Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Compararea sociala
Aceasta teorie a fost propusa de Festinger, care affirma ca dobandim informatii despre noi insine
comparandu-ne calitatile cu aceleasi calitati intalnite la cei din jur. Festinger a precizat insa ca nu
oricine dintre cei din jur este ales ca etalon, ca persoana de comparative. Potrivit lui Festinger,
astfel de personae trebuie sa fie similiare si relevante pentru cel care se autoevalueaza (de
exemplu, cand ne evaluam cat de buni suntem la tennis, nu vom lua ca etalon jucatori celebri de
tennis, cine vom evalua prin comparative cu cunostinte, prieteni cu care jucam in mod regulat).
Compararea sociala se poate face ,,in sus (upward), cand ne evaluam prin comparative cu
cineva mai bun decat noi in acea privinta (pentru a trezi imboldul de a ne perfectiona respective
calitate), sau ,,in jos (downward), pentru a creste stima de sine (cand te compare cu cineva mai
slab decat tine te simti mai bine).
Teoria compararii sociale este foarte importanta pentru ca poate explicaunele rezultate apparent
contradictorii. Cercetatorii studiaza stima de sine ( o componenta afectiva a eului) au fost
surprinsi sa constate ca minoritatile ( de exemplu, tiganii) au o stima de sine chiar mai ridicata
decat majoritatea. Teoria cunoasterii prin autoreflectare ar prezice ca indiviziminoritari au o
stima de sine scazuta pentru ca primesc in mare parte numai feedbackuri negative din mediu
(care este compus din indivizi din grupul majoritar). Rezultatele studiilor arata insa un effect
contrar.
Teoria compararii sociale explica insa acest paradox. Conform acesteia, minoritatile nu au o
stima de sine scazuta, pentru ca ele nu se compara cu majoritatea, ci cu alte grupuri mai
devalorizate sau la fel de devalorizate ca si ele. Astfel, teoria compararii sociale completeaza
teoria evaluarii reflectate, specificand faptul ca minoritatile vor cauta acele feedbackuri care sa le
satisfaca, deci nu pe cele ale majoritatii (negative), ci pe ale altor grupuri (minoritare positive).
Interiorizarea rolurilor
Viata noastra sociala se caracterizeaza prin diverse rouluri sociale pe care oricare dintre noi
trebuie sa si le assume zilnic, de la rolul de coleg de facultate, student, pana la cel de prieten, fiu,
fiica s.a.m.d. Astfel, se considera ca oamenii achizitioneaza informatii despre sine si prin
efectuarea comportamentelor prescrise de anumite roluri sociale. Acest fapt este posibil datorita
generalizarii comportamentelor din rolul respective si pentru alte situatii. Un exemplu in acest
sens ar fi ca daca cineva joaca rolul profesorului (deci trebuie sa fie la scoala calm, rabdator,
intelept), o data cu interiorizarea acestuia, acele trasaturi se vor manifesta si in alte situatii, nu
numai in mediul scolar.
Conceptul de sine (self-concept)
De oicei, psihologia traditionala trateaza continutul si procesele psihice din trei perspective:
cognitive, afectiva si comportamentala. Inca de la inceputurile sale, cognitia sociala a pus
accentual pe aspectele cognitive ale eului si a propus termenul de ,,concept de sine.
In anii 80, cand cercetarile legate de eu in cognitia sociala au luat amploare, prima sarcina a
cercetarilor a fost aceea de a stabili care este continutul conceptului de sine. Din punct de vedere
cognitive, conceptual de sine este format din totalitatea informatiilot despre propria persoana,
incluzand aici atat informatii legate de propria personalitate (de exemplu, trasaturi de
personalitate), dar si aspecte legate de statutul social ( de exemplu, bunuri pe care le posedam,
pozitii sociale ocupate).
Conceptul de sine a fost insa studiat si din punct de vedere afectiv. Astfel, stima de sine (evaluare
afectiva globala a propriei personae) si atitudini;e fata de sine (evaluare afectiva in situatii
specifice ale propriei personae) sunt comportamentele afective ale conceptului de sine.
O prima dovada a stabilitatii conceptului de sine a fost studiul longitudinal realizat de Black (a
urmarit subiectii de la inceputul adolescentei pana la varsta de 70 de ani), prin care a demonstrate
stabilitatea anumitor trasaturi personale la diferite varste. Markus a propus conceptual de schema
de sine, prin care a exprimat stabilitatea conceptului de sine. Conform acestei teorii, schema de
sine este o structura organizata de cunostinte pe care cineva le poseda despre sine. Diferenta
dintre conceptual de sine si schema de sine este aceea ca schema de sine este o componenta a
eului si, in plus, oamenii pot fi schematici sau aschematici fata de anumite trasaturi personale. O
persoana poate fi considerate schematica fata de o anumita trasatura personala daca: (a) se
percepe ca fiind extrema in acea dimensiune si (b) considera ca acea trasatura este importanta
pentru ea. De exemplu, o persoana schematica fata de trasatura ,,sociabilitate se considera
extreme de sociabila si, in acelasi timp, are tendinta de a-I judeca pe cei din jur exclusive prin
prisma acestei trasaturi.
Faptul de a fi sau nu schematic fata de anumite trasaturi are consecinte importante pentru indivii.
Din punct de vedere perceptual, indivizii schematici fata de o anume trasatura vor percepe mai
usor si mai rapid situatiile in care esete implicate trasatura respective. Din punctual de vedere al
reamintirii informatiile legate de trasatura pentru care ei sun schematici, comparative cu
persoanele aschematice. Alte consecinte ale schematicitatii pot fi gasite in domeniu judecatilor
sociale. Astfel, persoanele schematice sunt mai ,,experte in a judeca acele comportamente care
implica schema pentru care ele sunt schematice din cel putin doua motive: (1) ele considera eul
lor ca fiind standard in judecare, iar dimensiunile fata de care sunt schematice sunt cronic
accesibile in memorie; (2) capacitatea lor de memorare a detaliilor comportamentelor pentru care
ele au formata schema este foarte mare.
Respectul de sine
Respectul sau stima de sine este o componenta afectiva a Eului, constand in autoevaluarile
positive si negative ale unei personae. Unii indivizi au un mai mare respect de sine decat altii, iar
acest atribut poate avea un impact profund asupra modului in care gandesc si simt fata de propria
persoana. Sentimentul valorii personale nu este o trasatura permanenta si invarianta, ci mai
degraba o stare de spirit care variaza in urma unor succese si esecuri, a unor intorsaturi ale
norocului, a unor interactiuni sociale si a altor experimente traite. Oamenii al caror respect de
sine este instabil si fluctuant reactioneaza mai puternic in urma unor evenimente favorabile sau
nefavorabile decat indivizii al caror sentiment al valorii proprii este stabil si ferm. De asemenea,
intrucat conceptual sinelui este alcatui din pultiple paliere, indivizii isi apreciaza diferitele
componente ale Eului in mod diferit, unele parti se bucura de aprecieri mai favorabile decat
altele, ori sunt judecate cu mai multa claritate sau li se atribuie o mai mare importanta.
De-a lungul multor secole, poetii, filosofii dar mai ales teologii au zugravit Eul ca pe un miez
launtric al personalitatii, ce ramane de neschimbat pe parcursul vietii. Straduinta socratica de a
te cunoaste pe tine insuti si indemnul miralistilor de a fit u insuti se bazeaza pe aceasta
reprezentare a Eului. Ce-i drept, cand oamenii de peste 85 de ani au fost rugati sa reflecteze
asupra vietii lor, marea majoritate au declarat ca, desi s-au schimbat oarecum odata cu trecerea
timpului, au ramas totusi mereu, fiecare dintre ei, aceeasi persoana. Cu toate acetea, in ultimii ani
psihosociologii s-au concentrate mai ales asupra schimbarii, descoperind ca, macar intr-o
anumita masura, Eul este maeabil, lasandu-se modelat de experientele vietii si variind intrucatva
de la o experienta la alta.