost insa studiat si din punct de vedere afectiv. Astfel, stima de sine (evaluare
afectiva globala a propriei personae) si atitudini;e fata de sine (evaluare afectiva in situatii

specifice ale propriei personae) sunt comportamentele afective ale conceptului de sine.
O prima dovada a stabilitatii conceptului de sine a fost studiul longitudinal realizat de Black (a
urmarit subiectii de la inceputul adolescentei pana la varsta de 70 de ani), prin care a demonstrate
stabilitatea anumitor trasaturi personale la diferite varste. Markus a propus conceptual de schema
de sine, prin care a exprimat stabilitatea conceptului de sine. Conform acestei teorii, schema de
sine este o structura organizata de cunostinte pe care cineva le poseda despre sine. Diferenta
dintre conceptual de sine si schema de sine este aceea ca schema de sine este o componenta a
eului si, in plus, oamenii pot fi schematici sau aschematici fata de anumite trasaturi personale. O
persoana poate fi considerate schematica fata de o anumita trasatura personala daca: (a) se
percepe ca fiind extrema in acea dimensiune si (b) considera ca acea trasatura este importanta
pentru ea. De exemplu, o persoana schematica fata de trasatura ,,sociabilitate se considera
extreme de sociabila si, in acelasi timp, are tendinta de a-I judeca pe cei din jur exclusive prin
prisma acestei trasaturi.
Faptul de a fi sau nu schematic fata de anumite trasaturi are consecinte importante pentru indivii.
Din punct de vedere perceptual, indivizii schematici fata de o anume trasatura vor percepe mai
usor si mai rapid situatiile in care esete implicate trasatura respective. Din punctual de vedere al
reamintirii informatiile legate de trasatura pentru care ei sun schematici, comparative cu
persoanele aschematice. Alte consecinte ale schematicitatii pot fi gasite in domeniu judecatilor
sociale. Astfel, persoanele schematice sunt mai ,,experte in a judeca acele comportamente care
implica schema pentru care ele sunt schematice din cel putin doua motive: (1) ele considera eul
lor ca fiind standard in judecare, iar dimensiunile fata de care sunt schematice sunt cronic
accesibile in memorie; (2) capacitatea lor de memorare a detaliilor comportamentelor pentru care
ele au formata schema este foarte mare.
Respectul de sine
Respectul sau stima de sine este o componenta afectiva a Eului, constand in autoevaluarile
positive si negative ale unei personae. Unii indivizi au un mai mare respect de sine decat altii, iar
acest atribut poate avea un impact profund asupra modului in care gandesc si simt fata de propria
persoana. Sentimentul valorii personale nu este o trasatura permanenta si invarianta, ci mai
degraba o stare de spirit care variaza in urma unor succese si esecuri, a unor intorsaturi ale
norocului, a unor interactiuni sociale si a altor experimente traite. Oamenii al caror respect de
sine este instabil si fluctuant reactioneaza mai puternic in urma unor evenimente favorabile sau
nefavorabile decat indivizii al caror sentiment al valorii proprii este stabil si ferm. De asemenea,
intrucat conceptual sinelui este alcatui din pultiple paliere, indivizii isi apreciaza diferitele
componente ale Eului in mod diferit, unele parti se bucura de aprecieri mai favorabile decat
altele, ori sunt judecate cu mai multa claritate sau li se atribuie o mai mare importanta.
De-a lungul multor secole, poetii, filosofii dar mai ales teologii au zugravit Eul ca pe un miez
launtric al personalitatii, ce ramane de neschimbat pe parcursul vietii. Straduinta socratica de a
te cunoaste pe tine insuti si indemnul miralistilor de a fit u insuti se bazeaza pe aceasta
reprezentare a Eului. Ce-i drept, cand oamenii de peste 85 de ani au fost rugati sa reflecteze
asupra vietii lor, marea majoritate au declarat ca, desi s-au schimbat oarecum odata cu trecerea
timpului, au ramas totusi mereu, fiecare dintre ei, aceeasi persoana. Cu toate acetea, in ultimii ani
psihosociologii s-au concentrate mai ales asupra schimbarii, descoperind ca, macar intr-o
anumita masura, Eul este maeabil, lasandu-se modelat de experientele vietii si variind intrucatva
de la o experienta la alta.