CZU: 37.015.

3
DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI EMOŢIONALE
LA VÂRSTA PREADOLESCENTĂ
Ecaterina Corotchih, psiholog, LT „Principesa N. Dadiani”, or. Chişinău
Lidia Trofailă, doctor în psihologie, conferenţiar universitar
Catedra Psihopedagogie şi Educaţie preşcolară, UST
Preadolescenţa este o perioadă de vârstă cu multe dificultăţi, schimbări
personale, cauzate de maturizarea, schimbarea statutului social al elevilor, care se află
la o treaptă mai superioară a învăţământului şi au responsabilităţi şi obligaţii mai
mari, mai numeroase, mai complicate.
Între nivelurile de dezvoltare emoţională ale cadrului didactic şi ale
preadolescenţilor există un raport direct proporţional, iar nivelul dezvoltării
inteligenţei emoţionale a profesorului determină dezvoltarea, formarea inteligenţei
emoţionale la preadolescenţi. Pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale este nevoie
de o analiză a calităţilor personale, a relaţiilor cu cei din jur, de o schimbare, bună
organizare interioară care se poate realiza în timp şi duce la o dezvoltare personală
eficientă.
Componentele de bază ale inteligenţei emoţionale, în special conştiinţa de sine,
conştiinţa socială, autocontrolul, gestionarea relaţiile cu alte persoane se dezvoltă în
timp, de-a lungul vieţii şi sunt calităţi personale dobândite [1, 5].
Un pas important în dezvoltarea inteligenţei emoţionale la vârsta dată îl
reprezintă învăţarea, recunoaşterea şi gestionarea conştientă a emoţiilor,
determinarea, reţinerea legăturilor dintre emoţii şi reacţii, iar ulterior anticiparea
consecinţelor alegerilor alternative. Cunoaşterea propriilor emoţii, reprezintă de fapt
conștiința de sine, înțelegerea principalelor trăiri şi emoţii personale, conştientizarea
propriilor afirmaţii din monologul interior şi a gândurilor automate care însoţesc
emoţiile şi dispoziţia [1, 5, 7].
Ultimele cercetări în neuroştiinţe au relevat faptul că stimulările emoţionale
pozitive în situaţiile de succes sau insucces, stau la baza conştiinţei umane, reuşind să
stimuleze o schimbare pozitivă a modului de gândire al ascultătorului, al emoţiilor, al
comportamentelor acestuia, facilitând dezvoltarea abilităților socio-umane. Viaţa
însăşi este un şirag de situaţii pozitive şi negative,de succes şi insucces, vom dezvălui
tainele dezvoltării inteligenţei emoţionale prin intermediul acestor situaţii. Călătoria
în împărăţia emoţiilor personale va duce la descoperirea stadiilor dezvoltării eului
inteligent emoţional. Procesul dezvoltării inteligenţei emoţionale eficiente la
preadolescenţi presupune mai multe momente:

43
 1. Cunoaşterea de sine. Pornim dezvoltarea emoţională de la propriile emoţii ale
fiecărui preadolescent, care-i domină şi le manifestă cel mai frecvent în diverse
situaţii, încercând să scoatem din amorţeală starea interioară a fiecăruia şi să-şi
descrie propriul mod de viaţă şi activitate. Primul lucru pe care îl realizează în fiecare
zi preadolescenţii, ca şi majoritatea oamenilor, este acela de a–şi lua rolul
corespunzător activităţii, pe care urmează să-l îndeplinească. De exemplu, când merg
la gimnaziu iau rolul de elev; cu prietenii poartă rolul distribuit în cadrul grupului;
acasă, în familie, au rol de fiică sau fiu etc. Aceasta face ca eul lor să fie deosebit de
bogat şi semnificativ [4, 7, 9].
Apare întrebarea, dacă preadolescentul ştie ce se ascunde în spatele acestor
roluri şi cât de conştient le realizează? Ce fel de oameni sunt ei? Cum arată ei în afara
rolurilor pe care le realizează şi pe care trebuie să le realizeze ?
Pentru aceasta preadolescenţii trebuie să se cunoască mai bine, trebuie să-şi
examineze cu atenţie calităţile personale, să determine cine sunt, să-şi observe şi
aprecieze comportamentele ,dar mai ales să-şi acorde dreptul de a fi aşa cum sunt, iar
părinţii, profesorii, adulţii să-i susţină [4, 9].
O metodă rapidă şi eficientă de autocunoaştere se poate realiza prin analizarea şi
delimitarea eurilor. Fiecare din noi deține „eul public” - reflecţie a rolului pe care îl
jucăm în relațiile sociale și „eul privat” - autenticul eu. În ultimii ani se observă o
accentuare a fenomenului de fracționare a „eurilor”, de discrepanță între acestea, din
cauza că exprimarea emoțiilor este descurajată, și de multe ori chiar blocată. Aceasta
duce la preadolescenţi ca şi la oricare altă persoană la înlocuirea eului privat cu cel
public, până la suprimarea lui. Vom insista ca preadolescenţii să-şi examineze „eul
public” şi „eul privat”. La „eul public” preadolescenţii vor scrie tot ceea ce-i
identifică în formă vizibilă, comportamentele faţă de ceilalţi, atitudinile, exprimările.
La „eul privat” pot scrie toate lucrurile care-i reprezintă, îi identifică, îi deosebesc ori
sunt asemănătoare ca la alte persoane - caracteristici, sentimente, calităţi. Aceste
activităţi îi vor ajuta pe preadolescenţi să reflecte asupra acelor lucruri, aspecte legate
de eul personal, la care nu se gândesc de obicei sau se gândesc mai puțin, dar și
asupra diferenţelor, deosebirilor dintre ceea ce sunt de fapt și imaginea pe care o
reprezintă în societate [4, 9].
2. Autocontrolul. Autocunoașterea le permite preadolescenţilor să descopere,
ceea ce se află în spatele rolurilor personale, însă în viaţa de fiece zi permanent se
află prinși în mijlocul unei confruntări cu ceea ce se află în spatele rolurilor.
Confruntarea îi ajută să conștientizeze că cel mai bine pregătit câștigă, cel care se
concentrează mai bine poate să depășească orice obstacol, să-și depășească propriile

44
limite. În cele ce urmează prezentăm câteva instrumente utile în confruntare - a
propriilor emoții, impulsuri, confruntare în urma căreia va apărea autocontrolul.
Fiecare persoană, preadolescent are propriul mod de a-şi stăpâni emoţiile, iar atunci
când nivelul autocontrolului este ridicat acesta se poate restabili. Autocontrolul se
învaţă, se exersează pe tot parcursul vieţii. Atunci când autocontrolul lipseşte sau
nivelul său este scăzut emoţiile depăşesc puterea de concentrare şi blochează
capacitatea mintală cognitivă, pe care savanţii o numesc memoria funcţională,
capacitatea de a reţine toate informaţiile relevante în raport cu misiunea de îndeplinit
[5, 8].
Autocontrolul este un adevărat mecanism de autoreglare care are efecte benefice
atât asupra vieţii personale dar şi la menţinerea unor relaţii interumane optime,
devenind astfel o calitate indispensabilă. Este ideal ca preadolescentul să ajungă la un
echilibru emoţional, la un control asupra propriilor impulsuri, gesturi şi atitudini.
Pentru aceasta fiecare persoană, în special preadolescenţii au nevoie să aibă parte
zilnic din fiecare tip de emoţie, să se înveţe să echilibreze o emoţie negativă cu una
pozitivă, una de tristeţe cu una de bucurie, una de ură cu una de iubire, etc.
Se pot folosi tehnici de autocontrol, în special în situațiile în care se simt
ofensați sau sunt criticați. Aceste tehnici creează situaţii de protecţie, prin care se
filtrează cuvintele care ne sunt adresate de alte persoane, chiar şi cele urâte. Trecând
prin acest filtru cuvintele nu mai au același răsunet în interior, evitând astfel ca
preadolescentul să se simtă vinovat sau nefericit. Prin aceasta se recunoaște că ceea
ce spune interlocutorul poate fi adevărat, și îi răspundem fără a-l ataca, evitând astfel
o posibilă ceartă și ulterior un sentiment de furie sau tristețe . De exemplu, tehnica
„Valul de ceaţă” presupune „transformarea” mesajului negativ, într-unul pozitiv,
motivant. Acceptăm ceea ce ni se spune, însă ne impunem propria părere asupra
situației, fără a repeta mesajul negativ folosit în afirmația sau întrebarea
interlocutorului [3, 8].
3. Gestionarea relaţiilor. În urma realizării celor menţionate preadolescenţii îşi
descoperă capacităţile personale, posibilităţile interioare şi când realizează aceasta se
pot confrunta cu o nouă provocare, întâlnirea cu alte persoane. Apare întrebarea dacă
ei sunt pregătiţi să pornească alături de alte persoane la rezolvarea problemelor vieții,
alături de alți colegi, alţi oameni atât de diferiți de ei, să–şi unească forțele în
activitate ca mai apoi frățește să se bucure de succese [4, 6, 7]?
Relațiile interpersonale constituie mediul optim de dezvoltare a ființei umane,
iar munca în colectiv este caracteristică pentru majoritatea activităților pe care le
desfășurăm. În societatea actuală unitatea de bază nu mai este reprezentată de către o

45
singură persoană, dar de grup, în cazul nostru clasă de elevi. Calitatea de membru al
clasei de elevi aduce cu sine o mare responsabilitate, presupune coordonare,
implicare, interacţiune, colaborare şi împărţire a responsabilităţii în mod egal între
toţi membrii colectivului de elevi. Cu părere de rău sistemul nostru de educaţie
încurajează de cele mai multe ori competiţia, care, ca rezultat, duce la apariţia unor
oameni ambiţioşi, care doresc să aibă rezultate mai performante ca ceilalţi şi nu
favorizeze educarea unor oameni cărora să le placă munca în echipă, clasă, grup,
colectiv care să înţeleagă importanţa rezultatului atins prin munca în comun şi
valoarea acesteia, comparativ cu rezultatul individual. Însă grupurile, clasa de elevi
sunt mai inteligente decât indivizii numai dacă dau dovadă de inteligenţă emoţională.
Cercetătorii de la Cambridge University au descoperit că până şi grupurile compuse
din indivizi remarcabili vor lua decizii proaste, dacă grupul se dezintegrează din
cauza altercaţiilor, rivalităţilor personale şi a luptelor pentru putere [6, 7].
Pentru a avea rezultate bune preadolescenţii trebuie incluşi în activităţi care să
dezvolte spiritul de echipă, plăcerea de a colabora cu cei din jur. Pentru dezvoltarea
spiritului de echipă atât elevii cât şi adulţii trebuie să colaboreze eficient şi plăcut,
astfel încât să crească gradul de participare individuală şi să poată rezolva în echipă
probleme complicate. Unul din principalele mijloace formative sunt jocurile de
colaborare, acestea oferind un cadru rapid şi prietenos pentru a asocia scopurile
personale motivante, orientate spre rezultate adesea individuale, cu crearea unui
adevărat spirit de echipă, preocupat de randamentul clasei de elevi [4, 6].
Pot fi utilizate diferite jocuri distractive, de cooperare. De exemplu, jocul
„Covorul zburător” este un joc de cooperare şi totodată un joc distractiv, în care
participanţii sunt împărţiţi în grupe câte patru-şase membri. Fiecare grup se așează pe
o folie de plastic sau carton. Misiunea grupului este de a întoarce folia pe cealaltă
parte fără ca membrii acesteia să atingă solul. Dacă vreunul dintre membrii grupului
atinge solul, jocul se reia. Înainte de startul jocului fiecare grup are la dispoziţie trei
minute pentru a-şi stabili strategia de joc. Jocul se realizează contracronometru.
Câștigă grupul care reuşeşte primul să întoarcă folia de carton, plastic. Jocul se repetă
de mai multe ori, până nu-şi încearcă posibilităţile, capacităţile de activitate în comun
mai mulţi elevi.
4. Conştiinţa socială. Gestionarea relaţiilor, precum şi celelalte componente scot
în evidenţă o altă componentă necesară şi importantă a inteligenţei emoţionale, de
care trebuie să ţină cont preadolescentul - conştiinţa socială Aceasta presupune
conştientizarea cerinţelor, obligaţiilor sociale, a modului de viaţă şi activitate în
societate. Responsabilităţile sociale ale preadolescentului se extind asupra

46
colectivului de semeni, faţă de care are un interes deosebit şi la care ţine mult, opinia
colectivului fiind semnificativă. Activitatea şi comunicarea în comun cu semenii fiind
activitatea predominant la vârsta dată [1, 5].
Aşadar pentru a asigura un echilibru emoţional în grupul de elevi, de
preadolescenţi este necesar un nivel ridicat de competenţă afectiv-emoţională a
cadrelor didactice. Cadrele didactice prin comportamentul lor, competenţele
personale, profesionale favorizează formarea atitudinilor, opiniilor, capacităţilor
elevilor. Este necesar ca profesorii să-şi analizeze reflexiv propria activitate, propriul
comportament în colectivul de elevi. Între nivelurile de dezvoltare emoţională a
cadrului didactic şi a elevilor există un raport direct proporţional. Nivelul dezvoltării
inteligenţei emoţionale a profesorilor determină formarea, dezvoltarea inteligenţei
emoţionale la elevi, în cazul nostru, la elevii de vârstă preadolescentă. Inteligenţa
emoţională consolidează, capacitatea de recunoaştere, înţelegere şi utilizare eficientă
a emoţiilor în vederea luării celor mai bune decizii şi a automotivării pentru aplicarea
lor în practică.

Bibliografie
1. Bradberry T., Greaves J. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Litera, 2016, 207 p.
2. Carnegie D. Cum să te bucuri de viaţă şi de slujbă. Bucureşti: Curtea Veche,
2013, 184 p.
3. Derlogea Ș. Team-building - 50 de jocuri şi rolul lor în consolidarea echipei.
Bucureşti: Almatea, 2006.
4. Elias M.J., Tobias S.E., Freidlander B.S. Stimularea inteligenţei emoţionale a
adolescenţilor. Bucureşti: Curtea Veche, 2003.
5. Goleman D. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea veche, 2008.
6. Goleman D., McKee A., Boyatzis R. Inteligenţa emoţională în leadership.
Bucureşti: Curtea veche, 2007.
7. Segal J. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Bucureşti: Teora, 2000,
8. Tracy B. Nu scuzelor. Puterea autodisciplinei. Bucureşti: ACT şi Politon, 2001.
9. Tracy B. Viitorul depinde de tine. Bucureşti: Curtea Veche, 2003.

47