Consiliere

CONSILIEREA ELEVILOR ÎN
VEDEREA ORIENTĂRII
ȘCOLARE SI PROFESIONALE
DE SUCCES
ASOCIAȚIA GO-AHEAD
DESPRE NOI
ASOCIAȚIA GO-AHEAD
Suntem o echipă dinamică și tânără care abordăm cu seriozitate și

profesionalism proiectele în care ne implicăm: formare profesională pentru
cadrele didactice, coaching și dezvoltare personală atât pentru elevi, cât și
pentru personalul didactic, consilierea, orientarea în carieră a copiilor, tinerilor
și adulților.
Prin formatorii noștri, organizăm și susținem cursuri de formare continuă și

dezvoltare profesională a personalului didactic și didactic auxiliar, a
personalului de conducere, de îndrumare și control din învățământul
preuniversitar. De asemenea, efortul nostru în ceea ce privește educația se
îndreaptă și către organizarea de activităti didactice și extracurriculare,
realizarea de activităti de îndrumare și sprijin, coaching și dezvoltare
personală.
Despre programul de formare
Prin programul de formare “Consilierea elevilor în vederea orientării școlare și profesionale de succes” vizăm
abilitarea cadrelor didactice pentru a facilita acest proces anevoios pe care trebuie să-l parcurgă elevii și atinge
puncte esențiale care este nevoie să fie atinse și explorate de către elevi: aspecte ce țin de autocunoaștere și
imaginea pe care o au despre ei înșiși, capacitatea de a comunica eficient și a gestiona inerentele conflicte
care survin, capacitatea de a se prezenta pe sine și a utiliza strategii de marketing personal, capacitatea de a-și
gestiona propriul proces de învățare și a stăpâni deprinderi eficiente de studiu și strategii de învățare,
capacitatea de a-și gestiona cu succes stresul, în special în contexte de evaluare, dezvoltarea inteligenței
emoționale a elevilor, unul din cei mai importanți predictori ai succesului academic, dar și social, capacitatea
de a sintetiza toate aceste informații relevamte despre sine pentru a-și construi o identitate vocațională în baza
căreia și a condițiilor externe să poată lua decizii adecvate privind propria carieră și de a-și construi o carieră în
acrod cu propriul sistem axiologic și aspirațional.
Modulul 1: Noțiuni introductive privind consilierea și orientarea școlară și
profesională
1.1. Consiliere si orientare școlară și profesională – Conceptualizare.

Caracteristici și obiective ale consilierii.
1.2. Metode de lucru în consiliere
1.3. Aplicații
1.1 Consiliere si orientare școlară și profesională – Conceptualizare. Caracteristici și obiective
ale consilierii
Consilierea educaţională reprezintă un demers calificat, organizat pe principii ştiinţifice, ce presupune elemente de
consiliere vocaţională, suportivă, de dezvoltare personală sau informaţională.
Orientarea școlară și profesională presupune un sistem coerent și dinamic de principii, acțiuni și măsuri prin care elevii
sunt îndrumați să-și aleagă o anumită școală și o anumită profesie, corespunzătoare înclinațiilor, aptitudinilor și aspirațiilor
proprii, în scopul dezvoltării personalității, respectiv al pregatirii pentru o anumită profesie și pentru integrarea socială.
Componentele orientarii școlare si profesionale se realizează una în continuarea celeilalte, dar sunt și în interacțiune
permanentă, orientarea școlară fiind o componentă necesară, pregătitoare pentru orientarea profesională. Orientarea
școlară și profesională are în vedere asigurarea de șanse egale în dezvoltarea personalității și în formarea profesională a
tinerilor.
Factorii orientării școlare și profesionale
CERCETAREA FAMILIA
PSIHOPEDAGOGICĂ
ȘCOALA ȘI CADRELE ORGANIZAȚIILE DE

DIDACTICE TINERET, FUNDAȚILE, ONG-
URILE ETC.
BENEFICIARII
ÎNVĂȚAMÂNTULUI MASS-MEDIA
EXERCIȚIU
Realizați o ierarhie a factorilor prezentați mai sus,care

intervin în realizarea orientării școlare și profesionale, în
funcție de importanța pe care considerați că o au.
TIPURI DE CONSILIERE
INFORMAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE SUPORTIVĂ VOCAȚIONALĂ DE CRIZĂ PASTORALĂ

PERSONALĂ
formarea de abilităţi şi
oferirea de informaţii pe oferirea de suport
atitudini care permit o dezvoltarea capacităţii asistarea psihologică a
domenii și teme emoţional, apreciativ consiliere din
funcţionare personală şi de planificare a carierei; persoanelor în
specifice; şi material; perspectivă religioasă.
socială flexibilă şi dificultate;
eficientă în scopul
atingerii stării de bine;
Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

Caracteristicile consilierii
depind de:
tipul de persoane cărora li se
adresează;
modelul educațional și al dezvoltării;
prevenţia problemelor ce pot
împiedica dezvoltarea şi funcţionarea
armonioasă a persoanei
Obiectivele consilierii:
promovarea sănătăţii şi a stării de
bine;
dezvoltare personală;
prevenţie.
ABILITĂȚILE DE BAZĂ ÎN
CONSILIERE:
a) Ascultarea activă
b) Observarea
c) Adresarea întrebãrilor
d) Oferirea de feed-back constructiv
e) Furnizarea de informaţii
f) Parafrazarea
g) Sumarizarea
h) Reflectarea
EXERCIȚII:
1. Formulaţi câte trei exemple de acceptare necondiţionată, de

parafrazare şi sumarizare a unei situaţii educaţionale întâlnite în
procesul consilierii și orientării școlare și profesionale.
2. Formulați un feedback constructiv pentru un elev care:
întârzie frecvent la ore;

are un comportament agresiv față de ceilalți colegi;
are note mici la matematică.
Atitudinile consilierului (Băban A., 2003):
a) Acceptarea necondiţionată
b) Empatia
c) Congruenţa
d) Colaborarea
e) Gândirea pozitivă
f) Responsabilitatea
EXERCIȚII:
1. Care sunt obstacolele care pot interveni în dezvoltarea

acceptării necondiționate?
2. Enumerați cinci modalități de îmbunătățire a comunicării
empatice.
3. Identificați 3 probleme educaţionale în care abilitatea de
colaborare este cea mai indicată în procesul consilierii.
Continuați online:
Pargurgeți teoria: 1.2. Metode de lucru în consiliere;

Realizați exercițiile aferente Modulului 1;
Pentru evaluarea de parcurs alegeți 2 aplicații practice din capitolul 1.3.
Lucrați-le împreună cu un grup de elevi și încărcați documentele justificative
în platformă.
Modulul 2: Autocunoaștere și dezvoltare personală
2.1. Cunoașterea de sine și imaginea de sine

2.2. Metode de autocunoaștere
2.3. Autocunoaștere și intercunoaștere
2.4. Stima de sine
2.5. Aplicații
Reviziuire online:
2.1. Cunoașterea de sine și imaginea de sine

2.1. CUNOAȘTEREA DE SINE ȘI IMAGINEA
DE SINE
Aplicație
Povestea ”Despre curajul de a risca o încercare”
Un rege își puse curtea la o încercare pentru un post important. Numeroși oameni puternici și înțelepți se aflau în jurul
lui. ”Voi sunteți niște oameni înțelepți” a spus regele."Am o problemă și vreau să văd care dintre voi este în stare să o
rezolve."El a condus oamenii la o ușă uriașă, mai mare decât s-a văzut vreodată. Regele a explicat:"Aici vedeți cea mai
mare și mai grea ușă din regatul meu. Care dintre voi o poate deschide?"Unii dintre curteni scuturară doar din cap. Alții,
care se numărau printre cei înțelepti, se uitară la ușă mai de aproape, dar recunoscură că nu pot să o facă. Când
oamenii înțelepți au spus acest lucru, restul curții a fost de accord că această problemă este greu de rezolvat. Doar un
singur vizitator a mers către ușă. El a privit-o și a pipăit-o, a încercat în mai multe feluri să o miște, iar în final a doborât-
o cu o lovitură și ușa s-a deschis. A lăsat-o pur și simplu întredeschisă, și nimic mai mult nu a fost necesar decât dorința
de a realiza acest lucru și curajul de a acționa îndrăzneț.
Regele a spus:”Vei obține o poziție la curte, pentru tine nu contează doar ceea ce vezi sau auzi; tu ți-ai pus puterea în
acțiune și ai riscat o încercare.”
(Nossrat Peseschkian. "Povești orientale ca instrument de psihoterapie")

Răspundeți la următoarele întrebări, argumentând
răspunsurile:
1. În ce măsură modul în care ne percepem forțele proprii

determină modul în care evaluăm realitatea?
2. Imaginea de sine pozitivă ne determină "să riscăm o
încercare", acceptând în același timp că s-ar putea să
reușim sau să eșuăm?
3. De ce o imagine de sine negativă ne face să evităm o
acțiune, considerând-o ca fiind peste puterile noastre și ne
influențează alegerile?
4. De ce părerea celorlalți contează?
2.2. Metode de autocunoaştere
Elemente externe şi interne care concură la formarea imaginii de sine
EXTERNE INTERNE
Ajutaţi copilul şi adolescentul să se Observarea propriilor gânduri, emoţii,

descopere pe sine; comportamente;
Încurajaţi autoreflexia; Informaţii verbale şi nonverbale primite de la
Ajutaţi tinerii să îşi identifice structurile alte persoane;
Eului; Analiza retrospectivă a traiectului de viaţă;
Discutaţi cu elevii modul în care Estimarea resurselor individuale și sociale;
structurile Eului le influenţează Identificarea intereselor;
convingerile, emoţiile şi Analiza aspiraţiilor şi scopurilor;
comportamentele; Identificarea priorităţilor;
Valorizaţi aspectele pozitive ale Analiza valorilor personale.
copilului şi adolescentului.
Exercițiu:
Enumerați care sunt cele mai importante trei elemente

externe și trei elemente interne în formarea imaginii de
sine, raportându-vă la experiența trăită de dumneavoastră.
Argumentați alegerile făcute.
Analiza SWOT este o metodă eficientă de
cunoaştere de sine.
Ea presupune identificarea de către elev a

cât mai multor puncte tari în personalitatea
sa, în convingerile, atitudinile şi
comportamentele sale, a două sau trei
puncte slabe pe care ar dori să le diminueze
cât de curând sau poate chiar să le elimine,
a oportunităţilor pe care se poate baza în
dezvoltarea personală și a ameninţărilor care
pot periclita formarea unei stime de sine.
Continuați online:
Parcurgeți teoria: 2.3. Autocunoaștere și intercunoaștere

2.3. Autocunoaștere și intercunoaștere
Exerciții:
1. De ce empatia joacă un rol esențial în procesul

intercunoașterii? Argumentați răspunsul.
2. Identificaţi în cadrul claselor la care predaţi tipurile de relaţii
dintre elevi şi rolul lor în dezvoltarea personalităţii acestora.
2.4 STIMA DE SINE
Stima de sine este o dimensiune fundamentală pentru orice fiinţă umană, indiferent de vârstă, cultură,
personalitate, interese, statut social, abilităţi. Sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele proprii
duce la formarea unei stime de sine pozitive.
Copiii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroşi şi au frecvente trăiri emoţionale negative, de cele mai
multe ori cauzate de experienţe negative. Astfel, sarcina adulților este de a identifica aceste caracteristici
ale stimei de sine scăzute şi de a-i dezvolta copilului abilitatea de a-şi modifica atitudinile negative faţă de
sine.
Stimă de sine are un caracter circular la copiii școlari şi sursa de formare a acesteia se extinde la grupul de
prieteni, şcoală, alte persoane din viaţa lor. Învăţarea modului de formare a stimei de sine şi a relaţiei dintre
gânduri-comportamente şi emoţii constituie un obiectiv important al orelor de consiliere și orientare.

O stimă de sine pozitivă şi realistă dezvoltă capacitatea de a lua decizii
responsabile şi abilitatea de a face faţă presiunii grupului. Imaginea de sine se
dezvoltă pe parcursul vieţii, iar experienţele din timpul copilăriei au un rol esenţial
în dezvoltarea acesteia. Astfel, succesele şi eşecurile din copilărie, precum şi
modalităţile de reacţie a copilului la acestea definesc imaginea pe care o are
copilul despre el. La crearea imaginii de sine acopilului contribuie atitudinile
părinţilor, ale profesorilor, colegilor, fraţilor, prietenilor, rudelor.
ELEVII CU O STIMĂ DE SINE POZITIVĂ:
interpretează situaţiile noi ca fiind o provocare, nu o ameninţare;

îşi asumă responsabilităţi (“Reușesc să fac acest lucru”);
se comportă independent (“Mă descurc singur”);
sunt mândri de realizările lor(“Sunt mândru pentru că….”);
realizează fără problem sarcini noi (“Sunt convins că pot să fac acest
lucru”);
îşi exprimă adecvat emoţiile, atât pe cele pozitive cât şi pe cele negative
(“Îmi place de mine aşa cum sunt”);
îşi asumă consecinţele acţiunii lor;
oferă ajutor şi sprijin celorlalţi colegi (“Haide să te ajut.”).
ELEVII CU O STIMĂ DE SINE SCĂZUTĂ:
sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi ( "Nu sunt bun de nimic.");

evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi ("Nu sunt în stare să fac
acest exercițiu");
se simt neiubiţi şi nevaloroşi ("Nu mă iubește nimeni.");
îi blamează pe ceilalţi pentru nerealizările lor ("Colegul a fost nedrept cu
mine.");
pretind că sunt indiferenţi emoţional ("Nu mă interesează că am căzut
examenul.");
nu pot tolera un nivel mediu de frustrare ("Nu ştiu cum să rezolv
problema.");
sunt uşor influenţabili;
nu îşi asumă responsabilităţi.
Probleme emoţionale, depresie, anxietate, probleme
de comportament, scăderea performanţelor şcolare,
abandon şcolar, imagine corporală negativă,
tulburări alimentare sunt doar câteva din riscurile
unei stime de sine scăzute.
DEZVOLTAREA STIMEI DE SINE
Pentru ca elevii să își dezvolte stima de sine, cadrele

didactice trebuie:
1. Să exprime expectanţe rezonabile faţă de vârsta

copilului;
2. Să planifice din timp activităţile;
3. Să formuleze clar ceea ce aşteaptă de la elevi;
4. Să se focalizeze asupra aspectelor pozitive ale
elevilor;
5. Să ofere posibilităţi şi opţiuni elevilor de câte ori este
posibil;
6. Să ofere recompense.
Modalităţi de îmbunătăţire a stimei de
sine:
crearea a cât mai multe oportunităţi de succes în şcoală şi familie;
crearea unor situaţii în care copilul să-şi exprime în grup calităţile sau punctele tari;
crearea de situaţii în care copilul şi adolescentul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte persoane - activităţi de
voluntariat;
identificarea domeniilor de competenţă ale copilului şi adolescentului şi crearea situaţiilor în care acestea să fie utilizate
cu succes;
identificarea surselor de suport social, emoţional, instrumental, informaţional;
dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme, abilităţile de a face faţă situaţiilor de criză;
dezvoltarea sentimentului de auto-eficacitate.

Exerciții:
1. Realizaţi un portret al elevului cu dificultăți de învățare, cu

stimă de sine scăzută. Identificaţi modalităţi prin care
cadrele didactice dezvoltă stima de sine a elevului cu
dificultăți de învățare. Exemplificați reacţii ale adulţilor care
favorizează formarea unei stime de sine scăzute.
2. Atitudinile negative faţă de sine sunt generate atât de
comportamentul celorlalţi, cât şi de modul personal de a
gândi faţă de propria persoană. Distorsiunile cognitive sunt
deprinderi negative de a folosi frecvent anumite gânduri în
interpretarea eronată a realităţii. Enumerați și descrieți pe
scurt trei modalităţi greşite de a gândi despre sine (de
exemplu: etichetarea, autoînvinovățirea,
suprageneralizarea, ș.a.).
Asigurați-vă de parcurgerea exercițiilor online, aferente Modulului 2
Pentru evaluarea de parcurs, alegeți 2 aplicații practice din capitolul 2.5.
Lucrați-le împreună cu un grup de elevi și încărcați documentele
justificative în platformă.
Modulul 3: Abilități de comunicare. Gestionarea conflictelor
3.1. Comunicare: conceptualizare, forme. Rolul comunicării.

3.2. Bariere în comunicare
3.3. Stiluri de comunicare
3.4. Conflictul si gestionarea conflictului
3.5. Aplicații
3.1. CONCEPTUALIZARE. FORME ALE
COMUNICĂRII. ROLUL COMUNICĂRII.
Comunicarea - este procesul prin care se transmit informaţii de la un

emiţător la un receptor, prin utilizarea unui sistem de semne şi
simboluri (Lemeni, Miclea, 2004).
Un om petrece aproximativ 75% din timp comunicând (sau pregătind

un mesaj pentru comunicare). Prin comunicare, transmitem mesajele
noastre, receptăm mesajele celorlalţi, iniţiem, întreţinem şi menţinem
relaţii, soluționăm probleme, rezolvăm conflicte.
ORICE PROCES DE COMUNICARE PRESUPUNE
URMĂTOARELE COMPONENTE:
sursa emiţătoare (emiţătorul);

sursa receptoare (receptorul);
codul utilizat (verbal, nonverbal, paraverbal);
canalul de transmitere a mesajului (auditiv, vizual, tactil);
conţinutul şi forma mesajului;
repertoriul emiţătorului;
repertoriul receptorului;
repertoriul comun;
conexiunea inversă.
CONDIȚIILE NECESARE REALIZĂRII UNEI
COMUNICĂRI EFICIENTE SUNT:
a) Emiterea mesajului: Care este scopul pe care vrem să-l atingem prin comunicarea mesajului? Ce dorim să obţinem?
Care este rezultatul la care ne aşteptăm? Ce anume vrem să comunicăm? În cazul unor mesaje complexe, stabilirea pas cu
pas a ordinii componentelor mesajului. Cine este persoana căreia îi adresăm mesajul? Stabilirea publicului ţintă, a
caracteristicilor stabilirea caracteristicilor persoanei etc. În ce formă decidem să transmitem mesajul? Alegerea momentului
cel mai potrivit pentru transmiterea eficientă a mesajului – în cazul acesta, trebuie evaluată atât starea receptorului, cât şi a
emiţătorului; Stabilirea contextului: mediul înconjurător, prezenţa altor persoane etc.
b) Receptarea mesajului: Stabilirea unui contact vizual corespunzător cu interlocutorul. Folosirea unui răspuns minimal –
verbal și nonverbal – zâmbet încurajator, aprobare nonverbal, pronunţarea unor cuvinte scurte, inflexiuni verbale de tipul
„aha”, „da”, „într-adevăr”, „înţeleg”, spuse pe un ton plăcut.
c) Concentrarea atenţiei pe ceea ce spune emiţătorul: să ne focalizăm cât mai mult pe ceea ce ni se spune, să înţelegem
emoţiile pe care vrea să ni le transmită, să empatizăm cu emiţătorul,și să încercăm să nu întrerupem şirul comunicării prin
intervenţiile noastre.
CONDIȚIILE NECESARE REALIZĂRII UNEI
COMUNICĂRI EFICIENTE SUNT:
d) Evitarea interpretării mesajului şi a judecării conţinutului sau însuşi a emiţătorului - în scopul eficientizării comunicării,
este necesar să ne abţinem de la interpretarea mesajului şi de la judecarea emiţătorului.
e) Adresarea întrebărilor - Adresarea întrebărilor are dublă valență: de a ne asigura că am înţeles corect mesajul receptat
și de a asigura interlocutorul că suntem interesaţi de cee ace spune, încurajâng comunicarea. În adresarea întrebărilor
putem folosi întrebări deschise, întrebări închise, întrebări pâlnie, întrebări de verificare și întrebări sugestive.
f) Evitarea sfaturilor - se recomandă evitarea oferirii sfaturilor, când acestea nu sunt cerute explicit. În cele mai multe
situații, interlocutorul nu are nevoie de sfaturi, ci doar să fie ascultat cu atenţie, să fie înțeles.
g) Evitarea întreruperii interlocutorului - este recomandat ca vorbitorul să nu fie întrerupt în timpul conversației. Dacă are
loc această întrerupere este recomandat să fie cu scopul de a încuraja, de a facilita comunicarea. În caz contrar, emiţătorul
poate să piardă şirul ideilor, să fie inhibat sau să încheie brusc comunicarea.
Exercițiu: ”Este o vorbă la noi!”
Obiectiv: utilizarea exclusiv a comunicării nonverbale în

transmiterea unui mesaj.
Formă de organizare: în perechi
Fiecare pereche va primi un cartonaș cu o zicătoare/ proverb
cunoscut. Sarcina lor este de a reprezenta pantomimic acea
zicătoare/ acel proverb.
Ceilalți participanți au sarcina de a descoperi despre ce
proverb este vorba.
3.2 BARIERE ÎN COMUNICARE
Bariera este un obstacol în calea realizării unei comunicări eficiente. Acestea pot produce efecte nedorite sau genera
chiar blocaje în comunicare.
Barierele generale:
fizice - legate de mediul în care se desfăşoară comunicarea;

sociale - referitoare la tradiţii, religie, obiceiuri, statut;
culturale (nivelul de pregătire, limbaj);
personale (datorită trăsăturilor de personalitate a interlocutorilor);
semantice - datorate limbajului tehnic, de specialitate, jargonului;
cognitive - generate de informaţii incompatibile cu valorile instituţiei;
psihologice (emotivitate, afectivitate, agresivitate);
ambientale - se referă la contextul în care are loc comunicarea (spaţii, zgomote etc.);
manageriale: presupun incapacitatea de a asculta, rezerva de a exprima păreri, schimbarea modalităţilor de
comunicare;
organizatorice: apar ca urmare a diferenţelor din circuitul ierarhic, lipsei timpului şi filtrării mesajului.
Continuați online:
3.2. Bariere în comunicare

Activitate pe grupe
Cursanții sunt împărțiți în 4 grupe.
Sarcini:
1. Daţi exemple de câte două situaţii concrete (din mediul
educaţional) în care se manifestă barierele amintite anterior.
Identificaţi pentru fiecare tip de barieră modalităţi de înlăturare
a lor.
2. Bariere - poster
Grupa 1: fizice, sociale, personale
Grupa 2: culturale, semantice
Grupa 3: cognitive, psihologice, ambientale
Grupa 4: manageriale, organizatorice.
3.3. STILURI DE COMUNICARE
Stilul de comunicare se referă la ansamblul particularităților de manifestare

caracteristice unei persoane în procesul de comunicare. Acest lucru implică atât
modalitățile de recepționare/decodificare a mesajului cât și pe cele de
prelucrare/interpretare a acestora. Aceste caracteristici sunt strâns legate de
unicitatea și individualitatea ființei umane, fiind expresia personalității. Stilul de
comunicare reprezintă modalitatea prin care o persoană transmite (verbal,
nonverbal și paraverbal) informații în cadrul interacțiunilor sociale.
Stilul de comunicare reprezintă un indicator al felului în care un individ își

structurează relațiile sociale.
Acesta este determinat de:
atitudine – ca modalitate de raportare a individului la viața socială, la ceilalți și la

sine;
modelul de comunicare învățat – asertiv, non-asertiv, agresiv sau manipulator;
temperamentul persoanei.
STILUL DE COMUNICARE
PASIVĂ
Stilul de comunicare pasivă se manifestă prin tendința individului de a se ascunde, de a evita

confruntarea, de a fugi mai degrabă decât de a-i înfunta pe alții.
Se poate manifesta astfel:

printr-un exces de amabilitate și dorința de a face pe plac celorlalți;
prin tendința de a amâna luarea unei decizii sau imposibilitatea de a lua o decizie;
teamă excesivă de a nu fi judecat de ceilalți;
tristețe exagerată resimțită în cazul unui potențial eșec.

PASIVĂ
Stilul de comunicare pasivă se manifestă prin tendința individului de a se ascunde, de a evita

confruntarea, de a fugi mai degrabă decât de a-i înfunta pe alții.
Se poate manifesta astfel:

printr-un exces de amabilitate și dorința de a face pe plac celorlalți;
prin tendința de a amâna luarea unei decizii sau imposibilitatea de a lua o decizie;
teamă excesivă de a nu fi judecat de ceilalți;
tristețe exagerată resimțită în cazul unui potențial eșec.

PASIVĂ
Caracteristicile comunicării pasive:
formularea mesajului reflectă neluarea în considerare a propriilor scopuri, dorinţe, și acceptarea

îndeplinirii scopurilor celorlalţi, în vederea evitării conflictelor;
emoţiile, sentimentele, aşteptările proprii nu sunt exprimate în mod clar, direct, de cele mai multe
ori fiind neglijate sau minimalizate;
implicare redusă în comunicare – intervenții foarte vagi și tendința de a mulțumi pentru orice, de a
se scuza excesiv;
comportamente non-verbale tipice: privirea aplecată, distanţă mare între interlocutori, voce
monotonă.

PASIVĂ
Consecinţele stilului de comunicare pasivă:
Pe termen scurt, pasivitatea este adaptativă – nu apar conflicte, divergenţe, majoritatea oamenilor sunt
mulţumiţi când cineva le face pe plac. Pe termen lung, persoana care adoptă stilul pasiv va avea de suferit
fiind frustrate că nu este în stare să obţină ceea ce îşi doreşte.
De asemenea, aceste personae vor pierde respectul interlocutorilor, vor fi considerate cu timpul persoane
care nu sunt sincere şi oneste, vor fi neglijate şi marginalizate de către ceilalţi, vor fi evitate, fiind
considerate plictisitoare, lipsite de spontaneitate.

AGRESIVĂ
Se caracterizează prin tendința de a fi mereu în față, de a avea ultimul cuvânt, de a se impune cu orice
preț, indiferent dacă sunt lezate sau supărate alte persoane. Acest stil de comunicare se poate manifesta
prin:
aplelarea la orice mijloc din dorința de a domina, contrazicând, umilind, asumându-și riscuri excesive;
reacții de agresivitate și respingere din partea celorlalți, având ca efect, pentru persoana în cauză,
sentimentul de a nu fi iubită, respectată și apreciată de ceilalți.

AGRESIVĂ
Caracteristicile comunicării agresive:
distanţa destul de mică dintre interlocutori (deseori sub 0,5 m);

mimică facială agresivă, gesturi frecvente, foarte ample;
ton ridicat, sfidător al vocii;
nu se iau în considerare dorinţele, scopurile, aşteptările celorlalţi – nu se poate ajunge la compromis;
exprimarea inadecvată a gândurilor, a sentimentelor, a dorinţelor, care poate duce la conflicte;
expresivitate îngustă (fără oferirea alternativelor), ton rece, directiv.

AGRESIVĂ
Consecinţele stilului de comunicare agresiv:
interlocutorul agresiv se aşteaptă ca nevoile sale să fie îndeplinite, scopurile să fie atinse, indiferent de
părerile, aşteptările celorlalţi;
este convins că trebuie să controleze mediul (conversaţia);
dacă acest stil de comunicare se stabilizează, persoana va fi etichetată ca fiind „agresivă”, iar
contactele sociale se vor rări, numărul interacţiunilor interpersonale va scădea simţitor – va determina în
ceilalţi interlocutori sentimentul de necooperare, de rezolvare (comunicare) unidirecţională;
abordare îngustă (de impunere), de obicei negativă a temei de discuţie;
sentimente accentuate de furie, de teamă induse în interlocutor.

STILUL DE COMUNICARE DE
MANIPULARE
Reprezintă preferința individului pentru un rol de culise, tendința de a aștepta momentul potrivit pentru a
ieși la lumină și pentru a se pune în valoare. Apare tendința de a căuta intenții ascunse în spatele oricăror
afirmații ale celorlalți. Se poate manifesta astfel:
persoana evită să spună deschis ceea ce gândește;

își schimbă opiniile în funcție de cele ale interlocutorului;
îi place să fie în jurul persoanelor puternice (lucru ce apare ca o compensare pentru propriile slăbiciuni)
sperând să obțină beneficii;
urmărește ca ceilalți să facă ceea ce și-ar dori individul să facă, dar acest lucru să nu presupună
confruntări deschise;
joacă roluri diverse;
se tem de judecata celorlalți și de marginalizare.

ASERTIVĂ
Reprezintă capacitatea de autoafirmare, de exprimare onestă, directă și clară a opiniilor și a drepturilor

proprii, fără agresivitate și fără a-i leza pe ceilalți. Asertivitatea a fost definită și ca un proces de
comunicare directă și adecvată a nevoilor.
Se manifestă astfel:
persoana are capacitatea de a-și urmări propriile interese, fără a încălca nevoile celorlalți;
știe să asculte și este dispus să se facă înțeles;
se bazează pe propriile forțe în atingerea obiectivelor;
își atinge scopurilor propuse fără a provoca resentimente din partea celorlalți și, de cele mai multe ori,
persoana reușește să câștige simpatia acestora.

ASERTIVĂ
Caracteristicile comunicării asertive:
exprimă clar dorinţele, nevoile şi drepturile proprii, fără să lezeze imaginea de sine a interlocutorului;
exprimarea (verbală sau non-verbală) este directă, clară, nelăsând loc ambiguităţilor;
exprimă clar, în mod direct, emoţiile, sentimentele, gândurile;
interlocutorii iau în considerare scopurile, dorinţele celorlalţi interlocutori, exprimând în acelaşi timp
respect şi empatie faţă de aceştia;
persoana care manifestă un comportament asertiv este dispusă să ajungă la un compromis, care poate
duce la o comunicare eficientă, din care toate părţile implicate au de câştigat;
comunicarea non-verbală este flexibilă şi adaptată permanent nevoilor şi contextelor.

ASERTIVĂ
Consecinţele comportamentului asertiv:
asigură respectul şi deschiderea spre comunicare a interlocutorilor, asigurând astfel relaţii

interumane pozitive, de durată;
asigură un oarecare control asupra comunicării, astfel oferind şi un sentiment de confort şi
siguranţă;
gândurile, emoţiile, comportamentele din timpul comunicării sunt pozitive etc.

Activitate pe grupe: joc de rol
Cursanții sunt împărțiți în 3 grupe. Din fiecare grupă se alege

o persoană care va avea rol de observator.
Sarcină: în max 15 minute, fiecare grupă își construiește
dialogul – grupa 1 – comunicare agresivă; grupa 2 –
comunicare pasivă; grupa 3 – comunicare asertivă.
Observatorii (de la fiecare grupă) vor nota, pentru grupa lor:
expresiile verbale, indici nonverbali, reacții personale (ce ar fi
făcut, ce ar fi spus etc.)
Scenariu: Un prieten a tot întârziat în ultima vreme la
întâlnirile programate cu tine. Ai fost din ce în ce mai supărat
din cauza asta. De această dată, prietenul a întârziat 45 de
minute și, în sfârșit, decizi să-i spui ce ai pe suflet, din
moment ce te simți atât de supărat și nu te simți respectat.
Continuați online:
3.3. Stiluri de comunicare începând cu

Modalităţi de ameliorare a comunicării
Povestea iepurașului
Această poveste este despre un iepuraș care dorea să-și gătească 8 ouă.
Ieprurașul are de gatit 8 ouă, dar nu are o tigaie în care să le prăjească. Stă el, se gândește, și își aduce aminte că Ursul
are o tigaie. Bucuros, pleacă spre bârlogul ursului să-i ceară tigaia cu împrumut!
Mergând ... mergând, ieprurașul se întreabă: dacă ursul îmi cere în schimbul tigăii 2 ouă? Hm.... și își răspunde: Asta e, îi
dau lui două ouă mai rămân eu cu 6 și asta e, mi-ajung șase!
Merge el ce merge, și se întreabă din nou: Dar dacă îmi cere 4 ouă? Asta nu-i bine deloc! Dar ce să fac, ursul e singurul
din pădure care îmi poate împrumuta tigaia! Apoi, așa e în afaceri, caștigul se împarte jumate-jumate! Fie și așa, dacă-mi
cere 4 mai rămân și eu cu 4 și îmi ajung și patru până la urmă!
Mai avea puțin până a ajunge la bârlogul Ursului și-i mai veni o nouă idee: Din ce-l cunosc eu pe urs, acesta va lua și
pielea de pe mine, în plus, e și cam nesimțit, cred că o să-mi lase doar două ouă! Of... Doamne, și eu care aveam 8 ouă!
Să rămân doar cu două ouă? Delicată situație, dar, asta e! Până la urmă decât să mor de foame, îi dau lui 6 și eu sunt
mai mic rămân cu două ouă! Aceste ouă o să-mi țină de foame astăzi!
În sfârșit, Iepurașul ajunse în fața bârlogului! Căzu din nou pe gânduri, era din ce în ce mai stresat, pentru că în tot acest
timp el s-a gândit să-l împace și pe urs și pe el și a tras niste concluzii clare. Dar nu-și pusese o singura întrebare: Dacă
ursul îmi cere toate ouăle? Ce fac? Hm.... Asta ar fi foarte delicat!
Se hotărăște și bate la ușa ursului!
Ursul iese cu un zâmbet larg și spune: Zi-mi Iepurașule, ce problemă ai, cu ce te pot ajuta?
Ieprurașul: Mai ursule, știi ceva: NU-MI TREBUIE TIGAIA TA! întoarce spatele și pleacă!
Exercițiu:
Pe baza textului Povestea Iepurașului, identificați stilul de

comunicare al personajului principal, cauzele acestui stil de
comunicare și modalități de modificare/ modelare.
3.4. Conflictul şi managementul
conflictelor
Abilitatea de a comunica presupune şi abilitatea de a rezolva conflictele de comunicare.
Conflictul este „o formă de opoziţie centrată pe adversar, bazată pe incompatibilitatea scopurilor,

intenţiilor şi valorilor părţilor oponente”. (M. Vlăsceanu)
Perspective de abordare a conflictelor:
conflictul – un fapt negativ, ce trebuie întotdeauna evitat – abordare specifică persoanelor care
comunică pasiv;
conflictul – o realitate cotodoană, un fenomen zilnic și normal - abordare specifică persoanelor care
comunică agresiv;
conflictual – o necessitate, ”un rău necesar” - abordare specifică persoanelor care comunică asertiv.
TIPURI DE CONFLICT
DUPĂ INTENSITATE DUPĂ NATURĂ

neînţelegeri minore, sfidare, atacuri de credinţe sau de preferinţe, de
verbale, tacuri fizice; opinii, de interese;
DUPĂ SFERA DE
DUPĂ EFECTE
CUPRINDERE
distructive, constructive;
fizic intrapersonale (interioare),
interpersonale, intergrupuri.
CAUZE ALE CONFLICTELOR
diferenţele de opinii privind obiectivele prioritare şi

modalităţile de realizare a unor sarcinii;
percepţiile greşite ale unor situaţiei datorită unor
prejudecăţi, convingeri şi interese;
lipsa de comunicare sau comunicarea
defectuoasă;
competiţia pentru resursele limitate disponibile la
nivelul organizaţiei;
diferenţele de putere, statut şi cultură de la nivelul
organizaţiei;
competiţia pentru supremaţie;
diferenţele de criterii utilizate pentru definirea
performanţei;
ambiguitatea în definirea domeniului de autoritate
şi responsabilitate.
Strategii de soluționare a conflictelor
EVITAREA COMPETIȚIA/ COMPROMISUL ACOMODAREA/ COLABORAREA

CONFRUNTAREA ABANDONUL
STRATEGII DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR
Evitarea este un mod de a preveni sau a încheia conflictul prin strategii care ocolesc problema, cum ar fi: retragerea,
păstrarea tăcerii, angajarea în alte comportamente, care sunt fie consumatoare de energie, fie au rolul de a oferi sprijin din
partea celorlalţi sau uitare temporară.
Competiţia/confruntarea este modalitatea prin care vrem să ne impunem în faţa celorlalţi şi prin care urmărim mai
degrabă propriile interese şi mai puţin pe cele ale partenerului.
Compromisul este demersul prin care ambele părţi acceptă anumite concesii şi posibilitatea de a ceda ceva din ceea ce
vor, de obicei ceva mai puţin important, pentru a obţine, în schimb, altceva care contează mai mult.
Acomodarea/abandonul reprezintă renunţarea unuia dintre participanţi în favoarea celuilalt. Este un mod des folosit în
situaţia în care este mai de preţ relaţia decât obiectul conflictului şi vrem mai mult să păstrăm iluzia unei bune legături sau
armonii cu cealaltă persoană.
Colaborarea presupune un proces orientat spre rezolvarea problemei prin negociere şi obţinerea unei înţelegeri
mulţumitoare pentru ambele părţi. Autorii o descriu ca pe o strategie de tipul victorie-victorie şi se diferenţiază de
compromis printr-o negociere creativă, orientată spre optimizarea situaţiei şi nu doar satisfacerea părţilor.
Aplicație:
Test de autoevaluare - Thomas-Kilmann (fișă)

Asigurați-vă de parcurgerea exercițiilor online, aferente
Modulului 3.
Pentru evaluarea de parcurs, alegeți 2 aplicații practice din
capitolul 3.5. Lucrați-le împreună cu un grup de elevi și
încărcați documentele justificative în platformă.
Modul 4: Managementul informațiilor si învățării
4.1. Învățarea. Stiluri de învățare (identificare si rolul lor)

4.2. Deprinderi eficiente de studiu. Strategii eficiente de învățare
4.3. Aplicații
Revizuire online:
4.1. Învățarea.Stiluri de învățare (identificare și rolul lor)

Exerciții:
1. Cum influențează factorii biologici învățarea?

Argumentați răspunsul.
2. Cum influențează factorii psihologici învățarea?
3. Cum influențează factorii socio-organizaționali
învățarea? Argumentați răspunsul.
4. Cum influențează factorii temporali învățarea?
5. Cum influențează factorii psihoergonomici
învățarea? Argumentați răspunsul.
Exercițiu:
Enumerați și descrieți pe scurt trei strategii de motivare a

elevilor pe care profesorul le poate utiliza la clasă.
Exerciții:
1. Identificați avantajele și dezavantajele stilului de învățare

auditiv.
vizual.
tactil-kinestezic.
4. Identificați care sunt strategiile de învățare specifice
stilului auditiv.
stilului vizual.
stilului tactil-kinestezic.
7. Concepeți un ghid/broșură cu recomandări privind
adaptarea stilurilor de predare ale cadrelor didactice, astfel
încât să acopere toate cele trei stiluride învățare ale elevilor
(vizual, auditiv, tactil-kinestezic).
4.2 Deprinderi eficiente de studiu.
Strategii eficiente de învățare
A) LUAREA DE NOTIȚE
Este una din deprinderile bazale de studiu. Aceasta, întrucât notiţele

luate, constituie o sursă alternativă importantă pentru studiu, alături de
manual şi bibliografia aferentă. Funcţiile luării de notiţe sunt multiple:
este o modalitate externă de stocare a informaţiei;

facilitează encodarea şi reactualizarea materialului;
permite structurarea materialului chiar în timpul predării acestuia.
ELEMENTE DE EFICIENTIZARE A PROCESULUI DE
ÎNREGISTRARE A INFORMAȚIILOR
ABREVIERILE ȘI PRESCURTĂRILE
Se realizează folosind coduri unanim acceptate, dar şi prin alegerea unor coduri personale.
NUMEROTĂRILE
Se folosesc pentru a marca ideile principale sau categoriile enumerate.
UTILIZAREA CULORILOR
Este recomandată pentru a pune în evidenţă idei, cuvinte cheie, fragmente de text,definiţii, citate, opinii
personale sau ale profesorului etc. Marcarea prin culoare devine eficientă atunci când există stabilit un
anumit cod.
ELEMENTE DE EFICIENTIZARE A PROCESULUI DE
ÎNREGISTRARE A INFORMAȚIILOR
MARCAREA CUVINTELOR CHEIE
Se poate realiza prin sublinieri, accentuări, scris înclinat, majuscule, scris detipar, steluţe, încercuiri etc.
Atunci când recitim notiţele, aceste marcaje ne vor reaminti ce am considerat important atunci când am
luat notițele.
ARANJAREA ÎN PAGINĂ
Se referă la marcarea elementelor de conţinut, prin plasarea lor în spaţiu într-unanume fel. Paginarea nu
are doar valenţe estetice, ci şi de uşurare a receptării structurii textului.
SCHEMELE
Presupun desenareaunor figuri, desene, săgeți care să permită înțelegerea conceptuluiprezentat, a ideilor
principale sau a legăturilor dintre ele.
Sistemul Cornell de luare a
notițelor
Secțiunea 1 (partea din dreapta a paginii) –

este secțiunea cea mai mare,care cuprinde
ideile principale, așacum sunt
prezentate/receptate la oră;
Secțiunea 2 (partea stângă a paginii) – este

porțiunea cuvintelor cheie, se completează de
obicei în faza derevizuire și cuprinde clarificări
ale sensurilor, oferă exemple, comentarii, pe
baza cărora sunt reactualizate informațiile;
Secțiunea 3 (partea de jos a paginii)–este

zona rezumatuluiunde se include un rezumat
din două sau treipropoziții care sumarizează
ideile din pagină.
B) SUBLINIEREA
Interacţiunea cu textul se poate realiza prin sublinierea în text a ideilor importante care vor oferi o
structură de fixare şi reactualizare a informaţiilor. Scopul sublinierii este de a reduce cantitatea de
material ce trebuie reactualizată foarte specific şi de a oferi o ancoră în reactualizarea informaţiilor
adiacente.
Următoarele principii pot constitui un suport în utilizarea cât mai eficientă a acestei strategii:
paragraful se citeşte în întregime înainte de a decide care este ideea principală ce merită subliniată.
sublinierea acoperă întreg materialul, dar nu se subliniază o cantitate prea mare din text. Texte
diferite necesită sublinierea unei cantităţi diferite de material.
se utilizează diverse semne pentru a discrimina între părţile textului (spre exemplu: se încercuiesc
conceptele, se subliniază definiţiile, se delimitează printr-o linie exemplele).
C) MONITORIZAREA COMPREHENSIUNII
TEXTULUI
Reprezintă deprinderea de verificare sistematică a gradului de înţelegere şi integrare a ideilor conţinute

în text. Copiii cu performanţe superioare în învăţare utilizează de regulă strategii de monitorizare „cu
voce tare”.
Dintre acestea amintim:

trecerea în revistă sau survolarea textului – parcurgerea rapidă a textului pentru identificarea
elementelor esenţiale;
formularea de întrebări asupra textului ce va fi parcurs;
citirea textului pe baza hărţii unităţilor de sens stabilită la început;
clarificarea ideilor care pun probleme de înţelegere;
sumarizarea textului, pentru extragerea ideilor importante care vor constitui scheletul reactualizării.
D) CONTROLUL ÎNVĂȚĂRII
Deprinderile de monitorizare şi control al învăţării se formează pe măsura acumulării de informaţii

legate de modul cum se realizează învăţarea, capacitatea proprie de învăţare, respectiv de cerinţele
diverselor sarcini.
Aceste cunoştinţe dau naştere la o teorie personală despre învăţare, precum şi la anumite standarde
personale de performanţă, un „model acceptor" al învăţării care se aplică la sarcinile de învăţare şi
are un rol reglator asupra învăţării. Relaţia dintre monitorizare şi control este o relaţie directă, în care
informaţiile ce provin din monitorizarea învăţării determină luarea unor decizii privind timpul de studiu
şi strategiile ce trebuie utilizate.
E) GÂNDIREA CRITICĂ
Reprezintă deprinderea de a interacţiona cu textul/ informaţia în modactiv, de a obţine, interpreta şi

evalua informaţia conţinută într-un material. Când gândim critic, formulăm o serie de întrebări la adresa
textului. Exemple de întrebări care demonstrează gândirea critică asupra unui material de învăţat:
Ce semnificaţie au aceste idei?

Cum e mai probabil să continue textul din acest punct?
Ce exemple susţin aceste idei?
Cunosc exemple care susţin/nu susţin aceste idei?
Ce idei sau fapte asemănătoare am mai întâlnit?
În ce fel diferă aceste informaţii de ceea ce ştiam deja în legătură cu acest subiect?
Cum se relaţionează aceste informaţii? Este o relaţie de tip cauză-efect sau de parte-întreg?
Cum se pot utiliza cunoştinţele?
Care ar fi consecinţele aplicării în practică a acestor idei, pentru mine şi pentru ceilalţi?
E) GÂNDIREA CRITICĂ
Un mediu care facilitează gândirea critică se caracterizează prin:
• acceptarea diversităţii de idei şi păreri;

• implicarea activă a elevilor în procesul învăţării;
• asigurarea sentimentului de siguranţă;
• exprimarea încrederii în capacitatea fiecărui elev de a gândi
critic;
• aprecierea gândirii critice;
• crearea condiţiilor pentru experienţierea gândirii critice;
• acordarea timpului necesar pentru experienţierea gândirii
critice.
MANAGEMENTUL TIMPULUI DE
STUDIU
Reprezintă deprinderea de utilizare eficientă a momentelor dedicate învăţării:
a. Alegrea momentelor de studiu: se face în concordanţă cu perioadele de eficienţă maximă ale

unei persoane.
b. Ce trebuie să ştie un elev despre modul de utilizare a timpului dedicat studiului: să înceapă cu
subiecte sau materii mai uşoare, după care să treacă la cele mai dificile şi să păstreze pentru sfârşit
ceva plăcut; să evite planificarea unor sesiuni de studiu tip maraton; să aleagă un loc propice pentru
învăţare, cu cât mai puţini distractori (televizor, telefon, zgomot); să aleagă o poziţie care să îl menţină
activ, treaz; să-şi stabilească un program de studiu pe care să-1 comunice şi altora (eventual afişat
chiar pe uşa camerei); să înveţe să spună nu eventualelor tentaţii (de a ieşi cu un prieten care 1-a
sunat, de a se uita la televizor, chiar dacă nu este emisiunea sa preferată); să-şi monitorizeze modul
de utilizare a timpului (punând întrebări legate de eficienţa utilizării timpului).
c. Evitarea procrastinării prin stabilirea de planuri de studiu şi respectarea acestora.
STRATEGII DE ÎNVĂȚARE
Orice metodă de învăţare selectată şi utilizată pentru a atinge un scop anterior stabilit poate fi
considerată drept strategie de învăţare. Strategiile de învăţare sunt, de cele mai multe ori, specifice
domeniului de studiu (istoria se învaţă diferit faţă de chimie).
Există însă metode şi tehnici de învăţare care au un caracter general (pot fi folosite pentru a studia
domenii diferite) şi pot fi transferate dintr-un domeniu de studiu în altul.
ELABORAREA
Constă în utilizarea cunoştinţelor anterioare pentru interpretarea şi îmbogăţirea materialului ce trebuie

învăţat. Scopul elaborării este înţelegerea, adică relaţionarea noilor cunoştinţe cu cele deja stocate
pentru formarea unor structuri de cunoştinţe active şi flexibile.
Modalităţi prin care se facilitează elaborarea şi înţelegerea materialului:

activarea cunoştinţelor anterioare prin survolarea materialului şi punerea de întrebări referitoare la
cunoştinţe relaţionat, e cu cele prezente în material;
realizarea de analogii, respectiv apropierea unor concepte sau idei, pe baza similarităţilor existente
între acestea;
mnemotehnicile sau trucurile de memorare, care sunt utile, în special, în prelucrarea unui material
dificil de memorat (clasificări) şi constau în crearea de legături artificiale între diverse idei şi
concepte (elemente ale clasificării) care să permită reactualizarea ulterioară a acestora.
(concatenarea, acronimele -ROGVAIV pentr spectrul de culoare al curcubeului, înlănţuirea
conceptelor, utilizarea cuvintelor cheie).
Exercițiu:
Dați 3 exemple de modalități prin care se facilitează

elaborarea şi înţelegerea materialului.
ORGANIZAREA MATERIALULUI
Se referă la gruparea informaţiilor relaţionate în categorii şi structuri, pentru a asigura o mai bună
memorare a materialului.
Strategii de organizare a materialului:

extragerea ideilor principale din materialul de învăţat şi ordonarea lor;
schematizarea conţinutului pe baza relaţiilor existente între idei; relaţia poate fi de tip: cauză-efect,
supraordonare sau subordonare (parte-întreg), ordine cronologică, naraţiune;
reprezentarea grafică a materialului sub formă de hartă, grafic, matrice, reţea, tabel (evenimentele
istorice se reţin mai uşor de către elevi atunci când sunt relaţionate cu o hartă sau dacă sunt incluse
într-un tabel; evoluţia curentelor în artă sau literatură poate fi reprezentată pe o linie a timpului);
realizarea unui sumar al textului care să cuprindă ideile şi exemplele cele mai relevante, care vor
constitui suportul de reactualizare al celorlalte idei.
MODALITĂŢI DE SELECTARE A
STRATEGIILOR DE ÎNVĂŢARE
Alegerea strategiilor ce urmează a fi utilizate

în învăţare este dependentă de:
1. stilul de învăţare al elevului;

2. cunoştinţele metacognitive de care dispune
elevul;
3. tipul materialului de învăţat;
4. scopul învăţării.
EXEMPLE DE CUNOŞTINŢE ŞI
STRATEGII METACOGNITIVE
a cunoaşte resursele cognitive proprii, precum şi sarcinile la care pot face faţă (ex. a şti că nu este
posibil să înveţi un material de 100 pagini într-o seară);
a şti în ce condiţii se aplică diverse strategii de învăţare şi a le cunoaşte limitele (ex. a şti că
înţelegerea materialului şi elaborarea pe marginea acestuia sunt mult mai eficiente pe termen lung
decât învăţarea mecanică);
planificarea modalităţii de abordare a unei sarcini (ex. alegerea unui loc propice învăţării, stabilirea
priorităţilor, alegerea materialului);
utilizarea unor strategii eficiente de învăţare şi reactualizare a materialului anterior (ex. a prelucra
notiţele atunci când materialul va fi greu de reactualizat în alt mod; a face apel la contextul în care s-
a învăţat un anumit material, în cazul eşecului de reactualizare);
monitorizarea nivelului actual de cunoaştere (ex. a şti când un material este sau nu învăţat).
Exercițiu:
Descrieți pe scurt care sunt cele mai eficiente modalități de

dezvoltare a strategiilor metacognitive la elevi.
TIPUL MATERIALULUI DE
ÎNVĂȚAT
Eficienţa unei strategii depinde şi de natura

materialului la care se aplică şi care este
independentă de domeniul de studiu. În
cadrul aceluiaşi domeniu de studiu există
conţinuturi care se învaţă mai eficient
utilizând tehnici de memorare şi alte
conţinuturi care se învaţă mai bine pe bază
de înţelegere.
SCOPUL ÎNVĂŢĂRII
Modul în care citim un text este determinat de scopul pe care îl avem pentru citire. Confruntat cu un
anumit material, există mai multe posibilităţi de a-l aborda.
Pentru o retenție de lungă durată a materialului citit, combinarea acestor modalităţi, întărită de
strategii de comprehensiune şi monitorizare a înţelegerii pe parcursul citirii, reprezintă modalitatea
cea mai eficientă de abordare a textului. Pentru scopul de realizare într-un timp cât mai scurt a
sarcinii, aceste strategii sunt contraproductive.
Timpul acordat citirii este un alt parametru al acestui comportament care este, de asemenea,
determinat de scopul pe care l-am formulat: dacă citim pentru pregătirea unui test sau examen,
timpul de citire este mai lung, citirea se face mai lent pentru a avea timpul necesar pentru
prelucrarea informaţiei şi înţelegerea ei, în timp ce în cazul în care dorim să înţelegem în mare un
concept sau anumite idei, ritmul de citire este mai alert, iar timpul acordat poate fi mai scurt.
Exercițiu:
1. Identificați trei motive pentru care elevii nu utilizează

strategii eficiente de învăţare.
2. Comentați următorul citat: "Cine se opreşte din învăţat, fie
la 15, sau 25, sau 80 de ani, acela este un om bătrân. Cine
învaţă mereu, rămâne tânăr." (Henri Ford)
Asigurați-vă că ați rezolvat exercițiile online aferente modulului 4.
Alegeți 2 aplicații practice din capitolul 4.3. Lucrați-le împreună cu
un grup de elevi și încărcați în platformă documentele justificative.
Modul 5: Stresul și controlul stresului
5.1. Conceptualizare.Componentele stresului.

5.2. Tipuri de stres
5.3. Modalități de management al stresului
5.4. Stresul în context de evaluare
5.5. Aplicații
STRESUL ȘI CONTROLUL
STRESULUI
Secolul XXI a fost numit secolul anxietății, secolul stresului și secolul copingului (Endler, 1996).
Copingul este definit ca fiind efortul unei persoane de a gestiona sau controla o situație privită ca
stresantă, suprasolicitantă sau dificilă pentru resursele persoanei de a-i face față (Lazarus și
Folkman, 1984).
Copingul eficient este considerat ca având o importanță centrală în inteligența emoțională – predictor
al adaptării cu succes în mediul școlar, profesional și social.
Exercițiu:
Numiți 10 cuvinte care descriu fenomenul de stres.

Desenați un simbol care să reprezinte stresul.
5.1. Conceptualizare. Componentele stresului.
Cele trei faze ale stresului (Hans Selye, 1936):
FAZA DE ALARMĂ
Apare stimulul cu conotaţie negativă şi ca o consecinţă se produce scăderea
capacităţii de rezistenţă a organismului sub nivel mediu.
FAZA DE REZISTENȚĂ SPECIFICĂ

Organismul îşi mobilizează factorii antistres şi apare adaptarea.
FAZA DE EPUIZARE
Dacă se continuă acţiunea stimulului perturbator scade capacitatea de adaptare a
organismului sub nivelul minim, putându-se ajunge la limita homeostaziei
organismului, până la manifestări psiho-somatice de boală.
Continuați online:
5.1. Conceptualizare. Componentele stresului

[Modele ale stresului]
Componentele stresului
Factorii de stres/stresorii
Sunt evenimente sau condiţii ale mediului, suficient de intenşi sau frecvenţi care solicită reacţii
fiziologice şi psihosociale din partea individului.
Stresorii sunt divizaţi convenţional în:

starea de boală fizică sau psihică;
abuz fizic, emoţional sau sexual;
situaţie financiară precară;
pierderea locului de muncă;
şcoala - probleme de comunicare cu colegii, cu profesorii, responsabilitatea prea mare,
schimbarea şcolii;
familia - probleme de comunicare în familie, divorţul, decesul unui membru al familiei, conflicte cu
fraţii, violenţa în familie;
prietenii - conflicte cu prietenii, lipsa de prieteni;
dezastre naturale - cutremur, inundaţii;
propria persoană - neîncredere în sine, nemulţumirea faţă de aspectul fizic.
Coping-ul
Reprezintă efortul cognitiv şi comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau
externe care depăşesc resursele personale.
Coping centrat pe problemă – presupune acțiuni orientate direct spre rezolvarea, redefinirea sau
minimalizarea situației stresante. Este o strategie activă, utilizată în cazul situațiilor potențial reversibile.
Persoana face o evaluare în plan mental a unor posibilități avute la îndemână, evocând eventuale
succese avute în aceleași situații, contează pe suportul social, solicitând informații și căutând mijloace,
iar în cele din urmă elaborează un plan de acțiune.
Coping centrat pe emoție – are ca obiectiv reducerea tensiunii emoționale, fără a schimba situația. Este
o strategie pasivă, evitând confruntarea cu gravitatea situației, subiectul încercând să abandoneze
tentativele de rezolvare a problemei, adoptând unele strategii constând în negare, evitare, resemnare,
fatalism, agresivitate; în acest caz avem de-a face cu situații fără ieșire, ireparabile (decese, pierderea
unor slujbe etc.).
Coping-ul
Suls si Fletcher (1985) utilizează clasificarea care împarte strategiile în doua grupe mari: de evitare
și de vigilență.
Strategiile de evitare presupun orientarea individului către activități de substituire

comportamentală sau cognitivă, tinzând spre eliminarea tensiunii emoționale (activități sportive,
jocuri, relaxare etc.).
Strategiile de vigilență direcționează atenția individului spre situația stresantă, pentru a o controla
și a preveni efectele stresului.
Adaptarea la stres implică atât existenţa unor resurse reale (intelectuale, emoţionale, fizice, sociale
etc.), dar, de cele mai multe ori, decurge din autoevaluarea propriilor resurse pentru a face faţă
evenimentelor evaluate ca fiind negative sau ameninţătoare.
Fiecare dintre noi face apel, în situaţii de stres, la resurse sau la mecanisme de coping, precum:
adoptarea unei atitudini proactive;
căutarea suportul social (a prietenilor, a familiei, a specialiştilor);
rezolvarea de probleme;
căutarea de informaţii;
activităţi de relaxare;
umorul;
religia;
reevaluarea pozitivă.
Coping-ul
Răspunsul la stres este un proces complex ce include atât reacţii fizice cât şi cele psihice şi
comportamentale:
Simptome fizice: tensiune musculară, gura uscată, greața, palpitații, amețeală, palme
transpirate;
Simptome psihice: dificultatea de a lua decizii, incapacitate de concentrare, lapsus, senzație de
Simptome emoționale: anxietate, iritabilitate, depresie, sentiment de insecuritate, plâns,
sentimente de vină.
Modificări de comportament: schimbări de apetit, tulburări alimentare, consumul de alcool și
droguri, fumatul excesiv, agitație, rosul unghiilor, ipohondrie.
Coping-ul
Cinci categorii de efecte ale stresului (Roudseep, E., 1986):
efecte subiective – anxietate, agresivitate, apatie, plictiseală, depresie, oboseală, indispoziţie,

scăderea încrederii şi stimei de sine;
efecte comportamentale – predispoziţie spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, ieşiri
emoţionale, tendinţa de a mânca şi fuma excesiv, comportament impulsiv;
efecte cognitive – scăderea abilităţilor de a adopta decizii raţionale, concentrare slabă,
scăderea atenţiei, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale;
efecte fiziologice – creşterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale, uscăciunea gurii,
transpiraţii reci, valuri de căldură şi de frig;
efecte organizaţionale – absenteism, demisii, productivitate scăzută, izolare, insatisfacţie în
muncă, reducerea responsabilităţii şi a loialităţii.
Exerciții:
1. Alegeți 5 stresori care, din punctul dumneavoastră de

vedere, generează stres la locul de muncă. Alcătuiți un ”Top
3” argumentând alegerea făcută.
2. “Ce as simți dacă... “. Scrieți vă rog câte 3 răspunsuri
pentru fiecare situație:
directorul și cu mine nu ne potrivim deloc în gândire;
directorul imi dă prea mult de lucru și nu reușesc să fac
față;
e posibil să îmi pierd slujba;
termenele limită de predare a rapoartelor/ proiectelor sunt
foarte apropiate;
mă aștept ca directorul să mă aprecieze și el mă critică;
familia mea este nemulțumită de serviciul pe care îl am;
munca mea nu mă satisface pe deplin, parcă nu este
pentru mine;
am multe probleme la serviciu și nu le fac față.
3. Completați Fișa personală.
Exercițiu:
Cursanții sunt împărțiți în 4 grupe.

Sarcina de realizat: fiecare grup primește un plic cu 15
cuvinte. Cursanții vor scrie o povestioară, care să conțină,
într-o manieră umoristică, descrierea principalilor stresori din
instituția în care lucrează, utilizând toate cuvintele date.
Continuați online:
5.2.Tipuri de stres
5.3 MODALITĂȚI DE
MANAGEMENT AL
STRESULUI
Managementul stresului presupune parcurgerea,

stadială şi progresivă, a următorilor pași:
1. identificarea factorilor de stres actuali sau potenţiali;

2. evaluarea resurselor personale şi caracteristicilor
generale de a evalua factorii de stres (convingeri
centrale, gânduri automate);
3. identificarea reacţiilor specifice (cum ne comportăm,
cum ne simțim);
4. în funcţie de condiţiile specifice identificate (A-B-C),
interveția, pe rând sau în acelaşi timp, la unul, la două
sau la toate cele trei aspecte.
Tehnici care vizează dezvoltarea şi exersarea mai multor abilităţi:
ABILITĂȚI DE ACȚIUNE
În care acţionăm pentru confruntarea cu problema care cauzează stresul, adesea
prin schimbarea mediului sau a situaţiei în sine;
ABILITĂŢI COGNITIVE ŞI EMOŢIONALE

Atunci când nu avem puterea de a schimba situaţia în sine, dar putem
schimba modul de interpretare al situaţiei şi emoţiile sau trăirile pe care
le avem faţă de acea situaţie dată;
ABILITĂŢI DE ACCEPTARE
În cazul în care ne confruntăm cu situaţii pe care nu le putem schimba şi nici nu
ne putem controla emoţiile, atunci trebuie să acceptăm situaţia şi să trăim cu ea.
Principalele tehnici utilizate în diminuarea stresului sunt:
Modificarea stilului de gândire;

Dezvoltarea asertivității;
Rezolvarea de probleme;
Managementul timpului;
Relaxarea. Eliminarea tensiunii și încărcarea cu resurse.
Modificarea stilului de gândire
Evenimentele de viaţă nu ne afectează reacţiile în mod direct, ci modul în care noi interpretăm
aceste evenimente.
Atunci când ne confruntăm cu evenimente negative, vom avea anumite stări neplăcute, emoţii
negative. Numai că, în funcţie de modul în care interpretăm aceste situaţii, emoţiile negative pe
care le vom trăi vor fi funcţionale sau disfuncţionale.
Gândurile raţionale determină emoţii negative funcţionale, gânduri iraţionale determină trăirea unor
emoţii negative disfuncţionale (Day, Maltby 2003).
Prima etapă în gestionarea stresului este conştientizarea, identificarea acestor gânduri, de multe ori
automate, care apar într-o situaţie potenţial stresantă, după care urmează înlocuirea lor cu altele mai
realiste, funcţionale.
O modalitate cunoscută de identificare a gândurilor disfuncţionale este monitorizarea acestora, în

corelaţie cu situaţiile specifice în care ele apar.
Metoda este propusă de A.T. Beck, un psiholog american, şi constă în completarea unui tabel cu trei
coloane, în care, pentru fiecare situaţie de stres se identifică trei componente: în prima coloană
caracteristicile obiective ale situaţiei, în cea de a doua gândurile asociate situaţiei iar în cea de a treia
emoţiile resimţite în această situaţie.
Modificarea gândurilor disfuncţionale:
Analiza veridicităţii unui anume
Conştientizarea existenţei
gând - căutarea de argumente
gândurilor automate negative,
care să-l confirme sau infirme
disfuncţionale, care determină
(Este lucrul acesta adevărat /
emoţii negative.
real ?)
Aducerea în conştient a
Înlocuirea (conştientă) a
gândurilor disfuncţionale
gândurilor iraţionale, incorecte, cu
(eventual chiar scrierea lor pe
altele raţionale, adaptative.
hârtie).
Exercițiu:
Alegeți o 3 situații recentă în care ați resimțit stres. Identificați

pentru fiecare situație gândurile și emoțiile determinate de
acestea.
Dezvoltarea asertivității
Asertivitatea se referă la un set de comportamente manifestate în interacțiunea cu ceilalți, care au ca scop

menținerea unui echilibru între nevoile individuale și nevoile celorlalți.
Ce presupune a fi asertiv?
• A fi asertiv înseamnă să știi să spui NU fără a-i răni pe ceilalți.

• A fi asertiv înseamnă să spui NU pentru că ai dreptul să refuzi ceva.
• A fi asertiv înseamnă să nu îi lași pe ceilalți să decidă în locul tău.
• A fi asertiv înseamnă să îți spui punctul de vedere sau nemulțumirea atunci când e cazul.
• A fi asertiv înseamnă să știi să gestionezi conflictele, comunicând calm ceva ce nu-ți place.
CU CINE POȚI SĂ CÂND SĂ FII
FII ASERTIV(Ă)? ASERTIV(Ă)?
Cu tine însuți Când te simți bucuros

Cu familia Când dorești ceva
Cu prietenii Când oferi feedback
Cu colegii Când te simți atacat
Cu șefii tăi Când nu vrei să faci ceva
Cu reţeaua ta social Când nu ești de accord
Cu orice persoană Când ești trist
interacționezi. Când ești furios
Tipuri de comportamente manifestate în relațiile
interumane:
PASIV MANIPULATOR
·Atunci când punem nevoile și Reprezintă preferința pentru un rol de
interesele celorlalţi înaintea nevoilor și culise, tendința de a aștepta
intereselor proprii; momentul potrivit pentru a ieși la
lumină și pentru a ne pune în valoare.
Apare tendința de a căuta intenții
ascunse în spatele oricăror afirmații ale
celorlalți.
AGRESIV ASERTIV
Atunci când punem nevoile și Oţinem un echilibru între nevoile
interesele personale înaintea nevoilor personale şi nevoile celorlalţi şi
și intereselor celorlalţi; acţionăm în funcţie de priorităţile care
apar.
footer
În dezvoltarea unui stil de comunicare asertiv, este necesar a se parcurge următoarele
etape:
PRINCIPII DE DEZVOLTARE A
ASERTIVITĂȚII
1. Spuneţi NU atunci când vă este încălcat un drept sau vă este violată o valoare personală.
2. Motivaţi-vă afirmaţia fără să vă justificaţi – nu vă scuzaţi.
3. Exprimaţi-vă opiniile personale într-un mod cât mai clar – evitaţi generalizările.
4. Fiţi cât mai direct/ă.
5. Cereţi feedback pentru a preveni greşelile de interpretare.
6. Schimbaţi discuţia sau evitaţi persoana când nu puteţi comunica asertiv.
7. Nu criticaţi persoana, ci faceţi comentarii doar în legătură cu comportamentul care v-a displăcut.
8. Scoateţi în evidenţă consecinţele negative ale comportamentului nterlocutorului asupra
dumneavoastră.
9. Precizaţi comportamentul dorit, oferiţi alternative pentru comportamentul pe care doriţi să-l schimbaţi.
REZOLVAREA DE PROBLEME
Orice problemă conţine trei elemente de bază:
datele sau starea curentă;

scopul sau starea dorită;
restricţiile impuse care ghidează alegerea deciziei de rezolvare.
TIPURI DE PROBLEME:
După gradul de definire:

probleme bine definite în care sunt specificate toate cele trei elemente;
probleme slab definite ce implică absenţa unor componente sau lipsa de claritate a unora dintre ele.
După gradul de specificitate:

probleme specifice ("Raportul trebuie predat mâine și mai am atât de mult de lucru")
probleme generale ("Niciodată nu reușesc să termin la timp").
După importanță:
probleme minore ("Mi-am uitat telefonul acasă.")
probleme majore ("Am pierdut cea mai dragă persoană mie").
PAȘII REZOLVĂRII DE
PROBLEME
PASUL 1. Circumscrierea problemelor şi a scopurilor

Concentraţi-vă pe o singură problemă.
Nu vă grăbiţi spre rezolvarea ei, încercaţi doar să o definiţi clar şi precis.
Fiţi specific. Cu cât problema şi scopul sunt mai specifice, cu atât sunt mai uşor de rezolvat. Definiţi
problema în termeni de sentimente, gânduri sau
comportamente.
Orientaţi-vă spre viitor.
PASUL 2. Generarea soluţiilor

Generaţi cât mai multe soluţii posibile, fără a le evalua utilitatea practică.
Scrieţi orice idee care vă trece prin minte, chiar dacă vi se pare imposibilă.
Nu analizaţi soluţiile generate, doar notaţi-le.
Selectaţi o problemă şi încercaţi să o definiţi, astfel încât să fie concretă, specifică, accesibilă.
Încercaţi să notaţi cât mai multe soluţii posibile. Gândiţi-vă la câteva soluţii inedite, chiar ridicole.
PASUL 3. Evaluarea soluţiilor
Examinaţi rapid fiecare soluţie şi stabiliţi avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă.
Nicio soluţie nu va fi ideală, orice idee are avantaje și dezavantaje.
PASUL 4. Alegerea soluţiei optime

Alegeţi soluţia sau combinaţia de soluţii care va rezolva problema, permiţându-vă să vă atingeţi scopul.
Important este să alegeți o soluție; doar așa vă dați șansa de a vedea dacă soluția este bună sau nu.
PASUL 5. Planificarea
Realizând un plan de acţiune detailat vă veţi spori şansele de succes. Chiar dacă soluţia este
excelentă, nu vă va fi de niciun folos dacă nu este pusă în practică. Cel mai obişnuit motiv pentru
care soluţia eşuează îl constituie lipsa unui plan de acţiune.
Imaginaţi-vă un plan de acţiune pentru problema dumneavoastră:
Pasul 1 ________________________________________________
Pasul 2 ________________________________________________
Pasul 3 ________________________________________________
Pasul 4 ________________________________________________
Pentru a verifica dacă aţi realizat un plan de acţiune corespunzător, folosiţi lista de mai jos:
1. Aveţi disponibile resursele necesare sau aveți posibilitatea de a le procura?

2. Aveţi acordul/ sprijinul persoanelor care ar putea fi implicate?
3. Ştiţi exact când şi ce trebuie să faceţi?
4. Aţi examinat toţi paşii pentru a depista posibilele dificultăţi?
5. Aţi stabilit strategii în cazul apariţiei dificultăţilor?
6. Aţi stabilit strategii prin care să faceţi faţă unor consecinţe negative?
7. Aţi planificat strategii prin care să faceţi faţă unor consecinţe pozitive?
8. Aţi repetat părţile dificile ale planului?
9. Cum veţi monitoriza realizarea paşilor?
10. Aţi stabilit momente pentru a revizui planul, în funcţie de modul în care progresaţi?
PASUL 6. Revizuirea
Deoarece în etapa de planificare nu pot fi luate în calcul toate obstacolele, sunt necesare revizuiri
succesive pentru a putea face faţă dificultăţilor neprevăzute. Este necesară modificarea paşilor sau
adăugarea unor noi paşi. Este important să vă recompensaţi pentru eforturile făcute şi pentru succesele
obţinute.
Aplicații:
1. Aplicați metoda rezolvării de probleme, alegând o problemă

cu care vă confruntați în prezent. Descrieți fiecare pas.
2. Analizați în ce măsură situațiile prezentate în lista de
probleme reprezintă o sursă de stres pentru dumneavoastră.
Aplicații:
Rezolvați fișa de lucru: Lista de probleme

Continuați online:
Metoda celor 5 DE CE?

Activitate pe grupe:
Realizați harta mentală a stresului! Etape pentru crearea

hărţie mentale: inseraţi în centrul unei coli de hârtie un
desen/simbol care să reprezinte problema/tema, folosind cel
puţin 3 culori.
folosiţi-vă de imagini, simboluri, coduri etc., atunci când
concepeţi harta;
fdispuneţi noile idei în jurul temei centrale, formulându-le în
cuvinte cheie sau în imagini potrivite;
fiecare idee/desen să fie ilustrat(ă) individual, pe niveluri şi
distanţe diferite faţă de ideea centrală;
llegăturile dintre tema centrală şi noile idei vor fi stabilite
pornind de la ideea centrală spre exterior; legăturile
importante să fie trasate cu linii mai groase;
pentru o ilustrare mai vie, folosiţi diverse culori cu
semnificaţii diferite.
MANAGEMENTUL TIMPULUI
Stabilirea priorităţilor şi planificarea acestora sunt elementele cheie ale unui management eficient al
timpului. În acest sens, există trei variante. Putem decide ce e cu adevărat important şi apoi să
renunţăm la sarcinile care nu sunt esenţiale, le putem delega altcuiva sau ne putem lăsa, pur şi simplu,
copleşiţi. În cazul în care nu aplică una din primele două variante, cu siguranță cea de a treia ne va
copleși.
Exercițiu:
Participanții sunt împărțiți în perechi. Fiecare pereche va avea

sarcina de a identifica: minim 10 ”hoți de timp” (raportându-se
la experiența fiecărui membru al grupului); ”prietenii” hoților
de timp, ce cauze (ce țin de mediul extern sau individuali) ce
favorizează pierderea timpului. Pentru fiecare ”hoț”, ”polițistul”
potrivit – soluția/ soluțiile cele mai potrivite.
Modalitate de planificare a timpului: Pasul 1
STABILIREA PLANULUI PENTRU ZIUA RESPECTIVĂ
Înainte de începe orice altă activitate, luaţi un pix şi o foaie de hârtie şi decideţi ce
activităţi trebuie să faceţi astfel încât la sfârşitul zilei să puteţi spune că sunteţi mulţumit
şi că a fost o zi reuşită (în maxim 3-5 minute). Gândiţi-vă care sunt activităţile, acţiunile
prin care vă puteţi apropia mai mult de obiectivele şi scopurile dumneavoastră. După ce
le-aţi notat, luaţi-vă agenda şi planificaţi realizarea lor în anumite perioade de timp.
Atenţie, se recomandă să începeţi lista cu cele mai importante şi mai dificile lucruri pe
care le aveţi de făcut. Stabiliţi unde şi când veţi face acel lucru. Avem nevoie de o
agendă concretă, scris negru pe alb ce avem de făcut, care ne sunt prioritățile. O
agendă reală, concretă, nu poate fi înșelată: am scris clar ce avem de făcut, la finalul
zilei putem vedea cât am făcut din ce ne-am propus.
REFOCALIZAREA
Puneţi-vă ceasul, telefonul sau calculatorul să vă sune la fiecare oră. Când sună, luaţi o
pauză din ceea ce faceţi, respiraţi adânc, uitaţi-vă la lista dumneavostră şi verificaţi
dacă aţi reuşit să fiţi productiv(ă) în ora care a trecut. Uitaţi-vă, apoi, la agenda cu
lucrurile de făcut şi reamintiţi-vă ce v-aţi propus să faceţi în ora următoare. Faceţi
managementul timpului, oră cu oră, nu lăsaţi orele să decidă pentru dumneavoastră.
EVALUAREA
La sfîrşitul zilei, închideţi calculatorul şi evaluaţi-vă ziua. Treceţi în revistă ce anume a

funcţionat, pe ce anume v-aţi concentrat, unde şi ce anume v-a distras, ce aţi învăţat,
astfel încât să fiţi mai productiv(ă) în ziua care vine. Puterea ritualurilor stă în
predictibilitatea lor. Faceţi acelaşi lucru, în acelaşi fel, la nesfârşit. În felul acesta, şi
rezultatele sunt predictibile. Dacă decideţi cu mintea limpede pe ce anume vă
concentraţi, şi faceţi asta din oră în oră, o să rămâneţi concentraţi. E foarte simplu,
trebuie doar să vă doriţi cu adevărat asta şi să munciţi pentru a vă îndeplini obiectivele.
Povestea borcanului cu pietre (Stephen Covey)
La un moment dat, instructorul a spus: „Bine, e timpul să facem un test“. A băgat mâna sub masă şi a scos un borcan mare.
L-a pus pe masă şi l-a aşezat lângă o farfurie pe care erau nişte pietroaie de mărimea unui pumn.
„Câte pietroaie credeţi că putem pune în borcan?“ a întrebat.
După ce ne-am dat cu părerea, a spus: „Bine, să aflăm“.
A pus un pietroi în borcan, după aceea încă unul şi încă unul. Nu îmi amintesc câte au încăput, dar borcanul se umpluse.
Apoi a întrebat: „Borcanul e plin?“
Toată lumea a răspuns afirmativ.
Acesta a oftat. A băgat mâna sub masă şi a scos o găleată cu pietricele.
A turnat din ea peste pietroaie, a scuturat borcanul şi acestea au intrat în spaţiile mari dintre ele. Apoi a surâs poznaş şi a
întrebat: „Acum este plin borcanul?“
Ne prinsesem deja. „Probabil că nu“.
„Bine“, a replicat. De sub masă a scos o găleată cu nisip. A turnat din ea în borcan, iar nisipul umplea spaţiile dintre pietroaie
şi pietriş. S-a mai uitat o dată la noi şi ne-a întrebat: „E plin borcanul?“
„Nu,“ am răspuns cu tărie, într-un glas.
A spus: „Bine!“ şi a turnat apă în borcan. Cred că a intrat cam un sfert de litru. Apoi a spus: „Ei, bine, ce am vrut să
demonstrez?“
Cineva a spus: „Există şi momente moarte şi, dacă te străduieşti, poţi să faci mai multe în această viaţă!“
„Nu“, a răspuns el. „Ideea e: dacă nu aţi fi băgat pietrele mari mai întâi, aţi mai fi putut să le introduceţi după aceea?“
Exercițiu:
Pe baza textului Povestea borcanului cu pietre, se va scoate

în evidenţă cum stabilirea priorităţilor şi planificarea sunt
elementele cheie ale unui management eficient al timpului.
Asigurați-vă că ați parcurs și teoria
online și că ați rezolvat exercițiile!
Relaxarea. Eliminarea tensiunii. Încărcarea cu resurse
Solicitările zilnice, de orice fel, ne consumă resursele, iar tensiunea se acumulează în organism.
Pentru a putea face față cu success stresului, este foarte important să asigurăm permanent resursele
necesare. Pentru a putea funcționa la parametrii normali, avem nevoie de energie. Energia ne-o luăm
din odihnă, alimentație și relaxare.
Odihna la sfârşitul unei zile de lucru sau la sfârşitul săptămânii ne ajută să ne liniștim.
Implicarea în activităţi care ne plac în timpul liber compensează stresul neplăcut pe care-l trăim la
serviciu, aducând puţin echilibru în viaţa noastră.
O modalitate bună de a ne odihni şi a reduce stresul pe termen lung este să facem un sport care nu
ne solicită prea mult sau să avem un hobby.
Vacanţele sunt în special importante şi este absolut necesar să beneficiaţi de ele. Asiguraţi-vă că
beneficiaţi de vacanţe şi utilizaţi-le pentru a vă relaxa.
Somnul
O persoană obişnuită are nevoie de aproximativ opt ore de somn pe noapte, dar acest lucru poate
varia în funcţie de persoană şi de vârsta acesteia. Dacă nu dormim suficient în mod regulat, atunci
capacitatea noastră de concentrare şi eficienţa noastră va avea de suferit, iar nivelul energetic va
înregistra un declin.
Relaxarea
Relaxarea înseamnă eliberarea voluntară a tensiunii musculare

şi/sau a tensiunii psihice.
Practicarea exerciţiilor de relaxare ajută la:
prevenirea acumulării stresului;

creşterea productivităţii şi a energiei;
îmbunătăţirea capacităţii de concentrare şi a memoriei;
reducerea insomniilor şi a oboselii;
somn mai adânc şi mai bun;
creşterea abilităţii de conştientizare a propriilor emoţii etc.
Controlul respiraţiei sau respiraţia abdominală lentă. O

respiraţie adâncă şi regulată este specifică unui organism calm
şi relaxat, o astfel de respiraţie este incompatibilă cu agitaţia şi
stresul.
Continuați online:
Trainingul autogen
Practicarea de activități fizice
Specialiştii spun că fiecare om ar trebui să parcurgă

zilnic 10 000 de paşi, dar se pare că am ajuns atât
de sedentari, încât foarte mulţi dintre noi nu
depăşim 2 000.
Exerciţiul fizic constituie o formă de compensare a

solicitării neuropsihice din activitatea profesională.
Efortul fizic susţinut creşte secreţia de endorfine, cu
efect în reducerea emoţiilor negative, precum şi
secreţia de serotonină, neurotransmiţător ce
facilitează manifestarea emoţiilor pozitive.
5.4 Stresul în context de evaluare
P. Pichot definește ,,anxietatea (sau angoasa) este o stare emoţională care constă, pe plan
fenomenologic, din trei elemente fundamentale: perceperea unui pericol iminent, o atitudine de
aşteptare în faţa acestui pericol şi un sentiment de dezorganizare legat de conştiinţa unei neputinţe
totale în faţa acestui pericol”.
Anxietatea faţă de testare este o stare (condiţie) caracterizată prin simptome specifice, persistente şi
severe de anxietate, pe care unele persoane le resimt în diverse situaţii de testare, simptome care
interferează cu performanţele pe care acestea le obţin.
Elementele cheie ale anxietății de testare (Zeidner, 1998) sunt:
caracteristicile situaţiilor evaluative (natura şi dificultatea sarcinilor, constrângerile legate de timp,

caracteristicile mediului fizic, caracteristicile examinatorilor, etc.);
variabilele legate de subiect (trebuinţa acută de realizare, auto-eficacitatea, abilităţile şcolare,
capacitatea de procesare a informaţiilor, deprinderile şi abilităţile legate de studiu, etc.);
percepţiile cu privire la situaţiile de testare (evaluări şi reevaluări ale situaţiilor de testare ca fiind
ameninţătoare sau ca reprezentând o provocare);
anxietatea resimțită efectiv într-o situaţie de testare (preocupările cognitive, reacţiile emoţionale,
activarea fiziologică a sistemului nervos autonom);
răspunsurile cu valoare adaptativă (mecanisme de reducere a anxietăţii resimţită în plan subiectiv,
precum şi strategii active sau pasive de adaptare la sarcina pe care o implică situaţia de testare);
rezultatele cu valoare adaptativă (centrarea cogniţiilor subiectului pe sarcina pe care o are de
rezolvat, controlul în plan emoţional şi fiziologic, sentimentul de eficacitate ersonală, etc.).
Reacţiile specific anxietății de testare pot fi activate de elemente cum ar fi:
lipsa încrederii în propria capacitate de a reuşi;

îngrijorarea în legătură cu propria competenţă şi cu nivelul de pregătire pentru test;
cogniţii negative, legate de o posibilă pierdere a stimei de sine, în caz de eşec;
cogniţii negative, legate de eventuala pierdere a stimei din partea celorlalţi;
cogniţii negative, legate de o posibilă pierdere a oportunităţilor pentru satisfacerea viitoarele scopuri;
cogniţii negative, legate de alte posibile consecinţe asociate eşecului.
La nivel personal, o asemenea experienţă poate proveni din următoarele surse:
absenţa familiarităţii cu situaţii similare de evaluare, care poate accentua cogniţiile de anticipare a
eşecului şi îndoiala subiectului în legătură cu nivelul la care este pregătit;
performanţele anterioare obţinute în situaţii similare de evaluare şi consecinţele lor asupra auto-
evaluării abilităţii de a face faţă în asemenea situaţii;
predispoziţia generală la anxietate, care poate accentua lipsa de încredere şi îngrijorarea subiectului
în legătură cu propriile competenţe.
Pentru evaluarea de parcurs alegeți 2 aplicații practice din
capitolul 5.5. Lucrați-le împreună cu un grup de elevi și încărcați
documentele justificative în platforma de e-learning
Modul 6: Inteligența emoțională
6.1. Inteligență emoțională - predictor al adaptării școlare,

profesionale și sociale
6.2. Conceptualizare. Teorii
6.3. Dezvoltarea inteligenței emoționale în școală
6.4. Aplicații
Exercițiu:
Vă pregătiţi pentru întâlnirea cu un vechi prieten, din liceu,

care după terminarea facultăţii a plecat în străinătate, are o
poziţie financiară foarte bună, este căsătorit, are 2 copii şi
ocupă un post important într-o firmă multinaţională. Imaginaţi-
vă această întâlnire în care dumneavoastră vă veţi prezenta
traseul personal şi profesional din anii în care nu v-aţi mai
văzut cu respectiva persoană.
Ce emoţii simţiţi gândidu-vă la această întâlnire?

Ce aţi povesti din istoricul dumneavoastră personal şi
profesional?
Ce nu aţi povesti?
Consideraţi că aţi avut reuşite în această perioadă? Care
calităţi personale v-au ajutat să obţineţi acele reuşite?
Ce emoţii aţi trăi pe parcursul acestei întâlniri?
6.1 Inteligența emoțională – predictor al adaptării școlare,
profesionale și sociale
A dezvolta inteligența emoțională, încă de la cele mai fragede

vârste, presupune a-i învăța pe copii să intre în contact cu emoțiile
lor.
De ce este important?
Emoțiile noastre constituie factorii care ne influentează cel mai

mult modul în care reacționam, luam decizii, ne raportam la
propriul sistem de valori și, nu în ultimul rând, comunicăm cu
ceilalți. Astfel, dacă reușim să ne controlăm emoțiile, putem avea
lucrurile sub control, indiferent de context.
Inteligenţa emoţională din viaţa adultă îşi are originea în dezvoltarea competenţelor emoţionale şi
sociale încă din preșcolaritate. Efectele negative ale dezvoltării inadecvate ale acestor competenţe
afectează sănătatea mentală atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.
Contracararea acestora şi asigurarea unei dezvoltări optime (emoţionale şi sociale) se realizează

cel mai eficient în perioada în care aceste competenţe se află în formare.
Ce sunt emoțiile?
Ceea ce numim în mod curent EMOȚIE, este de fapt un ansamblu de modificări ce survin la nivel:
subiectiv – trăirea emoției;

cognitiv – modul în care gândim despre situația care a determinat acea emoție;
biologic/fiziologic;
comportamental – manifestările comportamentale ce însoțesc emoția.
Exemplu
Atunci când un elev se află înaintea unei ore la în care știe că va primi test de evaluare:
simte o emoție numită ”frică” – dimensiunea subiectivă

în mintea lui apar diferite gânduri – ”Nu am învățat suficient pentru acest test”, ”S-ar putea să
iau o notă mică”, ”Subiectele de la test pot să fie chiar din partea de materie pe care nu o
stăpânesc”
la nivel fiziologic apar anumite modificări: crește ritmul cardiac, se accentuează respirația etc.
la nivel comportamental: afișează o expresie facială ce denotă teamă, lipsește de la ora
respectivă.
Exercițiu:
Amintiți-vă o emoție trăită la clasă și analizați-o pe cele 4

nivele.
Amintiți-vă o emoție trăită în relația cu partenerul de viață
sau prietenii și analizați-o pe cele 4 nivele.
Amintiți-vă o emoție trăită în timpul unei conversații cu
directorul dvs. și analizați-o pe cele 4 nivele.
Dimensiunile emoției
MODIFICĂRILE DE ORDIN
TRĂIREA SUBIECTIVĂ FIZIOLOGIC/BIOLOGIC
Rezultanta modificărilor apărute Schimbări apărute în durata, ritmul și amplitudinea
la celelalte trei nivele. respirației, modificări în tabloul EEG, la nivelul
motilității gastrointestinale, în tensiunea musculară,
în conductanța electrică a pielii, în compoziția
chimică a sângelui, nivelul secreției salivare.
COGNITIVĂ
Modul în care gandim despre
MANIFESTĂRILE COMPORTAMENTALE
situație. Modul în care noi
interpretăm la un moment dat un Mișcările grosiere ale corpului: lovire, mișcarea
eveniment, determină ceea ce membrelor etc.
simțim (de exemplu nota 7 obținută Expresiile emoționale: gestul, mimica, expresia
de doi elevi poate determina bucurie facială, tonul vocii, coloritul epidermic etc.
unuia sau tristețe celui de al doilea).
Exercițiu:
Realizați o listă cu 10 emoții trăite și încercați să le clasificați

după un criteriu la alegere, subiectiv.
TIPURI DE EMOȚII
După criteriul polarității, emoțiile pot fi pozitive sau negative:
Emoțiile sunt pozitive atunci când evenimentele concrete sunt în concordanță cu scopurile
persoanei.
P A I Scu
Emoțiile negative apar atunci când situația concretă este în contradicție LEY A R C H Eindividului,
scopurile R
blocând sau îngreunând atingerea acestora.
După criteriul funcționalității, emoțiile se împart în emoții funcționale și emoții disfucționale:
Emoțiile funcționale facilitează adaptarea persoanei la situația concretă în care aceasta se găsește
(fie dezirabilă sau indezirabilă). Acestea pot fi pozitive sau negative.
Emoțiile disfuncționale sunt acele trăiri subiective care împiedică adaptarea individului la situația
concretă în care se află.
Exemple de emoții funcționale și
disfuncționale
PAISLEY ARCHER
Exercițiu:
Pornind de la lista cu cele 10 emoții încercați să le încadrați în

categoriile sus-amintite.
CAUZELE APARIȚIEI EMOȚIILOR
Nu situațiile cauzează direct consecințe emoționale sau comportamentale, ele influențează

declanșarea lor, activând automat gândurile persoanei.
Situațiile problematice pot fi:
de pierdere: a respectului, prieteniei, poziției sociale etc.

de amenințare – perceperea unui pericol iminent sub forma unei posibile respingeri, disconfort, eșec;
de frustrare – perceperea unei nedreptăți din partea altei persoane.
Gândurile dezadaptative sunt acele credințe care generează și întrețin emoții disfuncționale cum ar fi:
învinovățirea excesivă, deprimarea, anxietatea, furia, gelozia, ura etc.
Exercițiu:
Gândiți-vă la 3 situații pe baza cărora completați Fișa de lucru

aferentă emoțiilor.
CUM MODIFICĂM EMOȚIILE
DISFUNCȚIONALE ÎN EMOȚII
FUNCȚIONALE?
PRINCIPIILE AUTOREGLĂRII EMOȚIONALE
Pasul 1. Conștietizarea faptului că emoțiile sunt consecința directă a felului în care gândim
despre situații.
Ex. Deprimarea resimțită într-o situație neplăcută este generată de lucrurile pe care ni le spunem
referitor la ce s-a întâmplat.
Pasul 2. Identificarea modului dezadaptativ în care gândim.
Repetarea anumitor gânduri dezadaptative de tipul: ”Este îngrozitor să fi singur, așa cum sunt eu”, ”Am
greșit, nu sunt bun/ă de nimic” reprezintă indicatori ce intensifică emoția negativă disfuncțională.
FUNCȚIONALE?
Pasul 3. Modificarea gândurilor dezadaptative identificate.
Avem posibilitatea de a modifica aceste gânduri. ”Am greșit dar am posibilitatea să îndrept acest lucru.”
Pasul 4. Modificarea gândurilor dezadaptative duce la modificarea emoțiilor din disfuncționale în

funcționale.
Dacă în loc de ”Am greșit, nu sunt bun/ă de nimic” am concluziona ”Am greșit pentru că nu am fost
suficient de informat/ă, nu am muncit îndeajuns etc” emoțiile ar fi funcționale facilitând apariția unor
comportamente adaptative.
FUNCȚIONALE?
Pasul 5. Modificarea gândurilor dezadaptative presupune implicare și efort voluntar.
Gândurile dezadaptative se activează automat cu predilecție în situațiile dificile. Modificarea acestora

presupune conștienzizarea și identificarea lor și producerea gândurilor alternative, cu care pot fi
înlocuite. Această schimbare este dificilă și este realizabilă în situația în care persoana este suficient
motivată pentru acest proces.
Exercițiu:
Brainstorming: Gânduri dezadaptative

Ce strategii folosim în modificarea gândurilor dezadaptative?
Tehnici de control al gândurilor dezadaptative (A. Opre)
Centrarea pe activitate versus emoție

Sugestii: Îndemnați elevii să identifice în experiența proprie sau a persoanelor apropiate situații în care au
obținut performanțe foarte bune deși înainte sau în timpul desfășurării activității aveau emoții foarte mari
sau negative.
Lărgirea perspectivei
Sugestii: Sugerați elevilor să identifice astfel de momente din viața lor, care în momentul trăirii lor păreau
extrem de importante și, care ulterior și-au diminuat din relevanță odată cu experimentarea altor situații.
Evaluarea nuanțată a persoanei și situației

Sugestii: Îndemnați-i pe elevi să ia în considerare atât eșecurile cât și succesele, să își identifice atât
punctele forte cât și trăsăturile negative atunci când se evaluează pe sine sau evaluează o altă persoană.
Identificarea soluțiilor
Exercițiu:
Cursanții vor fi împărțiți în 5 grupe, fiecare grupă trebuind să

descrie demersul modificării gândurilor dezadaptative,
folosindu-se de ”tehnicile” sus-amintite. Fiecare grupă va
primi câte o situație din exercițiul anterior.
Asigurați-vă că pentru subcapitolul 6.1. Inteligență emoțională -
predictor al adaptării școlare, profesionale și sociale ați parcurs
și teoria și exercițiile din platforma de e-learning.
6.2. Inteligenţa emoţională – conceptualizare. Teorii
explicative
Exercițiu:
Cursanţii vor fi împărţiţi în trei grupe fiecare grupă răspunzând

la un set de întrebări (Fișa de lucru).
Ce înţelegeţi prin inteligenţa emoţională?

Cum recunoaștem o persoană cu inteligență emoțională
ridicată? Prin ce se manifestă?
Care credeţi că sunt factorii care contribuie la dezvoltarea
inteligenței emoționale?
Inteligența emoțională este o abilitate transferabilă care facilitează adaptarea rapidă la
schimbările sociale contemporane.
Reușita în viață depinde de abilitățile emoționale și sociale care necesită a fi formate pe tot
parcursul educației formale, începând de la grădiniță, acesta fiind un obiectiv prioritar, dincolo de
conținuturile diferitelor discipline.
Exercițiu:
Lucrând în echipe de 4-5 persoane, identificați argumente pro

și contra pentru realizarea activităților ce vizează dezvoltarea
inteligenței emoționale la clasa dumneavoastră.
Aplicaţie:
„Mintea emoţională operează mult mai rapid decât cea

raţională.(...). acţiunile care izvorăsc din mintea emoţională
poartă cu ele o senzaţie puternică şi specială de certitudine,
sunt produse bine direcţionate şi reprezintă o modalitate
simplificată de abordarea lucrurilor, care poate fi absolut
năucitoare pentru mintea raţională. ” (Daniel Goleman)
Cursanţii sunt împărţiţi în două grupe. Pornind de la citatul

sus-amintit (D. Goleman), prima grupă are ca sarcină
identificarea de argumente prin care să susţină cele afirmate
de Goleman iar grupa a doua are ca sarcină identificarea de
argumente contra.
Ce este inteligența emoțională?
Inteligența emoțională care funcționează ca un „manager al emoțiilor”, evidențiază importanța

emoțiilor în învățare, în viața de zi cu zi, armonizează mediul și cu noi înșine, realizează un
echilibru între creierul cu care simțim (creierul limbic) și creierul cu care gândim (neocortex),
astfel că „emoțiile și impulsurile grăbite” să fie controlate.
Continuați online:
Conținut teoretic: Abordări ale inteligenței emoționale și exercițiile

aferente acestui modul.
Aplicaţie:
TEST PENTRU INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ

6.3. DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI
EMOȚIONALE ÎN ȘCOALĂ
Inteligenţa educaţională vs inteligenţa emoţională
În sens larg, conceptul de inteligenţă poate fi definit ca abilitatea generală de a transforma informaţiile
preexistente în noi concepte şi deprinderi.
Inteligenţa educaţională, este implicată de obicei în rezolvarea problemelor bine definite, adică cele
pentru care se pot specifica complet starea iniţială, starea finală, precum şi paşii ce trebuie urmaţi
pentru a trece de la starea iniţială la cea finală. Pentru aceste probleme, întotdeauna există un
algoritm, un demers ce trebuie următ și o soluţie care poate fi considerată cea mai bună.
6.3. DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI
EMOȚIONALE ÎN ȘCOALĂ
Inteligenţa educaţională vs inteligenţa emoţională
Spre deosebire de inteligența educațională sau academică, inteligenţa emoţională este implicată în
rezolvarea problemelor slab definite, adică acelea ce pot fi interpretate în diferite moduri şi pentru care
nu există o soluţie optimă obiectivă; cu toate acestea, diferitele abordări pot conduce la rezultatul
dezirabil.
Cele mai multe dintre problemele cu care ne confruntăm sunt de natură socială şi este unanim
accceptat faptul că inteligenţa emoţională are o mult mai puternică valoare predictivă pentru succesul
social decât cea conferită de inteligenţa educaţională.
Exercițiu:
Cursanții vor fi împărțiți în 2 grupe, exceptând trei persoane.

O grupă va reprezenta corpul profesoral al unei școli care
promovează prioritar dezvoltarea inteligenței educaționale iar
a doua grupă va reprezenta corpul profesoral al unei școli
care promovează prioritar dezvoltarea inteligenței emoționale.
Ceilalți trei cursanți sunt reprezentanți ai părinților. Cele două
grupe vor trebui să aducă argumente șă să-i convingă pe
părinți că școala pe care o reprezintă este cea mai potrivită.
Continuați online:
Conținut teoretic: Impactul inteligenţei emoţionale asupra

comportamentului şi al performanţei
Exercițiu:
Pe baza textului Băiețelul și floarea, conturați cele două

profile de cadre didactice, așa cum reies din poveste.
Asigurați-vă că ați parcurs toată teoria online aferentă acestui modul,
precum și exercițiile din platformă.
Pentru evaluarea de parcurs alegeți 2 aplicații practice din capitolul
6.4. Lucrați-le împreună cu un grup de elevi și încărcați documentele
justificative în platforma de e-learning
Modul 7: Consiliere în carieră
7.1. Carieră – Conceptualizare. Teorii specifice ale dezvoltării carierei

7.2. Construirea identității vocaționale
7.3. Explorarea caracteristicilor personale importante în alegerea
carierei
7.4. Comportamentul explorator
7.5. Decizia de carieră
7.6. Elemente de marketing personal
7.7. Aplicații
Revizuire online:
7.1. Carieră – Conceptualizare. Teorii specifice ale dezvoltării carierei

Exercițiu:
Grupul este împărțit în două subgrupe. Sarcina lor este de a

susține, cu argumente, necesitatea (subgrupa pro) și lipsa
necesității (subgrupa contra) serviciilor de dezvoltare a
carierei în societatea româneascã.
Continuați online:
Teorii specifice ale dezvoltării carierei

7.2. Construirea identității vocaționale
7.3. Explorarea caracteristicilor personale importante în alegerea carierei
Aspecte care au relevanță pentru deciziile de carieră
1. Interesele: preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de
activitate. Preferinţele pentru anumite domenii de cunoaştere şi activităţi favorizează alegerea ocupaţiilor
în care aceste interese pot fi valorificate.
Modalităţi de investigare a intereselor:

a. Reflectarea sistematică asupra alegerilor anterioare.
b. Inventarele de interese - instrumentele cele mai uzitate în intervenţiile de orientare. Utilizarea lor
permite:
generarea de alternative educaţionale şi profesionale;
identificarea opţiunilor educaţionale şi profesionale ce necesită explorare;
identificarea cauzelor insatisfacţiei educaţionale sau profesionale, postulat a fi la nivelul compatibilităţii/
incompatibilităţii dintre persoană (interesele pe care le manifestă) şi activitatea pe care o realizează.
Inventarele de interese au adesea şi variante care se pot auto-administra şi pot fi utilizate în
autocunoaştere (spre exemplu, Chestionarul de interese, bazat pe teoria lui Holland).
Modelul hexagonal al tipurilor Holland

Tipul realist (R) se caracterizează prin tendinţa de a se îndrepta spre acele activităţi care presupun
manipularea obiectelor şi instrumentelor. Posedă aptitudini manuale, mecanice sau tehnice şi este
satisfăcut de acele medii profesionale care necesită un nivel optim de dezvoltare a acestor aptitudini.
Tipul investigativ (I) se distinge prin apetit deosebit pentru cercetare, investigare sub diverse forme şi
în cele mai diferite domenii (biologic, fizic, social, cultural etc). Are, de obicei, abilităţi matematice şi
ştiinţifice şi preferă să lucreze singur pentru rezolvarea de probleme.
Tipul artistic (A) manifestă atracţie spre activităţile mai puţin structurate, care presupun o rezolvare
creativă şi oferă posibilitatea de autoexpresie. Persoanele artistice sunt înzestrate cu abilităţi artistice şi
imaginaţie.
Tipul social (S) este interesat de activităţi care implică relaţionare interpersonală. Preferă astfel să
ajute oamenii să-şi rezolve problemele sau să-i înveţe diverse lucruri, decât să realizeze activităţi care
necesită manipularea unor unelte sau maşini.
Tipul întreprinzător (E) preferă să lucreze în echipă, însă în primul rând cu scopul de a conduce, a
dirija, a ocupa locul de lider. Evită activităţile ştiinţifice sau domeniile care implică o muncă foarte
dificilă, preferându-le pe acelea care îi pun în valoare abilităţile oratorice şi manageriale.
Tipul convenţional (C) se îndreaptă spre acele activităţi care se caracterizează prin manipularea
sistematică şi ordonată a unor obiecte într-un cadru bine organizat şi definit. Are abilităţi secretariale
şi matematice, ceea ce îl face potrivit pentru activităţi administrative. Tipul convenţional reuşeşte să
se adapteze cu dificultate la situaţiile cu grad ridicat de ambiguitate şi care nu au descrise cerinţe
clare.
În general, nu există tipuri pure de interese, ci combinaţii ale acestora, în care ponderea pe care un
anumit tip o are în componenţa patternului personal este diferită. Chestionarul propus permite
identificarea unui cod personal format din primele trei tipuri de interese predominante. Gradul de
similaritate dintre acestea tipuri de interese determină coerenţa patternului personal şi reflectă
măsura în care sunt posibile conflicte de interese ulterioare.
Caracteristicile tipurilor Holland
Exercițiu:
1. Enumeră trei interese care au stat la baza alegerii carierei

tale profesionale. Argumentați răspunsul.
2. Deoarece cariera tinde să ocupe cea mai mare parte din

viaţa unei persoane, identifică trei obiective legate de propria
carieră pentru următorii 5, 10, 20 de ani. Încearcă să fii
concret şi specific.
2. Valorile: convingerile bazale ale indivizilor. Ele se manifestă în comportament prin evitarea sau,
dimpotrivă, propensiunea pentru elemente tangibile sau intangibile cum ar fi banii, puterea, spiritualitatea.
Exemple de valori: performanţă, colegialitate, mediu familial plăcut, autonomie, grijă pentru alţii, bani,
putere, autoritate, recunoaştere.
Modalităţi de investigare a valorilor personale:

Ierarhizarea unor valori date
Analiza alegerilor anterioare
Utilizarea discreţionară a timpului
Analiza fanteziilor personale legate de carieră.
Identificarea modelelor
Scopul investigării valorilor personale este auto-conştientizarea acestora, în vederea utilizării lor ca grilă
de evaluare a carierelor posibile.
Exercițiu:
Completați tabelul - Valorile mele, acordând punctaj de la 1

pentru cea mai importantă valoare până la 10 pentru cea mai
puţin importantă pentru a vă da seama care este ierarhia
acestora în viziunea dumneavoastră.
3. Caracteristicile de personalitate: patternuri tipice de gândire, comportament, afectivitate şi relaţionare

pe care le manifestă o persoană. Personalitatea este considerată ca fiind variabila centrală, determinantă
în alegerea şi adaptarea la carieră.
O modalitate folosită în vederea corelării caracteristicilor de personalitate cu mediile ocupaţionale este

evaluarea acestora pe 4 dimensiuni bipolare (tipologia lui Jung):
a. Atitudinea generală faţă de lume

b. Obţinerea informaţiei
c. Modul de evaluare a informaţiei
d. Utilizarea informaţiilor
4. Aptitudini şi deprinderi: potenţialul unei persoane de a învăţa şi obţine performanţă într-un anumit
domeniu. Aptitudinea devine abilitate, prin învățare și exersare, iar prin aplicare în practică şi
automatizare, abilitatea devine deprindere, ilustrând caracteristica operațională a acesteia.
Exemple de calități pe care angajatorii le evaluează:cooperare, fermitate în apărarea principiilor, calm,

adaptare la schimbare, loialitate, spirit de observaţie, sinceritate, empatie, toleranţă, capacitatea de a-şi
planifica singurmunca, orientare spre progres şi autodezvoltare, capacitate de analiză, exprimare clară,
conştiinciozitate, imaginaţie, ș.a.
Exercițiu:
Care sunt calitățile care vă recomandă pentru locul de muncă

pe care îl ocupați? Argumentați răspunsul.
Continuați online:
7.4. Comportamentul explorator

Exercițiu:
Enumerați și exemplificați trei modalități de explorare a

posibilităților de carieră utilizate în parcursul dumneavoastră
profesional.
Exercițiu:
Realizați o listă de întrebări relevante pentru cunoaşterea

mediilor ocupaţionale care să vizeze informaţii legate de:
responsabilităţile locului de muncă;

condiţiile de muncă;
deprinderile şi cerinţele educaţionale ale postului;
posibilităţile de angajare;
câştigul şi alte beneficii;
oportunităţile de avansare.
Continuați online:
7.5. Decizia de carieră

Exercițiu:
Care este stilul decizional pe care îl abordați în cele mai multe

situații/contexte? Argumentați răspunsul.
Pentru a reuşi pe piaţa muncii sunt necesare anumite calităţi, pe care trebuie să ştii să le valorifici ca să
atingi obiectivele stabilite. Acest concept se numeşte marketing personal/promovarea personală și
cuprinde modalităţile prin care o persoană îşi sistematizează şi prezintă informaţiile despre abilităţile,
interesele, experienţele educaţionale şi profesionale proprii, în vederea atingerii unor scopuri de carieră.
Piaţa muncii este locul unde se intersectează cererea şi oferta de muncă.
Analizând piaţa muncii descoperim două zone distincte:
piaţa de muncă „vizibilă”, pe care o vezi prin anunţuri (reprezintă aproximativ 20% din totalul pieţei);
piaţa de muncă „ascunsă”, pe care n-o vezi (aproximativ 80% din piaţă).
Caracteristicile pieţei muncii:
multidimensionalitate (influenţată de factori de natură economică, socială, culturală, demografică,

educaţională, politică etc.);
reglementată prin legi, regulamente, acorduri etc. (legislaţia muncii, acorduri între partenerii sociali,
acorduri internaţionale ş.a.);
structurată/segmentată (dpdv demographic, economic, după forma de proprietate, gradul de
organizare/sindicalizare a forţei de muncă, domeniile ocupaţionale, șamd).
Informarea, cunoaşterea specificului domeniului de interes şi a strategiilor de căutare a unui loc de

muncă sunt câteva aspecte esenţiale de care trebuie să ţinem seama.
Sursele de informare despre posibile locuri de muncă
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM)

Târguri de job-uri
Internetul (BestJobs; eJobs șamd)
Mass-media
Anunţurile de angajare
O altă modalitate de a găsi un loc de muncă este ca persoana să solicite ea însăşi un loc de muncă, prin:
Publicarea unui anunţ în ziar
Publicarea CV-ul pe Internet
Candidatura spontană
În încercarea de a găsi un loc de muncă adecvat calificării, studiilor, competenţelor, aptitudinilor şi

intereselor, este nevoie de elaborarea unei strategii de abordare a pieţei muncii, de instrumente de acces
pe piaţă.
Activitate pe grupe:
Discutați despre principalele calităţi personale şi profesionale

care ar putea convinge angajatorul să vă ofere postul dorit.
Promovarea personală implică:
componenta instrumentală (tehnicile şi instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor de

carieră: CV-ul, scrisoarea de intenţie, cartea de vizită şi portofoliul personal);
componenta atitudinală (comportamentele şi atitudinile pe care le manifestă o persoană în cadrul

relaţiilor interpersonale,în vederea promovării personale:comunicarea asertivă, dezvoltarea reţelei
sociale, pregătirea pentru interviul deangajare).
Elemente de marketing personal
Curriculum Vitae: modalitate de auto-prezentare în scris, într-o manieră sintetică şi atractivă a

calităţilor personale şi profesionale ale persoanei, ţinând cont şi de cerinţele locului de muncă solicitat.
CV-ul necesită din partea autorului,capacitate de auto-reflecţie şi abilităţi pentru:
cunoaşterea de sine;
punerea în valoare a rezultatelor personale obţinute;
identificarea şi evaluarea nivelului competenţelor existente;
evidenţierea aspectelor pozitive şi evitarea accentuării dificultăţilor;
definirea unor obiective clare pentru dezvoltarea carierei proprii (pe cât este posibil, în
concordanţă şi cu interesele potenţialului angajator).
Pregătirea unui CV
Pregătirea unui CV presupune cunoaşterea specificului locului de muncă vizat, a intereselor

angajatorului, pentru a grupa informaţiile în funcţie de cerinţele postului solicitat.
La nivel european este acceptat modelul de CV în formatul Europass. Acesta se completează

individual, permiţând prezentarea calificărilor, aptitudinilor si competenţelor într-o ordine logică,
reprezentând documentul de bază al cadrului comun de asigurare a transparenţei competenţelor şi
calificărilor.
Model de CV Europass: https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/CURRICULUM-

VITAE/TEMPLATES-INSTRUCTIONS
Exemplu de ordonare a informaţiilor din CV
Obiectivul urmărit: CV-ul va fi formulat în funcţie

de domeniul şi postul vizat.
DATE PERSONALE
Nume şi prenume
Adresa
Mijloace de comunicare
Data naşterii
Starea civilă, copii (opţional)
Starea de sănătate (opţional)
Naţionalitatea (opţional)
EDUCAŢIE ŞI FORMARE
Instituţia de educaţie şi formare

Diplome/ certificate
Rezultate
Articole, lucrări publicate (opţional)
Stagii de formare, burse
EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ
Denumirea angajatorului (firmă, instituţie etc.)

Perioada
Domeniul de activitate
Postul / funcţia deţinută
Activităţi / responsabilităţi
Rezultate mai deosebite
ABILITĂŢI ŞI COMPETENŢE PERSONALE
Abilităţi şi competenţe sociale

Abilităţi şi competenţe tehnice
Abilităţi şi competenţe de organizare
Abilităţi şi competenţe artistice
INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Fotografie (la cererea angajatorului)

Referinţe (la cererea angajatorului)
Mobilitatea
Membru într-o organizaţie profesională, premii
obţinute (opţional, dacăsunt relevante pentru
post)
Permis de conducere (la cererea angajatorului;
se va menţiona categoria)
Serviciu militar (opţional)
Disponibilitatea
Cerințe de redactare a CV-ului
să se întindă pe aproximativ 2-3 pagini;

să fie scris corect gramatical;
să conţină un text clar şi uşor de urmărit, cu un un aspect general plăcut şi atractiv;
fontul ales să fie sobru (nu vă sfătuim să alegeţi unul cursiv, utilizat, îndeobşte, în felicitări) şi nici
prea mic, dar nici prea mare;
paragrafele să nu fie prea lungi (greu de urmărit);
titlurile importante să fie marcate în bold, iar informaţia să fie aşezată într-o ordine logică, urmând
un criteriu cronologic, funcţional sau orientat;
să conţină cuvinte-cheie adecvate pentru postul vizat (de pildă, cuvinte ce implică dinamism sau
termeni tehnici);
să nu conţină repetiţii deranjante;
ar fi de dorit să fie folosite verbe care indică acţiunea.
Modalităţile de alcătuire a unui CV
CV-ul chronologic (prezintă informaţiile despre studii şi experienţa profesională, în ordine

cronologică inversă, începând cu cele mai recente şi insistă asupra progreselor profesionale, dar şi
asupra eventualelor întreruperi ale activităţii);
CV-ul functional (insistă asupra experienţei, competenţelor, realizărilor într-un anumit domeniu, fără
a respecta ordinea cronologică);
CV-ul biografic (pune accentul pe aspecte personale, insistând mai puţin asupra performanţelor
profesionale);
CV-ul combinat (presupune enumerarea principalelor responsabilităţi în ordine cronologică inversă,
iar în cadrul acestora, a principalelor competenţe şi abilităţi solicitate de realizarea sarcinilor de
lucru);
CV-ul electronic (poate fitrimis ca fişier ataşat pe adresa de e-mail aangajatorului sau către un
website specializat în recrutarea de personal).
Exercițiu:
Elaboraţi propriul CV cronologic și funcţional, apoi discutaţi

principalele dificultăţi întâmpinate în elaborarea fiecărui tip de
CV şi propuneţi soluţii.
Scrisoarea de intenţie
Este o formă succintă de auto-caracterizare a calităţilor, intereselor şi motivaţiei unui candidat care solicită
un post.
Structura unei Scrisori de intenție

Numele, adresa poştală şi numărul de telefon
Data
Referire la postul vizat
Numele funcţia şi adresa destinatarului
Formula de adresare (de exemplu Stimate domnule / doamnă X sau Compartimentului de Resurse
umane /Managerului Firmei).
Conţinut (se va face referire la cerinţele menţionate în anunţ)
Formula de politeţe (de exemplu Cu mulţumiri, Cu stimă, Al dumneavoastră etc.)
Se va preciza disponibilitatea pentru a participa la interviu.
Semnătura.
Acte / documente adăugate
Listă cu documentele adăugate la dosar (CV-ul, diplome – încopie, referinţe etc.)
Scrisoarea de intenție trebuie să respecte anumite condiții în ceea ce privește conținutul și forma.
a) Din punct de vedere al conţinutului:
va avea un conţinut clar, precis, scurt;

va trebui să trezească interesul angajatorului pentru ca solicitantul să obţină programarea pentru un
interviu;
va prezenta convingător atu-urile, calităţile candidatului pentru postul solicitat;
va atrage atenţia angajatorului asupra gradului personal de implicare, motivaţiei, atitudinilor,
iniţiativei, entuziasmului şi aptitudinilor candidatului;
va insista asupra contribuţiilor pe care candidatul le poate aduce la locul de muncă solicitat, în cazul
angajării;
va încadra fiecare idee într-un paragraf separat.
b) Din punct de vedere al formei:
va fi redactată pe o pagină format A4;

va fi tehnoredactată îngrijit şi va respecta regulile de ortografie şi punctuaţie;
va fi utilizat un font al literelor uşor de citit;
-se va evita imprimarea textului pe o hârtie colorată;
se va trimite o fotografie recentă, doar la solicitarea angajatorului.
Tipuri de scrisori de intenție:
1. Scrisoarea de răspuns la un anunţ

2. Scrisoarea spontană (de prospectare)
Interviul de angajare
Este un instrument care acţionează ca un filtru, în scopul identificării persoanei potrivite pentru un
post vacant sau nou creat.
Este o conversaţie între un angajator şi un candidat, care serveşte unor scopuri bine definite
(examinare şi selecţie), fiind totodată şi un mijloc de obţinere a unor informaţii suplimentare, atât
pentru candidat, cât mai ales pentru angajator.
Tipuri de interviu de angajare
Interviuri formale;
Interviuri informale sau neoficiale.
Structura unui interviu de angajare
În cadrul unui interviu formal:
a. Întrebări care au un rol de prim contact şi destindere a atmosferei.

b. Întrebări care vizează prezentarea candidatului.
c. Întrebări de detaliu pe anumite teme de interes pentru angajator.
d. Întrebări ale candidatului (dacă i se oferă o certitudine că va fi angajat).
e. Interviul se încheie cu mulţumiri, eventual cu precizări din partea
angajatorului.
Cele trei momente distincte în pregătirea pentru interviu
1. etapa iniţială, în care candidatul adună informaţii despre

compania vizată şipostul dorit;
2. etapa interviului propriu-zis, când accentul cade pe atitudinea
pozitivă,controlul deplin al informaţiei cuprinse în documentele de
angajare, auto-prezentare;
3. etapa post-interviu, în care acesta ia notiţe imediat după
finalizarea întâlniriişi solicită în mod politicos un feedback din partea
companiei
Recomandări de luat în considerare în momentul în care clientul se pregăteşte pentru interviu:
1. dosarul personal
2. aspectele psihologice
3. aspectele vestimentare
4. limbajul non-verbal
Mai multe recomandări pentru interviul de angajare găsiți aici:

https://www.youtube.com/watch?v=IBGjeS-vssw
Activitate pe grupe - ”Elevul cel confuz”:
Grupa 1: are sarcina de a construi (pe baza fişei de lucru

„Profilul ocupaţional arhitect") o schiţă a profilului ocupaţional
al profesiei de arhitect.
Grupa 2: are sarcina de a-i oferi o listă cu cât mai multe surse
de informare pe care să le exploreze în vedereaformării unei
imagini realiste privitoare la această profesie. De asemenea,
grupa trebuie să identifice cel puţin 2 mituri cu privire la
această profesie şi să le combată.
de informare pe care să le exploreze pentru avedea cererea
şi oferta pe piaţa muncii vis-a-vis de această profesie.
de informare pe care să le exploreze, în vedereagăsirii celor
mai potrivite trasee educaţionale pentru această profesie (se
vor preciza nu numai studiile necesare, dar şi ce instituţii
trebuie să acceseze pentru a avea profesia dorită).
Asigurați-vă că ați parcurs teoria și exercițiile din platformă. Pentru
evaluarea de parcurs, Alegeți 2 aplicații practice din capitolul 7.7.
Lucrați-le împreună cu un grup de elevi și încărcați în platformă
documentele justificative.
BIBLIOGRAFIE
Băban, A. (2003). Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere,
Editura Sinet, Cluj-Napoca;
Butnaru, D. et al. (1999). Consilierea şi orientarea şcolară. Editura Spiru Haret, Iași;
Călineci, M. C., David, C., Faur, C., Lăzărescu, I., Marcinschi, F., Mastacan, A. L., Orzan, A.,
Șandru, I., (2006). Consiliere educațională. Idei pentru orele de dirigenție de la clasele V-XII,
Editura Raabe, București;
Dumitru-Tiron, E. (2005). Consiliere educațională, Editura Institutul European, Iași;
Jigău, M. (coord.). (2007). Consilierea carierei. Compendiu de metode şi tehnici. Editura Sigma,
Bucureşti;
Lemeni, G., Miclea, M. (coord.). (2004). Consiliere şi orientare. Ghid de educaţie pentru carieră.
Editura ASCR., Cluj-Napoca;
Lemeni, G., Porumb, M. (coord.). (2004). Consiliere şi orientare. Ghid de educaţie pentru carieră.
Activităţi pentru clasele V- VIII. EdituraASCR., Cluj-Napoca;
BIBLIOGRAFIE
Negru, O. (coord.), Subțirică, A. (coord.), Szocs, I.(2005). Cariera ta acum! Editura Europrint,
Oradea;
Nelson-Jones, R. (2009). Manual de consiliere. EdituraTrei, București;
Tomșa, G. (1999). Orientarea și dezvoltarea carierei la elevi. Casa de Editură și Presă „Viața
Românescă”, București;
Tomșa, G. (2005). Consilierea și orientarea în școală. Editrura Credis, București;
CNSLR Frăția, CRI, Ghid de orientare și consiliere profesională, Proiect cofinanțat din Fondul Social
European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
“Investește în oameni!”;
Jigău, M., Stănescu, D. (2012). Consilierea elevilor, profesorilor, pãrinților. Modulul al II-lea –
Perfecționare; Material pentru curs și exerciții workshop „Aplicarea și scorarea instrumentelor de
evaluare temperamentală la elevii între 10 și 18 ani” .
Surse imagini: www.freepik.com și www.canva.com

MULȚUMIM PENTRU
INTERESUL ACORDAT!

Consiliere

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Consiliere

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CONSILIEREA ELEVILOR ÎN

Suntem o echipă dinamică și tânără care abordăm cu seriozitate și

Prin formatorii noștri, organizăm și susținem cursuri de formare continuă și

1.1. Consiliere si orientare școlară și profesională – Conceptualizare.

ȘCOALA ȘI CADRELE ORGANIZAȚIILE DE

Realizați o ierarhie a factorilor prezentați mai sus,care

INFORMAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE SUPORTIVĂ VOCAȚIONALĂ DE CRIZĂ PASTORALĂ

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

1. Formulaţi câte trei exemple de acceptare necondiţionată, de

întârzie frecvent la ore;

1. Care sunt obstacolele care pot interveni în dezvoltarea

Pargurgeți teoria: 1.2. Metode de lucru în consiliere;

2.1. Cunoașterea de sine și imaginea de sine

2.1. Cunoașterea de sine și imaginea de sine

(Nossrat Peseschkian. "Povești orientale ca instrument de psihoterapie")

1. În ce măsură modul în care ne percepem forțele proprii

Ajutaţi copilul şi adolescentul să se Observarea propriilor gânduri, emoţii,

Enumerați care sunt cele mai importante trei elemente

Ea presupune identificarea de către elev a

Parcurgeți teoria: 2.3. Autocunoaștere și intercunoaștere

1. De ce empatia joacă un rol esențial în procesul

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

interpretează situaţiile noi ca fiind o provocare, nu o ameninţare;

sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi ( "Nu sunt bun de nimic.");

Pentru ca elevii să își dezvolte stima de sine, cadrele

1. Să exprime expectanţe rezonabile faţă de vârsta

crearea a cât mai multe oportunităţi de succes în şcoală şi familie;

identificarea surselor de suport social, emoţional, instrumental, informaţional;

dezvoltarea sentimentului de auto-eficacitate.

1. Realizaţi un portret al elevului cu dificultăți de învățare, cu

3.1. Comunicare: conceptualizare, forme. Rolul comunicării.

Comunicarea - este procesul prin care se transmit informaţii de la un

Un om petrece aproximativ 75% din timp comunicând (sau pregătind

sursa emiţătoare (emiţătorul);

Obiectiv: utilizarea exclusiv a comunicării nonverbale în

fizice - legate de mediul în care se desfăşoară comunicarea;

3.2. Bariere în comunicare

Cursanții sunt împărțiți în 4 grupe.

Stilul de comunicare se referă la ansamblul particularităților de manifestare

Stilul de comunicare reprezintă un indicator al felului în care un individ își

Acesta este determinat de:

atitudine – ca modalitate de raportare a individului la viața socială, la ceilalți și la

Stilul de comunicare pasivă se manifestă prin tendința individului de a se ascunde, de a evita

Se poate manifesta astfel:

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

Stilul de comunicare pasivă se manifestă prin tendința individului de a se ascunde, de a evita

Se poate manifesta astfel:

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

Caracteristicile comunicării pasive:

formularea mesajului reflectă neluarea în considerare a propriilor scopuri, dorinţe, și acceptarea

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

Consecinţele stilului de comunicare pasivă:

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

Caracteristicile comunicării agresive:

distanţa destul de mică dintre interlocutori (deseori sub 0,5 m);

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

Consecinţele stilului de comunicare agresiv:

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

persoana evită să spună deschis ceea ce gândește;

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully

Reprezintă capacitatea de autoafirmare, de exprimare onestă, directă și clară a opiniilor și a drepturilor

Hewes Land Dev. Corp. | Listing Your Property Successfully